[Traducere] (...) FACTELE Reclamantul, dl Jean Benezet, a fost un național francez născut în 1932 și, la momentul introducerii cererii, a trăit în Bordeaux. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl P. Bernardet, un sociolog din La Fresnaye-sur-Chedouet. Guvernul francez (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna E. Belliard, directorul afacerilor juridice, Ministerul Afacerilor Externe. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul a fost angajat într-un spital mental de opt ori între 1978 și 1990. La 27 martie 1991, după ce a făcut anterior o întâlnire, reclamantul a mers la doctorul care a emis certificatul medical autorizand cel mai recent committal său și l-a amenințat cu o armă de pelet, cu care a tras apoi cinci împușcări, rănind medicul în cap și genunchiul stâng. A fost deschisă o anchetă judiciară pentru tentativă de crimă cu premeditare. La 21 mai 1991, în conformitate cu articolele L. 342 și L. 348 din Codul Sănătății Publice, Prefectul departamentului Vaucluse a ordonat spitalizarea obligatorie a reclamantului în unitatea de pacienți dificili (D.P.U.) din centrul spitalului specializat de Montfavet (S.H.C.). Ordinea a intrat în vigoare la 23 mai 1991, atunci când judecătorul investigator al tribunalului Bordeaux de grandie instanță A respins acuzațiile împotriva reclamantului în ceea ce privește evenimentele din 27 martie 1991, care a declarat că doi experți psihiatrici au constatat că reclamantul a fost deranjat mental în momentul material și, prin urmare, nu a putut fi urmărit. Două ordine care confirmă închiderea obligatorie a reclamantului au fost emise la 27 iunie 1991 și 18 iunie 1993 de către Prefectul departamentului Vaucluse La 3 noiembrie 1993, Prefectul Vaucluse a emis un nou ordin privind reclamantul, declarând că a constituit o amenințare pentru ordinea publică și siguranța și ordonarea continuării închiderii. La 28 octombrie 1998, reclamantul a solicitat judecătorului cererilor de urgență a instanței tribunalului de mare Avignon pentru eliberarea imediată de la Montfavet S.H.C., în temeiul articolelor L. 345 și L. 351 din Codul Sănătății Publice. La 19 februarie 1999, tribunalul Avignon de grande a respins cererea urgentă a reclamantului. La 10 martie 1999, reclamantul a apelat împotriva acestei hotărâri. Referind, în special, la art. 5 §§ 1 și 2 din Convenție, el a susținut că decizia din 21 mai 1991 nu a fost niciodată notificată și că detenția sa este, în orice caz, ilegală. Prin decizia din 2 septembrie 1999, Curtea de Apel Nîmes a constatat că articolul L. 345 din Codul de Sănătate Publică a fost aplicabil în caz instant, sub rezerva respectării, de asemenea, a articolelor L. 348 și L. 348-1 din acest cod, și într-o decizie interlocutivă privind cererea reclamantului de eliberare imediată, a numit doi experți medicali să-l examineze, în conformitate cu dispozițiile menționate mai sus. În hotărârea din 9 martie 2000, Curtea de Apel Nîmes a respins recursul reclamantului pentru eliberare imediată. Între timp, la 18 iulie 2000, Prefectul Vaucluse a emis un ordin de autorizare a transferului reclamantului la centrul de spital specializat Charles Perrens (S.H.C.) din Bordeaux. La 25 iulie 2000, reclamantul a fost transferat. De la 26 iunie 2001, reclamantul nu mai a fost limitat în cadrul sistemului „committal obligatoriu”, ci „hospitalizat la cererea unui terț”. Începând cu 30 august 2001, în timp ce este încă sub supraveghere psihiatrica regulată în spital, el a fost permis pentru un timp de proces, în timpul căruia a stat la casa de pensie Amaryllis din Bordeaux. Într-o hotărâre pronunțată la 11 iunie 2002, Curtea de casă, hotărârea privind apelurile depuse împotriva hotărârilor Curții de Apel ale lui Nîmes din 2 Septembrie 1999 și 9 martie 2000, anulează aceste hotărâri din cauza faptului că dispozițiile art. L. 345 din Codul Sănătății Publice nu se aplică comisionului obligatoriu ordonat în temeiul art. L. 348 din acest cod. Fără a ordona o reexaminare, Curtea de Casație a reținut hotărârea din 19 februarie 1999. La 3 octombrie 2002, reclamantul a depus o cerere care urmează să fie eliberată de la Charles Perrens S.H.C. din Bordeaux. La 26 noiembrie 2002, el a fost auzit de judecătorul de libertăți și detenție al tribunalului Bordeaux de grande instance , care a pronunțat hotărârea la 29 noiembrie 2002, ordonând eliberarea imediată a reclamantului și încheierea „hospitalizării sale la cererea unei terțe părți”. Între timp, la 10 decembrie 2002, reclamantul a depus o cerere în fața Curții. Într-o scrisoare din 12 iulie 2006 reprezentantul reclamantului în fața Curții a informat Curții că reclamantul a decedat în mai 2006. Singurul moștenitor al reclamantului, fiica sa A., este în grija statului, în Asociația pentru adultes et jeunes handicapés (APAJH - Asociația pentru adulți și tineri cu handicap ) din Bordeaux. Având în vedere că nu are autoritatea de a decide singur dacă cererea ar trebui continuată sau nu, APAJH a aplicat judecătorului de tutore Bordeaux pentru instrucțiuni. Într-o scrisoare din 30 octombrie 2006 judecătorul de tutore Bordeaux a informat APAJH că nu părea judecător pentru A. să preia diferitele proceduri legale inițiate tatăl său, inclusiv prezenta cerere. Informațiile medicale în posesia sa au arătat clar că nu este în interesul protecției fiicei pentru ea să ia un astfel de curs. COMPLAINTS La început, în baza articolului 3 din Convenție, reclamantul a susținut că închiderea sa în unitatea de pacienți dificili (D.P.U.) a constituit tratamente inumane și degradante. În temeiul articolului 5 § 1 din Convenție, el s-a plâns, în special, cu privire la condițiile de supraveghere a pacienților din Montfavet D.P.U. și a pus la îndoială licența închiderei sale. El s-a plâns, de asemenea, de lipsa revizuirii periodice a măsurii care ordonează închiderea sa în Montfavet D.P.U. În baza articolului 5 § 2 din Convenție, el se plângea, printre altele, de nefuncția de a-l sluji cu ordinul său de comision și de diferitele ordine de reînnoire care au urmat. În temeiul articolului 5 § 3 din Convenție, el a susținut că, la momentul comisionului său în iunie 1991, el nu a fost adus în fața unui judecător pentru a verifica necesitatea de închidere. În temeiul articolului 5 § 4 din Convenție, el a susținut, în special, că nu a fost luată nicio decizie promptă, în primă instanță sau în apel, în cazul cererii sale de urgență de 28 octombrie 1998 la instanța tribunalului de mare Avignon, reclamantul a susținut, de asemenea, că nu a primit nicio compensație pentru daunele susținute ca urmare a închiderii sale. În baza articolului 6 § 1 din Convenție, reclamantul a contestat echitatea procedurii în fața Curții de Casație. În baza articolului 8 din Convenție, el s-a plâns în principal de daunele relațiilor sale cu fiica sa cauzate de închiderea sa în Montfavet D.P.U., și de tratamentul neuroleptic care se presupunea administrat lui fără consimțământul său, care a considerat o intruzie nejustificată în viața sa privată. El a plâns, de asemenea, că a fost atribuit Amaryllis retragerea, o măsură pe care a perceput-o ca fiind o ingerință în drepturile sale în temeiul articolului 8 care nu era în conformitate cu legea. În cele din urmă, se bazează pe articolele 10 și 11 din Convenție, el a susținut că a fost împiedicat să se exprime și, în special, de a participa la reuniuni ale Asilelor Informației de Grup (Grupul Informației Asylum), o asociație din care a fost membru. Unele dintre aceste plângeri au fost formulate în asociere cu art. 13 din Convenție, deoarece el a considerat că nu a putut exercita dreptul la un remediu eficace. Curtea ia act de scrisoarea din 12 iulie 2006 informand-o despre moartea reclamantului. Scrisoarea din 4 noiembrie 2006 i-a informat că persoanele responsabile pentru îngrijirea singurului moștenitor al reclamantului, după consultarea judecătorului de tutore, nu au considerat că este judicios ca ea să preia și să continue această cerere. Curtea observă această decizie și constată că nu există nicio circumstanță specială în cazul în care afectează respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție și necesită examinarea în continuare a cererii în temeiul articolului 37 § 1 în amendă a Convenției. În consecință, cazul ar trebui să fie eliminat din listă. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate de a elimina cererea din lista de cazuri. S. D ollé A.B. Baka Președintele grefierului
(...)
The applicant, Mr Jean Benazet, was a French national who was born in 1932 and, at the time of the introduction of the application, lived in Bordeaux. He was represented before the Court by Mr P. Bernardet, a sociologist in La Fresnaye-sur-Chédouet. The French Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mrs E. Belliard, Director of Legal Affairs, Ministry of Foreign Affairs.
The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.
The applicant was committed to a mental hospital eight times between 1978 and 1990.
On 27 March 1991, having previously made an appointment, the applicant went to see the doctor who had issued the medical certificate authorising his most recent committal and threatened him with a pellet gun, with which he then fired five shots, wounding the doctor in the head and the left knee. A judicial investigation was opened for attempted murder with premeditation.
On 21 May 1991, in accordance with Articles
L. 342 and L. 348 of the Public Health Code, the Prefect of the Vaucluse
département
ordered the applicant’s compulsory hospitalisation in the difficult patients unit (D.P.U.) of the Montfavet specialised hospital centre (S.H.C.). The order took effect on 23 May 1991, when the investigating judge of the Bordeaux
tribunal de grande instance
dismissed the charges against the applicant concerning the events of 27 March 1991, stating that two psychiatric experts had found that the applicant had been mentally disturbed at the material time and could therefore not be prosecuted.
Two orders confirming the applicant’s compulsory confinement were issued on 27 June 1991 and 18 June 1993 by the Prefect of the Vaucluse
département
.
On 3 November 1993 the Prefect of Vaucluse issued a new order concerning the applicant, stating that he posed a threat to public order and safety and ordering his continued confinement.
On 28 October 1998 the applicant applied to the urgent applications judge of the Avignon
tribunal de grande instance
for his immediate release from the Montfavet S.H.C., by virtue of Articles L. 345 and L. 351 of the Public Health Code.
On 19 February 1999 the Avignon
tribunal de grande instance
dismissed the applicant’s urgent application.
On 10 March 1999 the applicant appealed against that judgment. Relying, in particular, on Article 5 §§ 1 and 2 of the Convention, he submitted that the decision of 21 May 1991 had never been served on him and that his detention was in any event illegal.
By a decision of 2 September 1999 the Nîmes Court of Appeal found that Article L. 345 of the Public Health Code was applicable in the instant case, subject to compliance also with Articles L. 348 and L. 348-1 of that code, and in an interlocutory decision on the applicant’s request for immediate release, appointed two medical experts to examine him, in conformity with the above-mentioned provisions.
The two experts filed their reports with the registry of the Court of Appeal on 13 October and 4 November 1999.
In a judgment of 9 March 2000, the Nîmes Court of Appeal dismissed the applicant’s appeal for immediate release.
The applicant appealed to the Court of Cassation against the two judgments of the Nîmes Court of Appeal .
In the meantime, on 18 July 2000, the Prefect of Vaucluse issued an order authorising the applicant’s transfer to the
Charles Perrens
specialised hospital centre (S.H.C.) in Bordeaux.
On 25 July 2000 the applicant was transferred.
From 26 June 2001 onwards the applicant was no longer confined under the “compulsory committal” system but “hospitalised at the request of a third party”.
From 30 August 2001, while still under regular psychiatric supervision in hospital, he was allowed out for a time on a trial basis, during which he stayed at the
Amaryllis
retirement home in Bordeaux.
In a judgment delivered on 11 June 2002 the Court of Cassation, ruling on the appeals lodged against the Nîmes Court of Appeal’s judgments of 2
September 1999 and 9 March 2000, set aside those judgments on the ground that the provisions of Article L. 345 of the Public Health Code did not apply to compulsory committal ordered under Article L. 348 of that code. Without ordering a rehearing, the Court of Cassation upheld the decision of 19 February 1999.
On 3 October 2002 the applicant lodged an application to be released from the
Charles Perrens
S.H.C. in Bordeaux.
On 26 November 2002 he was heard by the liberties and detention judge of the Bordeaux
tribunal de grande instance
, who delivered judgment on 29
November 2002, ordering the applicant’s immediate release and terminating his “hospitalisation at the request of a third party”.
On 11 September 2003 the supervision measure under which the applicant had been placed was lifted.
In the meantime, on 10 December 2002, the applicant had lodged an application with the Court.
In a letter of 12 July 2006 the applicant’s representative before the Court informed the Court that the applicant had died in May 2006.
The applicant’s only heir, his daughter A., is in the care of the State, in the
Association pour adultes et jeunes handicapés
(APAJH - Association for Adults and Young People with Disabilities ) in Bordeaux. Considering that it did not have authority to decide alone whether or not the application should be continued, the APAJH applied to the Bordeaux guardianship judge for instructions.
In a letter dated 30 October 2006 the Bordeaux guardianship judge informed the APAJH that it did not seem judicious for A. to take over the various legal proceedings her father had initiated, including the present application. The medical information in his possession made it clear that it was not in the interest of the daughter’s protection for her to take such a course.
At the outset, relying on Article 3 of the Convention, the applicant alleged that his confinement in the difficult patients unit (D.P.U.) had amounted to inhuman and degrading treatment.
Under Article 5 § 1 of the Convention he complained, in particular, about the conditions of supervision of patients in Montfavet D.P.U. and questioned the lawfulness of his confinement. He also complained of the lack of regular review of the measure ordering his confinement in Montfavet D.P.U.
Relying on Article 5 § 2 of the Convention, he complained, among other things, of the failure to serve him with his committal order and the various ensuing renewal orders.
Under Article 5 § 3 of the Convention he alleged that, at the time of his committal in June 1991, he had not been brought before a judge to verify the need for his confinement.
Under Article 5 § 4 of the Convention he claimed, in particular, that no prompt decision had been reached, at the first instance or on appeal, on his 28 October 1998 urgent application to the Avignon
tribunal de grande instance
.
The applicant also claimed that he had received no compensation for the damage sustained as a result of his confinement.
Relying on Article 6 § 1 of the Convention, the applicant challenged the fairness of the proceedings before the Court of Cassation.
Relying on Article 8 of the Convention, he complained mainly of the damage to his relations with his daughter caused by his confinement in the Montfavet D.P.U., and of the neuroleptic treatment allegedly administered to him without his consent, which he considered an unjustified intrusion into his private life. He also complained that he had been assigned to the
Amaryllis
retirement home, a measure he perceived as interference with his rights under Article 8 that was not in accordance with the law.
Lastly, relying on Articles 10 and 11 of the Convention, he submitted that he had been prevented from expressing himself and, in particular, from attending meetings of the
Groupement Information Asiles
(Asylum Information Group), an association of which he was a member.
Some of these complaints were raised in combination with Article 13 of the Convention, as he considered he had not been able to exercise the right to an effective remedy.
The Court takes note of the letter of 12 July 2006 informing it of the applicant’s death. The letter of 4 November 2006 informed it that the persons responsible for care of the applicant’s sole heir, having consulted the guardianship judge, had not considered it judicious for her to take over and continue this application.
The Court notes this decision and finds that there are no special circumstances in the case affecting respect for human rights as defined in the Convention and requiring the further examination of the application under Article 37 § 1
in fine
of the Convention. Accordingly, the case should be struck out of the list.
For these reasons, the Court unanimously
Decides
to strike the application out of its list of cases.
ollé
A.B.
Baka
,
Registrar
President