Comunicat la 7 septembrie 2015 CIFTH SECȚIUNE Cerere nr. 7670/11 Petrovych LABAZNIKOV împotriva Ucrainei depusă la 25 ianuarie 2011 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dl Petrovych Labaznikov, este un național ucrainean, care s-a născut în 1973 și locuiește în Cherkasy. La 28 ianuarie 2004 reclamantul, la timpul material, un ofițer de poliție de la Departamentul de Poliție din districtul Sosnivskiy din Cherkasy, a fost arestat pe suspect că K. a fost tratat rău, în scopul de a o induce să colaboreze cu poliția și de a raporta despre presupusa activitate criminală a partenerului ei. April 2004 reclamantul și alți doi ofițeri, B. și S., implicați și de K. în maltratarea ei, au fost angajați să fie judecați la Curtea de District Sosnivskiy din Cherkasy. La 26 mai 2005 reclamantul și co-apărații săi au fost considerați vinovați pentru a fi abuzați de biroul lor și a cauzat leziuni corporale K.. Ei au fost mai mult condamnați la închisoare și eliberați de la închisoare la probă. La 19 octombrie 2005, Curtea Regională de Apel Cherkasy („Cortea de Apel”) a anulat această hotărâre și a remis cazul de re judecată. La 23 iunie 2006, Curtea de District a retras reclamantul și co-apărătorii săi în custodie. La 29 iunie 2006, Curtea de District a suspendat procedura în așteptarea evaluării expertilor legaliști. La 29 martie 2007, procedurile au fost reluate. La 6 iunie 2007, Curtea de District a constatat că reclamantul și co-apărătorii săi au fost vinovați de abuz de birouri și le-au condamnat la închisoare. La 9 noiembrie 2007, Curtea de Apel, care a aprobat constatările factuale ale Curții de District, a redus termenul de închisoare al reclamantului și l-a eliberat pe el și pe co-apărătorii săi de la custodie la probă. La 16 decembrie 2008, Curtea Supremă a anulat hotărârile de mai sus după apeluri de către reclamant și de urmărire penală și a remis cazul pentru un proces proaspăt. La 1 aprilie 2009, Curtea de District a deschis procedura de judecată. La 27 aprilie 2010, acuzarea a depus o cerere de recomandare a reclamantului (dar nu co-apărătorilor) în așteptarea procesului. În aceeași dată, Curtea de District a permis această cerere, partea relevantă a ordinului de lectură a Curții, după cum urmează: „...Curtea consideră că cererea [procedirii] ar trebui să fie permisă, deoarece acuzatul a fost acuzat de a fi comis infracțiuni grave care implică [un potențial] închidere pentru un termen de peste trei ani; măsuri speciale de securitate au fost aplicate la anumite martori, în conformitate cu legea lor; inculpatul a fost acuzat de a fi infligat leziuni corporale în vederea intimidarii victimei, ceea ce face posibil ca reclamantul să repete aceste acțiuni; în plus, fiind liber, pârâtul poate obstruge stabilirea adevărului în acest caz, precum și abscondarea și continuarea activității sale criminale...” La 28 aprilie 2010, rudele reclamantului care acționează ca apărători laici în cadrul procedurii au solicitat B., procurorul responsabil al cazului, să le informeze de ce a decis că reclamantul ar putea intimida martorii dacă rămâne în libertate. La 5 mai 2010 B. a informat rudele reclamantului că trebuie să fi interpretat greșit argumentele sale. Deși el a menționat că măsurile de securitate au fost aplicate anumitor martori, nu s-a declarat că aceste măsuri au fost aplicate având în vedere că reclamantul le-a intimidat. La 11 mai 2010, Curtea de Apel a informat reclamantul că decizia de a-l retrage în custodie nu poate fi supusă unei reexaminări de apel. La 18 mai, 4 și 8 iunie 2010, reclamantul și apărătorii săi au solicitat Curții de District să-l elibereze din custodie. Ei au remarcat că cererea procurorului relevant a fost prejudecată și nefondată. În special, nu au existat cazuri de reclamant care să încerce să evite, să intimideze martorii sau să obstrucționeze ancheta în orice alt mod în perioada în care a rămas liber în cursul procedurii. Ipotezele pe care le-ar putea face în viitor nu aveau nicio bază de faptă. De asemenea, ei au remarcat că reclamantul nu avea antecedente penale anterioare, avea o casă și o familie în Cherkasy, inclusiv părinții bolnavi în acuzația sa și că vecinii săi i-au dat referințe pozitive de caracter. În cele din urmă, ei au susținut că reclamantul a suferit de numeroase condiții de sănătate, ceea ce a determinat deja să fie de șase kilograme sub greutate. Problemele de sănătate ale reclamantului s-ar putea deteriora în detenție, deoarece nu a existat nici o monitorizare medicală adecvată și dieta în vigoare. La 22 iunie 2010, Curtea de District a respins cererile reclamantului și ale apărătorilor laici săi de a-l elibera din custodie, după ce a observat că motivele pentru recomandarea în detenție au fost declarate în mod corespunzător în decizia din 27 aprilie 2010, că aceste motive au persistat și că nu există dovezi că starea de sănătate a reclamantului era incompatibilă cu detenția. La 5 august 2010, biroul procurorului a notificat rudele reclamantului într-o scrisoare, ca răspuns la cererea de deținere a reclamantului, în special prin tactica sa de a întârzia procedura. De exemplu, el a luat o perioadă de timp excesivă pentru a studia materialele de caz. La 18 august 2010, rudele reclamanților au cerut din nou instanței să-l elibereze din custodie referindu-se la absența oricărei dovezi că ar fi absosent, ar obstrucționa procedurile sau ar fi implicat în activitate penală la eliberarea sa. De asemenea, au menționat că co-apărătorii reclamantului, care s-au declarat vinovați și nu au făcut apel împotriva hotărârii anterioare, au rămas liberi, în timp ce detenția reclamantului a fost de fapt o răzbunare pentru încercările sale active de a-și dovedi nevinovăția. În plus, rudele reclamantului au enumerat o serie de condiții gastroenterologice și vasculare cronice ale reclamantului și au susținut că are nevoie de o dietă specială, intervenții medicale periodice și monitorizarea constantă nedisponibilă în centrul de detenție. În sfârșit, ei au susținut că acuzațiile acuzațiilor acuzației conform căreia reclamantul a întârziat procedurile erau nefondate, deoarece nicio audiere nu a fost amânată sau suspendată din cauza faptului său. La 22 octombrie 2010, reclamantul a reiterat cererea anterioară de eliberare, susținând, în special, că a continuat să piardă greutatea. El a susținut că în acest moment, fiind de 175 centimetri înalți, greutatea sa a scăzut la 57 kilograme. La 28 octombrie, 6 și 8 decembrie 2010, Curtea de District a avut ședințe, în cursul cărora nu au fost abordate cererile de eliberare a reclamantului. La 10 decembrie 2010, cererea reclamantului și a rudelor sale de eliberare a reclamantului au fost respinse de Curtea de District, care a remarcat că motivele de deținere a acestuia enumerate în decizia din 27 aprilie 2010 au persistat și nu au existat circumstanțe care să justifice eliberarea reclamantului. Rudele reclamantului 2010 au solicitat instanței să își reprezențeze co-apărătorii în custodie pentru a asigura egalitatea de tratament a tuturor inculpaților, aceste cereri fiind respinse ca fiind nefondate. La 1 aprilie 2011, Curtea de District, care s-a referit la o serie ample de dovezi, inclusiv la declarațiile confesionale ale co-apărătorilor reclamantului, la declarațiile victimei, la dovezi legisle și coroale și la numeroase mărturii martorilor, a condamnat reclamantul și co-apărătorii acestuia de abuz de birouri și le-a condamnat la diferite pedeapse. Reclamantul a fost condamnat la șapte ani de închisoare și a fost privat de poliție ca căpitan. În plus, toate acuzatele au fost interzise să ocupe posturile de autoritate în organele de aplicare a legii pentru un mandat de trei ani. La 2 august 2011, Curtea de Apel a susținut concluziile factuale ale Curții de District în acest caz, dar a redus condamnarea la șase ani. La 12 iunie 2012, Curtea civilă și penală specializată a susținut condamnarea și condamnarea reclamantului. 2010 pentru a-l retras în custodie a fost arbitrar și irazonabil și că el a fost privat de o posibilitate semnificativă de a adopta proceduri prin care licența prezentei decizii ar fi revizuită în timp util. Reclamantul a menționat la articolele 5 2 și 4 din Convenție în ceea ce privește plângerile de mai sus. 1 din Convenția că procedurile penale împotriva lui au fost exagerat lungi. Întrebarea părților a fost reclamantul privat de libertate în perioada cuprinsă între 27 aprilie 2010 și 1 aprilie 2011 în încălcarea articolului 5 § 1 din Convenție, având în vedere raționalitatea motivelor acordate pentru justificarea deținerii sale (a se vedea, de exemplu, Khayredinov v. Ucraina , nr. 38717/04, §§§§ 27-31, 14 octombrie 2010 și Lutsenko c. Ucraina, nr. 6492/11, §§ 64-74, 3 iulie 2012)? A avut reclamantul la dispoziția sa o procedură eficace prin care el ar putea contesta licența detenției ordonate la 27 aprilie 2010, conform articolului 4 din Convenție? A fost procedura prin care reclamantul a încercat să pună în pericol licența detenției sale în conformitate cu art. 5 § 4 din Convenție? A fost lungimea procedurii penale în cazul reclamantului în încălcarea cerinței de „tempo rațional” de la art. 6 1 din Convenția?
Communicated on 7 September 2015
Application no. 7670/11
Petro Petrovych LABAZNIKOV
against Ukraine
lodged on 25 January 2011
The applicant, Mr Petro Petrovych Labaznikov, is a Ukrainian national, who was born in 1973 and lives in Cherkasy.
On 28
January
2004 the applicant, at the material time a police officer at the Sosnivskiy District Police Department of Cherkasy, was arrested on suspicion of having ill-treated K. with a view to induce her to collaborate with the police and report on the purported criminal activity of her partner.
In
April
2004 the applicant and two other officers, B. and S., also implicated by K. in her ill-treatment, were committed to stand trial at the Sosnivskiy District Court of Cherkasy (“District Court”).
On 26
May
2005 the applicant and his co-defendants were found guilty of having abused their office and having caused K. bodily injuries. They were further sentenced to terms of imprisonment and released from custody on probation.
On 19 October 2005 the Cherkasy Regional Court of Appeal (“Court of Appeal) quashed this judgment and remitted the case for re-trial.
On 23 June 2006 the District Court remanded the applicant and his co-defendants in custody.
On 29 June 2006 the District Court suspended the proceedings pending forensic expert assessment.
On 29 March 2007 the proceedings were resumed.
On 6 June 2007 the District Court found the applicant and his co-defendants guilty of office abuse and sentenced them to terms of imprisonment. The applicant, unlike his co-defendants, appealed against this judgment.
On 9 November 2007 the Court of Appeal, having endorsed the District Court’s factual findings, reduced the applicant’s prison term and released him and his co-defendants from custody on probation.
On 16 December 2008 the Supreme Court quashed the above judgments upon appeals by the applicant and the prosecution and remitted the case for a fresh trial.
On 1 April 2009 the District Court opened the trial proceedings.
On 27
April
2010 the prosecution filed a request to remand the applicant (but not his co-defendants) in custody pending trial.
On the same date the District Court allowed this request, the relevant part of the court’s order reading as follows:
“...The court considers that the [prosecution’s] request should be allowed, as the defendant has been accused of having committed grave offences entailing [a potential] imprisonment for a term exceeding three years; special security measures have been applied to certain witnesses upon their requests in accordance with the law; the defendant has been accused of having inflicted bodily injuries with a view to intimidating the victim, which fact makes it possible that the applicant would repeat these actions; in addition, being at liberty, the defendant may obstruct the establishment of the truth in the case as well as to abscond and continue his criminal activity...”
The District Court also noted that the aforementioned decision was not subject to appeal.
On 28 April 2010 the applicant’s relatives acting as his lay defenders in the proceedings requested B., the prosecutor in charge of the case, to notify them why he had decided that the applicant might intimidate the witnesses if he remained at liberty.
On 5 May 2010 B. informed the applicant’s relatives that they must have misinterpreted his submissions. While he had mentioned that security measures had been applied to certain witnesses, it had not been stated that these measures had been applied in view of the applicant having intimidated them.
On 11 May 2010 the Court of Appeal informed the applicant that a decision to remand him in custody could not be subject to appellate review.
On 18 May, 4 and 8 June 2010 the applicant and his lay defenders requested the District Court to release him from custody. They noted that the relevant prosecutor’s request had been biased and unfounded. In particular, there had been no instances of the applicant attempting to abscond, intimidate witnesses or obstruct the investigation in any other ways during the period when he had remained at liberty in the course of the proceedings. The assumptions that he might do so in future had been devoid of any factual basis. They also noted that the applicant had had no prior criminal record, had a home and a family in Cherkasy, including ailing parents in his charge and that his neighbours had given him positive character references. Finally, they submitted that the applicant suffered from numerous health conditions, which had already resulted in him being sixteen kilograms underweight. The applicant’s health problems could deteriorate in detention, as there was no proper medical monitoring and diet in place.
On 22 June 2010 the District Court rejected the applicant’s and his lay defenders’ requests to release him from custody, having noted that the reasons for remanding him in detention had been duly stated in the decision of 27
April
2010, that these reasons persisted and that there was no evidence that the applicant’s health condition was incompatible with detention.
On 5 August 2010 the prosecutor’s office notified the applicant’s relatives in a letter, in response to their enquiries, that the request to detain the applicant had been prompted, in particular, by his tactics of delaying the proceedings. For instance, he took inordinately lengthy time to study the case-file materials.
On 18 August 2010 the applicant’s relatives again requested the court to release him from custody referring to absence of any evidence that he would abscond, obstruct the proceedings or engage in criminal activity upon his release. They further mentioned that the applicant’s co-defendants, who had pleaded guilty and had not appealed against the previous judgment, remained at liberty, while the applicant’s detention was in fact a revenge for his active attempts to prove his innocence. In addition, the applicant’s relatives listed a number of chronic gastroenterological and vascular conditions the applicant suffered from and alleged that he needed a special diet, periodic medical interventions and constant monitoring not available in the detention facility. Finally, they submitted that the prosecution’s allegations that the applicant had been delaying the proceedings had been unfounded, as no hearings had ever been postponed or adjourned on account of his conduct.
On 22 October 2010 the applicant reiterated his earlier request for release, alleging, in particular, that he had continued to lose weight. He submitted that at the moment, being 175 centimetres tall, his weight had dropped down to 57
kilograms.
On 28 October, 6 and 8 December
2010 the District Court held hearings, in the course of which the requests for the applicant’s release were not addressed.
On 10
December
2010 the applicant’s and his relatives’ requests for the applicant’s release were rejected by the District Court, which noted that the reasons for detaining him listed in the decision of 27
April
2010 persisted and there were no circumstances justifying the applicant’s release.
On several occasions after 27
April
2010 the applicant’s relatives requested the court to remand his co-defendants in custody to ensure equal treatment of all the defendants, these requests having been rejected as unfounded.
On 1 April 2011 the District Court, having referred to an ample array of evidence, including the confessional statements of the applicant’s co-defendants, statements by the victim, forensic and corporeal evidence and numerous witness testimonies, convicted the applicant and his co-defendants of office abuse and sentenced them to various punishments. The applicant was sentenced to seven years’ six months’ prison term and deprived of his police rank as a captain. In addition, all defendants were banned from occupying posts of authority in the law-enforcement bodies for a three-year term.
On 2 August 2011 the Court of Appeal upheld the factual findings of the District Court in the case, but reduced the applicant’s prison sentence to six years.
On 12 June 2012 the Higher Specialised Civil and Criminal Court upheld the applicant’s conviction and sentence.
The applicant complained that the decision of 27
April
2010 to remand him in custody was arbitrary and unreasonable and that he had been deprived of a meaningful possibility to bring proceedings whereby the lawfulness of this decision would be reviewed in a timely manner. The applicant referred to Article 5
§§
2 and 4 of the Convention in respect of the above complaints.
The applicant additionally complained under Article
6
§
1 of the Convention that the criminal proceedings against him were inordinately lengthy.
1.
Was the applicant deprived of his liberty in the period from 27
April
2010 until 1
April
2011 in breach of Article 5 § 1 of the Convention, regard being had to the reasonableness of the grounds given to justify his detention (see, e.g.,
Khayredinov v. Ukraine
, no.
38717/04, §§
27-31, 14
October
2010 and
Lutsenko v. Ukraine,
no.
6492/11, §§
64-74, 3
July
2012)?
2.
Did the applicant have at his disposal an effective procedure by which he could challenge the lawfulness of his detention ordered on 27
April
2010, as required by Article
5
§
4 of the Convention? Was the procedure by which the applicant sought to challenge the lawfulness of his detention in conformity with Article
5 § 4 of the Convention?
3.
Was the length of the criminal proceedings in the applicant’s case in breach of the “reasonable time” requirement of Article 6
§
1 of the Convention?