CHOWDURY ET AUTRES c. GRÈCE

Cel care, prin folosirea forței sau amenințarea cu forța sau prin alte mijloace coercitive sau de autoritate sau abuz de putere sau răpire, recrutează, transportă (...) deține, protejează, livrez - cu sau fără contraprestație - sau primește o persoană (...) în scopul de a o exploata pe sine sau pentru seama altora, este pedepsit cu o pedeapsă de închisoare de până la zece ani și o amendă de zece mii la cincizeci de mii euro.

Pedeapsa menționată mai sus se pronunță, de asemenea, împotriva autorului infracțiuni care, căutând să obțină același scop, obține consimțământul unei persoane sau o atrage sub pretexte false, profitând de vulnerabilitatea sa, prin promisiuni, cadouri, bani sau alte avantaje. (...)

Cel care a săvârșit infracțiunea prevăzută în paragrafele anterioare este pedepsit cu o pedeapsă de închisoare de cel puțin zece ani și o amendă de cincizeci de mii la o sută de mii euro, dacă infracțiunea: (...) b) este comisă în mod repetat; d) a avut ca rezultat un prejudiciu deosebit de grav sănătății persoanei lezate sau a expus viața acesteia la un pericol grav. » C. Principalele instrumente internaționale 1. Convenția Consilului Europei privind lupta împotriva traficului de ființe umane, CETS nr. 197, 16 mai 2005 Raportul explicativ al convenției anti-trafic a Consilului Europei subliniază că traficul de ființe umane este astazi o problemă majoră în Europa, care amenință drepturile omului și valorile fundamentale ale societăților democratice: « Traficul de ființe umane, deoarece prinde în cursă victimele sale, este forma modernă a comerțului mondial cu sclavi. Ființele umane sunt considerate mărfuri de cumpărat și vândut, forțate să lucreze, în cea mai mare parte în industria sexului, dar și, de exemplu, în sectorul agricol sau în ateliere, clandestine sau nu, pentru salarii mizere sau pentru nimic. Cea mai mare parte a victimelor identificate ale traficului sunt femei, dar și bărbații sunt victime. În plus, multe victime sunt tineri, uneori copii. Toți caută disperați cum să supraviețuiască, pentru ca apoi viața lor să fie ruinată de exploatare și dorința de profit. Dacă doresc să fie eficacă, strategia de luptă împotriva traficului de ființe umane trebuie să fie bazată pe o abordare multidisciplinară care trece atât prin prevenire, cât și prin protecția drepturilor omului ale victimelor și urmărirea traficantului, asigurând în același timp că legislațiile relevante ale Statelor sunt armonizate și aplicate uniform și eficient. » Preambulul convenției anti-trafic a Consilului Europei conține, în special, următoarele considerente: « Considerând că traficul de ființe umane constituie o încălcare a drepturilor omului și o atingere a demnității și integrității ființei umane; Considerând că traficul de ființe umane poate duce la o situație de sclavie pentru victime; Considerând că respectarea drepturilor victimelor și protecția lor, precum și lupta împotriva traficului de ființe umane trebuie să fie obiectivele principale; (...) » Conform articolului 1, convenția urmărește să prevină și să combată traficul de ființe umane, să protejeze drepturile omului ale victimelor traficului, să concepă un cadru cuprinzător de protecție și asistență pentru victime și martori, precum și să asigure investigații și urmăriri eficace. art. 4 a) dispune: « Expresia « traficul de ființe umane » desemnează recrutarea, transportul, transferul, găzduirea sau primirea de persoane, prin amenințare cu folosirea forței sau prin folosirea forței sau a altor forme de constrângere, prin răpire, fraudă, înșelăciune, abuz de autoritate sau de o situație de vulnerabilitate, sau prin oferta sau acceptarea de plăți sau avantaje pentru a obține consimțământul unei persoane având autoritate asupra altora în scopuri de exploatare. Exploatarea include, cel puțin, exploatarea prostituției altuia sau a altor forme de exploatare sexuală, munca sau serviciile forțate, sclavie sau practici asemănătoare sclaviei, servitute sau prelevarea de organe. » art. 5 impune Statelor să ia măsuri împotriva traficului. Prevede, în special: « 1. Fiecare Parte ia măsuri pentru a stabili sau îmbunătăți coordonarea la nivel național între diferitele instituții responsabile de prevenire și luptă împotriva traficului de ființe umane. 2. Fiecare Parte stabilește și/sau susține politici și programe eficace pentru a preveni traficul de ființe umane prin mijloace cum ar fi: cercetare; campaniile de informare, conștientizare și educație; inițiative sociale și economice și programe de formare, în particular în vederea persoanelor vulnerabile la trafic și a profesioniștilor implicați în traficul de ființe umane. (...) » (...) art. 10 expune măsurile care trebuie luate în materie de formare și cooperare. Prevede: « 1. Fiecare Parte se asigură că autoritățile sale competente dispun de persoane formate și calificate în prevenirea și lupta împotriva traficului de ființe umane și în identificarea victimelor, în special a copiilor, și în sprijinarea acestora și că diferitele autorități implicate colaborează între ele și cu organizațiile având un rol de sprijin, pentru a permite identificarea victimelor într-un proces ținând seama de situația specifică a femeilor și copiilor victime (...) 2. Fiecare Parte adoptă măsuri legislative sau altele necesare pentru a identifica victimele, dacă este cazul, în colaborare cu alte Părți și cu organizații având un rol de sprijin. Fiecare Parte se asigură că, dacă autoritățile competente consideră că există motive rezonabile să creadă că o persoană a fost victimă a traficului de ființe umane, aceasta să nu fie îndepărtată de pe teritoriul acesteia până la finalizarea procesului de identificare ca victimă a infracțiuni prevăzute la art. 18 din prezenta Convenție de către autoritățile competente și să beneficieze de asistența prevăzută la art. 12, paragrafele 1 și 2. (...) » (...) Articolele 18 la 21 impun Statelor să incrimineze diferite tipuri de comportament: (...) art. 31 § 1 privește jurisdicția. Impune fiecărei State părți să adopte măsuri legislative și altele necesare pentru a-și stabili jurisdicția asupra infracțiunilor prevăzute în convenția anti-trafic a Consilului Europei atunci când sunt comise: « a. pe teritoriul acesteia; sau (...) d. de un cetățean al său, sau de un apatrizi cu reședința obișnuită pe teritoriul acesteia, dacă infracțiunea este pedepsibilă penal acolo unde a fost comisă sau dacă nu cade sub competența teritorială a niciun Stat; e. împotriva unui cetățean al său. » Statele pot să-și rezerve dreptul de a nu aplica, sau de a aplica doar în cazuri sau condiții specifice, regulile de competență definite la paragrafele 1 d) și e) ale articolului 31. art. 32 impune Statelor să coopereze între ele, în conformitate cu dispozițiile convenției, în aplicarea instrumentelor internaționale și regionale relevante aplicabile, în cea mai largă măsură pentru scopurile de: « – prevenire și luptă împotriva traficului de ființe umane; – protecție și asistență ale victimelor; – efectuarea investigațiilor sau procedurilor privind infracțiunile penale stabilite în conformitate cu (...) Convenția. » 2. Rezoluția 1922(2013) a Adunării Parlamentare a Consilului Europei privind « traficul lucrătorilor migranți în scopuri de muncă forțată » Textul rezoluției adoptat pe 25 ianuarie 2013 este redactat după cum urmează: « 1. Adunarea Parlamentară este preocupată de amploarea traficului de ființe umane. Conform Organizației Internaționale a Muncii (OIM), cel puțin 20,9 milioane de persoane în lume – 3 din 1.000 – sunt reduse la munca forțată în lume și 44 % din ele (9,1 milioane) sunt victime ale traficului. Traficul de ființe umane poate fi considerat ca activitate criminală organizată care se dezvoltă cel mai rapid și care este sursa de profit cea mai importantă provenind din criminalitatea transnațională. Aproape toate țările ar fi afectate, indiferent dacă sunt țări de origine, tranzit și/sau destinație. 2. Este important nu numai să se pună accentul pe traficul de ființe umane în scopuri de exploatare sexuală, dar și să se cuprindă dimensiunea mai largă a problemei constituită de traficul în scopuri de muncă forțată, care afectează « industria sexului », sectorul agricol, construcții, industria textilă, hotelarie și restaurante, industria de fabricație, sclavie și servitute domestică (inclusiv în gospodăriile diplomați), cerșetoria și furtul forțat, și traficul de organe. (...)

Adunarea este pe deplin conștientă de importanța consolidării cooperării și a schimbului de informații, inclusiv a bunelor practici, între toți actorii din lupta împotriva traficului. Acești actori includ autoritățile naționale din țările de origine, tranzit și destinație, judecătorii, procurorii, inspectorii muncii, forțele de poliție, garda de margine, autoritățile fiscale, serviciile de sănătate, reprezentanții societății civile inclusiv organizațiile neguvernamentale (ONG), sectorul terț și sindicatele.

În consecință, Adunarea recomandă Statelor membre și observatoare ale Consilului Europei, și partenerilor democrației: 8.1. să lupte împotriva fenomenului de trafic al lucrătorilor migranți în scopuri de muncă forțată, ținând seama de vulnerabilitatea particulară a acestor persoane, prin următoarele măsuri: 8.1.1. să stabilească un cadru juridic solid pentru a urmări utilizatorii finali și autorii traficului, inclusiv gospodăriile private, și să se asigure că toate formele de muncă forțată sunt incriminate ca infracțiuni penale; 8.1.2. să desemneze un raporteur național independent privind traficul de ființe umane, responsabil de monitorizarea și transmiterea la guvern și la parlament a unor rapoarte periodice privind situația din țară; 8.1.3. să încurajeze inspecții regulate și coordonate în sectoarele de risc de către organizațiile responsabile de reglementarea ocupării forței de muncă, sănătății și securității, să încurajeze lucrătorii să se organizeze și să implice, de asemenea, agențiile de ocupare în măsuri luate pentru luptă împotriva traficului de ființe umane; 8.1.4. să consolideze rolul inspectorilor muncii și să aloce resurse umane și financiare suficiente pentru a le permite să reglementeze eficace ocuparea forței de muncă, în special munca domestică și funcționarea întreprinderilor și locurilor de muncă informale, unde predomină practicile de muncă forțată; 8.1.5. să ia măsuri pentru a descuraja cererea de servicii de persoane victime ale traficului în scopuri de muncă forțată, în particular în munca domestică și în sectoarele de agricultură, pescuit, construcție, hotelărie, îngrijiri și curățenie; 8.1.6. să combată corupția funcționarilor implicați în infracțiuni legate de trafic; 8.1.7. să adopte planuri de acțiune împotriva traficului de ființe umane și să lucreze în strânsă cooperare cu parlamentele la elaborarea acestor planuri, la punerea lor în aplicare și la monitorizarea acestei implementări; 8.1.8. să se asigure că profesioniștii competenți, inclusiv judecătorii și procurorii, inspectorii muncii, funcționarii de poliție, garda de margine, agenții serviciilor de imigrare, personalul care lucrează în centrele de reținere a imigranților, funcționarii teritoriali, personalul diplomatic și consular, profesioniștii de sănătate și asistenții sociali primesc o formare completă și multidisciplinară pentru a identifica victimele traficului în scopuri de muncă forțată, pentru a le asista și proteja în conformitate cu Convenția Consilului Europei privind lupta împotriva traficului de ființe umane (CETS nr. 197); 8.1.9. să ratifice și aplice, dacă nu au făcut-o deja, Convenția Consilului Europei privind lupta împotriva traficului de ființe umane și Convenția Organizației Internaționale a Muncii privind munca decentă pentru lucrătorii și lucrătoarele domestice; 8.1.10. să doteze Grupul de Experți al Consilului Europei privind lupta împotriva traficului de ființe umane (GRETA) cu resurse umane și financiare suficiente și să asigure independența experților numiți; (...) 8.2. să revizuiască politicile lor privind imigrația și reîntoarcerea pentru a le alinia la recomandările GRETA pentru a se asigura că persoanele victime ale traficului în scopuri de muncă forțată sunt tratate în primul rând ca victime care au nevoie să fie protejate mai degrabă decât ca persoane care au încălcat controlul migrației, luând următoarele măsuri: 8.2.1. să precizeze în mod clar canalele de migrație regulată și să disemineze informații precise despre condițiile care permit intrarea și șederea regulată în țară; 8.2.2. să intensifice eforturile pentru a identifica posibilele victime ale traficului, inclusiv la frontiere și în centrele de reținere, acordând acces organelor de control și organizațiilor specializate, inclusiv ONG-urilor; 8.2.3. să se asigure că posibilele victime ale traficului nu sunt pedepsite pentru infracțiuni legate de imigrație în cursul procedurii de identificare; 8.2.4. să faciliteze emiterea migranților victime ale traficului de permise de ședere temporare și reînnoibile din motive umanitare, dacă este posibil asociate cu permise de lucru; 8.2.5. să garanteze dreptul lucrătorilor domestici migranți la un statut de imigrant, independent de orice angajator; 8.2.6. să garanteze efectiv victimelor traficului o perioadă de recuperare și reflecție de cel puțin treizeci de zile pentru a le permite să fie din nou în posesia deplinilor lor puteri și să scape de influența traficantului; 8.2.7. să asigure victimelor acces la tribunale și să le garanteze un acces efectiv la ajutor juridic și servicii de interpretare; 8.2.8. să ofere protecție efectivă victimelor care participă la proceduri penale; 8.2.9. să considere măsurile speciale pentru reîntoarcerea victimelor traficului ca făcând parte integrantă a unei politici de luptă împotriva traficului, garantând drepturile lor, securitatea, demnitatea și protecția împotriva posibilității de a deveni din nou victime ale traficului în caz de reîntoarcere sau readmisie, și prin recurență la programe de reîntoarcere voluntară asistată. » PRETENȚIILE Invocând art. 4 din Convenție, reclamanții se plâng că munca pe care au furnizat-o în câmpurile de căpșuni din Manolada constituia muncă forțată sau obligatorie și că Statul a eșuat în obligația sa pozitivă de a preveni ca aceștia să fie supuși unei situații de trafic de ființe umane, de a adopta măsuri preventive în acest scop și de a sancționa angajatorii lor vinovați de trafic.

Celui qui au moyen de l’usage de la force ou de la menace d’un tel usage ou d’un autre moyen coercitif ou de l’autorité ou d’un abus de pouvoir ou d’un enlèvement, recrute, transporte (...) détient, protège, livre – avec ou sans contrepartie – ou accueille une personne (...) dans un but de l’exploiter lui-même ou pour le compte d’un autre, est puni d’une peine de réclusion jusqu’à dix ans et d’une amende de dix mille à cinquante mille euros.

La peine susmentionnée est aussi prononcée à l’encontre à l’auteur de l’infraction qui, cherchant à obtenir le même but, obtient le consentement d’une personne ou l’attire sous un faux prétexte en profitant de sa vulnérabilité, au moyen de promesses, de cadeaux, de l’argent ou d’autres avantages. (...)

Celui qui a commis l’infraction prévue aux paragraphes précédents est puni d’une peine de réclusion de dix ans au moins et d’une amende de cinquante mille à cent mille euros, si l’infraction : (...) b) est commise de manière répétitive ; d) a eu comme résultat un préjudice particulièrement grave à la santé de la personne lésée ou a exposé la vie de celle-ci à un danger grave. » C. Les principaux instruments internationaux 1. La Convention du Conseil de l’Europe sur la lutte contre la traite des êtres humains, STCE no 197, 16 mai 2005 Le rapport explicatif de la convention anti-traite du Conseil de l’Europe souligne que la traite des êtres humains est aujourd’hui un problème majeur en Europe, qui menace les droits de l’homme et les valeurs fondamentales des sociétés démocratiques : « La traite des êtres humains, parce qu’elle prend au piège ses victimes, est la forme moderne du commerce mondial des esclaves. Les êtres humains sont considérés comme des marchandises à acheter et à vendre, que l’on force à travailler, la plupart du temps dans l’industrie du sexe, mais aussi, par exemple, dans le secteur agricole ou dans des ateliers, clandestins ou non, pour des salaires de misère voire pour rien du tout. La plupart des victimes identifiées de la traite sont des femmes mais les hommes en sont également victimes. En outre, de nombreuses victimes sont des jeunes, parfois des enfants. Toutes recherchent désespérément de quoi subsister, pour voir ensuite leur vie ruinée par l’exploitation et l’appât du gain. Si l’on veut qu’elle soit efficace, la stratégie de lutte contre la traite des êtres humains doit être fondée sur une approche multidisciplinaire qui passe à la fois par la prévention, la protection des droits de la personne humaine des victimes et la poursuite des trafiquants, tout en veillant à ce que les législations pertinentes des Etats soient harmonisées et appliquées uniformément et efficacement. » Le préambule de la convention anti-traite du Conseil de l’Europe comporte notamment les considérants suivants : « Considérant que la traite des êtres humains constitue une violation des droits de la personne humaine et une atteinte à la dignité et à l’intégrité de l’être humain ; Considérant que la traite des êtres humains peut conduire à une situation d’esclavage pour les victimes ; Considérant que le respect des droits des victimes et leur protection, ainsi que la lutte contre la traite des êtres humains doivent être les objectifs primordiaux ; (...) » Selon l’article 1, la convention a pour objets de prévenir et combattre la traite des êtres humains, de protéger les droits de la personne humaine des victimes de la traite, de concevoir un cadre complet de protection et d’assistance aux victimes et aux témoins, ainsi que d’assurer des enquêtes et des poursuites efficaces . L’article 4 a) dispose : « L’expression « traite des êtres humains » désigne le recrutement, le transport, le transfert, l’hébergement ou l’accueil de personnes, par la menace de recours ou le recours à la force ou d’autres formes de contrainte, par enlèvement, fraude, tromperie, abus d’autorité ou d’une situation de vulnérabilité, ou par l’offre ou l’acceptation de paiements ou d’avantages pour obtenir le consentement d’une personne ayant autorité sur une autre aux fins d’exploitation. L’exploitation comprend, au minimum, l’exploitation de la prostitution d’autrui ou d’autres formes d’exploitation sexuelle, le travail ou les services forcés, l’esclavage ou les pratiques analogues à l’esclavage, la servitude ou le prélèvement d’organes. » L’article 5 impose aux Etats de prendre des mesures contre la traite. Il prévoit notamment ceci : « 1. Chaque Partie prend des mesures pour établir ou renforcer la coordination au plan national entre les différentes instances chargées de la prévention et de la lutte contre la traite des êtres humains . 2. Chaque Partie établit et/ou soutient des politiques et programmes efficaces afin de prévenir la traite des êtres humains par des moyens tels que : des recherches ; des campagnes d’information, de sensibilisation et d’éducation ; des initiatives sociales et économiques et des programmes de formation, en particulier à l’intention des personnes vulnérables à la traite et des professionnels concernés par la traite des êtres humains. (...) » (...) L’article 10 expose les mesures à prendre en matière de formation et de coopération. Il prévoit ceci : « 1. Chaque Partie s’assure que ses autorités compétentes disposent de personnes formées et qualifiées dans la prévention et la lutte contre la traite des êtres humains et dans l’identification des victimes, notamment des enfants, et dans le soutien à ces dernières et que les différentes autorités concernées collaborent entre elles ainsi qu’avec les organisations ayant un rôle de soutien, afin de permettre d’identifier les victimes dans un processus prenant en compte la situation spécifique des femmes et des enfants victimes (...) 2. Chaque Partie adopte les mesures législatives ou autres nécessaires pour identifier les victimes, le cas échéant, en collaboration avec d’autres Parties et avec des organisations ayant un rôle de soutien. Chaque Partie s’assure que, si les autorités compétentes estiment qu’il existe des motifs raisonnables de croire qu’une personne a été victime de la traite des êtres humains, elle ne soit pas éloignée de son territoire jusqu’à la fin du processus d’identification en tant que victime de l’infraction prévue à l’article 18 de la présente Convention par les autorités compétentes et bénéficie de l’assistance prévue à l’article 12, paragraphes 1 et 2. (...) » (...) Les articles 18 à 21 imposent aux Etats d’incriminer différents types de comportement : (...) L’article 31 § 1 porte sur la juridiction. Il impose à chaque Etat partie d’adopter les mesures législatives et autres nécessaires pour établir sa juridiction sur les infractions prévues à la convention anti-traite du Conseil de l’Europe lorsqu’elles sont commises : « a. sur son territoire ; ou (...) d. par un de ses ressortissants, ou par un apatride ayant sa résidence habituelle sur son territoire, si l’infraction est punissable pénalement là où elle a été commise ou si elle ne relève de la compétence territoriale d’aucun Etat ; e. à l’encontre de l’un de ses ressortissants. » Les Etats peuvent se réserver le droit de ne pas appliquer, ou de n’appliquer que dans des cas ou conditions spécifiques, les règles de compétence définies aux paragraphes 1 d) et e) de l’article 31. L’article 32 impose aux Etats de coopérer entre eux, conformément aux dispositions de la convention, en application des instruments internationaux et régionaux pertinents applicables, dans la mesure la plus large possible aux fins : « – de prévenir et de combattre la traite des êtres humains ; – de protéger et d’assister les victimes ; – de mener des investigations ou des procédures concernant les infractions pénales établies conformément à la (...) Convention. » 2. La Résolution 1922(2013) de l’Assemblée parlementaire du Conseil de l’Europe relative à « la traite des travailleurs migrants à des fins de travail forcé » Le texte de la résolution adopté le 25 janvier 2013 est ainsi libellé : « 1. L’Assemblée parlementaire est préoccupée par l’ampleur de la traite des êtres humains. Selon l’Organisation internationale du travail (OIT), au moins 20,9 millions de personnes dans le monde – 3 sur 1 000 – sont réduites à un travail forcé dans le monde et 44 % d’entre elles (9,1 millions) sont des victimes de la traite. La traite des êtres humains peut être considérée comme l’activité criminelle organisée qui se développe le plus vite et qui est la source de profit la plus importante provenant de la criminalité transnationale. La quasi-totalité des pays seraient touchés, que ce soit en tant que pays d’origine, de transit et/ou de destination. 2. Il importe non seulement de mettre l’accent sur la traite des êtres humains à des fins d’exploitation sexuelle, mais aussi d’appréhender la dimension plus large du problème que constitue la traite à des fins de travail forcé, qui touche l’«industrie du sexe», le secteur agricole, le bâtiment, l’industrie textile, l’hôtellerie et la restauration, l’industrie manufacturière, l’esclavage et la servitude domestiques (y compris dans des ménages de diplomates), la mendicité et le vol à la tire forcés, et le trafic d’organes. (...)

L’Assemblée est parfaitement consciente de l’importance de renforcer la coopération et le partage d’informations, y compris les bonnes pratiques, entre l’ensemble des acteurs de la lutte contre la traite. Ces acteurs comprennent les autorités nationales des pays d’origine, de transit et de destination, les juges, les procureurs, les inspecteurs du travail, les forces de police, les gardes-frontière, les autorités fiscales, les services de santé, les représentants de la société civile y compris les organisations non gouvernementales (ONG), le tiers secteur et les syndicats.

En conséquence, l’Assemblée recommande aux Etats membres et observateurs du Conseil de l’Europe, et aux partenaires de la démocratie: 8.1. de lutter contre le phénomène de traite des travailleurs migrants à des fins de travail forcé, en tenant compte de la vulnérabilité particulière de ces personnes, par les mesures suivantes: 8.1.1. mettre en place un cadre juridique solide afin de poursuivre les utilisateurs finaux et les auteurs de la traite, y compris les ménages privés, et veiller à qualifier d’infraction pénale toutes les formes de travail forcé; 8.1.2. désigner un rapporteur national indépendant sur la traite des êtres humains, chargé de suivre et d’adresser au gouvernement et au parlement des rapports périodiques sur la situation dans le pays; 8.1.3. encourager des inspections régulières et coordonnées dans les secteurs à risque par les organisations responsables de la régulation de l’emploi, de la santé et de la sécurité, inciter les travailleurs à s’organiser et associer également les agences pour l’emploi aux mesures prises pour lutter contre la traite des êtres humains; 8.1.4. renforcer le rôle des inspecteurs du travail et affecter des ressources humaines et financières suffisantes pour leur permettre de réguler effectivement l’emploi, notamment le travail domestique et le fonctionnement des entreprises et des lieux de travail informels, où les pratiques de travail forcé prédominent; 8.1.5. prendre des mesures pour décourager la demande de services de personnes victimes de la traite à des fins de travail forcé, en particulier dans les travaux domestiques et dans les secteurs de l’agriculture, de la pêche, de la construction, de l’hôtellerie, des soins et du nettoyage; 8.1.6. combattre la corruption des fonctionnaires impliqués dans des infractions liées à la traite; 8.1.7. adopter des plans d’action contre la traite des êtres humains et travailler en étroite coopération avec les parlements à l’élaboration de ces plans, à leur mise en oeuvre et au suivi de cette mise en oeuvre; 8.1.8. veiller à ce que les professionnels compétents, y compris les juges et les procureurs, les inspecteurs du travail, les fonctionnaires de police, les gardes-frontières, les agents des services d’immigration, le personnel qui travaille dans les centres de rétention d’immigrés, les fonctionnaires territoriaux, le personnel diplomatique et consulaire, les professionnels de santé et les travailleurs sociaux reçoivent une formation complète et multidisciplinaire afin de repérer les victimes de la traite à des fins de travail forcé, de les assister et de les protéger conformément à la Convention du Conseil de l’Europe sur la lutte contre la traite des êtres humains (STCE no 197); 8.1.9. ratifier et appliquer, si ce n’est pas encore fait, la Convention du Conseil de l’Europe sur la lutte contre la traite des êtres humains et la Convention de l’Organisation internationale du travail concernant le travail décent pour les travailleuses et travailleurs domestiques; 8.1.10. doter le Groupe d’experts du Conseil de l’Europe sur la lutte contre la traite des êtres humains (GRETA) de ressources humaines et financières suffisantes, et assurer l’indépendance des experts nommés; (...) 8.2. de revoir leurs politiques en matière d’immigration et de retour pour les aligner sur les recommandations du GRETA afin de s’assurer que les personnes victimes de la traite à des fins de travail forcé sont traitées d’abord comme des victimes qui ont besoin d’être protégées plutôt que comme des personnes ayant violé le contrôle des migrations, en prenant les mesures suivantes: 8.2.1. préciser clairement les canaux de migration régulière et diffuser des informations précises sur les conditions qui permettent d’entrer et de séjourner régulièrement dans le pays; 8.2.2. intensifier les efforts pour identifier les victimes potentielles de la traite, y compris aux frontières et dans les centres de rétention, en donnant accès aux organes de contrôle et aux organisations spécialisées, y compris les ONG; 8.2.3. faire en sorte que les victimes potentielles de la traite ne soient pas punies pour des infractions liées à l’immigration au cours de la procédure d’identification; 8.2.4. faciliter la délivrance aux migrants victimes de la traite de permis de séjour temporaires et renouvelables pour des motifs humanitaires, si possible associés à des permis de travail; 8.2.5. garantir le droit des travailleurs domestiques migrants à un statut d’immigré, indépendamment de tout employeur; 8.2.6. garantir effectivement aux victimes de la traite une période de rétablissement et de réflexion d’au moins trente jours pour leur permettre d’être à nouveau en pleine possession de leurs moyens et d’échapper à l’influence des trafiquants; 8.2.7. assurer aux victimes l’accès aux tribunaux et leur garantir un accès effectif à l’aide juridictionnelle et aux services d’interprétation; 8.2.8. offrir une protection effective aux victimes qui participent aux procédures pénales; 8.2.9. considérer les mesures spéciales pour le retour des victimes de la traite comme faisant partie intégrante d’une politique de lutte contre la traite, en garantissant leurs droits, leur sécurité, leur dignité et leur protection contre la possibilité de redevenir une nouvelle fois des victimes de la traite en cas de retour ou de réadmission, et en recourant à des programmes de retours volontaires assistés. » GRIEFS Invoquant l’article 4 de la Convention, les requérants se plaignent que le travail qu’ils ont fourni dans les champs de fraises de Manolada constituait un travail forcé ou obligatoire et que l’Etat a failli à son obligation positive d’empêcher qu’ils soient soumis à une situation de traite des êtres humains, d’adopter des mesures préventives à cet effet et de sanctionner leurs employeurs coupables de la traite.