MARILENA-CARMEN POPA v. ROMANIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Communicated
MARILENA-CARMEN POPA v. ROMANIA (CtEDO, 2015)
Comunicat la 18 septembrie 2015 THIRD SECTION Cererea nr. 1814/11 Marilena-Carmen POPA împotriva României depusă la 15 decembrie 2010 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dna Marilena-Carmen Popa, este un național român, care s-a născut în 1960 și trăiește în București. Ea este reprezentată în fața Curții de către dna I.M. Peter, un avocat care practică în București. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Până la 10 septembrie 2010, reclamantul a fost o practică notară publică în București. La 28 noiembrie 2003, reclamantul a autenticat un contract de vânzare a terenurilor, încheiat între vânzătorul S.C. V. S.R.L., reprezentat de C.E., și cumpărătorul S.C. O.E. S.R.L., reprezentat de M.S. La 1 iulie 2005, biroul procurorului atașat Curții Înalte de Cassare și Justiție – Hotărârea de Investigare a Crimei Organizate și Terorismului a emis o acuzație împotriva reclamantului și a altor patru persoane („co-acusat”). Reclamantul a fost acuzat de încălcarea continuă a falsificației, fiind acuzat de a fi autentificat șapte contracte, inclusiv cea semnată la 28 noiembrie 2003, în absența părților semnatare. Co-defendenții au fost acuzați pe număr de faliment fraudulos. Procedura de primă instanță În timpul procedurii, Curtea de Apel a auzit treizeci și nouă de martori, inclusiv E.C., și, la cererea inculpatului O.K.H., a ordonat să fie elaborat un raport de audit. C.E. a declarat că nu a fost prezentă în biroul notar în momentul în care contractul de vânzare din 28 noiembrie 2003 a fost încheiat, semnătura contractului aparținând altcuiva. Ea a declarat în continuare că nu are nici o legătură cu societatea S.C. V. S.R.L. Pe baza dovezilor din dosar, inclusiv cele administrate în cadrul procedurii de anchetă preliminară, inclusiv un raport criminalistic încheiat la 28 iunie 2005 în ceea ce privește veracitatea semnăturilor privind contractele impugate, la 9 iulie 2008, Curtea de Apel a achitat reclamantul tuturor acuzațiilor. Curtea a achitat și ceilalți acuzați. În ceea ce privește contractul din 28 noiembrie 2003, Curtea a făcut trimitere la raportul legist întocmit la 28 iunie 2005, declarând că semnătura de pe acest contract nu aparține martorului E.C. În evaluarea declarațiilor martorului E.C., instanța a reținut că acestea sunt contradictorii; Curtea a remarcat că E.C. susținea că nu a fost niciodată în biroul notar public și că declarațiile, eșantionele de semnătură și certificatul fiscal prezentat expertului responsabil cu raportul forense pentru comparație nu au fost semnate de ea, ci de fiica ei. În același timp, martorul a negat că semnătura făcută pe declarația dată în cursul anchetei preliminare îi aparținea. În astfel de circumstanțe, instanța a concluzionat că nu există dovezi privind dosarul, altele decât concluziile raportului, pentru a contrazice apărarea reclamantului, susținând că E.C. a fost, de fapt, prezent la biroul reclamantului pentru a încheia contractul de vânzare din 28 noiembrie 2003. În urma unei serii de audieri amânate datorită diverselor eșecuri ale procedurii de convocare, la 28 mai 2010, avocatul reclamantului a prezentat ca dovadă mai multor documente, fără a ridica orice altă obiecție sau a solicita mai multe dovezi care să fie adăugat în acest caz. Reclamantul, precum și un alt acuzat, G.I., au fost prezenți la audiere și au fost auziți de Curtea Înaltă de Cassare și Justiție (denumită în continuare HCCJ). În declarația ei, reclamantul a declarat că toate contractele impugnate au fost semnate de părțile contractante, în prezența ei. La 29 iulie 2010, Curtea a permis apelul procurorului și a pronunțat o nouă hotărâre cu privire la fondurile. Spre deosebire de concluzia instanței inferioare conform căreia raportul formulat de expertul în scris nu a fost confirmat cu nici o altă dovadă care susține afirmația reclamantului că părțile contractului au fost prezente în biroul ei la 28 noiembrie 2003, HCCJ a remarcat că martorul E.C. însuși a declarat că nu a semnat contractul și că nu a avut cunoștință de activitatea companiei S.C. S.R.L. orice. HCCJ a schimbat clasificarea juridică a acuzațiilor formulate împotriva reclamantului, eliminand forma continuă a infracțiunii de falsificare; a condamnat reclamantul de falsificare comis numai în legătură cu contractul semnat la 28 noiembrie 2003, la o condamnare suspendată de șase luni de închisoare ( suspendare condiționată ), impunând un termen de suspendare ( termen de incercare ) de trei ani. Apel extraordinar La începutul lunii iulie 2010, reclamantul a inițiat o procedură extraordinară ( concursatie în Anulare ) care vroia să anuleze hotărârea finală din 29 iunie 2010. Ea a susținut că nu a fost auzită în mod legal de către instanța de recurs și că procedura de convocare nu a fost executată în mod legal în ceea ce privește co-acuzatorul O.K.H. De asemenea, condamnatorii au solicitat anularea hotărârii din acest motiv. Reclamantul a invocat, de asemenea, faptul că instanța de recurs s-a înșelat în stabilirea unui termen de suspendare mai lung decât cel legal, care a fost de doi ani și șase luni. Prin hotărârea finală din 16 noiembrie 2010, HCCJ a respins apelul reclamantului și al co-acuzanților ca fiind inadmisibil. Reclamantul nu a fost ascultat de instanță și depunerea ei nu a fost cenzurat în niciun fel. În ceea ce privește eșecurile procedurii de convocare, nu a fost formulată nicio obiecție în fața instanței de recurs de către oricare dintre părțile prezente, în timp ce instanța a luat măsurile adecvate pentru a convoca în mod corespunzător toate părțile. Nu a fost menționată în ceea ce privește termenul suspendării. La 10 septembrie 2010, Ministerul Justiției a emis un ordin de confirmare a încheierii biroului reclamantului ca notar, după condamnarea ei penală. La 17 septembrie 2010, reclamantul a fost informat de Camera Notarialor Publice din București că, la 20 septembrie 2010, doi dintre reprezentanții săi vor fi prezenți la biroul ei pentru a prelua arhiva și sigiliile oficiale. Reclamantul a susținut că reprezentanții Camerei Notarilor Publice din București au furat de la bord cu numele reclamantului, au șterse informațiile existente în calculatorul său profesional și au preluat sigiliul și arhiva fără acordul ei, deoarece ea a fost plecată în concediu de boală în acel moment – și fără a redacta nici un minut în acest sens. Nu a fost depusă nici o procedură internă de către reclamant în legătură cu aceste evenimente. Legea internă relevantă Dispozițiile relevante ale Codului de Procedură Penală din România, în vigoare în timpul respectiv, citite după cum urmează: art. 385 – Soluție și aspecte complementare „Când instanța de recurs anulează decizia și deține cazul de reexaminare ..., ia de asemenea o hotărâre cu privire la dovezile care urmează să fie prezentate, stabilind o audiere pentru reexaminare. În cadrul audierii pentru reexaminare, instanța are obligația de a auzi inculpatul care este prezent ... în cazul în care el/ea nu a fost auzit de instanța de primă instanță și de recurs, precum și atunci când aceste instanțe nu au condamnat inculpatul.” În ceea ce privește perioada de suspendare, Codul penal român ca în vigoare la momentul respectiv a declarat că: art. 82 – Termenul suspendării „(1) Perioada în care executarea sentinței este suspendată reprezintă un termen de suspendare și este compusă din propoziția în sine și dintr-o perioadă stabilită de doi ani ...” Legea Notarilor Publici nr. 36 din 12 mai 1995 a precizat în părțile sale relevante după cum urmează: art. 23 „(1) Calitatea sfârșitului notarului public: ... f) în caz de condamnare prin o hotărâre finală pentru că a comis o infracțiune cu intenție sau cu o infracțiune care subminează prestigiul profesiei ...” art. 42 „... La data în care hotărârea condamnării devine finală, și dacă se referă la infracțiunile descrise la art. 23 f), Ministrul Justiției ordonă ca notarul condamnat să fie exclus din profesie. ...” COMPLAINTE Reclamantul se plânge, în temeiul articolului 6 din Convenție, cu privire la echitatea generală a procedurii, susținând, pe de o parte, că nu a fost ascultată în mod corespunzător de către instanță, având în vedere că HCCJ a anulat achitarea și a modificării clasificării juridice a acuzațiilor împotriva ei și că, pe de altă parte, HCCJ a anulat achitarea fără o evaluare directă a dovezilor relevante pe care le-a invocat. Reclamantul se plânge în continuare că prin fixarea termenului de suspendare la trei ani, instanțele interne au încălcat art. 7 din Convenție în sensul că au impus o penalitate mai grea decât cea prevăzută de lege. Reclamantul a avut o audiere echitabilă în determinarea acuzațiilor penale împotriva ei, în conformitate cu art. 6 §§ § 1 și 3 b) și d) din Convenție? În special, modificarea clasificării juridice a taxelor împotriva reclamantului, urmată de anularea de către instanța de apel a achitarea reclamantului fără o evaluare directă a dovezilor care au condus la achitarea anterioară și fără a se reexamina reclamantul în conformitate cu legislația internă, a afectat echitatea generală a procedurii? Având în vedere termenul de suspendare stabilit pentru reclamant la trei ani, a fost o sancțiune mai grea impusă decât cea aplicabilă la momentul comisiei infracțiunii în acest caz, în încălcarea garanțiilor prevăzute la art. 7 din convenție?