Decizia nr. 28855/13 Snežana MITI de către Serbia Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care așezează la 29 septembrie 2015 în calitate de comitet compus din: Valeriu Grițco, președinte, Branko Lubarda, Mārtiδš Mits, judecători și Marialena Tsirli, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 8 aprilie 2013, Având în vedere observațiile prezentate de părți, având în vedere deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dna Snežana Mitić, este un național sârb, care s-a născut în 1967 și trăiește în Vladičin Han. Ea a fost reprezentată în fața Curții de către dl N. Anticić, un avocat care practică în Vladičin Han. Guvernul sârb (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna V. Rodić. Faptele prezentate de reclamant Reclamantul este un fost angajat al DP PK Delišes (debitorul) o societate socială. Ea a obținut hotărâri finale care ordonă debitorului să-și plătească anumite sume (a se vedea Hotărârea Tribunalului Municipal Vladičin Han din 7 octombrie 2003, 26 februarie 2004 și 17 februarie 2005). La cererea sa în acest sens, reclamantul a fost emis ordine de executare în ceea ce privește aceste hotărâri (a se vedea Ordinele de executare ale Curții Municipale Vladičin Han din 30 ianuarie 2004, 21 aprilie 2004 și 19 iulie 2005). Execuția hotărârilor finale în cauză nu a fost niciodată efectuată. Guvernul a informat Curtea că, la 10 august 2009, reclamantul și-a retras cererile de executare a hotărârilor din 26 februarie 2004 și 17 februarie 2005. Prin urmare, Curtea Municipală Vladičin Han a încheiat procedura respectivă de executare prin decizia sa din 29 septembrie 2009. Reclamantul s-a plâns în esență de neexecuția hotărârilor rendue în favoarea ei. Prezenta plângere este examinată în conformitate cu articolele 6 § 1 și 13 din Convenție și cu art. 1 din Protocolul nr. HOTĂRÂREA Guvernul a solicitat Curtei să declare cererea inadmisibilă ca fiind un abuz al dreptului de cerere, subliniind că reclamantul a omis să informeze Curtea că procedura de executare a fost încheiată la cererea ei. Reclamantul nu a contestat retragerea cererilor de executare și nu a reușit să recurgă la deciziile privind încheierea procedurii de executare, ci a susținut că acest lucru este irelevant. Curtea reiterează că o cerere poate fi respinsă ca abuz al dreptului de cerere individuală în sensul articolului 35 § 3 litera (a) din Convenție în cazul în care, printre altele, se bazează pe informații false (a se vedea Bruss v. Elveția [GC], nr. 67810/10, § 28, CEDO 2014 și S.A.S. v. Franța [GC], nr. 43835/11, § 67, CEDH 2014) sau în cazul în care informații și documente semnificative au fost omitete în mod deliberat, fie în cazul în care au fost cunoscute de la început, fie în cazul în care au avut loc noi evoluții semnificative în timpul procedurii (a se vedea Predescu c. România , nr. 21447/03 , §§ 25-27, 2 decembrie 2008; și Tatalović și Dekić c. Serbia . (dec.), nr. 15433/07, 29 mai 2012). Informațiile incomplete și, prin urmare, înșelătoare pot constitui un abuz al dreptului la cerere, mai ales dacă informațiile în cauză privesc miezul cazului și nu sunt furnizate explicații suficiente pentru faptul că nu se divulgă această informație (a se vedea Predescu §§ 25-26 ) și Komatinović c. Serbia . (dec.), nr. 75381/10, 29 ianuarie 2013). Curtea constată că actuala reclamantă s-a plângut că hotărârile finale dictate în favoarea sa împotriva unei societăți sociale nu au fost executate. Cu toate acestea, ea a retras cererile de executare a hotărârilor din 26 februarie 2004 și 17 februarie 2005, care au dus la încheierea finală a procedurii de executare conexe. Liniștea completă a reclamantului privind încheierea procedurii de executare, susținând totodată acuzațiile sale că hotărârile nu au fost executate datorită restructurării debitorului nu pot fi interpretate, în opinia Curții, ca fiind altceva decât o dezvăluire a informațiilor referitoare la fondul propriu al cererii. Având în vedere importanța nerespectării acestor informații pentru determinarea corectă a prezentului caz, Curtea constată că această conduită a fost contrară scopului dreptului unei cereri individuale, astfel cum se prevede la art. 34 din Convenția (a se vedea Gross c. Elveția [GC], nr. 67810/10, § 28, CEDO 2014). Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se respingă cererea ca abuz de dreptul de cerere, în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea inadmisibilă. Adoptată în engleză și notificată în scris la 22 octombrie 2015, Marialena Tsirli Valeriu Grițco Președintele Adjunct Registrului
Application no. 28855/13
Snežana MITIĆ
against Serbia
The European Court of Human Rights (Third Section), sitting on 29
September 2015 as a Committee composed of:
Valeriu Grițco,
President,
Branko Lubarda,
Mārtiņš Mits,
judges,
and Marialena Tsirli,
Deputy Section Registrar,
Having regard to the above application lodged on 8 April 2013,
Having regard to the observations submitted by the parties,
Having deliberated, decides as follows:
The applicant, Ms Snežana Mitić, is a Serbian national, who was born in 1967 and lives in Vladičin Han. She was represented before the Court by Mr N. Antić, a lawyer practising in Vladičin Han.
The Serbian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Ms V. Rodić.
A.
The facts as submitted by the applicant
The applicant is a former employee of
DP PK Delišes
(the debtor)
,
a socially-owned company. She obtained final judgments ordering the debtor to pay her certain sums (see the Vladičin Han Municipal Court’s judgments of 7 October 2003, 26 February 2004 and 17 February 2005). At her request to that effect, the applicant was issued enforcement orders in respect of these judgments (see the Vladičin Han Municipal Court’s enforcement orders of 30 January 2004, 21 April 2004 and 19 July 2005).
The enforcement of the final judgements in question has never been carried out.
B.
The additional facts submitted by the Government
The Government informed the Court that on 10 August 2009 the applicant withdrew her claims for the enforcement of the judgments of 26
February 2004 and 17 February 2005. As a result, the Vladičin Han Municipal Court terminated the respective enforcement proceedings by its decision of 29 September 2009. The applicant did not lodge an appeal against this decision.
The applicant essentially complained about the non-enforcement of the judgments rendered in her favour. This complaint falls to be examined under Articles 6 § 1 and 13 of the Convention and Article 1 of Protocol
No.
1.
The Government asked the Court to declare the application inadmissible as an abuse of the right of petition. They pointed out that the applicant had omitted to inform the Court that the enforcement proceedings had been terminated at her request.
The applicant did not dispute having withdrawn her requests for enforcement and having failed to appeal the decisions on termination of the enforcement proceedings, but argued that this was irrelevant.
The Court reiterates that an application may be rejected as an abuse of the right of individual application within the meaning of Article 35 § 3 (a) of the Convention if, among other reasons, it was knowingly based on false information (see
Gross v. Switzerland
[GC], no.
2014; and
v. France
[GC], no. 43835/11, § 67, ECHR 2014) or if significant information and documents were deliberately omitted, either where they were known from the outset or where new significant developments occurred during the proceedings (see
Predescu v. Romania
, no.
21447/03, §§ 25-27, 2 December 2008; and
Tatalović and Dekić v.
Serbia
(dec.), no. 15433/07, 29 May 2012). Incomplete and therefore misleading information may amount to an abuse of the right of application, especially if the information in question concerns the very core of the case and no sufficient explanation is given for the failure to disclose that information (see
Predescu
, cited above, §§ 25-26; and
Komatinović v.
Serbia
(dec.), no. 75381/10, 29 January 2013).
The Court notes that the present applicant complained that final court judgments rendered in her favour against a socially-owned company had not been enforced. However, she withdrew her requests for enforcement of the judgments of 26 February 2004 and 17 February 2005, which led to the final termination of the related enforcement proceedings.
The applicant’s complete silence on the termination of the enforcement proceedings while upholding her allegations that the judgments had not been enforced due to the debtor’s restructuring cannot be interpreted, in the Court’s view, as anything else but a failure to disclose information concerning the very core of the application.
Having regard to the importance of the applicant’s failure to disclose this information for the proper determination of the present case, the Court finds that such conduct was contrary to the purpose of the right of individual petition, as provided for in Article 34 of the Convention (see
Gross v.
Switzerland
[GC], no. 67810/10, § 28, ECHR 2014).
In view of the above, it is appropriate to reject the application as an abuse of the right of petition, pursuant to Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention.
For these reasons, the Court, unanimously,
Declares
the application inadmissible.
Done in English and notified in writing on 22 October 2015.
Marialena Tsirli
Valeriu Grițco
Deputy Registrar
President