CASE OF MÜDÜR DUMAN v. TURKEY

Reclamantul s-a născut în 1956 și locuiește în Istanbul. Reclamantul a fost directorul ramului districtului Eminönü al HADEP (Halkın Demokrasi Partisi – Partidul Democrației Populare) la Istanbul, la momentul evenimentelor care dau naștere cererii. La 24 iunie 2000, o serie de sindicate au organizat o demonstrație la Istanbul. În timpul demonstrației, unii participanți au purtat semne și sloganuri în susținerea lui Abdullah Öcalan, liderul PKK (Partitul muncitorilor kurdistani), o organizație armată ilegală. Acești manifestanți au fost identificați de poliție ca membri ai HADEP. La 26 iunie 2000, procurorul de la Curtea de Securitate de Stat din Istanbul a solicitat un mandat de căutare a birourilor a celor patru filiale ale HADEP pentru a obține dovezi incriminatoare referitoare la PKK. În aceeași dată Curtea de Securitate de Stat din Istanbul a eliberat un mandat de căutare. 10. În aceeași seară, ofițerii de poliție din sediul poliției din Istanbul au efectuat o căutare a biroului filial Eminönü al HADEP. Protocolul de căutare, semnat de solicitant, a indicat că steagurile și publicațiile ilegale ale PKK au fost găsite acolo, împreună cu imaginile, articolele și cărțile referitoare la dl Öcalan. 11. În aceeași dată, reclamantul a fost dus la sediul poliției Istanbul pentru interogatoriu. Ofițerii de poliție au informat reclamantul cu privire la dreptul său în temeiul articolului 135 alineatul (3) din fostul cod de procedură penală de a solicita un avocat. Cu toate acestea, reclamantul nu a cerut un avocat. În declarația sa, reclamantul a susținut că, deși el a fost directorul biroului de district Eminönü al HADEP, el nu a fost întotdeauna prezent la birou și că el nu a fost conștient de existența imaginilor și simbolurilor referitoare la dl Öcalan și PKK găsite în birou. În mod similar, el a negat responsabilitatea pentru publicațiile și cărțile ilegale care au fost găsite în locație, pe care a susținut că au fost aduse de către editori sau alte persoane care vizitează biroul fără cunoștința sa. El a susținut că ori de câte ori a întâlnit poze și simboluri similare, el a cerut îndepărtarea lor. Această declarație a fost semnată de solicitant. 12. La 27 iunie 2000, reclamantul a fost interogat de procurorul public din Istanbul, la care a repetat declarația făcută anterior poliției. De asemenea, reclamantul a renunțat la dreptul său de a solicita un avocat în fața procurorului public. 13. La 30 iunie 2000, procurorul public de la Istanbul a depus o declarație de acuzație împotriva reclamantului, acuzându-l de laudă și condoleanță acte pedepsite prin lege în temeiul articolului 312 § 1 din fostul Cod Penal. 14. La 19 ianuarie 2001, Curtea penală din Istanbul a organizat prima audiere. La sfârșitul ședinței, la care a participat reclamantul, instanța a hotărât să țină următoarea ședință la 15 iunie 2001. 15. La 15 iunie 2001, la a doua audiere, procurorul public din Istanbul și-a prezentat avizul (cahakkında mütalaa) la tribunalul de primă instanță în absența reclamantului. În opinia sa, procurorul public a informat că instanța ar trebui să considere reclamantul vinovat ca fiind acuzat. Prin urmare, Curtea Penală din Istanbul a condamnat reclamantul la sfârșitul audierii și l-a condamnat la șase luni de închisoare și la o amendă de 91.260.000 de lira turcă veche (LTR). În hotărârea sa, instanța internă a susținut că apărarea reclamantului nu era credibilă și că expunerea de simboluri și de imagini referitoare la PKK și la dl Öcalan în clădirea partidului a constituit o infracțiune de laudă și condolență a actelor pedepsite de lege. 16. Prin intermediul avocatului său, reclamantul a apelat împotriva acestei hotărâri. El a susținut că nu a fost amintit în mod corespunzător de dreptul său de a solicita un avocat în temeiul articolului 135 din Codul de Procedință Penală în timpul interogatoriului său. În plus, susține că a ratat audierea în timp ce a fost întârziat în trafic, iar instanța de primă instanță și-a luat decizia în absența sa, fără să-i dea posibilitatea de a se apăra împotriva acuzațiilor procurorului public. 17. La 5 iunie 2002, Curtea de Casație a anulat amenzile impuse, dar a susținut restul hotărârii. La 11 iulie 2002, această decizie a fost depusă în registrul instanței de primă instanță. 18. La 31 ianuarie 2003, reclamantul a început să își îndeplinească sentința. La 13 aprilie 2003 a fost eliberat cu eliberare condiționată.