Comunicat la 13 octombrie 2015 THIRD SECTION Cererea nr. 46695/13 Bogdan GHEORGHIU și S.C. BG MEDIA S.R.L. împotriva României depusă la 16 iulie 2013 DECLARAREA FACTELOR Primul reclamant, dl Bogdan Gheorghiu, este un național român, născut în 1975 și locuiește în Suceava. Al doilea reclamant S.C. Media S.R.L. este o persoană juridică română cu biroul său principal situat în Suceava. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitanți, pot fi rezumate după cum urmează. Primul reclamant, dl Gheorghiu, este unic administrator al celui de-al doilea reclamant, compania S.C. BG Media S.R.L. El este, de asemenea, editorul unui program de televiziune transmis de o televiziune locală deținută de societatea reclamantă. La 31 august 2008 E.V., care a fost managerul grupului de dans „Ciprian Porumbescu”, un grup de muzică local finanțat cu fonduri publice, a deschis proceduri civile pentru prejudiciu moral împotriva reclamanților ca urmare a mai multe declarații presupuse difamatorii făcute de primul reclamant despre el în programul său de televiziune. La 3 iulie 2012, Curtea de District Suceava a permis acțiune E.V. Diferințe pecuniare și a ordonat reclamanților să-l plătească în comun 15.000 de lei români (RON) (aproximativ 3.500 de euro (EUR)). Aceasta a susținut că, chiar dacă reclamanții au fost deja condamnați în 2012 să plătească prejudiciu moral E.V. pentru alte declarații difamatorii neprobate făcute împotriva lui, ei au repetat comportamentul lor. de contrabandă de țigară și de a fi implicat în mai multe scandaluri sexuale care s-au întâmplat în organizația pe care a gestionat-o fără nici o dovadă de susținere. Faptul că E.V. a avut dezacorduri manageriale cu unii dintre angajații săi nu are dreptul reclamanților să facă declarațiile impugnate care a depășit reputația de cetățean onorabil al orașului Suceava. La 22 ianuarie 2013, Curtea județului Suceava a permis apelul E.V. și a ordonat reclamanților să-i plătească în comun 30.000 de lei români (aproximativ 7.100 EUR). implicarea în contrabandă de țigară prin folosirea autobuzelor care aparțin grupului de oameni pe care îl gestiona și de implicare în mai multe scandaluri sexuale. Reclamanții nu au contestat conținutul programului de televiziune și nici nu au susținut că nu au făcut declarațiile înșelate și au susținut doar că nu au comis un act ilegal. Declarațiile nedreptate au constituit acuzații serioase care ar putea încălca dreptul E.V. la reputație, onoare și demnitate personală. Curtea a susținut în continuare că, în conformitate cu jurisprudența Curții Europene a Dreptului Uman, presa a avut o poziție privilegiată într-o societate democratică și a fost liberă să atragă la public aspecte de interes public. De asemenea, marja de critici acceptabile în ceea ce privește E.V. a fost mai largă având în vedere că el este o cifră publică. Cu toate acestea, media a avut datoria de a nu depăși anumite limite referitoare la onoare, demnitate sau reputație unei persoane. În timp ce jurnaliștii ar putea exprima hotărâri de valoare care nu ar putea fi considerate ofensive, este important să se stabilească natura declarațiilor primei reclamante, deoarece acest lucru a determinat limitele criticilor acceptabile care ar fi putut fi aplicate în echilibrarea drepturilor părților. Curtea a considerat că declarațiile neprevăzute se ridică în mod clar la declarații de fapt și erau, evident, difamatorii pentru E.V., deoarece ar fi putut să își asume răspunderea penală sau disciplinară și ar fi putut să-l supune disprețului public. Prin urmare, primul reclamant a avut obligația de a oferi o bază de fapt suficientă pentru ei și de a verifica în avans veracitatea acuzațiilor sale. Cu toate acestea, primul reclamant nu a dovedit că declarațiile sale au o bază de fapt solidă sau că a întreprins măsuri rezonabile pentru a verifica veracitatea lor. Potrivit codului deontologic jurnalistic, el a avut obligația de a verifica veracitatea acuzațiilor sale din cel puțin două surse înainte de a le face publice. În ciuda primei afirmații ale reclamantului, nu s-a putut verifica veracitatea informațiilor a posteriori . Prin urmare , având în vedere natura declarațiilor și lipsa unei teme de fapt minime pentru declarațiile impugnate, primul reclamant a depășit limitele dreptului său la libertate de exprimare. Curtea a susținut, de asemenea, că s-au îndeplinit condițiile pentru răspunderea civilă a reclamanților. În plus, a respins argumentul reclamanților că E.V. nu a indicat daunele exacte pe care le-a suferit, având în vedere că E.V. susținea că reputația sa a fost respinsă. Daunele au existat din moment ce declarațiile au fost făcute în timpul unui program televizat și au atras disprețul publicului. Având în vedere că E.V. a reclamat prejudiciu moral, cuantifica lor nu a putut fi dovedit, dar a putut fi doar justificată. Curtea a considerat că stabilirea cantității de prejudiciu moral implică o evaluare subjectivă care trebuie să se bazeze pe unele criterii obiective care decurg din circumstanțele cazului, cum ar fi nivelul de daune cauzate valorii sociale protejate, personalitatea victimei, nivelul expunerii publice, etc. De asemenea, reclamanții au fost deja condamnați în 2012 să plătească prejudiciu moral unei aceleași persoane pentru alte declarații difamatorii făcute împotriva lui. Curtea a respins argumentul reclamanților că E.V. are dreptul de a respinge și că atribuirea de prejudiciu moral nu este necesară. Acesta a considerat că dreptul la refutare este opțional și nu ar fi putut împiedica atribuirea unei compensații morale. Curtea a adăugat că faptul că media ar putea publica retrageri nu împiedică victimele să ceară și să primească compensații pentru prejudiciile morale suportate. Curtea a susținut, de asemenea, că tranșele expunerilor ulterioare prezentate de primul reclamant care a demonstrat declarațiile sale nu se referă la faptele în cauză, ci la alte aspecte, cum ar fi activitatea grupului popular sau a unor membri ai personalului nemulțumit. Curtea a susținut în cele din urmă că al doilea reclamant a fost responsabil pentru actele comise de angajații săi în exercitarea sarcinilor profesionale și, prin urmare, răspunderea sa civilă a fost implicată. că valoarea compensației acordate E.V. a fost disproporționat ridicată și că instanța de la a doua instanță a concluzionat în mod incorect că nu există nicio bază de fapt pentru declarațiile impugnate sau că primul reclamant nu le-a verificat în mod rezonabil. Prin o hotărâre finală din 26 martie 2013, Curtea de Apel a respins recursul reclamanților în privința punctelor de drept nefondate. În baza articolului 10 din Convenție, reclamanții se plâng de încălcarea dreptului lor la libertatea de exprimare, susținând că hotărârea instanțelor interne de a le ordona să plătească o sumă mare de bani în prejudiciu moral în urma programului de televiziune privind aspectele de interes public a fost disproporționată și a avut un efect rece asupra activității lor jurnalistice. Întrebarea părților A existat o încălcare a dreptului reclamanților la libertatea de exprimare, în special a dreptului lor de a transmite informații, în contravenție cu art. 10 din Convenție?
Communicated on 13 October 2015
Application no. 46695/13
Bogdan GHEORGHIU and S.C. BG MEDIA S.R.L.
against Romania
lodged on 16 July 2013
The first applicant, Mr Bogdan Gheorghiu, is a Romanian national, who was born in 1975 and lives in Suceava. The second applicant S.C.
BG
Media
S.R.L. is a Romanian legal person with its main office located in Suceava.
The facts of the case, as submitted by the applicants, may be summarised as follows.
The first applicant, Mr Gheorghiu, is the sole administrator of the second applicant, the company S.C. BG Media S.R.L. He is also the editor of a television program broadcasted by a local television owned by the applicant company.
On 31 August 2008 E.V., who was the manager of the “Ciprian Porumbescu” dancing group, a local music group financed by public funds, opened civil proceedings for non-pecuniary damages against the applicants as a result of several allegedly defamatory statements made by the first applicant about him on his television program.
On 3 July 2012 the Suceava District Court allowed E.V.’s action for non
‑
pecuniary damages and ordered the applicants to pay him jointly 15,000 Romanian lei (RON) (approximately 3,500 euros (EUR)). It held that even though the applicants had already been sentenced in 2012 to pay non-pecuniary damages to E.V. for other unproved defamatory statements made against him, they had repeated their behavior. They had accused E.V. of cigarette contraband and of being involved in several sexual scandals that happened in the organization that he was managing without any supporting proof. The fact that E.V. had managerial disagreements with some of his employees could not entitle the applicants to make the impugned statements which tarnished E.V.’s reputation of honorary citizen of the city of Suceava. The parties appealed against the judgment.
On 22 January 2013 the Suceava County Court allowed E.V.’s appeal and ordered the applicants to pay him jointly 30,000 Romanian lei (approximately EUR 7,100). It held that according to the transcripts and recording of the television program the first applicant had repeatedly accused E.V. of involvement in cigarette contraband by using the buses belonging to the folk group he was managing and of involvement in several sexual scandals. The applicants had not contested the content of the television program nor argued that they had not made the impugned statements and had only contended that they had not committed an unlawful act. The impugned statements amounted to serious accusations that could breach E.V.’s right to reputation, honor and personal dignity.
The court further held that according to the European Court of Human Right’s case-law the press held a privileged position in a democratic society and was free to bring to the public’s attention matters of public concern. Also the margin of acceptable criticism in respect of E.V. was wider given that he was a public figure. However, the media had a duty not to overstep certain limits concerning a person’s honor, dignity or reputation. While journalists could express value judgments which might not be regarded as offensive, it was important to establish the nature of the first applicant’s statements, as this determined the limits of acceptable criticism that could have been applied in balancing the parties’ rights.
The court considered that the impugned statements clearly amounted to factual statements and were evidently defamatory for E.V. as they could have engaged his criminal or disciplinary liability and could have subjected him to public contempt. Therefore the first applicant had a duty to provide a sufficient factual basis for them and to check the veracity of his allegations in advance. However, the first applicant had not proven that his statements had a solid factual basis or that he had undertaken reasonable steps to check their veracity. According to the journalistic deontology code he had a duty to verify the veracity of his allegations from at least two sources before he could make them public. In spite of the first applicant’s submissions the veracity of the information could not be verified
a posteriori
. Consequently, given the nature of the statements and the lack of a minimal factual basis for the impugned statements the first applicant had overstepped the limits of his right to freedom of expression.
The court further held that the conditions for the applicants’ civil liability had been met. Moreover, it dismissed the applicants’ argument that E.V. had failed to indicate the exact damage he had suffered given that E.V. had claimed that his reputation had been tarnished. The damage existed since the statements were made during a televised program and had attracted the public’s contempt. Given that E.V. had claimed non-pecuniary damages, their quantum could not be proven, but could only be justified. The court considered that establishing the amount of non-pecuniary damages implied a subjective assessment which had to rely on some objective criteria flowing from the circumstances of the case such as the level of damage caused to the protected social value, the victim’s personality, the level of public exposure and so on. Also the applicants had already been sentenced in 2012 to pay non-pecuniary damages to the same person for other defamatory statements made against him.
The court dismissed the applicants’ argument that E.V. had a right to rebuttal and that the awarding of non-pecuniary damages was not required. It considered that the right to rebuttal was optional and could not have impeded the award of non-pecuniary compensation. The court added that the fact that the media could publish retractions did not prevent the victims from asking and receiving compensation for the non-pecuniary damage incurred. The court also held that the transcripts of the subsequent shows submitted by the first applicant that allegedly proved his statements had not concerned the facts at hand but other aspects such as the activity of the folk group or some staff members’ discontent. The court finally held that the second applicant was responsible for the acts committed by its employees while exercising their professional duties and therefore its civil liability was also engaged.
The applicants appealed on points of law (
recurs
) against the judgment and argued
inter alia
that the amount of compensation awarded to E.V. was disproportionately high and that the second-instance court had wrongfully concluded that there was no factual basis for the impugned statements or that the first applicant had not reasonably verified them.
By a final judgment of 26 March 2013 the Suceava Court of Appeal dismissed the applicants’ appeal on points of law as ill-founded. It held that following the amendment of the relevant domestic civil procedure rules the applicants’ arguments no longer fell within the lawfully allowed reasons for an appeal on points of law.
Relying on Article 10 of the Convention the applicants complain of a breach of their right to freedom of expression. They argue that the domestic courts’ decision to order them to pay a large amount of money in non
‑
pecuniary damages following their television program concerning matters of public interest was disproportionate and had a chilling effect on their journalistic activity.
Has there been a violation of the applicants’ right to freedom of expression, in particular their right to impart information, contrary to Article
10 of the Convention?