AZIZI v. "THE FORMER YUGOSLAV REPUBLIC OF MACEDONIA"

Primă secțiune decizia nr. 1784/11 Amit AZIZI împotriva fostei Republici Iugoslave a Macedoniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care a stat la 20 octombrie 2015 în calitate de comitet compus din: Elisabeth Steiner, președinte, Mirjana Lazareva Trajkovska, Erik Møse, judecători și André Wampach, grefier adjunct al secțiunii; având în vedere cererea depusă la 23 decembrie 2010, având în vedere declarația depusă de guvernul contestat la 2 iunie 2014 cere Curtea să elimine cererea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTS ȘI PROCEDURĂ Reclamantul, dl Amit Azizi, este un cetățen macedonean, născut în 1963 și trăiește în Kičevo. El a fost reprezentat în fața Curții de dl Godžo și dl D. Godžo, avocați care practică în Ohrid. Guvernul macedonean („Guvernul”) au fost reprezentați de agentul lor, dl K. Bogdanov. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 din Convenție cu privire la echitatea procedurii penale împotriva acestuia. Cererea a fost comunicată guvernului HOTĂRÂREA Reclamantul s-a plâns că, spre deosebire de procurorul public, el nu a participat la sesiunea Curții de Apel și că argumentele procurorului public în fața Tribunalului de Apel și a Curților Supreme nu i-au fost comunicate. El s-a bazat pe art. 6 din Convenție. Prin scrisoarea din 2 iunie 2014, Guvernul a informat Curtea că a propus să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării problemei formulate de cerere. Au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „... Guvernul dorește să exprese, printr-o declarație unilaterală, recunoașterea că, în circumstanțele speciale ale prezentului caz, nu a îndeplinit cerințele drepturilor reclamantului protejate de Convenție. Prin urmare, Guvernul este dispus să plătească o sumă de 1,900 EUR către Amit Azizi („reclamantul”). În opinia sa, această sumă ar constitui o redresare adecvată și o compensare suficientă pentru încălcarea Convenției și, prin urmare, o sumă rezonabilă în ceea ce privește cuantitatea în cazul în cauză, având în vedere jurisprudența Curții, cu scopul de a acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile și va fi liberă de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Această sumă va fi plătită contului personal al reclamantului în termen de trei luni de la data notificării hotărârii Curții în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) din Convenție. Având în vedere cele de mai sus și în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție, guvernul, având în vedere termenii prezentei declarații, ar dori să sugereze că circumstanțele prezentei cauze permit Curții să ajungă la concluzia că, din „alte motive”, nu mai este justificat continuarea examinării cererii. În plus, nu există motive de caracter general, astfel cum sunt definite la art. 37 § 1 /n amendă, care ar necesita examinarea în continuare a cazului în temeiul acestei dispoziții. Prin urmare, Guvernul invită Curtea să elimine cererea din lista sa de cazuri.” Prin scrisoarea din 28 iulie 2014, reclamantul a salutat declarația guvernului și a declarat că, în afară de plata unei sume de bani adecvate, ar trebui să existe, de asemenea, o recunoaștere a presupuselor încălcări. Curtea reiterează că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate, în temeiul alineatului (1) litera (a), (b) sau (c). art. 37 § (c) permite Curții, în special, să scoată o probă din lista sa, dacă: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. Reafirmă, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, aceasta poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea a examinat cu atenție declarația având în vedere principiile stabilite în jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, CEDH 2003-VI; WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.), nr. 11602/02, 26 iunie 2007; și Sulwińska c. Polonia (dec.), nr. 28953/03, 18 septembrie Având în vedere termenii declarației unilaterale ale guvernului în cazul în cauză, Curtea observă că declarația lor conține o recunoaștere suficient de clară a încălcării articolului 6 din Convenție în procedura penală împotriva reclamantului. Curtea a stabilit, în mai multe cazuri, inclusiv cele aduse împotriva fostei Republici Iugoslave a Macedoniei, practica sa privind presupusele încălcări care se plângeau în prezenta cauză (a se vedea, de exemplu, Atanasov c. fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei , nr. 22745/06 §§ 29-34, 17 februarie 2011; Naumoski c. fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei , nr. 25248/05 §§ 25-29, 27 noiembrie 2012; Zahirović v. Croația , nr. 58590/11 , §§ 44-50 , 25 aprilie 2013 ). Având în vedere natura admiterilor conținute în declarația guvernului, precum și valoarea compensației propuse – care nu este incompatible cu sumele acordate în cazuri similare – Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 litera (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă) În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea ar putea fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se scoată cazul din listă. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, ia act de termenii declarației guvernului contestat în temeiul articolului 6 din Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectivul regulament; decide să elimine aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție. Adoptată în limba engleză și notificată în scris la 12 noiembrie 2015, André Wampach Elisabeth Steiner Președintele adjunct al grefierului

FIRST SECTION

DECISION

Application no. 1784/11

Amit AZIZI

against the former Yugoslav Republic of Macedonia

The European Court of Human Rights (First Section), sitting on 20

October 2015 as a Committee composed of:

Elisabeth Steiner,

President,

Mirjana Lazarova Trajkovska,

Erik Møse,

judges,

and André Wampach,

Deputy

Section Registrar,

Having regard to the above application lodged on 23 December 2010,

Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 2 June 2014 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicant’s reply to that declaration,

Having deliberated, decides as follows:

FACTS AND PROCEDURE

The applicant, Mr Amit Azizi, is a Macedonian national, who was born in 1963 and lives in Kičevo. He was represented before the Court by Mr

A.

Godžo and Mr D. Godžo, lawyers practising in Ohrid.

The Macedonian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr K. Bogdanov.

The applicant complained under Article 6 of the Convention about the fairness of the criminal proceedings against him.

The application had been communicated to the Government

.

THE LAW

The applicant complained that, unlike the public prosecutor, he had not attended the session of the Court of Appeal and that the public prosecutor’s submissions before the Appeal and Supreme Courts had not been communicated to him. He relied on Article 6 of the Convention.

By a letter of 2 June 2014 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by the application. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention.

The declaration provided as follows:

“... The Government would hereby like to express - by a way of unilateral declaration - its acknowledgement that in the special circumstances of the present case, did not fulfill the requirements of the applicant’s rights protected by the Convention. Consequently, the Government is prepared to pay a sum of 1.900 EUR to Amit Azizi ("the applicant"). In its view, this amount would constitute adequate redress and sufficient compensation for the violation of the Convention, and thus a reasonable sum as to quantum in the present case in the light of the Court’s case law. This sum is to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as the costs and expenses and will be free of any taxes that may be applicable. This sum will be payable to the personal account of the applicant within three months from the date of the notification of the Court decision pursuant to Article 37 § 1 (c) of the Convention. In the light of the above and in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention the Government, having in mind the terms of this declaration, would like to suggest that the circumstances of the present case allow the Court to reach the conclusion that for "any other reason" it is no longer justified to continue the examination of the application. Moreover, there are no reasons of a general character, as defined in Article 37 § 1 /n

fine,

which would require the further examination of the case by virtue of that provision. Therefore, the Government invites the Court to strike the application out of its list of cases.”

By a letter of 28 July 2014, the applicant welcomed the Government’s declaration and stated that besides the payment of an appropriate sum of money, there should be also an acknowledgment of the alleged violations.

The Court reiterates that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified, under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article

37 §

1

(c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if:

“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.

It also reiterates that in certain circumstances, it may strike out an application under Article 37 § 1(c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued.

To this end, the Court has examined the declaration carefully in the light of the principles established in its case-law, in particular the

Tahsin Acar

judgment (

Tahsin Acar v. Turkey

[GC], no. 26307/95, §§ 75-77, ECHR

2003-VI;

WAZA Spółka z o.o. v. Poland

(dec.), no. 11602/02, 26

June

2007; and

Sulwińska v. Poland

(dec.), no. 28953/03, 18

September

2007). Having due regard to the terms of the Government’s unilateral declaration in the present case, the Court observes that their declaration contains a sufficiently clear acknowledgment of a breach of Article 6 of the Convention in the criminal proceedings against the applicant.

The Court has established in a number of cases, including those brought against the former Yugoslav Republic of Macedonia, its practice concerning alleged violations complained of in the present case (see, for example,

Atanasov v. the former Yugoslav Republic of Macedonia

, no. 22745/06, §§

29-34, 17 February 2011;

Naumoski v. the former Yugoslav Republic of Macedonia

, no. 25248/05, §§ 25-29, 27 November 2012;

Zahirović v.

Croatia

, no. 58590/11, §§ 44-50, 25 April 2013 ).

Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed – which is not inconsistent with the amounts awarded in similar cases – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 § 1(c)).

Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article 37 § 1

in fine

).

Finally, the Court emphasises that, should the Government fail to comply with the terms of their unilateral declaration, the application could be restored to the list in accordance with Article

37 § 2 of the Convention (

Josipović v. Serbia

(dec.), no. 18369/07, 4

March 2008).

In view of the above, it is appropriate to strike the case out of the list.

For these reasons, the Court, unanimously,

Takes note

of the terms of the respondent Government’s declaration under Article 6 of the Convention and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;

Decides

to strike the application out of its list of cases in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention.

Done in English and notified in writing on 12 November 2015.

André Wampach

Elisabeth Steiner

Deputy Registrar

President