MASTELICA AND OTHERS v. SERBIA

Constituția Republicii Serbiei (Ustav Republike Srbije, publicată în Jurnalul Oficial al Republicii Serbiei, nr. 98/2006) 17. Secțiunea 74 din Constituție prevede: „Toată lumea are dreptul la mediul sănătos și la informații oportune și complete despre starea mediului. Toată lumea, în special Republica Serbia și provinciile autonome, este responsabilă pentru protecția mediului. Toată lumea este obligată să păstreze și să îmbunătățească mediul.”

Legea privind protecția mediului 2004 (Zakon o zaštiti životne sredine, publicată în Jurnalul Oficial al Republicii Serbiei, nr. 135/2004, 36/2009, 36/2009, 72/2009 și 43/2011) 18. Secțiunea 9 din Act prevede: „Fiecare activitate trebuie planificată și implementată în modul în care: cauzează modificări minime posibile în mediul; reprezintă cel mai mic risc față de mediu și sănătatea umană; reduce sarcina spațială și consumul de materiale prime și energie în construcție, producție, distribuție și utilizare; include posibilitatea de reciclare; previne sau limitează impactul asupra mediului la sursa de poluare.” 19. În partea sa relevantă secțiunea 78 din lege prevede: „Autoritățile de stat, cele ale provinciei autonome, unitățile locale de autogovernare și alte organizații autorizate sunt obligate să informeze publicul în mod regulat, în timp util și obiectiv cu privire la starea de mediu...”

Protecția împotriva radiațiilor neionizante Legea 2009 ( Zakon o zaštiti od nejonizujućih zračenja, publicat în Jurnalul Oficial al Republicii Serbiei, nr. 36/2009) 20. În partea relevantă a acesteia secțiunea 3 din Act, se prevede că, în conformitate cu principiul proporționalității: „Condițiile și licența utilizării surselor de radiații neionizante de interes special sunt determinate și evaluate în funcție de beneficiul pentru societate în comparație cu riscurile potențiale de efecte adverse și ținând seama de nivelul și durata expunerii populației în special, de vârstă și de structura de sănătate a populației expuse potențiale, de modalitatea, timpul și locul utilizării sursei în cauză...

Legea de planificare și construcție 2009 (Zakon o planiranju i izgradnji, publicată în Jurnalul Oficial al Republicii Serbiei, nos. 72/2009, 81/2009, 64/2010, 24/2011, 121/2012, 42/2013, 50/2013, 98/2013, 132/2014 și 145/2014) 21. Secțiunea 53 din Act prevede: „Informațiile privind o locație includ datele privind posibilitățile și limitațiile de construire a lotului de înregistrare a terenurilor, pe baza documentului de planificare.“

Legea de expropriare 1995 (Zakon o eksproprijaciji, publicată în Gazettele Officiale a Republicii Serbiei, nos. 53/95, 20/2009 și 55/2013 și Gazettea Oficială a Republicii Federale de Iugoslavia, nr. 16/2001) 22. Secțiunea 20 din Act prevede că: „Decizia Guvernului privind stabilirea interesului public pentru expropriare va fi publicată în Jurnalul Oficial al Republicii Serbia și va fi considerată ca livrată părților în cadrul procedurii de la data publicării. Procedura de reexaminare judiciară administrativă ar putea fi inițiată împotriva acestei decizii în termen de 30 de zile de la data livrării sau publicării acestei decizii în Jurnalul Oficial.” 23. La 23 mai 2013, Curtea Constituțională a constatat partea acestei dispoziții privind eliberarea deciziilor care nu sunt conforme cu Constituția și cu actele internaționale în vigoare, în special art. 13 din Convenția Europeană pentru Protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. Curtea a constatat, de asemenea, că, având în vedere modalitatea de pronunțare a unei astfel de decizii, soluția legală prevăzută (inițiarea procedurii judiciare administrative) împotriva acestei decizii a devenit iluzorie. Având în vedere faptul că decizia a fost pronunțată atunci când a fost publicată în Jurnalul Oficial în astfel de proceduri care au fost inițiate ex officio și în cazul în care proprietarii proprietăților în cauză nu au participat la acestea, proprietarul nu a fost conștient de aceste proceduri până când decizia a fost publicată în Jurnalul Oficial.

Declarația Rio privind Mediu și Dezvoltare 24. În iunie 1992, Conferința Națiunilor Unite pentru Mediu și Dezvoltare, reunită la Rio de Janeiro (Brasil), a adoptat o declarație menită să avanseze conceptul de drepturi și responsabilități ale statelor în ceea ce privește mediul. „Principiul 10” din prezenta declarație prevede: „Problemele ecologice sunt cele mai bune gestionate cu participarea tuturor cetățenilor interesați, la nivel relevant. La nivel național, fiecare persoană are acces adecvat la informații privind mediul deținut de autoritățile publice, inclusiv la informații privind materialele și activitățile periculoase din comunitățile lor, precum și la posibilitatea de a participa la procesele de luare a deciziilor. Statele facilitează și încurajează conștientizarea și participarea publicului prin punerea larg la dispoziție a informațiilor. Se furnizează acces eficient la procedurile judiciare și administrative, inclusiv repararea și remedierea.”

Convenția Aarhus 25. Convenția Aarhus („Convenția privind accesul la informații, participarea publică la luarea deciziilor și accesul la justiție în materie de mediu”, ECE/CEP/43) a fost adoptată la 25 iunie 1998 de Comisia Economică a Organizației Națiunilor Unite pentru Europa în aplicarea Principiului 10 din Declarația Rio și a intrat în vigoare la 30 octombrie 2001. Până în prezent, 47 de țări sunt părți ale prezentei convenții. Serbia a aderat la Convenția Aarhus la 31 iulie 2009. 26. Dispozițiile Convenției Aarhus relevante pentru acest caz sunt următoarele: art. 4 ACCESS LA INFORMAȚII AMBIENTE „1. Fiecare parte se asigură că, sub rezerva alineatele următoare ale prezentului articol, autoritățile publice, în răspunsul la o cerere de informații privind mediul, pun la dispoziția publicului astfel de informații, în cadrul legislației naționale, inclusiv, dacă sunt solicitate și sub rezerva literelor (b) de mai jos, copii ale documentației efective care conțin sau conțin astfel de informații: (a) fără un interes care trebuie menționat; (b) În formularul solicitat, cu excepția cazului în care: (i) este rezonabil ca autoritatea publică să-l pună la dispoziție într-o altă formă, în care se acordă motive pentru punerea la dispoziție în această formă; sau (ii) Informațiile sunt deja disponibile public în altă formă. „2. Publicul în cauză este informat, fie prin notificare publică, fie individual, după caz, în timp util într-o procedură de luare a deciziilor de mediu și într-un mod adecvat, oportun și eficace, printre altele: (a) Activitatea propusă și aplicarea asupra cărora se va lua o decizie; (b) natura posibilelor decizii sau proiectul de decizie; (c) Autoritatea publică responsabilă cu luarea deciziei; (d) Procedura prevăzută...” „3. Procedura de participare publică include termene rezonabile pentru diferitele faze, permițând timp suficient pentru informare publicului în conformitate cu alineatul (2) de mai sus și pentru publicul pentru a pregăti și a participa eficient în cursul luarii deciziilor de mediu.” art. 7 PARTECIPAREA PUBLICĂ PRIVIND PLANELE, PROGRAMMELE ȘI POLITICII PRIVIND AMBIENTUL „Fiecare parte face dispoziții practice și/sau alte dispoziții adecvate pentru ca publicul să participe în timpul pregătirii planurilor și programelor referitoare la mediu, într-un cadru transparent și echitabil, prin furnizarea informațiilor necesare publicului...” art. 9 ACCESUL JUSTICEI „1. Fiecare parte se asigură, în cadrul legislației sale naționale, că orice persoană care consideră că cererea de informații în temeiul articolului 4 a fost ignorată, refuzată în mod incorect, în parte sau în întregime, a răspuns inadecvat sau nu a avut în vedere în conformitate cu dispozițiile articolului respectiv, are acces la o procedură de reexaminare în fața unei instanțe de drept sau a unui alt organism independent și imparțial instituit prin lege.”

Recomandarea 1614 (2003) a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei 27. La 27 iunie 2003, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a adoptat Recomandarea 1614 (2003) privind mediul și drepturile omului. i. asigurarea unei protecții adecvate a vieții, a sănătății, a vieții familiale și a vieții private, a integrității fizice și a proprietăților private a persoanelor în conformitate cu articolele 2, 3 și 8 din Convenția europeană privind drepturile omului și cu art. 1 din protocolul său suplimentar, ținând seama, de asemenea, de nevoia de protecție a mediului; ii. recunoaște un drept uman la un mediu sănătos, viabil și decent, care include obligația obiectivă a statelor de a proteja mediul, în legislația națională, de preferință la nivel constituțional; iii. garantarea drepturilor procedurale individuale de acces la informații, participarea publică la luarea deciziilor și accesul la justiție în materie de mediu prevăzute în Convenția Aarhus; ...” COMPLAINTE 28. În baza articolelor 2, 3, 5, 6, 8, 13 din Convenția și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, reclamanții se plâng în substanță că nu au putut participa la procedurile care au condus la aprobarea liniei de transport de energie electrică, deoarece nu au fost informați cu privire la acest proces, deși construirea liniei de transport poate pune în mare risc propria sanătate și sănătatea familiilor lor. Întrebări adresate părților se aplică art. 8 în acest caz? Reclamanții au la dispoziția lor un remediu intern eficace pentru plângerile lor în temeiul articolului 8, astfel cum este necesar la art. 13 din Convenție? În special, au introdus un proces în instanță administrativă un remediu eficace în ceea ce privește plângerile reclamanților, având în vedere concluziile Curții Constituționale în hotărârile sale din 23 mai 2013 și 15 septembrie 2014? În afirmativ, reclamanții au epuizat căile de recurs interne eficace disponibile? Autoritățile naționale au asigurat că procesul decizional legat de construcția liniei electrice implică măsuri adecvate pentru a prezice și evalua efectele asupra mediului și pentru a obține un echilibru echitabil între diferite interese în joc, în conformitate cu art. 8 din Convenție (a se vedea mutatis mutandis Hatton și alții c. Regatul Unit [GC], nr. 36022/97, § 128, CEDO 2003 VIII)? Există o problemă separată în temeiul oricărui dintre următoarele articole: 2, 3 și 6 din Convenția și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție? În afirmativ, a fost încălcat vreunul dintre aceste articole? Apendicele ULTIME Data nașterii Nationalitate Aleksandar MASTELICA 02/09/1978 Sârb Zoran AÑELKOVI Sârb Milorad ČOLIδ 05/06/1949 Sârb Živorad Branko STOJANOVIδ 04/09/1956 sârb Zehadin ZULFIKARI 27/04/1954 sârb

The facts of the case, as submitted by the applicants, may be summarised as follows. A. The circumstances of the case 1. Factual background

All the applicants are inhabitants of the settlements Ritopek, Leštane and Vinča which belong to the Belgrade municipality of Grocka.

On 14 October 1988 the Detailed Urban Plan for Construction of the Power Transmission Line in the Municipality of Grocka was adopted. According to this plan there were not many residential buildings or any other facilities which could present obstacles for the construction. However, the construction of the power line did not start at that time.

After 1988, the area was developed for residential and commercial purposes. Housing, schools, kindergartens, commercial and industrial buildings, and an orchard now exist, for which construction permits were issued in the normal way. None of the construction permits issued makes any mention of the projected power line.

On 2 June 2008 the Ministry for Infrastructure issued the Act on Urban Conditions for the Construction of the Power Transmission Line which provides for a power transmission line crossing over the settlements in question and which is based on the 1988 Detailed Urban Plan. This Act envisaged that the investor should submit the request for approval of the construction and to enclose a decision of the Ministry of Environment Protection approving environmental impact assessment.

On 11 June 2009 and 14 October 2010 the Government rendered decisions on public interest for expropriation of the land and facilities on that land for the purpose of the construction of the power line. These decisions were rendered on the basis of, besides other documents, the 1988 Detailed Urban Plan. They were published in the Official Gazette of the Republic of Serbia without making mention of any legal remedy.

On 27 July 2009 the Ministry of Environment and Spatial Planning rendered a decision on approval of the construction of power line.

In August 2010 the investor made environmental impact assessment.

On 31 December 2010 the Ministry of Environment issued to the investor a decision approving the environmental impact assessment.

On 23 August 2011 the investor submitted a written report on beginning of the construction work to the Ministry of Environment stating that the construction would commence on 31 August 2011 and would be finished within two years. However, the construction actually started only on 8 May 2014. 2. Complaint to the Ombudsperson

On an unspecified date the applicants complained to the Ombudsperson.

On 12 November 2014 the Ombudsperson found that the inhabitants were not adequately informed about the environmental impact and envisaged transmission line route, since they did not know anything about the construction of the power line until they received individual decisions on expropriation. The Ombudsperson issued an opinion that it was inappropriate and to the detriment of the inhabitant’s right to continue with the construction of the power transmission line on the basis of the 1988 Plan without taking into account that the situation had changed during the past almost 30 years and that many facilities were built on that land, when there was reasonable concern that the power line would adversely affect the environment and health of the inhabitants. The Ombudsperson further issued a recommendation for the competent authorities to make a reassessment of the transmission line’s influence on the environment, taking into account the actual situation in the field and fully informing the public and allowing all interested citizens to participate. Should they find that the negative influence may occur, the Ombudsperson recommended finding an acceptable solution for both sides, such as moving the transmission line to another location, moving the settlements and facilities or some other, better solution. 3. Proceedings before the Constitutional Court

On 14 April 2014 the applicants lodged an appeal to the Constitutional Court, complaining that they were not able to take part in the proceedings leading to the approval of the construction of the power transmission line, since they were not informed of that process and that the construction of the power line might have adverse health effects on them and their families.

On 15 September 2014 the court dismissed their appeal. It found only that the applicants could have filed a lawsuit with the Administrative Court against the decisions on the interest for expropriation, as well as the decision on the approval for the environmental impact assessment. The court, however, did not consider the applicants’ complaints that those decisions were never delivered to them nor that they had had no knowledge about them at the time relevant for using the legal remedy. 4. The medical report

On 25 April 2015, acting upon the applicants’ request, the Institute of Occupational Medicine and Radiological Protection “Dr Dragomir Karajovic” issued an opinion identical to the opinion of the Ombudsperson, emphasizing that electric and magnetic field radiation such that which the transmission line in question would emit might adversely affect the environment and seriously jeopardize the health of inhabitants, especially of children. The Institute proposed the same solution as the Ombudsperson. B. Relevant domestic and international law and practice 1. The Constitution of the Republic of Serbia (Ustav Republike Srbije, published in Official Gazette of the Republic of Serbia, no. 98/2006)

Section 74 of the Constitution provides: “Everyone shall have the right to healthy environment and the right to timely and full information about the state of environment. Everyone, especially the Republic of Serbia and autonomous provinces, shall be accountable for the protection of environment. Everyone shall be obliged to preserve and improve the environment.” 2. Environmental Protection Act 2004 (Zakon o zaštiti životne sredine, published in Official Gazette of the Republic of Serbia, nos. 135/2004, 36/2009, 36/2009, 72/2009 and 43/2011)

Section 9 of the Act provides: “Every activity must be planned and implemented in the way that: causes minimal possible change in the environment; represents the smallest risk towards the environment and human health; reduces spatial burden and consumption of raw materials and energy in construction, production, distribution and utilization; includes the possibility for recycling; prevents or limits impact to the environment at the source of pollution.”

In its relevant part Section 78 of the Act provides: “State authorities, those of the autonomous province, local self-governance units and authorized and other organizations shall be obliged to regularly, timely and objectively inform the public on the environmental status...” 3. Protection from Non-ionizing Radiation Act 2009 ( Zakon o zaštiti od nejonizujućih zračenja, published in Official Gazette of the Republic of Serbia, no. 36/2009)

In its relevant part Section 3 of the Act provides that in accordance with the principle of the proportionality: “Conditions and lawfulness of the use of the non-ionizing radiation sources of particular interest are determined and assessed in the light of the benefit for society in comparison with potential risks of adverse effect and taking into account the level and duration of exposure of the population in particular case, the age and health structure of potentially exposed population, the manner, time and place of the use of the source in question… “ 4. Planning and Construction Act 2009 (Zakon o planiranju i izgradnji, published in Official Gazette of the Republic of Serbia, nos. 72/2009, 81/2009, 64/2010, 24/2011, 121/2012, 42/2013, 50/2013, 98/2013, 132/2014 and 145/2014)

Section 53 of the Act provides: “Information on a location includes data on possibilities and limitations of building on the land registry lot, based on the planning document.“ 5. Expropriation Act 1995 (Zakon o eksproprijaciji, published in Offcial Gazette of the Republic of Serbia, nos. 53/95, 20/2009 and 55/2013 and Official Gazette of the Federal Republic of Yugoslavia, no. 16/2001)

Section 20 of the Act provided that: “The Government’s decision on establishing the public interest for expropriation will be published in Official Gazette of the Republic of Serbia and will be considered as delivered to the parties in the proceedings on the date of publication. The administrative judicial review proceedings could be initiated against that decision within 30 days from the date of delivery or publication of that decision in the Official Gazette.”

On 23 May 2013 the Constitutional Court found the part of this provision concerning the delivery of decisions inconsistent with the Constitution and international acts in force, especially Article 13 of European Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms. The court further found that given the way of delivering of such a decision the envisaged legal remedy (initiation of administrative judicial proceedings) against that decision became illusory. Considering that the decision was delivered when it was published in the Official Gazette in such proceedings which were initiated ex officio and where the owners of the property in question did not participate in those, the owner was unaware of these proceedings until the decision was published in the Official Gazette. 6. The Rio Declaration on Environment and Development

In June 1992 the United Nations Conference on Environment and Development, meeting in Rio de Janeiro (Brazil), adopted a Declaration intended to advance the concept of States’ rights and responsibilities with regard to the environment. “Principle 10” of this Declaration provides: “Environmental issues are best handled with the participation of all concerned citizens, at the relevant level. At the national level, each individual shall have appropriate access to information concerning the environment that is held by public authorities, including information on hazardous materials and activities in their communities, and the opportunity to participate in decision-making processes. States shall facilitate and encourage public awareness and participation by making information widely available. Effective access to judicial and administrative proceedings, including redress and remedy, shall be provided.” 7. The Aarhus Convention

The Aarhus Convention (“Convention on Access to Information, Public Participation in Decision-making and Access to Justice in Environmental Matters”, ECE/CEP/43) was adopted on 25 June 1998 by the United Nations Economic Commission for Europe in application of Principle 10 of the Rio Declaration, and came into force on 30 October 2001. To date, 47 countries are Parties of this convention. Serbia has acceded to the Aarhus Convention on 31 July 2009.

Provisions of the Aarhus Convention relevant to the case are the following: Article 4

On 27 June 2003 the Parliamentary Assembly of the Council of Europe adopted Recommendation 1614 (2003) on environment and human rights. The relevant part of this recommendation states: “9. The Assembly recommends that the Governments of member States: i. ensure appropriate protection of the life, health, family and private life, physical integrity and private property of persons in accordance with Articles 2, 3 and 8 of the European Convention on Human Rights and by Article 1 of its Additional Protocol, by also taking particular account of the need for environmental protection; ii. recognise a human right to a healthy, viable and decent environment which includes the objective obligation for states to protect the environment, in national laws, preferably at constitutional level; iii. safeguard the individual procedural rights to access to information, public participation in decision making and access to justice in environmental matters set out in the Aarhus Convention; ...” COMPLAINTS

Relying on Articles 2, 3, 5, 6, 8, 13 of the Convention and Article 1 of Protocol No.1 to the Convention, the applicants complain in substance that they were not able to take part in the proceedings leading to the approval of the construction of the power transmission line, since they were not informed of that process although the construction of the transmission line may put their own health as well as the health of their families at great risk.