FRROKU ET MARINAJ c. BELGIQUE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Affaire communiquée
FRROKU ET MARINAJ c. BELGIQUE (CtEDO, 2015)
Comunicat la 21 octombrie 2015 Secțiunea a doua Cerere nr. 56066/10 Mark FRROKU și Kristjan MARINAJ împotriva Belgiei, introdusă la 21 septembrie 2010 EXPOSAT DE FĂCUT Reclamanții, dl Mark Frroku, și dl Kristjan Marinaj, sunt resortisanți albanezi născuți în 1972 și, respectiv, 1975 și rezidenți în Tirana. Ei sunt reprezentați în fața Curții de către dl C. Couquelet și dl. La 5 martie 1999, o persoană grav rănită a fost găsită lângă gara de la prânz din Bruxelles, la câteva minute după ce a fost descoperită. La 10 ianuarie 2000, judecătorul judecător a emis mandate internaționale de pronunțare a sentinței împotriva reclamanților, în cursul anilor 2001 și 2002, instanța judecătorească a emis la audierea mai multor martori și a emis comisii internaționale în Grecia și Italia. La 6 mai 2004, primul reclamant a fost declarat Mai sus menționat și a fost pus în detenție preventivă în Belgia la 7 mai 2004 și a solicitat în repetate rânduri eliberarea sa provizorie. În cele din urmă, aceasta i-a fost acordată prin ordonanța Camerei Consiliului Tribunalului de Primă Instanță din Bruxelles din 18 august 2004, confirmată prin hotărârea Camerei pentru punerea sub acuzare a instanței judecătorești din Bruxelles din 9 septembrie 2004. Al doilea reclamant a fost audiat în Italia în cursul anului 2002, la o dată nedeterminată, dar mai emis împotriva sa nu i-a fost niciodată comunicat. La 5 iulie 2004, judecătorul judecător a comunicat cazul procurorului general al regelui pentru ca acesta să ia rechizițiile sale. La 9 iulie 2004, procurorul general al Regelui a informat instanța de judecată cu privire la rechizițiile suplimentare și i-a îndeplinit mai multe obligații. La 14 septembrie 2004, judecătorul judecător a retransmis cazul la Parchet fără să fi îndeplinit obligațiile solicitate. La 21 decembrie 2006, camera Consiliului Tribunalului de Primă Instanță din Bruxelles a dispus transmiterea documentelor procedurii către procurorul general și preluarea de corpuri a reclamanților. La 14 martie 2007, camera de acuzații a Tribunalului de Primă Instanță din Bruxelles a dispus trimiterea reclamanților la curtea de judecată din Bruxelles-Capitală. La data de 11 ianuarie 2010 a fost stabilită o hotărâre în fața Tribunalului de Primă Instanță. Pentru a se putea prezenta la această ședință, primul reclamant a solicitat o excepție de la obligația de a se adresa autorităților belgiene. Cu toate acestea, i s-a opus un refuz. Prin hotărârea interlocutorie din 11 ianuarie 2010, curtea desasises a autorizat reprezentarea neînfășurată a reclamanților. Prin hotărârea interlocutorie din 12 ianuarie 2010, instanța de judecată a constatat nulitatea mai multor audieri și depășirea termenului rezonabil, dar a declarat că nu va avea loc pronunțarea la: ................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................. La 28 ianuarie 2010, procurorul general din Bruxelles s-a ocupat de casarea împotriva hotărârilor menționate anterior din 11, 12 și 15 ianuarie 2010. În februarie 2010, reclamanții au formulat o opoziție, împotriva hotărârii Curții din 15 ianuarie 2010. Prin Hotărârea din 24 martie 2010, Curtea de Casație a considerat că tribunalul nu putea permite avocaților inculpaților să le apere, la cererea acestora, și a decis în același timp că procedura nu ar fi contradictorie. Aceasta a pronunțat hotărârea interlocutorie din 11 ianuarie 2010 și, prin urmare, hotărârea interlocutorie din 12 ianuarie 2010 și hotărârea de condamnare din 15 ianuarie 2010, în măsura în care se refereau la cei doi reclamanți și a trimis cauza în fața instanței de judecată din provincia Brabant Wallon. La data de 19 februarie 2015, președintele tribunalului din provincia Brabant wallon a stabilit data de deschidere a dezbaterilor din cauza reclamanților, prin ordonanță din 19 februarie 2015, dreptul și practica internă relevantă. Dreptul și practica internă relevante referitoare la măsurile prevăzute de dreptul belgian în cazul depășirii termenului rezonabil printr-o procedură penală au fost expuse în cauza Panju c. Belgia 18393/09, §§23-35, 28 octombrie 2014). Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamanții se plâng de încălcarea termenului rezonabil pentru faptul că nu au fost încă judecați definitiv pentru fapte care datează din 5 martie 1999. Invocând art. 13 din Convenție, reclamanții se plâng că nu au dreptul la o cale de atac eficientă pentru a se plânge de depășirea termenului rezonabil prevăzut la art. 6 alineatul (1) din Convenție. Vă rugăm să precizați dacă reclamanții au dreptul la o cale de atac eficientă în sensul articolului 13 din convenție, pentru a-și exercita reședința în temeiul articolului 6 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2000 privind protecția persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile și organele comunitare și privind libera circulație a acestor date (JO L 8, 12.1.2001, p. 1). Durata procedurii penale împotriva reclamanților în speță este compatibilă cu condiția hotărârii într-un termen rezonabil