CASE OF COUDERC AND HACHETTE FILIPACCHI ASSOCIÉS v. FRANCE - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania

CASE OF COUDERC AND HACHETTE FILIPACCHI ASSOCIÉS v. FRANCE - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania (CtEDO, 2015)

Tradus și revizuit de IER (ier.gov.ro)

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI

MAREA CAMER

Ă

CAUZA COUDERC ȘI HACHETTE FILIPACCHI ASSOCIÉS

ÎMPOTRIVA FRANȚE

I

(Cererea nr. 40454/07)

HOTĂRÂR

E

STRASBOUR

G

10 noiembrie 2015

Hotărârea este definitivă.

1

HOTĂRÂREA

COUDERC

ȘI HACHETTE FILIPACCHI ASSOCIÉS ÎMPOTRIVA FRANȚEI

În cauza Couderc și Hachette Filipacchi Associés împotriva Franței

,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului, reunită în Marea Cameră

compusă din:

Dean Spielmann,

președin

te

,

Josep Casade

vall,

Ișıl Karakaș,

Khanlar Haji

yev,

Päivi Hirvelä,

Mirjana Lazarova Trajko

vska,

Ledi Bianku,

Julia Laffranq

ue,

Paulo Pinto de Albuquerque,

Erik Møse,

Helen Keller,

André Potocki,

Aleš Pejchal,

Johannes Sil

vis,

Valeriu Grițco,

Robert Spano,

Branko Lubarda,

judecători

,

ș

i Søren Prebensen,

grefier adjunct al Marii Camere,

după ce a deliberat în camera de consiliu la 15 aprilie și la 19 octombrie

2

015,

pronunță prezenta hotărâre, adoptată la cea din urmă dată:

PROCEDU

RA

1

. La originea cauzei se află o cerere (

nr.

40454/07) îndreptată îm

potriva

Republicii Franceze, prin care un resortisant al acestui stat, doamna Anne-

Marie Couderc, și o societate de drept fra

ncez, Hachette Filipacchi Associés

(„reclamantele”), au sesizat Curtea la 24 august 2007, în temeiul

art. 34 din

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale

(„Convenția”)

.

în Baroul din Paris. Guvernul francez („Guvernul”) a fost reprezentat de co

-

agentul guvernamental, domnul G. de Bergues, Director adjunct al Direcției

Afaceri Juridice din cadrul Ministerului Afacerilor Externe și Dezvoltării

Internaționale

.

3

. Reclamantele au susținut că au suferit o atingere nejustificată adusă

dreptului lor la libertatea de exprimare (art.

10 din Convenție).

4

. Cererea a fost repartizată Secției a cincea a Curții (

art. 52

din

Regulamentul Curții). La 13 mai 2014, o cameră a secției menționate,

2

HOTĂRÂREA

COUDERC

ȘI HACHETTE FILIPACCHI ASSOCIÉS ÎMPOTRIVA FRANȚEI

compusă din judecătorii Mark Villiger, Angelika Nußberger, Boštjan M.

Zupančič, Ann Power

-

Forde, André Potocki, Paul Lemmens și Helena

Jäderblom, precum și Claudia Westerdiek, grefier de secție, a declarat cererea

admisibilă și a pronunțat o hotărâre. La 11 septembrie 2014, Guvernul a

solicitat retrimiterea cauzei în fața Marii Camere, în temeiul

art. 43

din

Convenție. La 13 octombrie 2014, Colegiul Marii Camere a admis această

cerere.

5

. Componența Marii Camere a fost stabilită în conformitate cu

art. 26 § 4

ș

i §

5 din Convenție și

art.

24 din Regulamentul Curții.

6

. Atât reclamantele, cât și Guvernul au depus observații scrise

suplimentare (art. 59 §

1 din Regulamentul Curții). De asemenea, s

-au primit

observații din partea Guvernului Principatului Monaco și a organizației

neguvernamentale Media Legal Defence Initia

tive, cărora președintele Marii

Camere le-

a acordat permisiunea să intervină în procedura scrisă (

art. 36 § 2

din Convenție și

art. 44 §

3 din Regulamentul Curții).

7

. La 15 aprilie 2015, a avut loc o ședință publică la Palatul Drep

turilor

Omului din Strasbourg (art

. 59 §

3 din Regulamentul Curții).

S-

au înfățișat:

–

pentru Guvern

domnul

Juridice din cadrul Ministerului Afacerilor Externe și Dezvoltării

Internaționale

,

co

-

agent

;

doamne

le

G.

DE

B

ERGUE

S

, Director adjunct al Direcției Afaceri

E. J

UNG

,

P. R

OUAU

LT

-C

HALIE

R

,

C. F

ABR

E

,

T. J

EWCSU

K

,

consilieri

;

–

pentru reclama

nte

doamna M.-C.

DE

P

ERCIN

, avocat în Baroul din Paris,

avocat

.

Curtea a ascultat declarația doamnei de Percin și pe cea a domnului de

Bergues

.

ÎN FAPT

I.

CIRCUMSTANȚELE

CAUZEI

8

. Reclamantele sunt directorul săptămânalului

Paris Match

și, respecti

v,

societatea editoare a acestei publicații. Doamna Anne

-Marie Couderc s-a

3

HOTĂRÂREA

COUDERC

ȘI HACHETTE FILIPACCHI ASSOCIÉS ÎMPOTRIVA FRANȚEI

născut în 1950 și locuiește în Levallois

-Perret. Societatea Hachette Filipacch

i

Associés are sediul social în Levallois-Perret.

A. Contextul factual al cauzei

Daily Mail

a publicat un articol

intitulat „

Is this boy the heir to Monaco?

” (Oare băiatul acesta

este

moștenitorul Principatului Monaco?

),

în care erau relatate dezvăluirile unei

femei, doamna Coste, care susținea că tatăl fiului ei era Albert Grimaldi, care

devenise Prințul suveran al Principatului Monaco (numit în continuare

„prințul”), ca urmare a decesului tatălui său la 6 aprilie 2005. Articolul

menționa un material care urma să fie publicat în

Paris Match

și prezenta

principalele sale elemente. Acesta era însoțit de trei fotografii, dintre care una

îl înfățișa pe prinț cu copilul în brațe și era intitulată „

His successor to the

throne? Prince Albert with Alexandre

” (Succesorul său la tron? Prințul Albert

cu Alexandre).

10

. Informat cu privire la iminenta apariție a unui articol în

Paris Match

,

în aceeași zi, prințul a adre

sat reclamantelor, prin intermediul unui executor

judecătoresc, o somație pentru a împiedica publicarea articolului respectiv.

11

. La 4 mai 2005, săptămânalul german

Bunte

a publicat interviul

doamnei Coste. Coperta revistei avea ti

tlul „

Prinz Albert ist der Vater meines

Kinde

s

” (Prințul Albert este tatăl copilului meu). Aceasta includea două

fotografii cu prințul: într

-

una din ele acesta era alături de doamna Coste, iar

în cealaltă acesta ținea copilul în brațe.

12

. În aceeași zi, diverse site

-

uri Internet au preluat aceste informații. În

Franța, pe site

-

ul Internet al postului de radio RTL, anumite informații din

articolul care urma să fie publ

icat în

Paris Match

au fost incluse într-un articol

intitulat „Le

prince Albert

II aurait un fils, silence au Rocher” (Se pare că

Prințul Albert al II

-lea ar avea un fiu; niciun comentariu din partea familiei

princiare). Canalul de televiziune LCI a publicat pe site-

ul său internet un

articol intitulat „

Albert: la rumeur

d’un fils

” (Albert: zvonuri legate de

existența unui fiu) Informațiile erau disponibile și pe site

-ul Internet al

MEDEF (

Mouvement des entreprises de France

, Mișcarea Întreprinder

ilor

Franceze), formulate astfel:

„

L’enfant caché du prince Albert de Monaco

:

selon certains journaux britanniques et allemands, Albert de Monaco serait

le papa d’un petit garçon de 19 mois”

(Copilul ascuns al Prințului Albert de

Monaco: potrivit unor ziare britanice și germane, Albert de Monaco ar fi tatăl

unui băiețel de 19 luni

).

13

. La 5 mai 2005, în ciuda somației din partea

p

rințului, re

vista

săptămânală

Paris Match

a publicat, în ediția cu numărul 2920, un articol la

care se face referire pe coperta revistei, intitulat „

Albert de Monaco:

Alexandre, l’enfant secret”

(Albert de Monaco: Alexandre, copilul secret),

însoțit de o fotografie în formă de medalion, care îl înfățișa pe prinț cu copilul

în brațe. Articolul, publicat la paginile 50

-

59 din revistă, consta într

-un

4

HOTĂRÂREA

COUDERC

ȘI HACHETTE FILIPACCHI ASSOCIÉS ÎMPOTRIVA FRANȚEI

interviu cu doamna Coste, care răspundea la întrebările unui jurna

list și afirma

că prințul era tatăl fiului său, Alexandre, născut la 24 august 2003. Interviul

relata, în special, împrejurările în care doamna Coste l

-a întâlnit pe p

rinț

,

relația lor intimă, sentimentele lor, precum și felul în care a reacționat prințul

la vestea sarcinii și cum s

-

a comportat acesta față de copil la nașterea lui și

ulterior

.

14

. Pasajele relevante ale interviului erau următoarele:

„

P

ARIS

M

ATC

H

. Cu ce ocazie l-

ați cunoscut pe Albert de

Monaco?

N

ICOLE

C

OST

E

. În urmă cu opt ani, în timpul unei curse Nisa

-Paris [...] Înainte de

aterizare, mi

-

a cerut numărul de telefon. Două săptămâ

ni mai târziu, am primit un mesaj

pe telefonul mobil [...]

[...] Dorea să mă invite la Monaco [...] Am mers acolo weekendul următor [...] Am

petrecut o noapte foarte tandră alături de el, a fost foart

e romantic! După acest weekend,

m-

a sunat din nou să îmi spună că s

-

a simțit foarte bine și că vrea să mă revadă.

[...]

După câteva

luni, m

-

am îndrăgostit

. Am petre

cut weekenduri în M

onaco.

Mă lua peste

tot cu el când nu avea activități oficiale.

[...]

Aveam impresia că se întâmplă ceva. El nu își exprima sentimentele, dar eu știam că

inima îi bate pentru mine. Atunci când ești în brațele cuiva, sunt niște semne car

e nu te

înșală... El nu îmi spunea nimic, iar eu nu îl întrebam nimic. Pur și simplu avea priviri

și gesturi de tandrețe față de mine, chiar și în public și chiar și de față cu alte tinere.

Cred că aprecia afecțiunea mea. Le spunea prietenilor că eram foarte tandră și că îi

plăcea mult latura mea maternă. Iar pe mine mă emoționa.

P

ARIS

M

ATC

H

. Vă întâlneați des?

N

ICOLE

C

OST

E

. În primii cinci ani, mă duceam cam o dată pe lună la Monaco [...]

Uneori mă lua cu el la evenimente oficiale cum ar fi World Music Awa

rds sau turnee

de tenis [...]

P

ARIS

M

ATC

H

. L-

ați cunoscut vreodată pe tatăl său, Prințul Rainier?

N

ICOLE

C

OST

E

. Da. Cu ocazia unei cine la care au particip

at vreo 20 de invitați. Albert

mi-

a spus că nu puteam merge împreună pentru că tatăl lui va fi acolo. După amiază,

mi-

a făcut cea mai frumoasă declarație, indirect, spunându

-

i unui prieten, de față cu

toată lumea «Să ai mare grijă de Nicole. Îmi este dragă.» Ș

i m

-

a sărutat [...]

P

ARIS

M

ATC

H

. Ce v-

a spus despre discuția cu tatăl lui?

N

ICOLE

C

OST

E

. Am vorbi

t despre asta ziua următoare. Mi se părea ciudat. M

-am

îngrijorat. «M-am gândit, mi-

a răspuns. Și cred că ar fi mai bine să rămânem prieteni.

»

P

ARIS

M

ATC

H

. Cum ați reacționat?

N

ICOLE

C

OST

E

. [...] Am început să plâng. L

-

am sunat să aflu dacă relația noastră

într-

adevăr se terminase. «Dacă ai fi în locul meu, ce ai face?»

Mi-

a răspuns: «Aș aștepta.

Nu mult, dar aș aștepta [...]» [...]

P

ARIS

M

ATC

H

. Avem senzația că discuția lui Albert cu tatăl lui a fost un moment de

cotitură în povestea voastră.

5

HOTĂRÂREA

COUDERC

ȘI HACHETTE FILIPACCHI ASSOCIÉS ÎMPOTRIVA FRANȚEI

N

ICOLE

C

OSTE

.

Este adevărat, relația s

-

a degradat după aceea. Dar, pe de altă parte,

părea să

-

i fie teamă de un angajament, era ezitant, făcea un pas înainte și doi înapoi [...]

[...] Albert nu este genul care își exprimă sentimentele sau care se ceartă. Are un simț

al

umorului foarte dezvoltat. Aveam impresia că încă mai simțea ceva pentru mine. Ne

vedeam cam la fel de des, dar petreceam mai puțin timp, o zi în loc de trei. Aveam

impresia că îi este teamă să nu se atașeze prea mult. În decembrie 2002, voiam să

sărbătorim împreună ziua mea de naștere [...] Mi

-

a propus să vin la Monaco [...] am

mers să bem ceva [...] Au venit multe fete

la el și eu i

-

am lăsat de înțeles că

nu îmi place

acest lucru. După ce ne

-

am întors la apartament, am redevenit amanți, ceea ce nu îmi

do

ream în acel moment pentru că seara aceea mă enervase.

P

ARIS

M

ATC

H

. Atunci ați rămas însărcinată?

N

ICOLE

C

OST

E

. Da. Niciunul din noi nu planificase acest lucru. Mă protejam [...] Când

l-

am văzut pe Albert, pe 11 decembrie, mă dureau sânii. I

-am spus: «Ce f

acem dacă

sunt însărcinată?». Mi

-

a răspuns: «Dacă ești însărcinată, trebuie să păstrezi copilul». A

spus

-

o din inimă. Imediat după aceea a început să caute prenume de băieți, iar eu

prenume de fete, eu avân

d deja doi băieți. Mi

-

a spus: «Mă gândesc la

prenume de băieți.

Tu doar la asta te pricepi!» [...]

[...]

La scurt timp după aceea, testul de sarcină a ieșit pozitiv [...] Îmi doream să ia o decizie

foarte repede [...] eram cât se poate de conștientă de ce anume însemna un copil pentru

Albert, având în ved

ere situația lui. În ceea ce mă privea, era decizia lui [...] Mi

-a spus

«Păstreaz

ă

-

l. Mă voi ocupa eu de el. Nu veți duce niciodată lipsă

de nimic. Nu îți promit

că te voi lua de soție, dar păstrează

-

l și nu își face griji: voi face în așa fel încât să îl

integrez în familie, încet-

încet. Aș vrea ca, pentru moment, vestea să rămână între noi.

Singura persoană căreia trebuie să îi spun (despre asta) este consilierul și prietenul meu

din copilărie, pe care îl cunoști bine».

P

ARIS

M

ATC

H

. V-

a contactat să afle noutăți în timpul sarcinii?

N

ICOLE

C

OSTE

. Din când în când. Îmi vorbea foarte frumos. Apoi, într-o zi, a venit la

Paris să mă vadă, împreună cu consilierul lui [...] Eram însărcinată în trei luni. Părea să

se fi răzgândit, însă, în ceea ce mă privea, era prea târziu. Consilierul său mi

-

a spus: «Îți

dai seama că, dacă e băiat, se vor folosi de asta pentru a

-

l împiedica pe Albert să aibă

acces la tron, iar copilul ar putea să

revendice tronul». M

-

a surprins că se gânde

a la niște

aspecte care pentru mine erau

doar detalii. Nici măcar nu mă gândeam la ele [...] mie

îmi este clar că un copil născut în afara căsătoriei nu poate să aibă acces la tron.

P

ARIS

M

ATC

H

. Și ce s

-a întâmplat apoi?

N

ICOLE

C

OSTE

. Am aflat că voi avea un băiat. Eram foarte

tulburată [...]

L-am întrebat

dacă faptul că este băiat va îngreuna situația [...] «Nu, nu mai mult decât dacă era fată».

A pus mâna pe burta mea și am început să vorbim din nou despre prenume [...]

[...]

Când eram însărcinată în cinci luni și jumătate, l

-am sunat. Se purta altfel decât de

obicei și am înțeles că se întâmplase ceva și că voia să pună punct relației. Mi

-a spus:

«[M]-

am gândit la asta. Am cerut sfaturi. E imposibil să am un copil.

[...]

M-

am dus să vorbesc cu un avocat, care l

-a alertat pe avocatul lui Albert. Albert m-a

sunat imediat, foarte supărat: «M

-

ai prins în capcană...

»

Îmi vorbea de parcă fusese

6

HOTĂRÂREA

COUDERC

ȘI HACHETTE FILIPACCHI ASSOCIÉS ÎMPOTRIVA FRANȚEI

spălat pe creier. Eram însărcinată în luna a opta și rămăsesem însărcinată la șase ani de

când ne întâlniserăm prima oară. Aș fi avut de atâtea ori ocazia să rămân gravidă.

P

ARIS

M

ATC

H

. Cum a fost nașterea?

N

ICOLE

C

OST

E

. Data de 24 august 2003 nu este cea mai plăcută amintire a mea. Mă

simțeam foarte singură. În ziua în care am ieșit din spital [...] am fost vizitată de

reprezentantul unui laborator francez, acreditat de Institutul medico-

legal elveția

n,

pentru o preleva o mostră de ADN de la fiul meu. Această vizită fusese aranjată de

consilierul l

ui.

[...]

Cei doi băieți mai mari nu știau încă cine este tatăl frățiorului lor [...] Alexandre

dormea în camera mea, într-

un pătuț [...] Suferea de astm și a fost spitalizat când avea

o lună și jumătate... Am înfruntat singură acea

stă problemă, nu am avut pe nimeni lângă

mine în care să am încredere.

[...]

P

ARIS

M

ATC

H

. Când l-

a văzut pe Alexandre prima oară?

N

ICOLE

C

OSTE

. La două luni și jumătate de la nașterea sa [...] recunoașterea lui

Alexandre era cel mai important lucru pentru mine. Nu se punea problema ca fiul meu

să nu aibă tată. Le

-

am spus asta exact așa. Nerecunoașterea copilului ar fi fost pentru

mine singu

rul motiv al unei acțiuni în justiție. De Albert depindea cum organizează

lucrurile astfel încât acest bebeluș să aibă o viață mai mult sau mai puțin normală, chiar

dacă, la început, fusese necesar să îl ascundem. Dar nu îmi doream să crească precum

Mazar

i

ne, de exemplu. Nu mă gândeam decât la asta și nicio secundă la faptul că

reprezintă un potențial moștenitor. Între timp, Albert mi

-

a plătit, o dată la trei luni, o

sumă de bani, pe care încă o primesc.

P

ARIS

M

ATC

H

. Și ce s

-

a întâmplat după aceea?

N

ICOLE

C

OST

E

. Nemaiavând încredere în avocatul meu, am contactat un altul, căruia

i-

am explicat că singurul lucru care conta pentru mine era ca Albert să își recunoască

fiul. În opinia mea, nerecunoașterea unui copil înseamnă să i se refuze dreptul de a

-

și

cunoaște rădăcinile [..

.]

[...]

P

ARIS

M

ATC

H

. Albert și

-

a dat seama cât era de important pentru dumneavoastră să

recunoască acest copil?

N

ICOLE

C

OST

E

. În cele din urmă da, spre marea mea bucurie: la 15 decembrie 2003,

a aranjat să ne întâlnim la un notar, împreună cu consilierul său [...]

P

ARIS

M

ATC

H

. Cum s-

a desfășurat întâlnirea de la notariat?

N

ICOLE

C

OSTE

. Albert a semnat actul de recunoaștere a copilului. A făcut

-o din

respect pentru mine și a dat instrucțiuni ca acest act să fie

transcris în registrele primăr

iei

abia după decesul tatălui său.

P

ARIS

M

ATC

H

. Aveți o copie a acestui act de recunoaștere?

N

ICOLE

C

OST

E

. Nu mi s-

a dat nicio hârtie, nu am decât numărul de înregistrare a

actului. Am solicitat de mai multe ori un certificat care atestă faptul că notarul deține

un act referitor la copilul meu. Mi s-

a spus «mai târziu». După funeraliile lui Rainier, i

-

am cerut din nou notarului ca Albert să își îndeplinească angajamentul asumat, ca

recunoașterea oficială a paternității fiului nostru să fie înscrisă în regis

trul de stare

7

HOTĂRÂREA

COUDERC

ȘI HACHETTE FILIPACCHI ASSOCIÉS ÎMPOTRIVA FRANȚEI

civilă. Din nou, notar

ul mi

-

a zis că acest lucru mai poate aștepta

[...] Atunci, am solicitat

o copie a documentului. Acesta a refuzat să mi

-o dea [...]

P

ARIS

M

ATC

H

. Și apartamentul vostru? V

-

ați mutat în cele din urmă?

N

ICOLE

C

OSTE

. [...] Am

găsit o casă în aprilie 2004, care este în curs de amenajare în

prezent

.

P

ARIS

M

ATC

H

. A cui este?

N

ICOLE

C

OST

E

. A unei societăți civile imobiliare. 50% din acțiuni sunt pe numele lui

Alexandre [..

.]

P

ARIS

M

ATC

H

. Care este relația dumneavoastră cu Albert de când ați fost la notariat să

semneze actul de recunoaștere?

N

ICOLE

C

OST

E

. Îmi doream să își vadă regulat fiul și să se intereseze de el. Și așa s

-a

ș

i întâmplat [...] În cursul uneia din vizitele sale, i-

am spus: «Doar pentru că avem un

copil nu înseamn

ă că trebuie să se încheie totul între noi». Mi

-

a răspuns: «Pentru

moment prefer să nu mai fie nimic între noi. Dacă va continu

a, vom avea un al doilea

copil

!»

[...]

P

ARIS

M

ATC

H

. De ce ați decis să vorbiți despre asta?

N

ICOLE

C

OST

E

. V-am spus deja

câteva m

otive. Vreau ca Alexandre să

crească normal,

cu un tată. Să înceteze minciunile. Eu una nu mai pot să mint, să mă ascund și să fiu

considerată drept amanta prietenilor lui. Din cauza acestei tăceri, nu mai am o identitate

și aproape că trăiesc

în ilegalita

te. Îmi fac griji pentru echilibrul

psihologic al fiului meu.

Mi-

aș dori să îl botez cât mai repede, cu un act de naștere redactat corect. Am înțeles că

circulă diverse zvonuri despre acest copil și vreau ca adevărul să iasă la lumină pentru

ca cei doi fra

ți mai mari ai lui să aibă o imagine demnă despre mama lor.

[...]

”

15

. Acest interviu a fost ilustrat cu cinci fotografii cu prințul și copilul și

trei cu prințul și doamna Coste, în special, o fotografie a prințului ținând

copilul

în brațe, dispusă pe două pagini (paginile 50 și 51) și însoțită de titlul

„Alexandre este «fiul lui Albert», spune mama acestuia”, urmat de acest text:

„Un băiețel care nu știe să spună decât două cuvinte: tati și mami. Un băiețel care nu

pare să fie afectat de imensul decalaj dintre cele două culturi din care provine. Se

numește Alexandre, un prenume de cuceritor, un prenume de împărat. S

-

a născut pe 24

august 2003, la Paris. Mama lui vrea ca el să nu crească în secret, «precum Mazarine».

De aceea, dezvăluie astăzi existența lui, care nu pune în pericol nicio republică, nicio

dinastie. Pentru că, în Togo, țara familiei sale materne, toți copiii, indiferent dacă s

-au

născut sau nu în cadrul unor cupluri legitime, au dreptul la un tată oficial. Pentru

momen

t

, pe micuțul cu bucle negre nu

-

l interesează să știe dacă este prinț sau nu.

Este

de ajuns ca mama lui să se aplece spre el pentru a fi fericit. Și oricum deja există un

rege al casei... Chiar el.

”

Fotografia era însoțită și de următoarele legende:

„Nu se știa că noul suveran monegasc de 47 de ani ar avea vreo relație de lungă durată.

Astăzi, Nicole Coste, o însoțitoare de zbor pe care a cunoscut

-

o în urmă cu opt ani,

afirmă că au un fiu.”

8

HOTĂRÂREA

COUDERC

ȘI HACHETTE FILIPACCHI ASSOCIÉS ÎMPOTRIVA FRANȚEI

„Nu a mai fost văzut zâmbind așa până acum: Prințu

l Albert a cedat în fața farmecului

micului Alexandre.”

16

. La paginile 52, 53, 56 și 57 erau publicate patru fotografii cu prințul

ținând copilul în brațe, însoțite, de asemenea, de legende și/sau de subtitluri.

În special legenda de la pagina 52 er

a formulată astfel: „blândețe, tandrețe și

răbdare, cuvi

nte

-

cheie pentru a descrie un prinț care iubește copiii”; iar cele

de la pagina 53 „Inima prințului a bătut întotdeauna pentru copii” și „Albert,

Președintele Comitetului Olimpic Monegasc, ținân

du

-l p

e Alexandre în brațe,

purtând un tricou cu jocurile olimpice”. La paginile 56 și 57 figura următorul

subtitlu: „Alexandre la 6 luni. Deja încearcă să stea în picioare. Este una din

primele sale întâlniri cu Albert. Doarme în camera mamei sale. Nicole și ce

i

trei copii s-au instalat deja într-un apartament din arondismentul 16 din

Paris.

”

În cele din urmă, la paginile 58 și 59 erau publicate trei fotografii cu prințul

ș

i doamna

Coste. Fotografia de la pagina 58 era însoțită de următoarea

legen

dă:

„S

-au cunoscut în timpul unei curse Nisa-

Paris. Nicole era însoțitoare de zbor. Ea

plecase din Lomé, Togo, în urmă cu opt ani, la 17 ani. „La noi, un tată și

-ar fi obligat

fiul să își recunoască copilul.”

Fotografiile de la pagina 59 aveau următoarele subtitluri:

„Și Nicole participă la evenimente oficiale. În mai 2001, se afla în dreapta Prințului

atunci când acesta l-

a primit pe cântărețul Yannick, la World Music Awards din Monte

Carlo. În stânga, în 2002, aceștia se află în tribuna princiară, î

n timpul unei curse Grand

Prix.

”

17

. La 10 mai 2005, doamna Coste a emis o declarație în care a menționat

că fusese de acord să dea un interviu pentru

Paris Match

, care urma să fie

publicat la 5 mai 2005, că recitise cu atenție textul acestuia și că ea însăși

pusese la dispoziție fotografiile care îl înfățișau pe

p

rinț cu Alexandre. Preciza

că ea făcuse fotografiile respective, cu acordul deplin al prințului. În plus, a

emis o altă declarație în care preciza că pusese la dispoziția mass

-medi

ei

pozele res

pective pentru a fi publicate, cu titlu gratuit. A adăugat că fiul ei

fusese recunoscut la notariat, că actul notarial fusese semnat la 15 decembrie

2003 și că, la acea dată, fusese convenit ca actul în cauză să fie trimis

Primăriei arondismentului 14 din Paris imediat după decesul Prințului

Rainier. Aceasta a declarat că încercase prin toate căile amiabile să ajungă la

o înțelegere cu avocatul prințului și că faptul că prințul nu și

-a îndeplinit

angajamentul a determinat-

o să aducă această chestiune la cunoștința

publicului. În ceea ce privește mass

-media, ea a declarat:

„Aceasta din urmă

nu a făcut decât să ne ajute pe fiul meu și pe mine să obținem recunoașterea

oficială a lui Alexandre”.

9

HOTĂRÂREA

COUDERC

ȘI HACHETTE FILIPACCHI ASSOCIÉS ÎMPOTRIVA FRANȚEI

B. Procedura în fața instanțelor franceze

18

. La 19 mai 2005, considerând că publicarea articolului în

Paris Match

aducea atingere drepturilor sale la respectarea vieții private și la imagine,

prințul a chemat reclamantele în judecată, în cadrul unei proceduri accelerate,

în temeiul art. 8 din Conv

enție și al

art.

9 și 1382 din Codul civil, cu scopul

de a obliga societatea editoare să îi plătească despăgubiri și să publice pe

coperta revistei decizia care urma să fie adoptată de instanță, solicitând

totodată ca decizia să fie pusă în executare imedi

at.

obligat societatea Hachette Filipacchi A

ssociés să îi plătească prințului suma

de 50 000 de euro (EUR) cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral.

Ace

s

ta a dispus, de asemenea, publicarea hotărârii de condamnare, sub

sancțiunea plății de penalități cominatorii și pe cheltuiala societății editoare,

pe toată coperta revistei, cu titlul: „Condamnarea judiciară a revistei Paris

Match, la solicitarea Prințulu

i Albert al II-

lea de Monaco”. În plus, a dispus

punerea în executare de îndată a acestei hotărâri.

20

. TGI a subliniat, în special, că revista dezvăluise, încă de pe copertă,

paternitatea prințului, sub titlul „Albert de Monaco: Al

exandre, copilu

l

secret”, însoțit de o fotografie în care prințul îl ținea pe copil în brațe. A

precizat, de asemenea, că acest articol aborda problema filiației princiare a

acestui copil pe 10 pagini din interiorul revistei, sub forma unui interviu, ale

c

ărui întrebări au determinat

-

o pe doamna Coste să vorbească despre relația

sa cu prințul, sentimentele cuplului, viața privată și reacțiile prințului și

recunoașterea copilului în fața unui notar. Acesta a subliniat că revista alesese

în mod deliberat nume

roase fotografii realizate în contextul intimității vieții

private a persoanelor în cauză, pentru a ilustra și a acredita dezvăluirea, și că

aceste fotografii erau însoțite de legende specifice revistei, care făceau

referire, de asemenea, la viața sentimentală a prințului și la circumstanțele în

care o cunoscuse pe tânăra intervievată, analizând comportamentul și reacțiile

sale față de aceasta și față de copilul secret.

21

. TGI a considerat că întregul articol, inclusiv fotografiile

care îl

însoțeau, făcea parte din sfera cea mai intimă a vieții sentimentale și de

familie și că nu se preta niciunei dezbateri de interes general. Ac

esta a adăugat

în special:

„[...] faptul că solicitantul a devenit suveran al Principatului Monaco nu îl p

riva pe

acesta de dreptul la respectarea vieții sale private sau de dreptul la propria imagine, în

fața unor simple zvonuri cu privire la starea civilă a unui copil, care, în orice caz, nu

puteau servi drept un pretext legitim pentru informarea unui public

indiscret și curios

cu privire la viața persoanelor publice, sentimentele acestora și comportamentul lor

privat, cu scopul de a fi mediatizate în paginile unui organ de presă care nu poate

pretinde în mod serios că se substituie unei săli de judecată, în

care drepturile copilului

sunt apărate în mod legal, fără a aduce atingere drepturilor femeilor;

Întrucât rezultă că articolul în litigiu, care abordează zvonurile într

-

o manieră

senzațională, atât prin textul său, cât și prin fotogr

afiile care îl ilustrează –

ce sunt lips

ite

10

HOTĂRÂREA

COUDERC

ȘI HACHETTE FILIPACCHI ASSOCIÉS ÎMPOTRIVA FRANȚEI

de orice relevanță, în măsura în care contribuie la atingerea denunțată adusă dreptului

la respectarea vieții private – constituie o încălcare gravă și deliberată a drepturilor

esențiale ale personalității reclamantului, care a adresat societății editoare o somație în

care se impunea respectarea acestor drepturi, printr-un act extrajudiciar din 3 mai 2005

[...]

”

22

. Reclamantele au declarat apel împotriva acestei hotărâri.

omunicat de presă din 6 iulie 2005, prințul a recunoscut

public faptul că este tatăl lui Alexandre.

24

. La 13 iulie 2005, Cour d’appel din Versailles a suspendat executarea

hotărârii TGI în ceea ce privește publicarea hotărârii.

25

. La 24 noiembrie 2005, Cour d’appel din Versailles s

-

a pronunțat în

cauză. A constatat că articolul incriminat era consacrat, prin intermediul

interviului doamnei Coste, dezvăluirii nașterii lui Alexandre, prezentat ca

fiind născut din relația intimă pe care a avut

-

o doamna intervievată cu prințul,

începând din 1997. Aceasta a subliniat, de asemenea, că, deși, la data

publicării articolului, este posibil ca prințul să fi făcut deja la notar o

declarație de recunoaștere a copilului – și, prin urmare, în condiții de

confidențialitate alese în mod deliberat – această declarație nu făcuse obiectul

unei transcrieri sub forma unei mențiuni pe marginea certificatului de naștere

al copilului, astfel încât nașterea și filiația sa au rămas nec

u

noscute public

ului.

26

. Curtea de apel a declarat, de asemenea, că viața sentimentală, viața

amoroasă și viața de familie, paternitatea și maternitatea intră în sfera vieții

private și sunt protejate, ca atare, atât de

art. 9 din Co

dul civil, cât și de

art. 8

din Convenție, și că aceste dispoziții nu fac distincție între persoanele

anonime și cele publice, indiferent de funcțiile civile, politice sau religioase

ale acestora. Cu toate acestea, instanța a subliniat că se permite o excepție de

la acest principiu ori de câte ori faptele dezvăluite pot să dea naștere unei

dezbateri, ca urmare a impactului sau a consecințelor pe care le pot avea

acestea, având în vedere statutul sau funcțiile persoanelor în cauză, situație în

care obligația de a furniza informații prevalează asupra respectării vieții

private.

27

. Aceasta a avut următorul raționament:

„Întrucât paternitatea lui Albert Grimaldi nu a făcut obiectul niciunei recunoașteri

publice, iar Constituția Monegască excludea posibilitatea ca un copil născut în afara

căsătoriei să poată avea acces la tron și întrucât Albert Grimaldi nu a fost de acord cu

dezvăluirea posibilei sale paternități față de copilul doamnei Coste – având în vedere că

acesta notificase societa

tea Hachette Filipacchi Associés cu privire la faptul că se

opunea publicării acestor fapte – societatea Hachette Filipacchi Associés a încălcat în

mod deliberat dispozițiile

art.

9 din Codul civil și ale

art.

8 din Convenția europeană a

drepturilor omului

, fără să poată justifica această încălcare prin necesitatea de a publica

informații de actualitate (inexistentă în acest caz), prin legitimitatea informațiilor și prin

dreptul cititorilor la informare, care nu includea paternitatea secretă a lui Albert

Gr

imaldi, chiar dacă acesta devenise, ulterior decesului tatălui său din aprilie 2005,

Prințul suveran al Principatului;

Întrucât această intruziune în sfera vieții private a intimatului – având în vedere că

articolul nu se limita la a

dezvălui existența unu

i copil «secret», ci includea numeroase

11

HOTĂRÂREA

COUDERC

ȘI HACHETTE FILIPACCHI ASSOCIÉS ÎMPOTRIVA FRANȚEI

digresiuni rezultate din confesiunile doamnei Coste referitoare la circumstanțele în care

îl cunoscuse pe intimat, sentimentele acestuia, reacțiile sale cele mai intime legate de

vestea sarcinii doamnei Coste și comportamentul acestuia față de copil în timpul

întâlnirilor din intimitatea apartamentului său – nu poate fi justificată nici prin

publicarea concomitentă a acestor fapte în revista

Bunt

e

, nici prin impactul mediatic al

conținutului acestui articol, nici prin faptul că alte publicații au preluat ulterior relatarea

acestor fapte devenite notorii, din vina societății editoare, nici prin pretinsa legitimitate

a unei astfel de divulgări, întrucât copilul nu avea un statut oficial și, prin urmare,

nașterea acestuia și dezvăluirea identității tatălui său nu constituia un subiect a cărui

divulgare către public trebuia să fie asumată de către mass media și în mod special de

către societatea Hachett

e Filipacchi Associés

– în temeiul obligației lor de a furniza

informații – nici prin faptul că Albert Grimaldi, confruntându

-se

– împotriva voinței

sale

– cu urmările mediatice ale revelării unui fapt din viața sa privată, pe care intenționa

să îl păstreze secret, dacă nu confidențial, a fost

obligat să ofere explicații în mod public,

nici prin tonul articolului, care, potrivit mențiunii irelevante a societății Hachette

Filipacchi Associés, avea ca scop înfățișarea intimatului într

-

o lumină deosebit de

poz

itivă;

Întrucât, deși fotografiile care însoțesc articolul – cele care îi înfățișează pe intimat cu

copilul

– au fost realizate de doamna Coste cu acordul lui Albert Grimaldi și deși

doamna Coste, care exercita singură autoritatea părintească asupra copilu

lui, le-a pus la

dispoziția

Paris Match

în vederea publicării lor, nu este mai puțin adevărat că Albert

Grimaldi nu a fost de acord cu publicarea acestora pentru a susține un articol ce aduce

atingere vieții sale private, astfel încât publicarea lor este abuzivă [...]”

28

. Curtea de apel a concluzionat că publicația incriminată i

-a cauzat

prințului un prejudiciu ireversibil, în măsura în care paternitatea sa, pe care

dorea să o păstreze secretă și care rămăsese astfel de la nașterea copilului pâ

nă

la publicarea articolului în litigiu, devenise un fapt de notorietate publică,

brusc și împotriva voinței sale. Aceasta a apreciat că prejudiciul moral astfel

cauzat justifica dispunerea, cu titlu de reparație complementară, a unei măsuri

de

publicare a hotărârii judecătorești și că, având în vedere natura atingerii

aduse și gravitatea consecințelor sale, o asemenea măsură nu era

disproporționată în raport cu interesele în cauză și constituia, dimpotrivă, cea

mai adecvată formă de reparație în circumstanțele cauzei. Prin urmare, a

confirmat hotărârea atacată, cu excepția modalităților de publicare a hotărârii

judecătorești, care nu mai trebuia să apară într

-

un titlu și trebuia să ocup

e doar

o treime din copertă. Prin urmare, curtea de apel a d

ispus publicarea, în

treimea de jos a coperții primului număr al revistei care urma să apară, în

termen de opt zile de la data notificării hotărârii – sub sancțiunea plății de

penalități cominatorii de 15 000 EUR pentru fiecare număr cu care se întârzia

p

u

blicarea, după expirarea acestui termen – a unei casete cu fond alb, care să

conțină următorul text, scris cu litere roșii:

„Prin hotărârea pronunțată de Cour d’appel din Versailles, care a confirmat hotărârea

pronunțată de Tribunal de Grande Instance din

Nanterre, societatea HACHETTE

FILIPACCHI Associés a fost condamnată pentru atingerea adusă vieții private și

dreptului la propria imagine ale Prințului Albert al II

-

lea de Monaco în numărul 2920

al revistei

Paris Match

, din 5 mai 2005, într-un articol intitulat «Albert de Monaco:

Alexandre. Copilul secret.»”

12

HOTĂRÂREA

COUDERC

ȘI HACHETTE FILIPACCHI ASSOCIÉS ÎMPOTRIVA FRANȚEI

29

. Această declarație a fost publicată pe coperta numărului 2955 al

revistei săptămânale, din 5 ianuarie 2006, sub o fotografie a prințului.

Copert

a

revistei avea titlul „Albert

de Monaco.

Adevărul a fost pedepsit.”

Titlul

respectiv era însoțit de următorul comentariu:

„

Paris Match

a dezvăluit existența fiului său, Alexandre. Justiția sancționează

libertatea de informare. Presa internațională reacționează și ne susține.”

30

. În plus, reclamantele au formulat recurs împotriva hotărârii curții de

apel. În memoriul suplimentar, acestea au formulat următoarele argumente:

divulgarea paternității unui prinț suveran în exercițiu constituia un eveniment

de actualit

ate legat de viața publică, având în vedere funcțiile deținute de

persoana în cauză și caracterul ereditar al transmiterii puterii în Principatul

Monaco; dezvăluirea acestor informații era necesară pentru informarea

publicului; publicarea unor comentarii și digresiuni alături de anunțul privind

un eveniment de actualitate, precum paternitatea unui prinț suveran, era legală

în măsura în care acestea erau inofensive și se limitau la punerea informațiilor

în context; iar publicarea fotografiilor realizate în mediul familial, care

ilustrau evenimentul de actualitate relatat în articol, nu erau de natur

ă să aducă

atingere dreptului la respectarea intimității și vieții private.

10 din Convenție și citând jurisprudența Curț

ii,

reclamantele au susținut, de asemenea, că publicul avea dreptul să fie

informat și că acest drept se extindea la informațiile privind viața privată a

anumitor persoane publice. Acestea au considerat că decizia Curții în cauza

Von Hannover împotriva Germaniei

(nr. 59320/0

0,

pct.

62 și 76, CEDO

2004-

VI) ar fi fost alta, dacă membrul familiei princiare în cauză ar f

i fost,

precum în speță, chiar prințul, șeful statului monegasc. Acestea au citat, în

sprijinul acestei teze, cauza

Krone Verlag GmbH & Co. KG împotriva

Austriei

(nr. 34315/96, 26

februarie 2002), din care rezultă, potrivit acestora,

că, atunci când o persoană își asumă rolul de politician, intră în sfera vieții

publice, cu consecințele inerente. În plus, au susținut că dreptul publicului la

info

rmare, inclusiv cu privire la fapte legate de viața privată, era recunoscut

de Curtea de Casație chiar și în cazul în care persoana în cauză nu exercita o

funcție publică. În cele din urmă, acestea au susținut că preeminența dreptului

la informare și a dreptului de a fi informat a fost consacrată, în circumstanțe

similare, chiar și în cazul în care a fost în discuție dreptul la imagine al unei

persoane

.

32

. Reclamantele au argumentat, în special, că, într

-

o monarhie ereditară,

lipsa

unei descendențe cunoscute a prințului făcea deja obiectul unei dezbateri

și că existența unui copil era de natură să alimenteze această dezbatere. În

plus, acestea au susținut că respectivul copil era un potențial moștenitor al

tronului monegasc, întrucât

tatăl său putea, în orice moment, să îl legitimeze.

Au considerat că, deși improbabilă, această ipoteză rămânea posibilă din

punct de vedere juridic și, prin urmare, susceptibilă să facă obiectul unei

dezbateri generale cu privire la viitorul monarhiei Pr

incipatului Monaco și că,

în plus, originea togoleză a copilului putea să alimenteze o dezbatere de

13

HOTĂRÂREA

COUDERC

ȘI HACHETTE FILIPACCHI ASSOCIÉS ÎMPOTRIVA FRANȚEI

interes general, de natură să schimbe imaginea unui principat deosebit de

conservator

.

ăturile foarte strânse care

unesc, potrivit acestora, Principatul Monaco și Franța. În plus, au susținut că

impactul mondial al informațiilor în cauză, inclusiv al celor publicate în cele

mai serioase și prestigioase ziare, demonstra faptul că informațiile

divulgate

de

Paris Match

erau de natură să alimenteze o dezbatere în interes general și

că nu era vorba despre un simplu articol de divertisment.

34

. De asemenea, au argumentat că fotografiile care însoțeau articolul și

în care era

înfățișat prințul împreună cu copilul sau cu doamna Coste ilustrau

un eveniment de actualitate și că acestea nu aduceau în niciun fel atingere

dreptului la respectarea demnității umane, deoarece prințul era prezentat într

-

o lumină favorabilă. Au susținut că aceste fotografii nu fuseseră efectuate fără

cunoștința prințului, ci chiar de doamna Coste, și au precizat că acestea au

fost puse în mod voluntar și gratuit la dispoziția

Paris Match

în vederea

publicării lor

.

35

. În cele din urmă, au subliniat că revista

Bunte

publicase în Germania

un articol foarte asemănător la 4 mai 2005, anterior publicării articolului

incriminat, și că instanțele germane au respins acțiunea formulată de prinț

împotriva acestei reviste.

36

. Prin hotărârea din 27 februarie 2007, Curtea de Casație a respins

recursul, în special, pentru următoarele motive:

„[...] orice persoană, indiferent de rangul său, nașterea sa, averea sa, funcțiile actuale

sau viitoare pe care le

deține, are dreptul la respectarea vieții sale private; [...] hotărârea

subliniază că, pe de o parte, la data publicării articolului, existența și filiația copilului

nu erau cunoscute publicului și că, pe de altă parte, Constituția Principatului excludea

p

osibilitatea ca respectivul copil să aibă acces la tron întrucât s

-

a născut în afara

căsătoriei – situație referitor la care, de altfel, societatea nu a susținut, în concluziile

sale, că făcea obiectul unei dezbateri în societatea franceză sau cea monegască și nici

că fusese studiată de publicația în litigiu – și, în cele din urmă, că articolul conținea

numeroase digresiuni referitoare la circumstanțele în care se cunoscuseră doamna

[Coste] și Prințul Albert și la relația lor, reacțiile acestuia la primirea veștii sarcinii și

comportamentul său ulterior față de copil; [...] în lumina acestor constatări și

considerații, curtea de apel a reținut în mod corect faptul că nu exista niciun subiect de

actualitate și nicio dezbatere de interes general care ar fi jus

tificat relatarea acestui

subiect la momentul publicării articolului în litigiu, în temeiul informării legitime a

publicului; [...] în plus, publicarea fotografiilor unei persoane pentru a ilustra informații

care aduc atingere vieții sale private încalcă î

n mod necesar dreptul acesteia la

respectarea imaginii sale [...]

”

C. Procedura în fața instanțelor germane

37

. La 12 mai 2005, după apariția inițială a articolului la 4 mai 20

05 (supra,

pct.

11), revista săptămânală

Bunte

a publicat un nou articol consacrat

dezvăluirii paternității prințului, însoțit, de această dată, de mai mul

te

fotografii înfățișân

du

-l pe p

rinț cu copilul.

14

HOTĂRÂREA

COUDERC

ȘI HACHETTE FILIPACCHI ASSOCIÉS ÎMPOTRIVA FRANȚEI

38

. Prințul a introdus împotriva revistei o cerere pentru formularea unei

ordonanțe președințiale cu scopul de a interzice orice nouă publicare, dar

aceasta a fost respinsă prin încheierea din 19 iulie 2005 a Tribunalului

Regional (

Landgericht

) din Fre

ibourg, confirmată la 18

noiembrie 2005 de

Curtea Regională Superioară (

Oberlandesgerich

t

) din Karlsruhe.

39

. Tribunalul Regional din Fribourg a subliniat în special că, în calitate

de personalitate „absolută” a istoriei contemporane, prințul trebuia să tolereze

ingerințele contestate în viața sa privată, având în vedere valoarea informativă

a reportajului.

Acesta a observat că veridicitatea informațiilor publicate de

săptămânal, referitoare la declarațiile mamei copilului și paternitatea

solicitantului, nu a fost contestată în privința niciunui aspect concret.

Tribun

al

ul regional a considerat, de asemenea, că publicația nu era

inacceptabilă din punctul de vedere al protecției vieții intime a unei persoane,

întrucât dezvăluirile făcute nu făceau parte din acest domeniu, ci din sfera

vieții private, care era mai puțin protejată. Acesta a apreciat că dreptul

publicului la informare rezulta din poziția socială a solicitantului și că

presiunea pe care acesta ar fi putut să o simtă ca urmare a acestor dezvăluiri,

care urmăreau să îl oblige să își recunoască copilul, nu interzi

cea publicare

a

informațiilor, ci era doar o consecință inevitabilă, pe care acesta trebuia să o

suporte.

A subliniat că fotografiile publicate fuseseră efectuate cu acordul

solicitantului, în sfera sa privată, și fuseseră puse la dispoziția presei de către

o persoană la fel de îndreptățită ca și el să facă acest lucru. A considerat că

libertatea presei avea întâietate față de protecția sferei vieții private a

solicitantului și a dreptului său la imagine, ca urmare a importanței majore pe

care o avea comunic

area către public a unor informații referitoare la fiul

născut în afara căsătoriei al persoanei în cauză și la mama copilului. În cele

din urmă, acesta a considerat că mama, și nu prințul –

care nu recunoscuse

copilul

– era cea care trebuia să hotărască dacă divulgarea existenței copilului

intra sau nu în sfera vieții private protejate.

40

. Ca urmare a apelului formulat de prinț, Curtea Regională Superioară a

dispus ca revista să nu republice sau să nu permită publicarea unei fotogra

fii

apărute în numărul din 4 mai 2005 al revistei

Bunte

, în care persoana în cauză

era înfățișată alături de doamna Coste, într

-

un moment de intimitate. Totuși,

a considerat că problema existenței unui descendent de sex masculin al

Prințului Principatului

de Monaco

– o monarhie constituțională ereditară –

avea o importanță decisivă și că interesul pe care îl aveau față de această

chestiune nu numai monegascii, ci și numeroase persoane care locuiau în

afara Principatului, merita să fie protejat și nu trebuia să fie suprimat de

interesul solicitantului de a asigura protecția sferei sale private, pe motiv că

situația juridică actuală permitea accesul la tron numai copiilor legitimi.

15

HOTĂRÂREA

COUDERC

ȘI HACHETTE FILIPACCHI ASSOCIÉS ÎMPOTRIVA FRANȚEI

II. TEXTELE DE DREPT FRANCEZ ȘI MONEGASC ȘI TEXTELE

EUROPENE RELEVA

NTE

A. Dreptul intern relevant

41

. Dispozițiile relevante din Codul civil se citesc după cum urmează:

Articolul 9

„Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private.

Fără a aduce atingere dreptului la repararea prejudiciului suferit, judecătorii pot să

dispună orice măsuri, cum ar fi sechestrul, confiscarea și altele, care pot să împiedice

sau să pună capăt unei ingerințe în intimitatea vieții private; în caz de urgență, astfel de

măsuri pot fi dispuse prin intermediul unei ordonanțe președințiale.”

Articolul 1382

„Orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui

greșeală s

-a ocazionat, a-l repara.

”

B. Constituția Principatului Monac

o

42

. Pasajele relevante în speță ale articolului 10 din Constituția

Principatului Monaco din 17 decembrie 1962 (modificată prin Legea

nr.

1.249 din 2 aprilie 2002) prevăd următoarele:

„Succesiunea la Tron, deschisă ca urmare a decesului sau a abdicării, se face din

rândul descendenților direcți și legitimi ai Prințului suveran, pe baza principiului

primogeniturii, având prioritate cei de gen masculin și cu același grad de rudenie.

În absența unor descendenți direcți și legitimi, succesiunea se face în favoarea fraților

și surorilor Prințului suveran și a descendenților lor direcți și legitimi, pe baza

principiului primogeniturii, având prioritate cei de gen masculin și cu același grad de

rudeni

e.

În cazul în care moștenitorul care ar fi trebuit să aibă acces la Tron, în temeiul

paragrafelor ant

erioare, a decedat sau a renunțat la Tron înainte de deschiderea

succesiunii, succesiunea se face în favoarea descendenților săi direcți și legitimi, pe

baza principiului primogeniturii, având prioritate cei de gen masculin și cu același grad

de rudenie.

În cazul în care aplicarea paragrafelor de mai sus nu permite ocuparea Tronului,

succesiunea se face în favoarea unei rude colateral

e desemnate de Consiliul de Coroană,

cu avizul conform al Consiliului de Regență. Atribuțiile Prințului sunt exercitate

prov

i

zoriu de Consiliul de Regență.

Succesiunea la Tron se poate face numai în beneficiul unei persoane cu naționalitate

monegască, în ziua deschiderii succesiunii.

[...]

”

16

HOTĂRÂREA

COUDERC

ȘI HACHETTE FILIPACCHI ASSOCIÉS ÎMPOTRIVA FRANȚEI

C. Textele europene relevante

lui Europei

43

. În părțile sale relevante în speță, Rezoluția 1165 (1998) a Adunării

Parlamentare a Consiliului Europei privind dreptul la respectarea vieții

private, adoptată la 26 iunie 1998, are următorul cuprins:

1.

„Adunarea reamintește dezbaterea de actualitate pe care a consacrat

-o dreptului la

respectarea vieții private în cursul sesiunii din septembrie 1997, la câteva săptămâni

după accidentul care a costat

-

o viața pe Prințesa de Wales.

2.

Cu această ocazie, anumite voci au s

olicitat o consolidare la nivel european a

protecției vieții private, în special a persoanelor publice, prin intermediul unei

convenții, în vreme ce altele considerau că viața privată era suficient de protejată de

legislațiile naționale și de Convenția europeană a drepturilor omului și că nu trebuia

să se aducă atingere libertății de exprimare.

3.

Pentru a aprofunda analiza acestui subiect, Comisia pentru probleme juridice și

drepturile omului a organizat o audiere la Paris la 16 decembrie 1997, cu

participar

e

a atât a persoanelor publice sau a reprezentanților acestora, cât și a mass

-

mediei.

4.

Dreptul la respectarea vieții private, garantat la

art.

8 din Convenția europeană a

drepturilor omului, a fost deja definit de Adunare în Declarația privind mijloacele

de c

omunicare în masă și drepturile omului, inclu

să în Rezoluția 428 (1970), ca fiind

«dreptul unei persoane de a-

și trăi viața după bunul plac, cu

un minim de ingerințe».

5.

Pentru a ține seama de apariția unor noi tehnologii de comunicare, care permit

stocarea

și utilizarea de date personale, este necesar să se adauge la această definiție

dreptul de a-

și controla propriile date.

6.

Adunarea este conștientă de faptul că dreptul la respectarea vieții private este deseori

încălcat, chiar și în tarile dotate care dispun de o legislație specifică pentru protejarea

acesteia, având în vedere că viața privată a devenit o marfă foarte profitabilă pentru

unele mijloace de informare în masă.

În special persoanele publice sunt victimele

acestor încălcări, detaliile vieții lor private fiind un stimulent pentru vânzări. În

același timp, persoanele publice trebuie să fie conșt

iente că poziția specifică ocupată

de acestea în societate

– care este, cel mai adesea, consecința propriei alegeri –

generează automat o presiune ridicată în viața lor privată.

7.

Persoanele publice sunt cele care exercită funcții publice și/sau folosesc resurse

publice și, mai general, toate persoanele care joacă un rol în viața publică, în sectorul

politic, economic, artistic, social, sportiv sau în orice alt domeniu.

media aduce adesea atingere dreptului la respectarea vieții private, în numele

unei interpretări unilaterale a dreptului la libertatea de exprimare, garantat de

art. 10

din Convenția europeană a drepturilor omului, considerând că cititorii au dreptul să

ș

tie totul despre persoanele publice.

9.

Este adevărat că anumite fapte care țin de sfera vieții private a persoanelor publice,

în special a politicienilor, pot fi de interes pentru cetățeni și, prin urmare, este legitim

ca acestea să fie aduse la cunoștința cititorilor, care sunt, de asemenea, alegători.

10.

Prin urmare, este necesar să se găsească o modalitate pentru a permite exercitarea

echilibrată a două drepturi fundamentale, ambele garantate de Convenția europeană

17

HOTĂRÂREA

COUDERC

ȘI HACHETTE FILIPACCHI ASSOCIÉS ÎMPOTRIVA FRANȚEI

a drepturilor omului: dreptul la

respectarea vieții private și dreptul la libertatea de

exprima

re.

11.

Adunarea reafirmă importanta dreptului la respectarea vieții private a fiecărei

persoane și a dreptului la libertatea de exprimare, în calitate de fundamente ale unei

societăți democratice. Aceste drepturi nu sunt nici absolute și nici nu există o

ierarhie a acestora, având o importantă egală.

12.

Adunarea reamintește totuși că dreptul la respectarea vieții private, garantat de

art. 8

din Convenția europeană a drepturilor omului, trebuie să prot

ejeze persoa

nele

particulare nu numai împotriva ingerinței autorităților publice, dar și împotriva

ingerinței persoanelor particulare și a instituțiilor private, inclusiv din partea

mijloacelor de informare în masă.

13.

Adunarea consideră că, întrucât toate statele membre au ratificat Convenția

europeană a drepturilor omului și, în plus, există numeroase legislații naționale care

includ dispoziții ce garantează această protecție, nu este necesar așadar să se

propună adoptarea unei noi convenții pentru a garanta dreptul la respectarea vieții

private

.

[...]

”

44

. Declarația privind obligațiile și drepturile jurnaliștilor, adoptată la

München la 24 și 25 noiembrie 1971 de către organizațiile profesionale ale

jurnaliștilor din statele membre ale Comunității Europene, a fost aprobată de

Federația Internațională a Jurnaliștilor la Congresul de la Istanbul din 1972.

Aceasta prevede în special următoarele:

„

Preamb

ul

Dreptul la informare,

la libertatea de exprimare și la critică constituie una dintre

libertățile fundamentale ale oricărei ființe umane.

Toate obligațiile și drepturile jurnaliștilor își au originea în acest drept al publicului

de a fi informat cu privire la evenimente și opin

ii.

Responsabilitatea jurnaliștilor față de public primează asupra oricărei alte

responsabilități, în special față de angajatori și autoritățile publice.

Misiunea de informare implică în mod necesar limitări pe care înșiși jurnaliștii și le

impun în mod spontan.

Acesta este obiectul declarației privind obligațiile care sunt

formulate mai jos.

Totuși, aceste obligații pot fi respectate efectiv, în cadrul exercitării profesiei de

jurnalist, numai în măsura în care sunt îndeplinite condițiile concrete ale

ind

ependenței și demnității profesionale. Acesta este obiectul declarației de mai jos

privind drep

turile.

Declarație privind obligațiile

Principalele obligații pe care le are jurnalistul, în procesul de cercetare, redactare și

comentare a evenimentelor, sunt

următoar

ele:

1) să respecte adevărul, indiferent de consecințele acestuia asupra propriei persoane,

ca urmare a dreptului publicului de a cunoaște adevărul;

2) să apere libertatea de a informa, de a comenta și de a critica;

18

HOTĂRÂREA

COUDERC

ȘI HACHETTE FILIPACCHI ASSOCIÉS ÎMPOTRIVA FRANȚEI

3) să publice numai informațiile a căror origine es

te cunoscută sau care sunt însoțite,

dacă este cazul, de rezervele care se impun; să nu șteargă informații esențiale și să

nu modifice textele și documentele;

4) să nu folosească metode neloiale pentru a obține informații, fotografii și

documen

te;

5) să își asume obligația de a respecta viața privată a persoanelor;

6) să rectifice orice informație publicată care se dovedește a fi inexactă;

7) să păstreze secretul profesional și să nu dezvăluie sursa informațiilor obținute cu

titlu confide

nțial;

8) să nu comită următoarele fapte: plagiatul, calomnia, defăimarea, acuzațiile

nefondate, precum și acceptarea oricărui tip de avantaj ca urmare a publicării sau a

ștergerii unor informații;

9) să nu confunde niciodată profesia de jurnalist cu cea d

e agent de publicitate sau

propagandist; să nu accepte niciun fel de instrucțiune, directă sau indirectă, din partea

unor agenții de publicitate;

10) să reziste oricărei presiuni și să accepte instrucțiuni de redactare numai din

partea persoanelor din echi

pa de redacție.

Orice jurnalist demn de acest nume consideră că are

datoria de a respecta cu strictețe

principiile enunțate mai sus; în temeiul dreptului în vigoare în fiecare țară, jurnalistul

recunoaște exclusiv jurisdicția colegilor săi în ceea ce privește aspectele care țin de

onoarea profesională, excluzând orice ingerință din partea statului sau de altă natură.

Declarație privind drepturile

1) Jurnaliștii invocă dreptul de liber acces la toate sursele de informații și dreptul de

a investiga în mod lib

er toate evenimentele care condiționează viața publică.

Pri

n

urmare, confidențialitatea cauzelor publice sau private nu poate fi opozabilă

jurnalistului decât în situații excepționale, în care există motive clar exprimate.

2) Jurnalistul are dreptul de a refuza orice subordonare care ar contraveni politicii

generale a organului de presă cu care colaborează, astfel cum a fost stabilită în scris

în contractul său de muncă, precum și orice subordonare care nu este inclusă în mod

clar în această politică generală.

3) Jurnalistul nu poate fi obligat să îndeplinească un act profesional sau să exprime

o opinie care contravine convingerii sau conștiinței sale.

[...]

”

ÎN DREPT

I. CU PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCĂLCARE A ART. 10 DIN

CONVENȚIE

45

. Reclamantele susțin că hotărârea de condamnare pronunțată împotriva

lor constituie o ingerință nejustificată în exercitarea libertății lor de informare.

Acestea invocă

art.

10 din Convenție, care are următorul cuprins:

19

HOTĂRÂREA

COUDERC

ȘI HACHETTE FILIPACCHI ASSOCIÉS ÎMPOTRIVA FRANȚEI

„1. Orice persoană are dreptul la l

ibertatea de exprimare. Acest drept cuprinde

libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a comunica informații ori idei fără

amestecul autorităților publice și fără a ține seama de frontiere. Prezentul articol nu

împiedică statele să supună societățile de radiodifuziune, de cinematografie sau de

televiziune unui regim de autorizare.

i și responsabilități poate fi supusă

unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, car

e constituie

măsuri necesare, într

-

o societate democratică, pentru securitatea națională, integritatea

teritorială sau siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția

sănătății sau a moralei, protecția reputației sau a drepturil

or altora, pentru a împiedica

divulgarea de informații confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea

puterii judecătore

ști.”

A. Hotărârea Camerei

46

. Camera a subliniat că hotărârea de condamnare pronunțată

împotr

iva

reclamantelor nu făcea distincție între informațiile referitoare la o dezbatere

de interes general și informațiile care priveau exclusiv detalii din viața privată

a prințului. În consecință, în pofida marjei de apreciere de care dispun statele

co

ntractante în materie, aceasta a considerat că nu exista un raport rezonabil

de proporționalitate între, pe de o parte, restricțiile impuse de instanțele

naționale cu privire la dreptul reclamantelor la libertatea de exprimare și, pe

de altă parte, obiectivul legitim urmărit. În consecință, a constatat că a fost

încălcat

art.

10 din Convenție (hotărârea Camerei,

pct. 51-75).

B. Argumentele părților în fața Marii Camere

or

47

. Reclamantele susțin că hotărârea

de condamnare a unei reviste de

actualități, pentru publicarea unor informații care fuseseră deja divulgate în

mass-

media și pentru ilustrarea lor cu fotografii care aveau legătură cu

subiectul, a constituit o ingerință în libertatea sa de a comunica informații de

interes general. Acestea consideră că respectiva condamnare este extrem de

gravă și fără precedent și că trebuia să fie considerată o ingerință excesivă în

libertatea sa de exprimare și de informare, cu un efect disuasiv evident.

48

. Reclamantele nu contestă faptul că ingerința în litigiu avea o bază

legală, și anume

art.

9 din Codul civil, și nici că aceasta urmărea un scop

legitim, și anume „protecția drepturilor altora”, în ceea ce privește dreptul

prințului la respectarea vieții private și la propria imagine. Acestea exprimă

totuși o rezervă în această privință și susțin că instanțele interne au interpretat

în sens prea larg noțiunea de viață privată în înțelesul

art.

9 din Codul civil

și

al art.

8 din Convenție.

49

. Reclamantele consideră că dreptul la viață privată trebuie să fie

respectat, dar că acest drept nu are un caracter absolut, în special în cazul în

care intră în conflict cu dreptul la libertatea de exprimare și de informare sau

20

HOTĂRÂREA

COUDERC

ȘI HACHETTE FILIPACCHI ASSOCIÉS ÎMPOTRIVA FRANȚEI

cu drep

turile altor persoane vizate de publicație. Acestea critică instanțele

naționale pentru că nu au pus în balanță drepturile prințului cu alte drepturi,

care, potrivit acestora, sunt la fel de importante: drepturile mamei, pe care le

consideră la fel de legi

time într-

o societate democratică, dreptul copilului de

a fi recunoscut oficial și dreptul ziarului de a comunica informații de interes

general, care nu mai erau confidențiale la data publicării.

50

. Reclamantele consideră, de asemenea, că deciziile atacate nu au făcut

niciun fel de distincție între cetățenii obișnuiți și persoanele publice (

a fortiori

cu atât mai mult politicienii și șefii de stat, inevitabil expuși interesului mass

-

mediei), procedând astfel în contradicție cu jurisprudența Curții și cu

jurisprudența franceză actuală. În susținerea acestei teze, reclamantele afirmă

că jurisprudența dezvoltată de instanțele interne recunoaște dreptul publicului

la informare cu privire la fapte referitoare la viața privată și citează,

cu titlu

de exemplu, o serie de cauze soluționate de către instanțele naționale pe

această bază.

51

. Reclamantele afirmă, de asemenea, în ceea ce privește necesitatea

ingerinței în litigiu, că orice excepție de la o libertate fundamentală trebuie să

fie interpretată în mod restrictiv și că excepțiile de la libertatea de exprimare

nu pot conduce, așadar, la o cenzură disproporționată. Acestea susțin că

dreptul la respectarea vieții private nu are un caracter absolut și argumentează

că deciziile pronunțate de instanțele naționale în prezenta cauză nu

corespundeau niciunei nevoi sociale imperioase, în măsura în care instanțele

nu au efectuat o examinare aprofundată a drepturilor în cauză și nici nu au

ț

inut seama de criteriile care decur

g din jurisprudența Curții.

52

. În această privință, reclamantele susțin, în special, că, într

-o monarhie

ereditară, informațiile referitoare la existența unui moștenitor născut în afara

căsătoriei, pe care tatăl

său nu l

-a recunosc

ut încă oficial, constituie un subiect

de interes general, legat atât de viitorul monarhiei, cât și de atitudinea

prințului, o persoană publică. Problema filiației era de interes nu numai în

ceea ce privește starea c

ivilă

a p

rințului – nu era irelevant să se știe da

că acesta

era sau nu tată unui copil născut în afara căsătoriei și dacă l

-a recunoscut sau

nu

– ci și în ceea ce privește ordinea moștenitorilor și chiar a posibililor

succesori la tron, ținând seama de natura ereditară a dinastiei monegasce și d

e

absența, la momentul faptelor, a oricărui moștenitor cunoscut. Reclamantele

subliniază, în această privință, că dispozițiile Constituției Principatului

Monaco fuseseră modificate cu puțin timp înainte de moartea Prințului

Rainier și că nu putea fi exclusă o nouă modificare a lor. În plus, informațiile

în cauză erau de natură să le ofere cetățenilor monegasci clarificări cu privire

la concepțiile sale etice și la respectul acestuia față de drepturile

fundamentale, pe care pretinde că le respectă și pe care le susține în mod

public și pe plan politic.

53

. De asemenea, reclamantele argumentează că prințul folosește resurse

publice, dintre care unele pentru a asigura viitorul și educația fi

ului său, aspect

care îi interesează în mod direct pe contribuabilii din Principatul Monaco și

21

HOTĂRÂREA

COUDERC

ȘI HACHETTE FILIPACCHI ASSOCIÉS ÎMPOTRIVA FRANȚEI

din Franța. Acestea susțin, de asemenea, că instanțele germane, care fuseseră

sesizate cu o cauză similară în esență, consideraseră că informațiile în cauză

justificau o dezbatere de interes general. În plus,

afirmă că informarea

publicului cu privire la acest subiect de actualitate era cu atât mai legitimă cu

cât prințul și

-

a recunoscut până la urmă copilul, în contextul unui plan

mediatic de mare amploare.

Adaugă că, prin declarația făcută de prinț cu

privi

r

e la problema succesiunii la tron, acesta a admis că informațiile

contestate erau de interes general.

54

. În continuare, reclamantele afirmă că notorietatea prințului, în calitate

de șef al statului monegasc, nu poate fi contestată. În ceea ce privește obiectul

reportajului, reclamantele consideră că acesta depășea sfera vieții private a

prințului și că se extindea, de asemenea, la viața privată a mamei copilului –

care era liberă să se exprime – și la cea a copilului, care avea dreptul să fie

recunoscut oficial. În această privință, susțin că, într

-

o societate democratică,

dorința unei singure persoane, fie ea și un suveran, nu poate să confere

privilegii de natură să constituie o ingerință în drepturile celorlalte persoane

interesat

e și, în special, „să îl împiedice pe fiul acesteia să își afirme existența

și să obțină recunoașterea identității sale”.

55

. Reclamantele subliniază, de asemenea, că nu s

-

a contestat faptul că

articolul cuprindea informații și foto

grafii furnizate de mama copilului, care

contactase ea însăși revista

Paris Match,

decizie motivată de dorința ei de a

obține recunoașterea oficială a fiului său. Acestea afirmă că fotografiile

contestate au fost realizate într-un apartament, cu acordul de

plin al prințului,

și consideră că nu conțin niciun fel de detalii intime și nici nu înfățișează într

-

o lumină dezavantajoasă vreunul din protagoniștii acestora. Fotografiile în

care prințul apare în compania doamnei Coste au fost efectuate în cadrul unor

evenimente oficiale, astfel că revista nu poate fi criticată pentru publicarea

acestora. Aceasta a publicat doar fotografii puse la dispoziție de mama

copilului, în special cu scopul de a conferi credibilitate declarațiilor acesteia.

De altfel, nu au fost

contestate nici veridicitatea informațiilor publicate, nici

condițiile în care aceste informații și imaginile care le însoțeau fuseseră puse

la dispoziția revistei. Prin urmare, TGI din Nanterre a calificat în mod eronat

aceste informații drept „simple zvonuri”.

56

. În plus, reclamantele argumentează că principiul liberei alegeri a

modului de comunicare a informației, corolarul libertății de informare, nu

poate fi contestat fără a goli această libertate de substanța sa. În această

privință, reclamantele susțin că aveau libertatea de a ilustra articolul în

discuție cu fotografii relevante. Or, acesta este și cazul fotografiilor publicate.

În ceea ce privește repercusiunile articolului, reclamantele contestă faptul că

ar fi putut dezv

ălui vreo informație care nu fusese deja divulgată publicului

de către presa și mass

-

media audiovizuală britanică, americană, germană și

franceză, precum și pe internet. Prin urmare, acestea susțin relativizarea

impactului acestui articol.

Adaugă că, după apariția articolului în cauză,

22

HOTĂRÂREA

COUDERC

ȘI HACHETTE FILIPACCHI ASSOCIÉS ÎMPOTRIVA FRANȚEI

prințul a recunoscut paternitatea sa în mod public, în cadrul unui plan

mediatic de amploare, recunoscând totodată existența unui alt copil.

57

. Prin urmare, reclamantele se plâng de faptul că au suferit o ingerință

în exercitarea dreptului lor la libertatea de exprimare, care, pe de o parte, nu

a fost „necesară”, în măsura în care aceasta nu a răspuns unei nevoi sociale

imperioase” și care, pe de altă parte, a fost disproporționată, prin consecințele

s

ale, în raport cu scopul legitim urmărit. Acestea consideră că, la aprecierea

pretinsei încălcări și a prejudiciului suferit, a fost luat în considerare numai

dreptul prințului la respectarea vieții sale private. În plus, reclamantele

apreciază că sancțiunile impuse au fost foarte aspre: în opinia lor, măsura prin

care s-

a dispus publicarea hotărârii judecătorești este echivalentă cu

exproprierea unui ziar și cu privarea acestuia de un spațiu în cadrul căruia este

exercitată libertatea de exprimare și are valoarea și efectul unei blam public

menit să discrediteze revista.

58

. În cele din urmă, reclamantele susțin că, atunci când curtea de apel și

Curtea de Casație

s-

au pronunțat asupra cauzei, prințul confirmase deja

existența copilului său născut în afara căsătoriei printr

-un comunicat oficial,

precum și în cadrul a numeroase interviuri acordate în presă.

Reclamantele

critică autoritățile naționale că nu au ținut seama de acest aspect atunci când

au apreciat prejudiciul pretins. Acest

ea concluzionează că publicația în cauză

era în mod evident legitimă și că, prin urmare, nu a existat un raport rezonabil

de proporționalitate între scopul urmărit și deciziile aspre de condamnare

pronunțate împotriva lor, alături de inserarea, pe coperta

revistei, a

comunicatului privind hotărârea judecătorească.

ui

59

. După o recapitulare a jurisprudenței Curții de Casație în materie de

protecție a vieții private, Guvernul afirmă, în primul rând, că s

-a considerat

că relațiile personale de familie sau sentimentale ale unei persoane,

graviditatea, bolile, intervențiile chirurgicale, convin

gerile religioase,

domiciliul sau dreptul la imagine intră sub incidența vieții private.

Acest

a

precizează, în plus, că pot fi dezvăluite numai informațiile care au legătură cu

dreptul publicului la informare. În cazul în care pretinsele încălcări privesc

persoane a căror viață sau al căror statut de persoane publice le conferă

celebritate, jurisprudența face o distincție în funcție de natura informațiilor în

cauză

.

60

. În această privință, Guvernul subliniază că, deși Curtea de Casație a

considerat că „orice persoană, indiferent de rangul său, nașterea sa, averea sa,

funcțiile actuale sau viitoare pe care le deține, are dreptul la respectarea vieții

sale private”, instanța a validat totuși și divulgarea de informații atunci când

acest lucru este necesar din perspectiva dezbaterii publice.

s, Guvernul nu contestă faptul că

hotărârea de condamnare pronunțată împotriva reclamantelor constituie o

ingerință în exercitarea dreptului lor la libertatea de exprimare. Totuși,

23

HOTĂRÂREA

COUDERC

ȘI HACHETTE FILIPACCHI ASSOCIÉS ÎMPOTRIVA FRANȚEI

Guvernul afirmă că această ingerință era prevăzută de lege –

fapt care nu

p

utea fi ignorat de reclamante, în calitatea lor de profesioniști ce activează în

domeniul presei

– precum și că urmărea un scop legitim, și anume protejare

a

dreptului prințului la viață privată și la imagine.

62

. Guvernul susține, de asemenea, că instanțele interne au respectat

jurisprudența Curții. În această privință, argumentează că afirmațiile în litigiu

trebuie să fie examinate în lumina ansamblului cauzei și că trebuie să se țină

seama de conținutul termenilor folosiți și de contextul în care au fost făcute.

Invocând marja de apreciere ce este recunoscută statelor în materie, acesta

susține că, în domeniul libertății de exprimare, care implică o abordare

subiectivă, instanțele naționale sunt cele mai în măsură să califice fapte

le, iar

controlul exercitat de Curte nu ar trebui să aibă ca efect înlocuirea aprecierii

instanțelor interne cu propria apreciere a faptelor. În speță, instanțele interne

au efectuat o analiză atentă și au încercat să păstreze un echilibru între

protecția vieții private și cea a libertății de exprimare. Prin urmare, nu există

nicio justificare pentru abaterea de la aprecierea Curții de Casație.

63

. În fața Marii Camere, Guvernul a susținut, de asemenea, că, în cadrul

aprecierii circu

mstanțelor speței, nu era necesar să se țină seama de dorința

doamnei Coste de a face publică identitatea tatălui fiului său, pentru ca acesta

să fie recunoscut. În opinia sa, dacă

Paris Match

intenționa să invoce

interesele doamnei Coste în apărarea sa, aceasta ar fi trebuit să o citeze să se

înfățișeze în fața instanțelor naționale. Așadar, prezenta cauză privește doar

un conflict clasic între drepturile și interesele unui organ de presă, care invocă

libertatea sa de exprimare, și cele ale unei persoane care a făcut obiectul unui

reportaj și care se plânge de o încălcare a dreptului la respectarea vieții sale

private.

64

. Or, Guvernul consideră că, în această privință, în speță a existat o

necesitate imperioasă de a

-

l proteja pe prinț.

În opinia sa, articolul contestat

nu privea un subiect de interes general.

Acesta recunoaște că anumite

informații referitoare la prinț puteau să fie făcute publice în temeiul funcțiilor

d

eținute de acesta, dar consideră că dezvăluirile în litigiu, în afara faptului că

erau deosebit de intime, nu afectau în niciun fel organizarea statului

monegas

c.

65

. În plus, Guvernul consideră că noțiunea de contribuție la o dezba

tere

de interes general a fost interpretată eronat de către Cameră, deschizându

-se

astfel calea către o incertitudine juridică considerabilă. În această privință,

susține că o interpretare excesiv de largă a acestei noțiuni ar reduce aproape

la zero sfera

de aplicare a principiului protecției vieții private și de familie a

personalităților publice, prevăzut de Convenție, și ar deschide calea către

încălcarea repetată a drepturilor persoanelor publice la respectarea vieții

private și la imagine, în scopuri e

xclusiv comerciale.

66

. Acesta a susținut în fața Marii Camere că, în hotărârea pronunțată în

cauza

Von Hannover împotriva Germaniei (nr.

2)

[(MC), nr.

40660/08 și

60641/08, CEDO 2012], Curtea

a reținut o interpretare deosebit de largă a

24

HOTĂRÂREA

COUDERC

ȘI HACHETTE FILIPACCHI ASSOCIÉS ÎMPOTRIVA FRANȚEI

noțiunii de dezbatere de interes general. După cum s

-

a evidențiat și în

doctrină, această interpretare constituie o abatere de la prima hotărâre

pronunțată în cauza

Von Hannover

(citată anterior) și deschide calea pentru

publicarea unor fotografii și a unor articole care aduc atingere vieții private a

persoanelor publice, făcând în treacăt referire la o dezbatere de interes

general, care, la momentul publicării, pare suficientă pentru a o justifica. În

opinia Guvernului, dacă ar prevala o astfel de interpretare, noțiunea de

dezbatere de interes general, care, în opinia sa, urmărește să asigure

respectarea vieții private a publicului, ar rămâne fără substanță.

67

. Guvernul consideră că, pe baza constatării că articolul în cauză

c

onținea informații referitoare la viața privată, sau chiar intimă, a prințului,

Marea Cameră ar trebui să considere că hotărârea de condamnare a

reclamantelor era justificată. Afirmă că aspectele vieții private prezentate în

articol trebuie să prevaleze și că scopul principal, dacă nu chiar exclusiv, al

publicației a fost satisfacerea curiozității unui anumit segment al publicului

cu privire la detaliile vieții private a prințului.

68.

Astfel, Guvernul a susținut în fața Marii Camere că eventuala

succesiune a unui copil născut în afara căsătoriei la tronul Principatului a fost

considerată în mod eronat de către Cameră ca reprezentând „mesajul central

al articolului”: în fapt, acesta conținea doar două trimiteri la acest aspect, și

anume opt rânduri din cele cinci sute de rânduri din text, care se întindea pe

patru pagini, la care se adăugau șase pagini de fotografii, în afară de cea de

pe copertă. Guvernul reiterează că faptul că prințul are un fiu născut în afara

căsătoriei, care nu are niciun statut oficial, nu intră în sfera unei dezbateri de

interes general.

69

. Recunoscând totodată că instanțele germane au respins cererea pentru

pronunțarea unei ordonanțe președințiale formulată de prinț împotriva

săptămâna

l

ului

Bunte

pentru un articol similar celui publicat în

Paris Match,

Guvernul susține că statele părți au tradiții diferite în ceea ce privește

respectarea de către mass

-

media a vieții private, în special a vieții private a

persoanelor publice. Astfel, legi

slația și jurisprudența din Franța asigură o

protecție mai mare a vieții private decât în Germania și în Regatul Unit.

Prin

urmare, scopul Convenției nu este armonizarea legislațiilor naționale.

Instanțele franceze au fost, așadar, îndreptățite să consider

e, spre deosebire

de instanțele germane, că nașterea fiului prințului nu intră în sfera unei

dezbateri de interes general: aceasta este o poziție rezonabilă de conciliere a

drepturilor concurente în cauză.

70

. Guvernul adaugă că, chiar dacă Marea Cameră ar considera că această

naștere intră în sfera unei dezbateri de interes general, prezența, în articolul

în litigiu, a numeroase detalii intime ar justifica totuși ca, în speță, protecția

vieții private să prevaleze asupra libertății

de exprimare.

71

. Acesta apreciază, în fapt, că publicarea articolului și a mai multor

fotografii în care prințul este înfățișat alături de fiul său a constituit o ingerință

majoră în viața privată a persoanei în cauză.

Astfel, arti

colul conținea

25

HOTĂRÂREA

COUDERC

ȘI HACHETTE FILIPACCHI ASSOCIÉS ÎMPOTRIVA FRANȚEI

dezvăluiri cu privire la cele mai intime detalii ale vieții prințului.

În plus,

prințul și

-

a dat consimțământul pentru realizarea de fotografii cu fiul său

pentru un uz privat și nu în scopul publicării lor. În această privință, Guvernul

imp

ută reclamantelor faptul că nu au efectuat o selecție a informațiilor

furnizate de doamna Coste, în vederea excluderii detaliilor intime referitoare

la prinț, și că, dimpotrivă, au ales să publice aceste detalii intime,

nerespectându-

și astfel obligațiile și responsabilităț

ile.

72

. Guvernul afirmă, de asemenea, că folosirea de către revistă a unor

fotografii și legende a conferit acestei știri prezentate în exclusivitate

(„scoop”) o tentă de senzațional. Acesta adaugă că reclamantele

nu pot inv

oca

un eveniment care a avut loc ulterior publicării articolului, și anume declarația

prințului cu privire la acest subiect, pentru a fi exonerate de răspunderea

pentru artic

ol.

73

. În cele din urmă, Guvernul explică faptul că

Paris Match

este un ziar

comercial, care exploatează frecvent viața privată a altor persoane pentru a

satisface curiozitatea cititorilor săi și că avantajul acestei exploatări

comerciale decurge din natura mai mult sau mai puțin scandaloasă a

dezvăluirilor publicate în ziar. În speță, numărul în litigiu al

Paris Match

a

avut un tiraj de peste un milion de exemplare. În consecință, Guvernul

consideră că ingerința în discuție în prezenta cauză a fost necesară și a

respectat obligația de proporționalitate care decurge din jurisprudența Curții,

având în vedere că valoarea despăgubirilor acordate trebuie stabilită în raport

cu veniturile revistei.

C. Observațiile terților intervenien

ți

Principatului Monaco apreciază că hotărârea Camerei ridică

o problemă gravă legată de interpretarea și aplicarea

art.

8 și 10 din

Convenție. În această privință, afirmă că, oricât de relevant ar fi, criteriul

privind „contribuția la o dezbatere de interes general” constituie o garanție

reală a păstrării echilibrului între libertatea de exprimare și protecția vieții

private doar în cazul în care este aplicat în mod corect și nu este subminat. În

speță, considerațiile referitoare la paternitatea unui copil ca

re, în mod evident,

era exclus de la succesiunea la tron nu ar putea intra în sfera dezbaterii de

interes general. Potrivit Guvernului Principatului Monaco, scopul principal,

dacă nu chiar exclusiv, al publicației în cauză era satisfacerea interesului unui

anumit segment al publicului pentru viața intimă a persoanelor publice. În

plus, soluția reținută în hotărârea Camerei ar putea da naștere unor temeri

legate de faptul că justificarea contribuției la o dezbatere de interes general ar

putea, în viitor, să fie interpretată în sens prea larg, ceea ce ar submina

considerabil protecția vieții private, la care se pot aștepta în mod legitim

persoanele publice, în special cele care exercită funcții politice.

26

HOTĂRÂREA

COUDERC

ȘI HACHETTE FILIPACCHI ASSOCIÉS ÎMPOTRIVA FRANȚEI

o afirmă, de asemenea, că în categoria

de „persoane publice” este inclusă o subcategorie foarte specială, cea a

„personalităților politice”, care sunt expuse într

-

o măsură și mai mare din

punctul de vedere al interesului mass-

mediei. Acesta apreciază că es

te

important să se asigure că, în practică, articolele de presă referitoare la

„personalitățile politice” nu beneficiază de prezumția cvasiabsolută a

contribuției lor

per se

la o dezbatere în interes general.

Or, hotărârea Camerei

reprezintă un risc major în această privință, și anume acela ca protecția vieții

private a personalităților politice să fie redusă considerabil sau chiar total.

Este cu atât mai important să se țină seama de acest aspect având în vedere că

este de așteptat ca interpretarea Curții să servească drept referință pentru

fiecare înaltă parte contractant

ă.

76. ONG-

ul MLDI consideră că, într

-

o monarhie ereditară, succesiunea la

tron este o problemă de interes g

eneral. Acesta este de acord cu interpretarea

acestei noțiuni de către Cameră. Observând că, în Germania și în Belgia,

există deja o interpretare largă a noțiunii de problemă de interes general,

acesta susține că ar trebui ca jurnaliștilor și editorilor să li se recunoască, în

exercitarea discernământului lor profesional, o anumită marjă de apreciere în

ceea ce privește detaliile care trebuie incluse pentru a evidenția esența unui

mesaj, în special atunci când este clar că acest mesaj privește un aspect de

interes general.

De altfel, o astfel de majă este recunoscută în Regatul Unit și

în alte state membre ale Consiliului Europei.

77

. MLDI explică faptul că, într

-

o monarhie constituțională, șeful statului

joacă un rol fundamental de reprezentare și exercită competențe care pot

include exprimarea de comentarii publice sau private adresate politicienilor,

cu privire la numeroase aspecte. În plus, într-o astfel de monarhie, problemele

care privesc succesiunea la tron prezintă un interes p

ublic legitim, ceea ce

influențează marja de apreciere care trebuie să fie acordată presei pentru a

relata astfel de probleme și dreptul publicului de a fi informat cu privire la

acestea, atunci când este cazul.

I apreciază că sancțiunea impusă în prezenta cauză

a fost deosebit de severă. În opinia sa, obligația de publicare a hotărârii

judecătorești este de natură nu numai să aducă prejudicii reputației revistei, ci

și să aibă un impact semnificativ asupra vânzăr

ilor sale viitoare. În plus,

consideră că valoarea ridicată a despăgubirilor acordate în speță ar trebui, în

lumina jurisprudenței Curții, să fie considerată o formă de cenzură.

D. Motivarea Curții

79

. Curtea observă că părțile sunt de acord cu faptul că hotărârea de

condamnare în litigiu a constituit o ingerință în exercitarea de către

reclamante a dreptului la libertatea de exprimare, protejat de art.

10 din

27

HOTĂRÂREA

COUDERC

ȘI HACHETTE FILIPACCHI ASSOCIÉS ÎMPOTRIVA FRANȚEI

Convenție. Nu este contestat nici faptul că această ingerință era prevăzut

ă de

lege, în măsura în care se întemeia pe

art.

9 și 1382 din Codul civil, și nici că

urmărea un scop legitim, și anume protecția drepturilor altora în sensul

art. 10

§

2 din Convenție – în speță, drepturile prințului la respectarea vieții private

ș

i la imagine.

Curtea subscrie la această apreciere.

80

. Totuși, reclamantele exprimă o rezervă cu privire la legalitatea și la

legitimitatea ingerinței în cauză, considerând că, în speță, noțiunea de viață

privată a fost interpretată în sens prea larg de către instanțele naționale și

plângându

-

se de faptul că acestea nu au realizat o examinare detaliată a

diferitelor interese implicate (supra, pct.

48-50).

În aceste condiții, Curtea

consideră că aceste argumente privesc aprecierea necesității ingerinței și nu

sunt de natură să pună sub semnul întrebării legalitatea și scopul legitim ale

acestei

a.

81

. În speță, litigiul privește problema de a stabili dacă ingerința era

„necesară în

tr

-

o societate democratică”.

1.

Principiile generale care decurg din jurisprudența Curții

82

. Sesizată cu numeroase litigii care au necesitat examinarea echilibrului

just care trebuie să se păstreze între dreptul la respectarea vieții private și

dreptul la liberta

tea de exprimare, Curtea a dezvoltat o jurisprudență bogată

în materie.

Având în vedere circumstanțele prezentei cauze, consideră că este

util să se reamintească principiile generale referitoare la fiecare dintre

drepturile în cauză și apoi să se expună criteriile de punere în balanță a acestor

dreptur

i.

a) Principiile generale referitoare la dreptul la respectarea vieții private

83

. Curtea reamintește că „viața privată” este o noțiune largă, care nu se

pretează unei definiții exhaus

tive. Aceasta cuprinde elemente care se

raportează la identitatea unei persoane, precum numele și fotografia acesteia,

integritatea fizică și morală ale acesteia.

Include, de asemenea, dreptul de a

trăi o viață privată, departe de orice atenție nedorită (

Smirnova împotriv

a

Rusiei

, nr.

46133/99 și 48183/99,

pct. 95, CEDO 2003-

IX). Garanția oferită

în această privință de

art.

8 din Convenție este destinată, în esență, să asigure

dezvoltarea, fără ingerințe externe, a personalității fiecărui individ, în cadrul

relațiilor cu semenii săi. Așadar există o zonă de interacțiune între individ și

terți, care, chiar și într

-

un context public, poate ține de viața privată.

84

. În plus, în vreme ce o persoană particulară necunoscută publicului

poa

t

e pretinde o protecție deosebită a dreptului său la respectarea vieții

private, acest lucru nu este valabil și pentru persoanele publice [

Minelli

împotriva Elveției

(dec.), nr.

14991/02, 14

iunie 2005]. Totuși, în anumite

circumstanțe, o persoană, chiar dacă este cunoscută publicului, se poate

prevala de o „așteptare legitimă” privind protejarea și respectarea vieții sale

private [a se vedea, printre altele,

Von Hannover (nr.

2)

,

citată anterior

,

pct. 97].

28

HOTĂRÂREA

COUDERC

ȘI HACHETTE FILIPACCHI ASSOCIÉS ÎMPOTRIVA FRANȚEI

fii poate constitui așadar o ingerință în viața

privată a unei persoane, chiar dacă aceasta este o persoană publică (

ibidem

,

pct. 95

). În fapt, Curtea a hotărât în repetate rânduri că o fotografie poate

conține „informații” foarte personale, chiar intime, cu privire la o persoană

sau la familia sa (

ibidem

, pct.

103

). În plus, a recunoscut dreptul oricărei

persoane la protejarea imaginii sale, subliniind că

imaginea unei persoane

reprezintă unul dintre atributele principale ale personalității sale, întrucât

aceasta îi exprimă unicitatea și îi permite să se diferențieze de semenii săi.

Dreptul unei persoane la protejarea imaginii sale constituie, astfel, una din

condițiile esențiale ale dezvoltării sale personale. Acesta presupune, în

principal, dreptul unei p

ersoane de a controla modul în care este folosită

imaginea sa, care include în special posibilitatea de a refuza publicarea

acesteia (

ibidem

, pct. 96).

86

. Pentru a stabili dacă o publicație încalcă sau nu dreptul la respectarea

vie

ții private, Curtea ia în considerare modul în care a fost obținută informația

sau fotografia în cauză. Apreciază, în special, că este important să se țină

seama dacă a fost obținut consimțământul persoanelor în cauză sau dacă o

fotografie trezește sentimentul mai mult sau mai puțin puternic de intruziune

(

Von Hannover împotriva Germaniei

, nr. 59320/00, pct. 59, CEDO 2004-VI,

Gourguénidzé împotriva Georgi

ei

, nr.

71678/01, pct.

55-60, 17 octombrie

2006, și

Hachette Filipacchi Associés împotriva Franțe

i

, nr.

71111/01

,

pct.

48, 14 iunie 2007). Astfel, Curtea a avut ocazia să sublinieze că

fotografiile care apar în așa

-

numita presă „de senzație” sau în „presa

sentimentală”, care, de regulă, are ca obiect satisfacerea curiozității publicului

cu privire la detalii

le vieții strict private ale unei persoane [

Société Prisma

Presse împotriva Franței

(dec.), nr.

66910/01,1 iulie 2003,

Société Prisma

Presse c. France

(dec.), nr.

71612/01, 1 iulie 2003, și

Hachette Filipacc

hi

Associés

(ICI PARIS)

împotriva

Franțe

i

, nr.

12268/03, pc

t.

40, 23

iuli

e

2009], sunt realizate adesea într-

o atmosferă de hărțuire continuă, care

îi poate

genera persoanei în cauză un sentiment foarte puternic de intruziune în viața

sa privată sau chiar de persecuție (

Von Hannover

, citată anterior,

pct. 59). Un

alt factor de care Curtea ține seama în cadrul aprecierii sale este scopul pentru

care a fost utilizată o fotografie și pentru care va putea fi utilizată în viitor

[

Reklos și Davourlis împotriva Greciei

, nr 1234/05, pct. 42, 15 ianuarie 2009,

ș

i

Hachette Filipacchi Associés

(ICI PARIS),

citată anterior,

pct. 52].

87

. Acești factori nu sunt totuși limitativi. Pot fi luate în considerare și alte

criterii, în funcție de circumstanțele specifice ale cauzei.

În acest sens, Curtea

reiterează importanța faptului de a ține seama de gravitatea intruziunii în viața

privată și de consecințele pe care le are publicarea fotografiei pentru persoana

vizată (

Gourguénid

zé

,

citată anterior,

pct. 41).

b) Principiile generale referitoare la dreptul la libertatea de exprimare

88

. Libertatea de exprimare constituie unul dintre fundamentele esențiale

ale unei societăți democratice, una dintre condițiile primordiale ale evoluției

29

HOTĂRÂREA

COUDERC

ȘI HACHETTE FILIPACCHI ASSOCIÉS ÎMPOTRIVA FRANȚEI

sale și ale dezvoltării fiecărei persoane. Sub

rezerva art. 10 § 2, aceasta este

valabilă nu numai în ceea ce privește informațiile sau ideile acceptate ori

considerate drept inofensive sau neutre, ci și pentru cele care rănesc, șochează

sau neliniștesc: acest lucru este impus de pluralism, toleranță ș

i mentalitatea

deschisă, fără de care nu există o „societate democratică”. Astfel cum este

consacrată la

art.

10, libertatea de exprimare este însoțită de excepții care

necesită totuși o interpretare strictă, iar necesitatea de a o restrânge trebuie

stabi

lită în mod convingător [

Handyside împotriva Regatului Unit

, 7

decembrie 1976, pct.

49, seria A nr.

24, și, printre altele,

Lindon,

Otchakovsky

-

Laurens și July împotriva Franței

(MC), nr.

21279/02 și

36448/02, pct. 45, CEDO 2007-

IV, și

Von Hannover (nr. 2)

, citată anterior,

pct. 101].

89

. Deși nu trebuie să depășească anumite limite, în special în ceea ce

privește protecția reputației și a drepturilor altora, presei îi revine sarcina de

a comunica, respectându-

și obligațiile și responsabilitățile, informații și idei

cu privire la toate aspectele de interes general. Astfel, misiunea de informare

implică în mod necesar „obligații și responsabilități”, precum și limite pe care

organele de presă trebuie să și le impună, în mod spontan, (

Mater împotriva

Turciei

, nr. 54997/08, pct. 55, 16 iulie 2013)

.

Funcției presei, care constă în

diseminarea informațiilor și ideilor privind toate problemele de interes

general, i se adaugă dreptul publicului de a le primi. În caz contrar, presa nu

ar putea

juca rolul său indispensabil de „câine de pază” [Bladet Tromsø

și

Stensaas împotriva Norvegiei

(MC), nr.

21980/93, pct.

59 și 62, CEDO

1999-III,

Pedersen și Baadsgaard împotriva

Danemarcei

(MC),

nr. 49017/99

,

pct. 71,

CEDO 2004-

XI, și

Von Hannover (nr.

2)

, citată

anterior, pct.

102]. În plus, nici Curții și nici instanțelor interne nu le revine

sarcina de a se substitui presei în alegerea modului de relatare a informațiilor,

care trebuie adoptat într-un anumit caz [

Jersild împotriva Danemar

cei

,

23 septembrie 1994, pct. 31, seria A nr.

298, și

Stoll împotriva Elveției

(MC),

nr. 69698/01, pct. 146, CEDO 2007-

V]. Libertatea de exprimare include și

publicarea de fotografii. Totuși, este vorba despre un domeniu în care

protecția reputației și a drepturilor altora are o importanță deosebită, având în

vedere că fotografiile pot conține informații foarte personale sau chiar intime

cu privire la un individ sau familia acestuia [

Von Hannover (nr. 2)

, citată

anterior, pct.

103]. În cele din urmă, deși publicarea de informații cu privire

la viața privată a persoanelor publice are ca scop, în general, divertismentul

și nu instruirea, aceasta contribuie la diversitatea informațiilor disponibile

publicului și beneficiază, fără îndoială, de protecția

art.

10 din Convenție

.

T

otuși, această protecție poate să cedeze în fața cerințelor

art. 8 în cazul în

care informațiile în cauză au un caracter privat și intim și nu există un interes

public de publicare a acestora (

Mosley împotriva Regatului Unit

,

nr. 48009/08, pct. 131, 10 mai 2011).

30

HOTĂRÂREA

COUDERC

ȘI HACHETTE FILIPACCHI ASSOCIÉS ÎMPOTRIVA FRANȚEI

c) Principiile generale privind marja de apreciere și punerea în balanță a

drepturi

lor

90

. Alegerea măsurilor care pot garanta respectarea

art.

8 din Convenție în

relațiile dintre indivizi ține, în principiu, de marja de apr

eciere a statelor

contractante, indiferent dacă obligațiile care îi revin statului sunt pozitive sau

negative [

Von Hannover (nr. 2)

,

citată anterior

pct. 104, cu trimiterile citate].

De asemenea, în temeiul art.

10 din Convenție, statele contractante dispu

n de

o anumită marjă de apreciere pentru a examina necesitatea și amploarea unei

ingerințe în libertatea de exprimare protejată de această dispoziție (

ibidem

).

Totuși, această marjă merge mână în mână cu un control european atât asupra

legii, cât și a deciziilor care o aplică, chiar dacă acestea sunt emise de o

instanță independentă. În exercitarea competenței sale de control, Curtea nu

are obligația de a se substitui instanțelor naționale, ci îi revine sarcina de a

verifica, ținând seama de ansamblul cauzei, dacă deciziile pronunțate de

instanțe în temeiul competenței acestora de apreciere se conciliază cu

dispozițiile invocate din Convenție (

ibidem

, pct. 105, cu trimiterile citate).

91

. În cauze precum prezenta speță, care necesită o punere în balanță a

dreptului la respectarea vieții private și a dreptului la libertatea de exprimare,

Curtea consideră că soluționarea cererii nu poate să fie diferită, în principiu,

fie că cererea a fost introdusă în fața

sa în temeiul

art. 8 din Conv

enție de către

persoana care face obiectul reportajului, fie în temeiul art.

10, de către

editorul care l-

a publicat. Aceste drepturi merită

a priori

un respect egal

(

ibidem

, pct.

106) Prin urmare, marja de apreciere ar trebui, în principiu, să

fie aceeași

în ambele cazuri.

92

. Potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, condiția „necesității într

-

o societate democratică” impune să se stabilească dacă ingerința în cauză

corespundea unei nevoi sociale imperioase, dacă era proporțională cu scopul

legitim urmărit și dacă motivele invocate de autoritățile naționale pentru a o

justifica sunt relevante și suficiente [

Sunday Times împotriva Regatului Unit

(nr. 1)

, 26 aprilie 1979, pct. 62, seria A nr. 30]. Marja de apreciere de care

dispun autoritățile naționale pentru a stabili dacă există o astfel de „nevoie”

și măsurile care trebuie luate pentru a răspunde acestei nevoi nu este

nelimitată și este însoțită de un control european exercitat de Curte, care are

competenta de a se pr

onunța în ultimă instanță cu privire la aspectul dacă o

„restricție” este compatibilă cu libertatea de exprimare protejată de

art. 10. Î

n

cazul în care autoritățile naționale au realizat exercițiul de punere în balanță

cu respectarea criteriilor stabilite

de jurisprudența Curții, trebuie să existe

motive serioase pentru ca opinia Curții să se substituie celei emise de

instanțele interne [

Von Hannover (nr. 2)

, citată anterior,

pct. 107].

93

. Curtea a avut deja ocazia să stabilească principiile relevante după care

trebuie să se ghideze în aprecierea sa în acest domeniu. A identificat o serie

de criterii în contextul punerii în balanță a drepturilor concurente [

Von

Hannover (nr. 2)

, citată anterior,

pct. 109-113,

ș

i

Axel Springer AG împotriva

Germaniei

(MC), nr.

39954/08, pc

t.

90-95, 7 februarie 2012]. Criteriile

31

HOTĂRÂREA

COUDERC

ȘI HACHETTE FILIPACCHI ASSOCIÉS ÎMPOTRIVA FRANȚEI

relevante astfel definite sunt: contribuția la o dezbatere de interes general,

notorietatea persoanei vizate, subiectul reportajului, comportamentul an

terior

al persoanei în ca

uză, conținutul, forma și consecințele publicării, precum și,

dacă este cazul, circumstanțele în care au fost realizate fotografiile.

Atunci

când examinează o cerere formulată în temeiul

art.

10, Curtea verifică, de

asemenea, modul în care au fost obținute informațiile și veridicitatea lor,

precum și severitatea sancțiunii impuse jurnaliștilor sau editorilor (

ibidem

).

Curtea consideră că respectivele criterii astfel definite pot fi transpuse în

prezenta cauz

ă.

ă

94

. Curtea observă că articolul în litigiu consta într

-un interviu cu doamna

Coste, care dezvăluia faptul că prințul era tatăl fiului său. Articolul oferea, de

asemenea, detalii cu privire la circumstanțele în care doamna Coste l

-a întâlnit

pe prinț, relația lor intimă, sentimentele reciproce ale acestora, precum și cu

modul în care acesta reacționase la vestea sarcinii sale și modul în care se

comporta cu copilul.

Articolul era însoțit de fotografii cu prințul ținând

copilul în br

ațe sau însoțit de doamna Coste, atât într

-

un cadru privat, cât și

în public (supra, pct. 14-16).

95

. În această privință și având în vedere argumentele prezentate de părți

(supra, pct.

53 și 69) referitor la concluziile la care au ajuns instanțele

germane cu privire la articolele apărute în revista

Bunte

, foarte similare în

esență, Curtea consideră oportun să sublinieze, cu titlu introductiv, că rolul

său în speță constă, înainte de toate, în a verifica dacă autoritățile naționale,

ale căror decizii sunt contestate de reclamante, au păstrat un echilibru just

între drepturile aflate în joc și s

-

au pronunțat în conformitate cu criteriile

stabilite de Curte în acest scop (care au fost reamintite supra, pct. 93). Astfel,

aprecierea de către Curte a circumstanțelor prezentei cauze nu se poate baza

pe o examinare comparativă a deciziilor adoptate de instanțele franceze și,

respectiv, de instanțele germane cu privire la informațiile dezvăluite.

a) Cu privire la problema contribuției la o dez

batere de interes general

96

. Curtea reamintește că

art. 10

§

2 din Convenție nu lasă loc

restrângerilor în privința libertății de exprimare atunci când este vorba despre

un aspect de interes general (a se vedea, printre altele,

Wingrove împotr

iva

Regatului Unit

, 25 noiembrie 1996, pct. 58,

Culegere de hotărâri și decizii

1996-

V). în fapt, marja de apreciere de care dispun statele este redusă în cazul

unei dezbateri cu privire la o problemă de interes general (

Editions Plon

împotriva

Franțe

i

, nr. 58148/00, pct. 44, CEDO 2004-IV). Prin urmare, în

circumstanțele prezentei cauze, este esențial să se stabilească dacă interviul

în care a fost dezvăluită paternitatea prințului are un conținut ce poate fi

interpretat ca reprezentând o inform

ație de natură să „contribuie la o

dezbatere de interes general”.

32

HOTĂRÂREA

COUDERC

ȘI HACHETTE FILIPACCHI ASSOCIÉS ÎMPOTRIVA FRANȚEI

i. Cu privire la noțiunea de „contribuție la o dezbatere de interes general”

97

. Guvernul susține că o interpretare în sens prea larg a acestei noțiuni ar

fi de

natură să anuleze orice protecție a vieții private a persoanelor publice

(supra, pct.

65 și 66). În această privință, Curtea subliniază că definiția a ceea

ce ar putea constitui un subiect de interes general depinde de circumstanțele

fiecărei cauze [

Von Hannover (nr.

2)

, citată anterior,

pct.

109, și

Axel

Springer AG

, citată anterior,

pct. 90].

98

. Curtea reamintește, de asemenea, că a avut deja ocazia să se pronunțe

cu privire la diferite situații, concluzionând că, deși era posibil

ca anumite

informații să fie legate de viața privată, acestea puteau fi aduse în mod legitim

la cunoștința publicului.

În cazurile respective, Curtea a luat în considerare o

serie de factori pentru a stabili dacă o publicație care dezvăluia anumite

elem

en

te din viața privată privea, de asemenea, un aspect de interes general.

Printre acești factori se numără importanța pe care o prezintă pentru public

problema în cauză și natura informațiilor dezvăluite [

Von Hannover (nr. 2)

,

citată anterior,

pct. 109, prec

um și, în contextul dreptului la reputație,

Axel

Springer AG

, citată anterior,

pct. 90, cu trimiterile citate].

99.

În trecut, Curtea a admis că anumite elemente ale vieții private pot fi

dezvăluite dat fiind interesul pe care l

-ar putea avea publicul de a fi informat

cu privire la anumite trăsături de caracter ale persoanei publice în cauză

(a se

vedea hotărârile în cauzele

Ojala și Etukeno Oy

împotriva Finlande

i

,

nr. 69939/10, pct. 54-55,

14 ianuarie 2014, și

Ruusunen împotriva Finlandei

,

nr. 73579/10

,

pct. 49-50

, 14 ianuarie 2014, în care Curtea a considerat că

momentul și modul în care un fost prim

-

ministru finlandez a început o relație

romantică și rapiditatea cu care a evoluat puteau fi de interes public, întrucât

elementele respective permiteau să se stabilească dacă acesta a dat sau nu

dovadă de lipsă de onestitate sau de judecată în această privință). Rămâne

totuși valabil faptul că viața amoroasă și sentimentală a unei persoane are

, în

principiu, un caracter strict privat.

Prin urmare, în general, ar trebui să se

permită numai în circumstanțe excepționale ca detaliile legate de viața

sexuală sau de momentele intime ale unui cuplu să fie aduse la cunoștința

publicului fără consimțământul prealabil în acest sens.

100.

Curtea a subliniat, de asemenea, în repetate rânduri, că, deși există un

drept al publicului de a fi informat, care este esențial într

-o societate

democratică și care, în anumite circumstanțe speciale, poate chiar să se

extindă la aspecte ale vieții private a persoanelor publice, publicațiile care au

ca scop exclusiv satisfacerea

curiozității

unei anumite categorii de cititori cu

privire la detaliile vieții private a unei persoane –

indiferent de notorieta

tea

persoanei în cauză – nu pot fi considerate ca aducând o contribuție la vreo

dezbatere de interes general pentru societate (

Von Hannover

, citată anterior,

pct. 65,

MGN Limited împotriva Regatului Unit

, nr. 39401/04, pct. 143, 18

ianuarie 2011,

ș

i

Alkaya împotriva Turciei

, nr. 42811/06, pct. 35, 9 octombrie

2012).

33

HOTĂRÂREA

COUDERC

ȘI HACHETTE FILIPACCHI ASSOCIÉS ÎMPOTRIVA FRANȚEI

101

. Astfel, un articol referitor la pretinsele relații extraconjugale ale unor

personalități publice foarte importante, înalți funcționari ai statului, nu făcea

decât să contribuie la răspândirea unor zvonuri, fapt care servea exclusiv la

satisfacerea curiozității unei anumite categorii de cititori [

Standard Verlag

s

GmbH împotriva Austriei (nr. 2)

, nr. 21277/05, pct. 52, 4 iunie 2009]. În mod

similar, publicarea unor fotografii, care il

ust