CASE OF COUDERC AND HACHETTE FILIPACCHI ASSOCIÉS v. FRANCE - [Romanian translation] legal summary by the SCM Romania and IER

©Documentul a fost pus la dispoziție cu sprijinul Institutului European din România” (

www.ier.ro

). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.

©The document was made available with the support of the European Institute of Romania (

www.ier.ro

). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.

Notă de informare privind jurisprudența Curții nr. 175

Iunie 2014

Couderc și Hachette Filipacchi Associés împotriva Franței

-40454/07

Hotărâre din 12 iunie 2014 (Secția a cincea)

Art. 10

Art. 10-1

Libertatea de a comunica informații

Condamnare pentru publicarea unui articol împreună cu fotografii care dezvăluie existența unui copil nelegitim al unui monarh

: încălcare

(Cauza a fost trimisă în fața Marii Camere la data de 13 octombrie 2014

[1]

)

În fapt

– Reclamantele sunt directorul publicației și societatea editoare a revistei săptămânale

Paris Match.

La 3 mai 2005, ziarul cotidian britanic

Daily Mail

a publicat dezvăluirile făcute de doamna C. care susținea că tatăl fiului ei este Albert Grimaldi, prințul de Monaco. Articolul menționa publicarea unui articol viitor în revista

Paris Match

preluând elemente esențiale, precum și trei fotografii, una dintre ele înfățișându-l pe prinț cu copilul în brațe. De asemenea, interviul cu doamna C. și fotografiile în litigiu au fost publicate la 4 mai 2005 în revista săptămânală germană

Bunte.

La 6 mai 2005, săptămânalul

Paris Match

a publicat un articol în care doamna C. oferea detalii concrete privind împrejurările în care l-a cunoscut pe prinț, întâlnirile lor, relația intimă, sentimentele celor doi, reacția prințului când a aflat vestea sarcinii doamnei C. și comportamentul acestuia în momentul în care și-a întâlnit copilul. Potrivit afirmațiilor din articol, copilul s-a născut la 24 august 2003 și a fost recunoscut în fața unui notar la 15 decembrie 2003 de către prinț care, însă, dorea ca recunoașterea să nu fie făcută publică înainte de decesul tatălui său, care a survenit în aprilie 2005.

Prințul a chemat în judecată reclamantele, în scopul de a obține repararea prejudiciului adus vieții private și imaginii sale. Acesta a sesizat și instanțele germane. Spre deosebire de acestea din urmă, instanțele franceze au admis cererea, i-au acordat 50 000 EUR cu titlu de prejudiciu moral și au obligat revista franceză să publice hotărârea pe o treime din coperta revistei.

În drept

– Art.

10: Condamnarea reclamantelor pentru atingerea adusă vieții private a prințului și dreptului acestuia la propria imagine constituie o ingerință în exercitarea dreptului acestora la libertatea de exprimare. Ingerința era prevăzută de lege și urmărea un scop legitim, și anume protecția reputației sau a drepturilor altora.

În speță, trebuie să se ia în considerare faptul că nu este vorba doar despre un conflict între presă și o persoană publică, ci și faptul că intervin atât interesele doamnei C., cât și cele ale fiului său. Doamna C. a furnizat presei informații și a avut un rol central în cauză, în calitate de mamă a copilului născut în afara căsătoriei; povestea publicată era, în aceeași măsură, parte integrantă din viața sa privată, din viața fiului ei sau a prințului. Existența și originile copilului reprezentau subiectul principal al reportajului. Curtea nu trebuie să piardă din vedere faptul că doamna C. a beneficiat de ajutorul presei pentru a atrage atenția publicului asupra situației copilului său născut în afara căsătoriei care nu fusese recunoscut în mod public de către tatăl său.

a)

Contribuție la o dezbatere de interes general

– Este necesar să se facă distincție între mesajul principal la articolului și detaliile pe care le conține. Articolul și pozele publicate au ca subiect descendența dintr-un prinț domnitor, dezvăluind existența fiului său natural, până la acel moment necunoscut publicului. Cu toate că, potrivit dispozițiilor Constituției monegasce în vigoare, copilul nu putea pretinde succesiunea la tron, însăși existența acestuia este de natură să suscite interesul publicului și, în special, interesul cetățenilor Principatului Monaco. Într-adevăr, titlul de prinț se transmite în mod ereditar, nașterea unui copil având o importanță deosebită. În plus, atitudinea prințului putea să pună în evidență personalitatea și capacitatea sa de a-și exercita funcțiile în mod corespunzător. Prin urmare, se aflau în balanță necesitatea de a proteja viața privată a prințului și dezbaterea asupra viitorului monarhiei ereditare. Așadar, este vorba despre o chestiune de importanță politică. În consecință, exista interesul legitim al publicului de a cunoaște existența respectivului copil și de a putea dezbate cu privire la implicațiile posibile pe care le-ar avea asupra vieții politice din Principatul Monaco.

Cu toate acestea, analiza de față nu poate fi extinsă la toate detaliile legate de viața privată a prințului și a doamnei M. care sunt puse în evidență în cuprinsul articolului, mai cu seamă împrejurările în care s-au cunoscut, relația celor doi, comportamentul prințului în momentul în care a aflat vestea sarcinii și, mai târziu, atitudinea față de copil.

b)

Funcția publică și notorietatea persoanei care face obiectul reportajului

- Este evident faptul că, în calitate de șef de stat, prințul era o persoană publică în momentul în care interviul a fost publicat.

Cu privire la obiectul reportajului și al fotografiilor, elementul determinant trebuie să se întemeieze pe contribuția adusă dezbaterii de interes general, în momentul punerii în balanță a protecției vieții private și a libertății de exprimare. În speță, reportajul și pozele se refereau la relația pe care prințul o avusese cu mama copilului, la nașterea lui, la sentimentele prințului, la reacția acestuia față de nașterea copilului, precum și la legătura dintre prinț și fiul său. Dacă, în acest caz, tema abordată ținea de viața privată a prințului, nu putea fi vorba doar despre aspectul respectiv, ci , în egală măsură, și despre viața mamei copilului și a copilului. Or, este dificil de imaginat cum viața privată a unei persoane, în speță aceea a prințului, ar putea să împiedice revendicările unei alte persoane, în speță fiul său, la afirmarea existenței sale și recunoașterea identității sale. Sub acest aspect, Curtea observă că doamna C. și-a manifestat consimțământul cu privire la publicare atât în numele său, cât și în numele copilului său.

c)

Modul de obținere a informațiilor și veridicitatea lor

– În ceea ce privește articolul, spre deosebire de alte cauze cu privire la care Curtea s-a pronunțat, una dintre persoanele direct interesate a avut inițiativa de a informa presa cu privire la un anumit subiect și nu departamentul de investigații care îl descoperise.

În privința modului de obținere a fotografiilor care însoțesc articolul, spre deosebire de un număr mare de cauze în care Curtea a fost învestită să se pronunțe, acestea nu au fost făcute fără știrea prințului. Dimpotrivă, acestea au fost făcute, în special de către mama copilului, în cadrul intim al lui unui apartament. Cu toate că numeroase fotografii care înfățișau un copil foarte mic se regăseau printre instantaneele publicate, acestea au fost înmânate publicației de către mama copilului, care apărea, de altfel, în anumite fotografii. Prințul nu a pus niciodată în discuție veridicitatea fotografiilor respective, ci numai publicarea lor. Pe de altă parte, acestea nu au fost făcute în împrejurări nefavorabile prințului sau copilului lui.

Prin urmare, în opinia Curții, faptul că mama copilului a avut inițiativa interviului și că a pus fotografiile la dispoziția ziarului din îndemn propriu reprezintă un element important care trebuie luat în considerare la punerea în balanță a protecției vieții private și a libertății de exprimare.

d)

Forma și consecințele articolelor în litigiu

– Numărul săptămânalului național

Paris

Match

în care s-au publicat articolul și pozele respective, în mai 2005, a fost vândut în peste un milion de exemplare.

Cu toate acestea, o prezentare a interviului cu mama și anumite fotografii fuseseră deja publicate, la 3 mai 2005, în cotidianul britanic

Daily Mail

. În ceea ce privește revista săptămânală germană

Bunte

, aceasta publicase, la 4 mai 2005, un articol care reproducea anumite fragmente din interviul cu mama copilului împreună cu mai multe fotografii. În acest context, ținând seamă de mijloacele de comunicare actuale, în situația în care articolul publicat în

Paris Match

, la 5 mai 2005, a avut cu siguranță consecințe importante, informațiile conținute nu mai erau confidențiale. În plus, articolul nu cuprindea nicio afirmație din care să rezulte calomnierea prințului care nu a contestat veridicitatea dezvăluirilor făcute în articol.

e)

Gravitatea sancțiunii impuse reclamantelor

- Suma de 50 000 EUR acordată cu titlu de despăgubiri nu poate fi considerată ca fiind o sumă neînsemnată. În plus, reclamantele au fost obligate să publice un comunicat de presă pe o treime din coperta revistei.

f)

Efectele publicării articolului asupra persoanelor în cauză

- Prin dezvăluirile făcute, mama urmărea în mod evident să obțină recunoașterea publică a statutului fiului său și a paternității prințului, care, în opinia sa, constituiau elemente primordiale pentru ca fiul său să nu mai fie considerat nelegitim. În acest sens, a adus în sfera publică, pe lângă elementele referitoare la paternitate, anumite informații care nu erau necesare și care țineau atât de viața sa privată, cât și de viața privată a prințului.

g)

Concluzie

– Condamnarea reclamantelor se întemeiază, fără distincție, atât pe informații legate de o dezbatere de interes general, cât și pe informații care privesc în mod exclusiv detalii despre viața privată a prințului. Prin urmare, în ciuda marjei de apreciere de care beneficiază statele contractante în materie, nu există un raport de proporționalitate rezonabil între restrângerea dreptului la libertatea de exprimare al reclamantelor impusă de instanțele naționale, pe de o parte, și scopul legitim urmărit, pe de altă parte.

Concluzie: încălcare (patru voturi la trei).

Art.

41: nu s-a formulat nicio cerere privind prejudiciul.

© Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului

Redactat de grefă, prezentul rezumat nu obligă Curtea.

[1]

Prin hotărârea din 10 noiembrie 2015, Marea Cameră a constatat încălcarea art. 10, a respins cererea reclamanților de acordare a unei reparații echitabile, aceștia neprezentând

o cifră exactă a pretențiilor cu titlu de prejudiciu și nici documente justificative, și a obligat statul pârât la plata sumei de 15

000 EUR cu titlu de cheltuieli de judecată.