CASE OF SAZANOV v. RUSSIA

Reclamantul s-a născut în 1959 și îndeplinește în prezent o condamnare la închisoare în regiunea Nizhniy Novgorod. La 27 aprilie 1990, reclamantul a fost condamnat pentru amenințare de crimă, hooliganism, jaf, viol și crimă în temeiul articolelor 207, 206 § 2, 146 § 2, 117 § 4 și 102 din Codul Penal al RSFSR (Republica Federativă Sovietică Sovietică) și condamnat la moarte. La 5 iunie 1990, Curtea Supremă a Rusiei a susținut hotărârea de mai sus privind recursul, după modificarea calificării juridice a acuzației de crimă în temeiul articolului 102 din Codul Penal al RSFSR. La 14 septembrie 1991, prin decretul prezidențial nr. 81/14090, pedeapsa cu moartea a fost înlocuită cu 20 de ani de închisoare. În 1997-2008, instanțele interne, la trei niveluri de competență și, în mai multe ocazii, au adus calificarea juridică a infracțiunilor a căror reclamant a fost condamnat în conformitate cu noul Cod Penal al Federației Ruse (Legea federală nr. 63-FZ din 13 iunie 1996) și amendamentul său ulterior (Legea federală nr. 162-FZ din 8 decembrie 2003). În fiecare ocazie, pedeapsa finală – de douăzeci de ani de închisoare – a rămas inalterată. 10. Ultima decizie în acest sens a fost luată de Curtea Supremă a Rusiei la 26 iunie 2008. 11. La 27 februarie 2004 au fost instituite noi proceduri penale împotriva reclamantului cu suspiciune de crimă. 12. Ofițerii de poliție se presupune că l-au intimidat pe reclamant și l-au forțat să mărturisească. Reclamantul a susținut că a fost ulterior forțat să confirme o declarație auto-incriminatoare în prezența avocatului de asistență juridică. 13. Reclamantul nu s-a plâns în legătură cu presupusele maltraturi, deoarece a considerat un astfel de remediu ineficient. 14. La 29 februarie 2004, custodia reclamantului a fost schimbată în detenție în timpul procesului în suspensie. 15. La 27 mai 2004, investigația preliminară a fost finalizată și cazul a fost trimis la Curtea de District din Chelyabinsk Leninskiy pentru proces. 16. Potrivit reclamantului, la ședința de judecată din 26 iulie 2004, în timp ce interoghează martorul M. și victimele T. și P., judecătorul judecător P. de trei ori a citit un extras din hotărârea din 27 aprilie 1990 privind condamnarea anterioară a reclamantului pentru crimă. 17. Potrivit Guvernului, citirea din hotărârea din 1990 împotriva reclamantului a fost făcută doar o singură dată, la 23 august 2004, la etapa examinării dosarului la cererea procurorului în timpul hotărârii termenului sentinței reclamantului, iar apărarea nu a susținut nicio obiecție. 18. În cadrul audierii din 23 august 2004 și 2 septembrie 2004, reclamantul a solicitat instanței să obțină participarea unui expert pe care l-a dorit să-l interogheze. Cererea lui a fost refuzată de curte. 19. La 23 august și 25 octombrie 2004, reclamantul a solicitat retragerea judecătorului, fără succes. În respingerea cererii reclamantului de retragere a judecătorului judecător la 23 august 2004, instanța a indicat că anunțul parțial al condamnării neutilizate a reclamantului din 1990 nu constituie o predispoziție a instanței de a da o concluzie de vinovăție, ci a avut ca scop examinarea completă și cuprinzătoare a personalității reclamantului, deoarece el a fost condamnat anterior pentru o crimă analogă – crimă premeditată. În respingerea provocării reclamantului din 25 octombrie 2004, instanța a indicat că reclamantul nu a furnizat justificarea cererii sale de retragere a judecătorului. 20. La 29 noiembrie 2004, Curtea de districtul Chelyabinsk Leninskiy a condamnat reclamantul de amenințare a crimei, a leziunilor corporale, a crimei și a distrus bunurile și l-a condamnat la 20 de ani de închisoare, ținând cont de faptul că reclamantul nu a îndeplinit pe deplin condamnarea pronunțată la 27 aprilie 1990. 21. Reclamantul a apelat, susținând în special că instanța care l-a condamnat a fost prejudecată și predispusă să prezinte o constatare de vinovăție. Reclamantul s-a referit la faptul că, în timp ce interoghează martorul M. și victimele T. și P. judecătorul a citit extrase din condamnarea sa din 27 aprilie 1990, astfel „creând o atmosferă de vinovăție”. El a indicat, de asemenea, că a contestat judecătorul având în vedere atitudinea sa, cu toate că nu a avut niciun folos, și a deplorat faptul că transcriptiona procesului a omis să menționeze citirea judecătorului din hotărârea din 1990. 22. La 21 februarie 2005, Curtea Regională Chelyabinsk a susținut hotărârea din 29 noiembrie 2004 privind recursul. În ceea ce privește plângerea reclamantului referitoare la presupusul prejudecător al judecătorului judecător, Curtea Regională a reținut după cum urmează: „Argumentele [aplicătoarele] referitoare la prejudecăți din partea instanței [judecătorului] – predeterminarea sa de a da o concluzie de vinovăție, înregistrarea selectivă a procesului și încălcarea drepturilor sale prin lectura din hotărârea din 27 aprilie 1990 – au fost abordate în timpul procesului și au fost renunțate în mod rezonabil ca fiind nespus de susținere. Transcriptiona procesului respectă art. 259 din Codul de Procedură Penală al Federației Ruse ... Condamnarea [aplicantului] din 27 aprilie 1990 nu a fost exclusă, prin urmare, lectura din hotărâre [în cauză] nu poate fi considerată că a încălcat drepturile sale.”