MUNTEANU v. ROMANIA

Reclamantul, dl Vladimir Munteanu, este un național moldovenesc, născut în 1965 și trăiește în Cahul. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl V. Iorachi, un avocat care practică în Chișinău. Guvernul român (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna C. Brumar, al Ministerului Afacerilor Externe. Guvernul moldovenesc, care a fost informat de dreptul lor de a interveni în cadrul procedurii, în temeiul articolului 36 § 1 din Convenție, nu a dat nici o indicație că doresc să facă acest lucru. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 30 august 2006, reclamantul a fost acuzat, împreună cu doi cetățeni români, de fraudă, inițierea și aparținerea unui grup de criminalitate organizată, falsificare și spălare de bani. Decizia procurorului a declarat că reclamantul a importat pneuri de autovehicule în România, precum și prin intermediul mai multor companii offshore și folosirea de documente vamale falsificate a evitat plata taxelor vamale. La 3 septembrie 2006, reclamantul a fost înarmat timp de treizeci de zile. Procurorul a solicitat o prelungire, dar aceaceasta a fost respinsă de Curtea de județul București la 27 septembrie 2006. Curtea a susținut că, după plasarea reclamantului în detenție preventivă, procurorul nu a produs nici o nouă probă pentru a dovedi că a fost vinovat de infracțiunile de care a fost acuzat. La 2 octombrie 2006, Oficiul Procurorului al Curții Înalte de Casare și Justiție a impus reclamantului o măsură preventivă, interzicând-l să părăsească România timp de treizeci de zile, astfel încât ancheta privind infracțiunile menționate mai sus să poată continua. Această măsură preventivă a fost extinsă lunar prin decizii ale procurorului. La 28 septembrie 2007, reclamantul s-a plâns la Curtea de județul București în legătură cu decizia procurorului de a prelungi interdicția privind părăsirea României de la 27 septembrie până la 26 octombrie 2007. El a solicitat revocarea măsurii, susținând că procurorii nu au luat noi măsuri de investigare în acest timp, și că măsurile luate împotriva acestuia au fost extinse automat fără a lua în considerare situația sa specifică, și anume că el nu este un cetățean român și că soția sa, doi copii tineri și părinții au locuit în Moldova și au nevoie de o viză pentru a călători în România. Reclamantul a susținut, de asemenea, că prelungirea măsurii pentru mai mult de un an ar fi contrar Codului de procedură penală. Între timp, înainte de a fi luată o decizie cu privire la plângerea sa, procurorul a permis să părăsească România timp de douăsprezece zile pentru a vizita tatăl său bolnav din Moldova. La 15 ianuarie 2008, Curtea județului București a permis reclamantului»1 din Codul de Procedură Penală. Curtea a susținut că hotărârea procurorului nu a furnizat motive noi pentru a prelungi măsurile preventive luate împotriva reclamantului. În plus, a susținut că procurorul nu a dovedit că există o suspiciune rezonabilă că a comis infracțiunile de care a fost acuzat. Hotărârea a devenit finală la 21 ianuarie 2008, când un recurs procuror asupra punctelor de drept (recursuri) a fost respins de Curtea de Apel din București. 10. În acea dată, reclamantul a fost liber să părăsească România și s-a întors în Moldova. 11. Dispozițiile relevante ale Codului de procedură penală în vigoare în acest moment sunt următoarele: „(1) În cazurile privind infracțiunile pedepsite cu închisoare, pentru a asigura conduita corectă a procesului penal sau pentru a împiedica suspectul sau inculpatul să fugă în timpul anchetei, procesului sau ... executarea sentinței, se poate impune una dintre următoarele măsuri preventive: ... (b) interzicerea părăsirii orașului; (c) interzicerea părăsirii țării; (8) Măsurile care urmează să fie luate sunt alese ținând seama de scopul său, de severitatea infracțiunii, de sănătatea, de vârstă, [și de orice condamnare anterioară sau de orice altă circumstanță [al] persoana pe care trebuie impusă măsura.” „O persoană acuzată de o infracțiune sau un acuzat poate se plânge pentru o ... interzicerea părăsirii orașului sau a țării în termen de trei zile de la adoptarea sa de către procuror ... (2) ... o măsură de a nu părăsi orașul poate fi prelungită în cursul anchetei penale, dacă este necesar și numai prin o decizie motivată. Prelungirea poate fi ordonată de procurorul care desfășoară sau supraveghează ancheta, fiecare de cel puțin treizeci de zile. Durata maximă a măsurii prevăzute la alineatul (1) în cursul unei anchete penale este de un an. Excepțional, în cazul în care pedeapsa este închisoarea pe viață sau deținerea de zece ani sau mai mult, durata maximă a interdicției de părăsire a orașului poate fi de doi ani.” (2) Dispozițiile articolului 145 se aplică, de asemenea, la interdicțiile de părăsire a țării.” 12. Dispozițiile relevante ale Codului Penal în vigoare în momentul respectiv sunt următoarele: „(5) Fraudă care a avut consecințe foarte grave este pedepsită cu 10-20 de ani de închisoare și interdicția anumitor drepturi.”