Z.H. și R.H. împotriva Elveției

Reclamanții s-au născut la 22 aprilie 1996 și, respectiv, 13 iunie 1992 și trăiesc la Geneva. La 17 septembrie 2010, reclamanții, care sunt veri, au contractat o căsătorie religiosă în Iran, unde au rezistat ilegal. La momentul respectiv, primul reclamant avea 14 ani și al doilea reclamant cu 18 ani. Căsnicia lor religioasă nu a fost înregistrată în Iran. La 18 septembrie 2011, reclamanții au solicitat azil în Elveția, pe care au intrat din Italia într-o dată neespecificată. Ambele solicitanți au fost deja înregistrate ca solicitanți de azil în Italia. La 8 decembrie 2011 și 26 martie 2012, Oficiul Federal al Migrației („FOM”) a respins cererea de azil a reclamanților, având în vedere faptul că Italia este statul responsabil în temeiul Regulamentului nr. 343/2003/CE („Regulamentul din Dublin”).

La 19 decembrie 2011, primul reclamant a avut un tutore legal desemnat de Curtea de Gardiană (Tribunal judiciaire, acum Tribunal de protection de l’adulte et de l’enfant). 10. La 20 martie 2012, Curtea Administrativă Federală („FAC”) a respins recursul celui de-al doilea reclamant împotriva hotărârii FOM. FAC a remarcat că reclamanții nu au prezentat un certificat de căsătorie și că, în orice caz, presupusul lor căsătorie religioasa nu poate fi recunoscută în Elveția în mod valabil, în conformitate cu art. 45 din Legea Federală a Dreptului Internațional Civil, deoarece este ilegală în temeiul dispozițiilor relevante ale Codului Civil Afganistan, care conține o interdicție absolută privind căsătoria pentru femei cu vârsta sub 15 ani, în timp ce primul reclamant are 14 ani.

În orice caz, independent de legea afgană aplicabilă, căsătoria reclamantului a fost manifestament incompatibilă cu publicul elvețian, deoarece avea relații sexuale cu un copil sub 16 ani a fost o infracțiune în temeiul articolului 187-1 din Codul penal elvețian. Prin urmare, primul reclamant nu a putut fi calificat ca membru al familiei celui de-al doilea reclamant în temeiul regulamentului Dublin și reclamanții nu au putut solicita niciun drept la viața de familie în temeiul articolului 8 din convenție. Decizia împotriva primului reclamant a intrat în vigoare la 5 aprilie 2012, deoarece al doilea reclamant nu a făcut apel împotriva acestuia. 11. La 3 mai 2012, FOM a hotărât să reexamineze cererea de azil a primului reclamant în Elveția.

În urma acestei decizii, al doilea reclamant a solicitat, de asemenea, reexaminarea cererii sale de azil, pentru a menține unitatea familială. A doua cerere a reclamantului a fost respinsă de către FOM din motive procedurale: întrucât cererea reclamantului a fost considerată fără perspective de succes, a fost solicitat o taxă judiciară anticipată de 600 de franci elvețieni („CHF”), care nu a plătit. 12. Al doilea reclamant a fost expulzat în Italia la 4 septembrie 2012. Cu toate acestea, la 7 septembrie 2012, el s-a întors ilegal în Elveția, unde a putut vedea primul reclamant „intermitente”, în propriile cuvinte ale reclamanților. 13. La 18 septembrie 2012, reclamanții au depus prezenta cerere în fața prezentei instanțe.

14. La 21 decembrie 2012, al doilea reclamant a solicitat din nou reexaminarea cererii sale de azil, care a fost respinsă de FOM la 10 ianuarie 2013, deoarece al doilea reclamant nu a plătit din nou taxa judiciară anticipată de 600 CHF. 15. La 18 martie 2013, reclamanții au solicitat recunoașterea căsătoriei lor religioase în Elveția. Primul reclamant avea apoi 16 ani și 11 luni de vârstă. 16. La 28 noiembrie 2013, FAC a examinat apelul celui de-al doilea reclamant împotriva deciziei FOM din 10 ianuarie 2013 și a decis în favoarea celui de-al doilea reclamant. FAC a considerat că FOM a impus în mod incorect celui de-al doilea reclamant plata unei taxe judiciare anterioare deoarece, până atunci, primul reclamant are 17 ani de vârstă și, prin urmare, reclamanții ar putea pretinde că sunt o familie în sensul articolului 8 din convenție, interpretată de această Curte și de Tribunalul Federal al Elvețian.

17. La 20 februarie 2014, Guvernul a solicitat ca cererea să fie eliminată din lista cazurilor în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție. 18. La 1 aprilie 2014, în răspunsul la cererea Guvernului, reclamanții au susținut că cererea lor includea o plângere privind o încălcare anterioară, nu numai una prospectivă, și anume că, la 4 septembrie 2012, al doilea reclamant a fost expulsat în Italia și, prin urmare, separat de primul reclamant. O astfel de separare forțată a constituit o încălcare a dreptului reclamanților de a respecta viața lor de familie. 19. La 2 iunie 2014, Tribunalul de Primă Instanță al Cantonului Geneva a recunoscut validitatea căsătoriei religioase a reclamanților contractate în Iran.

20. La 9 ianuarie 2015, reclamanții au informat Curtea că au fost acordate azil în Elveția printr-o decizie din 17 octombrie 2014. 21. La 23 iunie 2015, referindu-se la argumentele lor din 1 aprilie 2014, reclamanții au informat Curtea că doresc să își mențină cererea, având în vedere că, ca presupusă încălcare a dreptului lor de a respecta viața de familie, nu au fost recunoscute și nu s-au remediat, nici nu au pierdut statutul de victimă, chiar dacă au obținut acum azil în Elveția.

5. The applicants were born on 22 April 1996 and 13 June 1992 respectively and live in Geneva. 6. On 17 September 2010, the applicants, who are cousins, contracted a religious marriage in Iran, where they were residing illegally. At the time, the first applicant was 14 years old and the second applicant 18 years old. Their religious marriage was not registered in Iran. 7. On 18 September 2011 the applicants applied for asylum in Switzerland, which they had entered from Italy on an unspecified date. Both applicants had been already registered as asylum seekers in Italy. 8. On 8 December 2011 and 26 March 2012 the Federal Office of Migration (the “FOM”) rejected the applicants’ asylum request, considering that Italy was the responsible State by virtue of Regulation no. 343/2003/EC (the “Dublin Regulation”).

9. On 19 December 2011, the first applicant had a legal guardian appointed by the Guardianship Court (Tribunal tutélaire, now Tribunal de protection de l’adulte et de l’enfant). 10. On 20 March 2012 the Federal Administrative Court (the “FAC”) rejected the second applicant’s appeal against the FOM’s decision. The FAC noted that the applicants had failed to submit a certificate of marriage and that in any event their alleged religious marriage could not be validly recognised in Switzerland, pursuant to Article 45 of the Federal Act on Civil International Law, because it was illegal under the relevant provision of the Afghan Civil Code, which contained an absolute prohibition on marriage for women under 15 years of age, while the first applicant was 14 years old.

In any case, independently of the applicable Afghan law, the applicant’s marriage was manifestly incompatible with Swiss ordre public, since having sexual intercourse with a child under the age of 16 was a crime under Article 187-1 of the Swiss Criminal Code. The first applicant could therefore not be qualified as a member of the second applicant’s family under the Dublin Regulation and the applicants could not claim any right to family life under Article 8 of the Convention. The decision against the first applicant entered into force on 5 April 2012, as the second applicant had not appealed against it. 11. On 3 May 2012 the FOM decided to reexamine the first applicant’s asylum request in Switzerland.

Following this decision, the second applicant requested that his own asylum request be also reexamined in order to preserve the family unity. The second applicant’s request was rejected by the FOM on procedural grounds: as the applicant’s claim was deemed without prospects of success, he had been asked an advance judicial fee of 600 Swiss Francs (“CHF”), which he had failed to pay. 12. The second applicant was expelled to Italy on 4 September 2012. However, on 7 September 2012 he returned illegally to Switzerland, where he could see the first applicant “intermittently”, in the applicants’ own words. 13. On 18 September 2012 the applicants lodged the present application before this Court. 14. On 21 December 2012 the second applicant again requested the reexamination of his asylum request, which was rejected by the FOM on 10 January 2013 because the second applicant had again failed to pay the CHF 600 advance judicial fee.

15. On 18 March 2013, the applicants requested the recognition of their religious marriage in Switzerland. The first applicant was then 16 years and 11 months old. 16. On 28 November 2013, the FAC examined the second applicant’s appeal against the FOM’s decision of 10 January 2013 and ruled in favour of the second applicant. The FAC considered that the FOM had wrongly imposed on the second applicant the payment of an advance judicial fee because by then the first applicant was 17 years old and the applicants could therefore claim to be a family within the meaning of Article 8 of the Convention as interpreted by this Court and by the Swiss Federal Tribunal. 17. On 20 February 2014, the Government requested that the application be struck out of the list of cases pursuant to Article 37 § 1 (c) of the Convention.

18. On 1 April 2014, in reply to the Government’s request, the applicants submitted that their application included a complaint about a past violation, not only a prospective one, namely that on 4 September 2012 the second applicant had been expelled to Italy and thus separated from the first applicant. Such forcible separation constituted a violation of the applicants’ right to respect for their family life. 19. On 2 June 2014, the Court of First Instance of the Canton of Geneva recognised the validity of the applicants’ religious marriage contracted in Iran.

20. On 9 January 2015 the applicants informed the Court that they had been granted asylum in Switzerland by a decision of 17 October 2014. 21. On 23 June 2015, referring to their submissions of 1st April 2014, the applicants informed the Court that they wished to maintain their application, considering that as the alleged past violation of their right to respect for family life had neither been acknowledged nor remedied they had not lost victim status even if they had now obtained asylum in Switzerland.