Decizia nr. 57849/13 Danijela LOVRI îi confruntă cu Croația Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a doua secțiune), care a stat la 12 ianuarie 2016 în calitate de comitet compus din: Jon Fridrik Kjølbro, președinte, Ksenija Turković, Georges Ravarani, judecători și Abel Campos, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 3 septembrie 2013, Având în vedere observațiile prezentate de Guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de reclamanții, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE O listă a reclamanților este prezentată în apendice. Toate acestea sunt resortisanți croați și reprezentați de dl M. Karaica, avocat practicant în Karlovac. Guvernul croat (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna Š. Stažnik. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. Fiul și fratele respectiv al reclamanților, B.M., au fost împușcați de două gloanțe la 2 octombrie 1991 la Karlovac. A murit la spital la 5 octombrie 1991 la Karlovac de răni cauzate de astfel de împușcări. Croația a ratificat Convenția la 5 noiembrie 1997. Înainte de ratificarea Convenției de către Croația, a fost deschisă o investigație, iar poliția a efectuat o inspecție in situ și a intervievat o serie de martori potențiali. După ratificarea Convenției, au fost luate următoarele măsuri. În februarie 2005, al doilea reclamant s-a adresat procurorului de stat Karlovac și s-a plâns de ineficiența anchetei privind moartea fiului său B.M. Între aprilie 2005 și iunie 2006, autoritățile judecătorești au intervievat șapte martori. Ultimul interviu a avut loc la 14 iunie 2006. Nu s-au înregistrat progrese în ancheta. COMPLAINT Reclamanții se plângeau în temeiul articolului 2 din Convenție că mecanismele de drept penal disponibile în legătură cu moartea respectivului fiu și frate au fost ineficiente. DREPTUL a precizat încălcarea articolului 2 din Convenția 10. Reclamanții se plângeau că autoritățile nu au luat măsuri adecvate și adecvate pentru a investiga moartea fiecărui fiu și fratele lor respectiv B.M. și pentru a-i aduce în judecată pe perpetratorii. Ei se bazează pe art. 2 din Convenție care, în măsura în care este relevant, se citește după cum urmează: „1. Dreptul tuturor la viață este protejat prin lege. ...” Observațiile părților 11. Guvernul a susținut că reclamanții nu au epuizat toate căile de recurs interne disponibile. Ei au susținut că reclamanții ar fi putut depune o plângere împotriva unor ofițeri de poliție individuale sau angajați ai Oficiului Procurorului de Stat, care au fost responsabili de ancheta privind moartea fiecărui fiu și frate respectiv. O astfel de plângere ar fi putut duce la instituția procedurilor disciplinare. În ceea ce privește protecția împotriva presupuselor ilegalități în conduita autorităților interne, Guvernul a subliniat că reclamanții ar fi putut solicita daune din partea statului în temeiul Legii de administrație a statului, susținând că o astfel de combinație de remedii a fost considerată efectivă de către Curte în cazul D.J. c. Croația (n. 42418/10, 24 iulie 2012). 12. De asemenea, au susținut că cererea a fost depusă în afara termenului de șase luni, deoarece reclamanții și-au prezentat cererea la Curtea aproximativ douăzeci și doi de ani după ce rudele lor au fost ucise. 13. Reclamanții au susținut că au respectat toate criteriile de admisibilitate. Evaluarea Curții 14. Curtea nu trebuie să abordeze toate chestiunile prezentate de părți, deoarece această parte a cererii este, în orice caz, inadmisibilă pentru nerespectarea termenului de șase luni prevăzut la art. 35 din Convenție din următoarele motive. 15. Curtea reiterează că scopul articolului de șase luni este să promoveze securitatea juridică și să se asigure că cazurile care pun problemele în temeiul Convenției sunt tratate într-un timp rezonabil. În plus, ar trebui să protejeze autoritățile și alte persoane interesate de a fi sub orice incertitudine pentru o perioadă prelungită de timp (a se vedea Mocanu și altele c. România) [GC], nr. 10865/09, 45886/07 și 32431/08, § 258, ECHR 2014 (extracții)). 16. În cazul în care nu sunt disponibile măsuri de remediere sau nu sunt considerate ineficace, termenul de șase luni de principiu de la data actului reclamat (a se vedea Hazar și alții c. Turcia (dec.), nr. 62566/00, 10 Ianuarie 2002). Cu toate acestea, se pot aplica considerații speciale în cazuri excepționale în cazul în care un reclamant se folosește sau se bazează pe un remediu care aparent există și numai mai târziu devine conștienți de circumstanțe care fac că remediul este ineficient; în acest caz este necesar să se ia ca începutul șaselor Perioada lunii în care el a devenit primul conștient sau ar fi trebuit să fi devenit conștient de aceste circumstanțe care să facă remediul ineficace (a se vedea Paul și Audrey Edwards c. Regatul Unit (dec.), nr. 46477/99, 7 iunie 2001). 17. În ceea ce privește acțiunea civilă a reclamanților pentru daune, Curtea constată că au solicitat compensații în legătură cu moartea respectivului fiu și frate. Cu toate acestea, aceste proceduri nu sunt, în circumstanțele prezentului caz, relevante pentru obligația procedurală a statului în temeiul articolului 2 din Convenție și, prin urmare, nu afectează funcționarea perioadei de șase luni (în comparație cu Narin c. Turcia , nr. 18907/02, § 48, 15 decembrie 2009). 18. Curtea reiterează că obligația de a proteja dreptul la viață în temeiul articolului 2 din Convenție, citită în conjuncție cu datoria generală a statului în temeiul articolului 1 din Convenție de a asigura tuturor care se află sub jurisdicția sa drepturile și libertățile definite în Convenția, necesită, de asemenea, prin implicare, să existe o formă de anchetă oficială eficace atunci când persoanele fizice au fost ucise ca urmare a utilizării forței (a se vedea, McCann și alții mutatis mutandis v. Regatul Unit , 27 septembrie 1995, Serie A nr. 324 § 161 , și Kaya v. Turcia , 19 februarie 1998, Raporturi de hotărâri și decizii 1998-I , § 86 , și Paul și Audrey Edwards , citate mai sus , § 69 . 19. Curtea reiterează că reclamanții al căror fiu și frate respectiv au murit pot fi așteptate să prezinte o anumită diligență și inițiativă (a se vedea mutatis mutandis Bulut și Yavuz c. Turcia (dec.), nr. 73065/01, 28 mai 2002). În cazul instantaneu, Curtea remarcă că, deși este adevărat că reclamanții au întrebat despre progresul anchetei privind moartea fiecărui fiu și frate respectiv, ei nu au reușit totuși să-și aducă plângeri în fața Curții în timp util. Ancheta a fost deschisă în 1992 și ultimele măsuri relevante au fost luate de autoritățile judecătorești în iunie 2006, atunci când au fost intervievați unii potențiali martori. Având în vedere circumstanțele de mai sus ale acestei cauze, Curtea concluzionează că reclamanții ar fi trebuit să fie conștienți de mult înainte de septembrie 2013, atunci când au depus cererea la Curte, că nu s-au mai efortat să stabilească circumstanțele decesului fiecărui fiu și frate respectiv din iunie 2006. Cu toate acestea, au depus cererea Curții mai mult de șapte ani după aceea. 21. Rezultă că cererea a fost introdusă din timp și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 1 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Jon Fridrik Kjølbro Președintele adjunct al grefierului Apendice Danijela LOVRI de s-a născut în 1970 și trăiește în Karlovac. Vesna MARTINOVI de s-a născut în 1951 și trăiește în Karlovac. Branislava MIKULANDRI de s-a născut în 1977 și trăiește în Velika Jelsa.
Application no. 57849/13
Danijela LOVRIĆ and others
against Croatia
The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 12
January 2016 as a Committee composed of:
Jon Fridrik Kjølbro,
President,
Ksenija Turković,
Georges Ravarani,
judges,
and Abel Campos,
Deputy Section Registrar,
Having regard to the above application lodged on 3 September 2013,
Having regard to the observations submitted by the respondent Government and the observations in reply submitted by the applicants,
Having deliberated, decides as follows:
1.
A list of the applicants is set out in the appendix. They are all Croatian nationals and represented by Mr M. Karaica, a lawyer practicing in Karlovac.
2.
The Croatian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Ms Š. Stažnik.
The circumstances of the case
3.
The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.
4.
The applicants’ respective son and brother, B.M., was shot by two bullets on 2 October 1991 in Karlovac. He died in hospital on 5 October 1991 in Karlovac of wounds caused by the said gun shots.
5.
Croatia ratified the Convention on 5 November 1997.
6.
Before the ratification of the Convention by Croatia an investigation was opened and the police carried out an
in situ
inspection and interviewed a number of potential witnesses. A ballistic expertise was commissioned and an autopsy was also carried out.
7.
After the ratification of the Convention the following steps were taken. In February 2005 the second applicant approached the Karlovac County State Attorney’s Office and complained about the inefficiency of the investigation into the death of her son B.M.
8.
Between April 2005 and June 2006 the prosecuting authorities interviewed seven witnesses. The last interview took place on 14 June 2006. There has been no further progress in the investigation ever since.
9.
The applicants complained under Article 2 of the Convention that the available criminal-law mechanisms in connection with the death of their respective son and brother were inefficient.
Alleged violation of Article 2 of the Convention
10.
The applicants complained that the authorities had not taken appropriate and adequate steps to investigate the death of their respective son and brother B.M. and to bring the perpetrators to justice. They relied on Article 2 of the Convention which, in so far as relevant, reads as follows:
“1.
Everyone’s right to life shall be protected by law. ...”
1.
The parties’ submissions
11.
The Government argued that the applicants had failed to exhaust all available domestic remedies. They contended that the applicants could have lodged a complaint against individual police officers or employees of the State Attorney’s Office who had been in charge of the investigation into the death of their respective son and brother. Such a complaint could have led to the institution of disciplinary proceedings. As regards protection against alleged unlawfulness in the conduct of the domestic authorities, the Government pointed out that the applicants could have sought damages from the State under the State Administration Act. They argued that such a combination of remedies had been found effective by the Court in the case of
D.J. v. Croatia
(no.
42418/10, 24 July 2012).
12.
They further maintained that the application had been lodged outside the six-month time-limit, because the applicants had submitted their application with the Court about twenty-two years after their relative had been killed.
13.
The applicants argued that they had complied with all of the admissibility criteria.
2.
The Court’s assessment
14.
The Court does not have to address all the issues raised by the parties, as this part of the application is in any event inadmissible for non
‑
compliance with the six-month time-limit set out in Article 35 of the Convention for the following reasons.
15.
The Court reiterates that the purpose of the six-month rule is to promote legal certainty and to ensure that cases raising issues under the Convention are dealt with within a reasonable time. Furthermore, it ought also to protect the authorities and other persons concerned from being under any uncertainty for a prolonged period of time (see
Mocanu and Others v.
Romania
[GC], nos. 10865/09, 45886/07 and 32431/08, § 258, ECHR
2014 (extracts)).
16.
Where no remedies are available or are judged to be ineffective, the six-month time-limit in principle runs from the date of the act complained of (see
Hazar and Others v. Turkey
(dec.), no. 62566/00, 10
January 2002). However, special considerations may apply in exceptional cases where an applicant avails himself of or relies on an apparently existing remedy and only later becomes aware of circumstances which render the remedy ineffective; in such a case it is appropriate to take as the start of the six
‑
month period the date when he or she first became aware or ought to have become aware of those circumstances rendering the remedy ineffective (see
Paul and Audrey Edwards v. the United Kingdom
(dec.), no. 46477/99, 7
June 2001).
17.
As regards the applicants’ civil action for damages, the Court notes that they asked for compensation in connection with the death of their respective son and brother. However, these proceedings are not, in the circumstances of the present case, relevant to the State’s procedural obligation under Article 2 of the Convention, and therefore do not affect the running of the six-month period (compare to
Narin v. Turkey
, no. 18907/02, § 48, 15
December 2009).
18.
The Court reiterates that the obligation to protect the right to life under Article 2 of the Convention, read in conjunction with the State’s general duty under Article 1 of the Convention to secure to everyone within its jurisdiction the rights and freedoms defined in the Convention, also requires by implication that there should be some form of effective official investigation when individuals have been killed as a result of the use of force (see,
mutatis mutandis
,
McCann and Others v. the United Kingdom
, 27 September 1995, Series A no. 324, § 161; and
Kaya v. Turkey
, 19
February 1998,
Reports of Judgments and Decisions
1998-I, § 86; and
Paul and Audrey Edwards
, cited above, § 69).
19.
The Court reiterates that applicants whose respective son and brother had died may be expected to display a certain amount of diligence and initiative (see,
mutatis mutandis
,
Bulut and Yavuz v. Turkey
(dec.), no.
73065/01, 28 May 2002).
In the instant case, the Court notes that while it is true that the applicants enquired about the progress of the investigation into the death of their respective son and brother, they nevertheless failed to bring their complaints before the Court in due time. The investigation was opened in 1992 and the last relevant steps were taken by the prosecuting authorities in June 2006 when some potential witnesses were interviewed. No other steps have been taken ever since.
20.
Given the above circumstances of this case, the Court concludes that the applicants should have become aware long before September 2013, when they lodged their application with the Court, that there had been no further efforts to establish the circumstances of the death of their respective son and brother since June 2006. However, they lodged the application with the Court more than seven years after that.
21.
It follows that the application has been introduced out of time and must be rejected in accordance with Article
35 §§
1 and
4 of the Convention.
For these reasons, the Court, unanimously,
Declares
the application inadmissible.
Done in English and notified in writing on 4 February 2016.
Abel Campos
Jon Fridrik Kjølbro
Deputy Registrar
President
Appendix
Danijela LOVRIĆ was born in 1970 and lives in Karlovac.
Vesna MARTINOVIĆ was born in 1951 and lives in Karlovac.
Branislava MIKULANDRIĆ was born in 1977 and lives in Velika
Jelsa.