Decizia nr. 51732/13 Ljubiša MILOŠEVI împotrivă Serbiei Curții Europene a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care așezează la 19 ianuarie 2016 în calitate de comitet compus din: Helena Jäderblom, președinte, Dmitry Dedov, Branko Lubarda, judecători și Marialena Tsirli, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 1 august 2013, Având în vedere declarația depusă de Guvernul contestat la 10 septembrie 2015 cere Curtea să pună în aplicare cererea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDIU Reclamantul, dl Ljubiša Milošević, este un național sârb, născut în 1967 și trăiește în Cerovac. Guvernul sârb („ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna V. Rodić. Reclamantul este un fost angajat al „Zorka – Mineralna”, o societate socială. La 16 mai 2001 a obținut o decizie finală de judecată care a ordonat debitorului să-i plătească anumite sume. La 19 aprilie 2002, Tribunalul de Primă Instanță din Šabac a eliberat un ordin de aplicare a acestei decizii. Decizia rămâne neexecutată. În baza articolelor 6 și 13 din Convenție, precum și a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, reclamantul s-a plâns de faptul că autoritățile naționale nu respectă decizia din 16 mai 2001. Cererea a fost comunicată guvernului LEI. După eșecul încercărilor de a ajunge la o soluție prietenoasă, prin scrisoarea din 10 septembrie 2015, Guvernul a informat Curtea că au propus să facă declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunii formulate de cerere și a solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația, semnată de agentul guvernamental, cu condiția următoarea: „Guvernul Republicii Serbia este dispus să accepte că a existat o încălcare a drepturilor reclamantului în temeiul articolelor 6 și 13 din Convenție și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție și oferirea de a plăti domnului Ljubiša Milošević, valoarea de 1 800 EUR [o mie o sută de euro] mai puține sume care ar fi putut fi deja plătite în acest sens la nivel intern pentru a acoperi orice prejudiciu moral, precum și costuri și cheltuieli, plus orice impozit care ar putea fi taxabil... Această sumă va fi convertită în monedă națională la rata aplicabilă la data plății și va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte... .. mai departe ... Guvernul propune să plătească reclamantului, din fondurile proprii, sumele acordate în decizia internă P 1097/2001 din 16 mai 2001 în cauză, în acest caz, mai puține sume care ar fi putut fi deja plătite pe baza deciziei respective, plus costurile procedurii interne de punere în aplicare. Aceste plăți vor constitui rezoluția finală a cazului. Guvernul regretă apariția acțiunilor care au dus la introducerea prezentei cereri “, într-o depunere din data de 14 octombrie 2015, reclamantul a informat Curtea că nu a fost mulțumit cu termenii declarației unilaterale. Curtea reamintește că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile specificate, în temeiul alineatului (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. art. 37 § (c) permite Curtea, în special, să scoată o situație din lista sa, în cazul în care: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererilor”. De asemenea, aceasta reamintește că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamanții doresc să continue examinarea cazurilor. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația guvernului în funcție de principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI; WAZA Spółka z.o.o. c. Polonia (dec.) nr. 11602/02, 26 iunie 2007; și Sulwińska c. Polonia (dec.), nr. 28953/03). Curtea a înființat în mai multe cazuri, inclusiv cele prezentate împotriva Serbiei, practica sa privind neexecuția hotărârii interne finale adoptate împotriva societăților sociale/de stat (a se vedea, de exemplu, R. Kačapor și alții c. Serbia, nos. 2269/06, 3041/06, 3042/06, 3043/06, 3045/06 și 3046/06, 15 ianuarie 2008; Crnišanin și alții c. Serbia; nr. 35835/05, 43548/05, 43569/05 și 36986/2006, 13 ianuarie 2009; Rašković și Milunović c. Serbia, nos. 1789/07 și 28058/07, 31 mai 2011; Milunović și Čekrlić c. Serbia (dec.), nos. 3716/09 și 38051/09, 17 mai 2011; și Stošić c. Serbia , nr. 64931/1, 1 octombrie 2013). Având în vedere natura admiterilor care figurează în declarația Guvernului, precum și cuantumul compensației propuse, Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 alineatul (1) litera (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă) În plus, Curtea interpretează declarația Guvernului în sensul că, în cazul în care nu se stabilește în termenul de trei luni indicat în prezenta declarație, dobânzile simple sunt achitabile pe valoarea în cauză la o rată egală cu rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea ar putea fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se scoată cazul din listă. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, ia act de termenele declarației guvernului contestat în temeiul articolelor 6 și 13 din Convenție și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în Convenție; decide să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenția. Adoptată în limba engleză și notificată în scris la 11 februarie 2016. Marialena Tsirli Helena Jäderblom Președintele adjunct al grefierului
Application no. 51732/13
Ljubiša MILOŠEVIĆ
against Serbia
The European Court of Human Rights (Third Section), sitting on 19
January 2016 as a Committee composed of:
Helena Jäderblom,
President,
Dmitry Dedov,
Branko Lubarda,
judges,
and Marialena Tsirli,
Deputy Section Registrar,
Having regard to the above application lodged on 1 August 2013,
Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 10 September 2015 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicant’s reply to that declaration,
Having deliberated, decides as follows:
FACTS AND PROCEDURE
The applicant, Mr Ljubiša Milošević, is a Serbian national, who was born in 1967 and lives in Cerovac.
The Serbian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Ms V. Rodić.
The applicant is a former employee of “Zorka – Mineralna Đubriva”, a socially-owned company. On 16 May 2001 he obtained a final court decision ordering the debtor to pay him certain sums. On 19 April 2002 the Court of First Instance in Šabac issued an enforcement order related to this decision. The decision remains unenforced.
Relying on Articles 6 and 13 of the Convention, as well as Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention the applicant complained about the failure by the national authorities to enforce the decision of 16 May 2001.
The application had been communicated to the Government
.
After the failure of attempts to reach a friendly settlement, by a letter of 10 September 2015 the Government informed the Court that they proposed to make unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by the application. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention.
The declaration, signed by the Government’s Agent, provided as follows:
“the Government of the Republic of Serbia is ready to accept that there had been a violation of the applicant’s rights under Article 6 and 13 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention and offer to pay to Mr Ljubiša Milošević, the amount of EUR 1,800 [one thousand eight hundred euro] less any amounts which may have already been paid in that regard at the domestic level in order to cover any non-pecuniary damage as well as costs and expenses, plus any tax that may be chargeable...
This sum will be converted into national currency at the rate applicable on the date of payment and will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court...
..further ... the Government offer to pay to the applicant, from their own funds, the sums awarded in the domestic decision P 1097/2001 of 16 May 2001 under consideration in this case, less any amounts which may have already been paid on the basis of the said decision, plus the costs of the domestic enforcement proceedings.
These payments will constitute the final resolution of the case.
The Government regret the occurrence of the actions which have led to the bringing of the present application. ”
In a submission dated 14 October 2015, the applicant informed the Court that he was not satisfied with the terms of the unilateral declaration.
The Court recalls that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified, under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article
37 §
1
(c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if:
“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the applications”.
It also recalls that in certain circumstances, it may strike out an applications under Article 37 § 1 (c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicants wish the examination of the cases to be continued.
To this end, the Court will examine carefully the Government’s declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the
Tahsin Acar
judgment (
Tahsin Acar v.
Turkey
, [GC], no.
WAZA Spółka z.o.o. v. Poland
(dec.) no. 11602/02, 26
June
2007; and
Sulwińska v. Poland
(dec.), no.
28953/03).
The Court has established in a number of cases, including those brought against Serbia, its practice concerning complaints about the non-enforcement of final domestic decision rendered against socially/State–owned companies (see, for example,
R. Kačapor and Others v. Serbia,
nos. 2269/06, 3041/06, 3042/06, 3043/06, 3045/06 and 3046/06, 15 January 2008;
Crnišanin and Others v. Serbia,
nos. 35835/05, 43548/05, 43569/05 and 36986/06, 13 January 2009
; Rašković and Milunović v. Serbia, nos.
1789/07 and 28058/07, 31 May 2011;
Milunović and Čekrlić v. Serbia
(dec.), nos. 3716/09 and 38051/09, 17 May 2011;
and
Stošić v. Serbia
, no.
64931/1, 1 October 2013).
Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed, the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 § 1 (c)).
Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article 37 § 1
in fine
).
Further, the Court interprets the Government’s declaration as meaning that in the event of failure to settle within the three-month period indicated in this declaration, simple interest shall be payable on the amount in question at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank plus three percentage points.
Finally, the Court emphasises that, should the Government fail to comply with the terms of their unilateral declaration, the application could be restored to the list in accordance with Article
37 § 2 of the Convention (
Josipović v. Serbia
(dec.), no. 18369/07, 4
March 2008).
In view of the above, it is appropriate to strike the case out of the list.
For these reasons, the Court, unanimously,
Takes note
of the terms of the respondent Government’s declaration under Articles 6 and 13 of the Convention and Article 1 of Protocol No.
1 to the Convention and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;
Decides
to strike the application out of its list of cases in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention.
Done in English and notified in writing on 11 February 2016.
Marialena Tsirli
Helena Jäderblom
Deputy Registrar
President