KUTBETTIN v. CYPRUS

Comunicat la 5 februarie 2016 SECȚIUNE TERZă Cerere nr. 21771/14 Aksu KUTBETTIN împotriva Ciprului depusă la 18 martie 2014 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dl Aksu Kutbettin, este un național turc de origine curdă, născut în 1975. Se pare că este în prezent în Turcia. El este reprezentat în fața Curții de domnul Y. Polychronis și dl Christodoulou, avocați practicant în Larnaca. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul este căsătorit și tatăl celor șase copii, născut în 1998, 1999, 2000, 2001, 2004 și 2010. Reclamantul a părăsit Siria singur la 20 noiembrie 2005 și a intrat în Cipru ilegal la 15 decembrie 2005. El a solicitat azil la 29 decembrie 2005. Soția sa și cele cinci copii pe care le-au avut la momentul respectiv s-au alăturat la Cipru la 9 septembrie 2008. La 16 septembrie 2008, soția sa a solicitat azil și cele două cereri au fost alăturate. Un interviu a avut loc la 16 mai 2008 cu Serviciul de Azil și cererile de azil au fost respinse la 6 august 2009. Apelul lor cu autoritatea de revizuire pentru refugiați (denumit în continuare „autoritatea de revizuire”) împotriva deciziei Serviciului de azil a fost, de asemenea, respins la 22 iunie 2011. Între timp, la 31 martie 2010, s-a născut al șaselea copil al reclamantului. În timpul examinării cererilor de azil reclamantul a rămas în Cipru pe baza unui permis de rezidenți temporar. La 28 iulie 2011, reclamantul a interzis Curtea Supremă (competența de revizuire a primei instanțe) în temeiul articolului 146 din Constituție care a contestat decizia Autorității de revizuire (referința nr. 991/2011). Prin scrisoarea din 5 august 2011, Departamentul de Registrul Civil și Migrație a solicitat reclamantului să facă aranjamente imediate pentru a părăsi Cipru cu familia sa. La 9 august 2011, reclamantul a solicitat un permis de rezidenți și de muncă, din cauza faptului că recursul său împotriva deciziei Autorității de Reexaminare a fost încă în așteptare în fața Curții Supreme. Se pare că a reaplicat la 14 decembrie 2011. Prin scrisoarea din 27 iulie 2012, Ministerul Internului a informat reclamantul că cererea sa a fost refuzată și a fost solicitat să părăsească Cipru imediat. Apoi, printr-o scrisoare din 18 septembrie 2012 reclamantul a fost informat de același Minister că, după examinarea cererii sale, va fi acordat un permis special de reședință/ocupare timp de un an. Înainte de eliberarea acestui permis, reclamantul ar trebui însă să semneze un contract de ocupare a forței de muncă cu un angajator indicat și aprobat de Departamentul de Muncă. Se pare că reclamantul a găsit un angajator, dar nu a obținut aprobarea Biroului de Muncă de District. Apoi s-a plâns la comisarul pentru administrarea Republicii Cipru (denumit în continuare „Ombudsmanul”) prin scrisoarea din februarie 2013 privind atitudinea ostilă a Biroului de Muncă de District și dificultățile cu care se confruntă în găsirea unui angajator pe care îl vor aproba. Prin scrisoarea din 27 mai 2013, departamentul de Registrul Civil și Migrație a informat reclamantul că trebuie să facă aranjamente imediate pentru a părăsi Cipru cu familia sa. Reclamantul și familia sa au rămas în Cipru. La 2 octombrie 2013, a depus o nouă cerere de permis de reședință și de muncă. La 17 decembrie 2013, reclamantul a fost arestat și plasat în secția de detenție Aradippou. Soția sa nu a fost arestat pentru motive umanitare. La 18 decembrie 2013 au fost eliberate ordine de deportare și detenție împotriva reclamantului. A fost informat de aceste ordine a doua zi. Prin o scrisoare din 18 decembrie 2013, Ombudsmanul și-a exprimat preocupările Ministrului Internului în legătură, printre altele, cu , hotărârea de a-l reține chiar dacă recursul său împotriva deciziei Autorității de Reexaminare era încă în așteptare în fața Curții Supreme. Ea a considerat că este necesar ca autoritățile să examineze posibilitatea de a elibera reclamantul și să-i acorde dreptul de a rămâne în județul în așteptarea procedurii de recurs, ținând cont, în special, de circumstanțele sale de familie. La 29 ianuarie 2014, reclamantul a interzis un recurs în fața Curții Supreme (competența revizuirii primei instanțele) care a contestat ordinele de deportare și de deținere (denumit în continuare nr. 106/2014). În același timp, reclamantul a formulat o cerere care solicită o ordonanță provizorie de eliberare și de suspendare a deportației sale în așteptarea procedurii. La 5 februarie 2014, după decizia directorului Registrului Civil și a Departamentului de Migrație, deportarea reclamantului a fost suspendată până la examinarea cererii sale. La 12 februarie 2014, directorul Departamentului de Registrul Civil și Migrație a reexaminat ordinul de detenție și a hotărât că reclamantul ar trebui să rămână în detenție (art. 18 II-PT alineatul (4) din Legea extraterestră și imigrație Cap. 105, astfel cum a fost modificat). La 10 martie 2014, Curtea Supremă și-a respins cererea de procedură provizorie. Comisia a afirmat că reclamantul nu a stabilit că ordinele au fost contaminate de ilegalitate flagrantă. Curtea a observat că părțile nu sunt de acord cu privire la dacă depunerea recursului 991/2011 a extins statutul de azil al reclamantului. Determinarea acestei chestiuni necesită o examinare și o analiză a dispozițiilor juridice aplicabile care au fost puse la dispoziția acesteia. Prin urmare, nu se poate spune că ilegalitatea este evidentă. În plus, problema este legală și nu poate fi examinată în contextul unei cereri provizorii. În măsura în care reclamantul a susținut că, dacă deportat, va suferi daune ireparabile, instanța a remarcat că cererea sa de azil și recursul în acest sens au fost respins de către autoritățile. Susținerea sa că ar fi fost arestat și supus maltraturilor dacă ar fi revenit în Turcia ar fi fost examinată de către instanță în recursul nr. 991/2011 și nu ar putea fi astfel examinată în aceste proceduri. Reclamantul a fost deportat în Turcia în sau aproximativ 17 iulie 2014. Ordinele de deportare nu au fost executate împotriva familiei sale și acestea continuă să rămână în Cipru. Procedurile din ambele recursuri sunt încă în curs. Legea și practicile interne relevante Legea și practicile interne relevante, sunt prezentate în detaliu în A.H. și J.K. c. Cipru , nr. 41903/10 și 41911/10 , §§ 83-102 și § 21 iulie 2015 COMPLAINT Reclamantul se plânge că nu a existat nici o procedură eficientă prin care să poată contesta legalitatea detenției sale. Se plânge, în special, de întârzierile în examinarea recursului nr. 106/2014 adus împotriva deportației și a detenției emise împotriva acestuia. Are reclamantul la dispoziția sa proceduri prin care legalitatea detenției sale ar putea fi decisă rapid, astfel cum se prevede la art. 5 § 4 din Convenție?

Communicated on 5 February 2016

THIRD SECTION

Application no. 21771/14

Aksu KUTBETTIN

against Cyprus

lodged on 18 March 2014

STATEMENT OF FACTS

The applicant, Mr Aksu Kutbettin, is a Turkish national of Kurdish origin, who was born in 1975. It appears that he is currently in Turkey. He is represented before the Court by Mr Y. Polychronis and Mr

M.

Christodoulou, lawyers practising in Larnaca.

A.

The circumstances of the case

The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows.

The applicant is married and the father of six children, born in 1998, 1999, 2000, 2001, 2004 and 2010.

The applicant left Syria alone on 20 November 2005 and entered Cyprus unlawfully on 15 December 2005.

He applied for asylum on 29 December 2005.

His wife and the five children they had at the time joined him in Cyprus on 9 September 2008.

On 16 September 2008 his wife applied for asylum and the two applications were joined.

An interview was held on 16 May 2008 with the Asylum Service and their asylum applications were dismissed on 6

August 2009.

Their appeal with the Reviewing Authority for Refugees (hereafter “the Reviewing Authority”) against the Asylum Service’s decision was also dismissed on 22

June 2011.

In the meantime, on 31 March 2010, the applicant’s sixth child was born.

During the examination of the asylum applications the applicant was staying in Cyprus on the basis on a temporary resident permit.

On 28 July 2011 the applicant brought a “recourse” (judicial review proceedings) before the Supreme Court (first-instance revisional jurisdiction) under Article 146 of the Constitution challenging the decision of the Reviewing Authority (recourse no. 991/2011).

By a letter dated 5 August 2011 the Civil Registry and Migration Department asked the applicant to make immediate arrangements to leave Cyprus with his family.

On 9 August 2011 the applicant applied for a resident and work permit on the ground that his recourse against the decision of the Reviewing Authority was still pending before the Supreme Court. It appears that he re-applied on 14 December 2011.

By a letter dated 27 July 2012 the Ministry of the Interior informed the applicant that his application had been refused and he was requested to leave Cyprus immediately.

Subsequently, by a letter dated 18 September 2012 the applicant was informed by the same Ministry that following an examination of his application he would be granted a special residence/employment permit for a year. Prior to the issuance of this permit, however, the applicant would have to sign a contract of employment with an employer indicated and approved by the Department of Labour.

It appears that the applicant found an employer but did not get the approval of the District Labour Office. He then complained to the Commissioner for Administration of the Republic of Cyprus (hereinafter “the Ombudsman”) by a letter dated

14

February 2013 about the hostile attitude of the District Labour Office and the difficulties he faced in finding an employer they would approve.

By a letter dated 27 May 2013 the Civil Registry and Migration Department informed the applicant that he had to make immediate arrangements to leave Cyprus with his family.

The applicant and his family remained in Cyprus.

On 2 October 2013 he filed a new application for a residence and work permit.

On 17 December 2013 the applicant was arrested and was placed in the Aradippou Police Station Detention facility. His wife was not arrested on humanitarian grounds.

On 18 December 2013 deportation and detention orders were issued against the applicant. He was informed of these orders the next day.

By a letter dated 18 December 2013 the Ombudsman expressed her concerns to the Minister of the Interior about,

inter alia

, the decision to detain him even though his recourse against the Reviewing Authority’s decision was still pending before the Supreme Court. She considered that it was necessary that the authorities examined the possibility of releasing the applicant and granting him a right to remain in the county pending the recourse proceedings, bearing in mind, in particular his family circumstances.

On 29 January 2014 the applicant brought a recourse before the Supreme Court (first-instance revisional jurisdiction) challenging the deportation and detention orders (recourse no. 106/2014). At the same time, the applicant made an application seeking a provisional order for his release and to suspend his deportation pending the proceedings.

On 5 February 2014, following a decision by the Director of the Civil Registry and Migration Department, the applicant’s deportation was suspended pending the examination of his application.

On 12 February 2014 the Director of the Civil Registry and Migration Department reviewed the detention order and decided that the applicant should remain in detention (section 18 ΠΣΤ (4) of the Aliens and Immigration Law Cap. 105, as amended).

On 10 March 2014 the Supreme Court dismissed his application for a provisional order. It held that the applicant had not established that the orders were tainted by flagrant illegality. The court observed that the parties disagreed as to whether the filing of recourse 991/2011 extended the applicant’s asylum status. Determination of this issue required an examination and analysis of the applicable legal provisions that had been put before it. It could not be said therefore that the illegality was manifest. Furthermore, the issue was a legal one and could not be examined in the context of a provisional application. To the extent the applicant claimed that if deported he would suffer irreparable damage, the court noted that his asylum claim and appeal thereto had been dismissed by the authorities. His claims that he would be arrested and subjected to ill-treatment if returned to Turkey would be examined by the court in recourse no. 991/2011 and could not thus be examined in these proceedings.

The applicant was deported to Turkey on or around 17 July 2014.

The deportation orders were not enforced against his family and they continue to remain in Cyprus.

The proceedings in both recourses are still pending.

B.

Relevant domestic law and practice

The relevant domestic law and practice, are set out in detail in

A.H.

and

J.K.

v. Cyprus

, nos. 41903/10 and 41911/10, §§ 83-102 and § 21 July 2015

COMPLAINT

The applicant complains that there was no effective procedure by which he could challenge the lawfulness of his detention. He complains, in particular, about the delays in the examination of recourse no. 106/2014 brought against the deportation and detention orders issued against him.

QUESTION TO THE PARTIES

Did the applicant have at his disposal proceedings by which the lawfulness of his detention could be decided speedily, as required by Article

5 §

4 of the Convention?