A DOUA SECȚIUNE CAUZA MAHMUT SEZER c. TURCIA (solicitarea nr. 43545/09) HOTĂRÂREA Satisfacției echitabile STRASBURG martie 2016 Această hotărâre este definitivă. Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Mahmut Sezer c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-un comitet compus din Nebojša Vučinić, președinte, Valeriu Gritco, Stephanie Morou-Vikström, judecători, și Abel Campos, grefier adjunct al secțiunii După ce a intenționat în camera consiliului la 9 februarie 2016, se pronunță în favoarea Republicii Turcia, printre care și un cetățean al acestui stat, Mahmut Sezer ( La 3 august 2009, Curtea a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( Problema aplicării articolului 41 din Convenție nu se află în stare de fapt, Curtea a adresat o cerere și a invitat guvernul și reclamantul să-i prezinte în scris, în termen de șase luni, observațiile lor cu privire la această chestiune și, în special, să-i dea cunoștință de orice acord la care ar putea ajunge. În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö să se Õ Õ Õ Õ impeda pe deplin consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. De asemenea, acesta solicită să fie expropriat de terenul său prin plata unei sume de 940 000 de cărți turcești noi (341 000 EUR). În sprijinul cererilor sale de satisfacție echitabilă, reclamantul produce expertiză extrajudiciară. Potrivit experților mandatați de solicitant, valoarea terenului în 1982 poate fi estimată la 28 400 000 de cărți turcești vechi (195 000 USD) pentru o estimare inferioară și 34 000 000 de cărți turcești vechi (233 000 USD) pentru o estimare superioară. 11. În opinia lor, prejudiciul cauzat de privarea de teren ar trebui să corespundă unui fel de rentă, obținută prin aplicarea ratei dobânzii Libor (Londra Interbank offered rate) la contravaloarea terenului în 1982. 12. Guvernul invită Curtea să respingă revendicările reclamantului, pe care le consideră excesive și neîntemeiate. 13. Acesta susține că raportul de experienă prezentat de reclamant nu a evaluat în mod precis valoarea terenului în 1982 și că, pe de altă parte, prejudiciul suferit de la acesta nu poate fi calculat cu exactitate. 14. În ceea ce privește cererea de expropriere a terenului, guvernul consideră că aceasta nu este legată de natura încălcării constatate în hotărârea principală a Curții. Tribunalul pe fond 15. Curtea constată că, în hotărârea sa din acțiunea principală, Curtea a ajuns la concluzia că încălcarea articolului 1 din Protocolul nr 1 din următoarele motive Terenul reclamantului, cu o suprafață de 338 m2, situat la Avc Această situație a avut ca rezultat nu numai că terenul a fost lovit de o interdicție de a construi, ci și că a existat o restricție continuă a disponibilității bunului în cauză. Nu a existat nici o privare de proprietate deoarece dreptul de proprietate al reclamantului a rămas intact din punct de vedere juridic, dar pe parcursul întregii perioade în cauză, reclamantul a rămas într-o incertitudine completă cu privire la soarta proprietății sale. Această stare de lucruri a împiedicat exercitarea deplină a dreptului de proprietate al reclamantului, care nu a putut construi în timp ce terenul său era dotat cu statutul de teren de construcție. De asemenea, a avut efecte dăunătoare în ceea ce privește faptul că, printre altele, a slăbit considerabil șansele de a vinde terenul său, privându-l astfel de posibilitatea de a realiza un profit. În cele din urmă, reclamantul nu și-a văzut pierderea compensată de nicio despăgubire și, prin urmare, a trebuit să suporte o sarcină specială și exorbitantă care a rupt echilibrul corect între, pe de o parte, cerințele de interes general și, pe de altă parte, protejarea dreptului la respectarea bunurilor sale. Principii generale privind acordarea unei satisfacții echitabile 16. Curtea reamintește că o hotărâre în care se constată o încălcare antrenează pentru statul pârât obligația juridică de a pune capăt încălcării și de a anula consecințele astfel încât să se restabilească cât mai mult posibil situația anterioară acesteia (latridis c. Grecia (satisfacție echitabilă) [GC], nr 31107/96, § 32, CEDH 2000 XI). 17. În cazul în care natura încălcării permite o Restitutio in interum , revine statului pârât de a o realiza, Curtea neavând nici competența, nici posibilitatea practică de a o realiza ea însăși. 18. În cazul în care, pe de altă parte, dreptul intern nu permite sau nu permite pe bună dreptate să se șteargă consecințele încălcării, art. 41 din Convenție permite Curții să acorde, dacă este cazul, părții afectate satisfacția pe care o consideră adecvată (Brumarescu c. România (satisfacție echitabilă) [GC], nr. 28342/95, § 20 CEDH 2000 I). Aplicarea acestor principii în cazul de față. Considerații preliminare 19. Curtea consideră că, în circumstanțele cauzei, reclamantul a suferit, fără îndoială, un prejudiciu care rezultă din elementele menționate anterior (punctul 15). Comisia reamintește că a considerat că ingerința în exercitarea de către reclamant a dreptului său la respectarea bunurilor sale a îndeplinit cerințele de interes general, ceea ce înseamnă că nu s-a constatat niciun act ilegal sau arbitrar (a se vedea punctul 34 din hotărârea din acțiunea principală 21. Astfel, Curtea va ține seama de această constatare pentru a determina repararea datorată de către statul pârât, consecințele financiare ale unui comportament legal care nu poate fi asociat cu cele ale unui comportament ilicit (Elia S.r.l. c. Italia (satisfacție echitabilă), n 37710/97, § 20, 22 iulie 2004). Mod de calcul 22. În primul rând, Curtea consideră că, în prezenta cauză, natura încălcării constatate în hotărârea principală nu îi permite să pornească de la principiul "restitutio in inclusivrum ex-Rege de Grecia și de altă natură," [GC] (satisfacție echitabilă), nr. 25701/94, § 75, 28 noiembrie 2002 și Beyeler c. Italia (satisfacție echitabilă) [GC], n 33202/96, § 20-21, 28 Mai 2002.) Motivul principal este acela că dreptul de proprietate al reclamantului a rămas intact din punct de vedere juridic. 23. Prin urmare, dreptul de a stabili în speță nu va reflecta în mod corespunzător în totalitate consecințele ingerinței în litigiu (fostul Rege al Greciei și alții , citată anterior, § 78, și Papamichalopoulos și alții c. Grecia (art. 50), 31 octombrie 1995, § 36 și 39, seria A n 330-B). Aceasta va avea în principal ca scop d În continuare, Curtea consideră că circumstanțele cauzei nu sunt adecvate pentru o evaluare precisă a prejudiciului material. Întradevăr, tipul de prejudiciu despre care se discută prezintă un caracter intrinsec aleator, ceea ce face imposibilă calcularea precisă a sumelor necesare pentru repararea sa (Sporrong și Lönnroth c. Suedia (art. 50), 18 decembrie 1984, § 32, seria A n 88, și În opinia Curții, trebuie luat în considerare faptul că terenul reclamantului nu este disponibil din 1982; prin urmare, punctul de plecare al raționamentului trebuie să fie valoarea probabilă a terenului în aceeași perioadă. 26. Curtea exclude, prin urmare, revendicările reclamantului referitoare la exproprierea terenului său în schimbul valorii sale de piață actuale, deoarece, astfel cum subliniază guvernul, această cerere nu prezintă un raport direct cu natura încălcării constatate în acțiunea principală. 27. Prin urmare, pentru a aprecia valoarea terenului în 1982, Curtea consideră oportun să pornească de la concluziile landului transmis de solicitant, necontestate de guvernul pârât care nu a prezentat niciun raport de e-mail în cadrul observațiilor sale ca răspuns la observațiile reclamantului. Prin urmare, Comisia decide să rețină media sumelor indicate de experți (punctul 10 de mai sus). 28. Odată ce valoarea probabilă a terenului este determinată, Curtea consideră că, în lipsa altor elemente, prejudiciul care rezultă din prejudiciul cauzat de terenul de teren în cursul perioadei luate în considerare trebuie compensat prin plata unei sume corespunzătoare aplicării, pentru întreaga perioadă, a ratei dobânzii legale la contravaloarea terenului astfel definită (Terazzi S.r.l. Italia (satisfacere echitabilă), nr 27265/95, § 37, 26 octombrie 2004, Elia S.r.l., citată anterior, § 25, Rossitto c. Italia, n 7977/03, § 64, 26 mai 2009 și Hakan Ar 000 EUR pentru daune materiale, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit pe această sumă. Interese moratorii 30. Curtea consideră că este adecvat să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii pe rata dobânzii dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PE CES, CURȚA, A declarat: că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, 90 000 EUR (90 000 EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune materiale de la data expirării acestui termen și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. martie 2016, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură al Curții. Abel Campos Nebojša Vučinić Președinte adjunct
DEUXIÈME SECTION
MAHMUT SEZER c. TURQUIE
(Requête n
o
43545/09)
ARRÊT
(
Satisfaction équitable
)
1
er
mars 2016
Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme.
En l’affaire Mahmut Sezer c. Turquie,
La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant en un comité composé de
:
Nebojša Vučinić,
président,
Valeriu Grițco,
Stéphanie Mourou-Vikström,
juges,
et de Abel Campos,
greffier
adjoint
de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 9 février 2016,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
À l’origine de l’affaire se trouve une requête (n
o
43545/09
) dirigée contre la République de Turquie et dont un ressortissant de cet État, M.
Mahmut Sezer («
le requérant
»), a saisi la Cour le 3 août 2009 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Par un arrêt du 23 septembre 2014 («
l’arrêt au principal
»), la Cour a conclu à la violation de l’article 1 du Protocole n
o
1.
3.
La question de l’application de l’article 41 de la Convention ne se trouvant pas en état, la Cour l’a réservée et a invité le Gouvernement et le requérant à lui soumettre par écrit, dans un délai de six mois, leurs observations sur ladite question et notamment à lui donner connaissance de tout accord auquel ils pourraient aboutir.
4.
Aucun accord permettant d’aboutir à un règlement amiable n’a été trouvé.
5.
Tant le requérant que le Gouvernement ont déposé des observations.
6.
Aux termes de l’article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage
7.
Le requérant réclame 437
764,27 euros (EUR) pour préjudice matériel.
8.
Il sollicite également à être exproprié de son terrain moyennant le versement à titre de compensation d’une indemnité d’expropriation d’un montant de 940
000 nouvelles livres turques (341
9.
À l’appui de ses demandes de satisfaction équitable, le requérant produit une expertise extrajudiciaire.
10.
Selon les experts mandatés par le requérant, la valeur du terrain en 1982 peut être estimée entre 28
400
000 anciennes livres turques (195
000
USD) pour une estimation basse et 34
000
000
anciennes livres turques (233
000
USD) pour une estimation haute.
11.
À leur avis, le préjudice découlant de la privation de jouissance du terrain devrait correspondre à une sorte de rente, obtenue en appliquant le taux d’intérêt Libor (
London interbank offered rate
) à la contre-valeur du terrain en 1982.
12.
Le Gouvernement invite la Cour à rejeter les prétentions du requérant, qu’il juge excessives et dépourvues de fondement.
13.
Il soutient que le rapport d’expertise soumis par le requérant n’évalue pas de manière précise la valeur du terrain en 1982, et qu’ainsi le préjudice subi par l’intéressé ne peut être calculé avec exactitude.
14.
S’agissant de la demande en expropriation du terrain, le Gouvernement estime que celle-ci n’est pas en lien avec la nature de la violation constatée dans l’arrêt au principal de la Cour.
1.
L’arrêt sur le fond
15.
La Cour note que dans son arrêt au principal, elle a conclu à la violation de l’article 1 du Protocole n
o
1 pour les raisons suivantes
:
‑
Le terrain du requérant, d’une superficie de 338 m², situé à Avcılar (Istanbul) et acquis le 8
février 1977, est classé depuis 1982 «
espace vert
» dans le plan d’urbanisme alors qu’il a le statut de terrain constructible dans le registre foncier.
‑
Cette situation a eu pour conséquence non seulement que le terrain a été frappé d’une interdiction de construire mais aussi qu’il y a eu une restriction continue de la disponibilité du bien en cause.
‑
L’administration n’a pas exproprié pour autant le requérant de son terrain.
‑
Il n’y a certes pas eu de privation de propriété puisque le droit de propriété du requérant est resté juridiquement intact mais durant toute la période concernée, le requérant est resté dans une incertitude complète quant au sort de sa propriété.
‑
Cet état des choses a entravé la pleine jouissance du droit de propriété du requérant, qui n’a pas pu construire alors que son terrain était doté du statut de terrain constructible.
‑
Il a également eu des répercussions dommageables en ce qu’il a, entre autres, considérablement affaibli les chances de l’intéressé de vendre son terrain, le privant ainsi de l’opportunité de réaliser un bénéfice.
‑
Enfin, le requérant n’a vu sa perte compensée par aucune indemnisation. Il a donc eu à supporter une charge spéciale et exorbitante qui a rompu le juste équilibre devant régner entre, d’une part, les exigences de l’intérêt général et, d’autre part, la sauvegarde du droit au respect de ses biens.
2.
Principes généraux relatifs à l’octroi de la satisfaction équitable
16.
La Cour rappelle qu’un arrêt constatant une violation entraîne pour l’État défendeur l’obligation juridique de mettre un terme à la violation et d’en effacer les conséquences de manière à rétablir autant que faire se peut la situation antérieure à celle-ci (
Iatridis c. Grèce
(satisfaction équitable) [GC], n
o
‑
XI).
17.
Si la nature de la violation permet une
restitutio in integrum
, il incombe à l’État défendeur de la réaliser, la Cour n’ayant ni la compétence ni la possibilité pratique de l’accomplir elle-même.
18.
Si, en revanche, le droit national ne permet pas ou ne permet qu’imparfaitement d’effacer les conséquences de la violation, l’article 41 de la Convention habilite la Cour à accorder, s’il y a lieu, à la partie lésée la satisfaction qui lui semble appropriée (
Brumarescu c.
Roumanie
(satisfaction équitable) [GC], n
o
‑
I).
3.
Application de ces principes au cas d’espèce
a)
Considérations liminaires
19.
La Cour considère que dans les circonstances de la cause, le requérant a sans nul doute subi un préjudice résultant des éléments ci
‑
dessus mentionnés (paragraphe 15).
20.
Elle rappelle avoir tenu pour établi que l’ingérence dans l’exercice par le requérant de son droit au respect de ses biens répondait aux exigences de l’intérêt général, ce qui revient à dire qu’aucun acte illégal ou arbitraire n’a été constaté (voir paragraphe 34 de l’arrêt au principal).
21.
Ainsi, la Cour tiendra compte de ce constat pour déterminer la réparation due par l’État défendeur, les conséquences financières d’un comportement licite ne pouvant être assimilées à celles d’un comportement illicite (
Elia S.r.l. c. Italie
(satisfaction équitable), n
o
37710/97, §
20, 22
juillet 2004).
b)
Mode de calcul
22.
La Cour estime d’abord que dans la présente affaire, la nature de la violation constatée dans l’arrêt au principal ne lui permet pas de partir du principe d’une
restitutio in integrum
(
Ex-Roi de Grèce et autres c.
Grèce
, [GC] (satisfaction équitable), n
o
25701/94, § 75, 28 novembre 2002, et
Beyeler c. Italie
(satisfaction équitable) [GC], n
o
33202/96, §§
20-21, 28
mai 2002.) La raison principale est que le droit de propriété du requérant est resté juridiquement intact.
23.
Par conséquent, l’indemnisation à fixer en l’espèce n’a pas à refléter l’idée d’un effacement total des conséquences de l’ingérence litigieuse (
Ex-Roi de Grèce et autres
, précité, § 78, et
Papamichalopoulos et autres c.
Grèce
(article 50), 31 octobre 1995, §§ 36 et 39, série A n
o
330-B). Elle aura essentiellement pour but d’indemniser le requérant qui n’a pas pu pleinement profiter de son droit de propriété du fait de la situation litigieuse dénoncée.
24.
La Cour estime ensuite que les circonstances de la cause ne se prêtent pas à une évaluation précise du dommage matériel. En effet, le type de préjudice dont il est question présente un caractère intrinsèquement aléatoire, ce qui rend impossible un calcul précis des sommes nécessaires à sa réparation (
Sporrong et Lönnroth c. Suède
(article 50), 18
décembre 1984, § 32, série A n
o
88, et
Lallement c. France
(satisfaction équitable), n
o
46044/99, §
16, 12 juin 2003).
25.
Aux yeux de la Cour, il faut prendre en considération le fait que le terrain du requérant est indisponible depuis 1982. Le point de départ du raisonnement doit donc être la valeur probable du terrain à cette même époque.
26.
La Cour écarte de ce fait les prétentions du requérant relatives à l’expropriation de son terrain en contrepartie de sa valeur marchande actuelle car, comme le souligne le Gouvernement, cette demande ne présente pas un rapport direct avec la nature de la violation constatée dans l’arrêt au principal.
27.
Aussi, pour apprécier la valeur du terrain en 1982, la Cour estime opportun de partir des conclusions de l’expertise soumise par le requérant, non contestées par le gouvernement défendeur qui n’a présenté aucun rapport d’expertise dans le cadre de ses observations en réponse à celles du requérant. Elle décide donc de retenir la moyenne des sommes indiquées par les experts (paragraphe 10 ci-dessus).
28.
Une fois la valeur probable du terrain déterminée, la Cour considère que, en l’absence d’autres éléments, le préjudice découlant de l’indisponibilité du terrain pendant la période considérée doit être compensé par le versement d’une somme correspondant à l’application, pour toute cette période, du taux d’intérêt légal à la contre-valeur du terrain ainsi définie (
Terazzi S.r.l. c.
Italie
(satisfaction équitable), n
o
27265/95, §
37, 26
octobre 2004,
Elia S.r.l.
, précité, §
25,
Rossitto c. Italie
, n
o
7977/03, §
64, 26 mai 2009, et
Hakan Arı c. Turquie
, n
o
13331/07, § 57, 11 janvier 2011).
29.
À la lumière de ces considérations, la Cour, juge raisonnable d’accorder au requérant la somme de 90
000 EUR pour dommage matériel, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt sur cette somme.
B.
Intérêts moratoires
30.
La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
1.
Dit
a)
que l’État défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois, 90
000 EUR (quatre-vingt-dix mille euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt, pour dommage matériel
;
b)
qu’à compter de l’expiration de ce délai et jusqu’au versement, ce montant sera à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
2.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 1
er
mars 2016, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement de la Cour.
Abel Campos
Nebojša Vučinić
Greffier adjoint
Président