SIHLER-JAUCH AND JAUCH v. GERMANY

Reclamantul în primul caz, dna Dorothea Sihler-Jauch, este un național german care s-a născut în 1958. Reclamantul în al doilea caz, dl Günther Jauch, este un național german care s-a născut în 1956. Ambele reclamante locuiesc în Potsdam și au fost reprezentate în fața Curții de către dna K. Schmitt, un avocat care practică în Berlin. Prezentarea televiziunii a fost prezentată la momentul relevant a inclus un spectacol de discuții politice și o revistă de știri. Reclamanții s-au căsătorit în iulie 2006. Recepția nunții a avut loc în Belvedere, un palat vechi înconjurat de o grădină engleză din Potsdam. Ceremonia de nuntă a avut loc în Friedenskirche, de asemenea în Potsdam. Ambele locații sunt atracții turistice cunoscute și sunt în general deschise publicului. Printre cei 180 de oaspeți de nuntă erau bine cunoscuti jurnaliști, prezentatori de televiziune și personalități sportive. De asemenea, primarul Berlinului a participat la nuntă. Datorită interesului preconizat al mass-media pentru nunta, reprezentantul legal al reclamanților a informat înainte ziarele relevante că reclamanții nu doresc să apară rapoarte care conțin detalii ale nunții. În plus, ambele locații au fost închise publicului și numai invitații invitați au fost autorizați în interior. La 13 iulie 2006, revista Bunte, așa-numită „revista populară” cu o circulație de aproximativ 650.000, a publicat un articol despre nunta. Articolul a fost anunțat pe coperta revistei și ilustrat cu mai multe fotografii. În afară de fotografii de oaspeți de nuntă și fotografii vechi ale reclamanților, o fotografie a arătat prima reclamantă în ziua nunții sale, luată înainte de ceremonia de nuntă în zona restricționată. A fost (erroneamente) întitulat „Newly WED Thea Sihler după jurămintele de nuntă” (FRISCH GERRAUT Thea Sihler nach dem Jawort). În cursul procedurii civile ulterioare, întrebarea de la care a fost luată fotografia primului reclamant a fost o chestiune de argumentare. În timp ce reclamanții au afirmat că a fost luată din afara zonei restricționate, printr-o gaură în perete - folosind o lentilă puternică de telefotografie - revista a susținut că nu au avut informații cu privire la provenința fotografiei de când a fost achiziționată de la o agenție fotografică de stoc. Ei au speculat, totuși, că ar putea veni la fel de ușor de la unul dintre fotografii acreditați, sau de la un invitat invitat, sau de la un membru al personalului. Articolul însuși a informat cititorul despre precauțiile luate de solicitanți pentru a preveni acoperirea presei, dar a dat, de asemenea, detalii despre nunta, inclusiv natura cateringului, băuturile, costumele reclamanților, muzica și decorarea bisericii. De asemenea, articolul includea citații din adresa preotului, și din discursurile celui de-al doilea reclamant și al tatălui primului reclamant, precum și un fragment din o rugăciune intercesoară recitată de unul dintre copiii reclamanților. După publicarea articolului și la cererea reclamanților, revista a semnat o declarație de încetare și renunțare cu privire la continuarea publicării anumitor declarații din articolul care descrie detaliile nunții. Revista a refuzat să semneze o astfel de declarație cu privire la fotografia menționată mai sus a primului reclamant. 10. La 1 august 2006, Curtea Regională de Berlin a eliberat un ordin de încetare și renunțare în ceea ce privește continuarea publicării fotografiei primului reclamant în ziua nunții sale. 11. Primul reclamant a interzis procedurile împotriva revistei, cerând 250.000 EUR ca taxe de licență noțională, 755.000 EUR în daune și 997,37 EUR în cheltuielile anterioare pentru încetarea și dezvoltarea declarației. 12. La 11 ianuarie 2008, Curtea Regională de la Hamburg a reafirmat ordinul de încetare și renunțare, a acordat reclamantului 25 000 EUR în daune și a ordonat revistei să ramburseze cheltuielile anterioare. 13. Curtea a susținut că articolul se referă la un eveniment de interes public, deoarece al doilea reclamant a fost unul dintre cei mai faimos și populari prezentatori de televiziune din Germania, care a avut o influență puternică asupra formării opiniei publice. Prin urmare, nunta sa a fost oricum de interes public și chiar mai mult decât atât, deoarece publicul era interesat să știe cine a avut o relație suficient de strânsă cu el pentru a fi invitat să asiste la nunta sa. Acesta din urmă a avut o importanță deosebită în ceea ce privește posibilitatea publicului de a judeca independența jurnalistică a celui de-al doilea reclamant. Curtea a constatat, de asemenea, că locațiile de nuntă alese au crescut nivelul de interes public pentru nunta, deoarece cele două locuri erau printre cele mai populare atracții turistice ale Germaniei. Curtea a constatat că nici articolul, nici fotografia nu a arătat reclamanților într-un mod negativ, nici nu au fost în nici un fel de derogatori. Cu toate acestea, instanța a constatat că publicarea acesteia nu a fost justificată de un interes legitim, deoarece primul reclamant a ales să se retragă într-un loc izolat, departe de ochiul public. În plus, reclamanții și-au exprimat în mod clar intenția de a preveni acoperirea de presă a nunții lor, cerând presei să se abțină de la raportarea acesteia și de a lua măsuri de precauție pentru a crea un anumit grad de excludere, restricționând accesul la locația (locațiile) de nuntă. 14. Cu toate acestea, instanța a susținut că publicarea singura a articolului - indiferent de fotografia însoțitoare - a constituit o încălcare suficient de gravă a drepturilor de personalitate ale primului reclamant pentru a justifica daune. În special publicarea detaliilor de bază ale partidei de nuntă și a ceremoniei, cum ar fi citațiile din discursuri, gama de băuturi și alimente oferite în timpul nunții și alegerea muzicii nu ar putea fi justificate de niciun interes public, ci ar constitui o intruziune vocală în intimitatea reclamanților. În ceea ce privește taxa noțională de licență, instanța a susținut că nu ar putea fi considerat practică comercială normală să plătească redevențele subiectului unui raport de știri. În consecință, revista nu a economisit redevențele pe care le-ar fi trebuit să le plătească în mod normal primului reclamant pentru publicarea raportului și a fotografiei. 15. La 21 octombrie 2008, Curtea de Apel din Hamburg a anulat hotărârea Curții Regionale și a respins în întregime acțiunea primului reclamant. A confirmat raționamentul Curții Regionale privind interesul public pe baza popularității locațiilor de nuntă. În plus, și în special, a subliniat faptul că, datorită influenței celui de-al doilea reclamant asupra opiniei publice și a rolului său în prezentarea spectacolelor de televiziune politică, publicul a avut un interes legitim să știe cine a fost invitat la nunta sa, inclusiv primarul din Berlin și să judece dacă opinia publică prezentată de el este în conformitate cu viața sa reală sau contradictorie. Întrucât nunta a fost un eveniment comun în viața ambelor reclamante, primul reclamant a fost obligat să accepte interesul publicului în viața celui de-al doilea reclamant. 16. Cu toate acestea, instanța nu este de acord cu concluziile Curții Regionale cu privire la nivelul interferenței cu drepturile de personalitate ale primului reclamant. Acesta a susținut că detaliile publicate despre nunta, cum ar fi informațiile referitoare la băuturi, alimente și muzică, nu erau probleme private de bază, ci au constituit informații care au fost, în general, discutate și de interes în contextul nunții. În plus, instanța a subliniat că este practică normală și de așteptat că, în contextul unei nunți, fotografiile vor fi luate de diferite persoane, fie că sunt invitate sau nu. Întrucât poza primului reclamant nu i-a arătat într-o lumină negativă și nu a fost publicată pe prima pagină a revistei, publicarea acesteia ar putea fi justificată de interesul public. În sfârșit, Curtea de Apel a acordat o atenție specială publicării citațiilor din adresa preotului, a discursurilor celui de-al doilea reclamant și a tatălui primului reclamant, precum și a unui extras din o rugăciune intercesorie recitată de unul dintre copiii reclamanților, motivând că aceste informații au fost mai intruzătoare decât celelalte detalii publicate. Cu toate acestea, chiar dacă nunta nu era deschisă publicului în general, aproximativ 180 de oaspeți au fost invitați, și nu erau obligați la confidențialitate. Întrucât acești oaspeți nu erau toti membri ai familiei de bază, vorbitorii și reclamantul au trebuit să accepte că anumite informații vor fi comunicate persoanelor care nu au fost invitate și publicului în general. În concluzie, aceasta a motivat faptul că pur și simplua dorință din partea reclamanților de a nu avea nicio acoperire de presă nu ar putea depăși interesul public legitim pentru nunta, detaliile publicate și fotografia. 17. A fost respinsă plângerea primului reclamant împotriva refuzului de concediu de recurs la punctele de drept. 18. La 12 mai 2010, Curtea Constituțională Federală a refuzat să admită plângerea constituțională a reclamantului, fără a furniza motive (1 BvR 760/10). 19. Cea de-a doua reclamantă a interzis, cerând daune de cel puțin 25 000 EUR și 1057,69 EUR în cheltuielile preliminare pentru declarația de încetare și deces. 20. La 24 aprilie 2009, Curtea Regională de Hamburg a respins acțiunea celui de-al doilea reclamant, susținând raționamentul Curții de Apel din Hamburg și a citat hotărârea sa din 21 octombrie 2008 la lungime. 21. Avocatul și plângerea reclamantului împotriva refuzului de concediu de recurs în privința punctelor de drept au fost respinse. 22. art. 5 §§ § 1 și 2 din Legea de bază (Grundgesetz) garantează libertatea de exprimare și libertatea presei și prevede că aceste libertati sunt supuse limitelor prevăzute în dispozițiile legislației generale și în dispozițiile legale de protecție a tinerilor și sunt supuse, de asemenea, obligației de a respecta onoare personală (Recht der persönlichen Ehre). 23. Secțiunea 22 § 1 din Legea privind drepturile de autor (Arts Domain) (Gesetz betreffend das Urheberrecht an Werken der Bildenden Künste und der Photographie) prevede că imaginile pot fi difuzate doar cu consimțământul expres al persoanei în cauză. Secțiunea 23 § 1 (1) din Lege prevede excepții la această regulă în cazul în care imaginile prezintă un aspect al societății contemporane (Bildnisse aus dem Bereich der Zeitgeschichte), atâta timp cât publicarea nu interferează cu un interes legitim al persoanei în cauză (secțiunea 23 § 2). 24. art. 823 § 1 din Codul civil (Bürgerliches Gesetzbuch) prevede că oricine, în mod intenționat sau neglijent, încalcă ilegal dreptul altuia la viață, integritatea fizică, sănătatea, libertatea, proprietatea sau alte drepturi similare, poate oferi compensații pentru daunele rezultate. art. 253 din Codul civil prevede că poate fi solicitată compensare monetară în ceea ce privește prejudiciile morale numai în circumstanțele prevăzute de lege, ceea ce include un prejudiciu la organismul, sănătatea, libertatea sau autodeterminarea sexuală a unei persoane.