- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 24 mai 2016
- Stat pârât
- DEU
- Concluzia
- Inadmisibil
Sihler-Jauch și Jauch împotriva Germaniei
Traducere în română Auto
Reclamantul în primul caz, dna Dorothea Sihler-Jauch, este un național german care s-a născut în 1958. Reclamantul în al doilea caz, dl Günther Jauch, este un național german care s-a născut în 1956. Ambele reclamante locuiesc în Potsdam și au fost reprezentate în fața Curții de către dna K. Schmitt, un avocat care practică în Berlin. Prezentarea televiziunii a fost prezentată la momentul relevant a inclus un spectacol de discuții politice și o revistă de știri. Reclamanții s-au căsătorit în iulie 2006. Recepția nunții a avut loc în Belvedere, un palat vechi înconjurat de o grădină engleză din Potsdam. Ceremonia de nuntă a avut loc în Friedenskirche, de asemenea în Potsdam. Ambele locații sunt atracții turistice cunoscute și sunt în general deschise publicului.
Printre cei 180 de oaspeți de nuntă erau bine cunoscuti jurnaliști, prezentatori de televiziune și personalități sportive. De asemenea, primarul Berlinului a participat la nuntă. Datorită interesului preconizat al mass-media pentru nunta, reprezentantul legal al reclamanților a informat înainte ziarele relevante că reclamanții nu doresc să apară rapoarte care conțin detalii ale nunții. În plus, ambele locații au fost închise publicului și numai invitații invitați au fost autorizați în interior. La 13 iulie 2006, revista Bunte, așa-numită „revista populară” cu o circulație de aproximativ 650.000, a publicat un articol despre nunta. Articolul a fost anunțat pe coperta revistei și ilustrat cu mai multe fotografii.
În afară de fotografii de oaspeți de nuntă și fotografii vechi ale reclamanților, o fotografie a arătat prima reclamantă în ziua nunții sale, luată înainte de ceremonia de nuntă în zona restricționată. A fost (erroneamente) întitulat „Newly WED Thea Sihler după jurămintele de nuntă” (FRISCH GERRAUT Thea Sihler nach dem Jawort). În cursul procedurii civile ulterioare, întrebarea de la care a fost luată fotografia primului reclamant a fost o chestiune de argumentare. În timp ce reclamanții au afirmat că a fost luată din afara zonei restricționate, printr-o gaură în perete - folosind o lentilă puternică de telefotografie - revista a susținut că nu au avut informații cu privire la provenința fotografiei de când a fost achiziționată de la o agenție fotografică de stoc.
Ei au speculat, totuși, că ar putea veni la fel de ușor de la unul dintre fotografii acreditați, sau de la un invitat invitat, sau de la un membru al personalului. Articolul însuși a informat cititorul despre precauțiile luate de solicitanți pentru a preveni acoperirea presei, dar a dat, de asemenea, detalii despre nunta, inclusiv natura cateringului, băuturile, costumele reclamanților, muzica și decorarea bisericii. De asemenea, articolul includea citații din adresa preotului, și din discursurile celui de-al doilea reclamant și al tatălui primului reclamant, precum și un fragment din o rugăciune intercesoară recitată de unul dintre copiii reclamanților. După publicarea articolului și la cererea reclamanților, revista a semnat o declarație de încetare și renunțare cu privire la continuarea publicării anumitor declarații din articolul care descrie detaliile nunții.
Revista a refuzat să semneze o astfel de declarație cu privire la fotografia menționată mai sus a primului reclamant. 10. La 1 august 2006, Curtea Regională de Berlin a eliberat un ordin de încetare și renunțare în ceea ce privește continuarea publicării fotografiei primului reclamant în ziua nunții sale. 11. Primul reclamant a interzis procedurile împotriva revistei, cerând 250.000 EUR ca taxe de licență noțională, 755.000 EUR în daune și 997,37 EUR în cheltuielile anterioare pentru încetarea și dezvoltarea declarației. 12. La 11 ianuarie 2008, Curtea Regională de la Hamburg a reafirmat ordinul de încetare și renunțare, a acordat reclamantului 25 000 EUR în daune și a ordonat revistei să ramburseze cheltuielile anterioare.
13. Curtea a susținut că articolul se referă la un eveniment de interes public, deoarece al doilea reclamant a fost unul dintre cei mai faimos și populari prezentatori de televiziune din Germania, care a avut o influență puternică asupra formării opiniei publice. Prin urmare, nunta sa a fost oricum de interes public și chiar mai mult decât atât, deoarece publicul era interesat să știe cine a avut o relație suficient de strânsă cu el pentru a fi invitat să asiste la nunta sa. Acesta din urmă a avut o importanță deosebită în ceea ce privește posibilitatea publicului de a judeca independența jurnalistică a celui de-al doilea reclamant. Curtea a constatat, de asemenea, că locațiile de nuntă alese au crescut nivelul de interes public pentru nunta, deoarece cele două locuri erau printre cele mai populare atracții turistice ale Germaniei.
Curtea a constatat că nici articolul, nici fotografia nu a arătat reclamanților într-un mod negativ, nici nu au fost în nici un fel de derogatori. Cu toate acestea, instanța a constatat că publicarea acesteia nu a fost justificată de un interes legitim, deoarece primul reclamant a ales să se retragă într-un loc izolat, departe de ochiul public. În plus, reclamanții și-au exprimat în mod clar intenția de a preveni acoperirea de presă a nunții lor, cerând presei să se abțină de la raportarea acesteia și de a lua măsuri de precauție pentru a crea un anumit grad de excludere, restricționând accesul la locația (locațiile) de nuntă. 14. Cu toate acestea, instanța a susținut că publicarea singura a articolului - indiferent de fotografia însoțitoare - a constituit o încălcare suficient de gravă a drepturilor de personalitate ale primului reclamant pentru a justifica daune.
În special publicarea detaliilor de bază ale partidei de nuntă și a ceremoniei, cum ar fi citațiile din discursuri, gama de băuturi și alimente oferite în timpul nunții și alegerea muzicii nu ar putea fi justificate de niciun interes public, ci ar constitui o intruziune vocală în intimitatea reclamanților. În ceea ce privește taxa noțională de licență, instanța a susținut că nu ar putea fi considerat practică comercială normală să plătească redevențele subiectului unui raport de știri. În consecință, revista nu a economisit redevențele pe care le-ar fi trebuit să le plătească în mod normal primului reclamant pentru publicarea raportului și a fotografiei. 15. La 21 octombrie 2008, Curtea de Apel din Hamburg a anulat hotărârea Curții Regionale și a respins în întregime acțiunea primului reclamant.
A confirmat raționamentul Curții Regionale privind interesul public pe baza popularității locațiilor de nuntă. În plus, și în special, a subliniat faptul că, datorită influenței celui de-al doilea reclamant asupra opiniei publice și a rolului său în prezentarea spectacolelor de televiziune politică, publicul a avut un interes legitim să știe cine a fost invitat la nunta sa, inclusiv primarul din Berlin și să judece dacă opinia publică prezentată de el este în conformitate cu viața sa reală sau contradictorie. Întrucât nunta a fost un eveniment comun în viața ambelor reclamante, primul reclamant a fost obligat să accepte interesul publicului în viața celui de-al doilea reclamant. 16. Cu toate acestea, instanța nu este de acord cu concluziile Curții Regionale cu privire la nivelul interferenței cu drepturile de personalitate ale primului reclamant.
Acesta a susținut că detaliile publicate despre nunta, cum ar fi informațiile referitoare la băuturi, alimente și muzică, nu erau probleme private de bază, ci au constituit informații care au fost, în general, discutate și de interes în contextul nunții. În plus, instanța a subliniat că este practică normală și de așteptat că, în contextul unei nunți, fotografiile vor fi luate de diferite persoane, fie că sunt invitate sau nu. Întrucât poza primului reclamant nu i-a arătat într-o lumină negativă și nu a fost publicată pe prima pagină a revistei, publicarea acesteia ar putea fi justificată de interesul public.
În sfârșit, Curtea de Apel a acordat o atenție specială publicării citațiilor din adresa preotului, a discursurilor celui de-al doilea reclamant și a tatălui primului reclamant, precum și a unui extras din o rugăciune intercesorie recitată de unul dintre copiii reclamanților, motivând că aceste informații au fost mai intruzătoare decât celelalte detalii publicate. Cu toate acestea, chiar dacă nunta nu era deschisă publicului în general, aproximativ 180 de oaspeți au fost invitați, și nu erau obligați la confidențialitate. Întrucât acești oaspeți nu erau toti membri ai familiei de bază, vorbitorii și reclamantul au trebuit să accepte că anumite informații vor fi comunicate persoanelor care nu au fost invitate și publicului în general.
În concluzie, aceasta a motivat faptul că pur și simplua dorință din partea reclamanților de a nu avea nicio acoperire de presă nu ar putea depăși interesul public legitim pentru nunta, detaliile publicate și fotografia. 17. A fost respinsă plângerea primului reclamant împotriva refuzului de concediu de recurs la punctele de drept. 18. La 12 mai 2010, Curtea Constituțională Federală a refuzat să admită plângerea constituțională a reclamantului, fără a furniza motive (1 BvR 760/10). 19. Cea de-a doua reclamantă a interzis, cerând daune de cel puțin 25 000 EUR și 1057,69 EUR în cheltuielile preliminare pentru declarația de încetare și deces. 20. La 24 aprilie 2009, Curtea Regională de Hamburg a respins acțiunea celui de-al doilea reclamant, susținând raționamentul Curții de Apel din Hamburg și a citat hotărârea sa din 21 octombrie 2008 la lungime.
21. Avocatul și plângerea reclamantului împotriva refuzului de concediu de recurs în privința punctelor de drept au fost respinse. 22. art. 5 §§ § 1 și 2 din Legea de bază (Grundgesetz) garantează libertatea de exprimare și libertatea presei și prevede că aceste libertati sunt supuse limitelor prevăzute în dispozițiile legislației generale și în dispozițiile legale de protecție a tinerilor și sunt supuse, de asemenea, obligației de a respecta onoare personală (Recht der persönlichen Ehre). 23. Secțiunea 22 § 1 din Legea privind drepturile de autor (Arts Domain) (Gesetz betreffend das Urheberrecht an Werken der Bildenden Künste und der Photographie) prevede că imaginile pot fi difuzate doar cu consimțământul expres al persoanei în cauză.
Secțiunea 23 § 1 (1) din Lege prevede excepții la această regulă în cazul în care imaginile prezintă un aspect al societății contemporane (Bildnisse aus dem Bereich der Zeitgeschichte), atâta timp cât publicarea nu interferează cu un interes legitim al persoanei în cauză (secțiunea 23 § 2). 24. art. 823 § 1 din Codul civil (Bürgerliches Gesetzbuch) prevede că oricine, în mod intenționat sau neglijent, încalcă ilegal dreptul altuia la viață, integritatea fizică, sănătatea, libertatea, proprietatea sau alte drepturi similare, poate oferi compensații pentru daunele rezultate. art. 253 din Codul civil prevede că poate fi solicitată compensare monetară în ceea ce privește prejudiciile morale numai în circumstanțele prevăzute de lege, ceea ce include un prejudiciu la organismul, sănătatea, libertatea sau autodeterminarea sexuală a unei persoane.
1. The applicant in the first case, Ms Dorothea Sihler-Jauch, is a German national who was born in 1958. The applicant in the second case, Mr Günther Jauch, is a German national who was born in 1956. Both applicants live in Potsdam and were represented before the Court by Ms K. Schmitt, a lawyer practising in Berlin.
The second applicant is a well-known journalist, producer and television presenter. The television shows he was presenting at the relevant time included a political talk show and a news magazine.
The applicants married in July 2006. The wedding reception was held in the Belvedere, an ancient palace surrounded by an English garden in Potsdam. The wedding ceremony took place in the Friedenskirche, also in Potsdam. Both locations are well-known tourist attractions and are generally open to the public.
Among the 180 wedding guests were well-known journalists, television presenters and sports personalities. The mayor of Berlin also attended the wedding.
Due to the anticipated media interest in the wedding, the applicants’ legal representative had informed the relevant newspapers beforehand that the applicants did not wish any reports to appear containing details of the wedding. In addition, both locations were closed to the public and only invited guests were allowed inside.
On 13 July 2006 the magazine Bunte, a so-called “people’s magazine” with a circulation of approximately 650,000, published an article about the wedding. The article was announced on the cover of the magazine and illustrated with several photographs. Besides photographs of wedding guests and old photographs of the applicants, one photograph showed the first applicant on her wedding day, taken before the wedding ceremony inside the restricted area. It was (erroneously) captioned “NEWLY WED Thea Sihler after the wedding vows” (FRISCH GETRAUT Thea Sihler nach dem Jawort). During the subsequent civil proceedings, the question of where the photograph of the first applicant had been taken from was a matter of contention. While the applicants asserted that it had been taken from outside the restricted area, through a hole in the wall ‒ using a strong telephoto lens ‒ the magazine maintained that they had no information regarding the photograph’s provenance since it had been purchased from a stock photographic agency. They speculated, however, that it could just as easily have come from one of the accredited photographers, or from an invited guest, or from a member of staff.
The article itself informed the reader about the precautions taken by the applicants to prevent press coverage but also gave details about the wedding, including the nature of the catering, the drinks, the applicants’ outfits, the music and the decoration of the church. The article also included quotes from the address given by the priest, and from the speeches of the second applicant and the first applicant’s father, as well as an excerpt from an intercessory prayer recited by one of the applicants’ children.
After publication of the article and at the request of the applicants, the magazine signed a cease and desist declaration regarding the further publication of a number of statements from the article outlining the details of the wedding. The magazine refused to sign such a declaration in respect of the above-mentioned photograph of the first applicant.
On 1 August 2006 the Berlin Regional Court issued a cease and desist order in respect of further publication of the photograph of the first applicant on her wedding day.
The first applicant brought proceedings against the magazine, claiming EUR 250,000 as a notional licence fee, EUR 75,000 in damages and EUR 997.37 of pre-trial expenses for the cease and desist declaration.
On 11 January 2008 the Hamburg Regional Court reaffirmed the cease and desist order, awarded the applicant EUR 25,000 in damages and ordered the magazine to reimburse the pre-trial expenses.
The court held that the article concerned an event of public interest because the second applicant was one of the most famous and popular television presenters in Germany, who had a strong influence on shaping public opinion. His wedding was therefore anyway of public interest and even more especially so since the public were interested in knowing who had a sufficiently close relationship with him to be invited to attend his wedding. The latter point was of particular importance in terms of enabling the public to judge the second applicant’s journalistic independence. The court also found that the chosen wedding locations increased the level of public interest in the wedding, since the two places were amongst Germany’s most popular tourist attractions. The court found that neither the article nor the photograph showed the applicants in a negative light, nor were they in any way derogatory. Nor did the photograph touch on the core of the applicants’ privacy, as it did not show the wedding ceremony itself. Nonetheless, the court found that publication thereof had not been justified by a legitimate interest as the first applicant had chosen to retreat to a secluded place, away from the public eye. Furthermore, the applicants had made clear their intention to prevent press coverage of their wedding by asking the press to refrain from reporting it and taking precautions to create a degree of seclusion by restricting access to the wedding location(s).
However, the court held that publication of the article alone ‒ regardless of the accompanying photograph ‒ constituted a serious enough violation of the first applicant’s personality rights to justify damages. In particular the publication of core details of the wedding party and ceremony ‒ such as quotes from the speeches, the range of drinks and food offered during the wedding and the choice of music ‒ could not be justified by any public interest but rather constituted a voyeuristic intrusion into the applicants’ privacy. Concerning the notional licence fee, the court held that it could not be considered normal commercial practice to pay royalties to the subjects of a news report. Consequently the magazine had not saved royalties which they would normally have had to pay to the first applicant for publishing the report and the photograph.
On 21 October 2008 the Hamburg Court of Appeal set the Regional Court’s judgment aside and dismissed the first applicant’s action in its entirety. It confirmed the Regional Court’s reasoning regarding public interest on the basis of the popularity of the wedding locations. It furthermore, and in particular, emphasised that, owing to the influence of the second applicant on public opinion and his role in presenting political television shows, the public had a legitimate interest in knowing who was invited to his wedding ‒ including the mayor of Berlin ‒ and to judge whether the public opinion presented by him was consistent with or contradictory to his real life. As the wedding was a shared event in the life of both the applicants, the first applicant was obliged to accept the public’s interest in the life of the second applicant.
However, the court disagreed with the findings of the Regional Court concerning the level of interference with the first applicant’s personality rights. It held that the details published about the wedding, such as information regarding drinks, food and music, were not core private issues but constituted information that was generally discussed and of interest in the context of a wedding. Furthermore, the court pointed out that it was normal practice and to be expected that, in the context of a wedding, photos would be taken by different people, whether invited guests or not. As the photo of the first applicant did not show her in a negative light and was not published on the front page of the magazine, its publication could be justified by public interest. Lastly, the Court of Appeal gave special consideration to the publication of quotes from the priest’s address, the speeches of the second applicant and the first applicant’s father, and an excerpt from an intercessory prayer recited by one of the applicants’ children. It reasoned that this information was more intrusive than the rest of the published details. Nonetheless, even though the wedding was not open to the general public, around 180 guests had been invited, and they were not bound to confidentiality. As these guests were not all part of the core family, the speakers and the applicant had to accept that certain information would be communicated to persons who were not invited and to the general public. In conclusion it reasoned that the mere desire on the part of the applicants to have no press coverage could not outweigh the legitimate public interest in the wedding, the published details and the photograph.
The first applicant’s complaint against the refusal of leave to appeal on points of law was rejected.
On 12 May 2010 the Federal Constitutional Court declined to admit the applicant’s constitutional complaint, without providing reasons (1 BvR 760/10).
The second applicant also brought proceedings against the magazine, claiming damages of at least EUR 25,000 and EUR 1057.69 in pre-trial expenses for the cease and desist declaration.
On 24 April 2009 the Hamburg Regional Court dismissed the second applicant’s action. It endorsed the reasoning of the Hamburg Court of Appeal and quoted its judgment of 21 October 2008 at length.
The applicant’s appeal and complaint against the denial of leave to appeal on points of law were rejected.
Article 5 §§ 1 and 2 of the Basic Law (Grundgesetz) guarantee freedom of expression and the freedom of the press and provide that these freedoms are subject to the limitations laid down in the provisions of the general laws and in the statutory provisions for the protection of young people and are also subject to the obligation to respect personal honour (Recht der persönlichen Ehre).
Section 22 § 1 of the Copyright (Arts Domain) Act (Gesetz betreffend das Urheberrecht an Werken der bildenden Künste und der Photographie) provides that images can only be disseminated with the express consent of the person concerned. Section 23 § 1 (1) of the Act provides for exceptions to that rule in cases where the images portray an aspect of contemporary society (Bildnisse aus dem Bereich der Zeitgeschichte) as long as publication does not interfere with a legitimate interest of the person concerned (section 23 § 2).
Article 823 § 1 of the Civil Code (Bürgerliches Gesetzbuch) provides that anyone who, intentionally or negligently, unlawfully infringes another’s right to life, physical integrity, health, freedom, property or other similar right, shall be liable to furnish compensation for the resulting damage. Article 253 of the Civil Code stipulates that monetary compensation may be demanded in respect of non-pecuniary damage only in the circumstances provided for by law. These include an injury to a person’s body, health, freedom or sexual selfdetermination.