PRIGARIN v. RUSSIA

Decizia nr. 29998/04, Vladimir Aleksandrovich PRIGARIN împotriva Rusiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care a stat la 24 mai 2016 în calitate de comitet compus din: Helena Jäderblom, președinte, Dmitry Dedov, Branko Lubarda, judecători și Stephen Phillips, grefierul secțiunii, având în vedere cererea depusă la 20 iunie 2004, Având în vedere declarația prezentată de guvernul contestat la 5 octombrie 2015, care solicită Curții să elimine aplicarea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDURĂ Reclamantul, dl Vladimir Aleksandrovich Prigarin, este un național rus, care s-a născut în 1966 și locuiește în Novonikolskoye, regiunea Volgograd. El a fost reprezentat de dna M. Misakyan și dl T. Misakyan, avocați ai Centrului de Asistență la Protecția Internațională, o ONG cu sediul la Moscova. Guvernul Rus (“Guvernul”) a fost reprezentat de dl. G. Matyushkin, reprezentant al Federației Ruse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Reclamantul s-a plâns în conformitate cu art. 5 3 din Convenție cu privire la durata detenției anterioare și în conformitate cu art. 1 din Convenție cu privire la durata procedurilor penale împotriva lui. Cererea a fost comunicată Guvernului. Prin scrisoarea din data de 5 Octombrie 2015, Guvernul a informat Curtea că au propus să facă o declarație în vederea rezolvării problemelor planteate de cerere. Ei au recunoscut că există o încălcare a articolelor 5 3 și 6 1 din Convenție privind o lungime excesivă de detenție anterioară și a procedurii penale împotriva lui. Acestea au declarat că sunt dispuse să plătească reclamantului o sumă de 4.550 euro (EUR) pentru a acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, care vor fi convertite în monedă locală la rata aplicabilă la data plății.Suma a fost plătită fără impozite aplicabile în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte. În cazul în care nu s-a plătit această sumă în termenul de trei luni, guvernul s-a angajat să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de împrumut a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale. Noiembrie 2015, reclamantul a respins oferta Guvernului. El a exprimat opinia că suma menționată în declarația Guvernului era insuficientă. Curtea reiterează că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate, în temeiul alineatului (1) litera (a), (b) sau (c). art. 37 § (c) permite Curții, în special, să scoată o probă din lista sa, dacă: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reiterează că, în anumite circumstanțe, aceasta poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea a examinat cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia (obiecții preliminare) [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, CEDH 2003 VI; WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.), nr. 11602/02, 26 iunie 2007; și Sulwińska c. Polonia (dec.), nr. 28953/03, 18 septembrie 2007). Curtea a stabilit, în mai multe cazuri, inclusiv cele aduse împotriva Rusiei, practica sa privind plângerile cu privire la lungimea excesivă a detenției preliminare și o încălcare a dreptului unei persoane la o audiere într-un timp rezonabil (a se vedea, de exemplu, Frydlender v. France [GC], nr. 30979/96, § 43, CEDO 2000 VII, și Dirdizov v. Rusia , nr. 41461/10, § 108, 27 noiembrie 2012). Având în vedere natura admiterilor incluse în declarația Guvernului, precum și valoarea compensației propuse – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare –, Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 alineatul (1) litera (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă) Curtea consideră că această sumă ar trebui convertită în rubele rusești la rata aplicabilă la data plății și plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii Curții emise în conformitate cu art. 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care nu s-a reglementat în această perioadă, dobânzile simple se plătesc pe valoarea în cauză la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea ar putea fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (a se vedea Aleksantseva și 28 altele c. Rusia (dec.), nr. 750025/01 și al., 23 martie 2006; și Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se scoată cazul din listă. Din aceste motive, Curtea ia act, în unanimitate, de termenele declarației guvernului contestat în temeiul articolelor 5 3 și 6 1 din Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în aceasta; de a elimina aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție. Adoptată în limba engleză și notificată în scris la 16 iunie 2016. Stephen Phillips Helena Jäderblom Președintele grefierului

THIRD SECTION

DECISION

Application no. 29998/04

Vladimir Aleksandrovich PRIGARIN

against Russia

The European Court of Human Rights (Third Section), sitting on 24

May 2016 as a Committee composed of:

Helena Jäderblom,

President,

Dmitry Dedov,

Branko Lubarda,

judges,

and Stephen Phillips,

Section Registrar,

Having regard to the above application lodged on 20 June 2004,

Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 5 October 2015 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicant’s reply to that declaration,

Having deliberated, decides as follows:

FACTS AND PROCEDURE

The applicant, Mr Vladimir Aleksandrovich Prigarin, is a Russian national, who was born in 1966 and lives in Novonikolskoye, Volgograd Region. He was represented by Ms M. Misakyan and Mr T. Misakyan, lawyers with the Centre of Assistance to International Protection, an NGO based in Moscow.

The Russian Government (“the Government”) were represented by Mr

G. Matyushkin, Representative of the Russian Federation to the European Court of Human Rights.

The applicant complained under Article 5

§

3 of the Convention about the length of his pre-trial detention and under Article

6

§

1 of the Convention about the length of criminal proceedings against him.

The application had been communicated to the Government.

By letter dated 5

October 2015 the Government informed the Court that they proposed to make a declaration with a view to resolving the issues raised by the application. They acknowledged that there was a violation of Articles 5

§

3 and 6

§

1 of the Convention on an excessive length of his pre-trial detention and the criminal proceedings against him. They stated their readiness to pay the applicant a sum of 4,550 euros (EUR) to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses, which will be converted into local currency at the rate applicable on the date of payment. The sum was payable free of any applicable taxes within three months from the date of notification of the decision taken by the Court. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertook to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. They further requested the Court to strike out the application.

By letter of 24

November 2015, the applicant rejected the Government’s offer. He expressed the view that the sum mentioned in the Government’s declaration was insufficient.

THE LAW

The Court reiterates that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified, under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article

37 §

1

(c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if:

“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.

It also reiterates that in certain circumstances, it may strike out an application under Article 37 § 1

(c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued.

To this end, the Court has examined the declaration carefully in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the

Tahsin Acar

judgment (

Tahsin Acar v. Turkey (preliminary objections)

[GC], no.

26307/95, §§

75-77, ECHR

2003

‑

VI;

WAZA Spółka z o.o. v. Poland

(dec.), no. 11602/02, 26

June

2007; and

Sulwińska v. Poland

(dec.), no.

28953/03, 18

September

2007).

The Court has established in a number of cases, including those brought against Russia, its practice concerning complaints about the excessive length of pre-trial detention and a violation of one’s right to a hearing within a reasonable time (see, for example,

Frydlender v.

France

[GC], no.

30979/96, § 43, ECHR 2000

‑

VII, and

Dirdizov v. Russia

, no.

41461/10, §

108, 27 November 2012).

Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed – which is consistent with the amounts awarded in similar cases – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 § 1

(c)).

Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article 37 § 1

in fine

).

The Court considers that this amount should be converted into Russian roubles at the rate applicable at the date of payment, and paid within three months from the date of notification of the Court’s decision issued in accordance with Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. In the event of failure to settle within this period, simple interest shall be payable on the amount in question at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank plus three percentage points.

Finally, the Court emphasises that, should the Government fail to comply with the terms of their unilateral declaration, the application could be restored to the list in accordance with Article

37 § 2 of the Convention (see

Aleksentseva and 28 Others v. Russia

(dec.), nos.

75025/01 et al., 23March 2006; and

Josipović v. Serbia

(dec.), no. 18369/07, 4

March 2008).

In view of the above, it is appropriate to strike the case out of the list.

For these reasons, the Court, unanimously,

Takes note

of the terms of the respondent Government’s declaration under Articles 5

§

3 and 6

§

1 of the Convention and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;

Decides

to strike the application out of its list of cases in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention.

Done in English and notified in writing on 16 June 2016.

Stephen Phillips

Helena Jäderblom

Registrar

President