SAINT-DENIS c. FRANCE

SECȚIA A CINCEA

DECIZIE

Cererea nr. 9318/13

Jean-Pierre SAINT-DENIS

împotriva Franței

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secția a cincea), reunită la 31 mai 2016 într-un comitet compus din:

Ganna Yudkivska, președintă,

André Potocki,

Síofra O'Leary, judecători,

și de Milan Blaško, grefier adjunct de secție,

Văzând cererea menționată mai sus introdusă la 29 ianuarie 2013,

Văzând declarația depusă de guvernul pârât la 2 decembrie 2015 și prin care invită Curtea să radieze cererea de pe rol, precum și răspunsul părții reclamante la această declarație;

După deliberare, pronunță următoarea decizie:

ÎN FAPT

Reclamantul, dl Jean-Pierre Saint-Denis, este un resortisant francez născut în 1940 și locuind la Barbatre. El este reprezentat în fața Curții de avocatul F. Varin, din Morsang-sur-Orge.

Guvernul francez („Guvernul") a fost reprezentat de agentul său, dl F. Alabrune, director al afacerilor juridice la ministerul Afacerilor externe.

Invocând articolul 6 § 2 din Convenție, reclamantul susține că a suferit o încălcare a dreptului său la prezumția de nevinovăție.

Cererea fusese comunicată Guvernului.

ÎN DREPT

După eșecul tentativelor de reglementare amiabilă, printr-o scrisoare din 2 decembrie 2015, Guvernul a informat Curtea că avea în vedere formularea unei declarații unilaterale pentru a rezolva chestiunea ridicată de cerere. El a invitat de asemenea Curtea să o radieze de pe rol, în aplicarea articolului 37 din Convenție.

Prin această declarație, Guvernul a recunoscut că prezumția de nevinovăție a reclamantului garantată de articolul 6 § 2 din Convenție nu fusese respectată. Guvernul a propus să-i plătească reclamantului suma de 10 800 euro (zece mii opt sute de euro). Pentru rest, declarația era astfel redactată:

„Această sumă nu va fi supusă niciunui impozit și va fi plătită în contul bancar indicat de reclamant în termen de trei luni de la data deciziei de radiere pronunțate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 c) din Convenție. Plata va valora reglementare definitivă a cauzei."

Printr-o scrisoare din 24 decembrie 2015, partea reclamantă a indicat că nu era satisfăcută de termenii declarației unilaterale, considerând cuantumul propus în mare măsură insuficient.

Curtea reamintește că, în temeiul articolului 37 din Convenție, în orice moment al procedurii, poate decide să radieze o cerere de pe rol atunci când circumstanțele o conduc la una dintre concluziile enunțate la literele a), b) sau c) ale paragrafului 1 al acestui articol. Articolul 37 § 1 c) îi permite în special să radieze o cauză de pe rol dacă:

„pentru orice alt motiv a cărui existență Curtea o constată, nu se mai justifică să continue examinarea cererii".

Curtea reamintește de asemenea că, în anumite circumstanțe, poate fi indicat să radieze o cerere de pe rol în temeiul articolului 37 § 1 c) pe baza unei declarații unilaterale a guvernului pârât chiar dacă reclamantul dorește continuarea examinării cauzei.

În acest scop, Curtea a examinat declarația în lumina principiilor pe care le consacră jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turciei (chestiune preliminară) [MC], nr. 26307/95, §§ 75-77, CEDO 2003-VI, WAZA Sp. z o.o. c. Poloniei (dec.), nr. 11602/02, 26 iunie 2007, și Sulwińska c. Poloniei (dec.), nr. 28953/03, 18 septembrie 2007).

Curtea a stabilit într-un anumit număr de cauze, inclusiv cele îndreptate împotriva Franței, practica sa în ceea ce privește capetele de cerere întemeiate pe încălcarea dreptului la prezumția de nevinovăție (a se vedea, de exemplu, Lagardère c. Franței, nr. 18851/07, 12 aprilie 2012).

Având în vedere natura concesiilor pe care le cuprinde declarația Guvernului, precum și cuantumul despăgubirii propuse – care este conform cuantumurilor alocate în cauze similare –, Curtea consideră că nu se mai justifică continuarea examinării cererii (articolul 37 § 1 c)).

În plus, în lumina considerațiilor care precedă, și având în vedere în special jurisprudența sa clară și abundentă pe acest subiect, Curtea consideră că respectarea drepturilor omului garantate de Convenție și de Protocoalele acesteia nu cere să continue examinarea cererii (articolul 37 § 1 in fine).

În cele din urmă, Curtea subliniază că, în cazul în care Guvernul nu ar respecta termenii declarației sale unilaterale, cererea ar putea fi reînscrisă pe rol în temeiul articolului 37 § 2 din Convenție (Josipović c. Serbiei (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008).

În consecință, este cazul să se radieze cauza de pe rol.

Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate,

Ia act de termenii declarației guvernului pârât privind articolul 6 § 2 din Convenție și de modalitățile prevăzute pentru asigurarea respectării angajamentelor astfel asumate;

Decide să radieze cererea de pe rol în aplicarea articolului 37 § 1 c) din Convenție.

Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 23 iunie 2016.

Milan Blaško Ganna Yudkivska

Grefier adjunct Președintă

CINQUIÈME SECTION

DÉCISION

Requête n

o

9318/13

Jean-Pierre SAINT-DENIS

contre la France

La Cour européenne des droits de l’homme (cinquième section), siégeant le 31 mai 2016 en un comité composé de

:

Ganna Yudkivska,

présidente,

André Potocki,

Síofra O’Leary,

juges,

et

de

Milan Blaško,

greffier adjoint de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite le 29 janvier 2013,

Vu la déclaration déposée par le gouvernement défendeur le 2 décembre 2015 et invitant la Cour à rayer la requête du rôle, ainsi que la réponse de la partie requérante

à cette déclaration

;

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Le requérant, M. Jean-Pierre Saint-Denis, est un ressortissant français né en 1940 et résidant à Barbatre. Il est représenté devant la Cour par M

e

F.

Varin, avocat à Morsang-sur-Orge.

Le gouvernement français («

le Gouvernement

») a été représenté par son agent, M. F. Alabrune, directeur des affaires juridiques au ministère des Affaires étrangères.

Invoquant l’article 6 § 2 de la Convention, le requérant soutient avoir subi une violation de son droit à la présomption d’innocence.

La requête avait été communiquée au Gouvernement

.

EN DROIT

Après l’échec des tentatives de règlement amiable, par une lettre du 2

décembre 2015, le Gouvernement a informé la Cour qu’il envisageait de formuler une déclaration unilatérale afin de résoudre la question soulevée par la requête. Il a en outre invité la Cour à rayer celle-ci du rôle, en application de l’article 37 de la Convention.

Par cette déclaration, le Gouvernement a reconnu que la présomption d’innocence du requérant garantie par l’article 6 § 2 de la Convention n’avait pas été respectée. Le Gouvernement a proposé de payer au requérant la somme de 10 800

euros (dix mille huit cents euros). Pour le reste, la déclaration était ainsi libellée

:

«

Cette somme ne sera soumise à aucun impôt et sera versée sur le compte bancaire indiqué par le requérant dans les trois mois à compter de la date de la décision de radiation rendue par la Cour sur le fondement de l’article 37

§

1

c) de la Convention. Le paiement vaudra règlement définitif de la cause.

»

Par une lettre du 24 décembre 2015, la partie requérante a indiqué qu’elle n’était pas satisfaite des termes de la déclaration unilatérale, estimant le montant proposé largement insuffisant.

La Cour rappelle qu’en vertu de l’article 37 de la Convention, à tout moment de la procédure, elle peut décider de rayer une requête du rôle lorsque les circonstances l’amènent à l’une des conclusions énoncées aux alinéas a), b) ou c) du paragraphe 1 de cet article. L’article 37 § 1 c) lui permet en particulier de rayer une affaire du rôle si

:

«

pour tout autre motif dont la Cour constate l’existence, il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête

».

La Cour rappelle aussi que, dans certaines circonstances, il peut être indiqué de rayer une requête du rôle en vertu de l’article 37 § 1 c) sur la base d’une déclaration unilatérale du gouvernement défendeur même si le requérant souhaite que l’examen de l’affaire se poursuive.

À cette fin, la Cour a examiné la déclaration à la lumière des principes que consacre sa jurisprudence, en particulier l’arrêt

Tahsin Acar

(

Tahsin Acar c. Turquie

(question préliminaire) [GC],

n

o

26307/95, §§

75

‑

77, CEDH

2003

‑

VI,

WAZA Sp. z o.o. c. Pologne

(déc.), n

o

11602/02, 26

juin 2007, et

Sulwińska c. Pologne

(déc.), n

o

28953/03, 18

septembre 2007).

La Cour a établi dans un certain nombre d’affaires, dont celles dirigées contre la France, sa pratique en ce qui concerne les griefs tirés de la violation du droit à la présomption d’innocence (voir, par exemple,

Lagardère c. France

, n

o

18851/07, 12 avril 2012).

Eu égard à la nature des concessions que renferme la déclaration du Gouvernement, ainsi qu’au montant de l’indemnisation proposée – qui est conforme aux montants alloués dans des affaires similaires –, la Cour estime qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête (article

37

§

1

c)).

En outre, à la lumière des considérations qui précèdent, et eu égard en particulier à sa jurisprudence claire et abondante à ce sujet, la Cour estime que le respect des droits de l’homme garantis par la Convention et ses Protocoles n’exige pas qu’elle poursuive l’examen de la requête (article

37

§

1

in fine

).

Enfin, la Cour souligne que, dans le cas où le Gouvernement ne respecterait pas les termes de sa déclaration unilatérale, la requête pourrait être réinscrite au rôle en vertu de l’article 37 § 2 de la Convention (

Josipović c. Serbie

(déc.), nº 18369/07, 4 mars 2008).

En conséquence, il convient de rayer l’affaire du rôle.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Prend acte

des termes de la déclaration du gouvernement défendeur concernant l’article 6 § 2 de la Convention et des modalités prévues pour assurer le respect des engagements ainsi pris

;

Décide

de rayer la requête du rôle en application de l’article

37 § 1 c) de la Convention.

Fait en français puis communiqué par écrit le 23 juin 2016.

Milan Blaško

Ganna Yudkivska

Greffier adjoint

Présidente