GUDOVICS v. HUNGARY

CUARTA DECIZIE A SECȚIUNEI 61203/14 Vera Valerjevna GUDOVICS împotriva Ungariei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care a stat la 14 iunie 2016 în calitate de comitet compus din: Paulo Pinto de Albuquerque, președinte, Iulia Motoc, Gabriele Kucsko-Stadlmayer, judecători și Andrea Tamietti, grefierul secțiunea adjunctă având în vedere cererea depusă la 27 august 2014, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul contestat și observațiile prezentate în răspunsul reclamantului, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dna Vera Valerjevna Gudovics, este un național maghiar, care s-a născut în 1969 și trăiește în Százhalombatta. Guvernul maghiar („ Guvernul”) este reprezentat de dl. Z. Tallódi, agent, Ministerul Justiției. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. La 5 martie 2009, reclamantul a depus o cerere în fața Curții de District Budaörs împotriva soțului ei pentru divorț, custodia copilului și decontarea utilizării proprietăților comune. Prin hotărârea sa emisă la 27 aprilie 2011, Curtea de Primă Instanță a dizolvat căsătoria părților, a plasat copiii cu reclamantul și a acordat soțului ei dreptul de acces. Mai mult, Curtea a ordonat utilizarea partajată a proprietăților lor imobiliare. Prin recurs, Curtea Supremă din Budapesta a anulat hotărârea cu privire la data deplină a întreținerii copilului și a susținut restul la 22 noiembrie 2012. Un număr de experți au fost desemnați de ambele instanțe, care au examinat în mod repetat capacitatea de ridicare a copilului a părinților și puterea legăturilor dintre copii și părinții lor. În timpul procedurii de judecată, reclamantul a depus o serie de cereri împotriva tatălui, cum ar fi cererile de măsuri intermediare pentru restricționarea custodiei copilului sau pentru utilizarea exclusivă a apartamentului lor, care, totuși, au fost respinse. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la o lungime excesivă a procedurii civile și în temeiul articolului 13 din Convenție cu privire la faptul că nu are un remediu eficace în ceea ce privește protracția cazului. HOTĂRÂREA Reclamantul s-a plâns că procedura a durat un timp nerazonabil, în încălcarea articolului 6 § 1 din Convenția, care se citește după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la ... o audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal ...” Guvernul a contestat acest argument. Curtea observă că declarația reclamantului a fost introdusă la 5 martie 2009. Procedura s-a încheiat la 14 ianuarie 2014; astfel, acestea au durat aproximativ patru ani și zece luni pentru trei niveluri de competență. Deși este esențial ca cazurile de custodie a copiilor să fie tratate rapid, Curtea remarcă că în acest caz nu a existat nici o problemă de incertitudine în ceea ce privește accesul reclamantului la copiii ei care ar fi putut duce la instabilitate emoțională mai mult decât în procedurile regulate de divorț. Reclamantul a primit custodia copiilor ei pe parcursul întregii proceduri și, prin urmare, nu părea a fi în pericol să aibă consecințe grave și ireversibile de orice întârziere. Deși hotărârea finală și obligatorie a pus copiii cu reclamantul, ea a fost singura parte care a contestat hotărârea în fața Kúria Conducerea reclamantului, în special, numeroasele cereri de măsuri depuse de ea, care par toate nefondate, ar fi putut influența și lungimea procedurii. În lipsa oricărei perioade speciale de inactivitate imputabile autorităților, Curtea este convinsă că aceste proceduri nu au depășit un timp rezonabil, după care această parte a cererii este manifestament nefondată în sensul art. 35 § 3 lit. (a) și trebuie respinsă, în conformitate cu art. 35 § 4 din Convenție. De asemenea, reclamantul s-a plâns că nu are un remediu eficace pentru a aborda problema protracției cauzei, astfel cum se prevede la art. 13 din convenție, care se menționează după cum urmează: "Toată persoana a căror drepturi și libertăți, astfel cum sunt prevăzute în [] Convenție, sunt încălcate, are un remediu eficace în fața unei autorități naționale, în ciuda faptului că încălcarea a fost comisă de persoane care acționează în calitate oficială." Curtea, după declararea plângerii de lungă durată în temeiul articolului 6 din Convenție, concluzionează că reclamantul nu a avut nicio cerere în sensul articolului 13 din Convenție (a se vedea Rodić și alții c. Bosnia și Herțegovina , nr. 22893/05 , § 82, 27 mai ) În consecință, reclamația reclamantului în temeiul articolului 13 din Convenție trebuie respinsă ca fiind incompatibilă ratione materiae cu dispozițiile Convenției, în conformitate cu art. 35 §§ 3 lit. (a) și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea declara în unanimitate cererea inadmisibilă. Adoptată în limba engleză și notificată în scris la 7 iulie 2016. Andrea Tamietti Paulo Pinto de Albuquerque Președintele adjunct al grefierului

FOURTH SECTION

DECISION

Application no. 61203/14

Vera Valerjevna GUDOVICS

against Hungary

The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 14

June 2016 as a Committee composed of:

Paulo Pinto de Albuquerque,

President,

Iulia Motoc,

Gabriele Kucsko-Stadlmayer,

judges,

and Andrea Tamietti,

Deputy Section Registrar

,

Having regard to the above application lodged on 27 August 2014,

Having regard to the observations submitted by the respondent Government and the observations in reply submitted by the applicant,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicant, Ms Vera Valerjevna Gudovics, is a Hungarian national, who was born in 1969 and lives in Százhalombatta.

The Hungarian Government (“the Government”) are represented by Mr

Z. Tallódi, Agent, Ministry of Justice.

The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.

On 5 March 2009 the applicant lodged a claim before the Budaörs District Court against her husband for divorce, child custody and settlement of use of common property. By its judgment issued on 27 April 2011 the first-instance court dissolved the parties’ marriage, placed the children with the applicant and granted her husband access rights. Further, the court ordered shared use of their real property.

On appeal, the Budapest Surroundings High Court reversed the judgment in respect of the due date of the child maintenance and upheld the remainder on 22 November 2012.

A number of experts had been appointed by both courts, who had repeatedly examined the child-raising ability of the parents and the strength of ties between the children and their parents. During the court proceedings the applicant filed a number of motions with the court against the father, such as motions for interim measures for the restriction of child custody or for the exclusive use of their apartment, which, however, were all rejected.

The applicant challenged the judgment before the

Kúria

which upheld it on 14 January 2014.

COMPLAINTS

The applicant complained under Article 6 § 1 of the Convention about excessive length of the civil proceedings and under Article 13 of the Convention about not having an effective remedy concerning the protraction of the case.

THE LAW

The applicant complained that the proceedings lasted an unreasonably long time, in breach of Article 6 § 1 of the Convention, which reads as follows:

“In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal...”

The Government contested that argument.

The Court observes that the applicant’s statement of claim was introduced on 5 March 2009. The proceedings ended on 14 January 2014; thus, they lasted approximately four years and ten months for three levels of jurisdiction. Although it is essential that child custody cases be dealt with speedily, the Court notes that in the present case there was no question of uncertainty in respect of the applicant’s access to her children which could have led to emotional instability more than in regular divorce proceedings. The applicant was granted custody of her children throughout the entire proceedings and thus she did not seem to be at risk of serious and irreversible consequences of any delay. Although the final and binding judgment placed the children with the applicant, she was the only party who challenged the judgment before the

Kúria

requiring further restrictions against the father. The conduct of the applicant, in particular, the numerous motions for various measures lodged by her, which all appeared to be unfounded, might have influenced the length of the proceedings too.

In the absence of any particular period of inactivity imputable to the authorities, the Court is satisfied that these proceedings did not exceed a reasonable time. It follows that this part of the application is manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 (a) and must be rejected, pursuant to Article 35 § 4 of the Convention.

The applicant also complained about not having an effective remedy to address the issue of the protraction of the case as laid down in Article 13 of the Convention, which reads as follows:

"Everyone whose rights and freedoms as set forth in [the] Convention are violated shall have an effective remedy before a national authority notwithstanding that the violation has been committed by persons acting in an official capacity."

The Court, having declared the length complaint under Article 6 of the Convention manifestly ill-founded, concludes that the applicant had no arguable claim for the purposes of Article 13 of the Convention (see

Rodić

and Others v. Bosnia and Herzegovina

, no.

22893/05

, § 82, 27

May

2008). It follows that the applicant’s complaint under Article 13 of the Convention must be rejected as being incompatible

ratione materiae

with the provisions of the Convention, pursuant to Article 35 §§ 3 (a) and 4 of the Convention.

For these reasons, the Court, unanimously,

Declares

the application inadmissible.

Done in English and notified in writing on 7 July 2016.

Andrea Tamietti

Paulo Pinto de Albuquerque

Deputy Registrar

President