Aldeguer Tomás împotriva Spaniei

Reclamantul s-a născut în 1955 și locuiește în Pozuelo de Alarcón (Madrid). Reclamantul a locuit cu un alt om într-o relație homosexuală din 1990 până la moartea acestuia la 2 iulie 2002. În această perioadă au trăit împreună într-un apartament aparținând partenerului reclamantului. Când partenerul său a murit, sora și singurul moștenitor al partenerului reclamantului a dat reclamantului, din cauza relației pe care le avea cu fratele ei, un apartament care a aparținut partenerului întârziat al reclamantului și în care cuplul își petrecesese sărbătorile împreună din 1990. La 19 septembrie 2003, reclamantul a solicitat certificate de securitate socială ca soț supraviețuit, în temeiul articolului 174 alineatul (1) din Legea Generală privind Securitatea Socială, susținând că a locuit cu partenerul său decedat de mulți ani.

La 22 septembrie 2003, Institutul Național de Securitate Socială (Instituto Nacional de la Seguridad Social, denumit în continuare „INSS”) a refuzat să acorde reclamantului o pensie de supraviețuire din cauza faptului că, având în vedere că nu a fost căsătorit cu decedatul, nu a putut fi considerat legal soțul său supraviețuit în sensul articolului 174 alineatul (1) din Legea Generală de Securitate Socială. Această decizie a fost administrată oficial la 13 iunie 2005. 10. La 1 iulie 2005, Legea nr. 13/2005 de modificare a dispozițiilor Codului Civil în ceea ce privește dreptul la căsătorie a fost adoptat. Două zile mai târziu a intrat în vigoare. Această lege a legalizat căsătoria cu același sex în Spania.

În conformitate cu prima dispoziție suplimentară a acesteia, toate dispozițiile legale și de reglementare care fac referire la căsătorie ar trebui înțelese ulterior ca fiind aplicabile tuturor căsătoriilor, indiferent de sexul membrilor săi (a se vedea punctul 35 de mai jos). 11. La 5 iulie 2005, reclamantul a depus o plângere administrativă împotriva deciziei din 22 septembrie 2003. Această plângere a fost respinsă de INSS la 11 august 2005. INSS a remarcat că în legislația în vigoare nu există nicio dispoziție care să permită, în sensul drepturilor de securitate socială, persoana care locuia cu decedatul să obțină statutul de văduv. 12. La 26 septembrie 2005, reclamantul a contestat această decizie în fața Tribunalului Social Madrid nr. 33 („Tribunul Social”).

13. În hotărârea din 14 noiembrie 2005, Tribunalul Social a hotărât în favoarea reclamantului. Tribunalul Social a subliniat în primul rând că faptele cauzei trebuie evaluate în funcție de Legea din nou adoptată nr. 13/2005, deja în vigoare și considerată constituțională de către tribunal. În ceea ce privește fondul, Tribunalul Social a observat că problema în cauză era dacă reclamantul, în calitate de partener supraviețuit al unei relații cu același sex care s-a încheiat (în urma decesului partenerului său) înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 13/2005, avea dreptul la pensia de supraviețuire.

Tribunalul Social a reiterat apoi că, în conformitate cu jurisprudența internă bine stabilită, partenerii supraviețuitori ai cuplurilor necăsătorite nu au dreptul la pensia de supraviețuire în temeiul articolului 174 din Legea generală privind securitatea socială, căsătoria fiind un element constitutiv pentru accesul la orice astfel de beneficii de securitate socială; că reclamantul a fost împiedicat să se căsătorească cu partenerul său, deoarece căsătoria cu același sex nu a fost recunoscută în dreptul intern la momentul în care a murit partenerul său; că administrația de securitate socială se bazase pe faptul că cuplul nu s-a căsătorit să refuze pensia de supraviețuire; și că este evident că, după intrarea în vigoare a Legii nr. 13/2005, soții supraviețuitori ai căsniciilor cu același sex au dreptul la pensii de supraviețuitori în același picior ca supraviețuitorii căsniciilor cu un sex diferit.

14. Tribunalul social a fost de părere că soluția la chestiunea juridică ridicată de cauza reclamantului depinde de faptul că aceaceasta ar putea fi deferită de Legea nr. 13/2005 că intenția Parlamentului a fost că partenerii supraviețuitori ai cuplurilor cu același sex, care au fost împiedicați să se căsătorească în temeiul legislației anterioare, ar putea accesa pensia unui supraviețuitor într-o situație similară cu cuplurile cu același sex, care ar putea să se căsătorească după intrarea în vigoare a acestei legi.

Tribunalul Social a atras atenția în acest sens asupra dispozițiilor și a memorandumului explicativ al Legii nr. 13/2005 să susțină că această nouă legislație are un scop egalitar foarte puternic și că, de la data intrării în vigoare, adică 3 iulie 2005, toate dispozițiile legale privind căsătoria ar trebui interpretate pe baza primei dispoziții suplimentare ale Legii nr. 13/2005 se aplică pe deplin căsătoriei cu același sex (a se vedea punctul 35 de mai jos). Tribunalul Social a susținut în acest sens că: „Acesta este o dispoziție largă care afectează toate celelalte dispoziții ale sistemului juridic care face referire la căsătorie. De acum încolo, toate trimiterile la căsătorie stabilite în lege se înțeleg ca fiind aplicabile, de asemenea, la căsătorie sărbătorită între două persoane ale aceluiași sex.

În consecință, oricine va fi chemat să interpreteze sau să aplice orice dispoziție legată de căsătorie ar trebui să o facă în termeni egalitari fără să ia în considerare dacă soții sunt de același sex sau de alt sex”. 15. Tribunalul Social a reamintit, de asemenea, această dispoziție suplimentară nr. 10 (2) din Legea nr. 30/1981 din 7 iulie 1981 de modificare a dispozițiilor Codului Civil privind căsătoria și procedura care urmează să fie urmată pentru cazurile de anulare, separare judiciară și divorț, a recunoscut dreptul de a obține o pensie de supraviețuire pentru persoanele care au fost împiedicate să se căsătorească cu o persoană care a murit mai târziu prin legislația în vigoare până atunci, cu condiția ca el sau ea să fi locuit într-o relație similară cu căsătoria cu persoana decedată și că decedatul a murit înainte de Legea nr. 30/1981 a intrat în vigoare.

16. Tribunalul Social a subliniat faptul că o astfel de dispoziție a fost inclusă în scopul de a oferi o soluție pentru acei cupluri de locuitori care constau dintr-un bărbat și o femeie care nu ar fi putut să se căsătorească în temeiul legislației în vigoare până în acel moment și, prin urmare, nu s-a calificat pentru o pensie de supraviețuire, deoarece unul sau chiar ambii dintre ei erau încă căsătoriți cu o altă persoană pe care au fost împiedicați să o divorțeze, divorțul fiind legal imposibil în Spania până la adoptarea Legii nr. 30/1981.

Tribunalul social a considerat că circumstanțele reclamantului sunt „complet comparabile” cu cele descrise în dispoziția suplimentară nr. 10 (2) din Legea nr. 30/1981 în ceea ce privește: „- reclamantul nu s-a putut căsători cu partenerul său deoarece legislația în vigoare îl împiedică să facă acest lucru; - reclamantul a împărtășit o viață conjugală cu partenerul său până la moartea acestuia; - moartea acestuia a avut loc înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 13/2005” 17. Cu toate acestea, Tribunalul Social a recunoscut acest lucru în timp ce Legea nr. 30/1981 a avut ca scop protejarea drepturilor cuplurilor heterosexuale care au fost împiedicate să se căsătorească, deoarece divorțul a fost interzis atunci, Legea nr. 13/2005 a avut ca scop protejarea drepturilor celor care nu s-au putut căsători din cauza orientării lor sexuale și că această distincție a fost principalul obstacol pentru recunoașterea dreptului reclamantului la pensia de supraviețuitor.

18. Tribunalul Social a considerat totuși că tratarea acestor două grupuri în mod diferit nu ar fi în armonie cu intenția puternică egalitară exprimată de Parlament cu adoptarea Legii nr. 13/2005 și, în consecință, prevederea suplimentară nr. 10 (2) din Legea nr. 30/1981 a fost aplicabil reclamantului prin forță de dispoziție suplimentară nr. 1 din Legea nr. 13/2005. Tribunalul Social a afirmat următoarele: „De aceea, interpretarea că, în opinia mea, este mai potrivită cu intenția legislativă: - Dacă prima dispoziție suplimentară a Legii nr. 13/2005 stabilește că dispozițiile care fac referire la căsătorie se aplică indiferent de sexul soților, - și una dintre [acești dispoziții], în prezent în vigoare pentru a asigura accesul la pensia de supraviețuire, este o dispoziție suplimentară nr. 10 (2) din Legea nr. 30/1981.

- Singura metodă de a-l aplica într-un mod care este în conformitate cu intenția egalitară a legislativului este de a face acest lucru indiferent de orientarea sexuală a membrilor cuplului cohabitant.

- Pentru a se asigura că orientarea sexuală nu constituie motive discriminatorii în aplicarea prevederii suplimentare nr. 10 (2) din Legea nr. 30/1981, dreptul astfel recunoscut se interpretează în prezent ca oferind o soluție la situații de fapt, cum ar fi cea din cazul instantaneu în care obstacolul de acces la pensia de supraviețuire nu este altul decât orientarea sexuală [a reclamantului].” 19. În ceea ce privește afirmația administrației că în domeniul prestațiilor de securitate socială principiul de reglementare este cel al neretroactivității legislațiilor și că, în conformitate cu legea în vigoare la momentul în care partenerul reclamantului a murit, primul nu s-a calificat pentru o pensie de supraviețuire, deoarece nu s-au căsătorit, Tribunalul social a considerat că acest principiu general nu este absolut și că nu se aplică atunci când există o regulă specifică care să aducă efecte retroactive cetățenilor, așa cum este valabil în cazul instant.

Astfel, prevederea suplimentară nr. 10 (2) din Legea nr. 30/1981 ar trebui citit în funcție de prima dispoziție suplimentară a Legii nr. 13/2005. 20. În ceea ce privește gradul de retroactivitate care ar trebui acordată prevederii suplimentare 10 alin. (2) din Legea nr. 30/1981, în cazul reclamantului, Tribunalul Social s-a bazat pe efectele constitutive ale Legii nr. 13/2005 care a creat noi drepturi și a fost eficace numai de la data intrării în vigoare. Prin urmare, Tribunalul Social a recunoscut dreptul reclamantului de a beneficia de o pensie de supraviețuire cu efect de la 3 iulie 2005. 21. INSS și Trezoreria Generală a Securității Sociale au apelat (recurso de suplicación) împotriva acestei hotărâri în fața Curții Superiore de Justiție din Madrid (Tribunal Superior de Justicia).

22. La 18 septembrie 2006, Curtea Înaltă de Justiție din Madrid a susținut apelul și a anulat hotărârea din prima instanță. Curtea a constatat că legislatura nu avea în vedere Legea nr. 13/2005 pentru a acoperi parteneriatele cu același sex care au fost încheiate de moartea unuia dintre partenerii înainte de intrarea în vigoare a acestei legi și că lipsa de protecție a acestor uniuni nu poate fi considerată discriminatorie în funcție de art. 14 din Constituția spaniolă. 23. Pentru curte, a fost doar de la intrarea în vigoare a Legii nr. 13/2005 a fost recunoscută că căsătoria dintre cuplurile cu același sex a fost recunoscută și că această lege a afectat alte drepturi pentru persoanele care doresc să se căsătorească după aceea.

Prin urmare, curtea a fost de părere că Legea nr. 13/2005 nu a avut efecte retroactive, cu excepția cazului în care a fost prevăzută în mod explicit, ceea ce nu era cazul. 24. Curtea a afirmat, de asemenea, că, chiar dacă Legea nr. 13/2005 a fost inspirat de principiul constituțional al egalității, legislația anterioară care împiedică căsătoria cu același sex nu poate fi considerată neconstituțională ca fiind contrar oricărui principiu constituțional sau al dreptului de a nu fi discriminat. Curtea s-a referit la jurisprudența constituțională din 1994 conform căreia cererea de heterosexualitate în scopuri de căsătorie este integral constituțională și că este în limitele aprecierii autorităților publice pentru a trata căsătoriile heterosexuale mai favorabile decât parteneriatele homosexuale.

În acest sens, instanța a susținut că, în ciuda trimiterii din preambul Legii nr. 13/2005 (a se vedea punctul 35 mai jos) la tratamentul discriminatoriu la care homosexualii au fost supuși în mod tradițional din cauza orientării lor sexuale, scopul Parlamentului în adoptarea acestei legi este doar de a răspunde la o nouă realitate socială și de a acorda homosexualilor dreptul de a se căsători, dar nu de a proteja parteneriatele cu același sex care s-au încheiat deja înainte de promulgarea sa. 25. Curtea s-a referit la jurisprudența constituțională în conformitate cu care diferența de tratament juridic al persoanelor fizice din cauza modificărilor ulterioare ale legii nu implică neapărat discriminare, chiar dacă aceste persoane ar putea fi considerate ca fiind în circumstanțe similare.

Având în vedere complexitatea în care ar putea implica o modificare a legislației, Parlamentul trebuie să stabilească caracteristicile tranziției juridice, fie prin introducerea clauzelor de retroactivitate, fie prin restricționarea aplicării noilor legislații la circumstanțele care au apărut după intrarea în vigoare a acesteia. 26. Curtea a remarcat în acest sens că Legea nr. 13/2005 nu includea nicio dispoziție privind parteneriatele cu același sex care s-au încheiat deja la momentul intrării în vigoare și că se referă strict la cuplurile cu același sex care există încă în acel moment și care ar fi dispus să intre în căsătorie. Curtea a considerat că diferența dintre situațiile înainte și după adoptarea Legii nr. 13/2005 a fost în esență o exprimare a principiului succesiunii de legi fără implicații constituționale în ceea ce privește dreptul de a nu fi discriminat.

27. În ceea ce privește aplicabilitatea prezentului caz de dispoziție suplimentară nr. 10 (2) din Legea nr. 30/1981, Curtea Înaltă de Justiție din Madrid a constatat că această dispoziție nu se aplică cazului reclamantului din două motive principale. În primul rând, această dispoziție nu a putut fi considerată printre dispozițiile la care prima dispoziție suplimentară a Legii nr. 13/2005 referit. Dispoziția suplimentară nr. 10 (2) a fost, după cum a înființat Curtea Constituțională, de natură provizorie sau tranzitorie și a fost prevăzută pentru cazurile specifice în care unul dintre parteneri a murit înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 30/1981. Aceasta nu a fost menită să guverneze situațiile viitoare.

În al doilea rând, această dispoziție a fost prevăzută pentru o situație total diferită de cea a reclamantului. Dispoziția suplimentară nr. 10 (2) din Legea nr. 30/1981 a avut ca scop garantarea pensiei de supraviețuitor celor heterosexuali care nu puteau să se căsătorească cu partenerul lor în afara căsătoriei, deoarece divorțul nu era legal la momentul morții acestuia. Incapacitatea de a se recăsători pentru persoanele afectate de dispoziția suplimentară nr. 10 (2) din Legea nr. 30/1981 a fost bazat pe faptul că divorțul nu a fost permis la momentul respectiv. Instituția căsătoriei le era deschisă în calitate de heterosexuali. Dimpotrivă, cuplurile cu același sex au fost absolut împiedicate să se căsătorească înaintea Legii nr. 13/2005 de la instituția căsătoriei s-a limitat până atunci cuplurilor heterosexuale.

28. În plus, instanța a susținut că reclamantul nu ar fi putut îndeplini niciodată cerința de cohabitare conjugală mai mare uxorio stabilită prin dispoziție suplimentară nr. 10 (2) din Legea nr. 30/ 1981 din, deoarece numai cei care erau în principiu eligibili pentru căsătorie, dar au fost împiedicați să se căsătorească pentru orice motiv care puteau califica pentru cohabitarea conjugală de facto. Reclamantul și partenerul său nu ar fi putut niciodată să cohabiteze „cum ar fi căsătorit” înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 13/2005, pentru că înainte de atunci ei erau ineligibili pentru căsătorie, în timp ce amândoi erau bărbați. 29. Reclamantul a depus un recurs asupra punctelor de drept care solicită armonizarea jurisprudenței (recurso de casación para la unificación de doctrina).

Într-o hotărâre din 27 iunie 2007, Curtea Supremă (Camera Socială) a declarat recursul inadmisibil din cauza faptului că hotărârea produsă în scopuri de comparație, în special o hotărâre a Curții Înalte de Justiție a Insulelor Canare din 7 noiembrie 2003, nu a fost relevantă. Această decizie a fost îndeplinită la 26 iulie 2007. 30. În baza articolelor 14 (principiul egalității și interzicerii discriminării) și 24 § 1 (dreapta la protecție judiciară eficace), reclamantul a interzis un recurs de amparo în fața Curții Constituționale. Prin decizia din 11 februarie 2009, Curtea Constituțională a declarat recursul inadmisibil din cauza faptului că reclamantul nu a justificat relevanța constituțională specială a plângerilor sale.

6. The applicant was born in 1955 and lives in Pozuelo de Alarcón (Madrid). 7. The applicant cohabited with another man in a homosexual relationship from 1990 until the latter’s death on 2 July 2002. During that period they lived together in an apartment belonging to the applicant’s partner. When his partner died, the sister and only heir of the applicant’s partner gave the applicant, because of the relationship he had had with her brother, an apartment that had belonged to the applicant’s late partner and in which the couple had spent their holidays together since 1990. 8. On 19 September 2003 the applicant claimed social security allowances as a surviving spouse, under section 174 (1) of the General Social Security Act, arguing that he had cohabited with his deceased partner for many years.

9. On 22 September 2003 the National Institute of Social Security (Instituto Nacional de la Seguridad Social, hereafter referred to as “INSS”) refused to grant the applicant a survivor’s pension on the ground that since he had not been married to the deceased person, he could not legally be considered as his surviving spouse for the purposes of section 174 (1) of the General Social Security Act. That decision was formally served on 13 June 2005. 10. On 1 July 2005 Law no. 13/2005 amending the provisions of the Civil Code with respect to the right to enter into marriage was passed. Two days later it entered into force. This law legalised same-sex marriage in Spain. In accordance with its first additional provision all legal and regulatory provisions making reference to marriage should be understood thereafter as applicable to all marriages irrespective of the sex of its members (see paragraph 35 below).

11. On 5 July 2005 the applicant filed an administrative complaint against the decision of 22 September 2003. This complaint was dismissed by the INSS on 11 August 2005. The INSS noted that there was no provision in the legislation in force that allowed, for the purposes of social security rights, the person who had been cohabiting with the deceased to gain the status of a widower. 12. On 26 September 2005 the applicant challenged that decision before the Madrid Social Tribunal no. 33 (“the Social Tribunal”). 13. In a judgment of 14 November 2005 the Social Tribunal ruled for the applicant. The Social Tribunal firstly outlined that the facts of the case had to be assessed in the light of the newly enacted Law no. 13/2005, which was already in force and deemed constitutional by the tribunal.

As to the merits, the Social Tribunal observed that the issue at stake was whether the applicant, as the surviving partner of a same-sex relationship that ended (following his partner’s death) before the entry into force of Law no. 13/2005, had the right to a survivor’s pension.

The Social Tribunal then reiterated that, according to the well-established domestic case-law, surviving partners of unmarried couples were not entitled to a survivor’s pension under section 174 of the General Social Security Act, marriage being a constitutive element to access any such social-security benefit; that the applicant had been prevented from marrying his partner because same-sex marriage had not been recognised in domestic law at the time his partner died; that the social security administration had relied on the fact that the couple had not married to refuse the applicant a survivor’s pension; and that it was evident that after the entry into force of Law no. 13/2005, surviving spouses of same-sex marriages were entitled to survivors’ pensions on the same footing as survivors of different-sex marriages.

14. The Social Tribunal was of the view that the solution to the legal issue raised by the applicant’s case depended on whether it could be inferred from Law no. 13/2005 that Parliament’s intention had been that surviving partners of same-sex couples who had been prevented from marrying under the former legislation could access a survivor’s pension on a similar footing to same-sex couples who could marry after the entering into force of that Act. The Social Tribunal drew attention in this regard to the provisions and the explanatory memorandum of Law no. 13/2005 to contend that this new legislation had a very strong egalitarian purpose, and that from the date it entered into force, that is to say 3 July 2005, all legal provisions concerning marriage should be interpreted on the basis of the first additional provision of Law no. 13/2005 as applying fully to same-sex marriage (see paragraph 35 below).

The Social Tribunal held in this regard that: “This is a wide-ranging provision which affects all the other provisions of the legal system making reference to marriage. From now onwards all references to marriage established in the law shall be understood as applying also to marriage celebrated between two persons of the same sex. Accordingly, whoever shall be called to interpret or apply any marriage-related provision should do so in egalitarian terms without taking into consideration whether the spouses are of the same or different sex”.

15. The Social Tribunal further recalled that additional provision no. 10 (2) of Law no. 30/1981 of 7 July 1981 amending the provisions of the Civil Code pertaining to marriage and the procedure to be followed for cases of annulment, judicial separation and divorce, recognised the right to obtain a survivor’s pension for individuals who had been prevented from marrying a person who later died by the legislation in force until then, provided that he or she had cohabited in a relationship similar to marriage with the deceased person and that the deceased had died before Law no. 30/1981 entered into force.

16. The Social Tribunal stressed that such a provision was included in order to provide a solution for those cohabiting couples consisting of a man and a woman who could not have married under the legislation in force until that time, and thus did not qualify for a survivor’s pension, because one or even both of them had still been married to another person whom they had been prevented from divorcing, divorce having been legally impossible in Spain until the passing of Law no. 30/1981.

The Social Tribunal considered that the applicant’s circumstances were “fully comparable” to those outlined in additional provision no. 10 (2) of Law no. 30/1981 in so far as: “- the claimant could not marry his partner because the legislation then in force prevented him from doing so; - the claimant had shared a marital life with his partner until the latter’s death; - the latter’s death had taken place before the entry into force of Law no. 13/2005” 17. The Social Tribunal acknowledged, however, that whereas Law no. 30/1981 was aimed at protecting the rights of those cohabiting heterosexual couples who were prevented from marrying because divorce was prohibited at the time, Law no. 13/2005 was aimed at protecting the rights of those who could not marry on account of their sexual orientation, and that this distinction was the main impediment to the recognition of the applicant’s right to a survivor’s pension.

18. The Social Tribunal considered nonetheless that treating these two groups differently would not be in harmony with the strong egalitarian intention expressed by Parliament with the passing of Law no. 13/2005 and that, accordingly, additional provision no. 10 (2) of Law no. 30/1981 was applicable to the applicant by force of additional provision no. 1 of Law no. 13/2005. The Social Tribunal stated as follows: “Therefore, the interpretation that in my opinion better fits the legislature’s intention is the following: - If the first additional provision of Law no. 13/2005 sets out that provisions making reference to marriage shall apply irrespective of the sex of the spouses, - And one of [these provisions], currently in force to provide access to a survivor’s pension, is additional provision no. 10 (2) of Law no. 30/1981.

- The only method to apply it in a way which is consistent with the egalitarian intention of the legislature is to do so irrespective of the sexual orientation of the members of the cohabiting couple.

- In order to ensure that sexual orientation does not constitute discriminatory grounds in the application of additional provision no. 10 (2) of Law no. 30/1981, the right thereby recognised shall currently be interpreted as providing a solution to factual situations such as the one in the instant case in which the impediment to access to a survivor’s pension is no other than the sexual orientation [of the claimant].” 19. As regards the administration’s submission that in the area of social security benefits the governing principle was that of non-retroactivity of laws and that according to the law in force at the time the applicant’s partner died the former did not qualify for a survivor’s pension because they were not married, the Social Tribunal was of the view that this general principle was not absolute and that it did not apply where there was a specific rule giving retroactive effect to laws more favourable to the citizens, as is true of the instant case.

Thus, additional provision no. 10 (2) of Law no. 30/1981 should be read in the light of the first additional provision of Law no. 13/2005. 20. As to the degree of retroactivity that should be given to additional provision 10 (2) of Law no. 30/1981 in the applicant’s case, the Social Tribunal relied on the constitutive effects of Law no. 13/2005 which created new rights and was effective only from the date it entered into force. Accordingly, the Social Tribunal recognised the applicant’s right to be awarded a survivor’s pension with effect from 3 July 2005. 21. The INSS and the Treasury General of Social Security appealed (recurso de suplicación) against that judgment to the Madrid High Court of Justice (Tribunal Superior de Justicia).

22. On 18 September 2006 the Madrid High Court of Justice upheld the appeal and reversed the first-instance judgment. The court found that the legislature had not intended Law no. 13/2005 to cover same-sex partnerships which had been ended by the death of one of the partners before said law had entered into force and that the lack of protection of these unions could not be considered discriminatory in the light of Article 14 of the Spanish Constitution. 23. For the court, it was only as from the entry into force of Law no. 13/2005 that marriage between same-sex couples was recognised and that this law affected other rights for those persons who would wish to marry thereafter. Hence, the court was of the view that Law no. 13/2005 had no retroactive effects, except as otherwise expressly provided, which was not the case at hand.

24. The court further stated that even though Law no. 13/2005 had been inspired by the constitutional principle of equality, prior legislation preventing same-sex marriage could not be deemed unconstitutional as contrary to either any constitutional principle or to the right not to be discriminated against. The court referred to constitutional case-law dating from 1994 according to which the requisite of heterosexuality for the purposes of marriage was fully constitutional and that it was within the margin of appreciation of the public authorities to treat heterosexual marriages more favourably than homosexual partnerships.

In this connection, the court maintained that despite the reference in the preamble of Law no. 13/2005 (see paragraph 35 below) to the discriminatory treatment to which homosexuals had traditionally been subjected on account of their sexual orientation, the aim of Parliament in passing that law was merely to respond to a new social reality and award homosexuals the right to marry, but not to protect same-sex partnerships which had already ended before its enactment. 25. The court referred to constitutional case-law according to which a difference in legal treatment of individuals due to subsequent changes in the law does not necessarily entail discrimination, even if those persons could be said to be in similar circumstances.

Given the complexity that a change in legislation might involve, it was for Parliament to establish the characteristics of the legal transition, either by introducing retroactivity clauses or by restricting the application of the new legislation to circumstances arising after its entry into force. 26. The court noted in this regard that Law no. 13/2005 had not included any provision concerning same-sex partnerships which had already ended at the time of its entry into force and that it strictly concerned same-sex couples still in existence at that time and who would be willing to enter into marriage. The court considered that the difference between the situations before and after the passing of Law no. 13/2005 was essentially an expression of the principle of succession of laws without constitutional implications as regards the right not to be discriminated against.

27. As regards the applicability to the present case of additional provision no. 10 (2) of Law no. 30/1981, the Madrid High Court of Justice found that this provision was not applicable to the applicant’s case for two main reasons. Firstly, that provision could not be considered as among the provisions to which the first additional provision of Law no. 13/2005 referred. Additional provision no. 10 (2) was, as the Constitutional Court had established, of a provisional or transitory nature and had been envisaged for those specific cases in which one of the partners had died before the entry into force of Law no. 30/1981. It had not been intended to govern future situations. Secondly, that provision had been envisaged for a totally different situation from that of the applicant.

Additional provision no. 10 (2) of Law no. 30/1981 was aimed at guaranteeing a survivor’s pension to those heterosexuals who had been prevented from marrying their out-of wedlock partner because divorce had not been legal at the time of the latter’s death. The inability to remarry for those affected by additional provision no. 10 (2) of Law no. 30/1981 was based on the fact that divorce was not permitted at the time. The institution of marriage was open to them in their capacity as heterosexuals. On the contrary, same-sex couples were absolutely prevented from marrying before Law no. 13/2005 since the institution of marriage was until then restricted to heterosexual couples.

28. Furthermore, the court contended that the applicant could never have fulfilled the more uxorio marital cohabitation requirement established by additional provision no. 10 (2) of Law no. 30/ 1981 of, because only those who were in principle eligible for marriage but had been prevented from marrying for whatever reason could qualify for de facto marital cohabitation. The applicant and his partner could have never cohabited “as if married” before the entry into force of Law no. 13/2005, because before then they were ineligible for marriage as they were both male. 29. The applicant lodged an appeal on points of law seeking harmonisation of the case-law (recurso de casación para la unificación de doctrina).

In a decision of 27 June 2007, the Supreme Court (Social Chamber) declared the appeal inadmissible on the ground that the decision produced for purposes of comparison, specifically a judgment of the High Court of Justice of the Canary Islands of 7 November 2003, was not relevant. That decision was served on 26 July 2007. 30. Relying on Articles 14 (principle of equality and prohibition of discrimination) and 24 § 1 (right to effective judicial protection), the applicant lodged an amparo appeal with the Constitutional Court. In a decision of 11 February 2009, served on 17 February 2009, the Constitutional Court declared the appeal inadmissible on the grounds that the applicant had failed to substantiate the special constitutional relevance of his complaints.