CASE OF MUČIBABIĆ v. SERBIA - [Romanian Translation] legal summary by the Supreme Court of Justice of the Republic of Moldova

© Traducerea și permisiunea pentru republicare au fost oferite de către Curtea Supremă de Justiție a Republicii Moldova în scopul includerii sale în baza de date HUDOC a Curții.

© The present text and the authorisation to republish it were granted by the

Supreme

Court of Justice of the Republic of Moldova for the purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.

© La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Cour

Suprême

de la République de Moldova à son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.

Mučibabić v. Serbia

-

34661/07

Hotărârea din 12.7.2016 [Secția a III-a]

Articolul 34

Victimă

Lipsa unei reparații efective și suficiente în cazul morții fiului reclamantului:

statutul de victimă aprobat

Articolul 2

Obligații pozitive

Ancheta de lungă durată a decesului fiului reclamantului, lipsită de eficiență:

încălcare

Articolele 2-1

Anchetă efectivă

În fapt

– În 1995, fiul reclamantului decedase într-un accident provocat de producția clandestină de combustibil pentru rachete, într-o companie cu capital social. În 2000, fusese inițiată o anchetă judiciară preliminară, care a fost apoi încetată. În 2002, la cererea reclamantului, a fost pornită o anchetă suplimentară care să verifice dacă existaseră încălcări ale regulilor de siguranță care să provoace explozia. Aceasta a fost încetată în 2003. Ca urmare a unei acuzații formulate de către reclamant, au fost redeschise procedurile penale împotriva a patru directori de rang înalt ai celor două companii angajate să producă combustibilul pentru rachete și a unui director din cadrul serviciilor de securitate. Acuzații au fost achitați de prima instanță, din lipsă de probe. Procesul penal era încă pendinte în fața celei de-a doua instanțe superioare. Între timp, în 2011, Curtea Constituțională a constatat existența unor tergiversări și deficiențe în anchetarea producerii accidentului și a reținut că reclamantul era îndreptățit să primească despăgubiri. Procesul pentru stabilirea sumei despăgubirilor era încă pendinte.

În drept

– Articolul 2 (

aspectul procedural

)

(a)

Statutul de victimă al reclamantului

– În decizia sa din 2011, Curtea Constituțională a reținut că reclamantului îi fusese încălcat dreptul la judecarea procesului într-un termen rezonabil, dat fiind procesul penal lipsit de eficiență, inadecvat și de durată din fața primei instanțe. Prin urmare, le-a ordonat instanțelor competente să hotărască asupra procesului penal contestat cât de curând și a reținut că reclamantul fusese îndreptățit să primească compensații pentru prejudiciul moral suferit. Reclamantului i s-au acordat inițial echivalentul a 840 EUR, sumă pe care a refuzat-o, considerând-o insuficientă. Instanțele civile au mărit apoi compensația la aproximativ 2,580 EUR, afirmând că acordarea unei sume mai mari ar fi contrară scopului compensației și că statul nu putea fi ținut răspunzător pentru omisiunea unor terți.

Totuși, în opinia Curții, reparația oferită pe plan național nu fusese una efectivă sau suficientă. În primul rând, dacă cerința diligenței și a promptitudinii fusese inerentă atât articolului 6, cât și aspectului procedural al articolului 2, domeniul și motivele examinării oferite de către Curtea Constituțională păruseră a fi mai restrânse decât cele din fața Curții Europene. În al doilea rând, satisfacția echitabilă acordată nu era de o proporție rezonabilă cu sumele a căror acordare ar fi dispus-o Curtea Europeană în privința încălcărilor comparabile ale articolului 2. În al treilea rând, chiar presupunând că s-ar fi recunoscut faptul că procesul a durat prea mult timp, procesul de stabilire a sumei finale a compensației, ca și procesul penal de la baza acestuia erau încă pendinte. Prin urmare, autoritățile naționale nu au acordat o reparație efectivă sau suficientă pentru presupusa încălcare. În consecință, reclamantul mai putea susține că este „victima” unei încălcări în baza Convenției.

(b)

Cu privire la fondul cauzei

– Fiul reclamantului a decedat într-un accident provocat de producția clandestină a combustibilului pentru rachete, care era,

per se

, o activitate periculoasă ce punea în pericol siguranța oamenilor. De fiecare dată când un stat se angaja în sau organiza activități periculoase, ori le autoriza, trebuia să se asigure că riscul era redus la un minim rezonabil. Curtea nu a avut competența temporală să examineze evenimentele legate de incident, dacă cadrul de reglementare fusese criticabil sau dacă autoritățile competente eșuaseră să întreprindă măsurile legale care erau necesare și suficiente să prevină riscurile inerente acestei activități periculoase. Nu s-a stabilit încă la nivel național dacă existase vreo neglijență care putea fi atribuită oficialilor statali sau organelor care au acționat dincolo de o eroare de decizie sau de o neglijență. Mai mult, nu era sarcina Curții să stabilească existența unei legături cauzale între omisiunile din partea particularilor sau autoritățile statale și accident, sau să ajungă la o concluzie privind existența vinovăției sau a nevinovăției în acest sens.

Cu privire la ancheta penală derulată de către autoritățile naționale, Curtea a notat că, la treisprezece ani după ce fusese înaintat rechizitoriul (și la mai mult de douăzeci de ani de la producerea accidentului), procesul penal era încă pendinte în fața celei de-a doua instanțe. Curtea Constituțională însăși identificase tergiversări și deficiențe în derularea anchetei. Caracterul sensibil al cazului și obstacolele întâmpinate de anchetatori nu puteau fi considerate o scuză pentru tergiversare. Din contra, trebuia să fi constituit un motiv în plus ca statul să-și organizeze sistemul judiciar pentru a depăși defectele și omisiunile anterioare prin stabilirea promptă și diligentă a faptelor în cadrul procesului penal și prin aducerea celor responsabili în fața justiției. Trecerea timpului a erodat, în mod inevitabil, cantitatea și calitatea dovezilor disponibile, iar impresia lipsei de diligență aruncase dubii asupra bunei-credințe din eforturile anchetei. Mai mult, trecerea timpului fusese și ea de natură să compromită șansele finalizării anchetei. Ea prelungise, de asemenea, suferința membrilor familiei. În concluzie, statul reclamat a eșuat să ofere un răspuns prompt, diligent și efectiv, în conformitate cu obligațiile sale care decurg din articolul 2 al Convenției.

Concluzie

: încălcare (unanimitate).

Articolul 41: 12,000 EUR cu privire la prejudiciul moral.

(Vezi și Fișa informativă privind

Dreptul la viață

)