CASE OF JERONOVIČS v. LATVIA - [Romanian Translation] legal summary by the Supreme Court of Justice of the Republic of Moldova

© Traducerea și permisiunea pentru republicare au fost oferite de către Curtea Supremă de Justiție a Republicii Moldova în scopul includerii sale în baza de date HUDOC a Curții.

© The present text and the authorisation to republish it were granted by the Supreme Court of Justice of the Republic of Moldova for the purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.

© La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Cour Suprême de la République de Moldova à son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.

Jeronovičs v. Letonia [MC]

- 44898/10

Hotărârea din 5.7.2016 [MC]

Articolul 37

Articolul 37-1

Raierea de pe rol a unei cereri

Obligația de a investiga plângerile în baza articolului 3 rămasă valabilă pentru statul reclamat, chiar după o decizie de radiere de pe rol a unei cereri, ca urmare a unei declarații unilaterale

Articolul 3

Anchetă efectivă

Refuzul de redeschidere a procedurilor penale în privința cărora Guvernul a emis o declarație unilaterală:

încălcare

În fapt

– În 1998, reclamantul a depus o plângere penală împotriva unor ofițeri de poliție care l-ar fi supus la rele-tratamente. În cele din urmă, procedurile penale au încetat. În 2001, reclamantul a depus o cerere (nr.

547/02

) în fața Curții Europene în care s-a plâns,

inter alia

, de supunerea la rele-tratamente și de lipsa unei anchete efective. În privința acelei cereri, Guvernul a emis o declarație unilaterală prin care a recunoscut o încălcare a articolului 3 și a prevăzut acordarea de compensații reclamantului. În consecință, pe 10 februarie 2009, cererea a fost radiată de pe rol, de vreme ce viza chestiunile care făceau obiectul declarației unilaterale. În 2010, autoritățile au refuzat redeschiderea procedurilor penale, așa cum le-a solicitat reclamantul printr-o adresă.

În prezenta cerere din fața Curții Europene, reclamantul s-a plâns că, în ciuda recunoașterii de către Guvern a încălcării drepturilor sale în baza articolului 3 din Convenție, autoritățile statale au eșuat în a desfășura o anchetă adecvată privind relele tratamente ce i-au fost aplicate de către polițiști.

Pe 3 februarie 2015, o Cameră a Curții a decis să-și decline competența în favoarea Marii Camere.

În drept

– Articolul 3

(a)

Jurisprudența și practica Curții cu privire la declarațiile unilaterale

– Considerentele care trebuie avute în vedere când se decide radierea unei cereri de pe rol, sau a unui capăt al acesteia, în temeiul articolului 37 § 1 (c) din Convenție, în baza unei declarații unilaterale, sunt: (i) natura plângerilor făcute, natura și întinderea măsurilor întreprinse de către Guvernul reclamat în contextul executării hotărârilor pronunțate de către Curte în orice alt caz asemănător anterior și impactul acestor măsuri asupra cazului în discuție; (ii) natura concesiilor vizate de declarația unilaterală, în special de recunoașterea existenței unei încălcări a Convenției și de plata unei compensații adecvate pentru o asemenea încălcare; (iii) existența unei jurisprudențe “clare și bogate” în această privință, cu alte cuvinte, dacă problemele ridicate sunt comparabile cu problemele stabilite deja de către Curte în cazurile anterioare; și (iv) modul în care Guvernul va oferi un remediu pentru reclamant și dacă acest lucru face posibilă înlăturarea efectelor presupusei încălcări. În cazul în care Curtea este satisfăcută de răspunsurile la întrebările de mai sus, atunci ea verifică dacă se mai justifică examinarea de mai departe a cererii sau a capătului de cerere în discuție, și dacă imperativul respectării drepturilor omului nu mai necesită examinarea ei mai departe. Odată îndeplinite aceste condiții, Curtea decide radierea cererii sau a capătului de cerere relevant de pe rolul ei.

Chiar după ce a acceptat o declarație unilaterală și a decis să radieze o cerere (sau un capăt al acesteia) de pe rol, Curtea își rezervă dreptul de a repune pe rol acea cerere (sau capăt de cerere). În exercitarea acestei competențe, Curtea desfășoară o examinare amănunțită a cîmpului de aplicare și al întinderii diferitelor angajamente menționate în declarația Guvernului, așa cum a fost acceptată aceasta prin decizia de radiere, și anticipează verificarea respectării acestor angajamente de către Guvern. Astfel, declarația unilaterală a Guvernului poate fi supusă controlului Curții de două ori. Mai întâi, înainte de a lua decizia de radiere a unei cauze de pe rol, Curtea examinează natura concesiilor conținute în declarația unilaterală, caracterul adecvat al compensației și necesitatea continuării examinării cazului potrivit criteriilor de mai sus, necesitate impusă de respectarea drepturilor omului. În al doilea rând, după luarea deciziei de radiere, Curtea poate fi chemată să verifice implementarea angajamentelor Guvernului și să examineze existența unor “circumstanțe excepționale” care justifică repunerea cererii (sau a unui capăt al acesteia) pe rol. Când verifică implementarea angajamentelor de către Guvern, Curtea are competența de a interpreta atât condițiile declarației unilaterale, cât și condițiile deciziei sale de radiere.

(b)

Fondul cauzei

– În decizia sa de radiere, Curtea nu i-a indicat expres Guvernului dacă acesta rămânea obligat să desfășoare o anchetă efectivă sau dacă această obligație înceta prin recunoașterea existenței unei încălcări și acordarea de compensații. Curtea a trebuit, așadar, să examineze dacă această obligație decurgea din angajamentul Guvernului conținut în declarația sa unilaterală și din decizia Curții de radiere a cererii reclamantului, sau dacă refuzul în discuție reflectase eșecul îndeplinirii obligației procedurale, obligație care rămânea valabilă și după decizia de radiere.

Curtea nu a identificat nicio circumstanță excepțională care să justifice repunerea pe rol a capătului cererii nr.

547/02

pe care îl radiase pe 10 februarie 2009. Totuși, ea a considerat deosebit de relevantă mențiunea din decizia ei din 2009, potrivit căreia reclamantul își păstrează posibilitatea exercitării “oricăror altor remedii disponibile pentru obținerea de despăgubiri” ca o pre-condiție a deciziei Curții de radiere a capătulului relevant al cererii de pe rolul său. O asemenea posibilitate trebuia însoțită de o obligație corespunzătoare din partea Guvernului reclamat de a-i asigura un remediu sub forma unei anchete a relelor-tratamente aplicate de agenții statali. Plata compensației nu fusese suficientă, dată fiind obligația statului, în baza articolului 3, de a derula o anchetă efectivă în cazurile aplicării cu intenție a relelor-tratamente de către agenții săi. Procedura declarației unilaterale fusese una excepțională și nu urmărise să înșele opoziția reclamantului față de o înțelegere abiabilă sau să-i permită Guvernului să evite responsabilitatea pentru încălcarea drepturilor fundamentale garantate de Convenție. În consecință, prin plata unei compensații și prin recunoașterea unei încălcări a unor prevederi din Convenție, statul reclamat nu se eliberase de obligația procedurală valabilă care îi revenea în conformitate cu articolul 3 din Convenție.

În baza dreptului național, reclamantul putea cere redeschiderea anchetei pentru descoperirea unor noi circumstanțe, după cum a și procedat. Totuși, cererea sa fusese respinsă, pe motiv că declarația unilaterală a guvernului nu constituise o circumstanță nou-descoperită în înțelesul dreptului național incident. Deși Convenția nu garantează, în principiu, un drept de redeschidere a unui caz încetat, Curtea putea verifica, totuși, dacă modul în care autoritățile letone au tratat cererea reclamantului a produs efecte incompatibile cu obligația lor valabilă de a derula o anchetă efectivă. În această privință, ea a constatat că obstacolele de natură juridică de pe plan național nu puteau scuti statele de respectarea acestei obligații. În caz contrar, autoritățile și-ar fi putut limita reacția la incidentele cu aplicare intenționată a relelor-tratamente de către agenții statali prin simpla acordare a compensațiilor, fără să facă, de fapt, nimic pentru urmărirea și pedepsirea responsabililor. Acest fapt ar fi dat naștere, în unele cazuri, la abuzuri din partea agenților statului la adresa drepturilor celor aflați sub controlul lor și la o impunitate virtuală, lipsind de efectivitate interzicerea legală generală a torturii și tratamentelor inumane și degradante, în ciuda importanței fundamentale a acesteia. Prin urmare, reclamantul nu a avut parte de o anchetă efectivă, așa cum o cerea articolul 3 din Convenție.

Concluzie

: încălcare (zece voturi la șapte).

Articolul 41: 4,000 EUR cu privire la prejudiciul moral.

(Vezi și

Gäfgen v. Germania

[MC],

22978/05

, 1 iunie 2010,

Nota informativă

131

;

Tahsin Acar v. Turcia

(obiecții preliminare) [MC],

26307/95

, 6 mai 2003,

Nota informativă

53

;

Žarković și alții v. Croația

(dec.),

75187/12

, 9 iunie 2015,

Nota informativă

187

;

Aleksentseva și alții v. Rusia

(dec),

75025/01

et al., 4 septembrie 2003;

Aleksentseva și alții v. Rusia

(dec.),

75025/01

et al., deciziile din

4

septembrie 2003

și

23

martie 2006

, și hotărârea din

17

ianuarie 2008

).