Comunicat la 23 august 2016 CIFTH SECȚIUNE Cererea nr. 15360/10 Oleksiy Oleksandrovych NECHAY împotriva Ucrainei depusă la 1 martie 2010 DECLARAȚIEA FACTELOR Reclamantul, dl Oleksiy Oleksandrovych Nechay, este un național ucrainean, care s-a născut în 1978 și trăiește în Kyiv. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. La 26 februarie 2004, tatăl reclamantului a fost găsit mort în apartamentul reclamantului. El a avut numeroase leziuni. La 27 februarie 2004, reclamantul a fost arestat cu suspiciune de crimă. La 28 februarie 2004 au fost inițiate proceduri penale împotriva reclamantului. La 3 martie 2004, Curtea de district Kyiv Dnipravsky („Tribunalul de district”) a ordonat detenția reclamantului. În cursul anchetei, un examen de experți psihiatrici a stabilit că reclamantul a fost conștient și capabil de a controla acțiunile sale la momentul în care tatăl său a fost ucis, dar la momentul examinării el suferă de o tulburare mentală temporară care necesită tratament psihiatric obligatoriu. Prin urmare, la 21 iunie 2004, Curtea de District a ordonat ca reclamantul să fie plasat într-un spital psihiatric de înaltă securitate pentru tratament obligatoriu până la recuperarea sa. Hotărârea instanței nu conține nici o indicație a suspendării sau închiderii cazului penal împotriva reclamantului. La 4 aprilie 2005, Curtea de District și-a revocat ordinul din 21 iunie 2004 pe baza avizului medical și a unei cereri oficiale din 14 februarie 2004 de către un psihiatru din spitalul în care reclamantul a fost tratat. Hotărârea instanței nu conține nici o indicație privind reluarea sau redeschiderea procesului penal împotriva reclamantului. Reclamantul a rămas în spitalul psihiatric până la 17 iunie 2005, când a fost transferat la Kyiv SIZO. La 26 decembrie 2006, Curtea de District a declarat reclamantul vinovat de crimă și l-a condamnat la opt ani de închisoare. La 14 februarie 2008, Curtea de Apel din Kyiv („Curtea de Apel”) a anulat hotărârea instanței de primă instanță și a renunțat la procesul de anchetă în continuare. La 15 iunie 2009, Curtea de district a declarat reclamantul vinovat de prejudicii grave care au cauzat moartea și l-a condamnat la șapte ani de închisoare. Octombrie 2009. Cazul a fost depus în vederea unei anchete suplimentare. După transferul la Kyiv SIZO la 17 iunie 2005, reclamantul a rămas în custodie până la 5 septembrie 2011, când Curtea de District a înlocuit detenția sa cu o obligație de a nu abscond. La 2 noiembrie 2011, Curtea de District a constatat că reclamantul a fost vinovat din cauza unor prejudicii corporale grave care au cauzat moartea și l-a condamnat la șapte ani și jumătate de închisoare. Curtea a luat în considerare perioada de detenție a reclamantului de la 27 februarie 2004 până la 5 septembrie 2011 și a concluzionat că el a îndeplinit deja condamnarea. La 12 martie 2012, Curtea de Apel a menținut hotărârea instanței de primă instanță. La 1 noiembrie 2012, Curtea de Apel a anulat decizia Curții de Apel și a remis cazul la această instanță. La 17 iunie 2013, Curtea de Apel a examinat cazul reclamantului și a susținut hotărârea Curții de District din 2 noiembrie 2011. La 25 martie 2015, Curtea Supremă Specializată pentru Chestiuni Civile și Criminale a anulat decizia Curții de Apel și a trimis cazul în judecată. Procedura împotriva reclamantului este în prezent în așteptare în fața Curții de Apel. Codul de procedură penală internă relevant din 1961 (înlocuit de un nou Cod în 2012) În temeiul Codului de procedură penală în vigoare în momentul material, instanța, după ce a hotărât că suspectul necesită tratament medical obligatoriu, ar trebui să închidă cazul penal (art. 421). Odată ce tratamentul medical obligatoriu nu mai era necesar, instanța și-a revocat ordonanța privind un astfel de tratament, a redeschis cazul penal și a trimis-o la anchetă sau la proces (art. 423). Perioada de ședere în instituția medicală, dacă persoana în cauză a fost condamnată, a fost inclusă în perioada de închisoare (ibid. COMPLAINTS Reclamantul se plânge în temeiul articolului 5 § 3 din Convenție că deținerea sa a fost indemanată de lungă durată. El se plânge în continuare în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că procedura penală împotriva acestuia se petrece deja de mai mult de zece ani și nu are niciun remediu eficace în acest sens, conform articolului 13 din Convenție. A fost durata detenției anterioare a reclamantului în încălcarea articolului 5 § 3 din Convenție (a se vedea Kharchenko c. Ucraina , nr. 40107/02, §§ 80 și 99, 10 februarie 2011)? Perioada de detenție în spital psihiatric între 21 iunie 2004 și 16 iunie 2005 se încadrează în cadrul articolului 5 § 3 și ar trebui inclusă în evaluarea duratei totale a detenției anterioare a reclamantului? Este durata procedurii penale în acest caz în încălcarea cerinței de „tempo rațional” de la art. 6 § 1 din Convenție? Ar trebui perioada de detenție în spitalul psihiatric între 21 iunie 2004 și 16 Iunie 2005 este inclusă în evaluarea duratei totale a procedurii penale împotriva reclamantului? A avut reclamantul la dispoziția sa un remediu intern eficace pentru plângerea sa în temeiul articolului 6 § 1, conform articolului 13 din Convenție?
Communicated on 23 August 2016
Application no. 15360/10
Oleksiy Oleksandrovych NECHAY
against Ukraine
lodged on 1 March 2010
The applicant, Mr Oleksiy Oleksandrovych Nechay, is a Ukrainian national, who was born in 1978 and lives in Kyiv.
A.
The circumstances of the case
The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows.
On 26 February 2004 the applicant’s father was found dead in the applicant’s apartment. He had numerous injuries.
On 27 February 2004 the applicant was arrested on suspicion of murder.
On 28 February 2004 criminal proceedings against the applicant were initiated.
On 3 March 2004 the Kyiv Dniprovskyy District Court (“the District Court”) ordered the applicant’s detention.
During the investigation a psychiatric expert examination established that the applicant had been aware of and able to control his actions at the time his father had been killed, but at the time of the examination he was suffering from a temporary mental disorder requiring compulsory psychiatric treatment. As a result, on 21 June 2004 the District Court ordered that the applicant be placed in a high security psychiatric hospital for compulsory treatment until his recovery. The decision of the court contained no indication of the suspension or closure of the criminal case against the applicant.
On 4 April 2005 the District Court revoked its order of 21 June 2004 on the basis of the medical opinion and an official request of 14 February 2004 by a psychiatrist from the hospital in which the applicant had been treated. The case was referred to the Kyiv Dniprovskyy district prosecutor’s office for further investigation. The decision of the court contained no indication of the resumption or reopening of the criminal case against the applicant. The applicant remained in the psychiatric hospital until 17 June 2005, when he was transferred to the Kyiv SIZO.
On 26 December 2006 the District Court found the applicant guilty of murder and sentenced him to eight years’ imprisonment.
On 14 February 2008 the Kyiv City Court of Appeal (“the Court of Appeal”) quashed the judgment of the first-instance court and referred the case for further investigation.
On 15 June 2009 the District Court found the applicant guilty of grievous bodily harm causing death, and sentenced him to seven years’
imprisonment. That judgment was quashed by the Court of Appeal on 26
October 2009. The case was referred for further investigation.
Following his transfer to the Kyiv SIZO on 17 June 2005 the applicant remained in custody until 5 September 2011 when the District Court replaced his detention with an obligation not to abscond.
On 2 November 2011 the District Court found the applicant guilty of grievous bodily harm causing death, and sentenced him to seven and a half years’ imprisonment. The court took into account the period of the applicant’s detention from 27 February 2004 until 5 September 2011, and thus concluded that he had served already his sentence.
On 12 March 2012 the Court of Appeal upheld the judgment of the first
‑
instance court.
On 1 November 2012 the Higher Specialised Court for Civil and Criminal Matters quashed the decision of the Court of Appeal and remitted the case to that court.
On 17 June 2013 the Court of Appeal examined the applicant’s case and upheld the judgment of the District Court of 2 November 2011.
On 25 March 2015 the Higher Specialised Court for Civil and Criminal Matters quashed the decision of the Court of Appeal and remitted the case to that court.
The proceedings against the applicant are currently pending before the Court of Appeal.
B.
Relevant domestic law
Code of Criminal Procedure of 1961 (replaced by a new Code in 2012)
Under the Code of Criminal Procedure in force at the material time, the court, having decided that the suspect requires compulsory medical treatment, should close the criminal case (Article 421). Once compulsory medical treatment was no longer necessary, the court revoked its order on such a treatment, reopened the criminal case and referred it to the investigation or to the trial (Article 423). The period of stay in the medical institution, if the person concerned was convicted, was included in the term of imprisonment (
ibid.
)
The applicant complains under Article 5 § 3 of the Convention that his detention was unreasonably long. He further complains under Article 6 § 1 of the Convention that the criminal proceedings against him have been going on for more than ten years already, and he has no effective remedy in this respect as required by Article 13 of the Convention.
1.
Was the length of the applicant’s pre-trial detention in breach of Article 5 § 3 of the Convention
(see
Kharchenko v. Ukraine
, no. 40107/02, §§ 80 and 99, 10 February 2011)? Does the period of detention in the psychiatric hospital between 21
June
2004 and 16
June
2005 fall within the ambit of Article 5 § 3, and should it be included when assessing the total duration of the applicant’s pre-trial detention?
2.
Is the length of the criminal proceedings in the present case in breach of the “reasonable time” requirement of Article 6 § 1 of the Convention? Should the period of detention in the psychiatric hospital between 21
June 2004 and 16
June 2005 be included when assessing the total duration of the criminal proceedings against the applicant?
3.
Did the applicant have at his disposal an effective domestic remedy for his complaint under Article 6 § 1, as required by Article 13 of the Convention?