CASE OF J.K. AND OTHERS v. SWEDEN - [Romanian Translation] legal summary by the Supreme Court of Justice of the Republic of Moldova

© Traducerea și permisiunea pentru republicare au fost oferite de către Curtea Supremă de Justiție a Republicii Moldova în scopul includerii sale în baza de date HUDOC a Curții.

© The present text and the authorisation to republish it were granted by the Supreme Court of Justice of the Republic of Moldova for the purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.

© La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Cour Suprême de la République de Moldova à son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.

J.K. și alții v. Suedia [MC]

- 59166/12

Hotărârea din 23.8.2016 [MC]

Articolul 3

Expulzare

Propunerea expulzării în Irak a unei familii amenințate de al-Qaeda:

expulzarea ar constitui o încălcare

În fapt

– Reclamanții, un cuplu căsătorit și fiul lor, erau cetățeni irakieni. Aceștia au solicitat azil în Suedia, pe motiv că riscau să fie pedepsiți în Irak de către al-Qaeda, pentru că primul reclamant lucrase pentru clienți americani și funcționase în cadrul unei baze a forțelor armate americane din Irak timp de mai mulți ani. Aceștia și familia sa au fost supuși unor serioase amenințări și violențe din partea al-Qaeda din 2004 până în 2008. Au avut loc atentate care i-au vizat, primul reclamant a fost rănit de două ori, fratele său a fost răpit în 2005 și fiica sa omorâtă în octombrie 2008, când a fost mitraliată mașina în care se deplasau aceasta și primul reclamant. La acel moment, reclamantul a încetat să mai lucreze și, împreună cu familia sa, s-au mutat de mai multe ori în locații diferite din Baghdad. Deși depozitele afacerii sale au fost atacate de patru sau cinci ori de către membrii al-Qaeda, primul reclamant a menționat că, personal, nu a mai primit nicio amenințare din 2008, pentru că familia sa se muta constant dintr-o locație în alta. Primul reclamant a plecat din Irak în 2010, fiind urmat de cel de-al doilea și cel de-al trelilea reclamant în 2011.

Comisia Suedeză pentru Migrație le-a respins cererea de azil. Decizia sa a fost menținută de către Curtea de Migrație în 2012, pe motiv că actele criminale ale al-Qaeda fuseseră comise cu mai mulți ani înainte, iar primul reclamant nu mai avea afaceri cu americanii. În eventualitatea în care mai exista vreun pericol, era de presupus că autoritățile irakiene dispuneau de voința și capacitatea de a proteja familia.

Într-o hotărâre din 4 iunie 2015, o Cameră a Curții Europene a reținut, cu cinci voturi la două, că punerea în aplicare a ordinului de expulzare împotriva reclamanților nu va încălca articolul 3 din Convenție. Pe 19 octombrie 2015, cazul a fost trimis la Marea Cameră, la cererea reclamanților.

În drept

– Articolul 3: Curtea a reiterat faptul că expulzarea unui străin de către un stat contractant ar putea crea probleme în baza articolului 3 și, deci, ar putea angaja răspunderea acelui stat în baza Convenției, acolo unde s-ar demonstra existența unor motive substanțiale încât să se considere că, odată cu expulzarea persoanei în discuție, aceasta ar întâmpina riscul real de a fi supusă unui tratament contrar articolului 3 în statul de destinație. Evaluarea existenței unui asemenea risc trebuia făcută în lumina situației prezente și trebuia să se axeze pe consecințele previzibile ale expulzării reclamantului în statul de destinație, dată fiind situația generală de acolo și circumstanțele sale personale.

(a)

Situația generală

– Curtea a acceptat că, deși se înrăutățise situația privind securitatea din Baghdad City, intensitatea violențelor nu atinsese un nivel care ar constitui, ca atare, un risc real de supunere la un tratament contrar articolului 3. Aceasta a verificat apoi dacă circumstanțele personale ale reclamanților puteau atrage asupra acestora un asemenea risc, în cazul în care ar fi fost expulzați.

(b)

Circumstanțele personale

– Curtea a notat că, de vreme ce solicitanții de azil erau, în mod firesc, singurele părți apte să ofere informații cu privire la circumstanțele lor personale, sarcina probei ar fi trebuit să le revină, în principiu, acestora, pentru a prezenta cât de curând toate probele referitoare la circumstanțele lor individuale necesare să substanțieze aplicarea acestora în cadrul protecției internaționale. Totuși, fusese important să se aibă în vedere toate dificultățile pe care le-ar fi putut întâmpina în afara țării solicitanții de azil, în procesul de colectare a probelor.

Apăreau probleme speciale atunci când un solicitant de azil susținea că fusese supus unor rele-tratamente în trecut, de vreme ce relele-tratamente puteau fi relevante pentru stabilirea gradului de risc al relelor-tratamente viitoare. Având în vedere jurisprudența sa anterioară,* articolul 4 § 4 al Directivei UE pe calificare** și paragraful 19 din Nota UNHCR privind sarcina și standardul probelor în cererile refugiaților,*** Curtea a considerat că faptul relelor-tratamente din trecut oferea un indiciu puternic privind riscul real, viitor, al supunerii la un tratament contrar articolului 3, în cazurile în care un reclamant face o descriere coerentă și credibilă în general a evenimentelor, conformă cu informațiile primite de la sursele obiective și de încredere cu privire la situația generală din statul în discuție. În asemenea circumstanțe, i-ar reveni Guvernului să risipească orice dubiu privind existența riscului.

În cazul reclamanților, Curtea nu a identificat niciun motiv care să arunce dubii asupra constatărilor Agenției pentru Migrație potrivit cărora familia fusese expusă la cele mai grave forme de abuz, de către al-Qaeda, din 2004 până în 2008, sau care să conteste alegația reclamanților potrivit căreia existaseră amenințări indirecte la adresa lor și atacuri asupra depozitelor primului reclamant, care au continuat după 2008, precum și faptul că au scăpat de abuzurile subsecvente ascunzându-se, întrucât nu se puteau baza pe protecția autorităților irakiene, pentru că acestea erau infiltrate de membri ai al-Qaeda. Descrierea evenimentelor care au avut loc între 2004 și 2010 de către reclamanți fusese coerentă și credibilă în general și conformă cu informația din țara de origine disponibilă la sursele obiective și de încredere. Existase, așadar, un puternic indiciu că ar continua să planeze un risc asupra lor, din partea actorilor non-statali din Irak. Îi revenea Guvernului reclamat să risipească orice dubiu privind riscul în cauză.

Din diferitele rapoarte ale unor surse de încredere și obiective reieșea că persoanele care au colaborat în varii moduri cu autoritățile puterilor ocupante din Irak după război erau și continuau să fie ținta al-Qaeda și a altor grupuri. Primul reclamant aparținea unui grup de persoane atacate în mod sistematic pentru relația lor cu forțele armate americane, iar contactele sale cu forțele americane fuseseră foarte vizibile, de vreme ce biroul său era situat la baza militară a Statelor Unite. Curtea a constatat, așadar, că cei trei reclamanți ar întâmpina un risc real al pedepsei continue din partea actorilor non-statali, dacă s-ar întoarce în Irak.

Cu privire la capacitatea autorităților irakiene de a le acorda protecție în eventualitatea unei întoarceri, aceasta trebuia considerată drept redusă. Deși nivelul actual de protecție în Irak poate fi încă suficient pentru publicul general, situația fusese una diferită pentru persoanele asemenea reclamanților, care erau membri ai unui grup vizat. Curtea nu a fost, deci, convinsă, în circumstanțele particulare ale cazului reclamantului, că statul irakian ar fi apt să le asigure o protecție efectivă împotriva amenințărilor din partea al-Qaeda sau a altor grupuri private, în situația actuală.

Efectul cumulativ al circumstanțelor personale ale reclamanților și capacitatea redusă a autorităților irakiene de a-i proteja a creat, așadar, un risc real de supunere la rele-tratamente, în eventualitatea întoarcerii lor în Irak.

Concluzie

: expulzarea ar constitui o încălcare (zece voturi la șapte).

Articolul 41: constatarea unei încălcări a constituit o satisfacție echitabilă suficientă cu privire la prejudiciul moral; capătul de cerere privind prejudiciul material – respins.

* Curtea a citat cauzele

R.C. v. Suedia

,

41827/07

, 9 martie 2010;

R.J. v. Franța

,

10466/11

, 19 septembrie 2013; și

D.N.W. v. Suedia

,

29946/10

, 6 decembrie 2012.

** Articolul 4 § 4 din

Directiva Consiliului 2004∕83∕EC din 29 aprilie 2004

privind standardele minime pentru calificarea și statutul cetățenilor statelor terțe sau ale apatrizilor de refugiați sau de persoane care au nevoie de protecție internațională și conținutul protecției oferite (după cum a fost revizuită prin

Directiva 2011∕95∕EU din 13 decembrie 2011

) prevede: “faptul că un reclamant a fost deja supus unei pedepse sau unei vătămări grave, sau unor amenințări grave privind aplicarea unei asemenea pedepse sau unei asemenea vătămări, constituie un indiciu serios cu privire la teama întemeiată a reclamantului de pedeapsă sau de riscul real al suferirii unei vătămări grave, atât timp cât există motive relevante să se considere că o asemenea pedeapsă sau o asemenea vătămare gravă nu se va mai repeta”.

*** Paragraful 19 prevede: “Dacă pedepsirea sau relele-tratamente din trecut ar cântări greu în favoarea unei evaluări pozitive a riscului unei pedepse viitoare, lipsa sa nu este un factor decisiv. În același sens, faptul unei pedepse anterioare nu conduceîn mod necesar la concluzia eventualității unei noi pedepse, în special acolo unde a avut loc p schimbare importantă în condițiile țării de origine”.