Asp PP Dooel împotriva Macedoniei de Nord

Comunicată la 24 august 2016

PRIMA SECȚIE

Cererea nr. 66313/14

ASP PP DOOEL

împotriva fostei Republici Iugoslave a Macedoniei depusă la 30 septembrie 2014

PREZENTAREA FAPTELOR

Societatea reclamantă, ASP PP DOOEL, este o societate cu răspundere limitată cu un singur asociat înregistrată în Ohrid. Aceasta este reprezentată în fața Curții de dl V. Pocevski, avocat în Skopje. A. Circumstanțele cauzei Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de societatea reclamantă, pot fi rezumate după cum urmează. La 30 noiembrie 2004, societatea reclamantă a semnat un contract (denumit în continuare „contractul”) cu Ministerul Finanțelor (denumit în continuare „Ministerul”) pentru aprobarea unui împrumut de investiții în cuantum de 4.000.000 denari macedoneni (MKD).

Conform termenilor contractului, împrumutul a fost aprobat în echivalentul în moneda națională și calculat în euro (EUR) (clauza nr. 5 din contract – „Кредитот ќе се одобрува во денарска противвредност пресметана во ЕВРА”); rata dobânzii a fost calculată în euro (clauza nr. 6 din contract); iar rambursarea împrumutului a fost de asemenea definită în echivalentul în moneda națională în euro (clauza nr. 8 din contract). Clauza nr. 11 din contract prevedea că debitorul era obligat să plătească dobânzi de întârziere asupra tuturor datoriilor scadente și restante în legătură cu împrumutul, în conformitate cu rata legală a dobânzii (затезна камата по стапка утврдена со закон).

În urma incapacității societății reclamante de a respecta plățile de rambursare a împrumutului și a negocierilor nereușite cu Ministerul, la 17 mai 2013, societatea reclamantă a introdus o acțiune civilă, solicitând anularea clauzei contractuale privind dobânzile de întârziere și modificarea acesteia, prin care rata internă a dobânzii pentru moneda străină să fie stabilită drept bază pentru calcularea dobânzilor de întârziere, în loc de rata legală a dobânzilor de întârziere. Societatea reclamantă a susținut că această clauză era contrară dispozițiilor relevante ale Legii privind obligațiile și jurisprudenței bine stabilite a Curții Supreme în materie, făcând trimitere în special la hotărârile din 8 februarie 2012 și, respectiv, 6 decembrie 2012 (Рев.бр.168/11, Рев1.бр.74/2012).

La 7 octombrie 2013, Tribunalul de Primă Instanță Ohrid (Основен суд Охрид) a respins ca neîntemeiată cererea societății reclamante. Acesta nu a făcut niciun comentariu cu privire la argumentele referitoare la jurisprudența Curții Supreme. Societatea reclamantă a formulat apel împotriva hotărârii de primă instanță, susținând că instanța de judecată se îndepărtase de jurisprudența Curții Supreme în materie. La 13 ianuarie 2014, Curtea de Apel Bitola (Апелационен суд Битола) a respins apelul societății reclamante și a menținut hotărârea de primă instanță. Aceasta nu a făcut niciun comentariu cu privire la argumentele referitoare la îndepărtarea de jurisprudența Curții Supreme.

Pe lângă hotărârile Curții Supreme pe care s-a întemeiat în memoriile sale din procedura contestată, în ceea ce privește problema juridică relevantă, societatea reclamantă prezintă, de asemenea, încă două hotărâri ale Tribunalului de Primă Instanță Skopje din 5 octombrie 2007 și, respectiv, 16 aprilie 2009 (ПС бр.2101/07 și ПС бр.3674/07), fără a furniza informații cu privire la caracterul definitiv al acestora. B. Practica internă relevantă Hotărârea Curții Supreme din 8 februarie 2012 (Рев.бр.168/11) privea o cerere introdusă de Minister împotriva unui debitor pentru plata ratei dobânzii de întârziere în temeiul clauzei nr. 11 dintr-un contract de împrumut, aprobat în circumstanțe similare cu împrumutul acordat societății reclamante.

Curtea Supremă a menținut hotărârile instanțelor inferioare care respinseseră cererea Ministerului și a constatat că o dispoziție contractuală care obligă un debitor să plătească dobânzi de întârziere asupra datoriei într-o monedă străină în conformitate cu rata legală a dobânzilor de întârziere l-ar pune pe debitor într-o poziție în care ar trebui să plătească o rată a dobânzii excesiv de ridicată asupra datoriei, ceea ce ar fi contrar dispozițiilor relevante ale Legii privind obligațiile (secțiunea 388 §3 și secțiunea 546). Hotărârea Curții Supreme din 6 decembrie 2012 (Рев1.бр.74/2012) privea o cerere introdusă de un debitor împotriva Ministerului prin care se solicita anularea unei clauze contractuale privind dobânzile de întârziere asupra unui împrumut de investiții în yeni japonezi.

Instanța de a doua instanță admisese cererea și acordase permisiunea de recurs la Curtea Supremă în ceea ce privește depășirea inconsecvențelor jurisprudențiale referitoare la problema juridică relevantă. Curtea Supremă a menținut hotărârea de a doua instanță și a confirmat că, pentru datoriile într-o monedă străină sau în echivalentul în moneda națională al unei monede străine, rata dobânzii trebuia să fie calculată în conformitate cu rata internă a dobânzii pentru moneda străină.

CAPETE DE CERERE

Societatea reclamantă se plânge în temeiul art. 6 §1 din Convenție, invocând inconsecvența jurisprudențială în procedura internă și lipsa motivării furnizate de instanțele interne pentru pretinsa îndepărtare de la practica internă stabilită. Aceasta invocă, de asemenea, art. 1 din Protocolul nr. 1, plângând că deciziile instanțelor interne în procedura contestată au încălcat drepturile sale de proprietate.

ÎNTREBĂRI ADRESATE PĂRȚILOR

1. A fost respectat de instanțele interne principiul securității juridice, prevăzut la art. 6 §1 din Convenție, având în vedere jurisprudența pretins inconsecventă aplicată în cauza societății reclamante? A furnizat Curtea de Apel Bitola motive suficiente pentru pretinsa îndepărtare de jurisprudența Curții Supreme? Părțile sunt invitate să prezinte exemple de orice practică internă pertinentă referitoare la problema juridică relevantă. 2. A existat o ingerință în dreptul societății reclamante la respectarea bunurilor sale, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție? În caz afirmativ, a fost această ingerință în conformitate cu această dispoziție?

Communicated on 24 August 2016

FIRST SECTION

Application no. 66313/14

ASP PP DOOEL

against the former Yugoslav Republic of Macedonia lodged on 30 September 2014

STATEMENT OF FACTS

The applicant company, ASP PP DOOEL, is a single-owner limited liability company incorporated in Ohrid. It is represented before the Court by Mr V. Pocevski, a lawyer practising in Skopje. A. The circumstances of the case The facts of the case, as submitted by the applicant company, may be summarised as follows. On 30 November 2004 the applicant company signed a contract (hereafter “the contract”) with the Ministry of Finance (hereafter “the Ministry”) for approval of an investment loan in the amount of 4,000,000 Macedonian denars (MKD). Under the terms of the contract, the loan was approved in the national currency equivalent and calculated in euros (EUR) (clause number 5 of the contract – “ Кредитот ќе се одобрува во денарска противвредност пресметана во ЕВРА ”); the interest rate was calculated in euros (clause number 6 of the contract); and the repayment of the loan was also defined in the national currency equivalent in euros (clause number 8 of the contract).

Clause number 11 of the contract stipulated that the debtor was obliged to pay default interest on all matured and outstanding debts in relation to the loan, according to the statutory interest rate ( затезна камата по стапка утврдена со закон ). Following the applicant company’s inability to keep up with the loan repayments and unsuccessful negotiations with the Ministry, on 17 May 2013 the applicant company lodged a civil claim, seeking annulment of the contract clause concerning default interest and its amendment, by which the domestic interest rate of the foreign currency would be set as a basis for the calculation of the default interest, rather than the statutory default interest rate.

The applicant company argued that the clause was contrary to the relevant provisions of the Obligations Act and the well-established practice of the Supreme Court on the matter, referring in particular to the judgments of 8 February 2012 and 6 December 2012 respectively ( Рев.бр.168/11, Рев1.бр.74/2012 ). On 7 October 2013 the Ohrid Court of First Instance ( Основен суд Охрид ) dismissed the applicant company’s claim as unfounded. It made no comments as to the arguments about the Supreme Court’s case-law. The applicant company appealed against the first-instance judgment, arguing that the trial court had departed from the Supreme Court’s case-law on the matter. On 13 January 2014 the Bitola Court of Appeal ( Апелационен суд Битола ) dismissed the applicant company’s appeal and upheld the first-instance judgment.

It made no comments regarding the arguments about deviation from the Supreme Court’s case-law. In addition to the Supreme Court’s judgments on which it relied in its submissions in the impugned proceedings, regarding the relevant legal issue, the applicant company also submits two more judgments of the Skopje Court of First Instance of 5 October 2007 and 16 April 2009 respectively ( ПС бр.2101/07 and ПС бр.3674/07 ), without providing information as to whether those judgments are final. B. Relevant domestic practice The Supreme Court’s judgment of 8 February 2012 ( Рев.бр.168/11 ) concerned a claim lodged by the Ministry against a debtor for payment of the default interest rate under clause number 11 of a loan contract, approved under similar circumstances as the loan given to the applicant company.

The Supreme Court upheld the lower courts’ judgments dismissing the Ministry’s claim, and found that a contractual provision obliging a debtor to pay default interest on debt in a foreign currency according to the statutory default interest rate would put the debtor in a position whereby he would have to pay an unreasonably high interest rate on the debt, which was contrary to the relevant provisions of the Obligations Act (section 388 § 3 and section 546). The Supreme Court’s judgment of 6 December 2012 ( Рев1.бр.74/2012) concerned a claim lodged by a debtor against the Ministry seeking annulment of a contract clause concerning default interest on an investment loan in Japanese yen. The second-instance court had granted the claim and granted leave to appeal to the Supreme Court concerning overcoming judicial inconsistencies regarding the relevant legal issue.

The Supreme Court upheld the second-instance judgment and confirmed that, for debt in a foreign currency or in the national currency equivalent of a foreign currency, the interest rate was to be calculated according to the domestic interest rate of the foreign currency. COMPLAINTS The applicant company complains under Article 6 § 1 of the Convention, alleging judicial inconsistency in the domestic proceedings and lack of reasoning provided by the domestic courts for the alleged departure from established domestic practice. It also invokes Article 1 of Protocol No. 1, complaining that the domestic courts’ decisions in the impugned proceedings breached its property rights.

QUESTIONS TO THE PARTIES

1. Was the principle of judicial certainty, contained in Article 6 § 1 of the Convention, complied with by the domestic courts, given the allegedly inconsistent case-law applied in the applicant company’s case? Did the Bitola Court of Appeal provide sufficient reasons for the alleged departure from the Supreme Court’s case-law? The parties are invited to submit examples of any pertinent domestic practice regarding the relevant legal issue. 2. Has there been an interference with the applicant company’s right to the peaceful enjoyment of his possessions, within the meaning of Article 1 of Protocol No.1 to the Convention? If so, was that interference in compliance with this provision?