Decizia nr. 24000/07 Hüseyin BULUT și alții împotriva Turciei și a altor două cereri (a se vedea lista anexată) Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a doua secțiune), ședința la 13 septembrie 2016 în calitate de comitet compus din: Nebojša Vučinić, președinte, Valeriu Grițco, Stéphanie Mourou-Vikström, judecători și Hasan Bakırcı, grefier adjunct al secțiunii; Având în vedere cererile depuse mai sus la diferitele date indicate în tabelul anexat, având în vedere observațiile prezentate de guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de solicitanți, după deliberare, hotărăsc după cum urmează: Reclamanții, ale căror detalii sunt prezentate în apendice, sunt resortisanți turci. Ele sunt reprezentate în fața Curții de către dl Sedat Çınar, avocat practicant la Diyarbakır. Guvernul turc („Guvernul”) au fost reprezentate de agentul lor. La cererea reclamanților, Curtea a hotărât că nu a fost necesară nici o ședință cu privire la meritul (art. 59 § 3 în amenzi a Regulamentului de judecată). Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 5 mai 1999, reclamanții au fost concediați de municipalitatea Diyarbakır Sur („comunitatea”). Ulterior, reclamanții au introdus acțiuni separate în fața Curții de Muncire din Diyarbakır împotriva Comunității, cerând salarii neregulăți, indemnități de concediere, plată de indemnizare și alte drepturi pecuniare. Curtea a acordat cererile reclamanților și, în absența recursului, hotărârile au devenit definitive. La data introducerii cererilor, datoriile de judecată erau încă inmarcate, iar ulterior s-au atins acorduri de decontare prietenoase între municipalitate și unele dintre solicitanți, și anume dl. Hüseyin Kumaral, Kadri Ekici, Mahfuz Ok și Orhan Görken și plățile relevante au fost efectuate acestor solicitanți. Nu s-a semnat niciun acord de decontare prietenos între dl Hüseyin Bulut și municipalitatea și, conform informațiilor din dosar, această datorie nu este încă plătită. Detaliile cererilor figurează în tabelul atașat. În ceea ce privește reclamanții „status de victimă” pentru cererile formulate în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 O descriere completă a dreptului intern și a noțiunii de „victim” în așezări interne pot fi găsite în Çiçek și Öztemel și alții c. Turcia (n. 74069/01, 74703/01, 76380/01, 1680/02, 257110/02, 25714/02 și 30383/02, §§ 18-39, 3 mai 2007). O descriere a dreptului intern relevant poate fi găsită în Turgut și alții c. Turcia (dec.), nr. 4860/09, §§ 19-26, 26 martie 2013). Având în vedere similaritatea cererilor, atât în ceea ce privește faptele, cât și în ceea ce privește dreptul, Curtea consideră oportună aderarea la acestea. Reclamanții se plângeau în conformitate cu articolele 6 și 13 din Convenția și cu art. 1 din Protocolul nr. 1 din Autoritățile care nu respectă hotărârile instanței de muncă pentru o perioadă lungă de timp În ceea ce privește art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția În ceea ce privește dl Hüseyin Kumral, dl Kadri Ekici, dl Mahfuz Ok și dl Orhan Görken 10. La început, Curtea observă că protocoalele de decontare ale municipalității cu patru dintre reclamanți, și anume cu dl Hüseyin Kumaral, dl Kadri Ekici, dl Mahfuz Ok și dl Orhan Görken. Aceste acorduri prevedeau că reclamanții au renunțat la cererile de compensare, drepturile și alte credite, inclusiv costurile, cheltuielile și taxele juridice, împotriva plății anumitor sume forfetare. 11. Prin urmare, Curtea consideră că statutul victimei acestor solicitanți a fost parțial redus, iar soluțiile interne au acoperit reclamațiile în temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1 și, prin urmare, „protocoalele de decontare” au fost soluționate numai de „privarea proprietății”. Într-adevăr, plata sumelor care nu sunt disponibile poate fi suficient de raspuns la aspectele legate de proprietate, însă, nu a remediat plângerea în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție. În aceste circumstanțe și se bazează pe jurisprudența sa (a se vedea Çiçek și Öztemel și alții v. Turcia (n. 74069/01, 74703/01, 76380/01, 1680/02, 25710/02, 25714/02 și 30383/02, §§ 23-25, 3 mai 2007; Ekici și alții c. Turcia , nr. 28877/03, § 19, 23 septembrie 2008), Curtea consideră că statutul de victimă a acestor reclamanți a fost eliminat în contextul articolului 1 din Protocolul nr. 1, iar această parte a cererii ar trebui, prin urmare, respinsă ca fiind manifestament nefondată, în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. Cu toate acestea, plângerea lor în temeiul articolului 6 § 1 necesită o examinare separată (a se vedea punctele 16 și 17 de mai jos). În ceea ce privește dl Hüseyin Bulut (primul reclamant în cererea nr. 24000/07) 12. Curtea observă că nu s-a semnat niciun acord de soluționare între Comunitatea și dl Hüseyin Bulut și, în conformitate cu informațiile din dosarul, municipalitatea nu a plătit încă suma acordată de instanța internă. 13. Guvernul a remarcat că, în temeiul Legii nr. 6384, s-a înființat o nouă comisie de compensare pentru a face față cererilor privind durata procedurilor și neexecuția hotărârilor. În consecință, ei au susținut că reclamantul nu a epuizat măsurile interne, deoarece nu a formulat nici o cerere Comisiei de compensare. 14. Curtea remarcă că, după cum a subliniat Guvernul, s-a instituit în Turcia un nou remediu intern în urma aplicării procedurii de hotărâre pilot în cazul Ümmühan Kaplan c. Turcia (n. 24240/07, 20 martie 2012). Ulterior, în decizia sa în cazul Demiroğlu c. Turcia (dec.), nr. 56125/10, 4 Iunie 2013), Curtea a declarat o cerere inadmisibilă din cauza faptului că reclamanții nu au putut elimina căile de recurs interne, adică noua soluție. În acest sens, Curtea a considerat în special că acest nou remediu a fost a priori accesibil și capabil de a oferi o perspectivă rezonabilă de remediere pentru plângeri referitoare la neexecuție a hotărârilor. 15. Având în vedere obiecția preliminară a Guvernului, Curtea concluzionează că această parte a cererii ar trebui respinsă în temeiul articolului 35 §§ § 1 și 4 din Convenție pentru neepuizare a căilor de recurs interne. În ceea ce privește art. 6 din Convenția 16. Guvernul a remarcat că, în temeiul Legii nr. 6384, s-a înființat o nouă comisie de compensare pentru a face față cererilor privind durata procedurilor și neexecuția hotărârilor. În consecință, ei au susținut că reclamanții nu au epuizat măsurile interne în ceea ce privește plângerea articolului 6, deoarece nu au formulat nici o cerere în favoarea Comisiei de compensație. 17. Curtea își reiterează concluziile de mai sus (a se vedea punctele 14 și 15 de mai sus) și concluzionează că această parte a cererii ar trebui, de asemenea, respinsă în temeiul articolului 35 §§ 1 și 4 din Convenție pentru neepuizare a căilor de recurs interne. În ceea ce privește art. 13 din Convenția 18. De asemenea, reclamanții se plângeau că, în temeiul legii turce, nu exista nici un remediu eficace pentru a obliga municipalitățile să își onoreze datoriile care decurg din hotărârile judecătorești și au invocat, în acest sens, art. 13 din Convenție. 19. Curtea reamintește că Comisia de compensare instituită prin Legea nr. 6384 prevede un remediu pentru reclamanții în sensul articolului 13 din Convenție pentru a se plânge de neexecuția hotărârilor interne din instanța în sensul articolului 6 § 1 și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția privind toate cererile pe calea Curții depuse înainte de 23 martie 2013 (a se vedea Turgut și alții c. Turcia (dec.), nr. 4860/09, §§ 19-26, 26 20 martie 2013). De aceea, această parte a cererii este vădit nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 3 a) și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să se alăture cererilor; declara cererea inadmisibilă. Adoptată în engleză și notificată în scris la 6 octombrie 2016. Hasan Bakırcı Nebojša Vučinić Președintele APENDIX Cerere nr. Aplicant Data nașterii Locul de reședință Data cererii și nr. de hotărâri judiciare de primă instanță Data deciziei finale Data executării 24000/07 Hüseyin BULUT 01/01/1972 Diyarbakır Hüseyin KUMRAL 01/01/1964 Diyarbakır Kadri EKİCİ 01/01/1972 Diyarbakır 23/12/1999 Tribunalul muncii Diyarbakır, E: 1999/323 K: 1999/509 15/06/1999 Tribunalul muncii Diyarbakır, E: 1999/350 K: 1999/385 17/11/1999 Diyarbakır Tribunalul muncii, E: 1999/321 K: 1999/357 31/12/1999 19/11/1999 19/11/1999 26/09/2008 23/12/2008 24440/07 Mahfuz OK 10/03/1970 Diyarbakır 02/06/1999 Diyarbakır Tribunalul muncii, E: 1999/238 K: 1999/337 19/11/1999 20/03/2008 25217/07 Orhan GÖRKEN 07/01/1973 Diyarbakır 15/06/1999 Tribunalul muncii Diyarbakır, E: 1999/329 K: 1999/364 19/11/1999 31/07/2008
Application no. 24000/07
Hüseyin BULUT and others against Turkey
and 2 other applications
(see list appended)
The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 13
September 2016 as a Committee composed of:
Nebojša Vučinić,
President,
Valeriu Grițco,
Stéphanie Mourou-Vikström,
judges,
and Hasan Bakırcı,
Deputy Section Registrar,
Having regard to the above applications lodged on the various dates indicated in the appended table,
Having regard to the observations submitted by the respondent Government and the observations in reply submitted by the applicants,
Having deliberated, decides as follows:
1.
The applicants, whose details are set out in the appendix, are Turkish nationals. They are represented before the Court by Mr. Sedat Çınar, a lawyer practicing in Diyarbakır. The Turkish Government (“the Government”) were represented by their Agent. Upon the applicants’ request, the Court decided that no hearing on the merits was required (Rule
59 § 3
in fine
of the Rules of Court).
A.
The circumstances of the case
2.
The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.
3.
On 5 May 1999 the applicants were laid off by the Diyarbakır Sur Municipality (“the Municipality”). Subsequently, the applicants brought separate actions before the Diyarbakır Labour Court against the Municipality, claiming outstanding salaries, dismissal indemnities, severance pay and other pecuniary rights. The court granted the applicants’ requests and in the absence of appeal, the judgments became final. At the date of introduction of the applications, the judgment debts were still outstanding. Subsequently, friendly settlement agreements were reached between the Municipality and some of the applicants, namely Mr
Hüseyin Kumral, Mr Kadri Ekici, Mr Mahfuz Ok and Mr Orhan Görken and the relevant payments were made to these applicants. No friendly settlement agreement was signed between Mr Hüseyin Bulut and the Municipality, and according to the information in the case file, this debt is still not paid.
4.
The details of the applications appear in the attached table.
B.
Relevant domestic law
1.
Regarding the applicants “victim status” for claims raised under Article 1 of Protocol No. 1
5.
A full description of domestic law and notion of “victim” in domestic settlements may be found in
Çiçek and Öztemel and Others v. Turkey
(nos.
74069/01, 74703/01, 76380/01, 16809/02, 25710/02, 25714/02 and
30383/02, §§ 18-39, 3 May 2007).
2.
Regarding the Competency of the Compensation Commission
6.
A description of the relevant domestic law may be found in
Turgut and Others v. Turkey
((dec.), no. 4860/09, §§ 19-26, 26 March 2013).
7.
The applicants complained under Articles 6 and 13 of the Convention, and Article 1 of Protocol No. 1 about the failure of the national authorities to comply with the Diyarbakır Labour Court’s judgments for a long period of time.
8.
Given the similarity of the applications, both as regards fact and law, the Court deems it appropriate to join them.
9.
The applicants complained under Articles 6 and 13 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 of the authorities’ failure to comply with the labour court’s judgments for a long period of time
A.
As to Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention
1.
In respect of Mr Hüseyin Kumral, Mr Kadri Ekici, Mr Mahfuz Ok and Mr Orhan Görken
10.
At the outset, the Court observes that that the Municipality signed settlement protocols with four of the applicants, namely with Mr Hüseyin Kumral, Mr Kadri Ekici, Mr Mahfuz Ok and Mr Orhan Görken. These agreements stipulated that the applicants waived any outstanding compensation claims, rights and other credits including costs, expenses and legal fees, against the payment of certain lump sums.
11.
The Court therefore considers that the victim status of these applicants has been partially reduced. The domestic settlements covered their claims under Article 1 of Protocol No.1 and thus the “matter” which was resolved through the settlement protocols was solely the “deprivation of property” complaint. Indeed, payment of the outstanding amounts may have sufficiently responded to the property related matters, however, it did not remedy their complaint under Article 6 § 1 of the Convention. In these circumstances, and relying on its case-law (see
Çiçek and Öztemel and Others v. Turkey
(nos. 74069/01, 74703/01, 76380/01, 16809/02, 25710/02, 25714/02 and 30383/02, §§ 23-25, 3 May 2007;
Ekici and Others v. Turkey
, no.
28877/03, § 19, 23 September 2008), the Court considers that these applicants’ victim status has been removed in the context of Article 1 of Protocol No. 1 and this part of the application should therefore be rejected as being manifestly ill-founded, pursuant to Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention. However, their complaint under Article 6 § 1 requires a separate examination (see paragraphs 16 and 17 below).
2.
In respect of Mr Hüseyin Bulut (first applicant in application no.
24000/07)
12.
The Court observes that no settlement agreement was signed between the Municipality and Mr Hüseyin Bulut and according to the information in the case-file, the Municipality has still not paid the amount granted by the domestic court.
13.
The Government noted that pursuant to Law no. 6384 a new Compensation Commission had been established to deal with applications concerning the length of proceedings and the non-execution of judgments. Accordingly, they maintained that the applicant had not exhausted domestic remedies, as he had not made any application to the Compensation Commission.
14.
The Court observes that, as pointed out by the Government, a new domestic remedy has been established in Turkey following the application of the pilot judgment procedure in the case of
Ümmühan Kaplan v.
Turkey
(no.
24240/07, 20 March 2012). Subsequently, in its decision in the case of
Demiroğlu v. Turkey
((dec.), no. 56125/10, 4
June 2013), the Court declared an application inadmissible on the ground that the applicants had failed to exhaust domestic remedies, that is to say the new remedy. In so doing, the Court considered in particular that this new remedy was
a priori
accessible and capable of offering a reasonable prospect of redress for complaints concerning non-execution of judgments.
15.
Taking into account the Government’s preliminary objection, the Court concludes that this part of the application should be rejected under Article 35 §§ 1 and 4 of the Convention for non
‑
exhaustion of domestic remedies.
B.
As to Article 6 of the Convention
16.
The Government noted that pursuant to Law no. 6384 a new Compensation Commission had been established to deal with applications concerning the length of proceedings and the non-execution of judgments. Accordingly, they maintained that the applicants had not exhausted domestic remedies in respect of their Article 6 complaint, as they had not made any application to the Compensation Commission.
17.
The Court reiterates its conclusions above (see paragraphs 14 and 15 above) and it concludes that this part of the application should also be rejected under Article 35 §§ 1 and 4 of the Convention for non
‑
exhaustion of domestic remedies.
C.
As to Article 13 of the Convention
18.
The applicants also complained that there was no effective remedy under Turkish law to compel municipalities to honour their debts deriving from court judgments. They relied, in this regard, on Article 13 of the Convention.
19.
The Court recalls that the Compensation Commission established by Law No. 6384 provides for a remedy to the applicants within the meaning of Article 13 of the Convention to complain about the non-execution of domestic court decisions for the purposes of Article 6 § 1 and Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention relating to all applications pending before the Court submitted before 23 March 2013 (see
Turgut and Others
v. Turkey
((dec.), no. 4860/09, §§
19-26, 26
March 2013).
20.
It follows that this part of the application is manifestly ill-founded and must be rejected in accordance with Article 35 §§ 3 (a) and 4 of the Convention.
For these reasons, the Court, unanimously,
Decides
to join the applications;
Declares
the applications inadmissible.
Done in English and notified in writing on 6 October 2016.
Hasan Bakırcı
Nebojša Vučinić
Deputy Registrar
President
Application No
Aplicant
Date of birth
Place of Residence
Application date and No. of first instance court decisions
Date of final decision
Date of execution
24000/07
Hüseyin BULUT
01/01/1972
Diyarbakır
Hüseyin KUMRAL
01/01/1964
Diyarbakır
Kadri EKİCİ
01/01/1972
Diyarbakır
23/12/1999 Diyarbakır Labour Court,
15/06/1999 Diyarbakır Labour Court,
17/11/1999 Diyarbakır Labour Court,
31/12/1999
19/11/1999
19/11/1999
-
26/09/2008
23/12/2008
24440/07
Mahfuz OK
10/03/1970
Diyarbakır
02/06/1999 Diyarbakır Labour Court,
19/11/1999
20/03/2008
25217/07
Orhan GÖRKEN
07/01/1973
Diyarbakır
15/06/1999 Diyarbakır Labour Court,
19/11/1999
31/07/2008