VOLTMAN v. THE REPUBLIC OF MOLDOVA

SEGUNDA SECȚIUNE DECIZIE Nr. 31052/04 Svetlana și Vladimir VOLTMAN împotriva Republicii Moldova Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a doua secțiune), care așeză la 13 septembrie 2016 în calitate de comitet compus din: Nebojša Vučinić, președinte, Ksenija Turković, Georges Ravarani, judecători și Hasan Bakirci, secretar adjunct al secțiunii. Valeriu Grițco, judecătorul ales în ceea ce privește Republica Moldova, s-a retras din ședere în cadrul Comitetului (art. 28). având în vedere cererea depusă la 10 iulie 2004, având în vedere observațiile prezentate de guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de solicitanți, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamanții, dna Svetlana Voltman și dl Vladimir Voltman, sunt resortisanți israelieni, născuți în 1960 și respectiv în 1959 și locuiesc în Chișinău. Au fost reprezentați în fața Curții de dl V. Turcan și, începând cu 19 iulie 2011, de dl V. Nagacevschi, avocați care practică în Chișinău. Guvernul Moldovei (“ Guvernul”) au fost reprezentați de agentul lor, dl V. Grosu. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamanții au fost căsătoriți unul cu celălalt din 1981. Ele sunt investitori privati și acționari într-o societate privată (E.) înregistrată la Chișinău. La o dată neespecificată, au cumpărat o clădire situată în Chișinău. În 2002 societatea E. a decis să-și crească capitalul social, adaugând această construcție la activele sale. Apoi, al doilea reclamant a devenit vicepreședinte al societății. La 14 martie 2003, al doilea reclamant a semnat un contract de vânzare a acțiunilor sale societății. La 22 iulie 2003, reclamanții au instituit o procedură judiciară împotriva societății, a președintelui său, a cumpărătorilor ulterioare a acțiunilor și a registrului independent al societății care a înregistrat transferul acțiunilor, susținând că contractul a fost anulat, deoarece a fost încheiat sub presiune. La 27 octombrie 2003, Curtea de District Botanica a susținut cererea reclamanților, anulând contractul de vânzări între reclamant și societatea, precum și toate tranzacțiile ulterioare referitoare la acțiunile respective. La 11 decembrie 2003, Curtea de Apel Chișinău a anulat această hotărâre și a respins cererea reclamanților. Hotărârea instanței de apel a conținut doar partea operativă. Partea motivată a deciziei a fost redactată mai târziu. 10. La 15 decembrie 2003, reclamantul a depus un recurs preliminar cu privire la punctele de drept la Curtea Supremă de Justiție și a declarat în mod expres că se va depune un recurs deplin la primirea părții motivate din decizia impugnată din 11 decembrie 2003. 11. La 4 februarie 2004, Curtea Supremă de Justiție a respins recursul cu privire la punctele de drept ca fiind nefondată. 12. La 10 februarie 2004, reclamanții au primit partea motivată a hotărârii instanței de apel din 11 decembrie 2003. În aceeași zi au depus un recurs motivat asupra punctelor de drept. 13. Cu toate acestea, la 25 februarie 2004, Curtea Supremă de Justiție a respins recursul aplicand principiul res judicata. 14. Prezentul caz a fost comunicat guvernului la 8 martie 2010. 15. La 1 august 2011, noul reprezentant al reclamanților a notificat Curtea că reclamanții au dorit să retragă plângerile în temeiul articolului 13 din Convenție și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție „referit circumstanțele cauzei și jurisprudenței Curții.” 16. La 7 mai 2015, Agentul Guvernului a inițiat proceduri de revizuire în fața instanțelor naționale. La 17 iunie 2015, Curtea Supremă de Justiție și-a anulat hotărârile din 4 februarie 2004 și 25 februarie 2004 și reînnoit În acest sens, Curtea Supremă a constatat o încălcare a articolului 6 din Convenție, admițând că reclamanții nu au beneficiat de un proces echitabil, deoarece apelul pe punctele de drept a fost respins ilegal. În legătură cu această încălcare, Curtea Supremă a acordat reclamanților EUR 1.800 pentru prejudiciu moral și 10000 MDL pentru costuri și cheltuieli. 17. Procedura a fost încheiată cu examinarea recursului reclamanților asupra punctelor de drept care a fost ulterior respinsă de Curtea Supremă de Justiție la 30 septembrie 2015. La 29 martie 2016, reclamanții au depus o nouă cerere înregistrată în temeiul nr. 24361/16, susținând o încălcare a articolelor 6 și 13 din convenție, precum și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la convenție. 18. Reclamanții s-au plâns în temeiul articolului 6 din Convenție că dreptul lor la o audiere echitabilă de către un tribunal imparțial instituit prin lege a fost încălcat ca urmare a hotărârilor interne din 4 februarie 2004 și 25 februarie 2004. 19. În formularul lor de cerere, ei se plângeau, de asemenea, că neexaminarea recursului din partea Curții Supreme în privința punctelor de drept a constituit o încălcare a dreptului lor la o soluție eficace în temeiul articolului 13 din Convenție și a dreptului lor la proprietate în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. La 1 august 2011, al doilea reprezentant numit a notificat Curtea că reclamanții au dorit să retragă plângerile în temeiul articolului 13 și al articolului 1 din Protocolul nr. 1. Reclamanții se plângea că nerespectarea Curții Supreme de Justiție în examinarea recursului asupra punctelor de drept a constituit o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție, al căror parte relevantă se menționează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ... fiecare are dreptul la o audiere echitabilă ... de [a] ... tribunal ...” 21. Guvernul a susținut că reclamanții și-au pierdut statutul de victimă din 17 iunie 2015, Curtea Supremă de Justiție a recunoscut în mod expres încălcarea dreptului reclamanților la un proces echitabil și le-a acordat compensații pentru prejudiciu moral în acest sens. În plus, la 30 septembrie 2015 Curtea Supremă de Justiție și-a examinat apelul asupra punctelor de drept în toate aspectele, dar totuși a respins-o ca fiind evident nefondată. Prin urmare, Guvernul a cerut Curții să respingă plângerile reclamanților în temeiul articolelor 6 § 1 și 13 din Convenție, deoarece nu mai puteau pretinde că sunt „victime” de orice încălcare în acest sens. 22. Curtea reiterează că, pentru ca un reclamant să poată pretinde că este victimă de o încălcare, în sensul articolului 34 din Convenție, nu numai că trebuie să aibă statutul de victimă în momentul introducerii cererii, ci acest statut trebuie să continue să existe în toate etapele procedurii. O decizie sau o măsură favorabilă pentru un reclamant nu este, în principiu, suficientă pentru a-l priva de statutul său de „victima”, cu excepția cazului în care autoritățile naționale au recunoscut, fie în mod expres, fie în substanță, și apoi au oferit remediere pentru încălcarea Convenției (a se vedea Dalban c. România [GC], nr. 28114/95, § 44, CEDO 1999‐VI). 23. Curtea constată că, după comunicarea cauzei către Guvern, procedurile au fost redeschise. Curtea Supremă a recunoscut o încălcare a articolului 6 din Convenție în ceea ce privește plângerea de mai sus și a acordat reclamanților o compensație suficientă. În plus, reclamanții au putut prezenta argumentele lor în fața Curții Supreme, care au oferit garanțiile prevăzute la art. 6 § 1 din Convenție și au abordat aceste argumente într-o hotărâre motivată în mod corespunzător. În astfel de circumstanțe, Curtea consideră că reclamanții nu mai pot pretinde că sunt „victime” de o încălcare a articolului 6 în ceea ce privește plângerea de mai sus și că această parte a cererii trebuie respinsă în temeiul articolului 35 §§ § 3 și 4 din Convenție. În scrisoarea sa din 1 august 2011 reprezentantul reclamanților a informat Curtea că reclamanții au dorit să își retragă plângerile în temeiul articolului 13 din Convenție și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție „referit circumstanțele cauzei și jurisprudenței Curții”. 25. Curtea ia act de faptul că reclamanții nu intenționează să urmărească plângerile de mai sus în sensul articolului 37 din Convenție, care, în ceea ce privește informațiile, citește după cum urmează: „1. În orice etapă a procedurii, Curtea poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în care circumstanțele conduc la concluzia că (a) reclamantul nu intenționează să își continue cererea; .. Cu toate acestea, Curtea continuă examinarea cererii dacă respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenția și în Protocolele sale, este necesară.” 26. Curtea consideră că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție și în Protocolurile sale, nu necesită continuarea examinării plângerilor în temeiul articolului 13 din Convenție și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. Prin urmare, decide să ia această parte din aplicarea din lista sa de cazuri, în conformitate cu art. 37 § 1 litera (a) din Convenție. Din aceste motive, Curtea declară, în unanimitate, plângerea în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție inadmisibilă; hotărăște să elimine restul cererii. Adoptată în limba engleză și notificată în scris la 6 octombrie 2016. Hasan Bakırcı Nebojša Vučinić Președintele adjunct al grefierului

SECOND SECTION

DECISION

Application no. 31052/04

Svetlana and Vladimir VOLTMAN

against the Republic of Moldova

The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 13

September 2016 as a Committee composed of:

Nebojša Vučinić,

President,

Ksenija Turković,

Georges Ravarani,

judges,

and Hasan Bakirci,

Deputy Section Registrar.

Valeriu Grițco, the judge elected in respect of the Republic of Moldova, withdrew from sitting in the Committee (Rule 28).

Having regard to the above application lodged on 10 July 2004,

Having regard to the observations submitted by the respondent Government and the observations in reply submitted by the applicants,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

1.

The applicants, Ms Svetlana Voltman and Mr Vladimir Voltman, are Israeli nationals, who were born in 1960 and 1959 respectively and live in Chișinău. They were represented before the Court by Mr V. Turcan and as of 19 July 2011 by Mr V. Nagacevschi, lawyers practising in Chișinău. The Moldovan Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr V. Grosu.

2.

The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.

3.

The applicants have been married to each other since 1981. They are private investors and shareholders in a private company (E.) registered in Chișinău.

4.

On an unspecified date they bought a building located in Chișinău.

5.

In 2002 company E. decided to increase its registered capital by adding that building to its assets. Subsequently, the second applicant became that company’s deputy chairman.

6

.

On 14 March 2003 the second applicant signed a contract selling his shares to the company.

7.

On 22 July 2003 the applicants instituted court proceedings against the company, its chairman, the subsequent buyers of the shares, and the independent company register which registered the shares’ transfer, claiming that the contract was void as it had been concluded under duress.

8.

On 27 October 2003 the Botanica District Court upheld the applicants’ claim. It annulled the sales contract between the applicant and the company, as well as all subsequent transactions concerning those shares. The company appealed.

9.

On 11 December 2003 the Chișinău Court of Appeal quashed that judgment and dismissed the applicants’ claim. The appellate court’s decision contained its operative part only. The reasoned part of the decision was to be drafted later.

10.

On 15 December 2003 the applicant lodged a preliminary appeal on points of law with the Supreme Court of Justice. They stated expressly that a full appeal would be lodged upon receipt of the reasoned part of the challenged decision of 11 December 2003.

11.

On 4 February 2004 the Supreme Court of Justice dismissed the appeal on points of law as being ill-founded.

12.

On 10 February 2004 the applicants received the reasoned part of the appellate court’s decision of 11 December 2003. On the same day they lodged a reasoned appeal on points of law.

13.

However, on 25 February 2004 the Supreme Court of Justice rejected their appeal applying the

res judicata

principle.

14.

The present case was communicated to the Government on 8

March 2010.

15.

On 1 August 2011 the applicants’ new representative notified the Court that the applicants wished to withdraw the complaints under Article

13 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention “given the circumstances of the case and the Court’s case-law.”

16.

On 7 May 2015 the Agent of the Government initiated revision proceedings before the domestic courts. On 17 June 2015 the Supreme Court of Justice quashed its judgments of 4 February 2004 and 25

February 2004 and re

‑

opened the proceedings ordering re-examination of the applicants’ appeal on points of law. In so doing, the Supreme Court found a breach of Article 6 of the Convention admitting that the applicants had not benefitted from a fair trial since their appeal on points of law had been rejected unlawfully. In connection with that breach the Supreme Court awarded the applicants EUR

1,800 for non-pecuniary damage and MDL

10,000 for costs and expenses.

17.

The proceedings were terminated with the examination of the applicants’ appeal on points of law which was subsequently dismissed by the Supreme Court of Justice on 30 September 2015. On 29 March 2016 the applicants lodged a new application registered under no. 24361/16, alleging a violation of Articles 6 and 13 of the Convention as well as of Article 1 of Protocol

No.

1 to the Convention.

COMPLAINTS

18.

The applicants complained under Article 6 of the Convention that their right to a fair hearing by an impartial tribunal established by law had been breached as a result of the domestic judgments dated 4 February 2004 and 25 February 2004.

19.

In their application form, they also complained that the Supreme Court’s failure to examine their appeal on points of law had amounted to a violation of their right to an effective remedy under Article 13 of the Convention and of their right to property under Article 1 of Protocol No.

1 to the Convention. On 1 August 2011 the second appointed representative notified the Court that the applicants wished to withdraw the complaints under Article 13 and Article 1 of Protocol No. 1.

THE LAW

A.

Alleged violation of Article 6 § 1 of the Convention due to the failure to examine the applicants

’

appeal on points of law

20.

The applicants complained that the failure of the Supreme Court of Justice to examine their appeal on points of law had constituted a breach of Article

6 § 1 of the Convention, the relevant part of which reads:

“In the determination of his civil rights and obligations ... everyone is entitled to a fair ... hearing ... by [a] ... tribunal ...”

21.

The Government argued that the applicants had lost their victim status since on 17 June 2015 the Supreme Court of Justice had expressly acknowledged the violation of the applicants’ right to a fair trial and awarded them compensation for non-pecuniary damage in that respect. Moreover, on 30 September 2015 the Supreme Court of Justice examined their appeal on points of law under all aspects, but nonetheless dismissed it as manifestly ill-founded. Therefore, the Government asked the Court to dismiss the applicants’ complaints under Articles 6 § 1 and 13 of the Convention because they could no longer claim to be “victims” of any violation in that respect.

22.

The Court reiterates that in order for an applicant to be able to claim to be the victim of a violation, within the meaning of Article 34 of the Convention, not only must he have the status of victim at the time the application is introduced, but such status must continue to exist at all stages of the proceedings. A decision or measure favourable to an applicant is not in principle sufficient to deprive him of his status as a “victim” unless the national authorities have acknowledged, either expressly or in substance, and then afforded redress for the breach of the Convention (see

Dalban v.

Romania

[GC], no. 28114/95, § 44, ECHR 1999‑VI).

23.

The Court notes that after the communication of the case to the Government the proceedings were re-opened. The Supreme Court acknowledged a breach of Article 6 of the Convention in respect of the above complaint and awarded the applicants sufficient compensation. Moreover, the applicants were able to submit their arguments before the Supreme Court, which offered the guarantees set forth in Article 6 § 1 of the Convention and addressed those arguments in a duly reasoned judgment. In such circumstances, the Court considers that the applicants can no longer claim to be “victims” of a violation of Article 6 in relation to the above complaint and that this part of the application must be rejected pursuant to Article

35 §§ 3 and 4 of the Convention.

B.

Alleged violation of Article 13 of the Convention and Article 1 of Protocol no. 1 to the Convention

24.

In his letter dated 1 August 2011 the applicants’ representative informed the Court that the applicants wished to withdraw their complaints under Article 13 of the Convention and Article 1 of Protocol no. 1 to the Convention “given the circumstances of the case and the Court’s case-law.”

25.

The Court takes note that the applicants do not intend to pursue the above complaints within the meaning of Article 37 of the Convention, which so far as material, reads as follows:

“1.

The Court may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to the conclusion that

(a) the applicant does not intend to pursue his application; ..

...

However, the Court shall continue the examination of the application if respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto so requires.”

26.

The Court considers that respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols does not require continuing the examination of the complaints under Article 13 of the Convention and Article 1 of Protocol

no. 1 to the Convention. It, therefore, decides to strike this part of the application out of its list of cases in accordance with Article 37 § 1 (a) of the Convention.

For these reasons, the Court, unanimously,

Declares

the complaint under Article 6 § 1 of the Convention inadmissible;

Decides

to strike out the remainder of the application.

Done in English and notified in writing on 6 October 2016.

Hasan Bakırcı

Nebojša Vučinić

Deputy Registrar

President