CtEDO 13.09.2016 Auto

HALMAGHI v. ROMANIA

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
13.09.2016
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2016
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
HALMAGHI v. ROMANIA (CtEDO, 2016)
HUDOC · oficial

A doua secțiune DECIZIE nr. 29281/03 Adriana HALMAGHI împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care a stat la 13 septembrie 2016 în calitate de comitet compus din: Paulo Pinto de Albuquerque, președinte, Iulia Motoc, Marko Bošnjak, judecători și Andrea Tamietti, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 1 august 2003, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul contestat și observațiile transmise de solicitant, după deliberare, hotărăște după cum urmează: Reclamanta, dna Adriana Halmaghi, s-a născut în 1927 și trăiește în Timișoara. Deține atât naționalități române, cât și germane. A fost reprezentată în fața Curții de către dna S. Ajami, un avocat practicant la Frankfurt am Main. Guvernul român (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna C. Brumar, din Ministerul Afacerilor Externe. Guvernul german a primit notificarea cererii în funcție de cetățenia germană a reclamantului, dar acestea nu au exercitat dreptul lor de a interveni în temeiul articolului 36 § 1 din Convenția și art. 44 din Regulamentul de procedură. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 1 noiembrie 2002, județul Timiș a respins o acțiune civilă depusă de persoanele private împotriva reclamantului, cerând recunoașterea dreptului lor de drum pe proprietatea reclamantului (servitute de trecere Tribunalul de Apel Timișoara a programat o audiere la 20 ianuarie 2003. Convocațiile și documentele depuse de reclamanții au fost comunicate reclamantului la o adresă necorespunzătoare. Într-o scrisoare trimisă Curții de Apel la 16 ianuarie 2003, reclamantul a solicitat ca audierea să fie amânată din cauza problemelor sale de sănătate. În consecință, la 20 ianuarie 2003, Curtea de Apel a programat o nouă ședință care urmează să aibă loc la 3 februarie 2003. Notificarea privind noua dată a fost trimisă reclamantului la aceeași adresă necorespunzătoare. Reclamantul a solicitat o nouă amânare a audierii informand instanța că nu va putea participa la audierea programată la 3 februarie 2003 din cauza problemelor sale de sănătate. În decizia sa finală din 3 februarie 2003 Curtea de Apel Timișoara a respins noua cerere de amânare depusă de reclamant, a reexaminat cazul cu privire la fondul și a permis acțiunea inițială împotriva reclamantului. Reclamantul a depus o opoziție de anulare a deciziei finale din 3 februarie 2003 (concursație în anulare La 25 aprilie 2003, Curtea de Apel Timișoara a respins obiecția și a remarcat că reclamanta nu s-a plâns, în cererea ei de amânare, că adresa folosită pentru corespondența este incorectă. 1 din Convenția a fost încălcată. 12. Ea s-a plâns în continuare că, în ceea ce privește permiterea dreptului de drum pe proprietatea ei, instanțele interne au încălcat dreptul ei la bucurarea pașnică a bunurilor sale, garantat prin art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. Reclamantul s-a plâns de nedreptatea procedurii dinaintea Curții de Apel Timișoara, susținând că nu a fost informată în mod legal cu privire la procedurile de recurs și a fost astfel împiedicată să participe la acestea. Ea a invocat art. 6 § 1 din Convenție care, în măsura în care este relevant, citește după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ... fiecare are dreptul la o audiere echitabilă ... de [a] ... tribunal ...” 14. Guvernul a considerat că reclamantul nu poate pretinde că este victimă de o încălcare a drepturilor sale, că ea nu a epuizat în mod corespunzător căile de recurs interne și că nu a suferit un dezavantaj semnificativ. Guvernul a subliniat faptul că reclamantul a fost conștientă de datele audierii încadrate în recurs, în ciuda presupusei adrese eronate la care au fost notificate convocate de instanță. 15. Reclamantul a contestat acuzațiile guvernului. 16. Curtea consideră că nu este necesar să se examineze în detaliu toate obiecțiile formulate de Guvern, în măsura în care cererea este, în orice caz, inadmisibilă din următoarele motive. 17. Curtea reiterează că aceasta nu poate evalua în sine faptele care au condus o instanță națională să adopte o decizie mai degrabă decât alta; altfel, aceasta ar acționa ca instanță de a patra instanță și ar ignora limitele impuse asupra acțiunii sale (Avoti usted v. Letonia [GC], nr. 17502/07, § 99, 23 mai În plus, aceasta reiterează că dreptul de acces la o instanță, principiul procedurii adversare și principiul egalității de arme consacrat la art. 6 § 1 din Convenție sunt, de asemenea, aplicabile în sfera specifică de serviciu a documentelor judiciare asupra părților (a se vedea S.C. Raisa Shipping S.R.L. România , nr. 37576/05, § 29, 8 ianuarie 2013 și, ca exemplu recent, Avoti 18. În ceea ce privește faptele prezentului caz, Curtea remarcă că, chiar dacă citațiile au fost trimise la o adresă greșită, reclamanta a fost conștientă de progresele înregistrate în cazul ei și, în special, de datele ședințelor în fața Curții de Apel (a se vedea punctul 7 mai sus). În plus, deși ea trebuie să fi știut că convocatele au fost trimise la o adresă greșită, ea nu a reușit să pună această chestiune în fața Curții de Apel. Având în vedere că reclamantul a reacționat prompt după fiecare notificare trimisă la atenția sa, fie doar pentru a solicita o amânare, Curtea de Apel nu a avut niciun motiv să suspecteze că nu este în posesia documentelor judiciare care îi sunt servite, inclusiv citațiile. În cele din urmă, Curtea constată că instanța internă a examinat licența procedurii de serviciu (a se vedea punctul 10 mai sus). Nimic din dosar nu permite să se îndepărteze de concluziile lor cu privire la acest punct. 19. Din aceste motive, având în vedere tot materialul în posesia sa și în măsura în care chestiunile reclamate sunt în competența sa, Curtea constată că acestea nu dezvăluie nici o apariție a unei încălcări a articolului 1 din Convenție. 20. Prin urmare, această plângere este vădit nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ § 3 a) și 4 din Convenție. Plaga în temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția 21. Reclamantul s-a plâns de încălcarea dreptului ei la bucurarea pașnică a bunurilor sale, garantată prin art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. 22. Cu toate acestea, având în vedere tot materialul în posesia sa, și în măsura în care chestiunile reclamate sunt în competența sa, Curtea constată că acestea nu dezvăluie nicio apariție a unei încălcări a drepturilor și libertăților prevăzute în Convenția sau în Protocolurile sale. În special, Curtea constată că instanța internă a aplicat legea relevantă într-un mod în conformitate cu cerințele articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. Nu există nici o indicație de arbitraritate în examinarea cazului la nivel intern. 23. În consecință, această plângere este evident nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 3 litera (a) și cu art. 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea inadmisibilă. Adoptată în engleză și notificată în scris la 6 octombrie 2016. Andrea Tamietti Paulo Pinto de Albuquerque Președintele Adjunct Registrului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă