CUARTA DECIZIE DECIZIE Nr. 7765/10 Adrian Marcel IANCU împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care a stat la 24 ianuarie 2017 în calitate de comitet compus din: Paulo Pinto de Albuquerque, președinte, Iulia Motoc, Marko Bošnjak, judecători și Andrea Tamietti, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 29 ianuarie 2010, Având în vedere observațiile prezentate de Guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de solicitant, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dl Adrian Marcel Iancu, este un cetățen român care s-a născut în 1962 și trăiește în Vidra. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl I. Olteanu, un avocat practicant în București. Guvernul român („ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna C. Brumar, de la Ministerul Afacerilor Externe. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. La 7 februarie 2007, reclamantul a depus o cerere la Curtea de Apel de la București pentru anularea raportului său de evaluare profesională. 2009 Curtea de Apel din București a respins cererea reclamantului. Reclamantul a apelat asupra punctelor de drept (recurse A ședința a fost programată la 30 iulie 2009, iar convocarea care a apărut a fost notificată reclamantului numai prin postarea acestuia pe poarta sa (denumită în continuare „prin anunț public” – citarea prin afișare ). Reclamantul nu a participat la audiere. Într-o decizie finală adoptată la 30 iulie 2009, Curtea Înaltă de Cassare și Justiție a respins un recurs de către reclamant și a susținut decizia Curții de Apel. Legea internă relevantă în vigoare în momentul în care documentele judiciare au fost notificate de public este rezumat în S.C. Raisa M. Shipping S.R.L. c. România (nr. 37576/05, § 18, 8 ianuarie 2013). COMPLAINTE 10. Reclamantul s-a plâns, în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, că a fost împiedicat să participe la procedurile dinainte de Curtea Înaltă de Casare și Justiție, deoarece notificarea audierii nu a fost în mod corespunzător în fața sa și nu a fost conștient de data acestei audieri. El s-a plâns în continuare în ceea ce privește durata procedurii și rezultatele acestora. În plus, el s-a plâns că a fost discriminat și nu a avut la dispoziție un remediu eficace în ceea ce privește grijuliile Convenției sale. HOTĂRÂREA presupune încălcarea dreptului de acces la instanță 11. Reclamantul s-a plâns că nu poate participa la procedura internă pentru că nu a primit notificarea instanței. El a invocat art. 6 § 1 din Convenție, care, în măsura în care este relevant, citește: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ... fiecare are dreptul la o audiere echitabilă ... de [a] ... tribunal ...” 12. Guvernul susține că reclamantul nu a epuizat căile de recurs interne de care are acces. 13. Reclamantul a contestat afirmația Guvernului. 14. Curtea remarcă că, în cazul S.C. Raisa M. Shipping S.R.L. c. România (n. 37576/05, § 25, 8 ianuarie 2013), a constatat că o cerere de anulare a unei decizii finale constituia un remediu eficace într-o situație similară cu cea din acest caz (a se vedea, de asemenea, Hilote c. România) (dec.), nr. 15838/06, § 11, 13 septembrie 2016). Reclamantul, care nu a utilizat acest remediu sau orice alt remediu disponibil (a se vedea punctul 8 de mai sus), nu a prezentat niciun argument care să permită Curții să ajungă la o concluzie diferită. 15. Prin urmare, plângerea trebuie respinsă în temeiul articolelor 1 și 4 din Convenție pentru neepuizarea recoursurilor interne. Alte plângeri 16. Reclamantul s-a plâns în ceea ce privește modul în care instanța internă și-a examinat cauza și durata procedurii. În plus, el s-a plâns că nu a avut un remediu eficace și că a fost discriminat împotriva. 17. Cu toate acestea, având în vedere tot materialul în posesia sa și, în măsura în care chestiunile reclamate sunt în competența sa, Curtea constată că acestea nu dezvăluie nicio apariție a unei încălcări a drepturilor și a libertăților prevăzute în Convenția sau în Protocolurile sale. În special, Curtea constată că procedura a început la 7 februarie 2007 (a se vedea paragraful) 4 mai sus) și s-au încheiat la 30 iulie 2009 (a se vedea punctul 7 mai sus). Prin urmare, acestea au durat aproape doi ani și șase luni și au fost tratate de două niveluri de competență. Durata lor nu este irezonabilă în funcție de jurisprudența Curții cu privire la această chestiune (a se vedea Vlad și altele România, nr. 40756/06, 41508/07 și 50806/07, § 131, 26 noiembrie 2013). 18. În plus, Curtea reiterează că reclamantul a avut la dispoziție o soluție eficace, și anume o cerere de anulare a deciziei finale. Prin faptul că nu a folosit-o, a pierdut oportunitatea de a permite instanțelor interne să reexamineze meritele acțiunii sale și, dacă este necesar, să modifice rezultatul procedurii în cauză și să abordeze orice alte chestiuni pe care le-ar fi dorit să le ridice, cum ar fi presupusa discriminare pe care a suferit-o. 19. Prin urmare, această parte a cererii este parțial bolnavă. fondată și parțial inadmisibilă pentru neepușirea recourslor interne și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 1, 3 lit. (a) și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea declara în unanimitate cererea inadmisibilă. Adoptată în engleză și notificată în scris la 16 februarie 2017. Andrea Tamietti Paulo Pinto de Albuquerque Președintele adjunct al grefierului
Application no. 7765/10
Adrian Marcel IANCU
against Romania
The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 24
January 2017 as a Committee composed of:
Paulo Pinto de Albuquerque,
President,
Iulia Motoc,
Marko Bošnjak,
judges,
and Andrea Tamietti,
Deputy Section Registrar,
Having regard to the above application lodged on 29 January 2010,
Having regard to the observations submitted by the respondent Government and the observations in reply submitted by the applicant,
Having deliberated, decides as follows:
1.
The applicant, Mr Adrian Marcel Iancu, is a Romanian national who was born in 1962 and lives in Vidra. He was represented before the Court by Mr I. Olteanu, a lawyer practising in Bucharest.
2.
The Romanian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Ms C. Brumar, from the Ministry of Foreign Affairs.
A.
The circumstances of the case
3.
The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.
4
.
On 7 February 2007 the applicant lodged a claim with the Bucharest Court of Appeal for annulment of his professional evaluation report. On 1
April
2009 the Bucharest Court of Appeal dismissed the applicant’s claim.
5.
The applicant appealed on points of law (
recurs
).
6.
A hearing was scheduled on 30 July 2009, and the summons to appear was served on the applicant solely by posting it on his gate (hereinafter “by public notice” –
citarea prin afișare
). The applicant did not attend the hearing.
7
.
In a final decision adopted on 30 July 2009 the High Court of Cassation and Justice dismissed an appeal by the applicant and upheld the decision of the Court of Appeal.
8
.
The applicant did not lodge an application to set aside the final decision of 30 July 2009 (
contestație în anulare
).
B.
Relevant domestic law
9.
The relevant domestic law in force at the time of service of the judicial documents by public notice is summed up in
S.C. Raisa M. Shipping S.R.L. v. Romania
(no. 37576/05, § 18, 8 January 2013).
10.
The applicant complained under Article 6 § 1 of the Convention that he had been prevented from participating in the proceedings before the High Court of Cassation and Justice because the notification of the hearing had not been properly served on him, and he had not been aware of the date of that hearing. He further complained regarding the length of the proceedings and their outcome. In addition, he complained that he had been discriminated against and had not had at his disposal an effective remedy in respect of his Convention grievances.
A.
Alleged infringement of the right of access to court
11.
The applicant complained that he could not participate in the domestic proceedings because he had not received the court notification. He invoked Article 6 § 1 of the Convention, which, in so far as relevant, reads:
“In the determination of his civil rights and obligations ... everyone is entitled to a fair ... hearing ... by [a] ... tribunal ...”
12.
The Government argued that the applicant had not exhausted the domestic remedies available to him.
13.
The applicant contested the Government’s assertion.
14.
The Court observes that, in the case of
S.C. Raisa M. Shipping S.R.L. v.
Romania
(no. 37576/05, § 25, 8 January 2013), it found that an application to set aside a final decision constituted an effective remedy in a situation similar to that in the present case (see also
Hilote v.
Romania
(dec.), no. 15838/06, § 11, 13 September 2016). The applicant, who did not use that remedy or any other available remedy (see paragraph 8 above), did not put forward any argument which would allow the Court to reach a different conclusion.
15.
Accordingly, the complaint must be rejected under Article
35
§§
1 and 4 of the Convention for non-exhaustion of domestic remedies.
B.
Other complaints
16.
The applicant complained regarding the manner in which the domestic courts had examined his case and the length of the proceedings. Furthermore, he complained that he lacked an effective remedy and that he had been discriminated against.
17.
However, in the light of all the material in its possession, and in so far as the matters complained of are within its competence, the Court finds that they do not disclose any appearance of a violation of the rights and freedoms set out in the Convention or its Protocols. In particular, the Court notes that the proceedings began on 7 February 2007 (see paragraph
4 above) and ended on 30 July 2009 (see paragraph 7 above). They therefore lasted almost two years and six months and were dealt with by two levels of jurisdiction. Their length is not unreasonable in the light of the Court’s case
‑
law on the matter (see
Vlad and others
v.
Romania
, nos.
40756/06, 41508/07 and 50806/07, § 131, 26 November 2013).
18.
Furthermore, the Court reiterates that the applicant had an effective remedy at his disposal, namely an application to set aside the final decision. By not using it, he forfeited his opportunity to allow the domestic courts to re-examine the merits of his action and, if necessary, change the outcome of the proceedings in question and address any other issues that he might have wished to raise, such as the alleged discrimination he had suffered.
19.
Accordingly, this part of the application is partly manifestly ill
‑
founded and partly inadmissible for non-exhaustion of domestic remedies and must be rejected in accordance with Article 35 §§ 1, 3 (a) and 4 of the Convention.
For these reasons, the Court, unanimously,
Declares
the application inadmissible.
Done in English and notified in writing on 16 February 2017.
Andrea Tamietti
Paulo Pinto de Albuquerque
Deputy Registrar
President