GOGITIDZE v. RUSSIA

Decizia nr. 36985/07 Resan Resulovich GOGITIDZE împotriva Rusiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care a stat la 20 septembrie 2016 în calitate de comitet compus din: Helena Jäderblom, președinte, Dmitry Dedov, Branko Lubarda, judecători și Fatoș Aracı, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 14 iunie 2007, Având în vedere declarația depusă de guvernul contestat la 30 septembrie 2015, care solicită Curții să excludă aplicarea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDURĂ Dl Resan Resulovich Gogitidze este un național rus, care s-a născut în 1949 și locuiește în Volgograd. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl E. Isetskiy, un avocat care practică în Volgograd. Guvernul Rus (“Guvernul”) a fost reprezentat de dl G. Matyushkin, reprezentant al Federației Ruse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Reclamantul s-a plâns că detenția sa prealabilă a fost nejustificată, că nu s-a bazat pe motive relevante sau suficiente și că nu poate primi compensații pentru lungimea excesivă a detenției sale. La 19 decembrie 2013, cererea a fost comunicată guvernului Prin scrisoarea depusă la 30 septembrie 2015, Guvernul a informat Curtea că a propus să facă declarație unilaterală în vederea soluționării problemei formulate de cerere și a solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. În declarație, Guvernul a recunoscut că reclamantul a fost reținut fără justificare bine fundamentată pe baza hotărârilor rendue de instanțe care nu respectă cerințele articolului 5 § 3 din convenție și că reclamantul nu are dreptul executor de a beneficia de compensații pentru detenția sa în încălcarea articolului 5 § 5 din convenție. Ei au declarat că sunt dispuse să plătească 4,095 euro (EUR) ca o justă satisfacție pentru detenția reclamantului din 22 decembrie 2004 până la 29 mai 2007 și pentru încălcarea dreptului său la compensare. Restul declarației lor furnizate după cum urmează: „Suma menționată mai sus, care este de acoperire a oricărui pecuniar și neînscris prejudiciu material, precum și costurile și cheltuielile, vor fi eliberate de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția europeană privind drepturile omului. În cazul în care nu a plătit această sumă în termenul de trei luni, Guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Această plată va constitui rezoluția finală a cazului.” Reclamantul a fost invitat să facă comentarii cu privire la declarația unilaterală a Guvernului, dacă dorește. El nu a prezentat niciun comentariu în răspuns. Curtea reiterează că art. 37 din convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista cazurilor în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate la alineatul (1) litera (a), (b) sau (c) din respectivul articol. În special, art. 37 § 1 litera (c) din convenție permite Curții să scoată un caz din lista sa dacă: „...pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. Acesta reamintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) din Convenție pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile stabilite în jurisprudența sa (a se vedea Tahsin Acar c. Turcia [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, CEDH 2003-VI; WAZA Spółka o.o. c. Polonia (dec.), nr. 11602/02, 26 iunie 2007, și Sulwińska c. Polonia (dec.), nr. 28953/03, 18 septembrie 2007). Curtea remarcă, la început, că, de la prima hotărâre cu privire la detenția prelungită în Rusia (a se vedea Kalashnikov c. Rusia , nr. 47095/99 §§ 104-21 CEDO 2002 VI), a constatat o încălcare a articolului 3 din Convenție din cauza unei detenții prelungite excesiv de mult timp fără justificare adecvată în mai mult de o sută de cazuri împotriva Rusiei. În ceea ce privește plângerea în temeiul articolului 5 § 5, Curtea a constatat mai devreme că legislația rusă împiedică orice posibilitate juridică pentru reclamanții de a beneficia de compensare pentru detenția care a fost efectuată în încălcarea articolului 3 din Convenție (a se vedea Govorushko c. Rusia , nr. 42940/06, §§ 57-61, 25 octombrie 2007, Korshunov c. Rusia , nr. 38971/06, §§ 59-63, 25 octombrie 2007; Alekhin c. Rusia , nr. 10638/08, §§ 151-55, 30 iulie 2009 și Chuprikov c. Rusia , nr. 17504/07 , § 99, 12 iunie 2014 . Rezultă că plângerile formulate în prezenta cerere se bazează pe jurisprudența clară și extinsă a Curții. Respectând natura admiterilor conținute în declarația guvernului, Curtea este convinsă că guvernul nu a contestat acuzațiile formulate de reclamanți și a recunoscut în mod explicit o încălcare a articolului 5 §§ 3 și 5 din Convenție. În ceea ce privește remedierea prevăzută pentru solicitant, Guvernul s-a angajat să-i plătească o anumită cantitate de compensare în ceea ce privește prejudiciile materiale și morale, precum și costurile și cheltuielile. Guvernul s-a angajat să efectueze plata acestor sume în termen de trei luni de la hotărârea Curții, cu dobânzi nejustificate care trebuie plătite în caz de întârziere a decontare. Curtea este convinsă că suma propusă nu este irezonabilă. Prin urmare, Curtea consideră că nu mai este justificat să continue examinarea acestui caz. Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului astfel cum este definită în Convenție (art. 37 § 1 în amendă ) nu necesită să continue examinarea cazului. În orice caz, hotărârea Curții nu aduce atingere unei decizii pe care le-ar putea lua pentru a restabili, în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție, cererea la lista sa de cazuri, în cazul în care Guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale (a se vedea Aleksantseva și 28 Alții c. Rusia (dec.), nr. 750025/01 et al., 23 martie 2006, și Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Având în vedere cele de mai sus, este oportun să se scoată cazul din lista. Din aceste motive, Curtea ia act, în unanimitate, de termenele declarației guvernului contestat în temeiul articolului 5 §§ § 3 și 5 din Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectiva Convenție; decide să scoată aplicarea din lista sa de cazuri, în conformitate cu art. 37 §§ §§ §§ §§ . Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 13 octombrie 2016. Fatoș Aracı Helena Jäderblom Președintele adjunct al grefierului

THIRD SECTION

DECISION

Application no. 36985/07

Resan Resulovich GOGITIDZE

against Russia

The European Court of Human Rights (Third Section), sitting on 20

September 2016 as a Committee composed of:

Helena Jäderblom,

President,

Dmitry Dedov,

Branko Lubarda,

judges,

and Fatoș Aracı,

Deputy Section Registrar,

Having regard to the above application lodged on 14 June 2007,

Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 30 September 2015 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicant’s reply to that declaration,

Having deliberated, decides as follows:

FACTS AND PROCEDURE

The applicant, Mr Resan Resulovich Gogitidze, is a Russian national, who was born in 1949 and lives in Volgograd. He was represented before the Court by Mr E. Isetskiy, a lawyer practising in Volgograd.

The Russian Government (“the Government”) were represented by Mr

G. Matyushkin, Representative of the Russian Federation to the European Court of Human Rights.

The applicant complained that his pre-trial detention had been unreasonably long, that it had not been based on relevant or sufficient reasons and that he could not receive compensation for the excessive length of his detention.

On 19 December 2013 the application had been communicated to the Government

.

By the letter submitted on 30 September 2015 the Government informed the Court that they proposed to make unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by the application. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention.

In the declaration, the Government acknowledged that the applicant had been detained without well-founded justification on the basis of the decisions rendered by the courts which did not comply with the requirements of Article 5 § 3 of the Convention and that the applicant did not have an enforceable right to compensation for his detention in breach of Article 5 § 5 of the Convention. They stated their readiness to pay 4,095

euros (EUR) as just satisfaction for the applicant’s detention from 22

December 2004 to 29 May 2007 and for violation of his right to compensation.

The remainder of their declaration provided as follows:

“The sum referred to above, which is to cover any pecuniary and non

‑

pecuniary damage as well as costs and expenses, will be free of any taxes that may be applicable. It will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points.

This payment will constitute the final resolution of the case.”

The applicant was invited to comment on the Government’s unilateral declaration, if he so wishes. He submitted no comments in reply.

THE LAW

The Court reiterates that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. In particular, Article 37 § 1 (c) of the Convention enables the Court to strike a case out of its list if:

“...for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.

It also recalls that in certain circumstances it may strike out an application under Article 37 § 1 (c) of the Convention on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued.

To this end, the Court will examine carefully the declaration in the light of the principles established in its case-law (see

Tahsin Acar v.

Turkey

[GC], no. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI;

WAZA Spółka

z

o.o. v. Poland

(dec.), no. 11602/02, 26 June 2007, and

Sulwińska v.

Poland

(dec.), no. 28953/03, 18 September 2007).

The Court notes at the outset that since its first judgment concerning the lengthy pre-trial detention in Russia (see

Kalashnikov v.

Russia

, no.

47095/99, §§ 104-21 ECHR 2002 VI), it has found a violation of Article

5

§

3 of the Convention on account of an excessively lengthy pre

‑

trial detention without proper justification in more than one hundred cases against Russia.

As regards the complaint under Article 5 § 5, the Court has earlier found that Russian law precludes any legal possibility for applicants to receive compensation for the detention which was effected in breach of Article

5

§

3 of the Convention (see

Govorushko v. Russia

, no. 42940/06, §§

57-61, 25 October 2007,

Korshunov v. Russia

, no. 38971/06, §§ 59-63, 25

October 2007;

Alekhin v. Russia

, no. 10638/08, §§ 151-55, 30 July 2009; and

Chuprikov v. Russia

, no. 17504/07, § 99, 12 June 2014).

It follows that the complaints raised in the present application are based on the clear and extensive case-law of the Court.

Turning next to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, the Court is satisfied that the Government did not dispute the allegations made by the applicants and explicitly acknowledged a violation of Article 5 §§ 3 and 5 of the Convention.

As to the intended redress to be provided to the applicant, the Government have undertaken to pay him a certain amount of compensation in respect of pecuniary and non-pecuniary damages, as well as costs and expenses. The Government have committed themselves to effecting the payment of those sums within three months of the Court’s decision, with default interest to be payable in case of delay of settlement.

The Court is satisfied that the proposed sum is not unreasonable.

The Court therefore considers that it is no longer justified to continue the examination of this case. The Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention (Article 37 § 1

in fine

) does not require it to continue the examination of the case. In any event, the Court’s decision is without prejudice to any decision it might take to restore, pursuant to Article

37 § 2 of the Convention, the application to its list of cases, should the Government fail to comply with the terms of their unilateral declaration (see

Aleksentseva and 28 Others v. Russia

(dec.), nos.

75025/01 et al., 23

March 2006, and

Josipović v. Serbia

(dec.), no.

18369/07, 4 March 2008).

In view of the above, it is appropriate to strike the case out of the list.

For these reasons, the Court, unanimously,

Takes note

of the terms of the respondent Government’s declaration under Article 5 §§ 3 and 5 of the Convention and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;

Decides

to strike the application out of its list of cases in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention.

Done in English and notified in writing on 13 October 2016.

Fatoș Aracı

Helena Jäderblom

Deputy Registrar

President