Sokolov împotriva Rusiei

Decizia nr. 16209/10 Oleg Gennadyevich SOKOLOV împotriva Rusiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care a stat la 6 septembrie 2016 în calitate de comitet compus din: Helena Jäderblom, președinte, Dmitry Dedov, Branko Lubarda, judecători și Fatoș Aracı, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 2 martie 2010, Având în vedere declarația prezentată de guvernul contestat la 14 septembrie 2015 cere Curtea să elimine cererea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDIMENTUL Sokolov, reclamantul, dl Oleg Gennadyevich Sokolov, este un național rus, născut în 1967 și trăiește în Volgograd.

Guvernul rus („Guvernul”) a fost reprezentat de dl G. Matyushkin, reprezentant al Federației Ruse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Reclamantul s-a plâns că detenția sa prealabilă a fost nerazonabilă și că nu a fost bazată pe motive relevante sau suficiente. Cererea a fost comunicată guvernului. Prin scrisoarea depusă la 14 septembrie 2015, Guvernul a informat Curtea că a propus să facă declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunii formulate de cerere și a solicitat în continuare Curtea să elimine cererea, în conformitate cu art. 37 din Convenție.

În declarația menționată mai sus, Guvernul a recunoscut că reclamantul a fost reținut „să nu se justifice pe baza hotărârilor dictate de instanțe”, care „nu respectă cerințele articolului 5 § 3 din Convenție” și au declarat că sunt dispuse să plătească 700 euro (EUR) reclamantului ca satisfacție echitabilă pentru detenția anterioară între 21 mai 2009 și 7 decembrie 2009. Restul declarației prevăzute după cum urmează: „Suma menționată mai sus, care este de a acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, vor fi eliberate de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului.

În cazul în care nu a plătit această sumă în termenul de trei luni, Guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Această plată va constitui rezoluția finală a cazului.” Prin scrisoarea din 2 noiembrie 2015, reclamantul a respins oferta Guvernului. El a exprimat opinia că suma menționată în declarația Guvernului era insuficientă. Curtea reiterează că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate la alineatul (1) litera (a), (b) sau (c) din respectivul articol.

În special, art. 37 § 1 litera (c) permite Curtea să elimine o cauză în cazul în care: „... din orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii.” De asemenea, acesta observă că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile stabilite în jurisprudența sa (a se vedea Tahsin Acar c. Turcia [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, CEDH 2003-VI; WAZA Spółka z o.o.

c. Polonia (dec.), nr. 11602/02, 26 iunie 2007; și Sulwińska c. Polonia (dec.), nr. 28953/03, 18 septembrie 2007). Curtea constată la început că, de la prima hotărâre privind detenția prelungită în Rusia (a se vedea Kalashnikov c. Rusia , nr. 47095/99 §§ 104-121 CEDO 2002 VI), a constatat în mai mult de o sută de cazuri împotriva Rusiei o încălcare a articolului 3 din Convenție, având în vedere o detenție prelungită excesiv de mult timp, fără justificare adecvată. Rezultă că plângerea formulată în prezenta cerere se bazează pe jurisprudența clară și extinsă a Curții. Referindu-se la natura admiterilor conținute în declarația guvernului, Curtea este convinsă că guvernul nu contestă acuzațiile formulate de reclamant și a recunoscut în mod explicit că detenția anterioară a fost încălcată de art. 3 din Convenție.

În ceea ce privește recursul prevăzut care urmează să fie acordat reclamantului, Guvernul s-a angajat să-i plătească o anumită sumă ca o justă satisfacție. Guvernul s-a angajat să efectueze plata acestei sume în termen de trei luni de la hotărârea Curții, cu dobânzi nejustificate care trebuie plătite în caz de întârziere în soluționare. Curtea este convinsă că suma propusă nu este irezonabilă în comparație cu premiile formulate de Curte în cazuri similare (a se vedea Yuriy Yakovlev c. Rusia , nr. 5453/08 , § 95, 29 aprilie 2010; Valeriy Kovalenko c. Rusia , nr. 41716/08 , § 67, 29 mai 2012; Kislitsa c. Rusia , nr. 29985/05 , § 49, 19 iunie 2012). Prin urmare, Curtea consideră că nu mai este justificat să continue examinarea acestui caz.

Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție (art. 37 § 1 în amendă ) nu necesită ca acesta să continue examinarea cazului. În orice caz, hotărârea Curții nu aduce atingere unei decizii pe care le-ar putea lua pentru a restabili, în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție, cererea la lista sa de cazuri, în cazul în care Guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale (a se vedea Aleksantseva și 28 Alții c. Rusia (dec.), nr. 750025/01 et al., 23 martie 2006, și Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Având în vedere cele de mai sus, este oportun să se scoată cazurile din lista.

Din aceste motive, Curtea ia act, în unanimitate, de termenele declarației guvernului contestat în temeiul articolului 5 § 3 din Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectiva Convenție; hotărăște să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 §§ 1 litera (c) din Convenția. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 29 septembrie 2016. Fatoș Aracı Helena Jäderblom Președintele adjunct al grefierului

THIRD SECTION

DECISION Application no. 16209/10 Oleg Gennadyevich SOKOLOV against Russia The European Court of Human Rights (Third Section), sitting on 6 September 2016 as a Committee composed of: Helena Jäderblom, President, Dmitry Dedov, Branko Lubarda, judges, and Fatoș Aracı, Deputy Section Registrar, Having regard to the above application lodged on 2 March 2010, Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 14 September 2015 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicant’s reply to that declaration, Having deliberated, decides as follows:

FACTS AND PROCEDURE

The applicant, Mr Oleg Gennadyevich Sokolov, is a Russian national, who was born in 1967 and lives in Volgograd. The Russian Government (“the Government”) were represented by Mr G. Matyushkin, Representative of the Russian Federation to the European Court of Human Rights. The applicant complained that his pre-trial detention had been unreasonably long and that it had not been based on relevant or sufficient reasons. The application was communicated to the Government. By letter submitted on 14 September 2015, the Government informed the Court that they proposed to make unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by the application. They further asked the Court to strike out the application, in accordance with Article 37 of the Convention.

In the above-mentioned declaration, the Government acknowledged that the applicant had been detained “without well-founded justification on the basis of the decisions rendered by the courts”, which did “not comply with the requirements of Article 5 § 3 of the Convention” and stated their readiness to pay 700 euros (EUR) to the applicant as just satisfaction for his pre-trial detention between 21 May 2009 and 7 December 2009. The remainder of the declaration provided as follows: “The sum referred to above, which is to cover any pecuniary and non ‑ pecuniary damage as well as costs and expenses, will be free of any taxes that may be applicable. It will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights.

In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. This payment will constitute the final resolution of the case.” By letter of 2 November 2015 the applicant rejected the Government’s offer. He expressed the view that the sum mentioned in the Government’s declaration was insufficient. THE LAW The Court reiterates that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article.

In particular, Article 37 § 1 (c) enables the Court to strike a case out of its list if: “... for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application.” It also observes that in certain circumstances it may strike out an application under Article 37 § 1 (c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government, even if the applicant wishes the examination of the case to be continued. To this end, the Court will examine carefully the declaration in the light of the principles established in its case-law (see Tahsin Acar v. Turkey [GC], no. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI; WAZA Spółka z o.o.

v. Poland (dec.), no. 11602/02, 26 June 2007; and Sulwińska v. Poland (dec.), no. 28953/03, 18 September 2007). The Court notes at the outset that since its first judgment concerning lengthy pre-trial detention in Russia (see Kalashnikov v. Russia , no. 47095/99, §§ 104-121 ECHR 2002 VI), it has found in more than one hundred cases against Russia a violation of Article 5 § 3 of the Convention on account of an excessively lengthy pre-trial detention without proper justification. It follows that the complaint raised in the present application is based on the clear and extensive case-law of the Court. Turning next to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, the Court is satisfied that the Government does not dispute the allegations made by the applicant and has explicitly acknowledged that his pre-trial detention was in breach of Article 5 § 3 of the Convention.

As to the intended redress to be provided to the applicant, the Government have undertaken to pay him a certain amount as just satisfaction. The Government have committed themselves to effecting the payment of this sum within three months of the Court’s decision, with default interest to be payable in the event of a delay in settlement. The Court is satisfied that the proposed sum is not unreasonable in comparison with the awards made by the Court in similar cases (see Yuriy Yakovlev v. Russia , no. 5453/08, § 95, 29 April 2010; Valeriy Kovalenko v. Russia , no. 41716/08, § 67, 29 May 2012; Kislitsa v. Russia , no. 29985/05, § 49, 19 June 2012). The Court therefore considers that it is no longer justified to continue examining this case.

The Court is satisfied that respect for human rights, as defined in the Convention (Article 37 § 1 in fine ), does not require it to continue the examination of the case. In any event, the Court’s decision is without prejudice to any decision it might take to restore, pursuant to Article 37 § 2 of the Convention, the application to its list of cases, should the Government fail to comply with the terms of their unilateral declaration (see Aleksentseva and 28 Others v. Russia (dec.), nos. 75025/01 et al., 23 March 2006, and Josipović v. Serbia (dec.), no. 18369/07, 4 March 2008). In view of the above, it is appropriate to strike the cases out of the list.

For these reasons, the Court, unanimously, Takes note of the terms of the respondent Government’s declaration under Article 5 § 3 of the Convention and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein; Decides to strike the application out of its list of cases in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention. Done in English and notified in writing on 29 September 2016. Fatoș Aracı Helena Jäderblom Deputy Registrar President