TEDORADZE v. RUSSIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Partly struck out of the list;Partly inadmissible
TEDORADZE v. RUSSIA (CtEDO, 2016)
HOTĂRÂREA TERZĂ PRIVIND DECIZIA nr. 58968/09 Anatoliy Setyonovich TEDORADZE împotriva Rusiei Curții Europene a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care așeză la 20 septembrie 2016 în calitate de comitet compus din: Branko Lubarda, președinte, Pere Pastor Vilanova, Georgios A. Serghides, judecători și Fatoș Aracı, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 17 septembrie 2009, Având în vedere declarația depusă de guvernul contestat la 30 septembrie 2015, care solicită Curții să excludă aplicarea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDURĂ Reclamantul, dl Anatoliy Settleanovich Tedoradze, este un național rus, care s-a născut în 1977 și a trăit, înainte de deținerea sa, în Tambov. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl Y. Sherstnev, un avocat practicant în regiunea Kotovsk, Tambov. Guvernul Rus („ Guvernul”) a fost reprezentat de dl. G. Matyushkin, reprezentant al Federației Ruse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Reclamantul s-a plâns că detenția sa înainte de judecată a fost nejustificată și că nu s-a bazat pe motive relevante sau suficiente. Cererea a fost comunicată guvernului. La 30 septembrie 2015, Guvernul a propus să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunii formulate de cerere și a solicitat în continuare Curții să elimine cererea, în conformitate cu art. 37 din Convenție. În declarație, Guvernul a recunoscut că reclamantul a fost reținut „fără justificare bine fundamentată pe baza deciziilor dictate de instanțe”, care „nu respectă cerințele articolului 5 § 3 din Convenție” și au declarat că sunt dispuse să plătească 2.000 de persoane. euro (EUR) reclamantului pentru detenția anterioară care a durat un an, șapte luni și douăzeci și opt zile. Restul declarației se citește după cum urmează: „Suma menționată mai sus, care este de a acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, vor fi eliberate de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care nu a plătit această sumă în termenul de trei luni, Guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Această plată va constitui rezoluția finală a cazului.” Prin scrisoarea din 19 noiembrie 2015, reclamantul a respins oferta Guvernului. El a exprimat opinia că suma menționată în declarația Guvernului este insuficientă. Curtea reiterează că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate la alineatul (1) litera (a), (b) sau (c) din respectivul articol. În special, art. 37 § 1 litera (c) permite Curtea să elimine o cauză în cazul în care: „... din orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii.” De asemenea, acesta observă că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) din Convenție pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile stabilite în jurisprudența sa (a se vedea Tahsin Acar c. Turcia [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI; WAZA Spółka o.o. c. Polonia (dec.), nr. 11602/02, 26 iunie 2007; și Sulwińska c. Polonia (dec.), nr. 28953/03, 18 septembrie 2007). Curtea constată la început că, de la prima hotărâre privind detenția prelungită în Rusia (a se vedea Kalashnikov c. Rusia , nr. 47095/99 §§ 104-21 CEDO 2002-VI), a constatat o încălcare a articolului 3 din Convenția în mai mult de o sută de cazuri împotriva Rusiei din cauza unei detenții prelungite excesiv de mult timp fără justificare adecvată. Rezultă că plângerea prezentată în prezenta cerere se bazează pe o jurisprudență clară și extinsă a Curții. Referindu-se la natura admiterilor conținute în declarația guvernului, Curtea este convinsă că guvernul nu contestă acuzațiile formulate de reclamant și a recunoscut în mod explicit că detenția anterioară a fost încălcată de art. 3 din Convenție. În ceea ce privește recursul prevăzut care urmează să fie acordat reclamantului, Guvernul s-a angajat să-i plătească o anumită sumă ca o justă satisfacție. Guvernul s-a angajat să efectueze plata acestei sume în termen de trei luni de la hotărârea Curții, cu dobânzi nejustificate care trebuie plătite în caz de întârziere în soluționare. Curtea este convinsă că suma propusă nu este irezonabilă în comparație cu premiile formulate de Curte în cazuri similare (a se vedea Yuriy Yakovlev c. Rusia , nr. 5453/08 , § 95, 29 aprilie 2010; Valeriy Kovalenko c. Rusia , nr. 41716/08 , § 67, 29 mai 2012; Kislitsa c. Rusia , nr. 29985/05 , § 49, 19 iunie 2012). Prin urmare, Curtea consideră că nu mai este justificat să continue examinarea cazului. Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție (art. 37 § 1 în amendă ) nu necesită ca acesta să continue examinarea cazului. În orice caz, hotărârea Curții nu aduce atingere unei decizii pe care le-ar putea lua în temeiul articolului 37 § 2 din Convenție pentru a restabili aplicarea la lista sa de cazuri, în cazul în care Guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale (a se vedea Aleksantseva și 28 Alții c. Rusia (dec.), nr. 750025/01 et al., 23 martie 2006, și Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se scoată cazul din listă în măsura în care se referă la reclamația de mai sus. Alte plângeri Reclamantul s-a plângut, de asemenea, de ilegalitatea detenției sale, lungimea și nedreptatea procedurii penale împotriva sa și de interceptarea comunicărilor sale. El a menționat articolele 5, 6 și 8 din Convenția și art. 1 din Protocolul nr. 4 la Convenție. Cu toate acestea, având în vedere tot materialul în posesia sa și în măsura în care plângerile intră în competența sa, Curtea constată că nu apare o încălcare a drepturilor și libertăților prevăzute în Convenție. Rezultă că această parte a cererii trebuie respinsă în mod evident, în conformitate cu art. 35 §§ § 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea ia act, în unanimitate, de termenii declarației guvernului contestat în temeiul art. 5 § 3 din Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectiva Convenție; să atace o parte din cererea referitoare la durata de detenție pre judecătorească din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 1 litera (c) din Convenție. Declarați restul cererii inadmisibil. Realizat în limba engleză și notificat în scris la 13 octombrie 2016. Fatoș Aracı Branko Lubarda Președintele adjunct al grefierului