Tedoradze împotriva Rusiei

HOTĂRÂREA TERZĂ PRIVIND DECIZIA nr. 58968/09 Anatoliy Setyonovich TEDORADZE împotriva Rusiei Curții Europene a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care așeză la 20 septembrie 2016 în calitate de comitet compus din: Branko Lubarda, președinte, Pere Pastor Vilanova, Georgios A. Serghides, judecători și Fatoș Aracı, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 17 septembrie 2009, Având în vedere declarația depusă de guvernul contestat la 30 septembrie 2015, care solicită Curții să excludă aplicarea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDURĂ Reclamantul, dl Anatoliy Settleanovich Tedoradze, este un național rus, care s-a născut în 1977 și a trăit, înainte de deținerea sa, în Tambov.

El a fost reprezentat în fața Curții de către dl Y. Sherstnev, un avocat practicant în regiunea Kotovsk, Tambov. Guvernul Rus („ Guvernul”) a fost reprezentat de dl. G. Matyushkin, reprezentant al Federației Ruse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Reclamantul s-a plâns că detenția sa înainte de judecată a fost nejustificată și că nu s-a bazat pe motive relevante sau suficiente. Cererea a fost comunicată guvernului. La 30 septembrie 2015, Guvernul a propus să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunii formulate de cerere și a solicitat în continuare Curții să elimine cererea, în conformitate cu art. 37 din Convenție. În declarație, Guvernul a recunoscut că reclamantul a fost reținut „fără justificare bine fundamentată pe baza deciziilor dictate de instanțe”, care „nu respectă cerințele articolului 5 § 3 din Convenție” și au declarat că sunt dispuse să plătească 2.000 de persoane.

euro (EUR) reclamantului pentru detenția anterioară care a durat un an, șapte luni și douăzeci și opt zile. Restul declarației se citește după cum urmează: „Suma menționată mai sus, care este de a acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, vor fi eliberate de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care nu a plătit această sumă în termenul de trei luni, Guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale.

Această plată va constitui rezoluția finală a cazului.” Prin scrisoarea din 19 noiembrie 2015, reclamantul a respins oferta Guvernului. El a exprimat opinia că suma menționată în declarația Guvernului este insuficientă. Curtea reiterează că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate la alineatul (1) litera (a), (b) sau (c) din respectivul articol. În special, art. 37 § 1 litera (c) permite Curtea să elimine o cauză în cazul în care: „... din orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii.” De asemenea, acesta observă că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) din Convenție pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului.

În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile stabilite în jurisprudența sa (a se vedea Tahsin Acar c. Turcia [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI; WAZA Spółka o.o. c. Polonia (dec.), nr. 11602/02, 26 iunie 2007; și Sulwińska c. Polonia (dec.), nr. 28953/03, 18 septembrie 2007). Curtea constată la început că, de la prima hotărâre privind detenția prelungită în Rusia (a se vedea Kalashnikov c. Rusia , nr. 47095/99 §§ 104-21 CEDO 2002-VI), a constatat o încălcare a articolului 3 din Convenția în mai mult de o sută de cazuri împotriva Rusiei din cauza unei detenții prelungite excesiv de mult timp fără justificare adecvată. Rezultă că plângerea prezentată în prezenta cerere se bazează pe o jurisprudență clară și extinsă a Curții.

Referindu-se la natura admiterilor conținute în declarația guvernului, Curtea este convinsă că guvernul nu contestă acuzațiile formulate de reclamant și a recunoscut în mod explicit că detenția anterioară a fost încălcată de art. 3 din Convenție. În ceea ce privește recursul prevăzut care urmează să fie acordat reclamantului, Guvernul s-a angajat să-i plătească o anumită sumă ca o justă satisfacție. Guvernul s-a angajat să efectueze plata acestei sume în termen de trei luni de la hotărârea Curții, cu dobânzi nejustificate care trebuie plătite în caz de întârziere în soluționare.

Curtea este convinsă că suma propusă nu este irezonabilă în comparație cu premiile formulate de Curte în cazuri similare (a se vedea Yuriy Yakovlev c. Rusia , nr. 5453/08 , § 95, 29 aprilie 2010; Valeriy Kovalenko c. Rusia , nr. 41716/08 , § 67, 29 mai 2012; Kislitsa c. Rusia , nr. 29985/05 , § 49, 19 iunie 2012). Prin urmare, Curtea consideră că nu mai este justificat să continue examinarea cazului. Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție (art. 37 § 1 în amendă ) nu necesită ca acesta să continue examinarea cazului.

În orice caz, hotărârea Curții nu aduce atingere unei decizii pe care le-ar putea lua în temeiul articolului 37 § 2 din Convenție pentru a restabili aplicarea la lista sa de cazuri, în cazul în care Guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale (a se vedea Aleksantseva și 28 Alții c. Rusia (dec.), nr. 750025/01 et al., 23 martie 2006, și Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se scoată cazul din listă în măsura în care se referă la reclamația de mai sus. Alte plângeri Reclamantul s-a plângut, de asemenea, de ilegalitatea detenției sale, lungimea și nedreptatea procedurii penale împotriva sa și de interceptarea comunicărilor sale.

El a menționat articolele 5, 6 și 8 din Convenția și art. 1 din Protocolul nr. 4 la Convenție. Cu toate acestea, având în vedere tot materialul în posesia sa și în măsura în care plângerile intră în competența sa, Curtea constată că nu apare o încălcare a drepturilor și libertăților prevăzute în Convenție. Rezultă că această parte a cererii trebuie respinsă în mod evident, în conformitate cu art. 35 §§ § 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea ia act, în unanimitate, de termenii declarației guvernului contestat în temeiul art. 5 § 3 din Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectiva Convenție; să atace o parte din cererea referitoare la durata de detenție pre judecătorească din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 1 litera (c) din Convenție.

Declarați restul cererii inadmisibil. Realizat în limba engleză și notificat în scris la 13 octombrie 2016. Fatoș Aracı Branko Lubarda Președintele adjunct al grefierului

THIRD SECTION

DECISION Application no. 58968/09 Anatoliy Severyanovich TEDORADZE against Russia The European Court of Human Rights (Third Section), sitting on 20 September 2016 as a Committee composed of: Branko Lubarda, President, Pere Pastor Vilanova, Georgios A. Serghides, judges, and Fatoș Aracı, Deputy Section Registrar, Having regard to the above application lodged on 17 September 2009, Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 30 September 2015 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicant’s reply to that declaration, Having deliberated, decides as follows:

FACTS AND PROCEDURE

The applicant, Mr Anatoliy Severyanovich Tedoradze, is a Russian national, who was born in 1977 and lived, prior to his detention, in Tambov. He was represented before the Court by Mr Y. Sherstnev, a lawyer practising in Kotovsk, Tambov Region. The Russian Government (“the Government”) were represented by Mr G. Matyushkin, Representative of the Russian Federation to the European Court of Human Rights. The applicant complained that his pre-trial detention had been unreasonably long and that it had not been based on relevant or sufficient reasons. The application had been communicated to the Government. On 30 September 2015 the Government proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by the application.

They further asked the Court to strike out the application, in accordance with Article 37 of the Convention. In the declaration, the Government acknowledged that the applicant had been detained “without well-founded justification on the basis of decisions rendered by the courts”, which did “not comply with the requirements of Article 5 § 3 of the Convention” and stated their readiness to pay 2,000 euros (EUR) to the applicant for his pre-trial detention which lasted one year, seven months, and twenty-eight days. The remainder of the declaration read as follows: “The sum referred to above, which is to cover any pecuniary and non ‑ pecuniary damage as well as costs and expenses, will be free of any taxes that may be applicable.

It will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. This payment will constitute the final resolution of the case.” By a letter of 19 November 2015, the applicant rejected the Government’s offer. He expressed the view that the sum mentioned in the Government’s declaration was insufficient.

THE LAW A. Complaint under Article 5 § 3 of the Convention The Court reiterates that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. In particular, Article 37 § 1 (c) enables the Court to strike a case out of its list if: “... for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application.” It also observes that in certain circumstances it may strike out an application under Article 37 § 1 (c) of the Convention on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government, even if the applicant wishes the examination of the case to be continued.

To this end, the Court will carefully examine the declaration in the light of the principles established in its case-law (see Tahsin Acar v. Turkey [GC], no. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI; WAZA Spółka z o.o. v. Poland (dec.), no. 11602/02, 26 June 2007; and Sulwińska v. Poland (dec.), no. 28953/03, 18 September 2007). The Court notes at the outset that since its first judgment concerning lengthy pre-trial detention in Russia (see Kalashnikov v. Russia , no. 47095/99, §§ 104-21 ECHR 2002-VI), it has found a violation of Article 5 § 3 of the Convention in more than one hundred cases against Russia on account of an excessively lengthy pre-trial detention without proper justification. It follows that the complaint raised in the present application is based on clear and extensive Court case-law.

Turning next to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, the Court is satisfied that the Government does not dispute the allegations made by the applicant and has explicitly acknowledged that his pre-trial detention was in breach of Article 5 § 3 of the Convention. As to the intended redress to be provided to the applicant, the Government have undertaken to pay him a certain amount as just satisfaction. The Government have committed themselves to effecting the payment of this sum within three months of the Court’s decision, with default interest to be payable in the event of a delay in settlement.

The Court is satisfied that the proposed sum is not unreasonable in comparison with the awards made by the Court in similar cases (see Yuriy Yakovlev v. Russia , no. 5453/08, § 95, 29 April 2010; Valeriy Kovalenko v. Russia , no. 41716/08, § 67, 29 May 2012; Kislitsa v. Russia , no. 29985/05, § 49, 19 June 2012). The Court therefore considers that it is no longer justified to continue examining the case. The Court is satisfied that respect for human rights, as defined in the Convention (Article 37 § 1 in fine ), does not require it to continue the examination of the case. In any event, the Court’s decision is without prejudice to any decision it might take pursuant to Article 37 § 2 of the Convention to restore the application to its list of cases, should the Government fail to comply with the terms of their unilateral declaration (see Aleksentseva and 28 Others v. Russia (dec.), nos.

75025/01 et al., 23 March 2006, and Josipović v. Serbia (dec.), no. 18369/07, 4 March 2008). In view of the above, it is appropriate to strike the case out of the list in so far as it relates to the above complaint. B. Other complaints The applicant also complained about unlawfulness of his detention, length and unfairness of the criminal proceedings against him, and interception of his communications. He referred to Articles 5, 6 and 8 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 4 to the Convention. However, having regard to all the material in its possession and in so far as the complaints fall within its competence, the Court finds that that there is no appearance of a violation of the rights and freedoms set out in the Convention.

It follows that this part of the application must be rejected as being manifestly ill-founded, pursuant to Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention. For these reasons, the Court, unanimously, Takes note of the terms of the respondent Government’s declaration under Article 5 § 3 of the Convention and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein; Decides to strike a part of the application relating to the length of pre ‑ trial detention out of its list of cases in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention. Declares the remainder of the application inadmissible. Done in English and notified in writing on 13 October 2016. Fatoș Aracı Branko Lubarda Deputy Registrar President