MURZACOV AND OTHERS v. THE REPUBLIC OF MOLDOVA

DECIZIA nr. 40821/06 Veaceslav MURZACOV și alții împotriva Republicii Moldova Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care așezează la 27 septembrie 2016 în calitate de comitet compus din: Stéphanie Mourou-Vikström, președinte, Valeriu Grițco, Georges Ravarani, judecători și Hasan Bakırcı, secretar adjunct al secțiunii, Având în vedere cererea depusă la 2 octombrie 2006, având în vedere declarația depusă de guvernul contestat la 9 martie 2015, care solicită Curții să elimine cererea din lista cazurilor, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDURĂ Reclamanții, Veaceslav Murzacov, Timofei Sutac și Vladimir Aga sunt resortisanți moldoveni care s-au născut în 1963, 1977 și, respectiv, 1971 și trăiesc în Chișinău. Reclamanții au fost reprezentați de Tudor Ciorap, practicant în Chișinău. Guvernul Moldovei (“Guvernul”) au fost reprezentați de agentul lor, L. Apostol. Reclamațiile reclamanților în temeiul articolelor 3 și 13 din Convenție privind condițiile inadecvate de detenție și lipsa unui remediu eficace în dreptul intern au fost comunicate guvernului. Reclamanții nu mai sunt în detenție. La 9 martie 2015, Guvernul a prezentat o declarație cu scopul de a rezolva problemele legate de aceste plângeri și a solicitat în continuare Curtea să elimine cererea din lista sa de cazuri. Guvernul a recunoscut condițiile inadecvate de detenție și lipsa oricărui remediu eficace în legislația internă. Ei au oferit să plătească reclamanților EUR 3000 fiecare ca compensare pentru prejudiciu moral și costuri și cheltuieli, și a invitat Curtea să elimine cererea din lista cazurilor în conformitate cu art. 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție. Sumele ar fi convertite în moneda statului interesat la rata aplicabilă la data plății și ar fi plătite în termen de trei luni de la data notificării hotărârii Curții. În cazul în care nu s-au plătit aceste sume în termenul de trei luni menționat anterior, guvernul s-a angajat să plătească dobânzi simple pentru acestea, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de împrumut a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Plata va constitui rezoluția finală a cazurilor. Reclamanții nu au făcut observații cu privire la termenii declarației DIRECȚIEI Curtea remarcă că art. 37 din convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate la alineatul (1) litera (a), (b) sau (c). art. 37 § 1 litera (c) permite Curtea să scoată un caz din lista sa, în special în cazul în care: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat continuarea examinării cererii”. art. 37 § 1 în amendă include prevederea că: „Cu toate acestea, Curtea continuă examinarea cererii dacă respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenția și în Protocolurile în cauză.” Curtea constată, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, aceasta poate elimina o cerere sau o parte a acesteia în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul a dorit să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa (a se vedea Tahsin Acar c. Turcia [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2004 III, și Melnic c. Moldova , nr. 6923/03, §§ 22-25, 14 noiembrie 2006). Având în vedere natura admiterilor incluse în declarația unilaterală a Guvernului din 9 martie 2015, dar și nerespectării cererilor în temeiul articolului 41 din Convenție și a observațiilor la declarația unilaterală de mai sus, Curtea nu consideră necesară examinarea sumei atribuite de Guvern în acest sens în circumstanțele prezentului caz. Prin urmare, Curtea consideră că nu mai este justificat să continue examinarea prezentei cereri în conformitate cu dispozițiile articolului 37 alineatul (1) litera (c) din convenție. Având în vedere toate considerațiile de mai sus, Curtea este convinsă că respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenție și în Protocolurile sale, nu impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă). Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se scoată cazul din listă. Din aceste motive, Curtea ia act, în unanimitate, de acest motiv. a termenilor declarației guvernului contestat în temeiul articolelor 3 și 13 din convenție și a modalităților de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectivul regulament; hotărăște să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 alineatul (1) litera (c) din convenție. Stéphanie Mourou-Vikström Președintele adjunct al grefierului

SECOND SECTION

DECISION

Application no. 40821/06

Veaceslav MURZACOV and others

against the Republic of Moldova

The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 27

September 2016 as a Committee composed of:

Stéphanie Mourou-Vikström,

President,

Valeriu Grițco,

Georges Ravarani,

judges,

and Hasan Bakırcı,

Deputy Section Registrar,

Having regard to the above application lodged on 2 October 2006,

Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 9 March 2015 requesting the Court to strike the application out of the list of cases,

Having deliberated, decides as follows:

FACTS AND PROCEDURE

The applicants, Veaceslav Murzacov, Timofei Sutac and Vladimir Aga are Moldovan nationals who were born in 1963, 1977 and 1971 respectively and live in Chișinău. The applicants were represented by Tudor Ciorap, practising in Chișinău.

The Moldovan Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr L. Apostol.

The applicants’ complaints under Articles 3 and 13 of the Convention concerning the inadequate conditions of detention and the lack of any effective remedy in domestic law were communicated to the Government. The applicants are no longer in detention.

On 9 March 2015 the Government submitted a declaration with a view to resolving the issues raised by these complaints. They further requested the Court to strike the application out of its list of cases.

The Government acknowledged the inadequate conditions of detention and the lack of any effective remedy in domestic law. They offered to pay the applicants EUR

3,000 each as compensation for non-pecuniary damage and cost and expenses, and invited the Court to strike the application out of the list of cases in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention. The amounts would be converted into the currency of the respondent State at the rate applicable on the date of payment, and would be payable within three months from the date of notification of the Court’s decision. In the event of failure to pay these amounts within the above-mentioned three-month period, the Government undertook to pay simple interest on them, from the expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points.

The payment will constitute the final resolution of the cases.

The applicants failed to comment on the terms of the declaration

.

THE LAW

The Court notes that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article 37 § 1 (c) enables the Court to strike a case out of its list in particular if:

“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.

Article 37 § 1 in fine includes the proviso that:

“However, the Court shall continue the examination of the application if respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto so requires.”

The Court also notes that under certain circumstances, it may strike out an application or part thereof under Article 37 § 1 (c) of the Convention on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wished the examination of the case to be continued. To this end, the Court will examine the declaration carefully in the light of the principles emerging from its case-law (see

Tahsin Acar v. Turkey

[GC], no.

26307/95, §§

75-77, ECHR 2004

‑

III, and

Melnic v. Moldova

, no. 6923/03, §§ 22-25, 14

November 2006).

Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s unilateral declaration of 9 March 2015, but also to the applicants’ failure to submit claims under Article 41 of the Convention and comments to the above unilateral declaration, the Court does not deem it necessary to examine the amount awarded by the Government in that respect in the circumstances of the present case. Therefore, the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the present application in accordance with the provisions of Article 37 § 1 (c) of the Convention.

In the light of all the above considerations, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article 37 § 1 in fine).

In view of the above, it is appropriate to strike the case out of the list.

For these reasons, the Court, unanimously,

Takes note

of the terms of the respondent Government’s declaration under Articles 3 and 13 of the Convention and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;

Decides

to strike the application out of its list of cases in accordance with Article

37 § 1 (c) of the Convention.

Done in English and notified in writing on 20 October 2016.

Hasan Bakırcı

Stéphanie Mourou-Vikström

Deputy Registrar

President