Decizia nr. 617/06 Hasan Basri GÖKBELEN împotriva Turciei Curții Europene a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care așeză la 11 octombrie 2016 în calitate de comitet compus din: Valeriu Grițco, președinte, Stéphanie Mourou-Vikström, Georges Ravarani, judecători și Hasan Bakırcı, secretar adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 12 decembrie 2005, Având în vedere observațiile prezentate de Guvernul contestat și observațiile prezentate în răspunsul reclamantului, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTUL, dl Hasan Basri Gökbelen, este un național turc, născut în 1961 și trăiește în Kayseri. Guvernul turc (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor. Situațiile cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează: reclamantul a fost ofițer la o bancă publică, și anume Banca Ziraat („Banca”). La 7 februarie 2002, după adoptarea unui nou regulament privind excedentul de ocupare a forței de muncă, locul de muncă al reclamantului s-a schimbat și a fost ulterior numit secretar la Universitatea Erciyes la 4 martie 2002. La 24 februarie 2003, reclamantul a inițiat o procedură în fața Curții administrative Kayseri, susținând că fostul său angajator, Banca, a retras o parte din ultimul său salariu - care nu are dreptul de a primi - din contul său bancar personal de două ori. Respectând acest fapt nedrept, reclamantul a solicitat Băncii să ramburseze suma în cauză. La 4 martie 2004, Curtea Administrativă Kayseri a acceptat cazul și a ordonat Băncii să plătească salariul parțial al reclamantului de 276.554.017 lira turcă (TRL) [1] plus dobânzi. Un recurs și o cerere de rectificare depusă de Banca au fost ulterior respinse de Curtea Administrativă Regională Kayseri și hotărârea a devenit finală la 27 iunie 2005. Banca nu a plătit suma depășită reclamantului. Legea și practica interne relevante 10. O descriere a dreptului și practicii interne cu privire la Comisia de Compensare menționată mai jos (punctul 12) poate fi găsită în Turgut și alții c. Turcia (dec.), nr. 4860/09, 26 martie 2013; Demiroğlu c. Turcia (dec.), nr. 56125/10, 4 iunie 2013; și Yıldız și Yanak c. Turcia (dec.), nr. 44013/07, 27 mai 2014. COMPLAINTĂ 11. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 14 și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție că, ca urmare a neexecuției unei hotărâri finale, dreptul său de a nu fi supus discriminării și dreptul său la bucuria pașnică a bunurilor sale a fost încălcat. HOTĂRÂREA a presupus încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție 12. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția că Statul pârât nu a plătit suma acordată reclamantului și a încălcat astfel dreptul său la bucurarea pașnică a bunurilor sale. 13. Guvernul a remarcat că, în conformitate cu Legea nr. 6384, s-a înființat în Turcia o nouă comisie de compensare pentru a face față cererilor privind durata procedurilor și neexecuția hotărârilor. Curtea remarcă că, după cum a subliniat Guvernul, s-a instituit în Turcia un nou remediu intern în urma aplicării procedurii de hotărâre pilot în cazul Ümmühan Kaplan c. Turcia (n. 24240/07, 20 martie 2012). Ulterior, în decizia sa în cazul Demiroğlu c. Turcia (n. 56125/10, 4 iunie 2013), Curtea a declarat o cerere inadmisibilă din cauza faptului că reclamantul nu a epuizat căile de recurs interne, adică noul remediu. În acest sens, Curtea a considerat în special că această nouă soluție a fost a priori accesibilă și capabilă de a oferi o perspectiva rezonabilă de soluționare a plângerilor referitoare la nerespectarea hotărârilor judiciare. 15. Curtea constată că în decizia sa în cazul Ümmühan Kaplan (citat mai sus, § 77), el a subliniat că ar putea, totuși, să examineze, în conformitate cu procedura sa normală, aplicațiile de acest tip care au fost deja comunicate guvernului. 16. Cu toate acestea, ținând seama de obiecția preliminară a Guvernului în ceea ce privește neutilizarea noului remediu intern instituit prin Legea nr. 6384 , Curtea își reiterează concluzia în cazul Demiroğlu , menționat mai sus. 17. Având în vedere cele de mai sus, Curtea concluzionează că această parte a cererii ar trebui respinsă în temeiul articolului 35 §§ § 1 și 4 din Convenție pentru neepuizare a căilor de recurs interne. Reclamantul a susținut că neîndeplinirea unei hotărâri finale în favoarea acestuia a încălcat principiul echității și, prin urmare, a constituit o discriminare în sensul articolului 14 din convenție. 19. Având în vedere tot materialul în posesia sa și în măsura în care problema se plânge este de competența sa, Curtea concluzionează că această plângere nu dezvăluie nici o încălcare a drepturilor și libertăților prevăzute în Convenția sau în Protocolurile sale. În consecință, Curtea îl respinge ca fiind manifestament nefondată, în temeiul articolului 35 §§ 3 litera (a) și al articolului 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea inadmisibilă. Adoptată în limba engleză și notificată în scris la 17 noiembrie 2016. Hasan Bakırcı Valeriu Grițco Președintele adjunct al grefierului [1] La 1 ianuarie 2005, lira turcă (TRY) a intrat în circulație, înlocuind fosta lira turcă (TRL).
Application no. 617/06
Hasan Basri GÖKBELEN
against Turkey
The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 11
October 2016 as a Committee composed of:
Valeriu Grițco,
President,
Stéphanie Mourou-Vikström,
Georges Ravarani,
judges
and Hasan Bakırcı,
Deputy Section Registrar,
Having regard to the above application lodged on 12 December 2005,
Having regard to the observations submitted by the respondent Government and the observations in reply submitted by the applicant,
Having deliberated, decides as follows:
1.
The applicant, Mr Hasan Basri Gökbelen, is a Turkish national, who was born in 1961 and lives in Kayseri.
2.
The Turkish Government (“the Government”) were represented by their Agent.
A.
The circumstances of the case
3.
The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.
4.
The applicant was working as an officer at a public bank, namely Ziraat Bank (“the Bank”).
5.
On 7 February 2002, following the adoption of a new regulation regarding the employment surplus, the applicant’s work place changed and he was subsequently appointed as a secretary to the Erciyes University on 4
March 2002.
6.
On 24 February 2003 the applicant initiated proceedings before the Kayseri Administrative Court, claiming that his former employer, the Bank, had withdrawn part of his last salary - which he was not entitled to receive - from his personal bank account twice. Relying on this wrongful act, the applicant asked the Bank to reimburse the amount in question.
7.
On 4 March 2004 Kayseri Administrative Court accepted the case and ordered the Bank to pay back the applicant’s partial salary amounting to 276,554,017 Turkish liras (TRL)
[1]
plus interest.
8.
An appeal and a request for rectification lodged by the Bank were subsequently rejected by the Kayseri Regional Administrative Court and the decision became final on 27 June 2005.
9.
The Bank did not pay the outstanding amount to the applicant.
B.
Relevant domestic law and practice
10.
A description of the domestic law and practice with respect to the Compensation Commission mentioned below (paragraph 12) may be found in
Turgut and Others v. Turkey
(dec.), no. 4860/09, 26 March 2013;
Demiroğlu v. Turkey
(dec.), no. 56125/10, 4 June 2013; and
Yıldız and Yanak v. Turkey
(dec.), no. 44013/07, 27 May 2014.
11.
The applicant complained under Article 14 and Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention that as a result of the non-execution of a final judgment, his right not to be subjected to discrimination and his right to peaceful enjoyment of his possessions had been breached.
A.
Alleged violation of Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention
12.
The applicant complained under Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention that the respondent State failed to pay the amount awarded to the applicant and thus violated his right to peaceful enjoyment of his possessions.
13.
The Government noted that pursuant to Law no. 6384 a new Compensation Commission had been established in Turkey to deal with applications concerning the length of proceedings and the non-execution of judgments. Accordingly, they maintained that the applicants had not exhausted domestic remedies, as they had not made any application to the Compensation Commission.
14.
The Court observes that, as pointed out by the Government, a new domestic remedy has been established in Turkey following the application of the pilot judgment procedure in the case of
Ümmühan Kaplan v. Turkey
(no.
24240/07, 20 March 2012). Subsequently, in its decision in the case of
Demiroğlu v. Turkey
((dec.), no. 56125/10, 4 June 2013), the Court declared an application inadmissible on the ground that the applicant had failed to exhaust domestic remedies, that is to say the new remedy. In so doing, the Court considered in particular that this new remedy was a priori accessible and capable of offering a reasonable prospect of redress for complaints concerning the failure of the authorities to enforce judicial decisions.
15.
The Court notes that in its decision in the case of
Ümmühan Kaplan
(cited above, § 77), it stressed that it could nevertheless examine, under its normal procedure, applications of that type which had already been communicated to the Government.
16.
However, taking into account the Government’s preliminary objection with regard to the applicant’s failure to make use of the new domestic remedy established by Law no. 6384, the Court reiterates its conclusion in the case of
Demiroğlu
, cited above.
17.
In view of the above, the Court concludes that this part of the application should be rejected under Article 35 §§ 1 and 4 of the Convention for non
‑
exhaustion of domestic remedies.
B.
Alleged violation of Article 14 of the Convention
18.
The applicant alleged that the respondent State’s failure to enforce a final judgment in favour of him breached the principle of equity and thus amounted to discrimination within the meaning of Article 14 of the Convention.
19.
In the light of all the material in its possession and in so far as the matter complained of is within its competence, the Court concludes that this complaint does not disclose any appearance of a violation of the rights and freedoms set out in the Convention or its Protocols. Accordingly, the Court rejects it as manifestly ill-founded, pursuant to Article 35 §§ 3 (a) and 4 of the Convention.
For these reasons, the Court, unanimously,
Declares
inadmissible the application.
Done in English and notified in writing on 17 November 2016.
Hasan Bakırcı
Valeriu Grițco
Deputy Registrar
President
[1]
.
On 1 January 2005 the Turkish lira (TRY) entered into circulation, replacing the former Turkish lira (TRL). TRY 1 = TRL 1,000,000