DADAYAN v. ARMENIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Communicated
DADAYAN v. ARMENIA (CtEDO, 2016)
Comunicat la 4 noiembrie 2016 PRIMEA SECȚIUNE Cerere nr. 14078/12 Garik DADAYAN împotriva Armenia depusă la 5 martie 2012 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dl Garik Dadayan, este un național armenian născut în 1954 și locuiește în Erevan. El este reprezentat în fața Curții de către dl Sardaryan, avocat practicant în Erevan. La 11 martie 2010, două persoane, S.T. și H.O., au fost arestate de către autoritățile de aplicare a legii georgiene din Tbilisi, atunci când au încercat să vândă 15 g de uraniu îmbogățit, care au fost transportate în aceeași zi de la Armenia cu tren. La 22 aprilie 2010, Serviciul Național de Securitate al Armenia a instituit proceduri penale în legătură cu această chestiune. În aceeași dată, reclamantul a fost arestat pe baza suspiciunilor că s-a ajutat și a abținut S.T. și H.O. în infracțiune. Se crede că a achiziționat uraniumul îmbogățit pe care a vândut-o apoi la H.O. în Yerevan. După aceea, H.O. și S.T. au contrabandizat substanța radioactivă la Tbilisi, unde au fost arestați. La 23 aprilie 2010, reclamantul a fost acuzat de ajutor și abting S.T. și H.O. în infracțiuni. Reclamantul a refuzat acuzațiile. Cazul său a fost că H.O., pe care îl cunoștea de aproximativ zece ani, i-a datorat bani de mult timp. În februarie 2010 el a fost jefuit în Ucraina, după care a ajuns cumva la Moscova pentru a găsi un loc de muncă, dar apoi a fost obligat să se întoarcă la Yerevan. Cu toate acestea, din moment ce banii lui au fost furați, el a hotărât să-i ceară de la debitor H.O. să-i trimită niște bani pentru călătoria sa. După întoarcerea sa, el s-a întâlnit cu H.O. în Erevan de mai multe ori pentru a discuta chestiuni financiare legate de plata restului datoriei. La 28 aprilie 2010 H.O. a fost interogat ca martor la Ministerul Afacerilor Interne ale Georgiei. El a declarat că, printre altele, a declarat că La începutul lunii martie 2010, reclamantul i-a dat 1 g dintr-o substanță radioactivă, fie în 2002, fie în 2003. La începutul lunii martie 2010, el și S.T. au întrebat reclamantul, care era în Rusia atunci, dacă ar putea obține substanțe radioactive. În timpul conversației, reclamantul a întrebat despre prețul oferit pe gram de o astfel de substanță. și s-au oferit să aducă substanța radioactivă solicitată în Armenia. Întrucât reclamantul nu avea nici un mijloc de călătorie, ei i-au transferat bani. Reclamantul a sosit în Armenia câteva zile mai târziu și a dat substanța radioactivă H.O. Ei au fost de acord că H.O. va plăti reclamantul după afacere. Când a întrebat dacă datorează vreun ban reclamantului, H.O. a refuzat să fi împrumutat vreodată de la el. La 29 aprilie 2010, S.T. a fost, de asemenea, interogat ca martor la Ministerul Internului Georgiei. El a declarat, printre altele, că atunci când a fost în Georgia, unii oameni s-au oferit să cumpere uraniu de la el. Apoi a venit în Armenia și a cerut H.O. să găsească reclamantul astfel încât să le poată furniza uraniu. S.T. a mai spus că H.O. au fost în contact cu reclamantul care a fost de acord să vină în Armenia și să-i dea uraniu. După aceea au trimis bani de călătorie reclamantului prin transfer bancar. Apoi s-a întâlnit cu H.O. la stația de ferăstrăre. H.O. a adus substanța radioactivă și a declarat că a luat-o de la solicitant. La 8 decembrie 2010, proiectul de procedură a fost finalizat și cazul a fost transferat Curții Regionale Tavush pentru proces. Următoarele dovezi au fost invocate în proiectul de probă: declarațiile martorilor făcute de H.O. și S.T. în Georgia; încheierea unei examinări forense efectuate în Georgia, conform căreia substanța a fost confiscată de S.T. a conținut uranium îmbogățit; corespondența telefonică regulată între reclamant și H.O. în perioada între 1 septembrie 2009 și 30 martie 2010, în special două apeluri telefonice efectuate la 10 martie 2010; și timbrele relevante de ieșire și intrare din pașaportul reclamantului care dovedesc că a sosit la Erevan la Moscova la 10 martie 2010. La una dintre audierile dinaintea Curții Regionale, reclamantul a prezentat o cerere scrisă care solicită, printre altele , transferul temporar al H.O. și S.T. din închisoarea din Georgia pentru a putea fi examinate la proces. La 27 ianuarie 2011, judecătorul președinte a ordonat transferul temporar al H.O. și al S.T. în Armenia prin intermediul asistenței judiciare internaționale. Prin scrisoarea din 29 aprilie 2011, Ministerul Justiției al Georgiei a declarat că este imposibil să se asigure transferul H.O. și S.T. pe motivul faptului că H.O. și S.T. au fost condamnați printr-o hotărâre a Curții de Apel Tbilisi din 30 martie 2011, care este încă supus apelului la puncte de drept. În audierea din 24 mai 2011, judecătorul președinte a informat părțile cu privire la răspunsul primit de la Ministerul Justiției din Georgia. În aceeași ședință, reclamantul a cerut să cheme ca martor S.G., conducătorul trenului care a fost interogat în timpul anchetei, din cauza faptului că unele dintre declarațiile sale au fost în contradicție cu declarațiile H.O. și S.T. Curtea a respins această cerere, având în vedere că aceaceasta a fost nefondată. La 25 mai 2011, Curtea Regională a condamnat reclamantul și l-a condamnat la șapte ani de închisoare, ordonând confiscarea proprietăților. În acest sens, Curtea Regională s-a bazat pe declarațiile H.O. și S.T. făcute în timpul interogarii în Georgia, declarațiile martorilor G.D. și K.O., prietenul reclamantului și, respectiv, fiica H.O., rezultatele examinărilor legistice efectuate în Georgia și Armenia care confirmă că substanța descoperită conținea uraniu îmbogățit, dovezile corespondenței telefonice între reclamant și H.O. și existența ștampilelor de ieșire și de intrare în pașaportul reclamantului care dovedește că a sosit la Erevan la Moscova la 10 martie 2010. Reclamantul a depus un apel plângând, printre altele , despre lipsa de șanse de a încrucișa H.O. și S.T. în procesul și refuzul instanței de judecată de a convoca S.G. La 13 iulie 2011, Curtea Penală de Apel a susținut condamnarea reclamantului. Hotărârea nu a abordat argumentele reclamantului în ceea ce privește imposibilitatea examinării H.O. și S.T. și refuzul de a examina martorul S.G. Reclamantul a depus un recurs asupra punctelor de drept care prezintă argumente similare cu cele introduse în recursul anterior. Prin hotărârea din 17 septembrie 2011, Curtea de Casație a declarat recursul reclamantului asupra punctelor de drept inadmisibil pentru lipsa de merit. În conformitate cu art. 86 (§ 3 și 4), un martor este obligat să apară la convocarea autorității care se ocupă de acest caz. Nerespectarea unui martor va duce la impunerea sancțiunilor prevăzute de lege. art. 153 § 2 prevede că un martor poate fi obligat să apară printr-o decizie motivată a instanței și informează autoritatea de convocare cu privire la orice motiv valabil pentru care nu apar în termenul stabilit. În cazul în care un martor convocat nu apar, instanța, după ce a auzit avizele părților, decide dacă să continue sau să suspende procedura de procedură. Procedura poate continua dacă nu apare o astfel de persoană nu împiedică examinarea aprofundată, completă și obiectivă a circumstanțelor cauzei (art. 332 § 1). În conformitate cu art. 342 § 1, citirea în judecată a declarațiilor de martor făcute în cursul anchetei, ancheta sau o audiere anterioară a instanței este permisă dacă martorul este absent din audiere a instanței din motive care exclud posibilitatea depunerii sale în instanță, în cazul în care există contradicție substanțială între aceste declarații și declarațiile făcute de acest martor în instanță și în alte cazuri prevăzute de prezentul Cod. COMPLAINTE Reclamantul se plânge în conformitate cu art. 6 § 1 citit în conjuncție cu art. 6 § 3 litera (d) din Convenție că nu i s-a dat ocazia de a examina H.O. și S.T. în cadrul procesului său. El se plâng în continuare în conformitate cu aceeași dispoziție a refuzului instanței de a examina martorul S.G. QUESTIONS PRIVIND PARTELE În conformitate cu art. 6 § 1 din Convenție, reclamantul a avut o audiere echitabilă în ceea ce privește determinarea acuzațiilor penale împotriva acestuia? În special: faptul că reclamantul nu a putut obține participarea și examinarea martorilor H.O. și S.T. în procesul său încalcă drepturile sale garantate de art. 6 § 3 litera (d) din Convenția? A fost refuzul instanței de judecată de a examina martorul S.G. în numele reclamantului în încălcarea drepturilor sale în temeiul aceleiași dispoziții?