Dadayan împotriva Armeniei

Comunicat la 4 noiembrie 2016 PRIMEA SECȚIUNE Cerere nr. 14078/12 Garik DADAYAN împotriva Armenia depusă la 5 martie 2012 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dl Garik Dadayan, este un național armenian născut în 1954 și locuiește în Erevan. El este reprezentat în fața Curții de către dl Sardaryan, avocat practicant în Erevan. La 11 martie 2010, două persoane, S.T. și H.O., au fost arestate de către autoritățile de aplicare a legii georgiene din Tbilisi, atunci când au încercat să vândă 15 g de uraniu îmbogățit, care au fost transportate în aceeași zi de la Armenia cu tren. La 22 aprilie 2010, Serviciul Național de Securitate al Armenia a instituit proceduri penale în legătură cu această chestiune.

În aceeași dată, reclamantul a fost arestat pe baza suspiciunilor că s-a ajutat și a abținut S.T. și H.O. în infracțiune. Se crede că a achiziționat uraniumul îmbogățit pe care a vândut-o apoi la H.O. în Yerevan. După aceea, H.O. și S.T. au contrabandizat substanța radioactivă la Tbilisi, unde au fost arestați. La 23 aprilie 2010, reclamantul a fost acuzat de ajutor și abting S.T. și H.O. în infracțiuni. Reclamantul a refuzat acuzațiile. Cazul său a fost că H.O., pe care îl cunoștea de aproximativ zece ani, i-a datorat bani de mult timp. În februarie 2010 el a fost jefuit în Ucraina, după care a ajuns cumva la Moscova pentru a găsi un loc de muncă, dar apoi a fost obligat să se întoarcă la Yerevan.

Cu toate acestea, din moment ce banii lui au fost furați, el a hotărât să-i ceară de la debitor H.O. să-i trimită niște bani pentru călătoria sa. După întoarcerea sa, el s-a întâlnit cu H.O. în Erevan de mai multe ori pentru a discuta chestiuni financiare legate de plata restului datoriei. La 28 aprilie 2010 H.O. a fost interogat ca martor la Ministerul Afacerilor Interne ale Georgiei. El a declarat că, printre altele, a declarat că La începutul lunii martie 2010, reclamantul i-a dat 1 g dintr-o substanță radioactivă, fie în 2002, fie în 2003. La începutul lunii martie 2010, el și S.T. au întrebat reclamantul, care era în Rusia atunci, dacă ar putea obține substanțe radioactive. În timpul conversației, reclamantul a întrebat despre prețul oferit pe gram de o astfel de substanță.

și s-au oferit să aducă substanța radioactivă solicitată în Armenia. Întrucât reclamantul nu avea nici un mijloc de călătorie, ei i-au transferat bani. Reclamantul a sosit în Armenia câteva zile mai târziu și a dat substanța radioactivă H.O. Ei au fost de acord că H.O. va plăti reclamantul după afacere. Când a întrebat dacă datorează vreun ban reclamantului, H.O. a refuzat să fi împrumutat vreodată de la el. La 29 aprilie 2010, S.T. a fost, de asemenea, interogat ca martor la Ministerul Internului Georgiei. El a declarat, printre altele, că atunci când a fost în Georgia, unii oameni s-au oferit să cumpere uraniu de la el. Apoi a venit în Armenia și a cerut H.O. să găsească reclamantul astfel încât să le poată furniza uraniu.

S.T. a mai spus că H.O. au fost în contact cu reclamantul care a fost de acord să vină în Armenia și să-i dea uraniu. După aceea au trimis bani de călătorie reclamantului prin transfer bancar. Apoi s-a întâlnit cu H.O. la stația de ferăstrăre. H.O. a adus substanța radioactivă și a declarat că a luat-o de la solicitant. La 8 decembrie 2010, proiectul de procedură a fost finalizat și cazul a fost transferat Curții Regionale Tavush pentru proces. Următoarele dovezi au fost invocate în proiectul de probă: declarațiile martorilor făcute de H.O. și S.T. în Georgia; încheierea unei examinări forense efectuate în Georgia, conform căreia substanța a fost confiscată de S.T. a conținut uranium îmbogățit; corespondența telefonică regulată între reclamant și H.O.

în perioada între 1 septembrie 2009 și 30 martie 2010, în special două apeluri telefonice efectuate la 10 martie 2010; și timbrele relevante de ieșire și intrare din pașaportul reclamantului care dovedesc că a sosit la Erevan la Moscova la 10 martie 2010. La una dintre audierile dinaintea Curții Regionale, reclamantul a prezentat o cerere scrisă care solicită, printre altele , transferul temporar al H.O. și S.T. din închisoarea din Georgia pentru a putea fi examinate la proces. La 27 ianuarie 2011, judecătorul președinte a ordonat transferul temporar al H.O. și al S.T. în Armenia prin intermediul asistenței judiciare internaționale. Prin scrisoarea din 29 aprilie 2011, Ministerul Justiției al Georgiei a declarat că este imposibil să se asigure transferul H.O.

și S.T. pe motivul faptului că H.O. și S.T. au fost condamnați printr-o hotărâre a Curții de Apel Tbilisi din 30 martie 2011, care este încă supus apelului la puncte de drept. În audierea din 24 mai 2011, judecătorul președinte a informat părțile cu privire la răspunsul primit de la Ministerul Justiției din Georgia. În aceeași ședință, reclamantul a cerut să cheme ca martor S.G., conducătorul trenului care a fost interogat în timpul anchetei, din cauza faptului că unele dintre declarațiile sale au fost în contradicție cu declarațiile H.O. și S.T. Curtea a respins această cerere, având în vedere că aceaceasta a fost nefondată. La 25 mai 2011, Curtea Regională a condamnat reclamantul și l-a condamnat la șapte ani de închisoare, ordonând confiscarea proprietăților.

În acest sens, Curtea Regională s-a bazat pe declarațiile H.O. și S.T. făcute în timpul interogarii în Georgia, declarațiile martorilor G.D. și K.O., prietenul reclamantului și, respectiv, fiica H.O., rezultatele examinărilor legistice efectuate în Georgia și Armenia care confirmă că substanța descoperită conținea uraniu îmbogățit, dovezile corespondenței telefonice între reclamant și H.O. și existența ștampilelor de ieșire și de intrare în pașaportul reclamantului care dovedește că a sosit la Erevan la Moscova la 10 martie 2010. Reclamantul a depus un apel plângând, printre altele , despre lipsa de șanse de a încrucișa H.O. și S.T. în procesul și refuzul instanței de judecată de a convoca S.G.

La 13 iulie 2011, Curtea Penală de Apel a susținut condamnarea reclamantului. Hotărârea nu a abordat argumentele reclamantului în ceea ce privește imposibilitatea examinării H.O. și S.T. și refuzul de a examina martorul S.G. Reclamantul a depus un recurs asupra punctelor de drept care prezintă argumente similare cu cele introduse în recursul anterior. Prin hotărârea din 17 septembrie 2011, Curtea de Casație a declarat recursul reclamantului asupra punctelor de drept inadmisibil pentru lipsa de merit. În conformitate cu art. 86 (§ 3 și 4), un martor este obligat să apară la convocarea autorității care se ocupă de acest caz. Nerespectarea unui martor va duce la impunerea sancțiunilor prevăzute de lege.

art. 153 § 2 prevede că un martor poate fi obligat să apară printr-o decizie motivată a instanței și informează autoritatea de convocare cu privire la orice motiv valabil pentru care nu apar în termenul stabilit. În cazul în care un martor convocat nu apar, instanța, după ce a auzit avizele părților, decide dacă să continue sau să suspende procedura de procedură. Procedura poate continua dacă nu apare o astfel de persoană nu împiedică examinarea aprofundată, completă și obiectivă a circumstanțelor cauzei (art. 332 § 1). În conformitate cu art. 342 § 1, citirea în judecată a declarațiilor de martor făcute în cursul anchetei, ancheta sau o audiere anterioară a instanței este permisă dacă martorul este absent din audiere a instanței din motive care exclud posibilitatea depunerii sale în instanță, în cazul în care există contradicție substanțială între aceste declarații și declarațiile făcute de acest martor în instanță și în alte cazuri prevăzute de prezentul Cod.

COMPLAINTE Reclamantul se plânge în conformitate cu art. 6 § 1 citit în conjuncție cu art. 6 § 3 litera (d) din Convenție că nu i s-a dat ocazia de a examina H.O. și S.T. în cadrul procesului său. El se plâng în continuare în conformitate cu aceeași dispoziție a refuzului instanței de a examina martorul S.G. QUESTIONS PRIVIND PARTELE În conformitate cu art. 6 § 1 din Convenție, reclamantul a avut o audiere echitabilă în ceea ce privește determinarea acuzațiilor penale împotriva acestuia? În special: faptul că reclamantul nu a putut obține participarea și examinarea martorilor H.O. și S.T. în procesul său încalcă drepturile sale garantate de art. 6 § 3 litera (d) din Convenția? A fost refuzul instanței de judecată de a examina martorul S.G.

în numele reclamantului în încălcarea drepturilor sale în temeiul aceleiași dispoziții?

Communicated on 4 November 2016

FIRST SECTION

Application no. 14078/12 Garik DADAYAN against Armenia lodged on 5 March 2012

STATEMENT OF FACTS

The applicant, Mr Garik Dadayan, is an Armenian national who was born in 1954 and lives in Yerevan. He is represented before the Court by Mr K. Sardaryan, a lawyer practising in Yerevan. A. The circumstances of the case The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows. On 11 March 2010 two individuals, S.T. and H.O., were arrested by the Georgian law-enforcement authorities in Tbilisi when they tried to sell 15 g of enriched uranium, which they had transported on the same day from Armenia by train. On 22 April 2010 the National Security Service of Armenia instituted criminal proceedings in relation to the matter. On the same date the applicant was arrested on suspicion of having aided and abetted S.T.

and H.O. in the offence. He was believed to have acquired the enriched uranium which he had then sold to H.O. in Yerevan. Thereafter, H.O. and S.T. had smuggled the radioactive substance to Tbilisi where they were arrested. On 23 April 2010 the applicant was charged with aiding and abetting S.T. and H.O. in the offence. The applicant denied the charges. His case was that H.O., whom he had known for about ten years, had owed him money for a long time. In February 2010 he had been robbed in Ukraine, after which he had somehow reached Moscow to find a job but had then been obliged to return to Yerevan. However, since his money had been stolen, he decided to ask his debtor H.O. to send him some money for his journey.

After his return he had met H.O. in Yerevan several times in order to discuss financial matters relating to the payment of the rest of the debt. On 28 April 2010 H.O. was questioned as a witness at the Ministry of Internal Affairs of Georgia. He stated that, inter alia , the applicant had given him 1 g of a radioactive substance either in 2002 or 2003. At the beginning of March 2010 he and S.T. asked the applicant, who was in Russia at the time, whether he would be able to obtain radioactive substances. During the conversation the applicant enquired about the price that had been offered per gramme of such a substance. The next day he called H.O. and offered to bring the requested radioactive substance to Armenia.

Since the applicant had no means to travel, they transferred money to him. The applicant arrived in Armenia several days later and gave the radioactive substance to H.O. They agreed that H.O. would pay the applicant after the deal. When asked whether he owed any money to the applicant, H.O. denied ever having borrowed from him. On 29 April 2010 S.T. was also questioned as a witness at the Ministry of Internal Affairs of Georgia. He stated, inter alia , that when he was in Georgia, some people had offered to buy uranium from him. He had then come to Armenia and asked H.O. to find the applicant so that he could provide them with uranium. S.T. further stated that H.O. had been in contact with the applicant who had agreed to come to Armenia and give him uranium.

Thereafter they had sent travel money to the applicant by bank transfer. He had then met H.O. at the railway station. H.O. had brought the radioactive substance and stated that he had taken it from the applicant. On 8 December 2010 the bill of indictment was finalised and the case was transferred to Tavush Regional Court for trial. The following evidence was relied on in the bill of indictment: the witness statements made by H.O. and S.T. in Georgia; the conclusion of a forensic examination conducted in Georgia, according to which the substance seized from S.T. contained enriched uranium; regular telephone correspondence between the applicant and H.O.

in the period between 1 September 2009 and 30 March 2010, and in particular two telephone calls made on 10 March 2010; and the relevant exit and entry stamps in the applicant’s passport proving that he had arrived in Yerevan from Moscow on 10 March 2010. At one of the hearings before the Regional Court the applicant submitted a written request seeking, inter alia , the temporary transfer of H.O. and S.T. from the prison in Georgia so that they could be examined at the trial. On 27 January 2011 the Presiding Judge ordered H.O’s and S.T.’s temporary transfer to Armenia by means of international legal assistance. By letter of 29 April 2011 the Ministry of Justice of Georgia stated that it was impossible to secure H.O.’s and S.T.’s transfer on the ground that H.O.

and S.T. had been convicted by a judgment of the Tbilisi Court of Appeal of 30 March 2011, which was still subject to appeal on points of law. At the hearing of 24 May 2011 the Presiding Judge informed the parties of the reply received from the Ministry of Justice of Georgia. At the same hearing the applicant asked to summon as a witness S.G., the conductor of the train who had been questioned during the investigation, on the ground that some of his statements were in contradiction with the statements of H.O. and S.T. The trial court rejected this request, considering it ungrounded. On 25 May 2011 the Regional Court convicted the applicant and sentenced him to seven years’ imprisonment, ordering confiscation of property.

In doing so, the Regional Court relied on the statements of H.O. and S.T. made during the questioning in Georgia, the statements of witnesses G.D. and K.O., the applicant’s friend and H.O.’s daughter respectively, the results of forensic examinations carried out in Georgia and Armenia confirming that the discovered substance contained enriched uranium, the evidence of telephone correspondence between the applicant and H.O. and the existence of exit and entry stamps in the applicant’s passport proving that he had arrived in Yerevan from Moscow on 10 March 2010. The applicant lodged an appeal complaining, inter alia , about the lack of opportunity to cross-examine H.O. and S.T. at trial and the trial court’s refusal to summon S.G.

On 13 July 2011 the Criminal Court of Appeal upheld the applicant’s conviction. The judgment did not address the applicant’s arguments with regard to the impossibility of examining H.O. and S.T. and the refusal to examine witness S.G. The applicant lodged an appeal on points of law raising similar arguments to those brought in the previous appeal. By decision of 17 September 2011 the Court of Cassation declared the applicant’s appeal on points of law inadmissible for lack of merit. B. Relevant domestic law 1. The Code of Criminal Procedure According to Article 86 (§§ 3 and 4) a witness is obliged to appear upon the summons of the authority dealing with the case. The failure of a witness to comply with his obligations shall result in imposition of sanctions prescribed by the law.

Article 153 § 2 states that a witness may be compelled to appear by a reasoned decision of the court and shall inform the summoning authority of any valid reasons for not appearing within the set time-limit. If a summoned witness fails to appear, the court, having heard the opinions of the parties, decides whether to continue or adjourn the trial proceedings.

The proceedings may be continued if the failure to appear of any such person does not impede the thorough, complete and objective examination of the circumstances of the case (Article 332 § 1). According to Article 342 § 1, the reading out at trial of witness statements made during the inquiry, the investigation or a previous court hearing is permissible if the witness is absent from the court hearing for reasons which rule out the possibility of his appearance in court, if there is substantial contradiction between those statements and the statements made by that witness in court, and in other cases prescribed by this Code. COMPLAINTS The applicant complains under Article 6 § 1 read in conjunction with Article 6 § 3(d) of the Convention that he was not given an opportunity to cross-examine H.O.

and S.T. at his trial. He further complains under the same provision of the courts’ refusal to examine witness S.G.

QUESTIONS TO THE PARTIES

Did the applicant have a fair hearing in the determination of the criminal charges against him, in accordance with Article 6 § 1 of the Convention? In particular: - Did the fact that the applicant was not able to obtain the attendance and examination of witnesses H.O. and S.T. at his trial violate his rights guaranteed by Article 6 § 3(d) of the Convention? - Was the trial court’s refusal to examine witness S.G. on behalf of the applicant in breach of his rights under the same provision?