CtEDO 08.11.2016 Auto

ÇOBAN AND AVCI v. TURKEY

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
08.11.2016
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Struck out of the list
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2016
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
ÇOBAN AND AVCI v. TURKEY (CtEDO, 2016)
HUDOC · oficial

DECIZIE Nr. 59496/10 Neslihan ÇOBAN și Behiye AVCI împotriva Turciei Curții Europene a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care așezează la 8 noiembrie 2016 în calitate de comitet compus din: Nebojša Vučinić, președinte, Valeriu Grițco, Stéphanie Mourou-Vikström, judecători și Hasan Bakırcı, secretar adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 6 august 2010, Având în vedere declarația prezentată de guvernul contestat la 23 mai 2016, care solicită Curții să excludă aplicarea din lista cazurilor și răspunsul reclamanților la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDURĂ Reclamanții, dna Neslihan Çoban și dna Behiye Avcı, sunt resortisanți turci, care s-au născut în 1981 și, respectiv, în 1935 și trăiesc în Kahta și Șanlıurfa. Ele au fost reprezentate în fața Curții de către dna A. Arıcı, un avocat care practică în Șanlıurfa. Guvernul turc („ Guvernul”) au fost reprezentate de agentul lor. Reclamanții s-au plâns în temeiul articolului 6 din Convenție cu privire la încălcarea dreptului lor de acces la o instanță. Au plâns în continuare în temeiul articolului 10 din Convenție că condamnarea lor pentru că a folosit cuvântul "Sayın", care este un termen de bunăvoie în opinia lor, încalcă dreptul la libertate de exprimare. Cererea a fost comunicată guvernului la 24 martie 2014. DREPTUL Reclamanții se plângeau de încălcarea dreptului de acces la o instanță. Ei se plângeau în continuare că condamnarea lor pentru că a folosit cuvântul "Sayın", care este un termen de bunăvoie în opinia lor, încalcă dreptul la libertatea de exprimare. După eșecul încercărilor de a ajunge la o soluție prietenoasă, prin scrisoarea din 23 mai 2016, Guvernul a informat Curții că au propus să facă o declarație unilaterală în vederea rezolvării chestiunilor planteate de cerere. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Guvernul dorește prin aceasta să exprime prin declarație unilaterală recunoașterea că reclamanții, ale căror nume figurează în lista adăugată, au fost refuzate dreptul de acces la o instanță în sensul articolului 6 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului (denumită în continuare „Convenția”). Guvernul ar dori să recunoască, de asemenea, că dreptul reclamanților la libertatea de exprimare nu a îndeplinit standardele prevăzute la art. 10 § 1 din Convenție. Prin urmare, Guvernul este pregătit să plătească fiecare reclamant 2.500 de euro (2.000 și cinci sute). Această sumă, care să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile (inclusiv impozitele pe valoarea adăugată plătite pentru taxele avocaților), va fi convertită în moneda națională la rata aplicabilă la data plății, și va fi eliberată de orice impozite suplimentare care ar putea fi aplicabile. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care această sumă nu se plătește în termen de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de nerespectare plus trei puncte procentuale. Plata va constitui rezoluția finală a cazului. Prin urmare, Guvernul invită Curtea să atace acest caz din lista cazurilor, sugerând că prezenta declarație ar putea fi acceptată de Curte ca „orice alt motiv” care justifică socoteala din lista cazurilor din Curte, astfel cum se menționează la art. 37 § 1 litera (c) din Convenție“. Prin scrisoarea din 22 iulie 2016, reclamanții au indicat că nu au fost satisfăcuți cu termenii declarației unilaterale. Curtea reiterează că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate, în temeiul alineatului (1) litera (a), (b) sau (c). art. 37 § (c) permite Curții, în special, să scoată o probă din lista sa, dacă: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. 10. De asemenea, acesta reiterează că, în anumite circumstanțe, aceasta poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamanții doresc să continue examinarea cazului. 11. În acest scop, Curtea a examinat declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia (obiecții preliminare) [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI; WAZA Sp. z o.o. c. Polonia (dec.), nr. 11602/02, 26 iunie 2007; și Sulwińska c. Polonia (dec.), nr. 28953/03, 18 septembrie 2007). 12. Curtea a stabilit în mai multe cazuri, inclusiv cele aduse împotriva Turciei, practica sa privind plângerile privind încălcarea dreptului la libertate de exprimare (a se vedea, de exemplu, Yalçınkaya și alții c. Turcia , nr. 25764/09 și altele 18 ,§§ 26-38, 1 octombrie 2013). 13. Având în vedere natura admiterilor incluse în declarația Guvernului, precum și valoarea compensației propuse – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare –, Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 litera (c)). 14. În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o solicită să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 din amenda 15. Curtea consideră că această sumă ar trebui convertită în moneda națională a statului reclamant la rata aplicabilă la data plății și plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii Curții emise în conformitate cu art. 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care nu s-a reglementat în această perioadă, dobânzile simple se plătesc pe valoarea în cauză la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. 16. În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care Guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea ar putea fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). 17. Având în vedere cele de mai sus, este oportun să se scoată cazul din listă. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, ia act de termenii declarației guvernului contestat în temeiul articolelor 6 și 10 din Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectivul regulament; decide să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție. Adoptată în limba engleză și notificată în scris la 1 decembrie 2016. Hasan Bakırcı Nebojša Vučinić Președintele adjunct al grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă