KIROV AND OTHERS v. BULGARIA

Comunicat la 29 noiembrie 2016 CIFTH SECȚIUNE Cerere nr. 57214/09 Zdravko Kirilov KIROV și alții împotriva Bulgariei depusă la 15 septembrie 2009 DECLARAREA FACTELOR Reclamanții, dl Zdravko Kirilov Kirov, dna Lina Zdravkova Kirova și dl Kiril Zdravkov Kirov, sunt resortisanți bulgari născuți în 1928, 1958 și, respectiv, 1961 și trăiesc în Plovdiv. Ele sunt reprezentate în fața Curții de către dl M. Ekimdzhiev și dna M. Slavova, avocați care practică în Plovdiv. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitanți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamanții sunt printre moștenitorii N.R. Prin decizia din data de 27 Ianuarie 1999, luată pe baza articolului 3 alineatul (3) din Legea privind compensarea proprietăților proprietăților proprietăților naționalizate (a se vedea legea internă relevantă mai jos), guvernatorul regional Plovdiv a recunoscut dreptul reclamanților la compensare prin obligații de compensare pentru proprietățile abandonate de N.R.

în Grecia la o dată neespecificată înainte de 1964. Prin o altă decizie din 19 aprilie 1999, pe baza calculului unui expert a valorii proprietăților N.R., guvernatorul a stabilit cantitatea obligațiunilor care urmează să fie atribuite reclamanților. Fiecare dintre acestea a fost de a primi obligații cu o valoare nominală de 5.371.400 lev bulgare (BGN), echivalentul de aproximativ 2.740.500 euro (EUR). Decizia de mai sus nu a fost apelată și a intrat în vigoare. Reclamanții au primit ulterior obligațiunile și le-au vândut majoritatea investitorilor. În 2001 expertul care a efectuat calculele se bazează pe decizia din 19 aprilie 1999 a fost inculpat de autoritățile judecătorești pentru că au dat în mod deliberat un aviz fals.

În 2004, el a fost condamnat pentru această infracțiune. Condamnarea a devenit finală la începutul anului 2006. La 22 februarie 2006, guvernatorul regional a formulat o cerere împotriva reclamanților, susținând că a existat o eroare brută în calculele care au condus la atribuirea obligațiilor și că fiecare dintre reclamanții avea, de fapt, dreptul la obligații în valoare de BGN 21,489 (10,960). El a solicitat ca reclamanții să își returneze obligațiile în mod necorespunzător sau să își plătească valoarea de piață. La 27 octombrie 2006, Curtea Regională Pazardzhik a respins cererea împotriva reclamanților. Curtea de Apel Veliko Tarnovo a susținut hotărârea la 13 iulie 2007, după apelul guvernatorului regional, Curtea Supremă de Cassare în decizia finală a lui 22 Iulie 2009 a anulat hotărârea și a ordonat fiecăruia dintre reclamanții să returneze obligații cu o valoare nominală de 5.349.911 BGN către stat.

De asemenea, a ordonat fiecăruia dintre solicitanți să plătească BGN 106.998 (echivalentul de aproximativ 54.600 EUR) în taxe de judecată către stat. În contextul procedurii de punere în aplicare care au urmat împotriva reclamanților, în 2010, un expert a calculat valoarea de piață a obligațiilor datorate de fiecare dintre acestea la BGN 973.683 (496.777) sau 18,2% din valoarea de față.Legea internă relevantă Compensarea proprietăților proprietăților proprietăților naționalizate Legea din 1997 a adoptat Parlamentul actul menționat anterior ( Acesta a inclus în special, în secțiunea în care se prevede compensarea proprietăților anumitor categorii de proprietăți luate de autoritățile comuniste.

3(3), fosti proprietari sau moștenitori ai acestora care aveau din motive diferite de a abandona proprietățile din Grecia care au fost cedate statului grec în temeiul unui tratat încheiat în 1964, în vederea soluționării problemelor financiare în curs între cele două țări ( висשонсови роноси икономи Obligațiile nu sunt schimbabile pentru numerar și pot fi utilizate pentru participarea la oferte de privatizare (secțiunea 4 alineatul (2)). O piață secundară pentru obligațiuni a dezvoltat în Bulgaria, iar valoarea lor reală depinde în mare măsură de disponibilitatea ofertelor de privatizare. Valoarea reală a fost, de obicei, mult sub valoarea nominală. Aspectul taxelor judecătorești a fost reglementat până în 2008 prin Codul de Procedură Civilă din 1952, care, chiar și după ce a fost înlocuit de alte legislații, a rămas aplicabil procedurii în curs de întârziere.

Dimensiunea generală a fost că taxele de judecată au fost plătite în prealabil de către reclamant, după depunerea unei cereri. În cazul în care reclamantul a succesat în procedură, inculpatul a fost ordonat să-i plătească costurile sale, inclusiv taxele de judecată plătite (art. 64 § 1 din Codul). Organismele de stat au fost scutite de obligația de a plăti taxele de judecată (articolul) 63 § 4 din Codul. În cazul în care un astfel de organism a fost reclamant și a avut succes în cadrul procedurii, inculpatul a trebuit să plătească taxele relevante statului (art. 64 § 5). Taxele de judecată au fost fixate la 4% din valoarea unei cereri ( ) pentru procedurile dinainte de o instanță de primă instanță și 2% din valoarea de examinare în apel sau în casă.

Mijloacele de stabilire a valorii diferite tipuri de cereri au fost descrise în articolul § 1 din Codul. De exemplu, în ceea ce privește creanțele monetare, valoarea a echivalat cu suma solicitată. În cazul în care a fost formulată o cerere care nu a fost inclusă în lista de la art. 55 § 1, valoarea a fost determinată de judecătorul care examina cazul sau de președinte al instanței respective. Valoarea cererii a trebuit să fie indicată de reclamant la momentul încheierii procedurii și, o dată stabilită cu finalitate, a fost obligatorie pentru instanțe în scopul calculului taxei respective de instanță.

, ar putea contesta valoarea cererii indicate de reclamant, cu cel mai recent timp pentru a face acest lucru în cursul primei audieri a instanței judiciare , chestiunea a fost atunci rezolvată de instanța respectivă (art. 56 § 1 din Codul ). COMPLAINTE Respectând art. 6 § 1 din Convenția și art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamanții se plâng că au fost ordonați de Curtea Supremă de Cassare să plătească taxe de judecată „arbitrară” care au fost calculate pe baza valorii nominale a obligațiilor de compensare pe care le-au fost ordonate să le returneze și nu pe valoarea lor de piață. Reclamanții au epuizat căile de recurs interne, în conformitate cu art. 35 § 1 din Convenție? În special, procedura prevăzută la art. 56 § 1 din Codul de Procedură Civilă din 1952 a fost disponibilă în mod rezonabil pentru ei și eficace?

În hotărârea sa din 22 iulie 2009 în sensul articolului 1 al doilea paragraf din Protocolul nr. 1, reclamanții au fost condamnați să plătească de către Curtea Supremă de cassare, în special „pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau penalități”? Obligația reclamanților de a plăti aceste taxe a constituit o sarcină individuală excesivă pentru acestea, care interferează fundamental cu situația financiară a acestora?

Communicated on 29 November 2016

FIFTH SECTION

Application no. 57214/09 Zdravko Kirilov KIROV and others against Bulgaria lodged on 15 September 2009

STATEMENT OF FACTS

The applicants, Mr Zdravko Kirilov Kirov, Ms Lina Zdravkova Kirova and Mr Kiril Zdravkov Kirov, are Bulgarian nationals who were born in 1928, 1958 and 1961 respectively and live in Plovdiv. They are represented before the Court by Mr M. Ekimdzhiev and Ms M. Slavova, lawyers practising in Plovdiv. A. The circumstances of the case The facts of the case, as submitted by the applicants, may be summarised as follows. The applicants are among the heirs of N.R. By a decision dated 27 January 1999, taken on the basis of section 3(3) of the Compensation of Owners of Nationalised Properties Act (see Relevant domestic law below), the Plovdiv regional governor recognised the applicants’ entitlement to compensation through compensation bonds for properties abandoned by N.R.

in Greece on an unspecified date before 1964. By another decision of 19 April 1999, based on an expert’s calculation of the value of N.R.’s properties, the governor set the amount of bonds to be awarded to the applicants. Each of them was to receive bonds with a face value of 5,371,400 Bulgarian levs (BGN), the equivalent of approximately 2,740,500 euros (EUR). The above decision was not appealed against and entered into force. The applicants later received their bonds and sold most of them to investors. In 2001 the expert who had made the calculations relied on in the decision of 19 April 1999 was indicted by the prosecuting authorities for having wilfully given a false opinion. In 2004 he was convicted for that offence.

The conviction became final at the beginning of 2006. On 22 February 2006 the regional governor brought a claim against the applicants, alleging that there had been a gross error in the calculations which had led to the award of the bonds, and that each of the applicants had in fact been entitled to bonds worth BGN 21,489 (EUR 10,960). He asked that the applicants be ordered to return the improperly awarded bonds, or to pay their market value. The governor gave the bonds’ face value as the value of the claim at the time of bringing the proceedings. On 27 October 2006 the Pazardzhik Regional Court dismissed the claim against the applicants. The Veliko Tarnovo Court of Appeal upheld the judgment on 13 July 2007. After a further appeal by the regional governor, the Supreme Court of Cassation in a final decision of 22 July 2009 reversed the judgment and ordered each of the applicants to return bonds with a face value of BGN 5,349,911 to the State.

It also ordered each of the applicants to pay BGN 106,998 (the equivalent of approximately EUR 54,600) in court fees to the State. In the context of the ensuing enforcement proceedings against the applicants, in 2010 an expert calculated the market value of the bonds due by each of them at BGN 973,683 (EUR 496,777), or 18.2% of their face value. B. Relevant domestic law 1. The Compensation of Owners of Nationalised Properties Act In 1997 Parliament adopted the above-mentioned act ( Закон за обезщетяване на собственици на одържавени имоти ), which provided for compensation for owners of certain categories of property taken by the Communist authorities.

It included in particular, under section 3(3), former owners or their heirs who had had for various reasons to abandon properties in Greece which had been ceded to the Greek State under a treaty concluded in 1964 aimed at settling pending financial issues between the two countries ( Спогодба за уреждане на висящите финансови въпроси и икономическо сътрудничество между Народна република България и Кралство Гърция, oбн. ДВ бр. 87 от 3 ноември 1964 г. ). The Act provides for various means of compensation, in particular through so-called compensation bonds (section 3(1)). The bonds are not exchangeable for cash and can be used for participation in privatisation tenders (section 4(2)). A secondary market for the bonds has developed in Bulgaria, and their actual value largely depends on the availability of privatisation offers.

The actual value has usually been much below the face value. 2. Court fees The matter of court fees was until 2008 regulated by the Code of Civil Procedure of 1952, which, even after being superseded by other legislation, remained applicable to pending proceedings. Certain provisions of the State Fees Act ( Закон за държавните такси ) were applicable as well. The general rule was that court fees were payable by the plaintiff in advance, upon the submission of a claim. Where the plaintiff succeeded in the proceedings, the defendant was ordered to pay him his costs, including the court fees paid (Article 64 § 1 of the Code). State bodies were exempt from the obligation to pay court fees (Article 63 § 4 of the Code).

Where such a body was the plaintiff, and had been successful in the proceedings, the defendant had to pay the relevant fees to the State (Article 64 § 5). Court fees were set at 4% of the value of a claim ( цената на иска ) for the proceedings before a first-instance court, and 2% of the value for examination on appeal or in cassation. The means of establishing the value of different types of claim were described in Article 55 § 1 of the Code. For instance, in respect of monetary claims, the value equalled the amount claimed. Where a claim was made which was not included in the list in Article 55 § 1, the value was to be determined by the judge examining the case or the president of the respective court.

The value of the claim had to be indicated by the plaintiff at the time of bringing the proceedings, and, once set with finality, was binding on the courts for the purpose of calculating the respective court fee. The defendant or the court examining the case at first instance, acting ex officio , could contest the value of the claim indicated by the plaintiff, with the latest time for doing that being during the first court hearing. The matter was then to be resolved by the respective court (Article 56 § 1 of the Code). COMPLAINTS Relying on Article 6 § 1 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1, the applicants complain that they were ordered by the Supreme Court of Cassation to pay “arbitrary” court fees that had been calculated on the basis of the face value of the compensation bonds they had been ordered to return and not on their market value.

QUESTIONS TO THE PARTIES

1. Have the applicants exhausted domestic remedies, as required by Article 35 § 1 of the Convention? In particular, was the procedure provided for in Article 56 § 1 of the Code of Civil Procedure of 1952 reasonably available to them and effective? 2. Were the court fees the applicants were ordered to pay by the Supreme Court of Cassation in its judgment of 22 July 2009 necessary within the meaning of the second paragraph of Article 1 of Protocol No. 1, in particular “to secure the payment of taxes or other contributions or penalties”? Did the obligation for the applicants to pay those fees amount to an excessive individual burden for them, fundamentally interfering with their financial situation?