BODET c. BELGIQUE

Reclamantul, d-l Jacques Bodet, este cetățean belgian născut în 1959 și deținut la Andenne. Este reprezentat în fața Curții de d-na M. Neve, avocat la Liège.

Guvernul belgian ("Guvernul") este reprezentat de agentul său, d-l M. Tysebaert, consilier general, Serviciul Public Federal al Justiției. A. Circumstanțele cauzei

Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează.

La 3 octombrie 2009, trupul fără viață al lui C.K., fiica iubitei reclamantului, a fost găsit în garajul locuinței pe care o împărțea cu mama și fratele ei.

Printr-o hotărâre motivată din 20 decembrie 2012, curtea asizelor din provincia Liège a declarat reclamantul vinovat de omucidere cu premeditare. Motivarea acestei hotărâri este următoarea: "Spune că principalele motive care l-au determinat pe juriu să se hotărască ca și cum a făcut-o sunt următoarele: Cu privire la omucidere: - Observațiile și concluziile medicului legist cu privire la cauza morții victimei (asfixie mecanică prin strangulare cu o frânghie și de asemenea manual), expert care a precizat că autopsia relevă o turgescență vasculară marcată a rețelei venoase și plăci Tardieu pulmonare și cardiace, compatibile cu o ocluzie vasculară cervicală prelungită, la originea asfixiei mecanice; - Mijlocul folosit de făptaș pentru a-și atinge scopul (strangulare cu frânghie și de asemenea manual) și durata necesară acestei strangulări (cel puțin trei minute conform medicului legist) confirmând caracterul voluntar al omuciderii comise asupra persoanei lui C.K.; - Prezența ADN-ului nuclear al acuzatului în locuri strategice care au fost neapărat manipulate de făptaș (...); - Prezența pe hainele victimei a părului cu profil ADN mitocondrial identic cu cel al acuzatului; - Circumstanța că în momentul faptelor acuzatul, care cunoștea programul victimei, știa că aceasta din urmă era singură la domiciliu; - Faptul că, într-un mod complet neobișnuit, acuzatul nu a răspuns mesajelor și apelurilor care i se adresau în cursul dimineții din 3 octombrie 2009; - Existența în sarcina acuzatului a unui mobil puternic, ținând seama de personalitatea sa, victima fiind puternic opusă planului său de a se stabili cu mama sa; - Implausibilitatea explicațiilor acuzatului, în special cu privire la programul său în momentul faptelor, privind absența răspunsului la mesaje sau apeluri telefonice și privind originea leziunilor constatate la tălpile sale (...), Cu privire la premeditare: - Declarațiile circumstanțiate și sub jurământ a doi martori care formal au recunoscut acuzatul circulând pe jos în apropierea domiciliului victimei miercurea anterioară faptelor, ceea ce stabilește că acuzatul a procedurat la o recunoaștere a traseului pedes între domiciliul și cel al victimei; - Circumstanța că, într-un mod complet neobișnuit, acuzatul nu a răspuns mesajelor nici apelurilor care i se adresau atât în cursul dimineții din 30 septembrie 2009 cât și în cea din 3 octombrie 2009, luând precauția de a lăsa telefoanele mobile la domiciliu; - Faptul că acuzatul a hotărât să se ducă la victimă, știind că era singură și în ciuda refuzului categoric al acesteia de a îl întâlni, ceea ce permite stabilirea că a comis faptele ca rezultat al unei hotărâri criminale anterioare și chibzuite".

Printr-o hotărâre din aceeași zi, reclamantul a fost condamnat la închisoare pe viață pentru omuciderea lui C.K., pedeapsă însoțită de o punere la dispoziția tribunalului de executare a pedepselor timp de 15 ani care urmează după expirarea pedepsei principale efective. Această hotărâre este motivată după cum urmează: "Pe propunerea Președintelui, jurul și Curtea, cu majoritate absolută, formulează astfel motivele care i-au condus la determinarea nivelului pedepsei: - gravitatea extremă a faptelor care au dus la moartea violentă a unei tinere fete și dezvăluie, în sarcina acuzatului, o dispreț inadmisibil pentru respectul vieții umane; - determinarea și perseverența de care a dat dovadă acuzatul la perpetrarea faptelor și care demonstrează hotărârea sa de a nu lăsa nici o șansă de supraviețuire victimei; - traumatismul iremediabil suferit, din cauza acțiunilor acuzatului, de apropiații victimei; - necesitatea de a face acuzatul să conștientizeze că dificultățile de ordin sentimental și afectiv fac parte din evenimentele previzibile ale existenței umane dar nu justifică în niciun caz recurgerea la violență și, în special, la o violență extremă, pentru a le depăși; - personalitatea antisocială a acuzatului, după cum rezultă din instrucția în ședință și dezbateri, care se caracterizează, în particular, prin funcționare manipulatoare și psihopatică, prin refuzul de a ține seama de celălalt într-o logică de afirmare a propriei puteri, prin mod general de violare a drepturilor altora și de incapacitate de a trage profit din experiențele sale trecute; - antecedentele judiciare ale acuzatului, inclusiv pe unele specifice, care demonstrează o tendință persistentă de infracționalitate și lasă temeri cu privire la un risc ridicat de recidivă".

La 22 decembrie 2012, cotidianul regional "La Meuse" a publicat sub titlul "Voiam să box Bodet când vorbea" interviul realizat cu un membru al jurului care a condamnat reclamantul. În acest interviu, Cathy (pseudonim), abordând dificultățile de a trăi procesul din punct de vedere uman, a exprimat că "ca mamă, n-am putut să nu mă gândesc la locul mamei victimei". La întrebarea jurnalistului dacă nu a fost prea greu să judece, Cathy a lăudat munca investigatorilor, care au făcut o cronologie precisă, precizând că "ne-a ajutat mult. În deliberare, am demontat argumentele apărării. Spre sfârșitul procesului, aproape nimeni nu mai avea îndoieli". La întrebarea ce a fost pentru ea cel mai dificil în proces, Cathy a răspuns: "A fost imposibil de a-mi arăta sentimentele, emoțiile. Este interzis juraților. (...), Bodet, am vrut să îl box când vorbea."

Reclamantul a depus un recurs în casație împotriva hotărârilor curții asizelor și, invocând articolul de presă mai sus menționat, s-a plânge de o încălcare a dreptului la un proces echitabil, susținând că membrul jurului citat de presă a făcut dovadă de partial subiectiv și a încălcat prezumția sa de nevinovăție.

Printr-o hotărâre din 5 iunie 2013, Curtea de Casație a respins recursurile reclamantului pe motiv că aceste afirmații atribuite unui membru al jurului nu reieseau din actele procedurii și că invitând Curtea de Casație să examineze articolul de presă în cauză, mijlocul de casație a necesitat verificarea elementelor de fapt de o natură atât de departe de competența sa.

La 23 iunie 2014, reclamantul a depus o plângere împotriva lui X pentru violare a secretului profesional.

Printr-o ordonanță din 12 octombrie 2015, camera sfetului tribunalului penal din Liège l-a trimis pe C.L. în fața tribunalului penal.

Printr-o sentință a tribunalului penal din Liège (diviziunea Liège) din 1 martie 2016 C.L. a fost achitat. Acest tribunal a judecat că, deși aceasta din urmă prezenta într-adevăr puncte comune cu profilul care putea reieși din lectura articolului, nu exista totuși nici un element obiectiv care să-i permită imputarea și considerarea sa autorul vorbirii incriminate. Acțiunea civilă a reclamantului a fost declarată inadmisibilă.

Reclamantul a declarat apel. Curtea nu este informată despre dezvoltările ulterioare ale acestei proceduri. B. Dreptul pertinent

Dispozițiile codului de instrucție penală ("CIP") referitoare la constituirea (și la garantiile imparțialității) jurului și aplicabile procesului litigos sunt următoarele: Art. 281 "§ 1. Președintele este responsabil personal de îndrumarea juraților în exercitarea funcțiilor lor, de informarea lor cu privire la instanțele la care se pot adresa pentru a obține suport psihologic la încheierea misiunii lor, de a le reaminti datoriile, în particular datoria de discreție, și de a-i îndemna să se ține departe de media. El este de asemenea responsabil personal de prezidarea întregii instrucții și de determinarea ordinii în care li se dă cuvântul celor care o solicit. Are ordinea ședinței. (...)". Art. 289 "§ 1. Președintele extrage pe rând din urnă numele juraților. § 2. Acuzatul mai întâi, procurorul general apoi pot recurza un număr egal de jurați, care va fi de șase dacă nu sunt jurați supleanți, de șapte dacă sunt unu sau doi, de opt dacă sunt trei sau patru, de nouă dacă sunt cinci sau șase, de zece dacă sunt șapte sau opt, de unsprezece dacă sunt nouă sau zece și de doisprezece dacă sunt unsprezece sau doisprezece. Nici acuzatul nici procurorul general nu pot dezvălui motivele recursului. (...) Președintele poate recurza jurați pentru a satisface cerința prevăzută în § 3. § 3. Jurul este valabil constituit din momentul în care douăsprezece jurați au fost desemnați. La constituirea jurului, cel mult doi treimi din membrii jurului sunt de același sex. După aceea, președintele curții asizelor extrage prin tragere la sorți numărul juraților supleanți determinat în executarea art. 124 din Codul Judiciar. § 4. O sesiune de informare, ai cărei modalități sunt determinate de Rege, este prevăzută în intenția juraților și juraților supleanți. § 5. În caz de renvoiere a cauzei la o dată nedeterminată, lista juraților acestei cauze este anulată și se va proceda la formarea unui nou jur." Art. 290 "După aceea, președintele se adresează juraților cu următorul discurs: 'Jurați și promiteți să examinați cu cea mai scrupuloasă atenție acuzațiile care vor fi aduse împotriva lui N., să nu trădați nici interesele acuzatului, nici ale societății care-l acuză; să nu comunicați cu nimeni până după declarația voastră; să nu ascultați nici ura sau răutate, nici frică sau afecțiune; să vă hotărâți după dovezi și mijloace de apărare, cu imparțialitatea și fermitatea convenabile unei persoane cinstite și libere. " (...) Fiecare din jurați, chemați individual de președinte, răspunde ridicând mâna: "Jur" sub pedeapsă de nulitate." Art. 326 "Președintele, după ce pune întrebările, le remite juraților; în același timp le remite actul de acuzare, în caz de apărare actul de apărare, procesele verbale care constatează infracțiunea și actele cauzei. Președintele reamintește juraților jurământul lor. Le indică faptul că o condamnare nu poate fi pronunțată decât dacă reese din elementele de dovadă admise și supuse contradicției părților că acuzatul este vinovat dincolo de orice îndoială rezonabilă a faptelor care i se imputează. (...)" Art. 327 "Întrebările fiind puse și remise judecătorilor, se duc în camera deliberărilor pentru a delibera acolo. (...) Înainte de a începe deliberarea, șeful juraților le face lectură următoarei instrucțiuni, care este de asemenea afișată în caractere mari în locul cel mai vizibil al camerei deliberărilor: 'Legea prevede că o condamnare nu poate fi pronunțată decât dacă reese din elementele de dovadă admise că acuzatul este vinovat dincolo de orice îndoială rezonabilă a faptelor care i se imputează'."

Art. 458 din codul penal care pedepsește violare a secretului profesional se citește după cum urmează: "Medicii, chirurgii, ofițerii de sănătate, farmaciștii, moașele și toate alte persoane depozitare, prin stare sau prin profesiune, de secrete care li se încredință, care, în afara cazului în care sunt chemați să dea mărturie în justiție sau înaintea unei comisii de anchetă parlamentară și a cazului în care legea i obligă să facă cunoscute aceste secrete, le-au dezvăluit, vor fi pedepsiți cu închisoare de opt zile la șase luni și amendă de o sută (euro) la cinci sute (euro)." PLÂNGERE

Invocând art. 6 §§ 1 și 2 din Convenție, reclamantul se plânge că acuzația penală adusă împotriva sa a fost examinată de un tribunal lipsit de imparțialitate și fără respectarea prezumției de nevinovăție. Dispozițiile pertinente sunt redactate după cum urmează: "1. Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie judecată în mod echitabil (...) de o instanță independentă și imparțială care va decide (...) asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală aduse împotriva sa." "2. Orice persoană acuzată de o infracțiune este prezumată nevinovată până când vinovăția sa a fost legal stabilită." ÎN DREPT A. Tezele părților

Reclamantul susține că, contrar jurământului luat la începutul procesului, membrul jurului l-a considerat vinovat din cauza urului pe care l-a manifestat pentru el și empatiei și admirației pentru victimă. Susține că acest membru al jurului nu a hotărât pe baza dovezilor și mijloacelor de apărare prezentate, încălcând datoria de imparțialitate și dreptul la prezumția de nevinovăție. Adaugă că interviul acordat unui jurnalist doi zile după sentință a fost în violare a secretului profesional și constituie dovadă a mărturisirii parțialității acestui membru al jurului, indiferent de întrebarea dacă C.L. va fi condamnat sau nu. Insistă asupra circumstanței că în dreptul belgian, jurul se pronunță singur cu privire la vinovăția acuzatului.

Guvernul susține că art. 290 din CIP nu interzice juraților să comunice cu terți după pronunțarea sentinței, datoria imparțialității impunând până la pronunțarea deciziei. Adaugă că jurat, ca orice judecător, este o ființă umană care nu poate face în totul abstracție de subiectivitatea sa. Astfel, faptul de a éprouva sentimente negative împotriva acuzatului pe baza elementelor procesului face parte din procesul procesului atâta timp cât aceste sentimente nu sunt cunoscute și nu dau de gândit că procesul este inutil pentru că judecătorul sau jurat a deja hotărât.

Guvernul susține că exigența imparțialității nu se apreciază pe elemente care sunt posterioare deciziei tribunalului. Adaugă că informațiile reluate sau imaginare de jurnalist în speță sunt atât de vagi că ele singure nu pot permite concluzia, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că juratul s-a format o opinie înainte de proces fără a ține seama de dosarul de instrucție și de toate elementele de dovadă raportate.

În sfârșit, Guvernul susține că se cuvine a nu prejudeca rezultatul procedurii pentru violare a secretului deliberărilor în cadrul căreia reclamantul poate găsi o eventualărepare a acestei încălcări. Subliniază că datorită legislației aplicabile cu privire la protecția surselor jurnaliștilor, nu există nici o prezumție de fiabilitate și autenticitate a informațiilor publicate, care nu pot fi verificate și aceasta în timp ce C.L. conteste a ținut vorbele publicate. B. Aprecierea Curții

Vorbele cărora se plânge reclamantul sunt acelea prin care un membru al jurului de asizi, prezentat în mod anonim, a exprimat sentimentele sale în cursul procesului și a dezvăluit elemente de deliberare în cadrul unui interviu cu un jurnalist publicat doi zile după condamnarea reclamantului de curtea asizelor.

Întrebarea care se pune Curții este dacă asemenea vorbe de partea unui membru al jurului pot, a posteriori, pune în discuție imparțialitatea atât subiectivă cât și obiectivă a curții asizelor, în sensul art. 6 § 1 din Convenție.

Curtea reamintește importanța fundamentală ca tribunalele unei societăți democrate să inspire încredere justificabililor, cu începere, în materie penală, de acuzați (Kyprianou c. Cipru [Marea Cameră], nr. 73797/01, § 148, CEDO 2005-XIII). În acest sens, art. 6 § 1 din Convenție cere ca tribunalele să fie imparțiale. Conform jurisprudenței bine stabilite a Curții, imparțialitatea se definește de obicei prin absența prejudecății sau partinitățe, și poate, în special sub aspectul art. 6 § 1 din Convenție, să se aprecieze în diverse moduri. Exigența imparțialității are două aspecte (Grieves c. Regatul Unit [Marea Cameră], nr. 57067/00, § 69, CEDO 2003-XII (extraits)). Trebuie mai întâi ca tribunalul să nu manifeste subiectiv nici o partinitade nici prejudecată personală. Această imparțialitate personală trebuie presupusă până la dovadă contrară. După aceea, tribunalul trebuie să fie de asemenea obiectiv imparțial, adică să ofere garantii suficiente pentru a exclude în acest sens orice îndoială legitimă (Piersack c. Belgia, hotărâre din 1 octombrie 1982, seria A nr. 53, § 30, și Sander c. Regatul Unit, nr. 34129/96, § 22, CEDO 2000-V). Aceste principii se aplică juraților ca și magistraților, profesioniști sau nu (Remli c. Franța, 23 aprilie 1996, § 46, Culegere de hotărâri și decizii 1996-II).

Curtea constată că în dreptul belgian, curtea asizelor cuprinde un președinte și doi asesor și în materie penală, siede cu asistența jurului. Jurul, compus din douăsprezece membri, se pronunță asupra vinovăției acuzatului în timp ce la acel moment, pedeapsa era fixată ca urmare a deliberării colegiului constituit de curt și jur.

Curtea reamintește a fi confirmat concluzia la care ajunsese vechea Comisie Europeană a Drepturilor Omului cu privire la calitatea de "tribunal" a curții asizelor, și anume că aceasta este o jurisdicție independentă din punct de vedere al modului de desemnare și durata mandatului membrilor săi, al existenței unei protecții împotriva presiunilor externe și al faptului că există aparență de independență și imparțialitate (a se vedea Zarouali c. Belgia, nr. 20664/92, decizie a Comisiei din 29 iunie 1994, DR 78, p. 97, Taxquet c. Belgia, nr. 926/05, §§ 71-74, 13 ianuarie 2009, și Castellino c. Belgia, nr. 504/08, § 47, 25 iulie 2013).

Curtea reamintește în plus a fi considerat că în fața curților asizelor cu participarea unui jur popular, trebuie să se acomodeze particularităților procedurii (a se vedea Taxquet [Marea Cameră] mai sus citat, § 92, și Lhermitte c. Belgia [Marea Cameră], nr. 34238/09, § 68, 29 noiembrie 2016).

Cu privire la aprecierea imparțialității subiective, trebuie să se ție seama de convingerile personale și comportamentul judecătorului, cercetând dacă acesta din urmă a făcut dovadă de partinitade sau prejudecată personală în speță (a se vedea Morice c. Franța [Marea Cameră], nr. 29369/10, § 73, 23 aprilie 2015).

În acest sens, Curtea estimează că declarațiile referitoare la o cauză sau la părți în speță emanând de la un membru al formației de judecată, fie că acestea intervin înainte, în cursul sau după proces, sunt susceptibile de a indica existența unei posibile dușmănii sau partinitade în sarcina sa. Întrebarea dacă aceste declarații constituie sau nu dovada suficientă a unui lipsa de imparțialitate subiectivă sau obiectivă, depinde de context și conținutul vorbelor în cauză.

În speță, Curtea constată că vorbele litigioase au fost ținute ulterior verdictului, adică la un moment în care juratul în cauză nu mai exercita funcții jurisdicționale. Garantiile prezente în dreptul belgian care vizează asigurarea imparțialității jurului (a se vedea §14, mai sus) nu se aplică prin urmare mai ca atare, lăsând loc unei interdictii de violare a secretului deliberărilor (a se vedea §15, mai sus).

Dacă vorbele litigioase reflectă într-adevăr o percepție negativă a cauzei acuzatului, la lectura interviului în ansamblu, Curtea estimează că nu se poate deduce din aceasta că membrul jurului în cauză ar fi început procesul cu ideea preconcepută a vinovăției reclamantului decât de a și-o fi format această convingere în cursul dezbaterilor. Articolul conține de altfel elemente care lasă să se creadă contrariul, juratul indicând că munca investigatorilor și cronologia precisă pe care o stabiliseră "au ajutat mult [juraților]" pentru a face apoi referință la deliberări. Reclamantul nu susține de altfel că jurat în cauză ar fi exterioризat vreo opinie sau emoție în cursul procesului. Nu susține nici în plus a fi formulat o cerere de recuzare împotriva lui C.L. sau a altui jurat în cursul procesului.

Cu privire la imparțialitatea obiectivă, se cuvine a determina dacă tribunalul oferea, în special prin compoziția sa, garantii suficiente pentru a exclude orice îndoială legitimă cu privire la imparțialitatea sa (a se vedea Morice mai sus citat, § 73).

Cu privire la compoziția curții asizelor, Curtea deja constată că dreptul belgian prevede că jurul popular este compus din douăsprezece membri. Aceasta deliberează singură cu privire la vinovăție. Trei magistrați profesioniști se alătură formației de judecată cu privire la motivarea deciziei sale și dezbaterea împreună a pedepsei de inflict (a se vedea §24, mai sus).

Ea constată în plus că reclamantul nu avansează nici un element concret care permite punerea în discuție a capacității formației colegiale care este curtea asizelor de a forma o opinie în toată imparțialitatea. Această opinie s-a format în speță la încheierea deliberărilor și s-a materializat sub forma a două decizii motivate aparând lipsit de arbitraritate.

Având în vedere ceea ce precede, Curtea estimează că în speță, temerile reclamantului cu privire la imparțialitatea curții asizelor nu pot fi considerate obiectiv justificate.

Reclamantul nu susține o argumentare separată sub aspectul art. 6 § 2 din Convenție.

Curtea reamintește că principiul prezumției de nevinovăție cere, printre altele, ca, în îndeplinirea funcțiilor lor, membrii tribunalului să nu pornească de la ideea preconcepută că acuzatul a comis actul incriminat; sarcina dovezii cade pe acuzare și îndoiala folosește acuzatului (Grande Stevens și alții c. Italia, nr. 18640/10, 18647/10, 18663/10, 18668/10 și 18698/10, § 159, 4 martie 2014).

Nu este demonstrat în speță că jurat în cauză ar fi pornit de la ideea preconcepută că reclamantul era vinovat a faptelor pentru care era urmărit în fața curții asizelor.

Rezultă din considerațiile care precede că cererea trebuie respinsă ca fiind lipsit de temei evident, în aplicarea art. 35 §§ 3 a) și 4 din Convenție. Pentru aceste motive, Curtea, cu unanimitate, Declară cererea inadmisibilă. Întocmit în francez apoi comunicat în scris la 26 ianuarie 2017. Stanley Naismith Ișıl Karakaș Grefier Președintă

Le requérant, M. Jacques Bodet, est un ressortissant belge né en 1959 et détenu à Andenne. Il est représenté devant la Cour par M e M. Neve, avocat à Liège.

Le gouvernement belge (« le Gouvernement ») est représenté par son agent, M. M. Tysebaert, conseiller général, Service Public Fédéral Justice. A. Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.

Le 3 octobre 2009, le corps sans vie de C.K., fille de la compagne du requérant, fut trouvé dans le garage du domicile qu’elle partageait avec sa mère et son frère.

Par un arrêt de motivation du 20 décembre 2012, la cour d’assises de la province de Liège déclara le requérant coupable de meurtre avec préméditation. La motivation de cet arrêt est la suivante : « Dit que les principales raisons ayant amené le jury à se déterminer ainsi qu’il l’a fait sont les suivantes : En ce qui concerne le meurtre : - Les observations et conclusions du médecin légiste concernant la cause de la mort de la victime (asphyxie mécanique par strangulation au lien voire également manuelle), cet expert précisant que l’autopsie révèle une turgescence vasculaire marquée du réseau veineux et des taches de Tardieu pulmonaires et cardiaques, compatibles avec une occlusion vasculaire cervicale prolongée, à l’origine d’une asphyxie mécanique ; - Le moyen utilisé par l’auteur pour réaliser son but (strangulation au lien voire également manuelle) ainsi que la nécessaire durée de cette strangulation (trois minutes au moins selon le médecin légiste) confirmant le caractère volontaire de l’homicide commis sur la personne de C.K. ; - La présence de l’ADN nucléaire de l’accusé à des endroits stratégiques qui ont été nécessairement manipulés par l’auteur des faits (...) ; - La présence sur les vêtements de la victime de cheveux présentant un profil d’ADN mitochondrial identique à celui de l’accusé ; - La circonstance qu’au moment des faits l’accusé, qui connaissait l’emploi du temps de la victime, savait que cette dernière était seule à son domicile ; - Le fait que, de manière totalement inhabituelle, l’accusé n’a pas répondu aux messages ni aux appels qui lui étaient adressés durant la matinée du 3 octobre 2009 ; - L’existence dans le chef de l’accusé d’un mobile puissant, au regard de sa personnalité, la victime s’étant farouchement opposée à son projet de mise en ménage avec sa mère ; - L’invraisemblance des explications de l’accusé, notamment quant à son emploi du temps au moment des faits, quant à son absence de réponse aux messages ou appels téléphoniques et quant à l’origine des lésions constatées à ses talons (...), En ce qui concerne la préméditation : - Les déclarations circonstanciées et sous serment de deux témoins qui ont formellement reconnu l’accusé circulant à pied à proximité du domicile de la victime le mercredi précédant les faits, ce qui établit que l’accusé à procédé à un repérage du trajet pédestre entre son domicile et celui de la victime ; - La circonstance que, de manière totalement inhabituelle, l’accusé n’a pas répondu aux messages ni aux appels qui lui étaient adressés tant durant la matinée du 30 septembre 2009 que durant celle du 3 octobre 2009, prenant la précaution de laisser ses gsm à son domicile ; - le fait que l’accusé ait décidé de se rendre chez la victime, en sachant qu’elle était seule et en dépit du refus catégorique de celle-ci de le rencontrer, ce qui permet d’établir qu’il a commis les faits par suite d’une résolution criminelle antérieure et réfléchie ».

Par un arrêt du même jour, le requérant fut condamné à la réclusion à perpétuité pour avoir assassiné C.K, peine assortie d’une mise à disposition du tribunal de l’application des peines de 15 ans prenant cours à l’expiration de la peine principale effective. Cet arrêt est motivé comme suit : « Sur la proposition du Président, le jury et la Cour, à la majorité absolue, formulent ainsi qu’il suit les motifs les ayant conduits à la détermination du taux de la peine : - la gravité extrême des faits qui ont entraîné la mort violente d’une jeune fille et révèlent, dans le chef de l’accusé, un mépris inadmissible pour le respect de la vie humaine ; - la détermination et l’acharnement dont l’accusé a fait preuve lors de la perpétration des faits et qui démontrent sa résolution de ne laisser aucune chance de survie à la victime ; - le traumatisme irréparable subi, en raison des agissements de l’accusé, par les proches de la victime ; - la nécessité de faire prendre conscience à l’accusé que les difficultés d’ordre sentimental et affectif font partie des évènements prévisibles de l’existence humaine mais ne justifient en aucun cas le recours à la violence et, singulièrement, à une violence extrême, pour les surmonter ; - la personnalité antisociale de l’accusé, telle qu’elle résulte de l’instruction d’audience et des débats, qui se caractérise, notamment, par un fonctionnement manipulateur et psychopathique, par un refus de prise en compte de l’autre dans une logique d’affirmation de sa propre puissance, par un mode général de transgression des droits d’autrui ainsi que par une inaptitude à tirer parti de ses expériences passées ; - les antécédents judiciaires de l’accusé, dont un spécifique, lesquels démontrent une tendance persistante à la délinquance et laissent craindre un risque élevé de récidive ».

Le 22 décembre 2012, le quotidien régional « La Meuse » publia sous le titre « J’avais envie de boxer Bodet quand il parlait » l’entretien réalisé avec un membre du jury ayant condamné le requérant. Dans cet entretien, Cathy (prénom d’emprunt), abordant les difficultés à vivre ce procès sur un plan humain, exprima qu’« en tant que maman, [elle n’avait] pu [s]’empêcher de [se] mettre à la place de [la mère de la victime] ». À la question du journaliste de savoir si cela n’avait pas été trop difficile de juger, Cathy salua le travail des enquêteurs, qui avaient fait une ligne du temps précise, précisant que « ça nous a beaucoup aidés. En délibération, on a démonté les arguments de la défense. Sur la fin, plus grand monde n’avait des doutes ». À la question de savoir ce qui avait été pour elle le plus difficile dans le procès, Cathy répondit : « C’était de ne pas pouvoir montrer mes sentiments, mes émotions. C’est interdit aux jurés. (...), Bodet, j’avais envie de le boxer quand il parlait. »

Le requérant se pourvut en cassation contre les arrêts de la cour d’assises et, invoquant l’article de presse susmentionné, se plaignit d’une violation de son droit à un procès équitable, affirmant que le membre du jury citée par la presse avait fait preuve d’une partialité subjective et violé sa présomption d’innocence.

Par un arrêt du 5 juin 2013, la Cour de cassation rejeta les pourvois du requérant au motif que ces affirmations attribuées à un membre du jury ne ressortaient pas des pièces de la procédure et qu’en invitant la Cour de cassation à examiner l’article de presse en question, le moyen de cassation requérait la vérification d’éléments de fait d’une nature telle qu’il échappait à sa compétence.

Le 23 juin 2014, le requérant porta plainte contre X pour violation du secret professionnel.

Par une ordonnance du 12 octobre 2015, la chambre du conseil du tribunal correctionnel de Liège renvoya C.L. devant le tribunal correctionnel.

Un jugement du tribunal correctionnel de Liège (division de Liège) du 1 er mars 2016 acquitta C.L. Ce tribunal jugea que si cette dernière présentait effectivement des points communs avec le profil qui pouvait se dégager à la lecture de l’article, il n’existait cependant aucun élément objectif permettant de lui imputer et de la considérer comme l’auteur des propos incriminés. L’action civile du requérant fut déclarée irrecevable.

Le requérant interjeta appel. La Cour n’est pas informée des suites de cette procédure. B. Le droit pertinent

Les dispositions du code d’instruction criminelle (« CIC ») relatives à la constitution (et aux garanties d’impartialité) du jury et applicables au procès litigieux sont les suivantes : Article 281 « § 1 er . Le président est chargé personnellement de guider les jurés dans l’exercice de leurs fonctions, de les informer des instances auxquelles ils peuvent s’adresser pour obtenir un soutien psychologique au terme de leur mission, de leur rappeler leurs devoirs, en particulier leur devoir de discrétion, et de les exhorter à se tenir à l’écart des médias. Il est aussi chargé personnellement de présider à toute l’instruction et de déterminer l’ordre dans lequel la parole est donnée à ceux qui la demandent. Il a la police de l’audience. (...) » Article 289 « § 1 er . Le président tire un à un de l’urne les noms des jurés. § 2. L’accusé en premier lieu, le procureur général ensuite peuvent récuser un nombre égal de jurés, qui sera de six s’il n’y a pas de jurés suppléants, de sept s’il y en a un ou deux, de huit s’il y en a trois ou quatre, de neuf s’il y en a cinq ou six, de dix s’il y en a sept ou huit, de onze s’il y en a neuf ou dix et de douze s’il y en a onze ou douze. L’accusé ni le procureur général ne peuvent faire connaître leurs motifs de récusation. (...) Le président peut récuser des jurés afin de satisfaire à l’exigence prévue au § 3. § 3. Le jury est valablement constitué dès l’instant où douze jurés ont été désignés. Lors de la composition du jury, au maximum deux tiers des membres du jury sont du même sexe. Ensuite, le président de la cour d’assises tire au sort le nombre de jurés suppléants déterminé en exécution de l’article 124 du Code judiciaire. § 4. Une session d’information, dont les modalités sont déterminées par le Roi, est prévue à l’intention des jurés et des jurés suppléants. § 5. En cas de renvoi de l’affaire à une date indéterminée, la liste des jurés de cette affaire est annulée et il sera procédé à la formation d’un nouveau jury. » Article 290 « Ensuite, le président adresse aux jurés le discours suivant : "Vous jurez et promettez d’examiner avec l’attention la plus scrupuleuse les charges qui seront portées contre N., de ne trahir ni les intérêts de l’accusé, ni ceux de la société qui l’accuse; de ne communiquer avec personne jusqu’après votre déclaration; de n’écouter ni la haine ou la méchanceté, ni la crainte ou l’affection; de vous décider d’après les preuves et les moyens de défense, avec l’impartialité et la fermeté qui conviennent à une personne probe et libre. » (...) Chacun des jurés, appelés individuellement par le président, répond en levant la main : "Je le jure" à peine de nullité. » Article 326 « Le président, après avoir posé les questions, les remet aux jurés ; il leur remet en même temps l’acte d’accusation, le cas échéant l’acte de défense, les procès-verbaux qui constatent l’infraction et les pièces du procès. Le président rappelle aux jurés leur serment. Il leur indique qu’une condamnation ne peut être prononcée que s’il ressort des éléments de preuve admis et soumis à la contradiction des parties que l’accusé est coupable au-delà de tout doute raisonnable des faits qui lui sont incriminés. (...) » Article 327 « Les questions étant posées et remises aux jugés, ils se rendent dans la chambre des délibérations pour y délibérer. (...) Avant de commencer la délibération, le ou la chef des jurés leur fait lecture de l’instruction suivante, qui est, en outre, affichée en gros caractères dans le lieu le plus apparent de la chambre des délibérations : "La loi prévoit qu’une condamnation ne peut être prononcée que s’il ressort des éléments de preuve admis que l’accusé est coupable au-delà de tout doute raisonnable des faits qui lui sont incriminés". »

L’article 458 du code pénal qui condamne la violation du secret professionnel se lit comme suit : « Les médecins, chirurgiens, officiers de santé, pharmaciens, sages-femmes et toutes autres personnes dépositaires, par état ou par profession, des secrets qu’on leur confie, qui, hors le cas où ils sont appelés à rendre témoignage en justice ou devant une commission d’enquête parlementaire et celui où la loi les oblige à faire connaître ces secrets, les auront révélés, seront punis d’un emprisonnement de huit jours à six mois et d’une amende de cent (euros) à cinq cents (euros). » GRIEF

Invoquant l’article 6 §§ 1 et 2 de la Convention, le requérant se plaint que l’accusation pénale dirigée contre lui a été examinée par un tribunal dépourvu d’impartialité et sans que soit respectée la présomption d’innocence. Les dispositions pertinentes sont libellées comme suit : « 1. Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) par un tribunal indépendant et impartial qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle. » 2. Toute personne accusée d’une infraction est présumée innocente jusqu’à ce que sa culpabilité ait été légalement établie. » EN DROIT A. Thèses des parties

Le requérant soutient que contrairement au serment prêté, dès l’entame du procès, le membre du jury l’a considéré comme coupable en éprouvant de la haine contre lui et de l’empathie et de l’admiration pour la victime. Il fait valoir que ce membre du jury n’a pas décidé d’après les preuves et moyens de défense présentés, manquant à son devoir d’impartialité et à son droit à la présomption d’innocence. Il ajoute que l’entretien accordé à un journaliste deux jours après le verdict l’a été en violation du secret professionnel et fait foi de l’aveu de la partialité de ce membre du jury, indépendamment de la question de savoir si C.L. sera condamnée ou non. Il insiste sur la circonstance qu’en droit belge, le jury statue seul quant à la culpabilité de l’accusé.

Le Gouvernement soutient que l’article 290 du CIC n’interdit pas au juré de communiquer avec des tiers après le prononcé du jugement, le devoir d’impartialité s’imposant jusqu’au prononcé de la décision. Il ajoute que le juré comme tout juge est un être humain ne pouvant faire totalement abstraction de sa subjectivité. Ainsi, le fait d’éprouver des sentiments négatifs envers l’accusé sur la base des éléments du procès fait partie du processus du procès tant que ces sentiments ne sont pas connus et ne donnent pas à penser que le procès est inutile parce que le juge ou le juré a déjà décidé.

Le Gouvernement fait valoir que l’exigence d’impartialité ne s’apprécie pas sur des éléments qui sont postérieurs à la décision du tribunal. Il ajoute que les informations reprises ou imaginées par le journaliste en l’espèce sont à ce point vagues qu’à elles seules, elles ne peuvent pas permettre de conclure, au-delà de tout doute raisonnable, que la jurée s’était formée une opinion avant le procès sans tenir compte du dossier d’instruction et de tous les éléments de preuve rapportés.

Enfin, le Gouvernement avance qu’il convient de ne pas préjuger l’issue de la procédure pour violation du secret du délibéré dans le cadre de laquelle le requérant pourra trouver une éventuelle réparation de cette violation. Il souligne que du fait de la législation applicable en matière de protection des sources des journalistes, il n’existe aucune présomption de fiabilité et d’authenticité des informations publiées, qui ne peuvent être vérifiées et ce alors que C.L. conteste avoir tenu les propos publiés. B. Appréciation de la Cour

Les propos dont se plaint le requérant sont ceux par lesquels un membre d’un jury d’assises, présenté de façon anonyme, a fait état de ses sentiments pendant le procès et révélé des éléments de délibération dans le cadre d’un entretien avec un journaliste publié deux jours après la condamnation du requérant par la cour d’assises.

La question qui se pose à la Cour est de savoir si de tels propos de la part d’un membre du jury peuvent, a posteriori, remettre en cause l’impartialité tant subjective qu’objective de la cour d’assises, au sens de l’article 6 § 1 de la Convention.

La Cour rappelle l’importance fondamentale qu’il y a à ce que les tribunaux d’une société démocratique inspirent confiance aux justiciables, à commencer, au pénal, par les prévenus ( Kyprianou c. Chypre [GC], n o 73797/01, § 148, CEDH 2005 ‑ XIII). À cet égard, l’article 6 § 1 de la Convention exige que les tribunaux soient impartiaux. Selon la jurisprudence bien établie de la Cour, l’impartialité se définit d’ordinaire par l’absence de préjugé ou de parti pris, et peut, notamment sous l’angle de l’article 6 § 1 de la Convention, s’apprécier de diverses manières. L’exigence d’impartialité revêt deux aspects ( Grieves c. Royaume-Uni [GC], n o 57067/00, § 69, CEDH 2003 ‑ XII (extraits)). Il faut d’abord que le tribunal ne manifeste subjectivement aucun parti pris ni préjugé personnel. Cette impartialité personnelle doit être présumée jusqu’à preuve du contraire. Ensuite, le tribunal doit être également objectivement impartial, c’est-à-dire offrir des garanties suffisantes pour exclure à cet égard tout doute légitime ( Piersack c. Belgique , arrêt du 1 er octobre 1982, série A no 53, § 30, et Sander c. Royaume-Uni , n o 34129/96, § 22, CEDH 2000 ‑ V). Ces principes valent pour les jurés comme pour les magistrats, professionnels ou non ( Remli c. France , 23 avril 1996, § 46, Recueil des arrêts et décisions 1996 ‑ II). 24 . La Cour relève qu’en droit belge, la cour d’assises comprend un président et deux assesseurs et qu’au pénal, elle siège avec l’assistance du jury. Le jury, composé de douze membres, s’exprime sur la culpabilité de l’accusé tandis qu’à l’époque, la peine était fixée à l’issue d’une délibération du collège constitué par la cour et le jury.

La Cour rappelle avoir confirmé la conclusion à laquelle était parvenue l’ancienne Commission européenne des droits de l’homme quant à la qualité de « tribunal » de la cour d’assises, à savoir que celle-ci est une juridiction indépendante au vu du mode de désignation et la durée du mandat de ses membres, de l’existence d’une protection contre les pressions extérieures et du fait qu’il y a apparence d’indépendance et impartialité (voir Zarouali c. Belgique , n o 20664/92, décision de la Commission du 29 juin 1994, DR 78, p. 97, Taxquet c. Belgique , n o 926/05, §§ 71-74, 13 janvier 2009, et Castellino c. Belgique , n o 504/08, § 47, 25 juillet 2013).

La Cour rappelle en outre avoir considéré que devant les cours d’assises avec participation d’un jury populaire, il faut s’accommoder des particularités de la procédure (voir Taxquet [GC] précité, § 92, et Lhermitte c. Belgique [GC], n o 34238/09, § 68, 29 novembre 2016).

S’agissant d’apprécier l’impartialité subjective, il faut tenir compte de la conviction personnelle et du comportement du juge, en recherchant si celui-ci a fait preuve de parti pris ou préjugé personnel dans le cas d’espèce (voir Morice c. France [GC], n o 29369/10, § 73, 23 avril 2015). 28. À cet égard, la Cour estime que les déclarations relativement à une affaire ou aux parties en cause émanant d’un membre de la formation de jugement, que celles-ci interviennent avant, pendant ou après le procès, sont susceptibles d’indiquer l’existence d’une éventuelle hostilité ou partialité dans son chef. La question de savoir si ces déclarations constituent ou non la preuve suffisante d’un manque d’impartialité subjective ou objective, dépend du contexte et de la teneur des propos en cause.

En l’espèce, la Cour constate que les propos litigieux ont été tenus postérieurement au verdict, c’est-à-dire à un moment où la jurée en cause n’exerçait plus de fonction juridictionnelle. Les garanties présentes en droit belge visant à assurer l’impartialité du jury (voir paragraphe 14, ci-dessus) ne s’appliquaient par conséquent plus en tant que telles, laissant place à une interdiction de violer le secret du délibéré (voir paragraphe 15, ci-dessus).

Si les propos litigieux reflètent effectivement une perception négative de la cause de l’accusé, à la lecture de l’entretien dans son ensemble, la Cour estime qu’il ne peut pas en être déduit que le membre du jury en question aurait débuté le procès avec l’idée préconçue de la culpabilité du requérant plutôt que de s’être forgée cette conviction au cours des débats. L’article contient d’ailleurs des éléments laissant croire le contraire, la jurée ayant indiqué que le travail des enquêteurs et la ligne du temps précise qu’ils avaient établie « [avaient] beaucoup aidé [les jurés] » pour ensuite faire référence aux délibérations. Le requérant n’allègue par ailleurs pas que la jurée en cause aurait extériorisé une quelconque opinion ou émotion durant le procès. Il ne soutient pas davantage avoir formulé une demande de récusation à l’encontre de C.L ou d’un autre juré durant le procès.

Quant à l’impartialité objective, il échet de déterminer si le tribunal offrait, notamment à travers sa composition, des garanties suffisantes pour exclure tout doute légitime quant à son impartialité (voir Morice précité, § 73).

En ce qui concerne la composition de la cour d’assises, la Cour a déjà relevé que le droit belge prévoit que le jury populaire est composé de douze membres. Celui-ci délibère seul quant à la culpabilité. Trois magistrats professionnels rejoignent la formation de jugement s’agissant de motiver sa décision et de débattre ensemble de la peine à infliger (voir paragraphe 24, ci-dessus).

Elle relève en outre que le requérant n’avance aucun élément concret permettant de remettre en cause la capacité de la formation collégiale qu’est la cour d’assises de se former une opinion en toute impartialité. Cette opinion s’est en l’espèce forgée à l’issue de délibérations puis matérialisée sous la forme de deux décisions motivées apparaissant dénuées d’arbitraire.

Compte tenu de ce qui précède, la Cour estime qu’en l’espèce, les craintes du requérant quant à l’impartialité de la cour d’assises ne sauraient passer pour objectivement justifiées.

Le requérant ne fait pas valoir d’argumentation séparée sous l’angle de l’article 6 § 2 de la Convention.

La Cour rappelle que le principe de la présomption d’innocence exige, entre autres, qu’en remplissant leurs fonctions les membres du tribunal ne partent pas de l’idée préconçue que le prévenu a commis l’acte incriminé ; la charge de la preuve pèse sur l’accusation et le doute profite à l’accusé ( Grande Stevens et autres c. Italie , n os 18640/10, 18647/10, 18663/10, 18668/10 et 18698/10, § 159, 4 mars 2014).

Il n’est en l’espèce pas démontré que la jurée en cause serait partie de l’idée préconçue que le requérant était coupable des faits pour lesquels il était poursuivi devant la cour d’assises.

Il découle des considérations qui précèdent que la requête doit être rejetée comme étant manifestement mal fondée, en application de l’article 35 §§ 3 a) et 4 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Déclare la requête irrecevable. Fait en français puis communiqué par écrit le 26 janvier 2017. Stanley Naismith Ișıl Karakaș Greffier Présidente