B.D. c. BELGIQUE

B.D. c. BELGIQUE (CtEDO, 2017)

SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr. 50058/12 B.D. împotriva Belgiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află la 21 februarie 2017 într-o cameră compusă din Iș Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 21 iulie 2012, având în vedere decizia președintelui secțiunii din 7 ianuarie 2014 de a comunica obiecțiunile formulate în temeiul articolului 5 alineatul (1) și al articolului 4 din convenție și de a declara restul cererii inadmisibile, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a intenționat, pronunță următoarea decizie ÎN FAȚĂ pe reclamant, dl B.D., este un cetățean belgian născut în 1980 și deținut la Gand. El este reprezentat în fața Curții de către dl P. Verpoorten, avocat la Herentals. Guvernul belgian ( Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 7 mai 1999, camera consiliului Tribunalului de Primă Instanță din Gand a fost internată în urma unor fapte de furt cu intrare prin efracție și tentativă de zbor. În jurul valorii de a fi plasat într-o unitate desemnată de comisia de apărare socială ( A fost internat în anexa psihiatrică la închisoarea Gand. Între mai 1999 și 2010, internarea reclamantului a fost menținută, pentru cea mai mare parte a timpului petrecut în anexa psihiatrică la Gand, prin decizii bianuale ale CDS de la Gand. El a beneficiat de mai multe operațiuni de punere în libertate cu un Registru rezidențial sau ambulator și a fost declarat pe fugă între 27 iulie 2010 și 20 octombrie 2010. La 3 mai 2010, CDS a confirmat menținerea reclamantului în anexa psihiatrică Gand. La 12 mai 2010, reclamantul a solicitat CDS să facă apel la decizia din 3 mai 2010. La 17 mai 2010, CDS l-a informat pe solicitant că, în cazul în care dorește să facă apel la această decizie, ar trebui să contacteze de urgență avocatul său din oficiu. La 5 ianuarie 2011, reclamantul a solicitat autorităților penitenciare din închisoarea din Gand să facă acest lucru din cererea sa de a interjecta apelul la ultima decizie a CDS. El se plângea că avocatul său nu a făcut recurs. Conducerea închisorii a răspuns că reclamantul nu putea interjecta apelul la decizia CDS decât prin intermediul avocatului său. 10. La 31 martie 2011, reclamantul a obținut o autorizație de ieșire și nu s-a prezentat la închisoare. La 26 octombrie 2011, reclamantul a fost reținut de poliție și repus în anexa psihiatrică la închisoarea din Gand. 11. Prin scrisoarea din 12 decembrie 2011, CDS l-a informat pe solicitant că nu putea avea el însuși acces la dosarul său și că numai avocatul său avea acces la dosarul respectiv cu patru zile înainte de a fi prezentat în fața CDS. 12. La 23 ianuarie 2012, CDS a dispus transferul reclamantului la închisoarea de psihiatrie din Turnhout. Ea a constatat că starea de sănătate mintală a reclamantului nu a fost suficient de îmbunătățită și că nu a revenit la închisoare după o autorizație de ieșire. Menținerea în închisoare a fost pentru moment singura opțiune. 13. La 25 ianuarie 2012, reclamantul a informat CDS că dorește să facă apel la această decizie. A doua zi, CDS l-a informat pe solicitant că, pentru a face apel la decizia CDS, ar trebui să contacteze de urgență avocatul său din oficiu. 14. La 28 ianuarie 2012, reclamantul a adresat o scrisoare către M. D.B., avocatul său din oficiu, care i-a solicitat să facă apel la decizia CDS din 23 ianuarie 2012.15. La 1 februarie 2012, dl D.B. a informat CDS că nu mai dorește să reprezinte reclamantul după primirea scrisorilor de amenințare de la acesta din urmă. 16. La 30 martie 2012, reclamantul a trimis o scrisoare către instanța de judecată pentru a obține informații cu privire la plângerea pe care a depus-o anterior împotriva avocatului său anterior, M.V., din cauza refuzului său de a face apel la deciziile CDS. El a informat, de asemenea, că a dorit să depună o plângere împotriva M.V. D.B. întrucât decizia CDS nu a fost invocată în decizia CDS și nu a răspuns la scrisorile reclamantului care i-a solicitat să solicite recurs. 17. La o dată nespecificată, a fost desemnat un nou avocat din oficiu pentru solicitant, M.J. 18. Reclamantul a solicitat CDS să aibă acces la dosarul său. Printr-o scrisoare din 6 august 2012, CDS l-a informat pe solicitant că nu putea avea acces la dosarul său, ci numai avocatul său avea acces la dosarul său cu patru zile înainte de a fi deschis în fața CDS. 19. La 20 august 2012, CDS a decis că internarea reclamantului ar trebui să se prelungească în anexa psihiatrică la închisoarea din Turnhout sau la închisoarea din Merksplas. Într-o etapă ulterioară ar putea fi avută în vedere o ambulator. În acel moment, mai multe proceduri penale erau în curs împotriva reclamantului, detenția sa trebuia, prin urmare, să fie menținută. Dreptul și practica internă relevante 20. Dreptul și practica internă relevante, precum și oferta de primire a delincvenților interni sunt descrise în detaliu în hotărârea W.D. c. Belgia 73548/13, §§ 35-70, 6 septembrie 2016 21. În ceea ce privește obligația de reprezentare în fața instanțelor de apărare socială, dispozițiile relevante aplicabile la momentul faptei se găsesc în legea din 9 aprilie 1930 privind protecția socială în ceea ce privește anormalii, delincvenții de obicei și autorii anumitor infracțiuni sexuale, astfel cum a fost modificată prin Legea din 1 iulie 1964 (□ Legea apărării sociale art. 16 Înainte de a se pronunța prin aplicarea art. 14 și 15, comisia poate lua un aviz de la un medic la alegerea sa, care aparține sau nu administrației. [...] Dosarul este pus la dispoziția avocatului internat timp de patru zile. [...] Decizia de respingere a cererii de punere în libertate este notificată la internat de către directorul de instituție până cel târziu la data de 15 zile de la data notificării. art. 19b Recursul împotriva deciziei Comisiei Superioare de Apărare Socială de a confirma decizia de respingere a cererii de punere în libertate a celui internat sau declarant întemeiat pe opoziția procurorului regal împotriva deciziei de punere în libertate a celui intern poate fi formulat numai de avocatul intern. 22. Legea din 9 aprilie 1930 se înlocuiește cu Legea din 5 mai 2014 privind internarea, care a intrat în vigoare la 1 aprilie 1930. În octombrie 2016, aceasta nu prevede posibilitatea de a solicita o ordonanță prin care Camera de Protecție Socială (fosta comisie de Apărare Socială) decide să nu acorde eliberarea la închisoare a unui rezident. În prima ședință în fața Camerei de Protecție Socială, procedura, în părțile sale relevante pentru cazul de față, are loc după cum urmează: art. 29 alineatul (1) . Procurorul public sesizează Camera de Protecție Socială pentru a desemna instituția în care trebuie să fie executată internarea și/sau în vederea acordării unui alt mod de executare, în termen de două luni de la pronunțarea hotărârii sau a hotărârii de internare în forță a unui lucru judecat, conform dispozițiilor art. 20, 21, 23, 24, 25 și 28. [...] § (4) Persoana internată și avocatul acesteia și, dacă este cazul, victima sunt informați prin scrisoare recomandată; [...] § 5. Dosarul este ținut, timp de cel puțin zece zile înainte de data stabilită pentru încuviințarea, la dispoziția persoanei internate și a avocatului acesteia pentru consultare la grefa instanței de aplicare a pedepselor sau la grefa unității în care se află persoana internată. Persoana internată poate obține, la cererea sa, o copie a dosarului. La cererea sa, avocatul persoanei internate poate obține o copie a dosarului. La opinia psihiatrului instituției sau a psihiatrului cu privire la aceasta, judecătorul de protecție socială poate, printr-o ordonanță motivată, să refuze persoanei internate să aibă acces la dosarul său sau la o parte a dosarului său și să obțină o copie a acestuia dacă acest acces în mod evident poate afecta grav sănătatea sa.art. 30 Camera de Protecție Socială comunică persoanei internate și avocatului acesteia, procurorului public, directorului, dacă persoana internată este rezidentă într-o instituție menționată la art. 3, 4 , (a) și (b) și responsabilului cu îngrijirea, dacă persoana internată este rezidentă într-o instituție menționată la art. 3, 4 , (c) și (d). Persoana internată se prezintă în persoană și este reprezentată de avocatul său atunci când sunt adresate întrebări medico-psihiatrice legate de starea sa și când este deosebit de dăunător să le examineze în prezența sa. [...] GRIEFS 23. Invocând art. 5 alin. (1) din Convenție, reclamantul se plânge că nu există nicio legătură între scopul deținerii sale și condițiile în care aceasta are loc. Deși este declarat iresponsabil penal de către instanțele naționale, el nu ar beneficia de îngrijirea necesară patologiei sale în anexele psihiatrice la închisorile obișnuite în care a fost reținut în ultimii ani 24. Invocând, în esență, art. 5 alineatul (4) din convenție, recurentul susține că refuzul repetat al avocaților săi din oficiu de a face apel la deciziile CDS combinate cu obligația pentru persoanele care au dreptul să fie reprezentate de un avocat și că dreptul acestuia de a avea acces la dosarul său constituie o încălcare a dreptului său de a introduce o cale de atac în fața unei instanțe care hotărăște cu privire la legalitatea detenției sale. CU PRIVIRE la admisibilitatea cererii 25, guvernul excită de la data la care cererea se depune în mai multe titluri. Respectarea termenului de șase luni 26. În primul rând, guvernul consideră că cererea a fost prezentată în afara termenului de șase luni prevăzut la art. 35 alineatul (1) din convenție. Ultima decizie internă contestată de solicitant este decizia CDS din 23 ianuarie 2012, iar formularul de rejudecare nu a fost semnat decât la 30 iulie 2012, în afara termenului de sesizare a Curții 27. Curtea constată că, în cazul în care este adevărat că formularul de cerere a fost semnat la 30 iulie 2012, recurentul trimitea deja Curții o scrisoare din 21 iulie 2012 care indica intenția sa de a sesiza Curtea și conținea o expunere sumară a obiecțiunilor sale. În acel moment, la art. 47 alineatul (5) din Regulamentul de procedură prevedea că În sensul articolului 35 alineatul (1) din convenție, cererea este considerată, în general, ca fiind depusă la data primei comunicări a reclamantului care se referă chiar și la o scurtă parte a obiectului său, cu condiția ca un formular de cerere completat corespunzător să fi fost prezentat în termenele stabilite de Curte. 28. Acesta a fost cazul în speță, dat fiind că Curtea a acordat un termen până la 3 octombrie 2012 pentru trimiterea formularului de cerere și că acesta a ajuns la Curte la 19 septembrie 2012. Astfel, Curtea respinge această primă excepție. Caracterul presupus confuz al cererii 29. În al doilea rând, guvernul susține că cererea este deosebit de confuză și că face ca apărarea să fie dificilă pentru guvern. 30. În cazul deținuților care suferă de boli mintale, Curtea a afirmat deja că trebuie să se țină seama de vulnerabilitatea și incapacitatea acestora, în anumite cazuri, de a se plânge în mod coerent sau de a se plânge în orice moment de tratamentul care le este rezervat și de efectele sale asupra acestora (G. c. Franța, n 27244/09, § 72, 23 februarie 2012 și Murray c. Țările de Jos [GC], n 1051/10, § 106, CEDH 2016). În speță, este suficient ca Curtea să constate că, atunci când a introdus cererea, reclamantul, internat cu tulburări mentale, nu a fost asistat de un avocat. Acest lucru nu a împiedicat Curtea să stabilească, pe baza elementelor raportate de solicitant, o expunere a faptelor și a obiecțiunilor suficient de completă pentru a comunica cererea guvernului. Prin urmare, Curtea respinge și această excepție. L mai puține căi de atac interne 31. În cele din urmă, guvernul consideră că reclamantul nu a epuizat mai multe căi de atac interne care i-ar fi permis să facă acest lucru. În lipsa unei cereri în temeiul articolului 584 din Codul judiciar 32. Guvernul susține că reclamantul ar fi trebuit să solicite președintelui Tribunalului de Primă Instanță, hotărând în mai multe limbi, să deroge de la o măsură de urgență în temeiul articolului 584 din Codul judiciar. 33. Curtea amintește că, în cauza Claes c. Belgia 43418/09, § 79, 10 ianuarie 2013) a constatat că rezidenții, pe care îi sesizează instanțele sociale sau instanțele judiciare, urmăresc același scop, de a denunța caracterul inadecvat al detenției în aripa psihiatrică și de a obliga statul să găsească o soluție adecvată. De asemenea, Curtea a arătat că atât instanțele de apărare socială, cât și instanța judiciară pot pune capăt situației pe care internații o denunțau. 34. Astfel, din aceleași motive ca cele prezentate în hotărârea menționată anterior (claes , citată anterior, §§ 79-83, a se vedea, de asemenea, Oukli c. Belgia, n 43663/09, § 29-33, 9 ianuarie 2014, Moreels c. Belgia, 43717/09, §§ 29-33, 9 În ianuarie 2014, Gelaude c. Belgia, nr. 43733/09, § 26-30, 9 ianuarie 2014 și Saadouni c. Belgia, n 50658/09, § 37-41, 9 ianuarie 2014), Curtea consideră că Cu privire la lipsa unei acțiuni în despăgubire în fața instanțelor ordinare 35. Guvernul consideră, de asemenea, că reclamantul ar fi trebuit să introducă o acțiune în despăgubire pentru prejudiciul său în fața instanțelor ordinare în temeiul articolului 1382 din Codul civil. 36. În ceea ce privește acțiunea în despăgubire prevăzută la art. 1382 din Codul civil la care face trimitere guvernul, este suficient ca Curtea să reamintească că, pentru obiecțiunile întemeiate pe art. 5 alineatul (1) din convenție, se vor utiliza în acest scop numai acțiunile care vizează încetarea privării de libertate de care se face referire în mod direct în această dispoziție ( De Donder și De Clippel , citată anterior, § 100). În corolar, nu constituie o cale de atac internă pentru a epuiza în privința unui astfel de . o acțiune al cărei obiect este repararea prejudiciului cauzat de privarea de libertate în litigiu (Włoch c. Polonia (dec.), nr. 27785/95, 30 martie 2000).În consecință, Curtea consideră că nu poate fi reproșat reclamantului că nu a introdus o acțiune în despăgubire în temeiul articolului 1382 din Codul civil. Cu privire la procedura în fața CDS 37. În ultimă instanță, guvernul susține că reclamantul nu a făcut apel la decizia CDS a Gand din 23 ianuarie 2012 în fața CSDS și că acesta nu este a fortiori El consideră, de asemenea, că reclamantul nu se plânge niciodată de condițiile interne ale acestuia. Guvernul precis pe care el este conștient de faptul că examinarea din partea fondului reclamantului și admisibilitatea sa se confundă cu privire la acest aspect, dar dorește să șteargă excepția de la Õ , astfel încât să fie în concordanță cu argumentația sa privind fondul. 38. Curtea arată că cauza recurentului întemeiat pe art. 5 alineatul (4) din Convenție privește tocmai refuzul avocaților săi declarați din oficiu de a face apel la deciziile CDS. În aceste condiții cu totul speciale, Curtea consideră că este necesar ca această parte a lacunei să fie anexată acestei părți a lacunei, cu excepția neobosirii căilor de atac interne ridicate de Guvernul în litigiu din partea fondului Ö articolului 5 Õ 4 ( mutatis mutandis M. S. S. c. Belgia și Grecia [GC], n 30696/09, § 336 CEDH 2011). Cu toate acestea, Curtea consideră că cererea ridică întrebări complexe de drept și de fapt, care nu pot fi soluționate decât după o examinare pe fond; prin urmare, aceasta nu este în mod vădit nefondată în sensul articolului 35 alineatul (3) litera (a) din convenție. Deoarece niciun alt motiv de nelegătură nu a fost ridicat, este necesar, în consecință, să fie declarată admisibilă. Pe amânarea cererii 40. În ceea ce privește f un c ț i o n are a reclamantului întemeiat pe art. 5 alineatul (1) din Conven ț i e, Curtea arată că este identic cu t ă ț ii ridicate de reclamant în cauza care a făcut obiectul a t ă ț ii pilot W.D. c. Belgia 73548/13, § 119, 6 septembrie 2016). Reclamantul din prezenta cauză se declară, de asemenea, victima problemei structurale din Belgia, care constă în menținerea în detenție a aripilor psihiatrice ale închisorilor obișnuite ale persoanelor delincvente care suferă de boli mintale fără a le oferi asistență medicală adecvată. 41. În cauza pilot menționată anterior, în temeiul articolului 46 din convenție, Curtea a decis să suspende pentru o perioadă de doi ani de la data la care hotărârea a devenit definitivă examinarea tuturor hotărârilor care rezultă din aceeași problematică generală (W.D. c. Belgia, citată anterior, §§ 171-174), hotărârea respectivă a devenit definitivă la 6 decembrie 2016. 42. Prin urmare, Curtea decide să amâne examinarea t ă ț ii t ă ț ii de la art. 5 alin. (1) în așteptarea adoptării măsurilor de rejudecare de către autoritățile belgiene. Această decizie este luată fără a aduce atingere competenței Curții de a declara cererea inadmisibilă sau de a o elimina din rol ca urmare a unei soluționări amiabile la care părțile ar fi putut ajunge sau a unei soluționări a cauzei printr-un alt motiv în temeiul articolului 37 sau al articolului 39 din Convenție (W.D. c. Belgia, citată anterior, punctul 174). 43. Având în vedere decizia Curții cu privire la ă r ț ii reținute din art. 5 alin. (1) din Convenție, ar trebui, de asemenea, să se amâne examinarea t ă ț ii reținute din art. 5 alin. (4) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declamată în mod admisibil, toate mijloacele de fond rezervate, obiec ț ii reclamantului t e n ț i o n aflt e la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . W.D. c. Belgia 73548/13, 6 septembrie 2016).

DEUXIÈME SECTION

DÉCISION

Requête n

o

50058/12

B.D.

contre la Belgique

La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 21 février 2017 en une chambre composée de

:

Ișıl Karakaș,

présidente,

Julia Laffranque,

Nebojša Vučinić,

Paul Lemmens,

Jon Fridrik Kjølbro,

Stéphanie Mourou-Vikström,

Georges Ravarani,

juges,

et de Stanley Naismith,

greffier de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite le 21 juillet 2012,

Vu la décision de la présidente de la section du 7 janvier 2014 de communiquer les griefs tirés de l’article 5 §§ 1 et 4 de la Convention et de déclarer le restant de la requête irrecevable,

Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

1.

Le requérant, M. B.D., est un ressortissant belge né en 1980 et détenu à Gand. Il est représenté devant la Cour par M

e

P. Verpoorten, avocat à Herentals.

2.

Le gouvernement belge («

le Gouvernement

») est représenté par son agent, M. M. Tysebaert, conseiller général, service public fédéral de la Justice.

A.

Les circonstances de l’espèce

3.

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.

4.

Le 7 mai 1999, la chambre du conseil du tribunal de première instance de Gand ordonna l’internement du requérant suite à des faits de vol avec effraction et tentative de vol.

5.

Dans l’attente d’être placé dans un établissement désigné par la commission de défense sociale («

CDS

»), le requérant fut interné à l’annexe psychiatrique de la prison de Gand.

6.

Entre mai 1999 et 2010, l’internement du requérant fut maintenu, pour la majeure partie du temps à l’annexe psychiatrique de Gand, par des décisions biannuelles de la CDS de Gand. Il bénéficia de plusieurs mises en liberté à l’essai avec un reclassement résidentiel ou ambulatoire, et fut déclaré en fuite entre le 27 juillet 2010 et le 20 octobre 2010.

7.

Le 3 mai 2010, la CDS confirma le maintien du requérant à l’annexe psychiatrique de Gand.

8.

Le 12 mai 2010, le requérant demanda à la CDS de faire appel de la décision du 3 mai 2010. Le 17 mai 2010, la CDS informa le requérant que s’il souhaitait faire appel de cette décision il devait contacter d’urgence son avocate commise d’office.

9.

Le 5 janvier 2011, le requérant demanda aux autorités pénitentiaires de la prison de Gand ce qu’il en était de sa demande d’interjeter appel de la dernière décision de la CDS. Il se plaignait que son avocate n’avait pas fait appel. La direction de la prison répondit que le requérant ne pouvait interjeter appel de la décision de la CDS que par l’intermédiaire de son avocat.

10.

Le 31 mars 2011, le requérant obtint une autorisation de sortie. Il ne se présenta plus à la prison. Le 26 octobre 2011, le requérant fut appréhendé par la police et replacé à l’annexe psychiatrique de la prison de Gand.

11.

Par une lettre du 12 décembre 2011, la CDS informa le requérant qu’il ne pouvait pas lui-même avoir accès à son dossier et que seul son avocat y avait accès quatre jours avant l’audience devant la CDS.

12.

Le 23 janvier 2012, la CDS ordonna le transfert du requérant à l’aile psychiatrique de la prison de Turnhout. Elle constata que l’état de santé mentale du requérant ne s’était pas suffisamment amélioré et qu’il n’était pas revenu à la prison après une autorisation de sortie. Le maintien en prison était pour le moment la seule option.

13.

Le 25 janvier 2012, le requérant fit savoir à la CDS qu’il souhaitait faire appel de cette décision. Le lendemain, la CDS informa le requérant que, pour faire appel de la décision de la CDS, il devait contacter d’urgence son avocate commise d’office.

14.

Le 28 janvier 2012, le requérant adressa une lettre à M

e

D.B., son avocate commise d’office, lui demandant de faire appel de la décision de la CDS du 23 janvier 2012.

15.

Le 1

er

février 2012, M

e

D.B. informa la CDS qu’elle ne souhaitait plus représenter le requérant après avoir reçu des lettres de menace de ce dernier.

16.

Le 30 mars 2012, le requérant adressa une lettre au bâtonnier de l’ordre des avocats pour obtenir des informations sur la plainte qu’il avait déposée précédemment à l’encontre de son avocate précédente, M

e

L.V., en raison de ses refus de faire appel des décisions de la CDS. Il informa également le bâtonnier qu’il souhaitait déposer une plainte à l’encontre de M

e

D.B. étant donné que celle-ci n’avait pas fait appel de la décision de la CDS et qu’elle n’avait pas répondu aux lettres du requérant lui demandant d’interjeter appel.

17.

À une date non précisée, un nouvel avocat commis d’office fut désigné pour le requérant, M

e

D.J.

18.

Le requérant demanda à la CDS d’avoir accès à son dossier. Par une lettre du 6 août 2012, la CDS informa le requérant qu’il ne pouvait pas lui

‑

même avoir accès à son dossier mais que seul son avocat y avait accès quatre jours avant l’audience devant la CDS.

19.

Le 20 août 2012, la CDS décida que l’internement du requérant devait se prolonger à l’annexe psychiatrique de la prison de Turnhout ou de la prison de Merksplas. Un reclassement ambulatoire pourrait être envisagé dans une phase ultérieure. À ce moment-là, plusieurs procédures pénales étaient en cours à l’encontre du requérant, sa détention devait donc être maintenue.

B.

Le droit et la pratique internes pertinents

20.

Le droit et la pratique internes pertinents ainsi que l’offre d’accueil des délinquants internés sont décrits de manière détaillée dans l’arrêt

W.D. c. Belgique

(n

o

73548/13, §§ 35-70, 6 septembre 2016).

21.

Concernant l’obligation de représentation devant les instances de défense sociale, les dispositions pertinentes applicables à l’époque des faits se trouvent dans la loi du 9

avril

1930 de défense sociale à l’égard des anormaux, des délinquants d’habitude et des auteurs de certains délits sexuels telle que modifiée par la loi du 1

er

juillet 1964 («

la loi de défense sociale

»)

:

Article 16

«

La commission peut, avant de statuer par application des articles 14 et 15, prendre l’avis d’un médecin de son choix appartenant ou non à l’administration.

[...]

Le dossier est mis pendant quatre jours à la disposition de l’avocat de l’interné.

[...] »

Article 19bis

«

La décision de rejet de la demande de mise en liberté est notifiée à l’interné par le directeur de l’établissement au plus tard le surlendemain du prononcé.

L’avocat de l’interné peut interjeter appel de cette décision auprès de la Commission supérieure de défense sociale dans un délai de quinze jours à dater de la notification.

»

Article 19ter

«

Le pourvoi en cassation contre la décision de la Commission supérieure de défense sociale confirmant la décision de rejet de la demande de mise en liberté de l’interné ou déclarant fondée l’opposition du procureur du Roi contre la décision de mise en liberté de l’interné ne peut être formé que par l’avocat de l’interné.

»

22.

La loi du 9 avril 1930 est remplacée par la loi du 5 mai 2014 relative à l’internement, entrée en vigueur le 1

er

octobre 2016. Celle-ci ne prévoit pas de possibilité d’interjeter appel d’une ordonnance par laquelle la chambre de protection sociale (anciennement commission de défense sociale) décide de ne pas octroyer une libération à l’essai d’un interné. Lors de la première audience devant la chambre de protection sociale, la procédure, en ses parties pertinentes pour le cas d’espèce, se déroule comme suit

:

Article 29

«

er

. Le ministère public saisit la chambre de protection sociale en vue de faire désigner l’établissement où l’internement doit être exécuté, et/ou en vue de l’octroi d’une autre modalité d’exécution, dans les deux mois qui suivent le jugement ou l’arrêt d’internement passé en force de chose jugée, comme prévu aux articles 20, 21, 23, 24, 25 et 28.

[...]

La personne internée peut, à sa demande, obtenir une copie du dossier. L’avocat de la personne internée peut, à sa demande, obtenir une copie du dossier.

Sur avis du psychiatre de l’établissement ou du psychiatre traitant, le juge de protection sociale peut, par une ordonnance motivée, refuser à la personne internée d’accéder à son dossier ou à une partie de son dossier et d’en obtenir une copie si manifestement cet accès peut nuire gravement à sa santé.

»

Article 30

«

La chambre de protection sociale entend la personne internée et son avocat, le ministère public, le directeur, si la personne internée séjourne dans un établissement visé à l’article 3, 4

o

, a) et b), et le responsable des soins, si la personne internée séjourne dans un établissement visé à l’article 3, 4

o

, c) et d).

La personne internée comparaît en personne. Elle est représentée par son avocat lorsque des questions médicopsychiatriques en rapport avec son état sont posées et qu’il est particulièrement préjudiciable de les examiner en sa présence.

[...]

»

GRIEFS

23.

Invoquant l’article 5 § 1 de la Convention, le requérant se plaint qu’il n’y a pas de lien entre le but de sa détention et les conditions dans lesquelles elle a lieu. Bien que déclaré pénalement irresponsable par les juridictions nationales, il ne bénéficierait pas des soins nécessaires à sa pathologie dans les annexes psychiatriques des prisons ordinaires dans lesquelles il a été détenu au cours des dernières années.

24.

Invoquant en substance l’article 5 § 4 de la Convention, le requérant allègue que le refus répété de ses avocats commis d’office de faire appel des décisions de la CDS combiné à l’obligation pour les personnes internées d’être représentées par un avocat et l’impossibilité pour lui d’avoir accès à son dossier constituent une atteinte à son droit d’introduire un recours devant un tribunal statuant sur la légalité de sa détention.

EN DROIT

A.

Sur la recevabilité de la requête

25.

Le Gouvernement excipe de l’irrecevabilité de la requête à plusieurs titres.

1.

Le respect du délai de six mois

26.

En premier lieu, le Gouvernement estime que la requête a été présentée en dehors du délai de six mois prévu par l’article 35 § 1 de la Convention. La dernière décision interne contestée par le requérant est la décision de la CDS du 23 janvier 2012, or le formulaire de requête n’a été signé que le 30 juillet 2012, donc en dehors du délai de saisine de la Cour.

27.

La Cour constate que, s’il est vrai que le formulaire de requête a été signé le 30 juillet 2012, le requérant avait déjà fait parvenir à la Cour une lettre datée du 21 juillet 2012 indiquant son intention de saisir la Cour et contenant un exposé sommaire de ses griefs. À cette époque, l’article 47 § 5 du règlement de la Cour prévoyait que

:

«

Aux fins de l’article 35 § 1 de la Convention, la requête est en règle générale réputée être introduite à la date de la première communication du requérant exposant – même sommairement – son objet, à condition qu’un formulaire de requête dûment rempli ait été soumis dans les délais fixés par la Cour.

»

28.

Tel a bien été le cas en l’espèce puisque la Cour avait octroyé un délai jusqu’au 3 octobre 2012 pour l’envoi du formulaire de requête et que ce dernier est parvenu à la Cour le 19 septembre 2012. La Cour rejette donc cette première exception.

2.

Le caractère prétendument confus de la requête

29.

En deuxième lieu, le Gouvernement fait valoir que la requête est particulièrement confuse et que cela rend la défense difficile pour le Gouvernement.

30.

Dans le cas des détenus souffrant de maladies mentales, la Cour a déjà dit qu’il faut tenir compte de leur vulnérabilité et de leur incapacité, dans certains cas, à se plaindre de manière cohérente ou à se plaindre tout court du traitement qui leur est réservé et de ses effets sur eux (

G. c. France

, n

o

27244/09, § 72, 23

février 2012, et

Murray c. Pays-Bas

[GC], n

o

10511/10, § 106, CEDH 2016). En l’espèce, il suffit pour la Cour de constater que, lors de l’introduction de la requête, le requérant, interné atteint de troubles mentaux, n’était pas assisté par un avocat. Cela n’a pas empêché la Cour d’établir, sur la base des éléments rapportés par le requérant, un exposé des faits et des griefs suffisamment complet pour communiquer la requête au Gouvernement. La Cour rejette donc également cette exception.

3.

L’épuisement des voies de recours internes

31.

Enfin, le Gouvernement estime que le requérant n’a pas épuisé plusieurs voies de recours internes qui s’ouvraient à lui.

a)

Sur l’absence de demande en référé sur pied de l’article 584 du code judiciaire

32.

Le Gouvernement fait valoir que le requérant aurait dû demander au président du tribunal de première instance, statuant en référé, d’ordonner une mesure d’urgence sur base de l’article 584 du code judiciaire.

33.

La Cour rappelle que dans l’affaire

Claes c. Belgique

(n

o

43418/09, §

79, 10 janvier 2013) elle avait constaté que les internés, qu’ils saisissent les instances sociales ou le juge judiciaire, poursuivent le même but qui est de dénoncer le caractère inapproprié de la détention en aile psychiatrique et de faire condamner l’État à trouver une solution adaptée. Elle avait aussi relevé que tant les instances de défense sociale que le juge judiciaire pouvaient, en principe, mettre fin à la situation que les internés dénonçaient.

34.

Ainsi, pour les mêmes raisons que celles développées dans l’arrêt précité (

Claes

, précité, §§ 79-83, voir aussi,

Oukili c. Belgique

, n

o

43663/09, §§ 29-33, 9 janvier 2014,

Moreels c. Belgique,

n

o

43717/09, §§

29-33, 9

janvier 2014,

Gelaude c. Belgique

, n

o

43733/09, §§ 26-30, 9

janvier 2014, et

Saadouni c. Belgique

, n

o

50658/09, §§ 37-41, 9 janvier 2014), la Cour estime qu’il ne saurait être reproché au requérant de ne pas avoir, en plus du recours devant les instances de défense sociale, épuisé le recours devant les cours et tribunaux de l’ordre judiciaire.

b)

Sur l’absence d’action en réparation devant les tribunaux ordinaires

35.

Le Gouvernement considère également que le requérant aurait dû introduire une action en réparation de son dommage devant les tribunaux ordinaires sur la base de l’article 1382 du code civil.

36.

S’agissant de l’action en réparation prévue par l’article 1382 du code civil à laquelle le Gouvernement fait référence, il suffit à la Cour de rappeler que, pour les griefs tirés de l’article 5 § 1 de la Convention, seuls les recours visant à obtenir la cessation de la privation de liberté dont l’irrégularité au regard de cette disposition est alléguée sont à utiliser à cette fin (

De Donder et De Clippel

, précité, § 100). En corollaire, ne constitue pas une voie de recours interne à épuiser s’agissant d’un tel grief, une action dont l’objet est la réparation du dommage résultant de la privation de liberté litigieuse (

Włoch c. Pologne

(déc.), n

o

27785/95, 30

mars 2000). La Cour estime dès lors qu’il ne peut pas être reproché au requérant de ne pas avoir introduit une action en réparation en application de l’article 1382 du code civil.

c)

Sur la procédure devant la CDS

37.

En dernier lieu, le Gouvernement fait valoir que le requérant n’a pas fait appel de la décision de la CDS de Gand du 23 janvier 2012 devant la CSDS, et qu’il ne s’est

a fortiori

pas pourvu en cassation. Il estime également que le requérant ne s’est jamais plaint des conditions de son internement. Le Gouvernement précise qu’il est conscient que l’examen du fond du grief du requérant et de sa recevabilité se confondent sur ce point, mais il tient à soulever l’exception d’irrecevabilité afin d’être cohérent avec son argumentation portant sur le fond.

38.

La Cour relève que le grief du requérant tiré de l’article 5 § 4 de la Convention concerne précisément le refus de ses avocats commis d’office de faire appel des décisions de la CDS. Dans ces conditions tout à fait particulières, la Cour estime qu’il y a lieu de joindre cette partie de l’exception de non-épuisement des voies de recours internes soulevée par le Gouvernement à l’examen du fond du grief tiré de l’article 5 § 4 (

mutatis mutandis

,

M.S.S. c. Belgique et Grèce

[GC], n

o

30696/09, § 336, CEDH 2011).

4.

Conclusion

39.

Cela étant, la Cour considère que la requête pose des questions de droit et de fait complexes qui ne peuvent être tranchées qu’après un examen au fond

; il s’ensuit qu’elle n’est pas manifestement mal fondée au sens de l’article 35 § 3 a) de la Convention. Aucun autre motif d’irrecevabilité n’ayant été relevé, il y a lieu en conséquence de la déclarer recevable.

B.

Sur l’ajournement de la requête

40.

S’agissant du grief du requérant tiré de l’article 5 § 1 de la Convention, la Cour relève qu’il est identique au grief soulevé par le requérant dans l’affaire ayant fait l’objet de l’arrêt pilote

W.D.

c. Belgique

(n

o

73548/13, § 119, 6 septembre 2016). Le requérant dans la présente affaire se dit en effet également victime du problème structurel en Belgique qui consiste à maintenir en détention dans les ailes psychiatriques de prisons ordinaires des personnes délinquantes souffrant de troubles mentaux sans leur offrir une prise en charge thérapeutique appropriée.

41.

Dans l’affaire pilote précitée, au titre de l’article 46 de la Convention, la Cour a décidé d’ajourner pour une période de deux ans à compter de la date à laquelle l’arrêt est devenu définitif l’examen de toutes les requêtes résultant de la même problématique générale (

W.D. c. Belgique

, précité, §§

171-174). Ledit arrêt est devenu définitif le 6 décembre 2016.

42.

La Cour décide dès lors d’ajourner l’examen du grief tiré de l’article

5 § 1 dans l’attente de l’adoption des mesures de redressement par les autorités belges. Cette décision est prise sans préjudice de la compétence de la Cour de déclarer la requête irrecevable ou de la rayer du rôle à la suite d’un règlement amiable auquel les parties seraient éventuellement parvenues ou du règlement de l’affaire par un autre moyen en application de l’article 37 ou de l’article 39 de la Convention (

W.D. c. Belgique

, précité, §

174).

43.

Vu la décision prise par la Cour sur le grief tiré de l’article 5 § 1 de la Convention, il convient également d’ajourner l’examen du grief tiré de l’article 5 § 4 de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Déclare

recevables, tous moyens de fond réservés, les griefs du requérant tirés de l’article 5 §§ 1 et 4 de la Convention

;

Ajourne

l’examen de la requête suivant l’arrêt pilote

W.D.

c. Belgique

(n

o

73548/13, 6 septembre 2016).

Fait en français puis communiqué par écrit le 16 mars 2017.

Stanley Naismith

Ișıl Karakaș

Greffier

Présidente