CASE OF KHAMTOKHU AND AKSENCHIK v. RUSSIA - [Romanian translation] legal summary by the SCM Romania and IER

©Documentul a fost pus la dispoziție cu sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii din România (

www.csm1909.ro

) și al Institutului European din România” (

www.ier.ro

). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.

©The document

was made available with the support of the Superior Council of Magistracy of Romania (

www.csm1909.ro

) and the European Institute of Romania (

www.ier.ro

). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI

Notă de informare privind jurisprudența Curții nr. 203

Ianuarie 2017

Khamtokhu și Aksenchik împotriva Rusiei (MC)

- 60367/08 și 961/11

Hotărârea din 24.1.2017 (MC)

Art.

14

Discriminare

Dispoziții considerate discriminatorii care reglementează impunerea detențiunii pe viață:

neîncălcare

În fapt

- Art. 57 din Codul penal rus prevede că detențiunea pe viață poate fi aplicată pentru săvârșirea unor infracțiuni deosebit de grave. Cu toate acestea, o astfel de pedeapsă nu poate fi impusă nici femeilor, nici bărbaților care, la momentul săvârșirii infracțiunii, nu au împlinit vârsta de 18 ani sau care, în momentul pronunțării verdictului, au împlinit vârsta de 65 de ani. Curtea Constituțională a declarat dintotdeauna inadmisibile contestațiile privind incompatibilitatea acestei dispoziții din Codul penal cu interzicerea constituțională a discriminării, justificând această diferență de tratament în special prin necesitatea de a ține seama, la stabilirea pedepsei, de vârsta și de caracteristicile sociale și fiziologice ale persoanelor în cauză, pe baza principiilor justiției și ale umanității.

În fața Curții, reclamanții, doi bărbați adulți condamnați la închisoare pe viață pentru săvârșirea de infracțiuni, s-au plâns în baza art. 14 din Convenție coroborat cu art. 5 că au fost supuși unui tratament discriminatoriu în comparație cu alte categorii de persoane condamnate pentru care legea exclude detențiunea pe viață.

La 1 decembrie 2005, o cameră a Curții a decis să se desesizeze în favoarea Marii Camere.

În drept

– Art.

14 coroborat cu art.

5

a)

Aplicabilitate

- Art. 5 din Convenție nu interzice impunerea detențiunii pe viață atunci când o astfel de pedeapsă este prevăzută de legislația națională. Totuși, interzicerea discriminării, consacrată de art.

14, depășește exercitarea drepturilor și a libertăților pe care fiecare stat este obligat să le garanteze prin Convenție și protocoalele acesteia, aplicându-se și drepturilor adiționale, care țin de domeniul de aplicare general al oricărui articol din Convenție, pe care statul a decis din proprie inițiativă să le protejeze. Astfel, situațiile în care legislația națională exclude anumite categorii de deținuți de la pedeapsa detențiunii pe viață intră sub incidența art.

5 §

1, în scopul aplicabilității art.

14 coroborat cu această dispoziție.

Art. 57 din Codul penal rus stabilește o politică în materia stabilirii pedepselor care, în ceea ce privește detențiunea pe viață, instituie un tratament diferențiat bazat pe sex și vârstă, aceste două elemente constituind motive de discriminare interzise de art. 14 din Convenție.

În consecință, art. 14 din Convenție coroborat cu art. 5 se aplică în speță.

b)

Observație

– Politica stabilirii pedepselor prin care sunt excluși femeile, minorii și persoanele care au împlinit vârsta de 65 de ani de la detențiunea pe viață implică o diferență de tratament bazată pe sex și pe vârstă. Scopul declarat al Guvernului de a promova principiile dreptății și umanității prin luarea în considerare a vârstei și a „caracteristicilor fiziologice“ ale diferitelor categorii de infractori poate fi considerat legitim în scopul stabilirii pedepselor și al aplicării art. 14 coroborat cu art. 5 § 1.

În ceea ce privește proporționalitatea, detențiunea pe viață este rezervată, în Codul penal rus, pentru unele infracțiuni deosebit de grave, pentru care instanța de fond, după ce a luat în considerare toate circumstanțele agravante și atenuante, a considerat că pedeapsa cu închisoarea pe viață este singura pedeapsă pe măsura faptei. Prin urmare, detențiunea pe viață nu este aplicată în mod obligatoriu sau automat pentru orice infracțiune, oricât de gravă ar fi aceasta. Deciziile luate la finalul proceselor reclamanților erau întemeiate pe faptele din cauzele acestora, iar pedeapsa aplicată rezulta din aplicarea individualizată a dreptului penal de către instanța de fond, a cărei putere discreționară de a alege pedeapsa corespunzătoare nu era limitată. În aceste condiții, și ținând seama de obiectivele de ordin penologic de protecție socială și de descurajare la nivel colectiv și individual, pedepsele cu detențiunea pe viață aplicate reclamanților nu apar arbitrare sau abuzive. În plus, părțile în cauză vor putea solicita liberarea condiționată, după executarea a 25 de ani, cu condiția să fi respectat în totalitate normele din penitenciar, astfel că prezenta speță nu ridică nicio problemă comparabilă cu cele apărute în hotărârile

Vinter și alții împotriva Regatului Unit

[(MC), nr. 66069/09 și alte două, 9 iulie 2013 Nota de informare nr. 165] sau, mai recent,

Murray împotriva Olandei

[(MC), nr. 10511/10, 26 aprilie 2016, Nota de informare nr. 195].

i)

Diferență de tratament pe motive de vârstă

– Curtea nu are niciun motiv să pună în discuție problema diferenței de tratament aplicat reclamanților comparativ cu cel aplicat infractorilor minori. Excluderea acestora de la detențiunea pe viață este în acord cu abordarea comună a sistemelor juridice ale statelor contractante în ansamblu. Această excludere respectă în aceeași măsură normele internaționale în materie* și, evident, are scopul de a facilita îndreptarea infractorilor minori. Curtea consideră că în cazul în care infractorii minori trebuie să răspundă pentru faptele lor, oricât de grave, acest lucru trebuie făcut într-un mod care să țină cont de imaturitatea lor mentală și emoțională prezumată, precum și de mai marea lor maleabilitate și de capacitatea lor de îndreptare și de reintegrare.

În ceea ce privește diferența de tratament în raport cu infractorii ce au împlinit vârsta de 65 de ani, Curtea nu vede niciun motiv pentru a considera că dispoziția relevantă din dreptul intern, care exclude această categorie de persoane de la închisoarea pe viață, este lipsită de o justificare obiectivă și rezonabilă. Scopul acestei dispoziții coincide, în principiu, cu interesele subiacente ale posibilității de a solicita liberarea condiționată după executarea a 25 de ani în cazul infractorilor adulți de sex masculin ce nu au împlinit 65 de ani, astfel cum este cazul reclamanților, descrisă în hotărârea

Vinter

drept o abordare comună în sistemele juridice naționale în care detențiunea pe viață poate fi aplicată. Faptul că o pedeapsă cu închisoare pe viață poate fi compresibilă dobândește mai multă importanță pentru infractorii în vârstă dacă dorim să evităm ca perspectivele de eliberare să nu devină pentru aceștia o simplă posibilitate iluzorie.

ii)

Diferență de tratament în funcție de sex

– Curtea ia act de diferitele instrumente europene și internaționale care se ocupă cu nevoile de protecție a femeilor împotriva violențelor bazate pe sex, abuzului și hărțuirea sexuală în mediul penitenciar, precum și cu necesitatea de a proteja femeile gravide și mamele. Guvernul a prezentat statistici care indică o diferență considerabilă între numărul total de deținuți de sex masculin și numărul total al femeilor deținute și a subliniat, de asemenea, numărul relativ mic de deținuți condamnați la închisoare pe viață. Nu este de competența Curții să revină asupra evaluării efectuate de către autoritățile naționale a datelor aflate în posesia lor sau asupra raționamentului de ordin penologic pe care aceste date caută să-l sprijine. În circumstanțele specifice ale cauzei, Curtea dispune de o bază suficientă pentru a concluziona că există un interes general care justifică excluderea femeilor de la detențiunea pe viață printr-o regulă globală.

***

Este normal ca autoritățile naționale, care trebuie, de asemenea, să ia în considerare, în limitele competențelor lor, interesele societății în ansamblu, să aibă o largă putere de apreciere atunci când sunt solicitate să se pronunțe asupra unor probleme sensibile, cum ar fi politicile penale. De vreme ce problemele delicate ridicate în speță ating domenii în care statele membre nu împărtășesc aceleași vederi (exceptând excluderea infractorilor minori de la detențiunea pe viață) și în care, în general, dreptul pare să treacă printr-o fază de tranziție, este necesar să se dea o marjă largă de apreciere autorităților din fiecare stat.

Rezultă prin urmare că este dificil de criticat legiuitorul rus pentru că a decis să excludă, într-un mod care reflectă evoluția societății în materie, unele grupuri de infractori de la detențiunea pe viață. O astfel de excludere reprezintă, evaluând toate aspectele, un progres social în materie de penologie. Neavând un numitor comun în ceea ce privește aplicarea detențiunii pe viață, autoritățile ruse nu și-au depășit marja de apreciere.

În fine, chiar dacă statul pârât are în mod vădit posibilitatea, în scopul promovării principiilor dreptății și umanității, să extindă la toate categoriile de infractori excluderea detențiunii pe viață, nu este obligat la aceasta în temeiul Convenției, așa cum este interpretată în prezent de către Curte. Mai mult, având în vedere punerea în practică a detențiunii pe viață în Federația Rusă, în ceea ce privește atât modurile de aplicare cât și posibilitatea unei revizuiri ulterioare, precum și interesele societății în ansamblu, cu condiția ca acestea să fie compatibile cu Convenția și cu larga marjă de apreciere pe care aceasta o recunoaște statului pârât în ​​acest domeniu, Curtea consideră că există un raport proporțional rezonabil între mijloacele utilizate și scopul legitim urmărit. Astfel, excluderile în litigiu nu constituie o diferență de tratament interzisă. Pentru a concluziona astfel, Curtea a luat în considerare pe deplin necesitatea de a interpreta Convenția într-un mod armonios și în conformitate cu spiritul său general.

Concluzie

: neîncălcare pe motive de vârstă (șaisprezece voturi contra unu); neîncălcare pe motive de sex (zece voturi contra șapte).

* Recomandarea Comitetului pentru Drepturile Copilului [Observația generală nr. 10 (2007)] de abolire a tuturor formelor de detenție pe viață pentru infracțiuni comise de persoane de nu au împlinit vârsta de 18 ani și Rezoluția A/RES/67/166 a Adunării Generale a Națiunilor Unite din 20 decembrie 2012 asupra drepturile omului în administrarea justiției invitând statele să ia în considerare eliminarea tuturor formelor de detențiune pe viață pentru această categorie de persoane.

© Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Redactat de grefă, prezentul rezumat nu obligă Curtea.

Note de informare privind jurisprudența (

Notes d’information sur la jurisprudence

)