CASE OF KHAMTOKHU AND AKSENCHIK v. RUSSIA - [Romanian Translation] legal summary by the Supreme Court of Justice of the Republic of Moldova

© Traducerea și permisiunea pentru republicare au fost oferite de către Curtea Supremă de Justiție a Republicii Moldova în scopul includerii sale în baza de date HUDOC a Curții.

© The present text and the authorisation to republish it were granted by the Supreme Court of Justice of the Republic of Moldova for the purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.

© La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Cour Suprême de la République de Moldova à son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.

Khamtokhu și Aksenchik v. Rusia [MC]

-

60367/08

și

961/11

Hotărârea din 24.1.2017 [MC]

Articolul 14

Discriminare

Presupusa discriminare conținută în prevederile care guvernează pedeapsa detenției pe viață:

nu există încălcări

În fapt

– Articolul 57 din Codul penal rus prevede că pedeapsa detenției pe viață poate fi aplicată în cazul comiterii anumitor infracțiuni grave. Totuși, pronunțarea unei asemenea hotărâri nu poate avea loc în situația femeilor sau a persoanelor care au sub 18 ani sau peste 65 de ani la data condamnării. Curtea Constituțională a Federației Ruse a declarat inadmisibile de mai multe ori cererile privind presupusa neconformitate a acestei prevederi cu protecția constituțională împotriva discriminării,

inter alia

, pe motiv că tratamentul diferențiat se bazează pe principiile dreptății și pe considerente de ordin umanitar și pentru că permite să se aibă în vedere particularitățile care țin de vârstă, de starea socială și de cea psihologică atunci când se pronunță o hotărâre.

În cererile lor din fața Curții Europene, reclamanții, amândoi adulți care își executau pedeapsa la detenția pe viață pentru comiterea unor infracțiuni, s-au plâns în baza articolului 14 din Convenție coroborat cu articolul 5 de existența unui tratament discriminatoriu

vis-à-vis

de alte categorii de condamnați care erau excluși, prin lege, de la aplicarea pedepsei detenției pe viață.

Pe 1 decembrie 2015, o Cameră a Curții a decis să-și decline competența în favoarea Marii Camere.

În drept

– Articolul 14 coroborat cu articolul 5

(a)

Cu privire la aplicabilitate

– Deși articolul 5 din Convenție nu exclude aplicarea pedepsei detenției pe viață atunci când aceasta este prevăzută de legea națională, interzicerea discriminării garantată de articolul 14 se extinde dincolo de beneficiul drepturilor și al libertăților a căror garantare le-o cere statelor Convenția și se aplică și în cazul drepturilor adiționale care intră în sfera generală a oricărui articol de Convenție, pe care statul a decis să o asigure în mod voluntar. Rezultă că acolo unde legislația națională scutește anumite categorii de persoane condamnate de la aplicarea pedepsei detenției pe viață, această situație se încadrează în câmpul articolului 5 § 1, în scopul aplicării articolului 14 coroborat cu această prevedere.

Articolul 57 din Codul penal rus stabilește o politică de condamnare care diferențiază pe criterii de sex și de vârstă în cazul condamnării la pedeapsa detenției pe viață, ambele constituind criterii de discriminare interzise, conform rațiunii articolului 14 din Convenție.

Așadar, articolul 14 coroborat cu articolul 5 era aplicabil.

(b)

Cu privire la conformitate

– Politica penală care excludea infractorii de sex feminin, delincvenții juvenili și pe cei care aveau împliniți 65 de ani de la aplicarea pedepsei detenției pe viață a echivalat cu un tratament diferențiat bazat pe criterii de sex și de vârstă. Scopul declarat al Guvernului de valorificare a principiilor dreptății și umanității prin luarea în considerare a vârstei și a “caracteristicilor psihologice” ale diferitelor categorii de infractori puteau fi considerate drept legitime în contextul politicii penale și pentru scopurile aplicării articolului 14 coroborat cu articolul 5 § 1.

În privința proporționalității, detenția pe viață era incidentă, conform Codului penal rus, în cazul comiterii anumitor infracțiuni grave cu referire la care, după ce se cercetau toate circumstanțele agravante și atenuante, instanța de judecată era convinsă că aceasta ar fi fost singura pedeapsă care s-ar fi potrivit cu infracțiunea comisă. Ea nu reprezenta conținutul unei condamnări obligatorii sau automate pentru orice infracțiune, indiferent de cât de gravă era. Soluția proceselor reclamanților fusese stabilită în baza anumitor circumstanțe ale cazurilor lor, iar condamnările constituiseră rezultatul unei aplicări individualizate a legii penale de către instanța de judecată, a cărei discreție în alegerea pedepsei potrivite nu fusese limitată. În aceste circumstanțe, în vederea realizării obiectivelor penologice de protecție a societății și de prevenție generală și particulară, condamnările la detenția pe viață impuse în cazul reclamanților nu păreau unele arbitrare sau nerezonabile. Mai mult, având în vedere că respectaseră regulamentul penitenciarului, aceștia erau eligibili pentru o eliberare înainte de termen, după trecerea primilor douăzeci și cinci de ani, astfel încât nu existaseră probleme comparabile cu cele din

Vinter și alții v. Regatul UNit

([MC],

66069/09

et al., 9 iulie 2013,

Nota informativă

165

; și

Murray v. Olanda

([MC],

10511/10

, 26 aprilie 2016,

Nota informativă195

) în cazul lor.

(i)

Cu privire la tratamentul diferențiat pe criterii de vârstă

– Nu existase nici un motiv să se pună la îndoială tratamentul diferențiat dintre reclamanți și delincvenții juvenili. Exceptarea delincvenților juvenili de la aplicarea pedepsei detenției pe viață era conformă cu abordarea comună sistemelor juridice ale statelor contractante. Ea mai era conformă cu standardele internaționale* și scopul acesteia era, în mod evident, facilitarea reabilitării delincvenților juvenili. Curtea a considerat că atunci când erau trași la răspundere infractorii tineri pentru faptele lor, indiferent de cât de grave erau acestea, trebuia să se țină cont de imaturitatea lor prezumată, atât mentală, cât și emoțională, ca și de maleabilitatea mare a personalității și a capacității lor de reabilitare și de corectare.

Cu privire la tratamentul diferențiat în cazul infractorilor cu vârsta de 65 de ani sau peste, Curtea nu a avut nici un motiv să considere că prevederea națională relevantă care îi excludea pe cei de 65 de ani sau peste de la aplicarea pedepsei detenției pe viață nu avusese o justificare obiectivă și rezonabilă. Scopul acestei prevederi a coincis, în principiu, cu interesele care stăteau la baza eligibilității pentru eliberarea înainte de termen, după trecerea primilor douăzeci și cinci de ani în cazul infractorilor adulți de sex masculin care aveau sub 65 de ani, cum era și cazul reclamanților, menționat în

Vinter

ca reprezentând o abordare comună în jurisdicțiile naționale unde exista pedeapsa detenției pe viață. Reductibilitatea unei pedepse cu detenția pe viață avea o greutate mai mare pentru infractorii mai vârstnici, pentru a nu deveni o simplă iluzie.

(ii)

Cu privire la tratamentul diferențiat pe criterii de sex

– Curtea a notat existența diferitelor instrumente europene și internaționale care tratau nevoile femeilor pentru protecția împotriva violenței bazate pe sex, abuz și hărțuire sexuală în mediul penitenciarelor, ca și nevoile pentru protecția sarcinii și a maternității. Guvernul a oferit informații statistice care demonstrau existența unei diferențe considerabile între numărul total al bărbaților și al femeilor deținuți în închisori și a subliniat numărul relativ redus al persoanelor condamnate la pedeapsa detenției pe viață. Nu ținea de Curte să reanalizeze evaluarea făcută de către autoritățile naționale a informațiilor aflate în posesia lor sau a rațiunilor de ordin penologic pe care urmăreau să le demonstreze aceste informații. În circumstanțele particulare ale cazului, Curtea avusese o bază suficientă să conchidă că existase un interes public care stătea la baza excluderii infractorilor de sex feminin de sub incidența pedepsei cu detenția pe viață prin intermediul unei reguli generale.

***

Era firesc ca autoritățile naționale, a căror sarcină fusese să analizeze, în limitele competenței lor, interesele societății ca întreg, să se bucure de o largă discreție atunci când li se cerea să ia decizii cu privire la chestiuni sensibile cum ar fi politica penală. De vreme ce problemele delicate ridicate în prezenta cauză au vizat domenii în care exista o bază comună redusă (în afară de excluderea delincvenților juvenili de la aplicarea pedepsei detenției pe viață) în rândul statelor membre și de vreme ce, la general vorbind, dreptul părea să se afle la o etapă de tranziție, trebuia să li se lase o marjă de apreciere largă autorităților fiecărui stat.

Astfel, a părut dificil să se critice legislativul rus pentru că a stabilit, de o manieră care reflecta evoluția societății în acea sferă, excluderea anumitor grupuri de infractori de la aplicarea pedepsei detenției pe viață. Având în vedere toate circumstanțele cauzei, o asemenea excepție a reprezentat un progres social în materie de penologie. În lipsa unei baze comune privind aplicarea pedepsei detenției pe viață, autoritățile ruse nu și-au depășit marja de apreciere.

În concluzie, de vreme ce ar fi posibil pentru statul reclamat, care urmărește realizarea scopului valorificării principiilor dreptății și umanității, să extindă excluderea de la aplicarea pedepsei detenției pe viață la toate categoriile de infractori, acest lucru nu este cerut de Convenție, în interpretarea actuală a acesteia de către Curte. Mai mult, având în vedere modul practic de funcționare a pedepsei detenției pe viață în Federația Rusă, atât în privința modului ei de aplicare, cât și în cea a existenței unui control subsecvent, dar și interesele societății ca întreg, în măsura în care acestea au fost compatibile cu Convenția și având în vedere marja largă de apreciere de care se bucura guvernul reclamat, Curtea a fost convinsă că a existat o relație rezonabilă de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul legitim urmărit. Excepțiile contestate nu au constituit un tratament diferențiat interzis. Pentru a ajunge la această concluzie, Curtea a ținut cont pe deplin de nevoia de a interpreta Convenția de o manieră armonioasă și în conformitate cu spiritul ei general.

Concluzii

:

– nici o încălcare în privința criteriilor de vârstă (șaisprezece voturi la unu);

– nici o încălcare în privința criteriilor de sex (zece voturi la șapte).

* Recomandarea Comitetului pentru drepturile copilului (

Comentariul general nr.

10 (2007)

) de abolire a tuturor formelor de detenție pe viață pentru comiterea infracțiunilor de către persoane cu vârsta sub 18 ani și

Rezoluția Adunării Generale a ONU A/RES/67/166

din 20 decembrie 2012 privind Drepturile omului în administrarea justiției, care invită statele să aibă în vedere anularea tuturor formelor de detenție pe viață în cazul unor asemenea persoane.