CASE OF ALLANAZAROVA v. RUSSIA - [Romanian Translation] legal summary by the Supreme Court of Justice of the Republic of Moldova

© Traducerea și permisiunea pentru republicare au fost oferite de către Curtea Supremă de Justiție a Republicii Moldova în scopul includerii sale în baza de date HUDOC a Curții.

© The present text and the authorisation to republish it were granted by the Supreme Court of Justice of the Republic of Moldova for the purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.

© La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Cour Suprême de la République de Moldova à son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.

Allanazarova v. Rusia

-

46721/15

Hotărârea din 14.2.2017 [Secția a III-a]

Articolul 13

Remediu efectiv

Remediul în materie de extrădare fără un efect suspensiv de drept și un control riguros al riscului supunerii la rele tratamente:

încălcare

Articolul 3

Extrădare

Riscul supunerii la rele tratamente în statul care cere extrădarea reclamantei și netemeinicia asigurărilor primite din partea acestuia:

extrădarea ar echivala cu o încălcare

În fapt

– Reclamanta, cetățean turkmen, plecase în 2012 din Turkmenistan în Rusia. La scurt timp după, autoritățile turkmene au emis pe numele acesteia un mandat de arest care privea acuzații de comitere a unei fraude. În iulie 2014, ea a fost arestată și plasată în detenție provizorie în Rusia.

În august 2014, a fost trimisă o cerere de extrădare de către procurorul general al Turkmenistanului, care menționa că, în afară de garantarea drepturilor sale procedurale, aceasta nu va fi supusă la tortură, tratamente inumane sau degradante.

Reclamanta a cerut acordarea statutului de refugiat, cerere care i-a fost refuzată. În mai 2015, Rusia a acceptat extrădarea sa. Reclamanta a contestat în zadar acele decizii. În cele din urmă, ea a solicitat azilul temporar din motive umanitare.

În septembrie 2015, fiind sesizată între timp de către reclamantă, Curtea europeană i-a cerut guvernului rus să suspende extrădarea, în baza articolului 39 din

regulamentul

ei. În octombrie 2015, reclamantei i-a fost acordat azil temporar.

În drept

– Articolul 3: Reclamanta a susținut că o întoarcere în țara sa de origine, Turkmenistan, ar fi expus-o la rele tratamente.

a)

Cu privire la existența unui risc real de aplicare a relelor tratamente

– Curtea a constatat deja violarea articolului 3 dată fiind existența unui asemenea risc într-un număr de cauze privind expulzarea sau extrădarea către Turkmenistan, în particular în cazul persoanelor care erau urmărite penal, diverse surse susținând gravitatea situației generale a drepturilor omului din această țară. Această situație nu s-a schimbat câtuși de puțin de atunci.

Având în vedere faptul că, în acest caz, plasarea în detenție a reclamantei fusese dispusă deja, iar comiterea infracțiunii menționate în cererea de extrădare era pasibilă de aplicarea unei pedepse de până la 15 ani de închisoare, riscul aplicării relelor tratamente în cazul în care s-ar fi dat curs cererii de extrădare era, așadar, unul real.

b)

Cu privire la asigurările date

– La evaluarea temeiniciei asigurărilor date de către procurorul general al Turkmenistanului, au fost avute în vedere mai multe criterii:

– existența sistemelor de control care să permită verificarea obiectivă a respectării lor în practică;

– capacitatea serviciului procuraturii turkmene de angajare a statului Turkmenistan;

– respectarea unor asigurări similare în trecut.

Or, guvernul reclamat nu a oferit nici un element probant în această privință. Disponibilitatea autorităților din Turkmenistan de a coopera cu sistemele internaționale de control sau cu ONG-urile pentru apărarea drepturilor omului era foarte limitată. Această reticență de a coopera a autorităților turkmene pare să fi existat și la nivel bilateral.

Astfel, asigurările date de către procurorul general turkmen nu sunt unele de încredere; în consecință, ele nu elimină în totalitate riscul aplicării de rele tratamente reclamantei în Turkmenistan.

Concluzie

: încălcare, în cazul extrădării în Turkmenistan (unanimitate).

Articolul 13 coroborat cu articolul 3: Reclamanta s-a plâns că riscul aplicării de rele tratamente în cazul întoarcerii ei în Turkmenistan, la care s-a referit în toate procedurile relevante din Rusia, nu fusese examinat în mod corespunzător de către autoritățile naționale.

Potrivit jurisprudenței Curții, acolo unde poate fi argumentată, în mod justificat, existența unui asemenea risc, remediul pentru acesta este efectiv doar dacă satisface următoarele două criterii: pe de o parte, să aibă un efect suspensiv de drept; pe de altă parte, să conducă la un control independent și riguros al riscului.

a)

Procedura privind extrădarea

i.

« Efectul suspensiv de drept »

– Acest criteriu este îndeplinit: potrivit codului de procedură penală rus, orice decizie a procurorului general sau a adjunctului său referitoare la extrădarea unei persoane este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, care are un efect suspensiv de drept; această suspendare a fost respectată ca atare în prezenta cauză.

ii.

« Un control independent și riguros »

– Acest criteriu nu este îndeplinit. Chiar dacă, potrivit directivei nr.

11 (2012) a Curții supreme ruse referitoare la extrădare, tribunalele sunt obligate să verifice dacă există riscul ca persoana extrădată să fie supusă torturii sau durerii ori tratamentelor inumane sau degradante în statul solicitant, acest control nu a îndeplinit rigoarea cerută în prezenta cauză.

În primul rând, deși reclamanta a prezentat elementele susceptibile să demonstreze riscurile presupuse, cererea sa a fost respinsă ca fiind fondată pe « simple supoziții ». O asemenea abordare nu satisface criteriul controlului riguros: a-i cere unei persoane să prezinte probe « incontestabile » privind existența riscului de a fi supusă relelor tratamente în țara în care este predată înseamnă să-i impui să demonstreze existența unui eveniment viitor, ceea ce este imposibil, dar și să o plasezi sub o sarcină disproporționată.

În al doilea rând, tribunalele au notat existența asigurărilor primite fără a le examina în lumina criteriilor pertinente, de vreme ce nu au căutat să stabilească dacă sistemele de control pot verifica în mod obiectiv respectarea în practică a asigurărilor date de către procurorul general al Turkmenistanului, nici dacă procurorul general turkmen avea capacitatea de a angaja statul Turkmenistan, nici dacă a respectat asigurările asemănătoare date în trecut.

b)

Alte proceduri

Potrivit jurisprudenței Curții supreme, obținerea statutului de refugiat sau a azilului temporar constituia un obstacol pentru extrădare. De vreme ce reclamanta avusese acces la procedurile aferente, trebuie să se constate dacă acestea au putut remedia caracterul insuficient al procedurii extrădării.

i.

Procedura referitoare la statutul de refugiat

– Așa cum fusese pusă în practică de către autoritățile naționale, această procedură nu respectase niciunul din criteriile de efectivitate menționate mai sus.

α) Potrivit legii, procedura trebuia să stabilească, în privința persoanei în discuție, existența sau inexistența « unei temeri justificate » de persecuții în țara în care își avea reședința obișnuită sau a cărei cetățenie o deținea, « din motive de rasă, religie, naționalitate, origine etnică, apartenență la un anumit grup social sau din cauza opiniilor sale politice ». Totuși, Curtea a arătat deja că autoritățile ruse interpretează aceste prevederi în mod strict, excluzând acordarea statutului de refugiat acolo unde riscul aplicării unor rele tratamente se datorează altor motive decât celor enumerate; așa au procedat în prezenta cauză.

În consecință, această procedură nu a permis aplicarea unui examen riguros în privința riscului menționat, de vreme ce acest risc nu avea vreo legătură cu motive din cele menționate, ci cu perspectiva unei plasări în detenție.

β) Procedura de control judiciar inițiată la cererea solicitanților respinși nu avea un efect suspensiv de drept. Pentru ca un remediu să fie considerat suspensiv « de drept », el trebuia să manifeste un asemenea efect, în dreptul intern, de o manieră clară și neechivocă: posibila existență a unei practici administrative sau de alt tip care constă în refuzul extrădării unei persoane în timpul procedurii de contestare a respingerii cererii de acordare a statutului de refugiat nu este suficientă.

ii.

Procedura referitoare la azilul temporar

– În lipsa statutului de refugiat, azilul temporar îi putea fi acordat unei persoane din « motive umanitare ». Totuși, chiar presupunând că această procedură permitea efectuarea unui control atent și a unui examen riguros ale riscului aplicării de tratamente contrare articolului 3, se pare că ea nu manifesta un efect suspensiv de drept.

În această cauză, se poate deduce din formularea deciziei autorităților ruse că azilul temporar i-a fost acordat reclamantei nu pentru că l-a cerut aceasta, ci la indicația Curții de aplicare a unei măsuri provizorii, în baza articolului 39 din regulamentul său.

***

În concluzie, chiar dacă este combinat cu procedurile de obținere a statutului de refugiat și apoi a celui de azilant temporar, procedura controlului judiciar al deciziei privind extrădarea nu a reprezentat, în prezenta cauză, un « remediu efectiv » privind susținerile referitoare la riscul aplicării de rele tratamente în Turkmenistan.

Concluzie

: încălcare (unanimitate).

Articolul 41: constatarea existenței unei încălcări este suficientă, în sine, pentru acoperirea prejudiciului moral.

(Vezi, de asemenea,

S.K. v. Rusia

,

52722/15

, 14 februarie 2017, Nota informativă 204)