HÜSEYINZADE v. TURKEY

Decizia nr. 4763/07 Parvin HÜSEYINZADE împotriva Turciei Curții Europene a Drepturilor Omului (a doua secțiune), care așezează la 28 februarie 2017 în calitate de comitet compus din: Paul Lemmens, președinte, Ksenija Turković, Jon Fridrik Kjølbro, judecători și Hasan Bakırcı, secretar adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 12 ianuarie 2007, După deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDIMENTE Reclamantul, dna Parvin Hüseyinzade, este un național iranian, născut în 1942 și locuiește în Teheran. În acțiunile din fața Curții, ea a fost reprezentată de dna Nurten Hüseyinğlu, care nu este avocat. Guvernul turc (“ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor. Reclamantul s-a plâns, în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 din Convenție, că a fost privată de dreptul ei la bucurarea pașnică a bunurilor sale ca urmare a refuzului instanțelor turce de a recunoaște un certificat de moștenire iranian. Ea a susținut că are dreptul la o parte din proprietatea tatălui său decedat în Turcia. Denumirea reclamantului a fost comunicată Guvernului la 27 mai 2010. Guvernul a prezentat observațiile lor la 25 noiembrie și, respectiv, 25 decembrie 2011. Reprezentantul reclamantului a fost invitat să-și prezinte propriile observații. Niciun răspuns nu a fost primit de la reprezentantul reclamantului. Între timp, la 26 octombrie 2010, reprezentantul reclamantului a fost solicitat să numească un reprezentant juridic în numele reclamantului, astfel cum prevede art. 36 § 4 litera (a) din Regulamentul de procedură. Prin scrisoarea din 27 ianuarie 2011 reprezentantul reclamantului a solicitat asistență juridică de la Curte, declarând că nu dispune de mijloace suficiente pentru a acoperi costurile reprezentării juridice în sine. La 7 aprilie 2011, Curtea a răspuns reprezentantului reclamantului, înscriind o copie a Regulamentului Curții, un ghid practic, ratele de asistență juridică și un formular de declarație a mijloacelor prevăzute la art. 102 §1 din regulamentul menționat. La 25 aprilie 2011, reprezentantul reclamantului a returnat formularul de asistență juridică care a fost completat în numele ei și nu în numele reclamantului. De asemenea, a trimis Curtea un raport de venit pregătit în numele ei. La 1 iunie 2011, Curtea a trimis o scrisoare ca răspuns reprezentantului reclamantului că Curtea a putut acorda doar asistență juridică reclamantului și, prin urmare, a returnat documentele originale primite de la reprezentantul reclamantului. La 8 iulie 2011, reprezentantul reclamantului a returnat aceste documente, declarând că reclamantul nu mai are legătură cu cererea în cauză și că i-a transferat toate drepturile respective. Ea solicită Curtea să trateze cererea în numele ei. Prin scrisoarea din 26 iulie 2016, trimisă prin post înregistrat, reprezentantul reclamantului a fost solicitat să clarifice dacă acționează în prezent ca solicitant, iar astfel de cazuri, a fost solicitată să prezinte toate documentele relevante, inclusiv măsurile pe care le-a luat pentru a se abaterea de a evacua căile de recurs interne în ceea ce privește drepturile ei protejate în temeiul Convenției. Scrisoarea solicitată în alternativă – adică, în cazul în care ea continua să urmărească prezenta cerere în numele reclamantului – să prezinte informații care erau cerute anterior de la ea. În plus, reprezentantul reclamantului a fost atrasă atenția asupra articolului 37 § 1 litera (a) din convenție, care prevede că Curtea poate ataca un caz din lista sa de cazuri în care circumstanțele conduc la concluzia că reclamantul nu intenționează să continue cererea. HOTĂRÂREA Tribunalului consideră că, în aceste circumstanțe, reclamantul poate fi considerat nu mai doresc să își urmeze cererea, în sensul articolului (a) din Convenție. , Curtea nu constată nicio circumstanță specială în ceea ce privește respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, care necesită examinarea continuă a cazului. Având în vedere cele de mai sus, este oportun să se scoată cazul din listă. Din aceste motive, Curtea decide, în unanimitate, să excludă cererea din lista de cazuri. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 23 martie 2017. Hasan Bakırcı Paul Lemmens Președintele adjunct al grefierului

SECOND SECTION

DECISION

Application no. 4763/07

Parvin HÜSEYINZADE

against Turkey

The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 28

February 2017 as a Committee composed of:

Paul Lemmens,

President,

Ksenija Turković,

Jon Fridrik Kjølbro,

judges,

and Hasan Bakırcı,

Deputy Section Registrar,

Having regard to the above application lodged on 12 January 2007,

Having deliberated, decides as follows:

FACTS AND PROCEDURE

The applicant, Ms Parvin Hüseyinzade, is an Iranian national, who was born in 1942 and lives in Tehran. In the proceedings before the Court, she was represented by Ms. Nurten Hüseyinoğlu, who is not a lawyer.

The Turkish Government (“the Government”) were represented by their Agent.

The applicant complained under Article 1 of Protocol No. 1 of the Convention that she had been deprived of her right to peaceful enjoyment of her possessions as a result of the Turkish courts’ refusal to give recognition to an Iranian certificate of inheritance. She argued that she was entitled to a portion of her deceased father’s property in Turkey.

The applicant’s complaint was communicated to the Government on 27

May 2010. The Government submitted their observations on 25

November and 25 December 2011, respectively. The applicant’s representative was invited to submit her own observations. No reply was received from the applicant’s representative.

Meanwhile, on 26 October 2010, the applicant’s representative was requested to appoint a legal representative on behalf of the applicant, as required by Rule 36 § 4 (a) of the Rules of Court.

By a letter dated 27 January 2011 the applicant’s representative requested legal aid from the Court, stating that she did not have sufficient means to cover the costs of legal representation herself.

On 7 April 2011 the Court replied to the applicant’s representative, enclosing a copy on the Rules of the Court, a practical guide, the legal aid rates and a form for the declaration of means provided for in Rule 102

On 25 April 2011 the applicant’s representative returned the legal aid form that was completed in her name and not of the applicant. She also sent the Court an income statement prepared in her own name.

On 1 June 2011 the Court sent a letter in reply to the applicant’s representative that the Court could only grant legal aid to the applicant and therefore returned the original documents it had received from the applicant’s representative.

On 8 July 2011, the applicant’s representative returned those documents, stating the applicant was no longer related to the application in question and that she had transferred all her respective rights to her. She requested the Court to process the application in her name.

By letter dated 26 July 2016, sent by registered post, the applicant’s representative was asked to clarify whether she was now acting as the applicant, and such being the case, she was requested to submit all relevant documents including the steps she had herself taken to exhaust domestic remedies with respect to her rights protected under the Convention. The letter requested in the alternative – that is, in case she was still pursuing the present application on behalf of the applicant - that she submit information that had previously been required from her. Furthermore, the applicant’s representative’s attention was drawn to Article 37 § 1 (a) of the Convention, which provides that the Court may strike a case out of its list of cases where the circumstances lead to the conclusion that the applicant does not intend to pursue the application. The applicant’s representative received this letter on 31

August 2016. However, no response has been received.

THE LAW

The Court considers that, in these circumstances, the applicant may be regarded as no longer wishing to pursue her application, within the meaning of Article

37

§

1

(a) of the Convention. Furthermore, in accordance with Article

37

§

1

in fine

, the Court finds no special circumstances regarding respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols which require the continued examination of the case.

In view of the above, it is appropriate to strike the case out of the list.

For these reasons, the Court, unanimously,

Decides

to strike the application out of its list of cases.

Done in English and notified in writing on 23 March 2017.

Hasan Bakırcı

Paul Lemmens

Deputy Registrar

President