CtEDO 14.03.2017 Auto

TEKIN v. TURKEY

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
14.03.2017
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2017
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
TEKIN v. TURKEY (CtEDO, 2017)
HUDOC · oficial

Decizia nr. 13319/09 Lutfi TEKİN împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care așezează la 14 martie 2017 în calitate de comitet compus din: Nebojša Vučinić, președinte, Valeriu Grițco, Stéphanie Mourou-Vikström, judecători și Hasan Bakırcı, secretar adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 18 februarie 2009, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de reclamant, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE, dl Lutfi Tekin, este un național turc, născut în 1960 și trăiește în Mersin. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl Yılmaz, un avocat practicant în Anamur. Guvernul turc („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. La 26 ianuarie 1999, municipalitatea Çarıklar a încheiat un contract cu societatea reclamantului autorizand-o pe aceasta din urmă să ruleze un piatră sub controlul său, timp de cinci ani. La 15 iunie 1999, municipalitatea a revocat unilateral contractul. La 18 iunie 1999, operația societății a fost încheiată. La 12 iulie 1999, reclamantul a depus o acțiune împotriva Comunității susținând recuperarea pierderii sale financiare cauzate de revocarea unilaterală a contractului. La 17 ianuarie 2007, Curtea Civilă Anamur a acceptat acțiunea reclamantului și a ordonat Municipiului să plătească 12.055 lira turcă (TRY) împreună cu dobânzile reclamantului. Reclamantul a introdus proceduri de punere în aplicare împotriva Municipiului pentru plata sumei atribuite de instanța internă. 10. La 23 octombrie 2008, Oficiul de Execuție Anamur a eliberat o dovadă a datoriei împotriva Comunității, declarând că datoria nesecurizată din contul reclamantului a fost de 60 620 până la data respectivă. 11. La data depunerii cazului, municipalitatea încă nu a plătit valoarea corespunzătoare determinată de instanța internă. Legea internă relevantă 12. O descriere a dreptului intern poate fi găsită în Turgut și alții c. Turcia (dec.), nr. 4860/09, 26 martie 2013 și Demiroğlu și alții c. Turcia (dec.), nr. 56125/10, 4 iunie 2013. COMPLAINTĂ 13. Reclamantul se plâng în temeiul articolului 6 din Convenția și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție cu privire la nerespectarea autorităților naționale de a respecta hotărârea instanței interne pentru o perioadă lungă de timp. În baza articolului 13 din Convenție, reclamantul a susținut în continuare că nu există nici un remediu eficace în dreptul intern prin care ar putea obliga administrația să își respecte datoria. HOTĂRÂREA privind art. 6 din Convenția și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția 14. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 din Convenție și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 cu privire la neexecuția hotărârilor interne ale instanței. 15. Guvernul a remarcat că, în temeiul Legii nr. 6384, s-a înființat o nouă comisie de compensare pentru a face față cererilor privind durata procedurilor și neexecuția hotărârilor. Curtea observă că, după cum a subliniat Guvernul, s-a instituit în Turcia un nou remediu intern în urma aplicării procedurii de hotărâre pilot în cazul Ümmühan Kaplan c. Turcia (n. 24240/07, 20 martie 2012). Ulterior, în decizia sa în cazul Demiroğlu și alții c. Turcia (dec.), nr. 56125/10, 4 Iunie 2013), Curtea a declarat o cerere inadmisibilă din cauza faptului că reclamanții nu au putut elimina căile de recurs interne, adică noua soluție. În acest sens, Curtea a considerat în special că acest nou remediu a fost accesibil în mod prioritar și capabil de a oferi o perspectiva rezonabilă de remediere a plângerilor privind neexecuția hotărârilor. 17. Curtea constată că, în decizia sa din cauza Ümmühan Kaplan (citată mai sus, § 77), acesta a subliniat că ar putea, totuși, să examineze, în cadrul procedurii sale normale, cereri de acest tip care au fost deja comunicate guvernului. 18. Având în vedere obiecția Guvernului cu privire la neutilizarea noului remediu intern instituit prin Legea nr. 6384, Curtea își reiterează concluzia în cazurile Demiroğlu (citate mai sus, §§ 24-36) și Turgut și alții (dec.), nr. 4860/09, §§ 59, 26 martie 2013. 19. Având în vedere cele de mai sus, Curtea concluzionează că această parte a cererii ar trebui respinsă pentru neepuizarea recoursurilor interne în temeiul articolului 35 §§ 1 și 4 din Convenție. Curtea reamintește că Comisia de Compensare instituită prin Legea nr. 6384 prevede un remediu pentru reclamant în sensul articolului 13 din Convenție pentru a se plânge de neexecuția hotărârilor interne în sensul articolului 6 § 1 și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția (a se vedea Turgut și alții, citat mai sus, §§ 59-60). 22. În consecință, această parte a cererii este evident nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 3 litera (a) și cu art. 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea declara în unanimitate cererea inadmisibilă. Adoptată în engleză și notificată în scris la 6 aprilie 2017. Hasan Bakırcı Nebojša Vučinić Președintele adjunct al Registrului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă