CASE OF CHOWDURY AND OTHERS v. GREECE - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania

CASE OF CHOWDURY AND OTHERS v. GREECE - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania (CtEDO, 2017)

Tradus

și revizuit de IER (ier.gov.ro

)

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI

SECȚIA I

HOTĂRÂREA CHOWDURY ȘI ALȚII

ÎMPOTRI

VA

GRECI

EI

(Cererea nr. 21884/15)

HOTĂRÂR

E

STRASBOU

RG

30 martie 2017

DEFINIT

IVĂ

30.06.

2017

Hotărârea a rămas definitivă în temeiul art.

44 §

2 din Convenție. Aceasta poate

suferi modificări de formă.

2

HOTĂRÂREA CHOWDURY ȘI ALȚII împotriva GRECIEI

Hotărârea Chowdury și alții împotriva Greciei

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția întâi), reunită într

-o

cameră compusă din

Kristina Pardalos,

președinte,

Linos-Alexandre Sicilianos,

Aleš Pejchal

,

Robert Spano,

Armen Harutyunyan

,

Tim Eicke,

Jovan Ilievski,

judecători,

ș

i Abel Campos,

grefier de secție

,

după ce a deliberat

în camera de consiliu, la 7 martie 2017,

pronunță prezenta hotărâre, adoptată la aceeași dată:

PROCEDUR

Ă

1.

La originea cauzei se află cererea nr. 21884/15 îndreptată împotriva

Republicii Elene, prin care 42 de resortisanți din Bangladesh („reclamanții”),

ale căror nume sunt menționate în anexă, au sesizat Curtea la 27 aprilie 2015

în temeiul art.

34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a

libertăților fundamentale („Convenția”)

.

2.

Reclamanții au fost reprezentați de către V. Kerasiotis (membru în

Consiliul elen pentru refugiați), dl Karavias și dl Papamina, avocați în Atena,

și dnii J. Goldston și S. Cox, director, respectiv avocat al Open Society Just

ice

Initiative. Guvernul ele

n („Guvernul“) a fost reprezentat de delegații

agentului său, dl K. Georghiadis și dna K. Nasopoulou, consilieri în Consiliul

Juridic de Stat. Au fost primite comentarii și de la Facultatea de Drept a

Universității din Lund, Suedia, de la Confederația Internațională a

Sindicatelor, de la organizația Anti

-Slavery International, de la Centrul AIRE

(Consiliere pentru Drepturile Individuale în Europa) și de la PICUM

(Platform for International Cooperation on Undocumented Migrants), cărora

doamna președinte le

-a

permis să intervină în procedura scrisă în calitate de

terți (art. 36 § 2 din Convenție și art. 44 § 3 lit. a) din Regulament).

3.

Reclamanții au susținut că munca lor pe câmpurile de căpșuni situate

la Manolada, în Grecia, consti

tuia muncă forțată și că situația lor reprezenta

trafic de ființe umane (art. 4 din Convenție)

.

4.

La 9 septembrie 2015, cererea a fost comunicată Guvernului.

HOTĂRÂREA CHOWDURY ȘI ALȚII împotriva GRECIEI

3

ÎN FAPT

I. CIRCUMSTANȚELE CAUZE

I

5.

Reclamanții, migranți din Bangladesh care locuiau în Grecia fără

permis de muncă, au fost recrutați la date diferite între octombrie 2012 și

februarie 2013 la Atena și în alte localități pentru a lucra în cea mai mare

fermă de căpșuni din regiune, la Manolada, un sat

cu 2 000 de locuitori situat

în districtul Ilia din Peloponezul de Vest. În regiune, mai multe unități de

producție, de diferite mărimi, sunt specializate în cultivarea intensivă a

căpșunilor. Producția locală, care acoperă 90% din piața greacă, este destinată

în proporție de 70% exportului. Cei mai mulți lucrători sunt migranți care s

e

află în situație de ședere ilegală, provenind din Pakistan și din Bangladesh.

Unii sunt angajați în ferme în mod permanent, alții sunt sezonieri.

6.

La conducerea unității de producție în cauză se aflau T.A. și N.V.,

angajatorii reclamanților.

Aceștia făceau parte dintr

-

un total de 150 de lucrători repartizați în trei

echipe, fiecare fiind condusă de un resortisant din Bangladesh care raporta

către

T.A.

7.

Lucrătorilor li se promisese salariul de 22 euro (EUR) pentru 7 ore de

muncă și 3 EUR pentru ora muncă suplimentară, mai puțin de 3 EUR pe zi

pentru alimente. Munceau în sere între orele 7 și 19, în fiecare zi, culegând

căpșuni sub supravegherea unor paznici înarmați plătiți de T.A. Trăiau în

colibe improvizate din carton, nailon și bambus, fără toalete și apă curentă.

Potrivit spuselor acestora, angajatorii îi avertizaseră că nu le vor plăti salariile

decât dacă vor continua să lucreze pentru ei.

trei rânduri

– la sfârșitul lunii februarie 2013, la mijlocul lunii martie

2013 și la 15 aprilie 2013 –, lucrătorii au intrat în grevă solicitând plata

salariilor, fără niciun rezultat.

La 17 aprilie

2013, angajatorii au adus alți migranți din Bangladesh, pentru

a lucra la câmp. Temându-

se că nu vor fi plătiți, între 100 și 150 de lucrăto

ri

recrutați pentru sezonul 2012

-2013, care munceau la câmp, au mers la cei doi

angajatori, care erau prezenți, și ș

i-

au cerut salariile neplătite. Unul dintre

paznicii înarmați a deschis atunci focul asupra lucrătorilor, rănind grav 30

dintre aceștia, între care 21 de reclamanți (figurând la numerele 4, 6, 7, 8, 9,

14, 15, 19, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 28, 29, 33, 38

, 39 și 42). Răniții au fost

transportați la spital și audiați de către poliție.

9.

La 18 și 19 aprilie 2013, poliția i

-

a arestat pe N. V. și T. A., precum și

pe paznicul aflat la originea tirurilor de armă și pe un alt supraveghet

or

înarmat.

În cadrul anchetei preliminare desfășurate de către poliția locală,

compatrioți ai reclamanților, dintre care unii aveau raporturi de muncă cu

suspecții, au fost folosiți ca interpreți.

l din Amaliada a declanșat urmărirea

penală împotriva celor patru suspecți pentru tentativă de omor și alte

4

HOTĂRÂREA CHOWDURY ȘI ALȚII împotriva GRECIEI

infracțiuni și, de asemenea, în urma cererii în acest sens a Parchetului de pe

lângă Curtea de Casație, pentru trafic de ființe umane în temeiul art

. 323A din

Codul penal (CP). Fapta de tentativă de omor a fost ulterior reîncadrată ca

vătămare corporală gravă

.

11.

La 22 aprilie 2013, Parchetul din Amaliada a admis că 35 de lucrători

– printre care patru șefi de echipă –

care f

useseră cu toții răniți în incident,

erau victime ale traficului de ființe umane, ceea ce a avut drept consecință

faptul că șederea lucrătorilor menționați a devenit legală în temeiul art. 12 din

Legea nr. 3064/2002 (cu privire la sancționarea traficului de ființe umane, a

infracțiunilor împotriva libertății sexuale, a pedopornografiei și, la nivel

general, a exploatării sexuale).

12.

La 8 mai 2013, alți 120 de lucrători, între care și cei 21 de reclamanț

i

care nu fuseseră răniți (f

igurând la numerele 1, 2, 3, 5, 10, 11, 12, 13, 16, 17,

18, 27, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 37, 40 și 41), au cerut Parchetului din Amaliada

extinderea actului de inculpare a celor patru acuzați pentru trafic de ființe

umane, tentativă de omor și vătămare corporală și în ceea ce îi privește. Ei au

afirmat că erau angajați la ferma deținută de T.A. și de N.V. în condiții de

trafic de ființe umane și de muncă forțată și că făceau parte din grupul care

fusese ținta focurilor de armă. Invocând Protocolul adițional la Convenția

ONU împotriva criminalității transnaționale organizate, cunoscut drept

„Protocolul de la Palermo“, din decembrie 2000 (cu privire la prevenirea,

reprimarea și pedepsirea traficului de persoane), au cerut procurorului

începerea urmăririi penale

în temeiul art. 323A din CP împotriva

angajatorilor lor, acuzându-

i pe aceștia că îi exploataseră la locul de muncă.

Au afirmat, în plus, că la data de 17 aprilie 2013 se aflau și ei la locul

incidentului și că se duseseră acolo pentru a

-

și revendica salariile neplătite și

că, în consecință, erau și ei victime ale infracțiunilor comise față de ceilalți

35 de reclamanți.

13.

Poliția i

-

a interogat pe fiecare dintre cei 21 de reclamanți citați

anterior, care au semnat un proces-verbal

cuprinzând declarațiile acestor

a,

date sub jurământ și însoțite de fotografiile lor, și a transmis aceste declarații

procurorului.

14.

Prin ordonanța nr. 26/2014 din 4 august 2014, Parchetul din Amaliada

a respins cererea formulat

ă de cei 120 de lucrători. Acesta a subliniat că

lucrătorii respectivi fuseseră căutați pentru a depune mărturie în ancheta

preliminară și că numai 102 dintre aceștia fuseseră găsiți și audiați (din cei

121 de reclamanți menționați la punctul 12

supra

). A

observat că reieșea din

declarații și din alte elemente din dosar că cele susținute de aceștia nu

corespundeau realității. A precizat că, dacă aceștia ar fi fost cu adevărat

victime ale infracțiunilor pe care le

-

au denunțat, ar fi sesizat de îndată, din 17

aprilie 2013, autoritățile de aplicare a legii, așa cum făcuseră ceilalți 35 de

lucrători, și nu ar fi așteptat până la 8 mai 2013. Procurorul a apreciat că

afirmația potrivit căreia reclamanților le

-

a fost frică și și

-au abandona

t

colibele nu era credibi

lă pe motiv că acestea erau în imediata vecinătate a

HOTĂRÂREA CHOWDURY ȘI ALȚII împotriva GRECIEI

5

locului incidentului și că, de îndată ce a sosit poliția, persoanele în cauză s

-ar

fi putut întoarce să denunțe faptele în litigiu. A observat, în plus, că numai

patru din cei 102 reclamanți audiați declaraseră că au fost răniți și că, spre

deosebire de cei 35 de lucrători mai sus menționați, niciunul dintre cei patru

lucrători nu fusese la spital. În sfârșit, el arăta că toți reclamanții au declarat

că dăduseră declarații poliției după ce aflaseră că ar primi permise de ședere

în calitate de victime ale traficului de ființe umane.

15.

La 28 ianuarie 2015, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel din Patras,

a respins apelul declarat de cei 120 de lucrători împotriva deciziei nr. 26/20

14

pentru motivele că elementele de probă aflate la dosar nu puteau să

fundamenteze acuzațiile persoanelor în cauză și că acestea încercaseră să se

prezinte drept victime ale traficului de ființe umane în scopul de a primi

permise de ședere în țară (deciz

i

a nr. 3/2015).

16.

Inculpații au fost trimiși în judecată în fața Curții cu jurați din Patras.

Numai N.V. era acuzat ca autor al infracțiunii de trafic de ființe umane.

Ceilalți trei inculpați, și anume T.A. și cei doi supraveghetori înarmați, au fost

acuzați de complicitate la această infracțiune. Audierile au început la 6 iunie

2014 și s

-

au încheiat la 30 iulie 2014. Cei 35 de lucrători mai sus menționați

s-

au constituit părți civile și au fost reprezentați de avocații V. Kerasiotis și

M. Karabeïdis, ale căror onorarii a

u fost acoperite de Consiliul elen pentru

refugiați și de Liga elenă pentru drepturile omului.

17.

În pledoaria sa, procurorul a argumentat că reclamanții care fuseseră

răniți în incident trăiau și munceau în Grecia fără permis, la dispoziția

rețelelor de exploatare a ființelor umane și în condiții care permiteau

considerarea reclamanților drept victimele ale traficului de ființe umane.

Conform acestuia, în speță erau întrunite atât elementul obiectiv, cât și

elementul subiectiv al

infracțiunii.

18.

Procurorul a subliniat, de asemenea, că exploatarea la locul de muncă

făcea parte din noțiunea de exploatare, așa cum apare în textele internaționale

și europene, ca mijloc de comitere a infracțiunii de trafic de ființe umane.

Acesta arăta că art. 4 din Convenție și art. 22 din Constituția elenă interzic

munca forțată sau obligatorie. A precizat că noțiunea de exploatare la locul

de muncă include toate actele care constituie o încălcare a legislației muncii,

ca

cele privind orarele, condițiile de muncă și asigurarea lucrătorilor. În

opinia sa, această formă de exploatare se realiza, de asemenea, prin prestarea

muncii în interesul autorului însuși al infracțiunii.

r

la faptele

cauzei, procurorul a arătat că angajatorul N.V. nu

îi remunerase pe lucrători de șase luni, că le plătise doar o sumă foarte mică

pentru alimente, dedusă din salarii, și că le promisese că le va plăti salariile

mai târziu. El a relatat următoarele: persoanele acuzate erau fără scrupule și

se impuneau cu amenințări și cu armele pe care le aveau asupra lor; lucrătorii

munceau în condiții fizice extreme, aveau un program de lucru extenuant și

erau supuși unei umiliri constante; la 17 aprilie 2013, N.V. îi info

rmase pe

lucrători că nu

-

i va plăti și că îi va ucide cu ajutorul coinculpaților, dacă nu

6

HOTĂRÂREA CHOWDURY ȘI ALȚII împotriva GRECIEI

vor continua să lucreze pentru el; lucrătorilor care nu au ținut cont de

amenințare, le ordonase să plece și îi avertizase că va aduce o altă echipă în

locul lor și că le va da foc colibelor dacă refuză să plece. Preciza în cele din

urmă că, la angajare, N.V. le promisese reclamanților adăposturi rudimentare

ș

i un salariu zilnic de 22 EUR

–

ceea ce, conform acestuia, constituia pentru

victime unica soluție pentru a

-

și asigura un mijloc de subzistență – și că

reușise astfel, în acel moment, să obțină consimțământul persoanelor în cauză

pentru a le putea exploata ulterior.

20.

Procurorul afirma că incidentul din 17 aprilie 2013 punea în lumină o

situație de exploatare excesivă și de barbarie la care marii proprietari de teren

din regiune i-

ar fi supus pe lucrătorii migranți. El aprecia că era vorba despre

o agresiune barbară și armată a angajatorilor greci

împotriva acestor migranți și că incidentul trezea imagini ale unui „Sud

sclavagist“ care n

u

-

și avea locul în Grecia.

21.

În cadrul ședinței, unul dintre martori, ofițer de poliție la secția din

Amaliada, a declarat că, înainte cu una sau două zile de incidentul din 17

aprilie 2013, un număr de lucrători se deplasase la secția de poliție să denunțe

refuzul angajatorilor de a efectua plata salariilor și că unul dintre colegii săi

a purtat ulterior o conversație la telefon cu N.V. pe această temă.

22.

Prin hotărârea din 30 iulie 2014, curtea cu jurați i

-a achitat pe cei patru

pârâți de acuzația de trafic de ființe umane, pentru motivul că elementul

obiectiv al infracțiunii nu a fost stabilit în speță. Instanța i

-a condamnat pe

unul dintre paznicii

înarmați și pe T.A. pentru vătămare corporală gravă și

utilizarea ilegală a armelor de foc la pedepse privative de libertate de 14 ani

și 7 luni, respectiv de 8 ani și 7 luni. În ceea ce privește supraveghetorul ca

re

a tras cu arma, a considerat că acesta nu intenționase să ucidă persoanele

agresate în timpul incidentului și că a vrut să le forțeze să se îndepărteze

pentru a evita ca lucrătorii no

u

-

recrutați să fie abordați de acestea. În ceea ce

îl privește pe N.V., l

-

a achitat pentru motivul că nu se stabilise că acesta era

unul dintre angajatorii lucrătorilor (și că, prin urmare, avea obligația de a le

plăti salariile) și nici că era implicat ca instigator al agresiunii armate

îndreptate împotriva lor. Curtea cu jurați a înlocuit condamnările pronunțate

c

u o sancțiune pecuniară de 5 EUR pentru o zi de detenție. De asemenea,

le

-

a impus celor doi bărbați condamnați să plătească suma de 1 500 EUR celor

35 de lucrători recunoscuți ca victime (și anume 43 EUR fiecărei persoane).

tea cu jurați a arătat că respectivele condiții de muncă ale

lucrătorilor prevedeau ca aceștia să primească:

22 EUR pentru 7 ore lucrate

și 3 EUR pentru fiecare oră de lucru suplimentar; hrană, al cărei cost urma să

fie dedus din salariu; și materiale pentru construcția de colibe electrificate

alături de plantație, pe cheltuiala angajatorilor, în scopul satisfacerii nevoilor

lor elementare de locuire

– fără a aduce atingere posibilității, pentru cei în

cauză, de a se caza în alt loc în regiune. A menționat că aceste condiții erau

HOTĂRÂREA CHOWDURY ȘI ALȚII împotriva GRECIEI

7

aduse la cunoștința tuturor muncitorilor de către compatrioții lor care erau

în

fruntea echipelor

.

24.

Curtea cu jurați a observat astfel că lucrătorii fuseseră informați cu

privire la condițiile de muncă și că le acceptaseră considerându

-le

satisfăcătoare. Cât despre cuantumul salariului, constata că acesta era

cuantumul obișnuit propus de ceilalți producători din regiune și că lucrătorii

nu fuseseră în niciun mod constrânși pentru a

-l accepta. Potrivit acesteia,

informațiile furnizate celor în cauză de către șefii și compatrioții lor care

lucrau pentru alți angajatori cu privire la regularitatea plății salariilor au fost

un factor important în alegerea lui T.A. ca angajator. Curtea cu jurați a

observat de al

tfel că, până la sfârșitul lunii februarie 2013, lucrătorii nu

formulaseră nicio doleanță cu privire la acesta, atât în legătură cu

comportamentul său, cât și cu plata salariilor, și că nu începuseră să se plângă

decât către sfârșitul lunii februarie sau î

nceputul lunii martie 2013 de o

întârziere în această plată.

25.

Pe de altă parte, Curtea cu jurați a respins afirmațiile lucrătorilor prin

care aceștia arătau că nu primiseră niciun salariu și că fuseseră supuși unei

atitudini am

enințătoare și de intimidare din partea acuzaților, pe toată durata

muncii lor, pe motivele următoare: aceste afirmații fuseseră exprimate prima

dată în ședința de judecată, și nu în etapa anchetei preliminare și a anchetei;

comiterea de acte de intimidare i-

ar fi determinat pe reclamanți să

-

și

părăsească locul de muncă; descrierea acestor acte era deosebit imprecisă și

vagă. De asemenea, Curtea cu jurați a constatat că reieșea din mărturiile

lucrătorilor că, în timpul liber, puteau să circule liber în regiune, să

-

și facă

cumpărăturile în magazinele care încheiaseră înțelegeri cu acuzații, să joace

cricket și să ia parte în asociația înființată de compatrioții lor. A adăugat că

nu se demonstrase că T.A., sub un fals pretext și cu promisiuni, smulsese

consimțământul acestor lucrători să muncească pentru el profitând de o

situație de vulnerabilitate a acestora, cu atât mai mult cu cât instanța estima

că aceștia nu se aflau într

-

o astfel de situație.

26.

Curtea cu jurați a considerat, de asemenea, că se demonstrase că

raporturile dintre lucrători și angajatorii lor erau reglementate de un raport de

muncă, care îi lega, și că respectivele condiții ale acestui raport nu aveau ca

scop capturarea persoanelor în cauză și dominarea lor de cătr

e angajatori. În

acest sens, a precizat că respectivele condiții nu îi făceau pe reclamanți să

trăiască într

-

o stare de excludere din lumea exterioară, fără posibilitatea ca e

i

să abandoneze acest raport și să caute un alt loc de muncă. De asemenea,

aceast

a a menționat că persoanele în cauză avuseseră ocazia să

-

și negocieze

condițiile de muncă la data recrutării și că șederea lor ilegală pe teritoriul grec

nu a fost folosită de angajatori ca mijloc de constrângere pentru a

-

i forța să

muncească în continuare

.

27.

Curtea cu jurați a arătat că, pentru ca noțiunea de vulnerabilitate să fie

constituită, trebuia ca victima să se afle într

-

o asemenea stare de sărăcie

extremă încât refuzul de a se supune autorului infracțiunii să pară absur

d, cu

8

HOTĂRÂREA CHOWDURY ȘI ALȚII împotriva GRECIEI

alte cuvinte că victima trebuia să se afle într

-

o stare de slăbiciune absolută

care să o împiedice să se protejeze singură. A adăugat că victima ar fi

exploatată, ca urmare a vulnerabilității sale, dacă se supune fără condiții

autorității autorului infracțiunii și dacă trăiește într

-

o situație de excludere față

de lumea din exterior, ceea ce în opinia instanței nu era cazul în speță,

deoarece: a) raporturile dintre lucrători și angajatorii lor erau reglementate

printr-

un raport de muncă prin care erau legați; b) condițiile specifice ale

acestei legături de muncă nu aveau ca scop nici capturarea persoanelor în

cauză și nici dominarea acestora de către angajatorii lor prin care să ajungă la

o excludere din lumea exterioară și la imposibilitatea de a aban

dona acest

raport de muncă și de a căuta alt loc de muncă. Curtea cu jurați a observat, de

asemenea, că cea mai mare parte a lucrătorilor declaraseră că ar fi muncit în

continuare pentru angajatorii lor dacă și

-ar fi primit salariile

.

28.

În sfârșit, cu privire la susținerea muncitorilor că au fost amenințați cu

moartea de către acuzați –

s

usținere pe care nu a reținut

-o

–, Curtea cu jurați

a considerat că, în cazul în care aceasta s

-

ar fi dovedit adevărată, persoanele

în cauză ar fi părăsit locul de muncă fără ezitare. Într

-

adevăr, în opinia

instanței, sentimentul de frică pentru viața sa ar fi fost mai puternic decât orice

considerație (cum ar fi: revendicarea salariilor datorate; nevoia de a

-

și câștiga

existența, care nu ar fi putut fi satisfăcută dată fiind imposibilitatea obiectivă

de a găsi o altă muncă; și toate celelalte argumente pe care muncitorii le

aduseseră pentru a justifica faptul că își continuaseră munca).

29.

La 30 iulie 2014, inculpații condamnați au introdus apel împotriva

hotărârii Curții cu jurați. Apelul, care este încă pendinte în fața aceleiași

instanțe, are un efect suspensiv.

30.

La 21 octombrie 2014, avocații muncitorilor au sesizat procurorul de

pe lângă Curtea de Casație cu o cerere pentru ca acesta să declare recurs

împotriva hotărârii Curții cu jurați. Ei au susținut în cererea lor că acuzația de

trafic de ființe umane nu fusese examinată în mod adecvat de către Curtea cu

jurați. Considerau că, pentru a determina dacă această jurisdicție aplicase

corect art. 323A din CP, era necesar să se analizeze dacă se profitase de o

vulnerabilitate oarecare a resortisanților străini în scopul de a

-i exploata.

27 octombrie 2014, procuroru

l a refuzat să declare recurs. Aceasta

și

-

a motivat decizia numai cu faptul că nu se întruneau condițiile prevăzute

de lege pentru a introduce recurs. Prin această decizie, partea din hotărârea

din 30 iulie 2014 privind traficul de ființe umane a devenit „irevocabilă“

(

αμετάκλητη

).

II. DREPTUL

INTERN RELEVA

NT

32.

Art. 22 § 3 din Constituție prevede:

„Orice formă de muncă obligatorie este interzisă. “

HOTĂRÂREA CHOWDURY ȘI ALȚII împotriva GRECIEI

9

33.

Art. 323 (traficul de sclavi) din Codul penal și art.

323A (privind

traficul de ființe umane) din cod, așa cum a fost modificat prin Legea nr.

3064/2002 (de modificare a Codului penal în materia traficului de ființe

umane, pornografie

– corupere sexuală a minorilor, proxenetism, asistență

acordată victimelor) se citesc după cum urmează:

Art. 323

„1. Practicarea

traficului de sclavi se pedepsește cu închis

oarea.

– de capturare, de însușire și de punere la

dispoziție a unei persoane – care urmărește transformarea în scl

av a persoanei, orice act

de dobândire a unui sclav în scopul de a-l revinde sau de a-l schimba, actul de cesiune

prin intermediul vânzării sau al schimbului a unui sclav deja dobândit și, în general,

orice act de trafic sau de transport de sc

lavi.

[...]

”

Art. 323A

„1. Persoana care, prin folosirea forței sau a amenințării cu o asemenea folosire sau

cu alt mijloc de coerciție sau de abuz de autoritate sau putere sau prin răpire, recrutează,

transportă, introduce pe teritoriu, deține, protejează, livrează – cu sau fără

contraprestație – sau face să

-

i fie dată de către un terț o persoană în scopul de a

-i

sustrage celule, țesuturi sau organe sau de a exploata, el însuși sau în folosul altcuiva,

munca acestei persoane sau cerșetoria acesteia, este pedepsită cu închisoarea până la 10

ani și cu o amendă cuprinsă între 10 000 și 50 000

euro.

încercând să atingă același scop, obține consimțământul unei persoane sau o atrage

sub

un fals pretext profitând de vulnerabilitatea acesteia, prin promisiuni, cadouri, bani

sau

alte avantaje.

condițiilor descrise supra la pct. 1 și 2 se pedep

sește cu închiso

area de minimum 6 luni.

de minimum 10 ani și cu o amendă cuprinsă între 50 000 și 100 000 euro, dacă

infracțiunea:

[...]

b) este comisă ca profesie

;

[...]

d) a provocat un

prejudiciu deosebit de grav pentru sănătatea persoanei vătămate sau

i-

a expus viața unui pericol grav

. ”

34.

În hotărârea nr. 673/2011, Curtea de Casație a arătat că, în domeniul

traficului de ființe umane (art. 323A din CP), elem

entul constrângerii

exercitate de autorul infracțiunii asupra victimei era diferit atât din punct de

vedere cantitativ cât și calitativ, în ceea ce privește substanța și durata

acesteia, în comparație cu traficul de sclavi (art. 323 CP), deoarece nu erau

n

ecesare nici aservirea totală a victimei, nici dominarea constantă și

neîntreruptă a acesteia de către autorul faptelor din cauză. Înalta instanță a

10

HOTĂRÂREA CHOWDURY ȘI ALȚII împotriva GRECIEI

considerat că actele de violență ilegală, de amenințare, de șantaj și de

sechestrare au constituit mijloace

care permit săvârșirea infracțiunii de trafic

de ființe umane și că principiul includerii acestor acte în această infracțiune

prima asupra principiului concursului de infracțiuni. Cu privire la elementul

subiectiv al infracțiunii, Curtea de Casație a reținut că făptuitorul trebuie să fi

acționat cu rea intenție. A precizat că existența unei astfel de intenții rezulta

din cunoașterea și din voința autorului infracțiunii de a recruta, a transporta,

a duce, a ajuta sau a sechestra o persoană, prin folosirea forței sau a unei

amenințări și în scopul de a exploata munca acesteia. În opinia sa, această

exploatare avea loc atunci când victima presta munca fie direct în beneficiul

autorului infracțiunii, fie în beneficiul unor terți care îi plăteau acestuia din

urm

ă remunerația, și neglijența nu era suficientă.

35.

CP nu conține dispoziții specifice cu privire la munca forțată. Art.

323A a fost inclus în acest cod prin Legea nr. 3064/2002 (de pedepsire a

traficului de ființe umane, a infracțiunilor împotriva libertății sexuale, a

pedopornografiei și, la nivel general, a exploatării sexuale) care a transpus în

ordinea juridică elenă Decizia

-cadru 2002/629/JAI a Consiliului din 19 iulie

2002 privind combaterea traficului de persoane. Norma a f

ost înlocuită de

Directiva 2011/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 5 aprilie

2011 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane și protejarea

victimelor acestuia, care a fost transpusă în Grecia prin Legea nr. 4198/2013

din 11 octombrie 2013.

4 din Legea nr. 4198/2013 a modificat unele articole din Codul

de procedură penală și a adăugat în special un art. 226B (martori victime ale

traficului de ființe umane și ale proxenetismului), care, în partea sa relevantă,

se citește astfel:

„1. Cu ocazia audierii ca martor a unei victime a actelor precizate la art. 323A CP [...],

se numește un psiholog sau un psihiatru în calitate de exp

ert [...].

ru interogatoriu, în

colaborare cu anchetatorii și cu magistrații. În acest scop, utilizează metodele de

diagnosticare corespunzătoare, se pronunță privind capacitatea cognitivă și starea

psihicului persoanei vătămate și face constatările în scris într

-un raport care este parte

integrantă în dosar. [...]

electronic dacă este posibil. [.

..]

dință.

[...]

”

37.

Grecia ratificase deja, înaintea prezentei cauze, Convenția de la

Geneva din 25 septembrie 1926 privind interzicerea sclaviei, Convenția nr.

29 a Organizației Internaționale a Muncii (OIM) din 28 iunie 1930 privind

munca forțată („Convenția nr. 29 a OIM“), Convenția suplimentară privind

abolirea sclaviei din 30 aprilie 1956 și „Protocolul de la Palermo“ din

decembrie 2000. În ceea ce privește Convenția Consiliului Europei privind

HOTĂRÂREA CHOWDURY ȘI ALȚII împotriva GRECIEI

11

lupta împotr

iva traficului de ființe umane

din 16 mai 2005, aceasta a fost

semnată la 17 noiembrie 2005 și ratificată la 11 aprilie 2014. Aceasta a intrat

în vigoare la 1 august 2012.

III.

DREPTUL INTERNAȚIONAL RELEVAN

T

51 din hotărârea

Siliadin împotriva

Franței

(nr. 73316/01, 2005-

VII) și la pct. 137

-

174 din hotărârea

Rantsev

împotriva

Ciprului și

a Rusiei

[nr. 25965/04, CEDO 2010 (extrase)], care

expun dispozițiile relevante în speță ale convențiilor internaționale privind

munca forțată, servitutea, sclavia și traficul de persoane (Convenția de la

Geneva din 25 septembrie 1926 privind interzicerea sclaviei; Convenția

nr.

29 a OIM; Convenția pentru reprimarea traficului cu ființe umane și a

exploatării prostituării acestora din 2 decembrie 1949; Convenția

suplimentară privind abolirea sclaviei din 30 aprilie 1956; Convenția privind

abolirea muncii forțate (Convenția nr. 105) a OIM (1957); „Protocolul de la

Palermo“ din decembrie 2000; Convenția Consiliului Europei privind lupta

împotriva traficul

ui de ființe umane din 16 mai 2005), ca și extrasele relevan

te

din lucrările Consiliului Europei în domeniu (recomandările ale Adunării

parlamentare nr. 1523 din 26 iunie 2001 și nr. 1623 din 22 iunie 2004;

raportul explicativ al Convenției Consiliului Eur

opei privind lupta împotriva

traficului de ființe umane).

A. Organizația Internațională a Muncii

39.

Art. 2 § 1 din Convenția nr. 29 a OIM se citește după cum urmează:

„[...] termenul «muncă forțată sau obligatorie» va însemna orice muncă sau serviciu

pretinse unui individ sub amenințarea unei pedepse oarecare și pentru care numitul

individ nu s-

a oferit de bună voie. ”

40.

De asemenea, trebuie menționate următoarele extrase din Raportul

global în cadrul mo

n

itorizării Declarației OIM privind principiile și drepturile

fundamentale la locul de muncă, intitulat „Costul coerciției“, adoptată de

Conferința internațională a muncii în 1999:

„24. În

definiția dată de OIM, pentru a exista munca forțată, două elemen

te trebuie

întrunite: munca sau serviciul sunt pre

state sub amenințarea unei pedepse și împotriva

voinței persoanei. Toate lucrările organelor de supraveghere ale OIM au servit la

clarificarea acestor două aspecte. Pedeapsa în cauză nu este, în mod necesar, o măsură

penală și poate consta în pierderea unor drepturi și privilegii. De altfel, amenințarea cu

represalii poate lua cele mai diverse forme, putând duce, în cele mai extreme cazuri,

până la violență sau la constrângere fizică, și chiar la amenințări cu moartea făcute la

adresa victimei sau a apropiaților săi. Există forme mai subtile de amenințare, uneori de

natură psihologică: lucrători aflați într

-

o situație ilegală amenințați că vor fi denunțați

la poliție sau la serviciile de imigrare, femei tinere forțate să se prostitueze în orașe

îndepărtate și care sunt amenințate că vor fi denunțate persoanelor de vază din satele

lor

– toate fiind situații pe care BIM a fost nevoit să le examineze. Se poate recurge și

12

HOTĂRÂREA CHOWDURY ȘI ALȚII împotriva GRECIEI

la măsuri de ordin pecuniar, inclusiv prelevarea unei părți din salariu ca rambursare a

datoriilor; angajatorul poate pretinde ca lucrătorul să

-

i încredințeze documentele de

identitate sau să

-

l constrângă să lucreze amenințând că le va confis

ca.

25.

În privința ofertei de muncă sau de serviciu „voluntare“, organele de

supraveghere ale OIM au examinat diferite aspecte ale problemei și s

-au interesat mai

cu seamă de forma și de obiectul consimțământului, de incidența constrângerilor

externe sau a presiunilor indirecte, ca și de posibilitatea anulări

i unui acord liber

consimțit. Se constată, și aici, că există o întreagă varietate de forme subtile de

constrângere. Victimele muncii forțate sunt adesea persoane care, inițial, s

-au angajat

de bunăvoie într

-

o muncă – chiar dacă s

-a abuzat, în acest scop, de încrederea lor

– și

care înțeleg mai târziu că nu mai sunt libere să abandoneze munca, deoarece sunt

împiedicate de legături care pot fi de natură juridică, fizică sau psihologică.

Cu toate

acestea, se poate observa că acel consimțământ inițial nu are nicio valoare dacă a fost

obținut printr

-o escrocherie sau prin abuz de încredere.

”

B. Organizația Națiunilor Unite

41.

Art. 3a din Protocolul adițional la Convenția ONU împotriva

criminalității transnaționale organizate cu privire la prevenirea, reprimarea și

pedepsirea traficului de persoane, în special traficul de femei și de copii

(„Protocolul de la Palermo“), prevede:

„În termenii prezentului protocol:

a)

expresia trafic de persoane indică recrutarea, transportul, transferul, adăpostirea

sau primirea de persoane, prin am

enin

ț

are de recurgere sau prin recurgere

la

forță

ori la

alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă, înșelăciune

, abuz de autoritate sau de o

situație

de vulnerabilitate ori prin oferta sau acceptarea de pl

ăți

ori avantaje pentru a

obține consimțământul

unei persoane având autoritate asupra alteia în scopul

exploatării. Exploatarea conține

, cel

puțin

, exploatarea prin prostituarea unei alte

persoane sau alte forme de exploatare sexuală, munca sau serviciile forța

te

, sclavia sau

practicile analoage sclaviei, folosirea sau prelevarea de organe.

”

C. Consiliul Europei

42.

Articolele relevante din Convenția Consiliului Europei privind lupta

împotriva traficului de ființe umane („Convenția

împotriva traficului a

Consiliului Europei“) dispun:

ARTICOLUL 4

– Definiții

„Pentru scopurile prezentei convenții:

a) expresia

trafic de ființe umane

desemnează recrutarea, transportul, transferul,

cazarea sau primirea persoanelor, prin amenințarea cu ori prin utilizarea forței sau a

altor forme de constrângere, prin răpire, fraudă, înșelăciune, abuz de autoritate o

ri de o

situație de vulnerabilitate sau prin oferirea ori acceptarea de plăți sau de avantaje pentru

obținerea consimțământului unei persoane având autoritate asupra altei pe

rsoane, în

scopul exploatării. Exploatarea cuprinde cel puțin exploatarea prostituției celorla

lți sau

alte forme de exp

loatare sexuală, munca ori serviciile forțate, sclavia sau practicile

similare acesteia, aservirea ori prelevarea de organe;

HOTĂRÂREA CHOWDURY ȘI ALȚII împotriva GRECIEI

13

b) consimțământul unei victime a

traficului de ființe um

ane

la exploatarea enunțată la

lit. a) nu prezintă relevanță atunci când a fost utilizat unul dintre mijloacele enunțate

la

lit. a);

c) recrutarea, transportul, transferul, cazarea sau primirea unui copil în scopul

exploatării se consideră

trafic de ființe um

ane

, chiar dacă nu implică niciunul dintre

mijloacele enunțate la lit. a)

;

d) termenul

copil

desemnează orice persoană cu vârsta mai mică de 18 an

i;

e) termenul

victimă

desemnează orice persoană fizică care este supusă traficului de

ființe umane, astfel

cum acesta este definit în prezentul articol.

”

ARTICOLUL 5

– Prevenirea traficului de ființe uma

ne

„1. Fiecare parte va lua măsuri pentru stabilirea și întărirea coordonării pe plan

național dintre diferite organisme cu atribuții în prevenirea și lupta î

mpotriva traficului

de ființe umane.

2.

Fiecare parte va stabili și/sau va susține politici și programe eficiente în vederea

prevenirii traficului de ființe umane, prin mijloace cum ar fi: cercetări, campanii de

informare, sensibilizare și educare, inițiative sociale și economice și programe de

pregătire, destinate în special persoanelor vulnerabile la trafic și profesioniștilor

implicați în combaterea traficului de ființe um

ane.

[...]

”

ARTICOLUL 10

–

Identificarea victimelor

„2. Fiecare

parte va lua măsurile legislative și alte măsuri necesare pentru

identificarea victimelor, atunci când este cazul, în colaborare cu alte părți și

organizații

de asistență. Fiecare parte se va asigura că, dacă autoritățile competente consideră că

există motive temeinice pentru a crede că o persoană a fost victimă a traficului de

persoane, aceasta să nu fie îndepărtată de pe teritoriul său până la finalizarea, de către

autoritățile competente, a procedurii de identificare în calitate de victimă a infracțiunii

prevăzute la art. 18 și că aceasta va beneficia de asistența prevăzută la art. 12 paragrafele

1 și 2.

”

ARTICOLUL 13

– Termenul de recuperare și de refl

ecție

„1. Fiecare

parte va prevedea în dreptul intern un termen de recuperare și de reflecție

de cel puțin 30 de zile, atunci când există motive temeinice de a crede că persoana în

cauză este o victimă. Acest termen trebuie să aibă o durată suficientă pentru a permite

persoanei în cauză să se recupereze, să evite influența traficanților și/ sau să ia o decizie

în cunoștință de cauză privind cooperarea cu autoritățile competente. Pe durata acestui

termen nicio măsură de expulzare nu va putea fi pusă în aplicare în privința sa. Această

prevedere nu afectează activitățile realizate de autoritățile competente în fiecare dintre

etapele procedurii naționale relevante, în special pe durata anchetei și urmăririi

penale.

Pe durata acestui termen, părțile vor acorda persoanei în cauză dreptul de ședere pe

teritoriul lor.

durata acestui termen, persoanele vizate la paragraful 1 au dreptul de a beneficia

de măsurile prevăzute la art. 12 paragrafele 1 și

2.

3.

Părțile nu sunt obligate să respecte acest termen pentru motive de ordine publică

sau dacă se descoperă că statutul de victimă a fost invocat în mod nejustificat

. ”

14

HOTĂRÂREA CHOWDURY ȘI ALȚII împotriva GRECIEI

ARTICOLUL 15

– Compensații și recur

s

„1. Fiecare

parte va garanta victimelor, de la primul contact cu autoritățile

competente, accesul la informații privind procedurile judiciare și administrative

relevante într-

o limbă pe care acestea o pot înțelege

.

e parte va prevedea în dreptul intern dreptul de a fi asistat de un apărător și

dreptul la asistență juridică gratuită pentru victime, în condițiile prevăzute de dreptul

intern.

parte va prevedea în dreptul intern dreptul victimelor de a fi compensate

de către autorii infracțiunilo

r.

4.

Fiecare parte va adopta măsurile legislative și alte măsuri necesare pentru a asigura

garantarea compensării victimelor, în condițiile prevăzute de dreptul intern, de

exemplu, prin stabilirea unui fond pen

tru co

mpensarea victimelor sau a altor măsuri ori

programe destinate asistenței și integrării sociale a victimelor, care ar putea fi finanțat

e

prin sumele provenite din aplicarea măsurilor prevăzute la art. 23. ”

relevante d

in Raportul explicativ al Convenției

susmenționate specifică astfel:

„74. Conform

definiției, traficul de ființe umane constă în combinația a trei elemente

de bază, fiecare dintre acestea trebuind să fie preluat dintr

-

o listă dată în definiț

ie:

– Acțiune:

«recrutarea, transportul, transferul, cazarea sau primirea de persoane»

– Mijloace: Prin «amenințarea de a recurge sau recurgerea la forță sau la alte forme

de constrângere, prin răpire, fraudă, înșelăciune, abuz de autoritate sau de o situație de

vulnera

bilitate, sau prin oferirea sau acceptarea unor plăți sau avantaje pentru a obține

consimțământul, de către o persoană care are autoritate asupra altei persoane»

– Finalitate:

«în scopul exploatării. Exploatarea cuprinde cel puțin exploatarea

prostituției celorlalți sau alte forme de exploatare sexuală, munca ori serviciile forțate,

sclavia sau practicile similare acesteia, aservirea ori prelevarea de org

ane».

75.

Traficul de ființe umane este o combinație a elementelor expuse supra și nu constă

în aceste elemente luate separat. [...]

76.

Pentru a exista trafic de ființe umane, este necesar să fie întrunite în principiu

elemente din cele trei categorii enumerate mai sus (acțiune –

mijloc

–

finalitate). [...]

77.

Astfel, fenomenul traficului depășește cu mult simpla circulație organizată a

persoanelor în scop lucrativ. Ceea ce deosebește traficul de introducerea clandestină a

migranților sunt elementele critice suplimentare care constau în a recurge la unul dintre

mijloacele enunțate (forță, înșelăciune, abuz de o situație de vulnerabilitate) de

-a lungul

sau într

-

un anumit stadiu al procesului, în scopul expl

oatării.

[...]

81.

Mijloacele sunt: Prin «amenințarea de a recurge sau recurgerea la forță sau la alte

forme de constrângere, prin răpire, fraudă, înșelăciune, abuz de autoritate sau de o

situație de vulnerabilitate, sau prin oferirea sau acceptarea unor plăți sau avantaje pentru

a obține consimțământul, de către o persoană care are autoritate asupra altei persoane.

»

82.

«Frauda» și «înșelăciunea» sunt procedee frecvent utilizate de traficanți, de

exemplu atunci când fac victimele să creadă că vor obține un contract de muncă

atrăgător, iar acestea sunt de fapt destinate exploată

rii.

HOTĂRÂREA CHOWDURY ȘI ALȚII împotriva GRECIEI

15

83.

Prin abuz de poziția de vulnerabilitate trebuie să se înțeleagă orice situație în care

persoana în cauză nu are altă alegere reală și acceptabilă decât de a se supune. Prin

urmare, poate fi vorba despre orice fel de vulnerabilitate, fie fizică, psihică, emoțională,

familială, socială sau economică. Aceasta poate fi, de exemplu, o situație administrativă

precară sau ilegală, de dependență economică sau o stare de sănătate fragilă. Pe scurt,

este vorba de ansamblul de situații de pericol putând duce o ființă umană la acceptarea

exploatării. Indivizii care abuzează de o asemenea situație încalcă flagrant drepturile

persoanei și aduc atingere demnității și integrității sale la care nu se poate renunța în

mod valabil.

[...]

85.

Scopul urmărit trebuie să fie exploatarea persoanei. Convenția prevede că

«exploatarea cuprinde c

el puțin exploatarea prostituției celorlalți sau alte forme de

exploatare sexuală, munca ori serviciile forțate, sclavia sau practicile similare acest

eia,

aservirea ori prelevarea de organe». Acest lucru înseamnă că legiuitorul național poate

viza alte for

me de exploatare, dar că trebuie cel puțin să ia în considerare formele de

exploatare citate ca elemente ale traficului de ființe um

ane.

86.

Formele de exploatare vizate de definiție acoperă în același timp exploatarea

sexuală, exploatarea muncii și prele

varea de organe. Într-

adevăr, criminalitatea tinde tot

mai mult să

-

și diversifice activitățile pentru a oferi persoane de exploatat în toate

sectoarele unde acestea sunt solicitate.

[...]

89.

De asemenea, nici «munca forțată» nu este definită de Convenție. Totuși, există

mai multe instrumente internaționale relevante în materie, de exemplu: art. 4 din

Declarația universală a drepturilor om

ului,

art. 8 din

Pactul internațional cu privir

e la

drepturile civile și politice

,

Convenția privind munca forțată sau

obligatorie

(Convenția

nr.

29 a OIM) și

Convenția privind abolirea muncii forțate

(Convenția nr. 105) a OIM

(1957)

.

90.

Art. 4 din CEDO interzice, fără a o defini, munca forțată. Autorii CEDO s

-au

inspirat din Convenția nr. 29 privind munca forțată sau ob

ligatorie a OIM din 29 iunie

1930, care definește ca fiind forțată sau obligatorie „orice muncă sau serviciu pretins

unui individ sub amenințarea unei pedepse oarecare și pentru care numitul individ nu

s-

a oferit de bună voie“. În hotărâr

ea

Van der Müssele împotriva Belgie

i

(hotărârea din

23 noiembrie 1983, Seria A, nr.

70, pct. 37), Curtea a constatat „valoarea relativă“ a

criteriului consimțământului prealabil și a optat pentru o abordare care ține seamă de

toate circumstanțele cauzei. Aceasta a observat, în special, că – în funcție de cazuri și

de circumstanțe – o persoană „nu poate fi privită ca oferindu

-se anticipat în mod

voluntar“ să îndeplinească anumite atribuții. Prin urmare, validitatea consimț

ământului

trebuie evaluată în lumina tuturor circumstanțelor cauzei.

[...]

97.

Art. 4 lit. b) precizează că consimțământul unei victime a „traficului de ființe

umane“ la exploatarea enunțată la art. 4 lit. a) nu prezintă relevanță atunci când a fost

utilizat unul dintre mijloacele enunțate la lit. a); Chestiunea consimțământului nu este

simplă și nu este ușor să se determine unde se oprește alegerea liberă și unde începe

constrângerea. În domeniul traficului, anumite persoane nu știu deloc ce le așteaptă,

altele știu perfect că este vorba, de exemplu, de prostituție. Totuși, chiar dacă o persoană

dorește să

-

și găsească un loc de muncă, și eventual să se prostitueze, aceasta nu

înseamnă că consimte să se supună la tot felul de abuzuri. Din acest motiv, art.

4 lit. b)

prevede că există trafic de ființe umane cu sau fără consimțământul victimei de a fi

exploatată. ”

16

HOTĂRÂREA CHOWDURY ȘI ALȚII împotriva GRECIEI

44.

Pe de altă parte, în Al patrulea raport general privind activitățile sale

(pentru perioada 1 august 2013

– 30 septembrie 2014), Grupul de experți

pentru lupta împotriva tra

ficului de ființe umane (GRETA) al Consiliului

Europei a specificat:

„GRETA a constatat că anumite țări se concentrau aproape exclusiv asupr

a traficului

în scopul exploatării sexuale și nu se dedicau destul să conceapă măsuri de prevenire a

traficului pra

c

ticat în alte scopuri. De exemplu, GRETA a cerut autorităților spaniole să

elaboreze măsuri de sensibilizare față de traficul în scop de exploatare prin muncă

și să

organizeze activități de informare și de educare cu privire la trafic, inclusiv pentru

copii.

”

Apoi, în Al cincilea raport general (pentru perioada 1 octombrie 2014

–

3

1

decembrie 2015), GRETA a adăugat:

„94.

Art.

10 din Convenție impune statelor părți obligația pozitivă de a identifica

victimele traficului. Convenția prevede că autoritățile competente trebuie să dispună de

personal instruit și calificat în materie de identificare a victimelor, în special a cop

iilor,

și de sprijinire a acestora din urmă, și că autoritățile trebuie să colaboreze între ele și cu

organizațiile de asistență, ca ONG

-urile. Identificarea victimelor este un proces care

cere timp. Chiar dacă procesul de identificare nu s

-a încheiat, din momentul în care

autoritățile competente consideră că există motive temeinice pentru a crede că o

persoană este o victimă, acestea nu trebuie să o expulzeze de pe teritoriul lor – către

țara de origine sau către o țară terț

ă.

97.

De asemenea, GRETA a observat în legătură cu Italia că detectarea de victime

ale traficului în scopul exploatării prin muncă era deosebit de complicată, deoarec

e

„economia informală“ ocupă un loc destul de important în unele sectoare. Dat fiind că

legislația italiană privind imigrarea nu prevede posibilitatea de a angaja legal lucrători

aflați în situație de ședere ilegală în Italia, aceștia nu au altă opțiune decât

să lucreze în

economia informală, foarte adesea în condiții de exploatare. Între sectoarele economice

în care sunt exploatați un număr mare de migranți aflați în situație de ședere ilegală se

află agricultura, construcțiile și industria textilă. GRETA a cerut autorităților italiene să

ia măsuri de reducere a vulnerabilității specifice traficului care caracterizează m

igranții

aflați în situație de ședere ilegală. De asemenea, le

-

a invitat să studieze consecințele

legislației referitoare la imigrare, în special ale infracțiunii de intrare și de ședere ilegale,

pentru identificarea și protecția victimelor traficului și urmărirea penală a traficanților.

98.

În raportul său privind Spania, GRETA și

-

a arătat îngrijorarea față de lipsa

formării și a sensibilizării cu privire la drepturile victimelor traficului în rândul

membrilor poliției de frontieră și a membrilor din serviciile de azil, a personalului din

centrele de cazare temporară pentru străini (în special în orașele autonome Ceuta și

Melilla), a persona

lului din centrele de primire pentru solicitanții de azil, din centrele

de cazare unde resortisanții din țări terțe așteaptă să fie expulzați, ca și al organismelor

judiciare care au competența de a lua măsuri de expulzare. ”

D. Uniunea Europeană

5 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europe este

redactat după cum urmează:

HOTĂRÂREA CHOWDURY ȘI ALȚII împotriva GRECIEI

17

Interzicerea sclaviei și a muncii forțate

„1. Nimeni

nu poate fi ținut în sclavie sau în condiții de

aservire.

nu poate fi constrân

s

să execute o muncă forțată sau obligatorie.

3.

Traficul de ființe umane este interzis

. ”

iulie 2002 privind combaterea traficului de persoane prevede în special:

Articolul 1

Infracțiuni legate de traficul de persoane în scopul exploatării muncii

lor sau a

exploatării sexuale

„1. Fiecare

stat membru ia măsurile necesare pentru a acționa astfel încât următoarele

acțiuni să fie pasibile de pedeapsă: racolarea,

transportul, transferul, cazarea, primirea

ulterioară a unei persoane, inclusiv trecerea sau transferul controlului exercitat asupra

acesteia:

(a) atunci când se face uz de constrângere, de forță sau de amenințări, inclusiv răpirea,

sau

(b) atunci când se

face uz de înșelăciune sau de fraudă

sau

(c) atunci când există abuz de autoritate sau de o situație de vulnerabilitate, astfel încât

persoana nu are o altă alternativă reală și acceptabilă decât de a se supune acestui abuz

sau

(d) atunci când se oferă sau se primesc renumerații sau avantaje pentru a se obține

consimțământul unei persoane care are autoritate asupra alteia, în scopul exploatării

muncii sau serviciilor acestei persoane, inclusiv sub formă, cel puțin, de prestare de

muncă sau de servicii for

ța

te sau obligatorii, de sclavie sau de practici simila

re sclaviei

sau de servitute sau în scopul exploatării prostituției altuia și a altor forme de exploatare

sexuală, inclusiv pentru pornografi

e.

2.

Consimțământul unei victime a traficului de persoane la exploatarea intenționată

sau efectivă este irelevant atunci când a fost folosit oricare din mijloacele prevăzute la

alineatul (1).

3.

Când acțiunile prevăzute la alineatul (1) se referă la un copil, se pedepsesc ca o

infracțiune de trafic de persoane, chiar dacă nu a fost folosit nici unul din mijloacele

prevăzute la alineatul (1). ”

Articolul 2

Instigarea, participarea, complicitatea și tentativa

„Fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a pedepsi instigarea, participarea,

complicitatea sau tenta

tiva la infracțiunile prevăzute la articolul 1. ”

Articolul 7

Protecția și asistența acordate victimelor

„1. Statele membre se asigură că cercetarea sau urmărirea penală a infracțiunilor

prevăzute de prezenta decizie

-

cadru nu depind de declarația sau de acuzația provenind

18

HOTĂRÂREA CHOWDURY ȘI ALȚII împotriva GRECIEI

de la o persoană care este victimă a infracțiunii, cel puțin în cazurile în care se aplică

articolul 6 alineatul (1) litera (

a).

[...]

”

47.

Directiva 2011/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului din

5 aprilie 2011 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane și

protejarea victimelor acestuia, precum și de înlocuire a Deciziei

-cadru

2002/629/JAI a Consiliul

ui

Articolul 1

Obiectul

„Prezenta directivă instituie norme minime privind definirea infracțiunilor și a

sancțiunilor penale în materie de trafic de persoane. Directiva introduce, de asemenea,

dispoziții comune, ținând seama de perspectiva de gen, pentru a asigura o mai bună

prevenire în cazul acestei categorii de infracțiuni și o mai bună protecție a victimelor

acestora.

”

Articolul 2

Infracțiuni privind traficul de persoane

„1. Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că următoarele acte

intenționate s

unt incriminate:

Recrutarea, transportul, transferul, adăpostirea sau primirea de persoane, inclusiv

schimbul sau transferul de control asupra persoanelor în cauză, efectuate sub

amenințare sau prin uz de forță sau prin alte forme de constrângere, prin răp

ire, prin

fraudă, prin înșelăciune, prin abuz de putere sau profitând de starea de vulnerabilitate

sau prin oferirea sau primirea de bani sau de alte foloase pentru a obține consimțământul

unei persoane care deține controlul asupra alteia, în vederea exploatării.

2.

O stare de vulnerabilitate înseamnă o situație în care persoana în cauză nu poate

decât să se supună abuzului implicat, neavând o alternativă reală sau accept

abilă.

3.

Exploatarea include cel puțin exploatarea prostituției altor persoane sau a

lte forme

de exploatare sexuală, munca sau serviciul forțat, inclusiv cerșitul, sclavia sau practicile

similare sclaviei, aservirea, exploatarea activităților infracționale sau prelevarea de

organe.

4.

Consimțământul unei victime a traficului de persoane la exploatare, indiferent dacă

este intenționat sau efectiv, este irelevant atunci când a fost folosit oricare dintre

mijloacele prezentate la alineatul (1).

5.

Atunci când faptele menționate la alineatul (1) sunt îndreptate împotriva unui

copil, acestea

constituie infracțiunea de trafic de persoane, chiar dacă nu a fost folosit

niciunul dintre mijloacele menționate la alineatul (1).

6.

În sensul prezentei directive, «copil» înseamnă orice persoană care are mai puțin

de 18 ani.

”

HOTĂRÂREA CHOWDURY ȘI ALȚII împotriva GRECIEI

19

Articolul 3

Instigare, c

omplicitate și tentativă

„Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că instigarea, complicitatea

și tentativa legate de săvârșirea unei infracțiuni menționate la articolul 2 sunt pasibile

de sancțiuni. ”

Articolul 4ꢀSancțiuni

„1.

Statele

membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că infracțiunile

menționate la articolul 2 sunt pasibile de a fi pedepsite cu pedeapsa închisorii cu

maximul de cel puțin cinci

ani.

2.

Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că infracțiun

ile

menționate la articolul 2 sunt pasibile de a fi pedepsite cu pedeapsa închisorii cu

maximul de cel puțin zece ani atunci când infracțiu

nea:

(a) a fost săvârșită împotriva unei victime care era deosebit de vulnerabilă, categorie

în care, în contex

tul pr

ezentei directive, sunt incluși cel puțin copiii vic

time;

(b) a fost săvârșită în cadrul unei organizații criminale, în sensul Deciziei

-cadru

2008/841/JAI din 24 octombrie 2008 a Consiliului privind lupta împotriva crimei

organizate [...] ;

(c) a pus î

n pe

ricol viața victimei în mod intenționat sau din neglijență gra

vă;

(d) a fost săvârșită prin acte grave de violență sau a provocat vătămări deosebit de

grave victimei

.

3.

Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura de faptul că săvârșirea

unei

a dintre infracțiunile menționate la articolul 2 de funcționari publici în exercitarea

atribuțiilor acestora este considerată circumstanță agravantă.

4.

Statele membre iau măsurile necesare pentru ca infracțiunile menționate la

articolul 3 să fie pedepsite prin aplicarea de sancțiuni penale eficace, proporționale și

disuasive, care pot presupune predarea.

”

IV.

RAPOARTE PRIVIND SITUAȚIA DE LA MANOLADA

A. Avocatul Poporului

Poporului a întocmit un raport datat 22 aprilie 2008 în urma

apariției mai multor articolele în presa scrisă și electronică în care se

prezentau numeroase cazuri de exploatare de mare amploare a străinilor în

districtul Ili

a.

În raportul său, adresat mai multor ministere și organisme de stat, ca și

parchetului, acesta își prezenta constatările privind situația de la Manolada ș

i

stabilea recomandări în vederea unei îmbunătățiri a acesteia.

49.

Avocatul Poporului a raportat că sute de migranți economici trăiau în

condiții mizerabile în tabere improvizate în regiune. El a indicat că, pe lângă

faptul că erau supuși unor condiții de muncă necorespunzătoare, migranții

păreau să trăiască sub un regim de privare de libertate, căci, conform

20

HOTĂRÂREA CHOWDURY ȘI ALȚII împotriva GRECIEI

articolelor de presă, angajatorii lor –

propr

ietari de sere de căpșuni, numite

și

„serele rușinii“ – stabiliseră o schemă a activităților acestora, chiar pentru

timpul liber.

se la aceleași articole de presă, Avocatul Poporului a arătat,

de asemenea, că: migranții erau slab remunerați, lucrau în condiții

inacceptabile și erau obligați să

-

și cedeze salariul –

care era foarte modest

–

către angajatori pentru a

-

și putea cumpăra produse de bază și servicii de la

aceștia (chirie pentru un „adăpost de mizerie“, furnizare rudimentară de apă

și uneori de electricitate, achiziție de alimente de bază); apele murdare din

tabere poluau laguna Katochi, spațiu natural protejat și integrat în rețeaua

europeană Natura 2000; proastele condiții de igienă erau îngrijorătoare nu

numa

i pentru sănătatea migranților, ci și pentru sănătatea populației locale; în

tabere, angajatorii creaseră în mod ilegal magazine din care migranții erau

obligați să cumpere produse de primă necesitate; la sfârșitul perioadei de

muncă, unii angajatori îi denunțau la poliție pe migranții aflați în situație de

ședere ilegală pentru a evita plata salariilor.

51.

Avocatul Poporului a afirmat că raporturile de muncă se caracterizau

prin exploatarea necontrolată a migranților, care amintea

, în opinia sa, de

exploatarea din primii ani ai revoluției industriale, și că erau guvernate de

constrângere fizică și economică din partea angajatorilor. A menționat că erau

afectate grupuri de persoane vulnerabile și a constatat că statul era cu totul

absent.

52.

Avocatul Poporului a invitat diferitele autorități naționale să efectueze

controale și a preconizat ca acestea să adopte o serie întreagă de măsuri pe

care le estima potrivite.

Avocatul Poporului despre efectuarea a 11 inspecții. El a arătat că aceste

inspecții au permis constatarea a 8 cazuri în care salariile plătite nu

corespundeau celor prevăzute în contractele colective de muncă și două

cazuri de muncă a copiilor. A adăugat că unei societăți i

-

a fost suspendată

temporar licența de funcționare pentru că a comis mai multe infracțiuni și

pentru ignorarea instrucțiunilor inspectorilor de muncă.

B.

Faptele raportate de către Centrul de reintegrare a lucrătorilor

migranți cu sprijinul Comisiei Europene

54.

Un raport privind Grecia, pregătit în cadrul unui proiect intitulat

„Combaterea traficului de ființe umane

-

dincolo (de 2011)“ de către Centru

l

de reintegrare a lucrătorilor migranți cu sprijinul Comisiei Europene, prezintă

reacția autorităților în urma dezvăluirii situației trăite de lucrătorii migranți

pe câmpurile de căpșuni de la Manolada. Raportul se referă la un număr foarte

mare de articole de presă apărute în 2008. Acesta conține următoarele

elemente.

HOTĂRÂREA CHOWDURY ȘI ALȚII împotriva GRECIEI

21

55.

Situația lucrătorilor migranți din Manolada a fost adusă la cunoștința

publicului în primăvara anului 2008 printr

-

un lung articol intitulat „Aurul

roșu: un gust dulce cu rădăcini amare“, apărut în suplimentul Epsilon al ed

iției

de duminică a ziarului „

Elefterotypia

“. Art

icolul, care descria în detaliu

condițiile de muncă ale muncitorilor migranți din Manolada și denunța

existența unui trafic de ființe umane, a provocat o dezbatere în parlamentul

grec. În urma acestei apariții, ministrul Muncii a cerut Inspecției muncii să

efectueze controale. De asemenea, ministrul Sănătății a dispus controale de

sănătate și ministrul de Interne a declarat că pregătea o decizie care să obl

ige

angajatorii să le ofere o cazare decentă lucrătorilor sezonieri.

de altă parte, ministrul Muncii a constatat că au avut loc inspecții

în 2006 și 2007 și că acestea au dus la urmăriri penale care nu s

-au finalizat.

Noile inspecții dispuse de acest ministru nu au avut consecințe: cei mai mulți

producători de căpșuni au reușit să

-

i ascundă pe lucrătorii migranți, și numai

câțiva au fost urmăriți penal pentru că angajaseră migranți aflați în situație de

ședere ilegală (unul sau doi producători) sau minori (doi producători).

presă pe care se întemeia raportul citat

anterior, în aprilie 2008, 1500 de lucrători au refuzat să muncească și s

-au

adunat în piața satului pentru a cere plata salariilor datorate și o creștere a

salariilor la 30 EUR pentru fiecare zi. În a doua zi a ac

estei mișcări de

„grevă“, sindicaliști din partea partidului comunist i

-

au sprijinit pe migranți,

iar supraveghetori înarmați ai producătorilor au atacat și au lovit sindicaliști,

pe care îi considerau responsabili pentru atitudinea migranților, precum și

jurnaliști. Aceștia, descurajați în a continua să scrie articole în această

privință, ar fi fost chiar amenințați cu moartea. Chiar în acea seară, paznici

înarmați au distrus colibele migranților și au tras în aer focuri de armă pentru

a-

i intimida. Poliția nu a făcut arestări. Migranții s

-

au refugiat pe coastă unde

ș

i-au petrecut noaptea.

ÎN DREPT

I. CU PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCĂLCARE A ART.

4 § 2

DIN

CONVENȚI

E

58.

Reclamanții se plâng că munca pe care au depus

-o pe câmpurile de

căpșuni de la Manolada a reprezentat muncă forțată sau obligatorie. Aceștia

arată că statul avea obligația pozitivă să împiedice supunerea lor la o situaț

ie

de trafic de ființe umane, să adopte măsuri preventive în acest scop și să

-i

sancționeze pe angajatorii

lor care, în opinia lor, s-

au făcut vinovați de această

infracțiune. Reclamanții reproșează statului că nu și

-

a îndeplinit această

obligație. Ei s

-

au plâns că a fost încălcat art. 4 § 2 din Convenție, redactat

după cum urmează:

22

HOTĂRÂREA CHOWDURY ȘI ALȚII împotriva GRECIEI

„Nimeni nu poate fi constrâns să execute o muncă forțată sau obligatorie. ”

A. Cu privire la admisibilitate

1.

Calitatea de victimă

59.

Guvernul invită Curtea să respingă cererea în ceea ce privește

reclamanții figurând la numerele 4, 6, 7, 8, 9, 14, 15, 19, 20, 21, 22, 23, 24,

25, 26, 28, 29, 33, 38, 39 și 42 pentru motivul că aceștia nu au participat, în

calitate de părți civile, în procedura în fața Curții cu jurați. Indică faptul că

plângerile acestor reclamanți au fost respinse atât de Parchetul de pe lângă

Tribunalul Corecțional din Amaliada, cât și de Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel din Patras. Apreciază că aserțiunile persoanelor în cauză, potrivit

cărora aceștia au muncit în câmpurile de căpșuni ale lui N.V. și nu și

-au primit

salariile pentru această muncă, nu permit să fie repuse în discuție constatările

celor doi procurori. În această privință, Guvernul adaugă că nu este

sarcin

a

Curții să substituie propria apreciere celei a procurorilor care au concluzionat,

în primă instanță și în apel, că acești reclamanți nu aveau calitatea de victime

ale traficului de ființe umane.

60.

Reclamanții afirmă că cei 21 dintre ei care nu au fost răniți în

incidentul din 17 aprilie 2013 făceau parte din grupul de lucrători care

munceau și erau prezenți în acea zi la locul faptei, și sunt de părere că, în

consecință, au calitatea de victime. Îl acuză pe procurorul din Amaliada că nu

a examinat în parte cazul fiecăruia dintre cei 102 lucrători audiați de organele

de anchetă: susțin că acest procuror a procedat la o apreciere globală a

declarațiilor lor și că le

-a respins bazându-se pe îndoielile avute numai în

privința unora dintre aceștia. Reclamanții pretind că concluziile procurorul

ui

din Amaliada erau lipsite de relevanță în privința celor 21 dintre ei care nu

fuseseră răniți și că nu conțineau niciun element probatoriu care să contrazică

declarațiile persoanelor interesate. Aceștia adaugă că, la data la care

procurorul din Amaliada luase decizia, cauza privea acuzațiile de vătămare

corporală și că acest procuror examinase, în consecință, numai dacă

reclamanții erau victime ale acestei infracțiuni și nu ale traficului de ființe

umane.

61.

Curtea consideră că, în împrejurările excepționale ale speței, excepția

invocată de Guvern este atât de strâns legată de fondul plângerii acestui grup

de reclamanți, încât este necesar să fie unită cu fondul, mai cu seamă cu

chestiunea examinării caracterului efectiv al anchetei (infra pct. 11

7

-122).

2.

Neepuizarea căilor de atac interne

62.

Guvernul susține că reclamanții nu au epuizat căile de atac interne

pentru motivul că, în niciun stadiu al procedurii interne, aceștia nu s

-au referit

în mod clar la unul dintre drepturile garantate de Convenție, și în special la

cel

– invocat de persoanele interesate în cererea adresată Curții –

de a nu fi

HOTĂRÂREA CHOWDURY ȘI ALȚII împotriva GRECIEI

23

supuși muncii forțate și traficului de ființe umane. Afirmă că alegațiile lor în

fața autorităților naționale se bazau, în esență, pe dreptul intern. Apreciază că

simpla invocare a art. 323A din CP fără referire explicită la art. 4 din

Convenție nu poate fi considerată ca fiind suficientă pentru a

oferi

posibilitatea Curții cu jurați și Parchetului de pe lângă Curtea de Casație să

examineze cauza din perspectiva Convenției.

63.

Reclamanții susțin că dreptul de a nu fi supus muncii forțate era

central în procedura penală privind acuzația de trafic de ființe umane în

scopul exploatării prin muncă. Aceștia afirmă că supunerea lor la munca

forțată nu era pusă la îndoială de procurorii și de instanțele care soluționaseră

cauza. Arată că, în observațiile sale asupra fondului, Guvernul afirmă că

diferitele autorități ale statului erau la curent cu alegațiile lor conform cărora

erau supuși la muncă forțată și cereau protecția statului. Conform

reclamanților, Guvernul admite în mod expres că urmărirea penală în baza

art. 323A din CP fu

sese începută în scopul respectării de către stat a

obligațiilor sale decurgând din art. 4 din Convenție și că motivele de încălcare

a interdicției muncii forțate făcuseră obiectul unei examinări din partea

autorităților polițienești și judiciar

e.

64.

Curtea reamintește că, în cadrul măsurilor generale de protecție a

drepturilor omului, norma epuizării căilor de recurs interne trebuie aplicată

cu o anume flexibilitate și fără un formalism excesiv, dar că aceasta nu

impune numai ses

izarea instanțelor judecătorești naționale competente ș

i

exercitarea căilor de atac împotriva unei decizii care a fost deja pronunțată și

care ar încălca un drept garantat de Convenție: de asemenea, această normă

obligă, în principiu, să fie ridicate în fața acelorași jurisdicții, cel puțin în

substanță și în formele și termenele prescrise de dreptul intern, capetele de

cerere formulate ulterior la nivel internațional [a se vedea, printre multe

altele,

Fressoz și Roire împotriva Franței

(MC), nr. 29183/95, pct. 37, CEDO

1999-

I și

Azinas împotriva Ciprului

(MC), nr. 56679/00, pct. 38, CEDO

2004-III].

65.

În speță, Curtea observă că, în fața Curții cu jurați din Patras,

procurorul a susținut că art. 323A din CP, care incriminează traficul de ființe

umane, trebuia interpretat în lumina art. 22 din Constituție, care interzice

orice formă de muncă obligatorie, și a art. 4 din Convenție (supra pct. 18).

Observă, de asemenea, că cei 21 reclamanți răniți au sesizat Parchetul de pe

lângă Curtea de Casație cu o cerere ca acesta să formuleze recurs împotriva

hotărârii Curții cu jurați și că susțineau în sprijinul acestei cereri că, pentru a

determina dacă Curtea cu jurați aplicase corect art. 323A din CP, trebuia

examinată existența exploatării resortisanților străini profitând de

vulnerabilitatea lor (supra pct. 30). În plus, constată că, sesizând Parchetul

din Am

aliada la 8 mai 2013, cei 21 de reclamanți care nu au fost răniți

invocau „Protocolul de la Palermo“ și cereau procurorului în cauză începerea

urmăririi penale în temeiul art. 323 A din CP împotriva angajatorilor lor, pe

care îi acuzau că îi exploataseră la locul de muncă (supra pct. 12).

24

HOTĂRÂREA CHOWDURY ȘI ALȚII împotriva GRECIEI

66.

La rândul său, prin hotărârea din 30 iulie 2014, Curtea cu jurați i

-a

achitat pe cei patru inculpați de acuzația de trafic de ființe umane. Avocații

muncitorilor au sesizat atunci Parchetul de

pe lângă Curtea de Casație cu o

cerere pentru ca acesta să declare recurs împotriva hotărârii Curții cu jurați.

În cererea lor, aceștia au susținut că acuzația de trafic de ființe umane nu

fusese examinată în mod adecvat de către Curtea cu jurați. Au considerat că,

pentru a determina dacă această jurisdicție aplicase corect art. 323A din CP,

era necesar să se analizeze dacă se profitase de o vulnerabilitate oarecare a

resortisanților străini în scopul de a

-i exploata.

Curtea

arată că CP nu conține decât două dispoziții în legătură cu

situații ca acelea din speță: art. 323, care interzice sclavia, și art. 323A, care

interzice traficul de ființe umane. Reiese din ultimul articol că, pentru ca o

persoană să fie găsită vinovată de săvârșirea acestei infracțiunii, trebuie să f

i

comis unul dintre actele enumerate în articol pentru a exploata victima. Or

traficul de ființe umane nu se limitează la exploatarea sexuală, ci se extinde

și la exploatarea prin muncă, la care se referă expre

s art. 323A § 3 din CP. În

plus, Curtea s-

a pronunțat deja că traficul de ființe umane în sensul art. 3 lit.

a) din Protocolul de la Palermo, instrument invocat expres, și al art. 4 lit. a)

din Convenția împotriva traficului a Consiliului Europei –

instrumente deja

ratificate de Grecia (supra pct. 37)

– indică domeniul de aplicare al art. 4 di

n

Convenție (Rantsev, citată anterior, pct. 282).

68.

În aceste condiții, nu se poate susține că autorităților judiciare grecești

nu li s-a at

ras atenția față de cerințele imperative legate de interzicerea

traficului de ființe umane și a muncii forțate sau obligatorii. Fără a invoca în

mod expres art. 4 din Convenție, reclamanții au extras din dreptul intern și

din dreptul internațional argumente care denunță clar o atingere adusă

drepturilor garantate de această dispoziție din Convenție. Prin urmare, au

oferit autorităților judiciare posibilitatea de a evita sau de a remedia

încălcările invocate, în conformitate cu scopul art. 35 din Convenție.

Prin

urmare, excepția ridicată de Guvern trebuie respinsă.

69.

Constatând că cererea nu este în mod vădit nefondată în sensul art.

3

5

a) din Convenție și că nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate,

C

urtea o declară admisibilă.

B. Cu privire la fond

1.

Argumentele părților

a) Reclamanții

70.

Reclamanții afirmă că faptele cauzei demonstrează în mod clar

existența unei situații de muncă forțată și că Curtea cu jurați și

-a întemeiat

HOTĂRÂREA CHOWDURY ȘI ALȚII împotriva GRECIEI

25

decizia pe o interpretare foarte restrictivă a noțiunii de „trafic de ființe

umane“ incompatibilă cu cea de „muncă forțată“ formulată la art.

4 din

Convenție și în alte texte internaționale. Aceștia arată că interzicerea

prevăzută la art. 4 din Convenție nu vizează numai cazurile de slăbiciune

absolută a victimelor, de abandonare totală a libertății sau de „excludere din

lumea din exterior“ (supra pct. 26

-

27). Adaugă că noțiunile de „amenințare

cu pedeapsa“ și de „muncă prestată involuntar“ includ forme

subtile de

amenințare psihologică, cum ar fi denunțarea la poliție sau la serviciile de

imigrare, precum și refuzul de a le plăti salariile. Reclamanții consideră că

există analogii între cazul lor și acela al reclamantei din cauza

Siliadin

(citată

anteri

or) și precizează că în cauza respectivă Curtea a cercetat dacă legislaț

ia

în discuție și aplicarea acesteia fuseseră atât de defectuoase încât au constituit

o încălcare a art. 4 din Convenție de către statul pârât (

Siliadin

, citată anterior,

pct. 130).

71.

Reclamanții susțin că, în speță, statul pârât nu a îndeplinit obligația

pozitivă care îi incumba de a preveni situația de muncă forțată, ca formă de

exploatare în sensul art. 323A din CP și al definițiilor cuprinse în art. 3a din

Protocolul de la Palermo și art. 4a din Convenția privind lupta împotriva

traficului de ființe umane, de a

-

i proteja și de a pedepsi autorii faptelor din

cauză. În opinia lor, rezultă în mod clar din dosar că autoritățile grecești au

tolerat în mod delibe

rat o situație care lăsa să se prevadă că muncitorii

migranți vor fi supuși muncii forțate. Reclamanții precizează că Avocatul

Poporului informase autoritățile în legătură cu angajarea continuă a

migranților aflați în situație de ședere ilegală la Manolada în condiții de

exploatare (supra pct. 48

-

53). Aceștia adaugă că Curtea cu jurați din Patras a

constatat că, în pofida acestui avertisment, poliția nu a inspectat unitatea de

producție a angajatorilor lor. Ei consideră că aserțiunile lor nu au făcut

obiect

ul unei anchete adecvate. Afirmă, în plus, că aceia dintre ei care

fuseseră răniți nu au fost audiați în limba lor maternă, ci într

-

o limbă pe care

nu o stăpâneau bine, și că Curtea cu jurați le

-a respins cererea de a beneficia,

în calitate de victime ale

traficului de ființe umane, de un sprijin psihologic.

Cât despre aceia dintre ei care nu fuseseră răniți, aceștia arată că i

-au trebuit

15 luni procurorului pentru a respinge, în opinia lor într-

un fel sumar și fără

motivare, cerea prin care îi solicita

u să înceapă urmărirea penală.

72.

În cele din urmă, reclamanții susțin că Guvernul nu contestă că dreptul

intern relevant nu sancționează

per se

munca forțată sau că dispozițiile cu

privire la traficul de ființe umane sunt aplicate inclusiv muncii forța

te.

b) Guvernul

73.

Făcând referire la ample extrase din hotărârea Curții cu jurați,

Guvernul afirmă că aceasta și

-

a motivat în mod suficient decizia, că a lua

t în

considerare toate elementele probatorii și că nu a interpretat în mod deosebit

de restrictiv art. 323A din CP. În opinia sa, reiese în mod clar din faptele

cauzei că munca reclamanților nu a fost pretinsă sub amenințarea unei

26

HOTĂRÂREA CHOWDURY ȘI ALȚII împotriva GRECIEI

pedepse și că „niciun drept de proprietate nu a fost exercitat împotriva

acestora, care să le reducă existența juridică la aceea de obiect“.

Guvernul

arată că, în speță, lipseau elementele de constrângere fizică sau psihică.

Acesta adaugă că, în plus, nu a existat imposibilitatea reclamanților de a

schimba situația de care se plâng: în această privință, precizează că

reclamanții nu fuseseră obligați să muncească, că aveau posibilitatea de a

-

și

negocia condițiile de muncă și că erau liberi să

-

și părăsească locul de muncă

oricând voiau pentru a căuta un altul.

74.

Guvernul susține că autoritățile se conformaseră pe deplin obligațiilor

pozitive și procedurale care decurg din art. 4 din Convenție în ceea ce privește

chestiunea traficului de ființe umane. Arată că nu s

-

a dovedit că autoritățile

ș

tiau sau ar f

i trebuit să știe despre fapte care puteau da naștere unor bănuieli

întemeiate conform cărora reclamanții erau expuși unui „risc real” de a fi

supuși unui tratament contrar acestei dispoziții. Indică faptul că reclamanții

nu au depus nicio plângere, chiar

sub forma unei reclamații, pe lângă

autoritățile de aplicare a legii care le

-

ar fi permis acestora să investigheze

situația la care susțineau că sunt supuși.

75.

Guvernul consideră, de asemenea, că nemulțumirile reclamanților cu

pr

ivire la servitute și la munca obligatorie au fost examinate într

-un mod

aprofundat de către autoritățile polițienești și judiciare, care au reacționat

rapid prin arestarea autorilor actelor în cauză și aducerea acestora în fața

justiției. Prezintă, de altfel, faptul că legislația națională cuprinde dispoziții

penale și civile pentru combaterea traficului de persoane și de protejare a

victimelor. Cu privire la acest aspect, arată că art. 323A din CP pedepsește

munca forțată interzisă de art. 4 din Convenție și precizează că această

dispoziție internă pedepsește pe cel care, prin mijlocirea folosirii forței sau a

amenințării cu o asemenea folosire sau cu alt mijloc de coerciție, recrutează

o persoană în scopul exploatării muncii acesteia, pentru el însuși sau

în

folosul unui terț.

76.

Guvernul susține că reclamanții care au avut calitatea de părți civile

în proces cer în realitate Curții să reexamineze și să modifice constatările

Curții cu jurați care duseseră la respingerea argumentel

or lor. În acest sens,

afirmă că interpretarea și aplicarea dreptului național intră în competența

instanțelor naționale și precizează că Curtea a afirmat acest principiu în

numeroase ocazii. Cu privire la aceasta, arată că Curtea cu jurați a examinat

aleg

ațiile părților și că decizia pe care a luat

-

o, la sfârșitul unei ședințe de

judecată care durase mai multe zile, era cu totul motivată.

77.

În cele din urmă, Guvernul susține că dreptul intern relevant, în

special

art. 22 § 4 din

Constituție și art. 323A din CP, și diversele instrumentele

internaționale ratificate de Grecia, acordau reclamanților o protecție reală și

efectivă împotriva traficului de persoane și a muncii forțate sau obligatorii.

HOTĂRÂREA CHOWDURY ȘI ALȚII împotriva GRECIEI

27

2.

Terții intervenienți

a) Facultatea de Drept a Universității Lund din Su

edia

78.

Intervenienta analizează noțiunea de muncă forțată în cadrul art.

4 din

Convenție și modul de a distinge această noțiunea de aceea de servitute în

lumina jurisprudenței Curții. În această privință, propune clarificări privind

aplicarea criteriului „poverii greu de suportat sau excesive“ pentru a

determina circumstanțele de fapt ale muncii forțate. În opinia acesteia, în

speță, Curtea trebuia să examineze dacă exista o amenințare cu pedeapsa și

care era amploarea diferenței dintre condițiile de muncă reale ale

reclamanților și cele prevăzute de legislația muncii. Din punctul său de

vedere, restrângerea libertății de mișcare este un criteriu care caracterizează

servitutea, însă nu caracterizează munca forțată. Intervenienta consideră că,

pentru a stabili dacă situația în cauză atinsese un anume prag pentru a fi

clasificată ca servitute, ar fi necesar să se analizeze dacă reclamanții se aflau

în totalitate în izolare, dacă erau privați de autonomie și dacă erau supuși unor

forme subtile de control al diferitelor aspecte ale vieții lor.

79.

Ulterior, intervenienta a aprofundat interacțiunea dintre obligațiile

pozitive ale statelor în temeiul art. 4 din Conv

enție și cele impuse de

Convenția împotriva traficului a Consiliului Europei. Potrivit intervenientei

,

acestea au un impact nu numai asupra cazurilor de trafic de ființe umane, ci

ș

i asupra tuturor cauzelor v

izate de art. 4 din Convenție.

Tot potrivit acesteia,

în ceea ce privește obligațiile pozitive rezultând din ultima dispoziție,

interpretată în lumina Convenției Consiliului Europei citată anterior, aceste

dispoziții nu trebuie să depindă de cerințele dreptului penal național.

b) Confederația Internațională a Sindicatelor

80.

Intervenienta arată că un lucrător este victima unei încălcări a art. 4

din Convenție atunci când nu poate demisiona de la locul de muncă din cauza

reținerii salariilor sale de către angajator, când este țin

ut într-un climat de

frică și forțat să lucreze ore suplimentare (adesea dincolo de limitele sale) și

când se află într

-

o stare de vulnerabilitate dat fiind statutul său de migrant

aflat în situație de ședere ilegală. În viziunea sa, faptul că un lucrător

migrant

se afla în situație de ședere ilegală la momentul supunerii sale la o muncă

forțată nu trebuia să afecteze chestiunea dacă exista o încălcare a acestei

dispoziții sau dacă în dreptul intern exista o acțiune disponibilă pentru

persoana în cauză.

81.

Intervenienta arată că în dreptul penal elen nu sunt prevăzute dispoziții

privind munca forțată. Aceasta consideră că dispozițiile privind traficul de

ființe umane nu sunt suficiente pentru motivul că lipsește o formulare

adecvat

ă cu privire la consimțământul victimei. Adaugă că reiese din

Convenția nr. 29 a OIM că noțiunea de muncă forțată este mai largă decât

noțiunea de trafic de ființe umane și că este necesar ca sistemele juridice

naționale să conțină dispoziții precise în baza principiului interpretării stricte

28

HOTĂRÂREA CHOWDURY ȘI ALȚII împotriva GRECIEI

a dreptului penal. De asemenea, aceasta arată că legislația elenă nu prevede

nici dispoziții care să impună angajatorilor să plătească salariile neplătite

lucrătorilor migranți aflați în situație de ședere ilegală.

c)

Organizația Anti

-Slavery International

82.

Intervenienta își prezintă teza principală după cum urmează: în vreme

ce recunoașterea și clasificarea noțiunilor cuprinse la art. 4 din Convenție au

evoluat cu timpul, caracteristica comu

nă tuturor formelor de exploatare

descrise constă în abuzul de vulnerabilitate. Or, pentru intervenientă, această

noțiunea trebuia să fie punctul de plecare în examinarea efectuată de Curte în

scopul de a stabili, din perspectiva art. 4 din Convenție, forma exploatării în

chestiune.

83.

Intervenienta se concentrează asupra a patru puncte: a) caracteristicile

cunoscute ale muncii agricole depuse de migranți în Europa și elementele

acestei munci asociate cu munca forțată sau cu traficul de ființe umane; b)

abuzul de vulnerabilitate, care în opinia sa constituie unul dintre mijloacele

de a exploata victimele traficului de ființe umane; c) domeniul de aplicare al

art. 4 din Convenție, ceea ce ar implica examinarea definițiilor

comportame

ntelor interzise de această prevedere și a corelației dintre aceste

comportamente; și d) obligațiile materiale și procedurale prevăzute la art. 4

din Convenție în ceea ce privește munca forțată și traficul de ființe umane.

precis, intervenienta arată că, în anumite împrejurări – și anume

atunci când angajatorul exploatează și controlează muncitorii trăgând foloase

din statutul lor de migranți aflați în situație de ședere ilegală și deci din

vulnerabilitatea lor, când suprave

gherea devine opresivă, când cazarea se face

in situ

, când orarele de muncă sunt lungi, când salariile sunt mici sau neplătite

și când există amenințări cu acte de violență în caz de refuz al cooperării –

,

munca este obținută sub amenințarea cu o pedeapsă și fără consimțământul

persoanei în cauză și constituie muncă forțată. În opinia sa, aceste elemente

pot intra, de asemenea, în definiția traficului de ființe umane, care este, în

viziunea sa, un mijloc de a impune sclavia sau munca forțată. Intervenienta

apreciază că traficul de ființe umane se definește prin sclavie și muncă forțată,

ș

i nu invers.

d) Centrul AIRE (Advice for Individual Rights in Europe) și PICUM (Platf

orm

for International Cooperation on Undocumented Migrants)

85.

Intervenții se referă la următoarele aspecte: a) stabilirea elementelor

necesare pentru a considera că condițiile de muncă intră în domeniul de

aplicare al art. 4 § 2 din Convenție și încalcă această dispoziție; b) gradul de

restrângere a libertății de mișcare, ca și de ingerință în autonomia și în

demnitatea personale care este necesar pentru ca un tratament să intre sub

incidența art. 4 din Convenție; c) interpretarea acestor dispoziții astfel încât

să se evite încălcarea art. 17 și art. 18 din Convenție

; d) posibilitatea de a

invoca dispozițiile Cartei Sociale Europene în temeiul art. 53 din Convenție

HOTĂRÂREA CHOWDURY ȘI ALȚII împotriva GRECIEI

29

în cauzele care ridică probleme legate de art. 4 din aceasta; e) relevanța

dreptului comunitar, în special a acquis-

ului privind igiena și siguranța la

loc

ul de muncă, față de definiția condițiilor de muncă convenabile și juste

.

3.

Motivarea Curții

a) Cu privire la aplicabilitatea art. 4 § 2 din Conv

enție

i. Principii

general

e

86.

Curtea face trimitere la jurisprudența sa relevantă

cu privire la

principiile generale de aplicare ale art. 4 în contextul specific al traficului de

ființe umane (a se vedea, mai ales,

Rantsev,

citată anterior, pct. 283

-289).

Având în vedere importanța art. 4 din Convenție, domeniul său de aplicare

nu poa

te fi limitat la acțiunile directe ale autorităților statului. Respectiva

dispoziție pune totodată în sarcina statelor membre o serie de obligații

pozitive cu referire expresă la prevenirea traficului, la protecția victimelor

acestuia, ca și la pedepsirea

traficului (

Siliadin

, citată anterior, pct. 89).

87.

În primul rând, statele membre trebuie să adopte o abordare globală

pentru a lupta împotriva acestui fenomen stabilind, pe lângă măsurile care au

ca scop pedepsirea

traficanților, măsuri de prevenire a traficului și de

protecție a victimelor (

Rantsev,

citată anterior, pct. 285). Din jurisprudență

reiese că statele își asumă, în primul rând, responsabilitatea de a institui un

cadru juridic și de reglementare adecvat, care să ofere o protecție concretă și

efectivă a dreptului victimelor, reale și potențiale, ale traficului. În plus,

legislația statelor privind imigrația trebuie să răspundă preocupărilor în

materie de incitare și de tentativă la săvârșirea traficului de ființe umane sau

de tolerarea a acestuia (

Rantsev

, citată anterior, pct. 287).

88.

În al doilea rând, în anumite împrejurări, statul are obligația să ia

măsuri concrete pentru a apăra victimele dovedite sau potențiale de

tratamente

contrare art. 4. La fel ca art. 2 și art. 3 din Convenție, art. 4 poate,

în anumite cazuri, să impună statului acest tip de obligație (

L.E. împotriva

Greciei

, nr.

71545/12, pct. 66, 21 ianuarie 2016). Pentru a exista o obligație

pozitivă de a lua măsuri co

ncrete într-

o anumită cauză, trebuie să se

demonstreze că autoritățile statului aveau sau trebuiau să aibă cunoștință de

împrejurările care dau naștere suspiciunii rezonabile că o persoană era supusă

sau se afla în pericol real și imediat de a fi supusă traficului sau exploatării în

înțelesul art. 3 a) din Protocolul de la Palermo și al art. 4 a) din Convenția

împotriva traficului a Consiliului Europei.

Dacă acesta este cazul și

autoritățile nu iau măsurile corespunzătoare conform atribuțiilor lor pentru a

extrage persoana din situația sau din riscul în cauză, este încălcat art. 4 din

Convenție (

ibidem

).

89.

În al treilea rând, art. 4 impune obligația procedurală de a efectua o

anchetă asupra posibilelor situații de trafic. Obligația

de a ancheta nu depinde

de plângerea victimei sau a unei rude apropiate: după ce chestiunea le

-a fost

30

HOTĂRÂREA CHOWDURY ȘI ALȚII împotriva GRECIEI

adusă la cunoștință, autoritățile trebuie să acționeze (

Rantsev

, citată anterior,

pct. 232, și

L.E. împotriva Greciei

, citată anterior, pct. 68; a se ved

ea, de

asemenea,

mutatis mutandis

,

Dink împotriva Turciei

, nr. 2668/07, 6102/08,

30079/08, 7072/09 și 7124/09, pct. 76, 14 septembrie 2010

și

Paul și Audrey

Edwards împotriva Regatului Unit

, nr. 46477/99, pct. 69, CEDO 2002-II).

Pentru a fi efectivă, ancheta trebuie să fie independentă de persoanele

implicate în fapte. Trebuie, de asemenea, să permită identificarea și

pedepsirea celor responsabili.

Este vorba, aici, nu de o obligație de rezultat,

ci de mijloace. O cerință privind promptitudinea și diligența rezonabilă este

implicită în orice caz, dar în cazul în care este posibil ca persoana respectivă

să fie extrasă dintr

-

o situație dăunătoare, ancheta trebuie să se desfășoare

urgent. Victima sau ruda apropiată trebuie să fie implicate în procedură în

măsur

a în care este necesar pentru a le proteja interesele legitime (a se vedea,

mutatis mutandis, Paul și Audrey Edward

s

, citată anterior, § 70

-73).

90.

De asemenea, Curtea reamintește că termenul „muncă forțată“ evocă

ideea unei const

rângeri, fizice sau morale. În ceea ce privește termenul

„muncă obligatorie“, acesta nu poate viza o obligație legală oarecare. De

exemplu, munca care trebuie efectuată în temeiul unui contract liber încheiat

nu poate intra sub incidența art. 4 din Convenție numai pentru că unul dint

re

cei doi contractanți s

-

a angajat față de celălalt să o realizeze și se expune la

sancțiuni dacă nu își onorează obligația. Trebuie să fie vorba despre o muncă

„pretinsă […] sub amenințarea cu o pedeapsă oarecare” și, în plus, contrară

voinței persoanei în cauză, pentru care aceasta „nu s

-

a oferit de bunăvoie”

(

Van der Mussele împotriva Belgiei

, 23 noiembrie 1983, pct.

37, seria A

nr.

70 și

Siliadin

, citată anterior, pct. 117). În hotărârea

Van der Mussele

împotriva Belgiei

(ci

tată anterior, pct. 37), Curtea a constatat „valoarea

relativă“ a criteriului consimțământului prealabil și a optat pentru

o abordare

care ține seama de toate circumstanțele cauzei. Aceasta a observat, în special,

că – în anumite cazuri sau circumstanțe – o persoană „nu poate fi privită ca

oferindu-

se anticipat în mod voluntar“ să îndeplinească anumite atribuții. Prin

urmare, validitatea consimțământului trebuie evaluată în lumina tuturor

circumstanțelor cauzei.

larifica conceptul „muncă“ în sensul art. 4 § 2 din

Convenție, Curtea precizează că orice muncă pretinsă unui individ sub

amenințarea unei „pedepse“ nu constituie în mod necesar „muncă forțată s

au

obligatorie” interzisă de această dispoziție. Trebuie astfel să se țină seama, în

special, de natura și de volumul activității în cauză. Aceste circumstanțe

permit deosebirea dintre „munca forțată“ și ceea ce ține de munca ce poa

te fi

în mod rezonabil solicitată cu titlu de întrajutorare familială sau de

conviețuire. În acest sens, Curtea a recurs, în special, în hotărârea

Van der

Mussele

(citată anterior, pct. 39), la noțiunea de „sarcină disproporționată“

pentru a determina dacă un avocat stagiar era supus muncii obligatorii în

cazul în care i se pretindea să asigure în mod gratuit apărarea clienților în

HOTĂRÂREA CHOWDURY ȘI ALȚII împotriva GRECIEI

31

calitate de avocat numit din oficiu (

C.N. și V. împotriva Franței

, nr. 67724/09,

pct. 74, 11 octombrie 2012).

ii.

Aplicarea acestor principii în speță

92.

Curtea subliniază de la bun început că părțile nu contestă

aplicabilitatea art. 4 în speță.

93.

Curtea reamintește că nu poate exista nicio îndoială cu privire la faptul

că traficul aduce atingere demnității umane și libertăților fundamentale ale

victimelor sale

și că nu poate fi considerat compatibil cu o societate

democratică, nici cu valorile consacrate în Convenție (

Rantsev

, citată

anterior, pct. 282). Curtea face trimitere la jurisprudența sa relevantă în care

a admis deja că traficul de ființe umane întră î

n

domeniul de aplicare al art.

4

din Convenție (a se vedea, în special,

Rantsev

, citată anterior, pct.272

-282).

Desigur, prezenta cauză nu se referă la exploatarea sexuală ca speța

Rantsev

.

Cu toate acestea, exploatarea prin muncă constituie, de asemenea, u

n aspect

al traficului de ființe umane, iar instanțele elene au examinat cauza din aceas

tă

perspectivă. Acest fapt reiese clar din termenii art. 4 a) din Convenția

împotriva traficului a Consiliului Europei, care dispune în mod special că

„exploatarea cuprinde cel puțin exploatarea prostituției celorlalți sau alte

forme de exploatare sexuală, munca ori serviciile forțate, sclavia sau

practicile similare acesteia, aservirea ori prelevarea de organe“ (supra pct.

42). Altfel spus, exploatarea muncii constituie una dintre formele de

exploatare vizate de definiția traficului de ființe umane, ceea ce pune în

evidență relația intrinsecă dintre munca forțată sau obligatorie și traficul de

ființe umane (a se vedea, de asemenea, pct. 85

-

86 și 89

-90 din Raportul

explic

ativ la această Convenție, supra pct. 43). Aceeași idee apare cu claritate

în art. 323A din CP, aplicat în speță (supra pct. 33).

94.

În prezenta cauză, Curtea subliniază că reclamanții au fost recrutați la

date diferite între octo

mbrie 2012 și februarie 2013 și că au muncit până cel

puțin la data incidentului, și anume 17 aprilie 2013, fără a primi salariul

convenit și datorat până atunci. Dacă angajatorii lor le ofereau adăpost și

masă

la un preț modest (3 EUR pe zi), condițiile de cazare și de muncă erau

deosebit de dure: munceau în sere între orele 7 și 19, în fiecare zi, culegând

căpșuni sub supravegherea unor paznici înarmați aflați în serviciul lui

T.A.;

trăiau în colibe improvizate din carton, nailon și bambus și nu aveau

toa

lete și nici apă curentă; angajatorii nu îi plăteau și îi avertizaseră că nu

-

și

vor încasa salariile decât dacă vor continua să muncească.

95.

Curtea observă, de asemenea, că reclamanții nu aveau nici permis de

ș

edere, nici permis

de muncă. Persoanele în cauză știau că situația lor ilegală

îi expunea riscului de a fi arestați și privați de libertate în vederea expulzării

de pe teritoriul elen. Tentativa de a-

și abandona munca ar fi accentuat cu

certitudine această perspectivă și ar fi însemnat pierderea oricărei speranțe de

a încasa banii datorați sau cel puțin o parte din aceștia. Mai mult, neprimind

32

HOTĂRÂREA CHOWDURY ȘI ALȚII împotriva GRECIEI

salariul, reclamanții nu puteau nici să locuiască în altă parte în Grecia, nici să

părăsească această țar

ă.

96.

De asemenea, Curtea consideră că, în cazul în care un angajator

abuzează de puterea sa sau profită de situația vulnerabilă a lucrătorilor săi

pentru a-

i exploata, aceștia nu își oferă munca în mod voluntar.

Consimțământul prealabil al victimei nu este s

uficient pentru a exclude

calificarea unei munci drept muncă forțată. Întrebarea dacă o persoană își

oferă munca în mod voluntar este o întrebare factuală care trebuie să fie

examinată în lumina tuturor circumstanțelor relevante ale unei cauze.

97.

În speță, Curtea observă că reclamanții au început să lucreze când se

aflau într-

o situație vulnerabilă, fiind migranți aflați în situație de ședere

ilegală fără resurse și expuși riscului de a fi arestați, deținuți și expulzați.

Persoane

le în cauză își dădeau seama fără îndoială că, dacă întrerupeau lucrul,

nu și

-

ar fi încasat niciodată salariile restante, al căror cuantum creștea în

fiecare zi. Chiar presupunând că, în momentul angajării, reclamanții își

oferiseră munca în mod voluntar și că fuseseră de bună

-

credință că urmau să

-

și primească salariile, situația se schimbase ulterior din cauza

comportamentului angajatorilor acestora

.

98.

Curtea arată, de asemenea, că în susținerea sa orală în fața Curții cu

jurați

din Patras, procurorul a prezentat anumite fapte care nu au fost repuse

în discuție de către aceasta în hotărârea sa. În special, lucrătorii nu fuseseră

plătiți de șase luni, primiseră numai o sumă foarte mică pentru alimente,

dedusă din salarii, și angajatorul le promisese că le va plăti salariile mai târziu

.

Persoanele acuzate, fără scrupule, se impuneau cu amenințări și cu armele pe

care le aveau asupra lor. Lucrătorii munceau în condiții fizice extreme, aveau

un program de lucru extenuant și erau supuși

unei umiliri constante. La 17

aprilie 2013, angajatorul îi informase pe lucrători că nu

-

i va plăti și că îi va

ucide dacă nu vor continua să lucreze pentru el. Întrucât lucrătorii nu au ținut

cont de amenințare, le

-

a ordonat să plece și i

-

a avertizat că va aduce o altă

echipă în locul lor și că le va da foc colibelor dacă refuză să plece.

Promițându

-

le adăposturi rudimentare și un salariu zilnic de 22 EUR, ceea ce

constituia pentru victime unica soluție pentru a

-

și asigura un mijloc de

subzistență, angajatorul reușise să obțină consimțământul lor la momentul

angajării pentru ca să le exploateze ulterior.

99.

Curtea consideră, desigur, că situația reclamanților nu poate fi

calificată drept servitute. În acest sens, reamintește că ele

mentul fundamental

care deosebește servitutea de munca forțată sau obligatorie, în sensul art. 4

din Convenție, constă în sentimentul victimelor că au o condiție imuabilă și

că situația nu poate evolua (

C.N. și V. împotriva Franței

, citată anterior, pct.

91).

Or, dacă acesta era cazul primei reclamante din cauza

C.N. și V.

împotriva Franței

(

idem,

pct. 92),

în speță reclamanții nu puteau încerca un

astfel de sentiment, deoarece erau toți lucrători sezonieri recrutați pentru

cules de căpșuni. Cu toate acestea, afirmând că respectivele condiții de muncă

și de viață ale reclamanților nu îi determinau să trăiască într

-o stare de

HOTĂRÂREA CHOWDURY ȘI ALȚII împotriva GRECIEI

33

excludere din lumea exterioară, fără posibilitatea ca aceștia să renunțe la

această relație de muncă și să caute un alt loc de muncă (s

upra pct. 26), Curtea

cu jurați din Patras pare să fi confundat servitutea cu traficul de ființe uman

e

sau cu munca forțată ca formă de exploatare în scopul traficului.

100.

Or situația de fapt din cauză, și în special condițiile de muncă ale

reclamanților, care au fost în mare evidențiate în hotărârea Curții cu jurați și

nu sunt, de altfel, contestate de către Guvern, demonstrează în mod vădit că

sunt elemente constitutive ale traficului de ființe umane și ale muncii forțate.

Într-

adevăr, faptele respective se încadrează în definiția traficului de ființe

umane dată la art. 3a din Protocolul de la Palermo și la art. 4a din Convenția

împotriva traficului a Consiliului Europei, infracțiune prevăzută la art. 323A

din CP, care reia în es

ență definițiile cuprinse în instrumentele internaționale

menționate mai sus. În această privință, Curtea reafirmă că nu are competența

de a se substitui instanțelor interne. În primul rând autorităților naționale, în

special instanțelor judecătorești, le incumbă sarcina de a interpreta legislația

internă. Rolul ei se limitează la a verifica compatibilitatea cu Convenția a

efectelor unei asemenea interpretări [

Nejdet Șahin și Perihan Șahin împotriva

Turciei

(MC), nr. 13279/05, pct. 49, 20 octombrie 2011].

Î

n plus, Curtea observă că, în conformitate cu art. 28 din Constituția elenă,

după ratificarea lor prin lege și după intrarea în vigoare, tratatele

internaționale fac parte integrantă din dreptul intern și prevalează asupra

oricărei dispoziții contrare a legii. Rezultă de aici obligația instanțelor de a

interpreta dreptul intern ținând seama de textele internaționale care au

caracter obligatoriu pentru Grecia. Or, în prezenta cauză, instanțele

judecătorești naționale au interpretat și au aplicat noțiunea de trafic de ființe

umane într-

o manieră foarte restrictivă, aproape asimilând

-o celei de

servitute.

101.

Curtea a concluzionat așadar că situația reclamanților se încadra în

domeniul de aplicare al art. 4 § 2 din Convenție constituind trafic de ființe

umane și muncă forțată.

102.

În acest moment este necesar să răspundem la întrebarea dacă statul

pârât și

-

a îndeplinit obligațiile pozitive ce decurg din această dispoziție

.

b) Cu privire la obligațiile pozitive

ale statului pârât în temeiul art. 4 din

Convenți

e

103.

Curtea reiterează că art. 4 din Convenție poate, în anumite

circumstanțe, să impună statului luarea de măsuri concrete pentru a combate

traficul de ființe umane și a proteja victimele dovedite sau potențiale ale

traficului (supra pct. 87-89).

104.

Mai precis, obligațiile pozitive care le revin statelor membre în ba

za

art. 4 din Convenție pot fi interpretate în lumina Convenției împotriva

traficului a Co

nsiliului Europei și impun, dincolo de adoptarea de măsuri de

prevenire, de protejare a victimelor și de anchetă, incriminarea și pedepsirea

efectivă a oricărui act care duce la menținerea unei persoane în acest gen de

34

HOTĂRÂREA CHOWDURY ȘI ALȚII împotriva GRECIEI

situație (

Siliadin

, citată anterior,

pct. 112).

Curtea se inspiră din această

convenție și din modul în care o interpretează GRETA

.

i.

Obligația de a institui un cadru juridic și de reglementare

adecvat

a-

și îndeplini obligația pozitivă de a incrimina și

de a pedepsi

efectiv orice act vizat de art. 4 din Convenție, statele trebuie să instituie un

cadru legislativ și administrativ care să interzică și să pedepsească munca

forțată sau obligatorie, servitutea și sclavia (

Siliadin

, citată anterior, pct. 89

ș

i 112;

a se vedea,

mutatis mutandis

,

Rantsev

, citată anterior, pct. 285 și

L.E. împotriva Greciei

, citată anterior, pct. 70

-72). Astfel, pentru a stabili

dacă a fost încălcat art. 4 din Convenție, trebuie să se țină seama de cadrul

juridic și de reglementare

în vigoare (

Rantsev

, citată anterior, pct. 284).

106.

Curtea observă, pe de o parte, că Grecia ratificase sau semnase, cu

mult timp înainte de perioada relevantă în speță, instrumentele internați

onale

majore în materie de combate

re a sclaviei și a muncii forțate (supra pct. 37).

Pe de altă parte, Grecia a ratificat atât Protocolul de la Palermo din decembrie

2000, cât și Convenția împotriva traficului a Consiliului Europei din 16 mai

juridică Decizia

-cadru

2002/629/JAI a Consiliului Uniunii Europene, ca și textul care a înlocuit

-o,

și anume Directiva 2011/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului

Uniunii Europene (supra pct. 46-47).

sublinia

z

ă, pe de altă parte, că CP nu cuprinde nicio dispoziți

e

specifică cu privire la munca forțată, în timp ce art. 22 § 4 din Constituție

interzice orice formă de muncă obligatorie. În schimb, Legea nr. 3064/2002

care transpune în ordinea juridică elenă Decizi

a-cadru 2002/629/JAI a

Consiliului Uniunii Europene privind combaterea traficului de persoane,

vizând totodată alte materii decât munca forțată sau servitutea, a introdus,

după cum arată titlul său, o reglementare pentru a combate traficul de ființe

umane. Astfel, art. 323A a fost integrat în CP în cadrul acestei transpuneri. În

primul alineat, acest articol pedepsește persoana care, prin folosirea forței sau

a amenințării cu o asemenea folosire sau cu alt mijloc de coerciție sau de abuz

de putere, recrutea

ză, transportă, introduce pe teritoriu, deține, protejează,

livrează – cu sau fără contraprestație – sau face să

-

i fie dată de către un terț

o

persoană în scopul de a

-

i sustrage celule, țesuturi sau organe sau de a

exploata, el însuși sau în folosul altcui

va, munca acestei persoane sau