CASE OF CHOWDURY AND OTHERS v. GREECE - [Romanian Translation] summary by the European Institute of Romania

CASE OF CHOWDURY AND OTHERS v. GREECE - [Romanian Translation] summary by the European Institute of Romania (CtEDO, 2017)

Tradus și

revizuit de IER (

www.ie

r

.

ro

)

Notă de informare privind jurisprudența Curții n

r

.

2

05

Martie 2017

Chowdury și alții împotriva Greciei

- 21884/15

Hotărârea din 30.03.2017 (Secția I)

Art. 4

Obligații pozitive

Art. 4-1

Trafic de persoane

Art. 4-2

Muncă forțat

ă

Reacția insuficientă a autorităților la o situație de trafic de persoane care decurge din

exploatarea vulnerabilității lucrătorilor migranți fără pe

rmis.

încălcare

În fapt

– Reclamanții sunt 42 de resortisanți ai Bangladeshului.

Fără a avea permis de

muncă sau de ședere în Grecia, au fost recrutați în perioada 2012 – 2013 ca lucrători

agricoli sezonieri. Pentru promisiunea unui salariu de 22 EUR pe zi, și în condiții de

cazare necorespunzătoare, au muncit cu program extenuant și supravegheați de maiștri

înarmați.

După câteva luni de neplată a salariilo

r

,

a

u izbucnit grevele iar patronii au răspuns cu

amenințări și cu angajarea de noi migranți din Bangladesh. La 17 aprilie 2013, unul

dintre paznicii lor a deschis focul asupra a circa 100 de muncitori care își cereau

salariul, rănind grav o parte din reclamanți.

A fost începută urmărirea penală împotriva angajatorilo

r

, a

c

elui care a tras și a unui

maistru. În plus față de lovirile grave, procurorul a susținut acuzația de trafic de

persoane (art. 323A din Codul penal). Unora dintre reclamanți (toți cei răniți) le-a fost

recunoscută de către parchet calitatea de victime ale traficului de persoane și au

intervenit în proces.

În iulie 2014, Curtea cu jurați a pronunțat pedepse cu închisoarea pentru loviri, dar a

respins calificarea de trafic de persoane, pe motiv că reclamanții se angajaseră voluntar

și fără a pierde libertatea de mișcare care le permitea să plece de la angajato

r

.

Parchetul de pe lângă Curtea de Casație a refuzat să formuleze recurs.

Celălalt grup de reclamanți (cei nerăniți) a fost absent din procesul cu jurați. În mai

2013, aceștia, la rândul lo

r

,

a

u depus plângere solicitând și ei să le fie recunoscută

calitatea de victime ale traficului de persoane: în august 2014, procurorul a refuzat, pe

motiv că întârzierea în a se manifesta arunca o îndoială asupra prezenței lor la

momentul faptelo

r

.

În fața Curții Europene, reclamanții, care estimau că fuseseră victime ale muncii forțate

sau obligatorii, se plâng de lipsa unei reacții din partea autoritățilo

r

.





2

În drept

– Art. 4 § 2

a)

Aplicabilitate

– Noțiunea de trafic nu se limitează la exploatarea sexuală. Exploatarea

muncii constituie una dintre formele de exploatare vizate de definiția traficului de ființe

umane dată la art. 4 a) din Convenția Consiliului Europei privind lupta împotriva

traficului de ființe umane (

Convenția anti-trafic

), ceea ce pune în evidență relația

intrinsecă dintre munca forțată sau obligatorie și traficul de ființe umane. Aceeași idee

apare clar în articolul din Codul penal aplicat în speță.

Consimțământul prealabil al victimei nu este suficient pentru a exclude calificarea unei

munci drept „muncă forțată“. În cazul în care un angajator abuzează de puterea sa sau

profită de situația vulnerabilă a lucrătorilor săi pentru a-i exploata, aceștia nu își oferă

munca de bunăvoie.

Întrebarea dacă o persoană își oferă munca de bunăvoie este o

întrebare factuală care trebuie să fie examinată în lumina tuturor circumstanțelor

relevante ale unei cauze.

În speță, reclamanții începuseră să lucreze când se aflau într-o situație vulnerabilă,

fiind migranți în situație de ședere ilegală lipsiți de resurse și expuși riscului de a fi

arestați, deținuți și expulzați. Aceștia

își dădeau seama fără îndoială că, dacă își

întrerupeau lucrul, nu și-ar fi încasat niciodată restanțele de salariu, care se acumulau

cu fiecare zi.

Chiar presupunând că, în momentul angajării, reclamanții își oferiseră munca de

bunăvoie și că fuseseră de bună-credință că salariul le va fi plătit, comportamentul

angajatorilor (amenințări și violență, în special ca răspuns la cererile de plată a

salariilor) arată că situația se schimbase ulterio

r

.

Desigu

r

,

r

eclamanții nu se aflau într-o stare de aservire. Cu toate acestea, condițiile lor

de muncă permit clar ca situația lor să fie considerată drept una de muncă forțată și de

trafic de persoane, așa cum este definită la art.

3 a) din Protocolul adițional la

Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate (

Protocol

ul

de la Palermo

) și la art. 4 din Convenția anti-trafic.

Concluzi

e

: art. 4 aplicabil (unanimitate).

b)

Respectarea obligațiilor

– Motivele enumerate în continuare determină Curtea să

constate că statul pârât nu și-a îndeplinit obligațiile pozitive în materie de trafic de

persoane (prevenirea situației de trafic, protejarea victimelo

r

,

a

nchetarea în mod

eficient și sancționarea persoanelor răspunzătoare

).

Curtea se inspiră din Convenția anti-trafic și de modul în care este interpretată aceasta

de către Grupul de experți pentru lupta împotriva traficului de persoane (

GRET

A

).

i.

Instituirea unui cadru juridic și de reglementare adecvat

– În esență, această

obligație este îndeplinită. Grecia ratificase și semnase în special, cu mult timp înaintea

faptelor prezentei cauze, principalele instrumente internaționale (între care Protocolul

de la Palermo, din decembrie 2000, și Convenția anti-trafic, din 16 mai 2005) și

transpusese legislația relevantă a Uniunii Europene în Codul penal și în Codul de

procedură penală, atât sub latura de sancționare, cât și sub latura protejării victimelo

r

.

ii.

Măsuri operaționale

– Convenția anti-trafic are în vedere simultan: măsuri de

prevenire (întărirea coordonării la nivel național între diferitele instanțe însărcinate cu

lupta împotriva traficului și descurajarea cererii, inclusiv prin controale la frontiere) și

măsuri de protecție (facilitarea identificării victimelor de către persoane calificate și

asistarea victimelor în restabilirea lor fizică, psihică și socială).





3

În speță, această obligație nu a fost îndeplinită: deși situația locală era demult

cunoscută autorităților (un raport al mediatorului Republicii le alertase încă din 2008),

reacția lor nu a fost decât punctuală și nu a fost adusă nicio soluție generală problemei.

iii.

Eficacitatea anchetei și a procedurii judiciare

–

În materie de exploatare,

autoritățile de urmărire penală și autoritățile judiciare trebuie să deducă toate

consecințele care decurg din aplicarea textelor de sancționare relevante, în măsura

competențelor lor respective; și aceasta de urgență și din oficiu, de îndată ce au

cunoștință de fapte.

În speță, următoarele motive duc la concluzia că aceste obligații nu au fost îndeplinite.

α)

În ceea ce privește reclamanții care nu s-au constituit părți în procedura în fața curții

cu jurați

– În ipoteza în care dispunea de elemente faptice în sprijinul ideii că acești

reclamanți erau angajați de aceiași angajatori și munceau în aceleași condiții ca și

grupul de reclamanți care fuseseră parte în procedura în fața curții cu jurați, procurorul

avea datoria să ancheteze asupra acuzațiilor acestora privind traficul de persoane și

munca forțată. O

r

,

n

u există nimic în decizia de respingere a plângerii care să

demonstreze că procurorul a examinat efectiv acest aspect.

Acordând importanță faptului că persoanele în cauză întârziaseră să sesizeze

autoritățile de aplicare a legii, procurorul a nesocotit art. 13 din Convenția anti-trafic,

care prevede justificat un „termen de restabilire și de gândire“ de cel puțin 30 de zile

pentru ca persoana vizată să aibă timpul de a scăpa de influența traficanților și să ia, în

cunoștință de cauză, decizia de cooperare cu autoritățile.

În consecință, trebuie respinsă excepția lipsei calității de „victimă“ a acestui grup de

reclamanți și trebuie trasă concluzia ineficienței anchetei.

β)

În ceea ce privește reclamanții care s-au constituit părți în procedura în fața curții

cu jurați

Aspectul sancționării

– Pârâții acuzați de „trafic de persoane“ au fost achitați pe baza

unei interpretări înguste care părea să confunde traficul cu aservirea. O

r

,

r

estrânger

ea

libertății de mișcare, care nu privește prestarea muncii în sine, ci mai degrabă unele

aspecte ale vieții victimei, nu este o condiție

sine qua non

pentru a califica o situație

drept muncă forțată sau chiar drept trafic.

Apoi, Parchetul de pe lângă Curtea de Casație a refuzat, fără niciun moti

v

,

s

ă formuleze

recurs împotriva hotărârii de achitare.

În plus, chiar pentru vătămări corporale grave, pedeapsa cu închisoarea pronunțată a

fost convertită într-o sancțiune pecuniară de 5 EUR pe ziua de detenție.

Aspectul despăgubirii

– Art.

15 din Convenția anti-trafic obligă statele contractante să

prevadă, în legislația lor națională, dreptul victimelor de a fi despăgubite de către

autorii infracțiunii și să adopte măsuri în vederea stabilirii unui fond de despăgubire.

O

r

,

î

n speță, chiar pentru vătămări corporale grave, reparația civilă stabilită de curtea

cu jurați nu a depășit suma de 43 EUR pentru fiecare lucrător rănit.

Concluzie:

încălcare (unanimitate).

Art. 41: Dificultatea de a evalua prejudiciul material constituit de salariile neplătite și

de decizia curții cu jurați determină Curtea să fixeze cu echitate o sumă forfetară care

să acopere simultan prejudiciul material și prejudiciul moral: 16 000

EUR fiecărui

reclamant care a participat în procedura în fața curții cu jurați și 12 000 EUR fiecăruia





4

dintre ceilalți, pentru ansamblul prejudiciilor suferite.

(A se vedea fișele tematice

Traficul de persoane

și

Sclavie, aservire și muncă forțată

)

© Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului Redactat de grefă,

prezentul rezumat nu obligă Curtea.

Note de informare privind jurisprudența